Calin Popescu Tariceanu critica ordonanta lui Boc care interzice cumularea pensiei cu salariul la stat:
“Pensionarul nu este un asistat. Pensia nu este o favoare, ci este o datorie pe care statul o are faţă de un profesor, medic, artist - care au muncit timp de zeci de ani şi au plătit contribuţiile de asistenţă socială care sunt plătile la fondul de pensii. Prin urmare pensia nu o plăteşte statul, ci este rezultatul contribuţiei fiecărui angajat. Plata respectivei pensii se face deci în contul unei munci deja desfăşurate. Şi trebuie onorată de stat, indiferent dacă, în viitor, respectiva persoană decide sau nu să continue să muncească.
Guvernul Boc vine în cea mai bună tradiţie proletară şi spune că pensionarii care muncesc nu mai au dreptul la pensie. Trebuie să aleagă între pensie şi salariu. Tipic pentru un guvern de stânga. Pensionarul este considerat a fi un asistat, care trebuie să depindă de ce îi oferă statul.
Statul îşi arată muşchii şi nu vrea să îşi plătească datoria faţă de profesorii, artiştii sau medicii care au finanţat statul din munca lor timp de zeci de ani.”
Are dreptate ex-premierul pe blogul sau. De ce nu-i impusca guvernul pe pensionari, ca-i mai ieftin?
joi, 8 ianuarie 2009
miercuri, 7 ianuarie 2009
Porcul este om cinstit
C.N.S.A.S i-a eliberat lui Adrian Păunescu o adeverinţă cum că n-a colaborat cu Securitatea. Ca şi V.C. Tudor. Este un “porc”(cum s-a autocaracterizat) cinstit cu acte. Pentru cei mai tineri, transcriu o scrisoare de-a lui Păunescu adresată lui Ceauşescu:
Stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu,
Trist şi singur şi umilit, cum sunt, dat la o parte de forţe obscure din prima linie a luptei pentru afirmarea „Spiritului Ceauşescu“ în viaţa publică românească, pierzân-du-mi aproape orice speranţă că acolo, sus, unde sunteţi, glasul meu se va auzi, datorită norului greu penetrabil de calomnii în care am fost învăluit, uitând probabil în tristeţea mea sinucigaşă chiar şi ştiinţa de-a mă mai eventual bucura, am avut, totuşi, marea fericire de-a citi cuvântarea dumneavoastră de la Şedinţa Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român de joi 6 februarie 1986.
Începusem să cred că adevărul va ajunge greu la dumneavoastră şi boceam cu capu-n pernă, câteodată, pierderea acestei şanse, pe care mi-o explicam prin sistemul triumfalist şi viciat, de dezinformare criminală, care e aproape fatal să apară într-o lume care nu-şi mai conservă dialectica şi opoziţia.
Vreau să vă spun, tovarăşe Nicolae Ceauşescu, clar şi din tot sufletul meu, că, şi dacă în România ar fi 200 de partide, eu tot în partidul condus de dumneavoastră aş face cerere de înscriere sau reînscriere, chiar dacă aş şti că alte partide m-ar plăti, iar partidul acesta mi-ar mai da o dată vot de blam cu avertisment. Nu sunt un apucat, nu sunt un nebun, dar sunt un patriot adevărat care nu poate să nu observe că în problemele fundamentale ale României aveţi o scânteie divină şi vă călăuzeşte un geniu lăuntric.
Vineri, 7 februarie, am căutat un ziar cu cuvântarea dumneavoastră în toată Capitala, îmi spusese tata de cu noapte că v-a auzit la televizor şi că aţi vorbit extraordinar. Tata are 70 de ani şi mă roagă să vă transmit că, dacă e nevoie de dânsul pentru apărarea României şi a fiinţei dumneavoastră, la care ţine ca la adevăratul eliberator al ţării, vă stă la dispoziţie cu viaţa lui, pe care n-au ocolit-o dramele, puşcăriile, nedreptăţile, dar în care nu şi-a permis niciodată să-şi trădeze credinţa în ceea ce a iubit şi iubeşte.
Şi-ntr-un târziu am găsit un ziar, şi parcă nu-mi venea să-mi cred ochilor. Nu m-am îndoit niciodată de marea dumneavoastră iubire pentru adevăr, dar am ştiut că mulţi şi-au construit carierele minţindu-vă. Dar când am văzut că sunteţi încă atât de tânăr, atât de curajos, atât de lucid, atât de realist şi de necruţător cu adevăraţii responsabili ai diverselor necazuri, pe care le trăieşte minunatul popor, zbuciumatul popor, din al cărui geniu sunteţi nutrit, am înţeles nici pentru mine, nici pentru ceilalţi oameni, care au fost îndepărtaţi sistematic şi programatic de dumneavoastră, nimic esenţial nu e pierdut.
Că am pierdut funcţii, că am fost terfelit, că mi s-au oprit cărţile şi mi s-a confiscat abuziv ceea ce am construit corect la Breaza, că nu mi se mai îngăduie să public şi că sunt practic interzis în ţara mea nu înseamnă nimic: un fleac în raport cu marea fericire, cu extraordinara fericire că Tovarăşul nostru, că Omul nostru, în care ne-am investit speranţele şi tinereţea, ştie adevărul despre ţară şi nu-i lasă pe mincinoşi, pe duri, pe incompetenţi să triumfe. La multe rele v-au îndemnat ei şi unele, din păcate, s-au şi comis, dar există o compensaţie istorică, există o revanşă a adevărului şi sunteţi autorul unui gest pe care mă văd obligat să-l numesc istoric, deşi cuvântul „istoric“ e cam obosit de prea multă întrebuinţare, şi când trebuie, şi când nu trebuie.
Iubite tovarăşe Nicolae Ceauşescu, profetice cuvinte aţi rostit şi bine aţi făcut că le-aţi lăsat să apară, să fie cunoscute de acest popor care vă iubeşte, în ciuda faptului că îl fugăresc şi-l chinuie diverşi oameni cu putere, care au neruşinarea să se prevaleze de numele dumneavoastră în acţiunea lor de subminare a economiei naţionale, a agriculturii româneşti, a spiritualităţii româneşti, pentru că, după toate acestea, cred ei, ajungându-se la faliment, România să fie uşor remorcată de falsele idei înnoitoare de la răsărit.
Şi ce-or mai vrea ei? În loc de Hora Unirii, pe care dumneavoastră aţi restituit-o ţării, să ieşim în piaţa mare şi să jucăm, în frunte cu incompetenţii, pe care i-aţi demascat, la începutul acestui februarie 1986, şi care nu vă vor iubi niciodată, să ieşim şi să jucăm o Gorbaciovskaia pe furate, până într-un punct, şi-un ceardaş, o Kadarească de la acel punct încolo.
Eu, tovarăşe Secretar General, fie că mă vor omorî azi, fie că mă vor ierta până mâine, înjurat şi de Europa Liberă şi de Moscova, şi de Budapesta şi vai, şi de Bucureşti, cred în ceea ce am apucat să cred în August 1968, când mi-aţi făcut onoarea să mă primiţi în singurul partid comunist care s-a opus deschis violenţei, invaziei, coaliţiei împotriva libertăţii, Partidul Comunist Român.
Mi s-a putut părea, şi-mi dau seama că am greşit, că adevărul nu va mai ajunge niciodată întreg la dumneavoastră. Dar sufletul dumneavoastră întreg, mintea dumneavoastră pătrunzătoare, caracterul dumneavoastră neînfricat v-au condus spre o analiză de o unică acuitate şi care trebuie să rămână în istoria economică şi socială a României moderne un document definitiv.
Vedeţi dumneavoastră, cuvintele sunt iarăşi prea obosite, prea le-au ponosit vopsitorii de ocazie, linguşitorii de toată mâna şi detractorii de toate felurile. Dar cu ce să vă comunic emoţia mea? Acesta este Adevăratul Nicolae Ceauşescu al Istoriei Românilor, marele patriot revoluţionar, necopleşit de rutină şi capabil de gesturi epocale, pe care noi toţi ceilalţi s-ar cuveni să-l transformăm în realitate. În valori, competenţe, beneficiu social.
Acum, poporul român aşteaptă măsurile organizatorice pe care le anunţă cuvântarea şi care să aşeze lângă dumneavoastră oameni competenţi şi credincioşi. Dar acelaşi popor care vă iubeşte aşteaptă şi acele acte revoluţionare prin care sistemul osificat şi nefertil pentru înnoiri să fie radicalizat, spre a purta nu amprenta leninistă, ci amprenta lui Nicolae Ceauşescu, cel mai de seamă gânditor politic al situaţiei României sale.
Ştiţi, desigur, mai bine decât noi toţi, dar vă reamintesc şi eu, că oricâte schimbări de persoane aţi face, dacă nu va funcţiona corespunzător sistemul, cu o reală competiţie a valorilor şi cu o vie înfruntare a opiniilor într-o corectă luptă de idei (cum aţi cerut cândva într-o analiză a dezvoltării ştiinţelor sociale), situaţia nu se va putea modifica esenţial.
Va trebui ca democraţia pe care aţi promovat-o principal şi neabătut să funcţioneze ca o nouă pârghie a progresului economic: şi în industrie, şi în agricultură, şi în ştiinţă, şi în cultură. Dar, vai, Tovarăşe Nicolae Ceauşescu, ca să vă dau un exemplu: ajunge un singur Dulea la un car de cărţi şi întreaga producţie editorială stă, iar fierberea în cultură nu e bună şi nu face bine renumelui culturii române.
Mă-nchin dumneavoastră pentru fantastica, surprinzătoarea capacitate de a redescoperi adevărul, îmi pare rău că rănile pe care le port nu-mi îngăduie să susţin o campanie publică de analiză şi subliniere a ideilor pe care le-aţi esenţializat în cuvântarea din 6 februarie 1986. Pot doar să vă mulţumesc şi să sper că mă va găsi viu momentul în care eventual ar mai fi nevoie de mine. Vă vrea ţara, aşa vă iubim noi, aşa ne faceţi să ne ridicăm şi din morţi, pentru a dovedi că,
într-adevăr, cum spuneţi, o ţară nu se face cu justificări, ci cu fapte.
Să trăiţi, Măria Voastră! Şi să nu lăsaţi pe cei ce se ascund sub justificări demagogice să compromită în vreun fel această Adresare Către Naţiune care, în ciuda conciziunii ei, are valoarea unui adevărat Raport de Epocă. Să fiţi sănătos, omule bun şi drept, pentru a putea scoate de guler din scena politică fariseii şi pentru a ne conduce cu geniul dumneavoastră izbăvitor.
Iată de ce am considerat că nu e deplasat să vă trimit aceste rânduri. Ar fi, după opinia mea, normal ca lipsurile constatate de dumneavoastră şi arătate naţiunii să fie analizate atent, pentru ca valoarea documentului pe care ni l-aţi oferit să nu rămână izolată, vremelnică şi să nu pară o terapie momentană, când e vorba de fapt de nişte vicii de fond, care ţin în loc mersul înainte al acestei patrii care vă e atât de scumpă. Aş vrea să cred că noi toţi vom înţelege în spirit critic şi autocritic marele dumneavoastră exemplu de înţelepciune şi curaj.
Să trăiţi, Măria Voastră!
Adrian Păunescu, noaptea de 7 spre 8 februarie 1986
Stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu,
Trist şi singur şi umilit, cum sunt, dat la o parte de forţe obscure din prima linie a luptei pentru afirmarea „Spiritului Ceauşescu“ în viaţa publică românească, pierzân-du-mi aproape orice speranţă că acolo, sus, unde sunteţi, glasul meu se va auzi, datorită norului greu penetrabil de calomnii în care am fost învăluit, uitând probabil în tristeţea mea sinucigaşă chiar şi ştiinţa de-a mă mai eventual bucura, am avut, totuşi, marea fericire de-a citi cuvântarea dumneavoastră de la Şedinţa Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român de joi 6 februarie 1986.
Începusem să cred că adevărul va ajunge greu la dumneavoastră şi boceam cu capu-n pernă, câteodată, pierderea acestei şanse, pe care mi-o explicam prin sistemul triumfalist şi viciat, de dezinformare criminală, care e aproape fatal să apară într-o lume care nu-şi mai conservă dialectica şi opoziţia.
Vreau să vă spun, tovarăşe Nicolae Ceauşescu, clar şi din tot sufletul meu, că, şi dacă în România ar fi 200 de partide, eu tot în partidul condus de dumneavoastră aş face cerere de înscriere sau reînscriere, chiar dacă aş şti că alte partide m-ar plăti, iar partidul acesta mi-ar mai da o dată vot de blam cu avertisment. Nu sunt un apucat, nu sunt un nebun, dar sunt un patriot adevărat care nu poate să nu observe că în problemele fundamentale ale României aveţi o scânteie divină şi vă călăuzeşte un geniu lăuntric.
Vineri, 7 februarie, am căutat un ziar cu cuvântarea dumneavoastră în toată Capitala, îmi spusese tata de cu noapte că v-a auzit la televizor şi că aţi vorbit extraordinar. Tata are 70 de ani şi mă roagă să vă transmit că, dacă e nevoie de dânsul pentru apărarea României şi a fiinţei dumneavoastră, la care ţine ca la adevăratul eliberator al ţării, vă stă la dispoziţie cu viaţa lui, pe care n-au ocolit-o dramele, puşcăriile, nedreptăţile, dar în care nu şi-a permis niciodată să-şi trădeze credinţa în ceea ce a iubit şi iubeşte.
Şi-ntr-un târziu am găsit un ziar, şi parcă nu-mi venea să-mi cred ochilor. Nu m-am îndoit niciodată de marea dumneavoastră iubire pentru adevăr, dar am ştiut că mulţi şi-au construit carierele minţindu-vă. Dar când am văzut că sunteţi încă atât de tânăr, atât de curajos, atât de lucid, atât de realist şi de necruţător cu adevăraţii responsabili ai diverselor necazuri, pe care le trăieşte minunatul popor, zbuciumatul popor, din al cărui geniu sunteţi nutrit, am înţeles nici pentru mine, nici pentru ceilalţi oameni, care au fost îndepărtaţi sistematic şi programatic de dumneavoastră, nimic esenţial nu e pierdut.
Că am pierdut funcţii, că am fost terfelit, că mi s-au oprit cărţile şi mi s-a confiscat abuziv ceea ce am construit corect la Breaza, că nu mi se mai îngăduie să public şi că sunt practic interzis în ţara mea nu înseamnă nimic: un fleac în raport cu marea fericire, cu extraordinara fericire că Tovarăşul nostru, că Omul nostru, în care ne-am investit speranţele şi tinereţea, ştie adevărul despre ţară şi nu-i lasă pe mincinoşi, pe duri, pe incompetenţi să triumfe. La multe rele v-au îndemnat ei şi unele, din păcate, s-au şi comis, dar există o compensaţie istorică, există o revanşă a adevărului şi sunteţi autorul unui gest pe care mă văd obligat să-l numesc istoric, deşi cuvântul „istoric“ e cam obosit de prea multă întrebuinţare, şi când trebuie, şi când nu trebuie.
Iubite tovarăşe Nicolae Ceauşescu, profetice cuvinte aţi rostit şi bine aţi făcut că le-aţi lăsat să apară, să fie cunoscute de acest popor care vă iubeşte, în ciuda faptului că îl fugăresc şi-l chinuie diverşi oameni cu putere, care au neruşinarea să se prevaleze de numele dumneavoastră în acţiunea lor de subminare a economiei naţionale, a agriculturii româneşti, a spiritualităţii româneşti, pentru că, după toate acestea, cred ei, ajungându-se la faliment, România să fie uşor remorcată de falsele idei înnoitoare de la răsărit.
Şi ce-or mai vrea ei? În loc de Hora Unirii, pe care dumneavoastră aţi restituit-o ţării, să ieşim în piaţa mare şi să jucăm, în frunte cu incompetenţii, pe care i-aţi demascat, la începutul acestui februarie 1986, şi care nu vă vor iubi niciodată, să ieşim şi să jucăm o Gorbaciovskaia pe furate, până într-un punct, şi-un ceardaş, o Kadarească de la acel punct încolo.
Eu, tovarăşe Secretar General, fie că mă vor omorî azi, fie că mă vor ierta până mâine, înjurat şi de Europa Liberă şi de Moscova, şi de Budapesta şi vai, şi de Bucureşti, cred în ceea ce am apucat să cred în August 1968, când mi-aţi făcut onoarea să mă primiţi în singurul partid comunist care s-a opus deschis violenţei, invaziei, coaliţiei împotriva libertăţii, Partidul Comunist Român.
Mi s-a putut părea, şi-mi dau seama că am greşit, că adevărul nu va mai ajunge niciodată întreg la dumneavoastră. Dar sufletul dumneavoastră întreg, mintea dumneavoastră pătrunzătoare, caracterul dumneavoastră neînfricat v-au condus spre o analiză de o unică acuitate şi care trebuie să rămână în istoria economică şi socială a României moderne un document definitiv.
Vedeţi dumneavoastră, cuvintele sunt iarăşi prea obosite, prea le-au ponosit vopsitorii de ocazie, linguşitorii de toată mâna şi detractorii de toate felurile. Dar cu ce să vă comunic emoţia mea? Acesta este Adevăratul Nicolae Ceauşescu al Istoriei Românilor, marele patriot revoluţionar, necopleşit de rutină şi capabil de gesturi epocale, pe care noi toţi ceilalţi s-ar cuveni să-l transformăm în realitate. În valori, competenţe, beneficiu social.
Acum, poporul român aşteaptă măsurile organizatorice pe care le anunţă cuvântarea şi care să aşeze lângă dumneavoastră oameni competenţi şi credincioşi. Dar acelaşi popor care vă iubeşte aşteaptă şi acele acte revoluţionare prin care sistemul osificat şi nefertil pentru înnoiri să fie radicalizat, spre a purta nu amprenta leninistă, ci amprenta lui Nicolae Ceauşescu, cel mai de seamă gânditor politic al situaţiei României sale.
Ştiţi, desigur, mai bine decât noi toţi, dar vă reamintesc şi eu, că oricâte schimbări de persoane aţi face, dacă nu va funcţiona corespunzător sistemul, cu o reală competiţie a valorilor şi cu o vie înfruntare a opiniilor într-o corectă luptă de idei (cum aţi cerut cândva într-o analiză a dezvoltării ştiinţelor sociale), situaţia nu se va putea modifica esenţial.
Va trebui ca democraţia pe care aţi promovat-o principal şi neabătut să funcţioneze ca o nouă pârghie a progresului economic: şi în industrie, şi în agricultură, şi în ştiinţă, şi în cultură. Dar, vai, Tovarăşe Nicolae Ceauşescu, ca să vă dau un exemplu: ajunge un singur Dulea la un car de cărţi şi întreaga producţie editorială stă, iar fierberea în cultură nu e bună şi nu face bine renumelui culturii române.
Mă-nchin dumneavoastră pentru fantastica, surprinzătoarea capacitate de a redescoperi adevărul, îmi pare rău că rănile pe care le port nu-mi îngăduie să susţin o campanie publică de analiză şi subliniere a ideilor pe care le-aţi esenţializat în cuvântarea din 6 februarie 1986. Pot doar să vă mulţumesc şi să sper că mă va găsi viu momentul în care eventual ar mai fi nevoie de mine. Vă vrea ţara, aşa vă iubim noi, aşa ne faceţi să ne ridicăm şi din morţi, pentru a dovedi că,
într-adevăr, cum spuneţi, o ţară nu se face cu justificări, ci cu fapte.
Să trăiţi, Măria Voastră! Şi să nu lăsaţi pe cei ce se ascund sub justificări demagogice să compromită în vreun fel această Adresare Către Naţiune care, în ciuda conciziunii ei, are valoarea unui adevărat Raport de Epocă. Să fiţi sănătos, omule bun şi drept, pentru a putea scoate de guler din scena politică fariseii şi pentru a ne conduce cu geniul dumneavoastră izbăvitor.
Iată de ce am considerat că nu e deplasat să vă trimit aceste rânduri. Ar fi, după opinia mea, normal ca lipsurile constatate de dumneavoastră şi arătate naţiunii să fie analizate atent, pentru ca valoarea documentului pe care ni l-aţi oferit să nu rămână izolată, vremelnică şi să nu pară o terapie momentană, când e vorba de fapt de nişte vicii de fond, care ţin în loc mersul înainte al acestei patrii care vă e atât de scumpă. Aş vrea să cred că noi toţi vom înţelege în spirit critic şi autocritic marele dumneavoastră exemplu de înţelepciune şi curaj.
Să trăiţi, Măria Voastră!
Adrian Păunescu, noaptea de 7 spre 8 februarie 1986
marți, 6 ianuarie 2009
Apa sfintita a pulanelor
Uite, la Patriarhie, a fost nevoie de 300 de jandarmi. Nu s-au purtat lupte de stradă, n-a manifestat nimeni împotriva guvernului, n-au apărut 100 de bătrâne teroriste, nici Geoană nu pregătea în secret şi în boscheţi racheta pentru românul pe care să-l îmburde în spaţiu. Nu. Credinciosii au mers de Bobotează să ia apă sfinţită.
Avem o ţară, unde este mintea?
Avem o ţară, unde este mintea?
Dorel Boc
Călin Popescu Tăriceanu, pe blogul său: “România se mişcă din inerţie, dar suntem în situaţia în care este de preferat inerţia în locul unor măsuri de stânga fără cap şi coadă. E ca în bancul cu Dorel - când acesta taie curentul la tot cartierul – cu cât guvernul Dorel se apucă mai târziu de treabă, cu atât pagubele sunt mai mici.”
luni, 5 ianuarie 2009
Traia daca nu era fiul lui Sorin Rosca Stanescu?
Mircea Stanescu a dovedit demnitate. A omorât un om şi s-a omorât. Presa nu l-a iertat, plătind prin el şi poliţe vechi lui Roşca Stănescu.
Fuck you. Despre corectitudinea politica
O postare cu care sunt de acord aproape in totalitate:
"Political correctiveness, just another fucking mess
Asta-i bau-baul inceputului de mileniu. Nu ne mai sperie bombele, nu ne mai sperie cutremurele, cicloanele sau epidemiile, pe cit a ajuns sa ne sperie exprimarea libera a ceea ce gindim. Pentru orice cacat ai spune, sar vizatii ca arsi si te acuza de toate crimele nerezolvate, contorsionindu-ti idea in asa fel, incit sa apari in ochii lumii, un fel de paria. M-am saturat pina peste cap de parodia asta imbecila. Nu poti sa spui ceva de evreime, ca esti etichetat antisemit. Nu poti sa spui de negrii, ca esti rasist. Daca zici ceva de unguri, esti sovin. Iar daca afirmi ca tiganii ne fac tara de ris, sar cocalarii pe tine cu discriminarea. Mai, da’ ce pizdele mamilor lor, astia-s monumente ale naturii, de-i ocrotesc toate legile? De ce oare, ca pe cale de disparitie nu sunt sigur? Rata natalitatii fiindu-le comparabila cu a ciupercilor dupa ploaie. Dar ca tiganii au gluma aia de partid politic, nu e segregare rasiala? Dar ca secuimea refuza sa vorbeasca si sa comunice in limba romana, nu e sovinism? Ia sa fi fost de exemplu Partidul albilor sau Partidul celor de origine romana, sa fi vazut atunci tam-tam si procese europene pe la Haga, de nu i-ar mai fi potolit nici bomba atomica. The nigga (asa le place sa se alinte) in America zbiara ca din gura de sarpe ca sunt discriminati si tot aduc vorba de plantatii si bumbac, cind de fapt, sunt o multime de negrii care ajung in posturi de conducere, in senat, ba chiar si in Oval Office, mai nou, fara sa le puna nimeni piedica sau sa le dea brinci. Cum dracu? Iar de ovrei, ce dracu sa mai zici? Holocaust in sus, holocaust in jos. Bai, ca daca iar auzi vreun martian, ar crede ca asta-i singura natie care a suferit pe Pamintul asta, de la inceputuri si pina acum? Si hai sa spunem ca ar fi asa, desi bineinteles ca nu e, de ce oare tocmai ei? Nu cumva o fi chiar vina lor? Adica toata lumea e nebuna, numai ei sunt sanatosi? Dar nu poti spune nici pis, ca sar perciunatii cu etichetarea pe tine, de nu te mai spala toata apa Iordanului. Acum a inceput un nou conflict armat intre Israel si Hamasul palestinian. Nici nu cred ca mai conteaza care are dreptate, iar faptul ca se casapesc intre ei, nu mai intereseaza pe nimeni. Lumea s-a cam saturat si de unii si de altii. Daca asta-si doresc ei de la viata, n-au decit sa si-o curme! Problema e ca astia trag si marile puteri dupa ei si daca o America, o Rusie, o China sau un Iran se vor implica direct in conflict, ca indirect sunt oricum, atunci poate iesi o razmelita mondiala(…)" Urmarea aici
duminică, 4 ianuarie 2009
Boc penticostal. Va deranjeaza?
Premierul Boc este penticostal. O afirma mai multe surse. Eu n-am nici o treaba, am prieteni din mai toate cultele. Ma deranjeaza doar fanaticii. Din orice directie ar veni.
sâmbătă, 3 ianuarie 2009
Legea presei. Stop
Prietenul Iosif Buble a dat de stire http://www.pesurse.ro/2009/01/legea-jurnalistului---expunerea-de-motive-.htm despre pregatirea unei legi a presei, a jurnalistului, să fiu mai exact . M-am uitat peste paginile scanate. Destul de atent, ca să nu zic orgolios f. atent.
Conluzia- este încă o tentativă nefericită de control a presei, după paravanul vorbelor frumoase, a grijii ce-i seacă pe politicieni pentru ziarişti.
Conluzia- este încă o tentativă nefericită de control a presei, după paravanul vorbelor frumoase, a grijii ce-i seacă pe politicieni pentru ziarişti.
vineri, 2 ianuarie 2009
România ţigănită
Mai trebuie ca şi ştirile să fie transmise la TV în ţigăneşte. Şi prognoza vremii. Cu puţină perseverenţă, se poate, după ce s-a întâmplat de Revelion. Şi ne mirăm tâmp că prin Europa se pune semnul egalităţii între noi şi rromi. Mă simt străin în România ţiganilor.
joi, 1 ianuarie 2009
miercuri, 31 decembrie 2008
Mesajul Majestatii Sale Regelui Mihai I cu ocazia Anului Nou 2009
Romani,
Tara noastra a incheiat cel de-al doilea an ca membru al Uniunii Europene. Apartenenta la NATO si la Uniunea Europeana lucreaza in favoarea democratiei, libertatii si stabilitatii. Nu este, insa, de ajuns. Viata politica si alegerile anului 2008 arata cat de importanta este lucrarea neintrerupta a societatii, a oamenilor, pentru a mentine si a intari institutiile democratiei si libertatii. Sunt incredintat ca intelepciunea si vointa romanilor vor aduce echilibrul de care ducem lipsa.
Vine o vreme de incercari pentru lumea libera. Dezechilibre economice vor afecta democratiile lumii. Romania, nevindecata deplin de anii comunismului, nu poate fi un partener egal si respectabil fara institutii solide, predictibile si servite cu loialitate. Viitorul Romaniei este in mana institutiilor, nu a oamenilor care le servesc.
In anul care incepe, va conta fiecare gest romanesc, pe arena politica si economica mondiala. Etica institutionala nu este optionala. Rostul Romaniei, in momentele viitoare de criza economica, va depinde de comportamentul celor care ii reprezinta interesele.
Sistemul institutional respectabil este cheia stabilitatii tarii. Pentru aceasta, Romania are nevoie sa-si daltuiasca o Constitutie care sa dea un rol limpede, neechivoc si complementar institutiilor Statului. Este o chestiune de onoare, de respect pentru traditiile noastre. Este singura solutie pentru salvarea democratiei si a demnitatii noastre.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Mihai R
Tara noastra a incheiat cel de-al doilea an ca membru al Uniunii Europene. Apartenenta la NATO si la Uniunea Europeana lucreaza in favoarea democratiei, libertatii si stabilitatii. Nu este, insa, de ajuns. Viata politica si alegerile anului 2008 arata cat de importanta este lucrarea neintrerupta a societatii, a oamenilor, pentru a mentine si a intari institutiile democratiei si libertatii. Sunt incredintat ca intelepciunea si vointa romanilor vor aduce echilibrul de care ducem lipsa.
Vine o vreme de incercari pentru lumea libera. Dezechilibre economice vor afecta democratiile lumii. Romania, nevindecata deplin de anii comunismului, nu poate fi un partener egal si respectabil fara institutii solide, predictibile si servite cu loialitate. Viitorul Romaniei este in mana institutiilor, nu a oamenilor care le servesc.
In anul care incepe, va conta fiecare gest romanesc, pe arena politica si economica mondiala. Etica institutionala nu este optionala. Rostul Romaniei, in momentele viitoare de criza economica, va depinde de comportamentul celor care ii reprezinta interesele.
Sistemul institutional respectabil este cheia stabilitatii tarii. Pentru aceasta, Romania are nevoie sa-si daltuiasca o Constitutie care sa dea un rol limpede, neechivoc si complementar institutiilor Statului. Este o chestiune de onoare, de respect pentru traditiile noastre. Este singura solutie pentru salvarea democratiei si a demnitatii noastre.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Mihai R
Cu cine isi va petrece Maria Basescu revelionul?
Via Lilick am intrat pe blogul Elenei Udrea, unde citit-am: ”Doamna Udrea va petrece revelionul la Poiana Brasov.” Scurt.
Şi Băsescu tot pe acolo.
Şi Băsescu tot pe acolo.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
![[Valid RSS]](valid-rss.png "Validate my RSS feed")
