joi, 31 iulie 2008

Prezervativele olimpiadei din China





Basescu iubeste tiganii?


Sau e ca majoritatea românilor, care-i iubesc dacă-i ştiu departe?

Cenzura, taxă pe lacomie



Autorităţile chineze nu cenzurează doar internetul. Ci si volumele unor case de editura occidentale care-şi tipăresc produsele în China, tentaţi de costurile mici de producţie. Astfel, dintr-o enciclopedie a fost inlaturata o fotografie a lui Dalai Lama, iar din alta scriere amanunte despre revolutia culturala din China. Amănunte în plus http://passouline.blog.lemonde.fr/2008/07/31/censure-chinoise-sur-ledition-francaise/ . Dacă nu ştiţi franceză copy/paste cu textul pe Google Translate şi vă descurcaţi.

Oare la fel gândeau cei din Apus când făceau afaceri cu Ceauşescu şi noi stăteam rebegiţi la cozi?

Cand prostia si iresponsabilitatea au viata tihnita. Sunt PENAL ca si Andrei Badin



"Tuturor celor care au pierdut oameni dragi in timpul cutremurului sau care au fost raniti, declaratia ta le-a provocat o mare durere emotionala", a instiintat-o avocatul Ming Hai pe actrita Sharon Stone, a transmis FoxNews. Peste 1000 de victime ale catastrofei pretind actritei un miliard de dolari daune.
"Imi pare nespus de rau pentru aceasta greseala", a declarat Sharon Stone. Ea a zis ca seismul a fost o chestiune de karma.
Stone este una dintre actriţele cu IQ ridicat.
Stirea vreau să fie un punct de plecare pentru o discuţie despre responsabilitate. Cu referire la personalităţile autohtone, obisnuite sa spuna tot ce le trece prin cap.
Şi scandalul de la ICR din New York se preteaza la o dezbatere din perspectiva enuntata. Avem in sfarsit o reactie a lui Patapievici http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/814510/SENATUL-EVZ-Inca-o-sansa-ratata/
Detalii despre ce s-a intamplat in metropola americană gasiti aici http://realiatealuipetria.blogspot.com/2008/07/pula-mod-de-utilizare.html si indeosebi pe blogul lui Andrei Badin, care da linkuri spre ceilalti care s-au oprit asupra subiectului.

UPDATE 1- Am decis să mă solidarizez cu Andrei Bădin, numit PENAL de Patapievici. Haideţi să ne numim PENALI. Odinioară Iliescu ne-a numit GOLANI. Să demonstrăm că blogosfera are un cuvant de spus.

UPDATE 2- Că tot vorovim de prostie si iresponsabilitate, vin si cu altceva:

Dragul meu tigan imputit…

Cu tupeu, Basescu s-a intalnit cu niste reprezentanti ai tiganilor din Italia. A sters pesemne din memorie episodul “tiganca imputita”. Este preocupat de soarta dragilor lui tigani.

miercuri, 30 iulie 2008

Hai la fumat virtual!

O instalatie a artistului Rafael Rozendaal http://www.burningcigarette.com/

Shit chinezesc servit ziaristilor. Parerea mea

Internetul o să fie cenzurat pe timpul JO din China. Ziare.com transmite: “In timpul Jocurilor Olimpice, noi vom furniza un acces la Internet suficient pentru jurnalisti', a declarat Sun Weide, purtator de cuvant al comitetului de organizare a Olimpiadei de vara.
Dar el a confirmat ca jurnalistii nu vor avea acces la pagini sau site-uri continand informatii asupra miscarii spirituale Falungong, care este interzisa in China.
El a adaugat de asemenea ca si alte site-uri nu vor fi accesibile presei, fara sa precizeze care.
AP noteaza ca aceasta blocare a site-urilor va face dificila pentru jurnalisti obtinerea de informatii, in particular asupra unor subiecte politice si in legatura cu drepturile omului care nu sunt pe placul guvernului.”
Cum va reactiona breasla? Nu ma refer doar la ziaristii români acreditati in China. Eu as scrie zilnic si despre cenzura. Comunistii sunt foarte sensibili cand le arati adevarata fata. Este un moment prielnic.

Basescu-Tariceanu: dragoste curveasca?

Omul de la Cotroceni este de nerecunoscut in ultimele zile. Prin toate actiunile lui parca apara guvernul, ceea ce este iesit din comun. Are de gand Basescu sa reinnoade alianta cu liberalii, gasindu-si fraierii? O sa inghita galusca Tariceanu?

marți, 29 iulie 2008

Ce-o sa le dea Elena Udrea sinistratilor?


Blonda face un apel pe blogul ei la solidaritate cu sinistraţii. Ce credeţi că o le dea, dincolo de retorică? Printre altele, trebuie şi haine, după spusele lui Băsescu.

Fanaticii profetul Mohamed au iar treaba cu arta


Scriitorul turc Nedim Gürsel este în centrul unui scandal în tara lui datorita romanului "Les filles d'Allah", editat în Franta de Seuil. In 1981 el a fost condamnat de catre un tribunal militar pentru "ofensarea fortelor armate", în conformitate cu articolul 159 din Codul Penal, pentru romanul "O vara lunga la Istanbul. "Acum s-au depus plângeri împotriva lui, invocandu-se articolului 216 (alineatul 3) din Codul Penal care se refera la "incitare la ura" contra credintei. Pentru scrierea cartii, a petrecut mult timp studiind viata profetului Mohamed. Nedim Gürsel apara romanul sau, pe care-l considera "o încercare de a pune sub semnul întrebarii natura Islamului", nu o blasfemie. Este de mentionat ca "The Satanic Verses" de Salman Rushdie nu au fost traduse în turca.

P.S Sunt curios cine-o sa preia din presa aceasta stire in premiera. Lupta pentru libertatea cuvantului nu mai preocupa pe multi.

UPDATE: Mediafax şi Cotidianul au dezvoltat subiectul. Nu-i rău.

Care merita trasi in teapa?






Băsescu a devenit preşedinte şi datorită tragerilor în ţeapă în Piaţa Victoriei pe care le-a promis. Vă provoc să enumeraţi politicienii care merită traşi în ţeapă acum. Fotografiile alăturate indică opţiunea mea.

luni, 28 iulie 2008

Orătănii în Casa Domnului, două capre şi-o vacă legată de cruci




Imaginile sunt de lângă biserica ortodoxă din Runcu Salvei, judeţul Bistriţa-Năsăud. Sătenii sunt foarte supăraţi pe preot că-şi ţine orătăniile -culmea!- în curtea bisericii. Tot acolo mai are iepuri şi două capre. Ba, când are chef, după spusele oamenilor, îşi lasă vaca să pască în cimitir, legată de cruci.

“Orgiile mitocăneşti” ale lui Băsescu & alte cele

“Ilustrată superlativ de cazul Băsescu, în care orgoliile mitocăneşti, interesele de gaşcă, proastă creştere, incompetenţa şi neruşinarea îşi dau graţios mâna, viaţa politică de la noi pare, tot mai mult, o afacere între mafioţi.”

“Sunt departe de a împărtăşi simpatia multora dintre gazetari faţă de fostul căpitan de vapor ajuns multiplu ministru. N-am apreciat niciodata umorul lui cam grosolan, şmecheria unsuroasă a superiorului care se bate pe burtă cu subordonaţii.”

“Nesimţirea lui Băsescu and comp. va atinge dimensiuni tropicale, acum, după ce ultimul ghimpe ce le stătea în cale a fost smuls. Ştiindu-se intangibili, şantajând cu neruşinare cârpele de la guvernare, ei îşi vor da, cu încă mai multă agresivitate, arama pe faţă”.
Citatele le-a cules bloggeriţa Alandra din "Masca de fiere"şi “Încet, spre Europa. Interviu cu Vladimir Tismăneanu”, volume apărute în 2000 sub semnătura lui Mircea Mihăieş, actualmente vicepreşedinte la Institutul Cultural Român.

duminică, 27 iulie 2008

Sunt bun? Sunt. Le stau in gat? Le stau. Lista grea a celor care provoaca insomnii fanilor lui Basescu

Iosif Buble a postat la el: “Pe blogul lui Sever Voinescu (fostul editorialist de la Cotidianul care a anuntat ca va candida din partea PD-l pentru un scaun de deputat) apare o lista a blogurilor care nu scriu frumos de presedintele nostru mult iubit si stimat. Gherila cuprinde urmatoarele bloguri (aleator): Alandra, Andrei Badin, Chinezu’, Corina Cretu, Gabriela Savitsky, Mordechai & Moshe, Mos Califar, Nea Costache, Paul, Politica & New Media, Realitatea lui Petria, Roxana Iordache, Sibilla - Sfinx, Lilick, Raluca, Mihnea Georgescu, Petrisor Socol, Marius Minea, Roxana Iordache, Raluca22, Satmereanca, Ioska, Dan Andronic, Ciutacu, Diana Tusa, Bibliotecaru, Valerian Stan, Anca Alexandrescu, Andrei Vochin, BirlogulPNTCD, Darius Filip, Adrian Nastase, Fuck You, Tovarasi!, Maria Barbu, Turambar, VictorMarius, Ghilezan, Copolovici, Sorina Matei, Adina Valean.
PS: Cam astea sunt. Adica, cele mai active si mai bune bloguri.”
Cum să-l contrazic pe Ioska?

In turla bisericii







Împreună cu familia prietenului Petru Miron(foto), azi, am fost până-n Runcu Salvei, un sat din judeţul Bistriţa- Năsăud care a dat câteva personalităţi. Vasile Dâncu e printre ele. Petru a ţinut un parastas după socrul său, în vechea biserică greco-catolică din sat, monument istoric, construită în secolul al XVIII-lea. IO n-am scăpat ocazia să urc până-n turla bisericii. Mi-a adus aminte de copilărie, când îmi plăcea să ajung în vârfurile bisericilor din Dej, furişându-mă neobservat de clopotari şi preoţi.

sâmbătă, 26 iulie 2008

UE ne aduce pedeapsa cu moartea. Alerta pentru presa si bloggeri

Talentata bloggeriţă Alandra scrie: "S-au împlinit şase ani de când, prin procese nedemocratice, liderii europeni încearcă impunerea Constituţiei UE în statele membre.
După votul popular prin care francezii şi olandezii au respins Constituţia, Irlanda a tras recent un semnal de alarmă cu privire la Tratatul de la Lisabona, care în proporţie de 95% este identic cu Constituţia respinsă.
A sosit timpul ca liderii europeni să înceteze să mai prostească populaţia Europei, şi să o lase să decidă singură, prin referendum, asupra viitorului ei.
În toate ţările europene, pedeapsa cu moartea este astăzi abolită.
Tratatul de la Lisabona, noua Constituţie europeană, pe care tehnocraţii din fruntea UE încearcă să o impună cu orice preţ, în ciuda respingerii ei de către cetăţenii Europei, reintroduce pedeapsa capitală." Amănunte
http://alandra.wordpress.com/2008/07/26/reintroducerea-pedepsei-capitale-in-ue/#comments

Margarina lui Basescu si Securitatea


Marius Oprea este pe punctul de-a publica “Ascensiunea lui Băsescu”, o carte care sigur va face valuri în România. Volumul o să apară la Polirom.
Redau din “Obsevatorul cultural” două fragmente:


Camionul cu margarină

“În 26 mai 2005, care pica atunci într-o joi, după-amiaza de la ora 17, într-o populară emisiune, „România la raport“, realizată de Carol Sebastian la Radio Mix, se afla invitat vicepremierul conservator George Copos. La un moment dat, pe parcursul interviului, domnul Copos a devenit sentimental, povestind cum l-a cunoscut pe preşedintele României, Traian Băsescu, în 1990: „Eu ţin foarte mult la Traian Băsescu. Vă mărturisesc cu toată sinceritatea, îl cunosc din 1990, de cînd începuse şi el cu o fabrică de îngheţată. Îmi amintesc că aduceam împreună un camion de margarină şi îl împărţeam jumătate-jumătate. Traian Băsescu este un om special, este unul dintre marii lideri ai anului. Este un om foarte serios, foarte direct, este un om foarte hotărît“. Au trecut cîţiva ani de la acea emisiune, de atunci lucrurile s-au mai schimbat.”

Colaborator al Securitatii

“Conform unui document care a fost făcut public în circumstanţele unui proces derulat în 2004 şi asupra căruia vom reveni, emis de către Unitatea Militară 01150 (Arhiva) din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Traian Băsescu figurează în evidenţele păstrate ca fost colaborator al Direcţiei de contrainformaţii militare (Direcţia a IV-a din cadrul Securităţii), pe vremea cînd era student la Institutul de Marină „Mircea cel Bătrîn“.
Ce înseamnă, practic, cele de mai sus? „Colaborator“ al Securităţii, spre deosebire de informator, era o persoană care, fără a semna un angajament şi fără a primi în mod obligatoriu un nume conspirativ, furniza de bunăvoie informaţii unui ofiţer al Securităţii. Fără îndoială, la Institutul de Marină era un asemenea „ceist“, cum era numit, prescurtat, ofiţerul de contrainformaţii al unităţii, care monitoriza atent atît cursanţii, cît şi profesorii Institutului, sub aspectul activităţii lor profesionale, dar, mai ales, al celui cu privire la fidelitatea faţă de regim. În genere, marinarii erau atent urmăriţi, datorită contactelor lor implicite cu străinii, contacte asupra cărora regimul comunist din România devenise de-a dreptul paranoic, pe măsură ce Nicolae Ceauşescu lăsa deoparte orice scrupul în întărirea puterii personale şi instaurarea dictaturii. Cu atît mai mult, încă din faza de pregătire, trebuiau controlaţi ofiţerii care aveau să îi comande. A fost sau nu studentul Traian Băsescu de la Institutul de Marină un asemenea colaborator? În orice caz, ca o primă reacţie, Traian Băsescu, liderul de partid şi candidatul la Preşedinţia României, nu şi-a ascuns mai întîi furia faţă de publicarea acestor informaţii despre trecutul său.”

vineri, 25 iulie 2008

Pula. Mod de utilizare


Prietenii ştiu că nu sunt un tip care am traseu pe cărările conformismului. Că nu mă speriu de cuvinte, de zeama lor uneori frustră, de intervenţiile contra îmbâcselii generale.
Scandalul de la I.C.R. din New York
http://www.badin.ro/2008/07/falusul-puturos-al-lui-patapievici.html, însă, aruncă în discuţie adecvarea limbajului artistic la locul folosirii.
Cum nu cred că e normal să vorbeşti de sodomie la azilele de bătrâni ca director al unuia, să expui picturi blasfemiatoare într-o biserică fiind preot şi să zici că Mohamed a fost pedofil sorbind ceai, ambasador creştin invitat în casele arabilor, tot cam aşa este şi cu amalgamul de pule, spermă, zvastici ce-a potopit un spaţiu oficial al statului român din metropola americană. Ce este OK într-o galerie privată, este de nedigerat într-o instituţie plătită din bani publici pentru promovarea ţării.


UPDATE 26 iunie- Poliţia americană s-a apucat să ancheteze cazul. Amănunte pe blogul lui Andrei Bădin.

joi, 24 iulie 2008

Ceausescu- sfant!


Prietenul Marius mi-a suflat ideea într-un comentariu http://realiatealuipetria.blogspot.com/2008/07/sanctificarea-unui-criminal.html . Subiectul este potrivit ca să încep serialul “Aberaţia deşteaptă naţia". La ruşi s-au găsit dilimani care să ceară sanctificarea lui Stalin; noi rămânem mai prejos?

Discount la curve. Merge si la politicieni?

Sanctificarea unui criminal


Via Lumeacredintei.info: “Partidul Comunist din Rusia va propune Sinodului condus de Patriarhul Alexei al II lea canonizarea lui Stalin. Acest lucru se va intampla daca acesta va castiga locul intai in topul celor mai de seama rusi, top realizat de televiziunea de stat. Actualmente el ocupa locul al doilea dupa tarul Nicolae al II lea. Sergei Malinkovich, liderul Partidului Comunist responsabil cu propunerea de canonizare a lui Stalin, a afirmat ca poporul " l-a iertat pe acesta de inevitabilele erori si tragedii ale acelei perioade revolutionare. Stalin a devenit adevaratul lider national al Rusiei. El a transformat o tara inapoiata intr-un gigant industrial."

La o asemenea aberatie n-ar trebui sa reactioneze patriarhii din celelalte state? Desigur ca si P.F. Daniel.

miercuri, 23 iulie 2008

Impotriva cenzurii

Vasile Dâncu cheamă bloggerii şi societatea civilă să reacţioneze împotriva unui proiect european de cenzurare a blogurilor. Fragmentul este de pe blogul runcanului stabilit la Cluj:

"Acum (…)se dezbate un Proiect de Raport al Comisiei pentru Cultură si
Educatie a Parlamentului European care este destul de periculos. Autoarea
Proiectului, Marianne Mikko (Grupul Socialist din Parlamentul European,
Estonia), o doamnă pe care am cunoscut-o si care face pe justitiara prin
Republica Moldova, desi fostă jurnalista de meserie, este de părere spatiul
virtual “a fost pana acum un loc al bunelor intentii si a fost in general
caracterizat de intentii sincere”, dar că exista riscul ca, pe masura ce
blogosfera devine o activitate curenta, acesta sa fie "o sursa de poluare a
cyberspatiului".
Raportul considera ca in cazul blogurilor ar trebui
stabilite măsuri legale pentru a fi folosite în eventualitatea unor procese
legate de continutul articolelor si pentru a stabili un drept la replica al
celor vizati de acestea si, lucru cu adevarat periculos, proiectul consideră că
este nevoie de un fel de eticheta de calitate aplicata asupra blogurilor si a
bloggerilor, a caror identitate si motive pentru a scrie pe blog trebuie facute
publice. Astfel, Raportul d-nei Marianne Mikko cere clarificarea statutului
juridic şi de altă natură a blogurilor şi încurajează „etichetarea” lor
voluntară în funcţie de responsabilităţile şi interesele profesionale şi
financiare ale autorilor şi editorilor lor .
Dezbaterile vor continua si cu
siguranta se poate ajunge la aberatii chiar si in Parlamentul Europei dacă nu se
va face o rezistanţă consistentă la această idee. Parlamentarii din fostul lagăr
socialist ar trebui să facă cel mai mare scandal căci noi avem incă vie in minte
actiunea cenzurii comuniste, în timp ce occidentalii o cunosc mai mult din
cărţi. Ba s-ar putea să fie tentante anumite idei de control a sferei publice
pentru cei care se află la butoanele puterii in tarile cu rol de jandarm sau de
guvernante. In dezbateri un liberalul german, Jorgo Chatzimarkakis, a spus ca
"desi bloggerii nu pot fi considerati in mod automat o amenintare ", acestia pot
servi intereselor unor "grupuri de presiune sau grupuri profesionale" care pot
folosi blogurile pentru a-si transmite mesajele. Blogurile sunt instrumente
puternice si pot reprezenta o forma avansata de lobby, care la randul sau poate
fi considerat drept o amenintare, au spus mai multi parlamentari in dezbaterea
comisiei.
Idee că blogurile sunt o amenintare ar trebui să fie interpretată
corect de blogeri. Blogul este deja un instrument de comunicare si expresie
liberă deci trebuie tratate cu respectul si responsabilitatea cu care fiecare
suntem in stare. Adică să incercăm să păstram acestă liberatate, dar nu prin
concesii. Mai degrabă prin intărirea atitudinii si cresterea
solidarităţii.
Am vazut că au scris cîtiva blogeri tragând semnale de alarmă
fata de acestă posibilă cenzură, incă de la primele elemente de dezbatere, dar
societatea noastră parcă nu are nerv, parcă nu este interesată de ceea ce i se
poate intampla.
Este lipsă de informare sau deja am devenit deja o populaţie,
nu un popor, nu o comunitate, care nu mai este capabilă de reactie, doar suportă
ceea ce i se intamplă?”
Nu cred că suntem încă o populaţie, ci doar un popor cu reacţii blegite. Cu potenţă scăzută în lupta pentru principii.

Alertă pentru prieteni:
Adaam Alandra Andaa andreanum Blogul Califarului Catastif Cinabru Cioco-Cioco Constiinta unui liberal de stanga Cristian Diaconescu Cu ochii pe putere Daniel Todoran De vorbă cu balaurul Joe King DeMaio dpweb e-Xtrema Ecologie umană Herald Inah Inventarul stricăciunilor politice Iosif Buble John Doe Lilick Marcketing politic Moshe & Mordechai blog naşii Nenea O printzesa fara inhibitii Oana Mujea- Stoica Paralele//Paralele Pastila Politică Petrisor Socol Picătura chinezească Politică fără principii Real Politik Roxana Iordache Scaevola scenarii scrise cu ruj Sebastian Corn Simona Ionescu Simona Popescu Situatii Sătmăreanca Teodora Georgescu Turambar UnCopilutz-jurnalist de grădiniţă În spatele uşilor închise. Blogul lui Andrei Bădin

Represiunea comunista, materie obligatorie in scoli


“Este o spălare a creierului ce se întâmpla acum, se programează nişte generaţii care nu îşi vor cunoaşte trecutul", a declarat recent Ana Blandiana, preşedintele Fundaţiei Academia Civică. Poeta doreşte introducerea în şcoli a unor ore obligatorii de studiere a represiunii comuniste. Iar materia ar urma să fie obligatorie şi la bac.
Am observat că presa n-a mediatizat subiectul după cum s-ar fi cuvenit. Nu erau sânii Andreei Marin.

marți, 22 iulie 2008

Basescu la licuriciul Chinei


Omul de la Cotroceni se pregateste sa mearga in China la Jocurile Olimpice. Astfel, crediteaza un regim opresiv, pentru care drepturile omului sunt vorbe goale. Eventualele beneficii economice spala compromisul licuricelii?

Un tigan bun este un tigan mort


Am dat din intamplare peste blogul Noul Consevatorism. Nu stiu cui ii apartine. M-a lasat masca postarea:

“Ţiganii şi ofensiva stângii

Patru fetiţe de ţigani, trimise de părinţii lor la cerşit pe o plajă din Italia fac baie în mare. Din cauza valurilor, ele ajung în pericol de moarte şi două dintre ele chiar mor înecate (Dumnezeu să le odihnească!). Celelalte trăiesc DATORITĂ italienilor de pe plajă, oameni care şi-au riscat viaţa pentru a salva pe acei copii.
Timp de o oră cadavrele celor două fetiţe au rămas pe plajă, acoperite decent cu o pătură. Motivul? Atât a luat ambulanţei de la morgă ca să vină să ridice cele două trupuri.
În tot acest timp lumea a rămas pe plajă şi viaţa şi-a reluat, cum era şi firesc. cursul ei normal. Plaja nu a fost evacuată, aşa cum nu a fost evacuată nici o plajă din lume atunci când, prin legea naturii sau a firii, unii oameni se îneacă.
Dar pentru presa isterică, pentru stânga neomarxistă, pentru “umaniştii” paneuropeni, pentru tonomatele din presă (na, că îl citez pe Băsescu!) ale birocraţilor din U.E., acest eveniment trebuie manipulat cumva. Cum? Profitând de moartea acelor două micuţe ţigănci pentru a acuza italienii de rasism, de lipsă de sentimente umane şi a presa Statul italian să nu îşi mai apere cetăţenii în faţa valului de infracţionalitate care, ne place sau nu, e legat de o etnie anume, cea ţigănească.
NOTA BENE: Potrivit tuturor martorilor acele fetiţe erau venite pe plajă ca să cerşească! Cred că lucrul acesta spune multe…”
Mi-e scarba!

Si-a bagat coada Michiduta in Paradis

A doua încontrare semnificativă pe site-ul Cotidianului este în derulare. TRU a polemizat mai ieri cu Pavel Lucescu, în prezent C. Pătrăşcoiu are treabă cu Ungureanu şi -sacrilegiu!- cu PD-L. Îmi place.

Incredibila si crancena intamplare

O politiciana nepereche. For men and women


În ce-i constă unicitatea?

luni, 21 iulie 2008

Cine credeti ca-l ameninta cu moartea pe Sorin Oprescu?


Circula informatia că primarul Bucurestiului a inceput sa primeasca amenintari cu moartea prin telefon. Deranjeaza deja pe multi.

sâmbătă, 19 iulie 2008

Ceausescu a cazut de spaima Elenei Udrea



Femeia Udrea(prima fotografie) e şi blondă, şi fudulă. Iosif Buble a socotit că la revoluţie avea 16 ani şi a descoperit că a scris pe blogul ei: “Pentru viitor, sa stiti ca la Revolutie eram pe strada, dar nu pentru ca astazi oricine care se poate exprima public, sa isi bata joc de ceilalti.” Cum ies la iveală adevărurile din decembrie ’89.

Porcul implineste 65 de ani maine


A recunoscut că a fost un porc la o emisiune de-a lui Mihai Tatulici. A fost un poet talentat. A fost...

Fata tatii, ce vrei tu? Interzis pupinilor


Ştiţi?

vineri, 18 iulie 2008

De ce rade Tariceanu? For man and women


Am văzut fotografia la Lilick, care a văzut-o în “Curentul”, iar ei au văzut-o în “Cotidianul”…

joi, 17 iulie 2008

Ati vota-o sau ati...? For men

În pizda ma-tii, Basescu!


Omul nu mai este pentru mine preşedintele României. Ci un intrigant sinistru, cap al unei reţele de interese în concurenţă cu cea a PSD-ului. Care distruge imaginea adversarilor cu ajutorul procurorilor de la DNA. Ultima dovadă aici http://www.amosnews.ro/Codrut_Seres_si_Zsolt_Nagy_au_primit_NUP_in_Dosarul_privatizarilor_-250707

miercuri, 16 iulie 2008

Cum vreti să muriti?


“Adio prieteni, mă îndrept spre glorie!”, a spus Isadora Duncan cu câteva minute înainte de moarte. V-aţi imaginat vreodată cum vreţi să muriţi?

Topul bloggerilor aroganti

Un puţopalmist, P.S., a alcătuit un top al celor mai aroganţi bloggeri în viziunea lui. M-a nominalizat.

1. Catalin Tolontan;
2. Victor Ciutacu;
3. Vlad Petreanu;
4. Iosif Buble;
5. Maria Coman;
6. Oana Dobre;
7. Victor Ciutacu;
8. Andrei Badin;
9. Corina Cretu;
10. Alessandra Stoicescu;
11. Chinezu;
12. Adrian Nastase;
13. Ion Iliescu;
14. Stelian Muscalu;
15. Moshcalifar;
16. Andi Laslau;
17. Alexandru Petria;
18. Simona Ionescu;
19. Anca Alexandrescu;
20. Dan Andronic;
21. Pavel Lucescu;
22. Costin Ilie;
23. Traian Ungureanu;
24. Adrian Tudor;
25. Anca Gradinaru;
26. Tiberiu Lovin
27. PITICU
28. Altii
Chiar sunt arogant?

duminică, 13 iulie 2008

Crima ecologica. S-a furat un rau. Alerta pentru presa, bloggeri si ONG-urile ecologiste








S-a furat un râu.
Da. Pare incredibil, dar este adevărat.
Râul Şieu nu se mai varsă în Someşul Mare la Beclean. Faptul l-am descoperit azi, mergând la scăldat. Am fost contrariat că apa Şieului nu s-a limpezit faţă de ieri, când am tras înc-o baie, iar misterul s-a dezlegat când am aflat că unii de la o balastieră din amonte au schimbat cursul râului, implicit punctul de unire cu Someşul Mare.
Fostul râu este în prezent un şir de bălţi mai mari şi mai mici.
Deoarece este duminică, n-am amănunte în plus. Sunt mai multe balastiere în susul râului. N-am aflat exact locul unde a fost oprită apa.
Rog colegii ziarişti din presa naţională, bloggerii care doresc şi ONG-urile ecologiste să preia cazul. Ca să nu se muşamalizeze afacerea.
(Pentru relaţii suplimentare, telefonul meu: 0754643681)
P.S. Unii spun că apa este un braţ al Someşului, dar majoritatea beclenarilor îi zic Şieu. Am folosit această denumire deoarece la unirea cu Someşul se observă că apa are o altă temperatură şi limpezime.

UPDATE 14 iulie- La ora 8,10 am vorbit cu prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud,
IOAN SZILAGYI.
Nu cunoştea problema. A promis să se intereseze la Apele Române.
UPDATE 2- Cei de la Apele Române Beclean o scaldă. Cică nu ştiau. Mi-au spus să sun la Bistriţa. O voi face după ce o să văd cum acţionează prefectul şi după ce o să alertez şi pe alţii.
La ora 9,30, cum azi aveau şedinţă extraordinară, i-am anunţat despre situaţie pe consilierii locali din Consiliul Local Beclean. Sunt curios ce măsuri o să ia. Nu le iese un râu la socoteală(!!!) dacă inventariază ce este în oraş.
UPDATE 3- La ora 11,30 am înştiinţat Greenpeace România, apoi ministrul Mediului la
attila.korodi@mmediu.ro.
UPDATE 4- L-am sunat pe prefectul de Bistriţa-Năsăud la 13,10. M-a asigurat că o echipă de la Apele Române este la faţa locului.
UPDATE 5- Între orele 16- 17 am fost invitat la postul de radio local SOS, după care împreună cu directorul postului, Luca Deneş, am plecat la Şieu. El a fotografiat. Acolo, surpriză, am găsit trei rânduri de baraje improvizate. Tot surpriză: în foto 1 şi 6 se observă că s-a dat drumul la râu parţial. La mărirea pozei oricine are pozibilitatea să vadă că balastul pe unde curge apa este umed, făgaşul fiind deschis de curând, nu cu mult timp în urmă. Bărbosul de pe un morman de pietre sunt eu, of course.
Am o satisfacţie mare că n-am scris degeaba, că instituţiile statului au început să miroasă mizeria de sub nasul lor. Mâine o să vorbesc iar cu prefectul. Sunt curios ce sancţiuni s-au dat şi cărei firme. Oare câţi peşti au murit din pricina lăcomiei unui om?
UPDATE 6- 15 iulie. Mulţumesc celor care au reflectat cazul pe internet:
UPDATE 7- 15 iulie. Pe la ora 9, aproximativ, am vorbit cu Doru Hăşmăşan, directorul de la Apele Române Bistriţa. Mi-a declarat că până mâine o să aibă un raport asupra situaţiei. După câteva minute l-am sunat şi pe comisarul şef Ioan Borş de la Garda de Mediu Bistriţa. Ieri am omis să-l informez. La fel a omis şi prefectul. A rămas să discutăm mai târziu. O să revin cu informaţii.
UPDATE 8- 15 iulie: O echipă a Gărzii de Mediu a plecat la râul Şieu. Urmează rezultatele mâine, m-a asigurar comisarul şef Borş...
UPDATE 9- 15 iulie, ora 11: Se spune neoficial că râul Şieu a fost barat de-o firmă a omului de afaceri Ioan Purcsa. Acesta a mai fost sancţionat în zonă
http://www.reporterspecialdebistrita.ro/id748/Firma-lui-Purcsa-amendată-pentru-exploatare-ilegală-de-balastru.
UPDATE 10- 16 iulie, ora 8: Ziarul "Mesagerul de Bistiţa" a scris http://www.mesagerul.ro/index.php?id=id:00000043398





ALTCEVA: Dacă puteţi să ajutaţi pe cineva care are disperată nevoie http://todoran.blogspot.com/2008/07/solicit-sprijinul-blogosferei-pentru-un.html