De ce ar merita guvernantii sa fie impuscati | CorectSocial

Un articol de-al meu despre uciderea unor copii
De ce ar merita guvernantii sa fie impuscati | CorectSocial

Internetul si literatura | CorectArts

Un editorial de-al meu...
Internetul si literatura | CorectArts

Scrisorile lui Andrei Pleşu către Nicolae Ceauşescu

Stimate tovarase Secretar General al Partidului,


Ma numesc Andrei Gabriel Plesu si sunt de profesie istoric si critic de arta. Din 1971, cand mi-am incheiat studiile, si pana astazi am inteles sa-mi fac profesiunea cu toata seriozitatea, punandu-ma, cu intreaga mea putere de munca, in slujba artei si culturi romanesti. Am publicat un mare numar de studii si articole in presa curenta am realizat mai multe serii de emisiuni la radio si televiziune si sunt autorul a trei carti, bine primite atat de publicul larg, cat si de specialisti. In istorie, dupa o specializare de aproape doi ani in Republica Federala Germana. In timpul acestei specializari , am tinut la Bonn, Dusseldorf si Dortmund mai multe conferinte despre arta romaneasca, socotind ca este datoria mea de onoare sa o fac cunoscuta si apreciata pretutindeni, la adevarata ei valoare. In 1981 mi s-a decernat premiul pentru critica al Uniunii artistilor Plstci ti, in acelasi an, premiul pentru eseu al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti. Am avut cinstea sa-mi reprezint tara, cu comunicari de specialitate, la felurile congrese si reuniuni internatinale (Berlin-Est, Weimar, Jakarta etc.). Ca secretar al sectiei de critica a Uniunii Artistilor Plastci, am participat la organizarea mai multor expozitii de arta romanesca, in fata si in strainatate.

Am intrat in Partidul Comunist Roman la varsta de 19 ani (1968) si, atat pe linie obsteasca (CA ORGANIZATOR DE GRUPA DE PARTID), cat si pe line profesionala ( ca cercetator la Institutul de Istiria Artei al Academiei de Stiinte Sociale si Politicesi, apoi ca lector universitar la Facultatea de Arte Plastice “N. Grigorescu”) m-am straduit, in ciuda unei sanatati precare ( care ma obliga sa stau, de cativa ani, sub constanta supraveghere medicala), sa fac totul pentru a fi la inaltimea exigentelor epocii noastre, ale politicii noastre din ultimii ani.

Va rog, stimate tovarase Secretar General, sa nu luati raportul de activitate de mai sus drept o lipsa de modestie. El e bilantul firesc de munca al oricarui roman care vrea sa-si serveasca tara cum se cuvine. In lumina acestui bilant, veti intelege cat pot fi de mahnit sa constat ca, dintr-o data, in urma unei imprejurari pe care nu o pot socoti decat accidentala, sunt pus in afara partidului “sectant” si dezlantuit din invatamant si cercetare.

Am avut, intr-adevar ghinionul de a participa cu doi ani in urma , la o conferinta (incluzand o parte teoretica si una practica), ce a avut loc la Institutul de Psihologie si Pedagogie pe tema “meditatiei trancendratale”. Conferinta – la care m-am dus pe linia unei firesti curiozitati intelectuale – mi s-a parut neinteresanta sub raport stiintific, drept care nu am mai frecventat niciuna din urmarile ei , mai mult chiar: am avut ocazia, la scurt timp dupa aceea, sa aduc la cunostinta unui lucrator al Ministerului de Interne opinile mele critice privind “meditatia trancendratala”.

In rezumat, fapta de care sunt vinovat se reduce la audierea unei conferinte publice, organizata intr-un cadru perfect oficial, o conferinta despre care nu aveam motive sa cred ca s-ar desfasura fara aprobarile de rigoare. Cat despre chestionarul pe care l-am completat – ca toti cei de fata – in timpul conferintei, nu se rererea decat la date strict medicale si nu cuprindea niciun angajament de nuanta politica sau religioasa, care sa contarazica adeziunile mele reale la statutul PCR si la Constitutia tarii. Am fost lamurit, ulterior, ca “meditatia transcendretala”, ca organizatie internationala, implica unele aspecte profund negative , de care insa nu putem avea cunostinta acum doi ani, ca urmare a unui singur contact cu reprezentantul ei. Amintind ca pot fi sanctional, totusi, pentru o momentana lipsa de vigilenta, mi se pare, in acelasi timp, greu de acceptat ca ca sanctiunea sa aiba caracterului unui condamnari atat de drastice, ducand nu numai la totala descreditarea politica, ci si la descalificarea mea profesionala. Intre culpa mea reala si consecintele ei imediate ca o uriasa disproportiune care, in spiritul echitatii cu care ne-a obisnuit conducerea noastra de partid si de Stat nu poate sa fie corectata.

Ranit sufleteste de spulberarea intr-o clipa, a atator ani de eforuri entuziaste, si de anularea tuturor proiectelor mele viitoare (legitime la 33 de ani) apelez, tovarase Secretar General la dreapta dumnevoastra omeneasca, rugandu-va sa dispuneti rediscutarea cazului meu, in datele lui obiective. Va asigur ca tot ce doresc e sa-mi dovedesc, in continuare, ca si pana acum, buna-credinta loialitatea fata de tara, participand la procesul de afirmare a valorilor noastre pe plan universal.



Va multumesc,

Andrei Gabriel Plesu

25 mai 1982



Stimate tovarase Secretar General



Pentru o mai buna informare asupra imprejurarilor in care am luat cunostinta de “meditatia transcendentala”, fac urmatoarele precizari: In ianuarie 1981, cand functionam ca lector universitar al Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”, am fost convocat telefonic la Institutul de Psihologie si Pedagogie pentru a audia o conferinta de orientalistica. Invitatia era fireasca, intrucat era cunoscut indeobeste interesul meu pentru artele orientale. Conferinta la care am fost invitat a avut loc intr-un cadru oficial, in prezenta conducatorilor Institutului de Psihologie si a numeroase personalitati ale stiintei si culturii noastre. Nimic nu ma putea face sa ma indoiesc de perfecta legalitate a conferintei in cauza, care, de altfel, ne-a fost prezentata, de la bun inceput, drept un “program experimental” aprobat ca atare de Ministerul Educatiei si Invatamantului si de C.N.S.T. Conferentiarul a declarat ca doreste sa puna la indemana publicului o metoda practica de relaxare, inspirata din filosofia indiana si lipsita de orice implicatii religioase. Aratand ca metoda pe care ne-o va impartasi trebuie adaptata de la caz la caz, pentru fiecare individ in parte, conferentiarul ne-a cerut, in continuare, sa raspundem unui chestionar care sa-i furnizeze principalele noastre date biologice. Chestionarul nu cuprindea decat intrebari cu caracter medical si transmitea altora metoda de relaxare capatata (“mantra”), intrucat, prost aplicata, ea putea deveni daunatoare. Acestei parti teoretice a conferintei, i-a urmat, a doua dimineata, in aceeasi institutie, partea practica. In cadrul unei intalniri individuale, ni s-a transmis procedeul concret ce urma a fi folosit de fiecare din noi, in vederea relaxarii. Pentru a beneficia de aceasta intalnire, individuala, ni s-a cerut o taxa de 100 de lei (specificandu-se ca banii sunt destinati Casei Copilului) si cateva fructe si flori, in semn de omagiu pentru initiatorul metodei cu pricina. Odata intrat in incaperea intalniri individuale cu conferentiarul, am constatat ca, inainte de a-mi transmite “mantra”, el practica un scurt ritual ce cert aspect rligios. Aspectul discutabil al acestui ritual precum si faptul, constatat ulterior, ca asa zisa “mantra” individuala se dadea, nediferentiat, mai multor subiecti, m-au convins de lipsa de temei stiintific a intregului program si de incompatibilitatea lui cu interesele si convingerile mele. Drept care n-am mai participat la nici o alta sedinta.

In concluzie:

1. La data participarii mele la conferinta Institutului de Psihologie, nu puteam sti ce, “dedesupturi” are “meditatia trancedentala” si nu puteam banui ca ea e gazduita de o institutie oficiala, fara aprobarile de rigoare. De aceea nu am ezitat sa audiez conferinta.

2. Elementele cu caracter religios pe care le-am constatat in timpul partii practice a conferintei m-au contrariat si m-au decis sa abandonez prompt experimentul. Nu puteam insa sa stiu in ce consta intalnirea individuala, ininte de lua parte la ea, intrucat nu ni s-a comunicat dinainte cum va decurge respectiva intalnire.

3. Chestionarul semnat de mine nu mi s-a parut a contine date care sa intre in contradictie cu loialtatea mea fata de partid si de stat. De altfel, n-am tainuit continutul lui (si asa-numita “mantra”) de indata ce am avut prilejul sa relatez unui lucrator al Ministerului de Interne toate informatiile cuprinse si in prezentul memoriu.

Acum, cand la aproape doi ani dupa evenimentele relatate mai sus “meditatia transcedentala” a fost demascata ca secta cu o activitate diversionista, imi dau foarte bine seama de gravitatea implicarii mele, fie si de moment, in demonstratia experimentala de la Institutul de Psihologie. Si daca in contextul din ianuarie 1981, nu imi pot gasi o vina obiectiva pentru participarea la conferinta, in perspectiva timpului si in urma lamuririlor suvenite de atunci cu privire la adevarata fata a conf. Stoian, inteleg ce consecinte nefaste putea avea lipsa mea de vigilenta din 1981. Este totusi de la sine inteles ca daca as fi stiut atunci ceea ce stiu astazi despre “meditatia transcendentala”, n-as fi intarziat nicio clipa in sala de conferinta si as fi adus la cunostinta organizatiei de baza opiniile mele critice. Sunt perfect constient ca – potrivit recentei expuneri a Presedintelui tarii la Plenara largita a C.C. al P.C.R. din 1 iunie a.c. – trebuie sa facem totul pentru a preveni manevrele celor care, la adapostul unor manifestari sectante, “vor sa abata omenirea de la problemele majore – fundamentale ale lumii de azi”. Vreau sa sper ca punandu-se in cumpana bunele mele intentii, activitatea mea de pana acum pe de o parte si, pe de alta, lipsa de vigilenta de care am dat dovada, Conducerea de Partid si de stat va so coti ca imi poate acorda sansa sa ma reabilitez, pentru a contribui pe mai departe – dupa puterile mele – la edificarea culturii romanesti contemporane.

Va multumesc,

Andrei Gabriel Plesu”

3 iunie 1982

Scrisoare deschisă către fratele maghiar

Sper că n-o să te superi că te numesc fratele meu. Pot să-ţi spun Attila, şi Béla, şi Miklós, chiar şi Kornél, ca să fii chiar tizul meu. În fond, e o convenţie. N-o să folosesc cuvinte mari, că scriu aceste cuvinte pentru că trăim pe acelaşi loc geografic, că România este sau ar trebui să fie o mare familie. Încerc să fiu doar firesc, familiar. Şi sincer, în primul rând.
Amândoi avem o problemă. Una imensă. Şi care nu suferă amânare. Pe lângă nenorocirile de fiecare zi, legate de preţurile crescute haotic, pe lângă faptul că nu te poţi culca liniştit de grija a ceea ce-o să se întâmple mâine. Şi problema aceasta care priveşte viitorul, dacă stăm să judecăm, are treabă şi cu preţurile, şi cu liniştea somnului. Problema e că ţara este guvernată dezastruos. Neajunsurile economice numai naivii le pot pune doar pe seama crizei mondiale. Şi tu nu cred că eşti un naiv.
Ce mă doare pe mine, cred că te doare şi pe tine. Numai că există o deosebire. Dacă eu reprezint un partid de opoziţie, tu, prin cei pe care i-ai votat, Attila, fără să vrei şi probabil fără să te mai întrebe nimeni, cauţionezi un guvern care distruge ţara. Şi vieţile noastre, tizule Kornél. Îţi place de ce se întâmplă în spitale, de ce se întâmplă cu pensionarii, de toată mizeria care ne înconjoară, că învăţământul este la pământ? Dar oare ce nu mai este la pământ în afara instituţiilor de forţă, represive? Care să fie eficiente ca să ne dea în cap dacă ne strigăm păsurile, la o adică.
Attila, când ai votat cu UDMR, ai sperat că o să fie mai bine. Pentru tine şi copiii tăi. Şi este mai bine? Am ajuns slugile FMI, iar guvernul PD-L a ajuns să fure din banii luaţi pe datorie. Datorie pe care va trebui s-o plătim toţi, şi eu că sunt în opoziţie, şi tu fiindcă UDMR este la putere. Ce-o să le zici copiilor tăi, peste ani, când o să te întrebe de ce tot trebuie să plătim datorii? Că UDMR a fost la guvernare ca să fure clica lui Băsescu şi Boc? N-o să poţi să-i explici că ai urmărit nu ştiu ce drept al maghiarimii, acum când maghiarimea are şi universitate. N-o să te creadă. Şi pe drept cuvânt. Ba, s-ar putea ca peste ani să nu mai fie nici un UDMR, deoarece este real riscul ca să nu mai intre în Parlament dacă îşi menţine asocierea cu o gaşcă de hoţi şi incompetenţi.
Kornél, dacă nu iei atitudine urgent, copiii tăi o să te considere vinovat. Este un moment decisiv. Convinge-i pe parlamentarii din UDMR să nu mai susţină PD-L-ul la guvernare. Să se alăture celor care iubesc această ţară, cărora le pasă de ce se întâmplă cu ea. Ca ardelean, am crescut cu convingerea că maghiarii sunt oameni dintr-o bucată. Că iubesc legalitatea şi echilibrul. Şi România are nevoie de legalitate şi echilibru.
Kornél, sper ca în aceste momente de răscruce să judeci corect şi să acţionezi.

Cu gânduri doar de bine,
Cornel Itu,
Deputat PSD
Vice-lider al Grupului PSD pe Ardeal

Despre lepădături

Cântările bisericeşti şi rugăciunile aduc un plus în literatură ca ploaia pe un acoperiş de tablă, nu ca pe un câmp semănat. Exemplaritatea canoanelor creştine, şi religioase în general, dacă totuşi se transformă în texte literare, cel mai adesea se prăbuşesc în plicticoşenie. Credeţi că Maica Tereza ar fi performat în scris dacă s-ar fi gândit să încerce? Am convingerea că nu. Mai degrabă scriitorul este perceput drept mai uman, mai veridic dacă trage o înjurătură păstoasă decât dacă nazalizează pasaje din Biblie. Totul stă în dozaj, până unde poate împinge creatorul limitele, astfel ca semenii să nu-l ocolească. Desigur, întotdeauna a existat o falie între autorii mari şi percepţia comună a contemporanilor, dar nu la ea mă gândesc. Ce a şocat acum o sută de ani, azi poate că trezeşte abia zâmbete. Mă refer la creatorii criminali, la ucigaşi, la violatori, la apologeţii unor regimuri criminale, criminali prin cuvintele lor.
Discuţia în jurul interzicerii comemorării în Franţa, la 50 de ani după moarte, a lui Louis‑Ferdinand Céline este deosebit de interesantă. Mario Vargas Llosa a scris un text memorabil pe marginea subiectului, « Ticăloşii », unde spune: ”În anii ’60 i am citit diatriba „Bagatelles pour un massacre“ şi mi a venit să vomit în faţa acestui ticălos plin de ură, ocări şi intenţii homicide împotriva evreilor: o adevărată pledoarie pentru prejudecăţi, rasism, cruzime şi prostie. Doctorul Auguste Destouches Céline era un pseudonim pentru omul de condei – nu s a mulţumit să şi verse antisemitismul în pamflete virulente. Există dovezi că, în timpul ocupaţiei germane, a denunţat Gestapoului familii de evrei ascunse sau care şi luaseră nume false, familii care în urma denunţului au fost ulterior deportate. Dacă ar fi fost prins la Eliberare, precis Céline ar fi stat mulţi ani după gratii sau ar fi fost condamnat la moarte şi executat, ca Robert Brasillach.” Celebrul peruan însă subliniază că măsura guvernului francez este o eroare, pledând pentru valoarea literaturii lui Céline.
Nici în literatura română n-am dus nevoie de lepădături. Gradul de vinovăţie al acestora s-a evidenţiat mai puternic cu valoarea. N-ar trebui sărbătorit Sadoveanu pentru că a colaborat cu comuniştii, când puşcăriile gemeau de deţinuţi politici? Nici Eliade şi Cioran pentru simpatiile lor legionare? Ori Păunescu pentru cultul deşănţat al lui Ceauşescu? Dacă omeneşte au fost nişte condamnabili, care nici măcar nu şi-au cerut iertare public pentru purtarea lor, cu sinceritate, atunci să nu-i mai amintim cu prilejuri aniversare? Ar fi o eroare. Cum tot eroare este ca vorbitul despre ticăloşiile unor scriitori valoroşi să fie perceput ca un atac asupra operei lor. Aşa cum se întâmplă la noi, din provincialism cultural.
Alexandru Petria

Elogiu celor care ne suportă

Spună cine ce-o spune, scrisul este o formă de egoism. De retragere orgolioasă în universul minţii. Cu bătaie lungă, mergând în cazurile extreme spre dezinteresul faţă de cei din jur, faţă de propria familie. Obsesia scrisului alungă sau surdinizează momentan până şi dragostea. Nimic nu contează în faţa fanatismului de-a umple pagini peste pagini, cu rezultat incert.
Nu mă refer la scrisul strict ca meserie, care asigură traiul zilnic. La numărul de articole săptămânale impus de vreo redacţie, pentru care iei nişte bani. Am în vedere scrisul literar de pe urma căruia n-ai cum să trăieşti la noi, dar şi cel publicistic, doar din pasiune, acel scris fără de care nu poţi, în absenţa căruia nu te simţi om întreg. Acel scris fără de care simţi că te ia mama Dracului şi n-ai cum să te priveşti în oglindă fără un persistent sentiment al vinovăţiei.
În fond, noi, cei care scriem nu numai pentru pâine suntem nişte anormali. Cei normali se plimbă, fac sex, fac bani, nu-şi rup din timp ca să se asigure mai degrabă cu hemoroizi decât cu nemurire. Normal este să-ţi trăieşti viaţa, s-o consumi până la ultima picătură. Suntem nişte handicapaţi ciudaţi, s-o recunoaştem.
De multe ori, îi spun femeii pe care o iubesc că sunt norocos fiindcă mă suportă. Mai în glumă, mai în serios. Iar pojghiţa glumei îmi menajează doar orgoliul, să nu mint. O întreb cum de stă cu un bărbat destul de hăbăuc în treburile practice, fiind nevoită nu odată să bată un cui când vede că scriu şi n-are cu cine să discute? Ea surâde, doar uneori recunoaşte că nu-i este uşor. Ceea ce ştiu la milimetru, oho. Stând cu un tip ca mine, se sacrifică ca să lase aer handicapului meu, scrisului. Mă consider un caz fericit. Îi mulţumesc pentru asta.
Ideea articolului o aveam în cap de săptămâni. Numai că nu e tocmai lesne să-ţi recunoşti vulnerabilitatea. Şi faptul că omul din proximitatea imediată are o importanţă vitală pentru tine. Că fără el nu ştiu dacă ar fi posibil scrisul. Intenţionam să realizez un elogiu al celor care ne susţin. Al celor care ne suportă egoismul scrisului. Nu ştiu în ce măsură am reuşit. Am măcar scuza sincerităţii.
Alexandru Petria

Astia-s in stare sa traga! | CorectPolitics

In Romania s-a ajuns sa se prefere cartusele in locul spitalelor. Cartusele in locul benzinei la un pret cinstit. Cartusele in locul alimentelor la preturi corecte. Cartusele in locul onoarei.
Astia-s in stare sa traga! | CorectPolitics

Vinovăţia este proporţională cu valoarea? Cazul Groşan

Cu vreo trei ani în urmă, colaborarea cu politia politică a lui Milan Kundera a scandalizat amatorii de literatură. Autorul romanelor de mare succes «Insuportabila uşurătate a fiinţei» sau «Viaţa e în altă parte» a fost acuzat că, în 1950, ar fi povestit Securităţii cehe despre întâlnirea unei studente cu un pilot care dezertase din armată şi revenise clandestin în Cehoslovacia. Victima denunţului a fost arestată şi condamnată la 22 de ani de închisoare. Iubitorii operei lui Kundera au încercat să-i minimalizeze fapta, să-i caute circumstanţe atenuante, punând pe masă ca şi contraargument valoarea indiscutabilă a operei scriitorului.
Pornind de la întâmplarea cu Kundera, mă întrebam dacă vinovaţia unui scriitor este proporţională cu valoarea? Dacă ignomia omului Kundera este mai condamnabilă sau mai scuzabilă fiindcă este un mare scriitor? N-am găsit răspunsul, însă de atunci îl citesc cu inima strânsă pe Kundera. A devenit alt Kundera, ca atunci când descoperi că între picioarele iubitei crezută virgină au poposit şi vărul Georgică, şi vecinul Costică.
Aşa şi cu Ioan Groşan. Care poate să stea valoric lângă Kundera. Şi care-mi place mai mult decât Kundera. Sigur, e o treabă subiectivă, n-am veleităţi de critic literar. De pe urma turnătoriei sale la Securitate, un om a avut de suferit. N-a ajuns la puşcărie, totuşi turnătoria rămâne turnătorie.
Urmărind reacţiile în cazul Groşan, am observat felul în care au scris scriitorii şi ziariştii despre el. Le era lor jenă că sunt nevoiţi să se pronunţe despre o mizerie. De parcă erau cumva ei vinovaţi, nu autorul mizeriei. Simpatia pentru omul Groşan a îndulcit cuvintele. Într-un text justificativ, «Supt vremi», publicat în «Adevărul », Groşan a scris: «Se ştie că orice licean mai răsărit venit de la ţară are - sau cel puţin avea - o obsesie: să intre, spre bucuria părinţilor şi mândria comunităţii din care provenea, la facultate. Eu am intrat din prima, în 1973, al doilea la Filologia clujeană, secţia română principal. Am făcut parte din prima promoţie de absolvenţi de liceu care au fost luaţi în armată imediat după reuşita la facultate. Ameninţarea permanentă în acel stagiu militar termen redus era că, dacă „nu slujim patria" cum se cuvine, adio facultate! Puteam fi, după spusele ofiţerilor, trecuţi oricând la stagiu „normal", de un an şi patru luni, pierzând admiterea. Asta era şi spaima noastră continuă, că nu vom mai ajunge să fim studenţi.» Doamne iartă-mă, dar mai rar o asemenea justificare plină de parvenitism! Conta doar facultatea, nimic altceva. Dacă era neamţ, şi ar fi trăit în Germania lui Hitler, ca să nu piardă facultatea, Groşan ar fi colaborat şi cu Gestapo de spaima gurii ţăranilor din satul lui? Personal, vroiam să aud trei cuvinte de la Groşan: « Îmi pare rău ». Nu le-a rostit.
Alexandru Petria

Tacerea tinerilor | CorectPolitics

Generatia celor de-o varsta cu mine a iesit in strada la sfarsitul lui decembrie 1989. Noi, decreteii. In acele zile, nu ne-am gandit daca o sa murim sau o sa traim. Il uram pe Ceausescu, nu mai suportam. Prezentul comunist tern si perspectiva unui viitor fara orizont a facut sa ne revoltam. Generatia noastra i-a venit de hac dictatorului. Daca as fi avut ocazia, l-as fi impuscat fara ezitate pe Ceausescu in acel decembrie de sperante si sange. Multe din visele de atunci s-au spulberat, n-o sa insist, sunt arhicunoscute. Ma mai consolez ca am inca libertatea cuvantului.
Continuarea aici
Tacerea tinerilor | CorectPolitics

Nebunul care ne-a condus. Pentru controlul psihiatric al politicienilor | CorectPolitics

Am parafrazat titlul celebrei carti „Bolnavii care ne conduc”, de Pierre Accoce si dr. Pierre Rentchnick, ca sa atrag atentia si totodata sa intru rapid in subiect. In noiembrie, anul trecut, pe Agentia de Carte am starnit vii reactii cerand controlul psihiatric al politicienilor romani.
Nebunul care ne-a condus. Pentru controlul psihiatric al politicienilor | CorectPolitics

Poetul Adrian Suciu a scris o scrisoare deschisa catre ambasadorii Americii si Germaniei

Pe lângă că ne simţim zilnic călcaţi în picioare de politicienii români, de destule ori am avut neplăcuta ocazie să observăm că şi unii diplomaţii străini se poartă la Bucureşti ca într-un stat populat de maimuţe, nedemne de respect. Talentatul scriitor Adrian Suciu semnalează o asemenea situaţie:

„Scrisoare deschisă comandantului Secţiei 1 Poliţie Bucureşti, comisar şef de poliţie Dinu Eugen,
Excelenţei-Sale, Mark H. Gittenstein, ambasadorul SUA la Bucureşti,
Excelenţei-Sale, Andreas von Mettenheim, ambasadorul Germaniei la Bucureşti.

La ora 00.30, în noaptea de 25/ 26.01.2011, un grup de indivizi beţi, ieşind din crîşma Die Deutsche Kneippe, situată pe str. Stockholm, nr. 9, tulbură liniştea publică, deşi orarul de funcţionare al crîşmei este doar pînă la ora 23.00. În momentul imediat următor, tulburarea liniştii publice este semnalată telefonic de către mine Dispeceratului Secţiei 1 Poliţie Bucureşti, care trimite un echipaj. Echipajul ajunge după aproximativ 5 minute. Se vede clar din înregistrare că repezentanţii Poliţiei sînt ţinuţi la poartă, deşi o crîşmă este un loc public şi nu un spaţiu privat. După ce reprezentanţii Poliţiei se retrag, încep să iasă din crîşmă şi clienţii, ascunşi pînă atunci, pentru ca poliţiştii să nu poată constata faptul că crîşma este încă deschisă, către ora 1 dimineaţa. Evident, reprezentanţii Poliţiei ar fi putut constata acest lucru intrînd în crîşmă, lucru pe care aveau dreptul să-l facă şi nu stînd la poartă. Prima dată iese un individ frînt de beat, se vede clar din filmare că abia se ţine pe picioare şi că porneşte maşina din 10 mişcări – oo! unde este Poliţia să-l oprească şi să-i ia carnetul de conducere??? Abia în jurul ore 1.20 ies ultimii clienţi din crîşma care avea orar de funcţionare pînă la ora 23.00!!! Între timp, oamenii s-au prins că sînt filmaţi şi se strecoară cît mai discret, precum nişte infractori, din crîşmă. Evident, toate aceste lucruri vor fi confirmate şi de camerele de supraveghere ale crîşmei dacă Poliţia va fi vreodată curioasă să vadă filmările respective.
Stimate dle. Comandant al Secţiei 1 Poliţie, Comisar Şef de Poliţie Dinu Eugen, întrucît această scenă este aproape cotidiană, vă anunţ că voi apela la serviciile Dispeceratului Secţiei 1 Politie DE FIECARE DATĂ CÎND, DUPĂ ORA 23.00, ORA DE ÎNCHIDERE A CRÎŞMEI DIE DEUTSCHE KNEIPPE, SITUATĂ PE STR. STOCKHOLM NR. 9, grupuri de cetăţeni beţi ieşind din această crîşmă vor tulbura liniştea publică. Vă anunţ că, de fiecare dată cînd voi apela numărul Dispeceratului, voi porni camera video şi voi filma întreaga scenă. Mulţumesc uneia dintre subordonatele dvs. care m-a ajutat să înţeleg că trebuie neapărat să filmez scenele acestea, spunîndu-mi că, dacă mai chem. Poliţia, voi fi amendat pentru alarmare nejustificată a organului! De-asemenea, vă rog să transmiteţi subordonaţilor dvs. faptul că au obligaţia legală să ia în considerare toate sesizările cetăţenilor privind tulburarea liniştii publice; dacă dumnealor nu pot face nimic pentru a obliga o crîşmă să respecte orarul de funcţionare, îmi folosesc măcar de probă pe filmare privind ora la care am făcut apelul, ora la care a ajuns echipajul de Poliţie şi faptul că cele reclamate de mine sînt corecte şi în ordinea cronologică menţionată! Toate scenele de acest gen, începînd de astăzi, 26 ianuarie 2011, vor fi filmate integral de către mine, începînd cu apelul la Dispeceratul dvs. şi pînă la ora la care se închide crîşma, după vizita inutilă a echipajului de Poliţie! De asemenea, vă anunţ cu multă bucurie că am ore întregi de filmări interesante, inclusiv filmări în care subordonaţii d-voastră, deşi tulburarea liniştii publice este evidentă, nu iau nici un fel de măsură şi pleacă. Voi decide cînd şi în ce împrejurări voi face publice aceste filmări.
Sigur, Domnule Comandant, înţeleg că vă este greu să luaţi măsuri pentru respectarea orarului de funcţionare al acestei crîşme frecventată mai cu seamă de diplomaţi germani şi americani. Vă rog, însă, avînd în vedere caracterul preventiv al muncii de Poliţie, să vă interesaţi la subordonaţii dvs. privind antecedentele mele. Avînd în vedere că m-am luat deja de git cu un diplomat american beat care se pişa pe un gard pentru că acela m-a numit “dirty Romanian” – “român împuţit” în traducere- şi că numai intervenţia echipajelor de securitate ale Ambasadei SUA l-a scăpat pe americanul nesimţit să fie bătut măr de românul împuţit, că d-voastră nu puteţi lua nici un fel de măsură împotriva diplomaţilor, liberi să fie nesimţiţi, cretini, bădărani, infractori, ucigaşi pe străzile României, vă anunţ că, pe strada mea, dacă Poliţia este incapabilă, o să-mi fac singur dreptate.
Excelenţele-Voastre, Mark H. Gittenstein şi Andreas von Mettenheim, avînd în vedere că foarte mulţi dintre clienţii crîşmei Die Deutsche Kneippe sînt diplomaţi americani şi germani, şi că asist, de ani de zile, la comportamente ale acestora pentru care în tările dv. ar fi reţinuţi sau arestaţi, permiteţi-mi, în calitate de cetăţean român, scriitor şi funcţionar public parlamentar, să-mi exprim indignarea faţă de calitatea umană lamentabilă a unora dintre subordonaţii dvs. aflaţi la post în România, care îşi permit să tulbure liniştea publică, să şofeze beţi şi să se manifeste nedemn. Avînd în vedere că Poliţia română este neputincioasă în a impune respectarea legii de către diplomaţi, neputind nici macar sa-i amendeze, mă declar scîrbit de faptul că unii dintre subordonaţii dvs. îşi permit, la adăpostul imunităţii diplomatice, comportamente de maidan. Cum nu am altă posibilitate de a reacţiona, vă anunţ public faptul că, începînd de astăzi, 26 ianuarie 2011, voi anunţa Poliţia de fiecare dată cînd, după ora 23.00, diplomaţi euforici şi angajaţi ai Ambasadelor dvs. vor tulbura liniştea publică pe str. Stockholm. În acelaşi timp, voi filma integral scenele respective, urmînd să vă identificaţi d-voastră subordonaţii din filmările pe care le voi posta, de fiecare dată, pe internet. Ar trebui să vă fie jenă să ne vorbiţi despre justiţie şi respectarea legii cîtă vreme unii dintre subordonaţii dvs. se comportă, în România, lipsit de orice respect faţă de legea română şi de cetăţenii României!
ÎN FOND, NU CER ALTCEVA DECÎT CA O CRÎŞMĂ SĂ-ŞI RESPECTE ORARUL DE FUNCŢIONARE!!! DACĂ TOATĂ AUTORITATEA STATULUI ROMÂN SE OPREŞTE ÎN FAŢA UNEI CRÎŞME, ATUNCI NU-MI RĂMÎNE DECÎT SĂ CONSIDER CU MAXIMĂ SERIOZITATE VARIANTA DE A LUA LEGEA ÎN PROPRIILE MELE MÎINI!!! CEI CARE MĂ CUNOSC ŞTIU CĂ AM ŞI RESURSELE ŞI INTELIGENŢA NECESARE! MI-E RUŞINE CĂ SÎNT CETĂŢEAN AL UNUI STAT INCAPABIL SĂ OBLIGE O CRÎŞMĂ SĂ-ŞI RESPECTE ORARUL DE FUNCŢIONARE DAR ŞI MAI RUŞINE TREBUIE SĂ LE FIE CELOR CARE AU ADUS STATUL ROMÂN ÎNTR-UN ASEMENEA HAL!!!
În treacăt fie spus, organele statului ar trebui să fie atente şi la faptul că regimul fiscal al crîşmelor este diferit după ora 23.00, dar cine mai poate fi sensibil la un subiect atît de mărunt într-o ţară în care nimeni nu mai respectă nimic iar autoritatea statului se topeşte în faţa porţii unei crîşme din Sectorul 1?(…)
Adrian Suciu”

Am oferit spaţiu pentru prezentarea acestui caz, chit că nu are importanţa cine ştie cărei malversaţiuni cu care ne potopeşte realitatea, deoarece şi din astfel de lucruri mărunte, prin acumulare, se nasc şi se alimentează resentimentele. Şi nu cred că americanii şi nemţii au nevoie de aşa ceva.
Felicitări pentru civism, Adrian Suciu!
Alexandru Petria

Dincolo de defularile zgomotoase | CorectPolitics

M-au socat ieri, ca si pe Marius Pieleanu, ofiterii care l-au salutat, cu mana la cascheta, pe Basescu. Aceiasi i-au strans si mana, in timp ce colegii lor pensionati sunt umiliti. Daca aveau onoare, chiar daca-l salutau, nu-i strangeau mana si-i aruncau si vreo doua de la obraz. Scurt, militareste. Ca un semnal. Macar din camaraderie cu cadrele militare cu pensiile diminuate ilegal. Ar fi fost impuscati? Nu. Dar lasitatea poarta si uniforma armatei. Iar armata se afla in topul increderii populatiei.
Dincolo de defularile zgomotoase | CorectPolitics

Cat de indignati sunt romanii? | CorectPolitics

Pot fi arestati Boc si ceilalti implicati in nerespectarea hotararilor judecatoresti? Da, dar numai dupa ce-o sa fie maturati de la putere, incepand cu Basescu. Nu stiu insa cat de indigati sunt romanii. Fiindca revolta in absenta indignarii seamana cu un autoturism fara roti, pe butuci.
Cat de indignati sunt romanii? | CorectPolitics

Dusmanii din fruntea tarii | CorectPolitics

Am ajuns intr-un punct fara intoarcere, in care neimplicarea devine sinonima cu complicitatea. Cu alegerea dintre democratie si dictatura. Nu mai e timp de discutat despre doctrine, despre planuri pentru un viitor indepartat. Politicienii responsabili si intelectualii care nu se coboara sa miroasa ciorapii murdari ai Puterii pentru o sinecura nu mai au cum sa stea deoparte.
Dusmanii din fruntea tarii | CorectPolitics

Adeverinta de la Dumnezeu pentru Prunariu Dumitru

Către Guvernul României
-În atenţia domnului premier Emil Boc
Redactez aceast act cu întârziere, întârziere pe care vă rog să mi-o iertaţi. Nu este drept să sufere cineva din cauza mea.
Am fost cam ocupat în ultima perioadă. Au fost inundaţii în Australia şi Brazilia, o revoluţie în Tunisia, ziariştii unguri sunt supuşi la presiuni, criza a lovit aproape tot pământul, şi am mai avut şi altele de rezolvat, în alte părţi, unde mintea oamenilor nu are de ce şi cum să se amestece. Nu am fost atent că aţi fost interesat de recalcularea pensiilor.
Domnule prim-ministru Emil Boc, cred că am greşit, dar altădată n-o să se mai întâmple. Promit. Înţeleg că vă place rigoarea şi nu vreau să vă dezamăgesc în nici un caz. Dar nu este corect ca un om să tragă ponoase din pricina mea. Nu. Ce exemplu o să fiu de acum înainte, dacă nu am grijă de toţi oamenii? Iar omul la care vreau să mă refer este Prunariu Dumitru, singurul cosmonaut al ţării pe care o conduceţi. Înţeleg că numitul Prunariu a pierdut 70% din pensie, fiindcă nu i s-a luat în considerare perioada petrecută în spaţiu şi cea de pregătire, anterioară, de la sol, de trei ani, din URSS.
Prin prezenta, doresc să remediez situaţia şi să vă certific tardiv, mă scuzaţi, am încredere că o să rezolvaţi problema, că ofiţerul Prunariu Dumitru a zburat în spaţiu cu misiunea Soiuz 40, din cadrul programului spaţial „Intercosmos”, și a petrecut în imponderabilitate 7 zile, 20 de ore și 42 de minute. Prin adeverinţa de acum certific munca din zilele petrecute în spaţiu care-i lipsesc pentru pensie. Pentru restul perioadei, a celei de pregătire, vă sugerez să luaţi legătura cu instituţiile moştenitoare ale desfiinţatei URSS.
Vă mărturisesc că n-am avut asemenea probleme cu astronauţii americani, nici chiar cu cosmonauţii ruşi. Este prima dată când sunt nevoit să scriu o adeverinţă, de aici şi inevitabilele stângăcii şi comentarii. De aceea nici nu scriu pe un formular tipizat, nu am nici ştampilă.
Data Semnătura
21 ianuarie, 2011 Dumnezeu

Alexandru Petria

Azi in Cluj, maine in toata tara…? O premiera in presa romaneasca | CorectPolitics

Presa mioritica este dezbinata si invidia este un cancer care ii roade credibilitatea. La fel ca si concurenta oarba. Sigur, de actuala stare profita politicienii. Cand am lansat pe CorectNews apelul pentru sprijinirea colegilor maghiari cenzurati de guvernul lui Viktor Orban, reactiile celor din bransa au fost anemice, desi Sorin Rosca Stanescu atragea atentia ca putem ajunge si noi ca si ungurii daca nu suntem atenti si cu reactii rapide. Nu prea intalnesti ziaristi care sa laude ori macar sa relateze despre faptele iesite din comun ale colegilor. Este rusinos si trist.
Pe fondul protestului impotriva benzinarilor, cativa de gazetari din Cluj, in frunte cu Sabin Gherman si Liviu Alexa, au pus in practica o idee vehiculata intens pe internet. Dupa un sondaj postat pe siturile ziarelor citynews.ro, Mesagerul de Cluj si Servus Cluj, 4.151 de cititori au hotarat topul companiilor care sa fie ocolite de clienti, pentru ca in final sa fie obligate sa scada pretul produselor de la pompa: Locul 1. OMV 42.30%; Locul 2. Petrom 27.49%; Locul 3. Mol 16.65%; Locul 4. Rompetrol 9.23%; Locul 5. Lukoil 3.35% si Locul 6. Agip 0.99%.
Continuarea aici
Azi in Cluj, maine in toata tara…? O premiera in presa romaneasca | CorectPolitics

Calin Nemes si Cristian Paturca | CorectPolitics

Pletosii care au fost condamnati sa supravietuiasca gloantelor glorioasei armate romane din 21 decembrie sunt condamnati din nou la nepasarea voastra dispretuitoare. Disperati, s-au adunat in centrele marilor orase si-au incercat de atatea ori sa va vorbeasca.
Sau sa va cante. Sau sa va aplaude cand ii injurati. Sau sa se aseze in genunchi cand ii atacati alaturi de mineri si scutieri. Nu i-ati iertat ca au supravietuit.

Calin Nemes si Cristian Paturca | CorectPolitics

Despre protestul prin delegatie | CorectBusiness

Protestul inceput pe Facebook impotriva pretului carburantilor, in desfasurare in tara, are eficienta unei cani cu apa aruncate la radacina unui pom chinuit de seceta. Nemultumitii sunt anemici, slab organizati, parca rusinati ca protesteaza.

Despre protestul prin delegatie | CorectBusiness

Aia, Romania | CorectPolitics

Sex oral Basescu.
Asta face. Consecvent. Cu aia, Romania.

Aia, Romania | CorectPolitics

Victima Eminescu | CorectPolitics

Articol de moi
Victima Eminescu | CorectPolitics