Pastorala de Paşti a IPS Ioan Robu

Scrisoarea Pastorală de Paşte, 2007

Iubiţi fraţi şi surori,

Învierea lui Isus este un mister care nu poate fi pătruns decât după ce ai descoperit un alt mister: cel al crucii. Învierea Mântuitorului nu este o simplă întoarcere la viaţă, aşa cum a fost cazul lui Lazăr. Domnul nu revine la viaţa pe care o avea înaintea suferinţelor, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca şi cum nu ar fi murit. Învierea nu este o negare a crucii, o revanşă asupra crucii. Ea proclamă, dimpotrivă, cu toată puterea că Dumnezeu era cu Cel Răstignit, că crucea, departe de a fi un eşec, este triumful acelei Iubiri ce întrece în putere moartea. De aceea Cel Înviat nu are altceva de arătat decât rănile sale. El le arată ca pe nişte dovezi ale slavei lui Dumnezeu. Fără cruce, fără rănile îndurate, noi am putea vorbi despre slava lui Dumnezeu, dar nu am înţelege nimic. Căci slava lui Dumnezeu este splendoarea iubirii sale. Învierea lui Isus este manifestarea acestei salve: ea ne face să vedem în Cel Răstignit marea Iubire divină. Nu poate fi înţeleasă Învierea lui Isus în afara crucii. În inima învierii se află manifestarea sensului crucii; această manifestare este esenţială în experienţa pascală, căci ea transformă scandalul crucii în mister de viaţă şi de iubire. A crede în înviere înseamnă a descoperi crucea glorioasă.

Să ne amintim de cele spuse de Sfântul Luca despre ucenicii care se îndreptau spre Emaus. Mergând în drumul lor, ei discutau despre cele ce se întâmplaseră la Ierusalim. Ei îşi puseseră toată speranţa în Isus din Nazaret, însă acesta, iată, tocmai fusese răstignit pe cruce ca un răufăcător. Frumoasele perspective ale Împărăţiei s-au spulberat: "Pe când vorbeau şi se întrebau, Isus însuşi s-a apropiat şi mergea împreună cu ei. Dar ochii lor erau ţinuţi să nu-l recunoască. El le-a spus: Ce înseamnă aceste cuvinte ce pare le schimbaţi între voi pe drum? Eu s-au oprit trişti. Unul dintre ei, cu numele Cleopa, i-a răspuns: Numai tu eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele petrecute în zilele acestea? El le-a zis: Ce anume? Ei au răspuns: Cele despre Isus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă şi cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor, cum arhiereii şi conducătorii noştri l-au dat să fie condamnat la moarte şi l-au răstignit. Noi speram că el este cel care trebuia să elibereze Israelul; dar, cu toate acestea, iată, este a treia zi de când s-au petrecut aceste lucruri. Ba, mai mult, unele femei dintr-ale noastre ne-au uimit. Fuseseră la mormânt dis-de-dimineaţă şi, negăsind trupul lui, au venit spunând că au avut vedenii cu îngeri care spun că el este viu. Unii dintre cei care sunt cu noi au mers şi ei la mormânt şi au găsit aşa cum au spus femeile, dar pe el nu l-au văzut" (Lc 24, 15-24).

Umilinţele, suferinţele şi moartea lui Isus i-au făcut pe ucenicii din Emaus să-şi piardă toată speranţa. Nici mormântul gol, nici mărturia femeilor care fuseseră la mormânt nu pot să-i lumineze: "Dar ochii lor erau ţinuţi sa nu-l recunoască" (Lc 24, 16). Experienţa pascală nu începe decât cu manifestarea sensului suferinţelor şi morţii lui Isus. Atâta timp cât acest sens rămâne ascuns, Cel Înviat rămâne un necunoscut pentru ucenicii săi; ei nu pot să-l recunoască. Numai descoperirea sensului morţii sale poate face să apară lumina pascală. Isus Înviat nu poate fi recunoscut decât în lumina care arată sensul suferinţelor sale: "Oare nu trebuia Cristos să sufere acestea şi să intre în gloria sa? Şi, începând de la Moise şi toţi profeţii, le-a explicat din toate Scripturile cele referitoare la El" (Lc 24, 26-27). Mergând împreună pe drum, Isus, nerecunoscut încă de ucenici, le arată acestora, cu ajutorul Scripturilor, sensul morţii sale.

Manifestarea acestui sens este o experienţă care cuprinde întreaga fiinţă, inima acesteia. "Iar ei spuneau unul către altul: Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile?" (Lc 24, 32). Din explicarea Scripturilor ucenicii au înţeles că Isus trebuia să meargă pe drumul încercărilor şi suferinţelor pentru a intra în slavă; dar numai la frângerea pâinii îl recunosc: "Şi, pe când stătea la masă cu ei, luând pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o lor. Atunci li s-au deschis ochii şi l-au recunoscut, dar el s-a făcut nevăzut dinaintea lor" (Lc 24, 30-31). La frângerea pâinii ucenicii descoperă sensul morţii lui Isus: moartea Mântuitorului nu le mai apare ca un eşec sau ca o neputinţă, ci ca fapta unei vieţi care se dăruieşte în mod liber, din iubire, până la capăt. În Isus care le stă alături ei simt puterea şi lumina învierii şi astfel ei ştiu că iubirea sa este mereu vie în lumea aceasta. Sfântul Ioan va rezuma această experienţă pascală doar într-o singură frază: "Noi am cunoscut şi am crezut în iubirea pe care Dumnezeu o are faţă de noi" (1 In 4, 16a).



Iubiţi fraţi şi surori,

După ce în timpul postului am meditat adesea suferinţele Mântuitorului, acum, în sărbătoarea Paştelui, să ne bucurăm de iubirea caldă a lui Isus Înviat; şi, în rugăciune, să-i mulţumim că ne însoţeşte, ne luminează şi ne atrage cu iubirea sa veşnic fidelă şi îndurătoare.

Cristos a înviat!

+ Ioan Robu