miercuri, 4 iunie 2008
Traian Basescu la Realitatea TV. Transcrierea emisiunii de catre Monitoring Media, care face o treaba excelenta
Răzvan Dumitrescu: Bună seara doamnelor şi domnilor, bine v-am regăsit. Preşedintele Traian Băsescu este în această seară la Realizatea Zilei. Vorbim despre alegerile locale de dumincă, despre cum au răspuns românii apelului de a veni la vot, făcut de preşedinte, analizăm situaţia politică nou creată după aceste alegeri, vorbim despre alianţele care s-au făcut şi se vor mai face, analizăm şi situaţia de la Primăria Capitalei, mai ales că preşedintele Traian Băsescu a fost şi primar general, dar şi pentru faptul că şi-a exprimat public susţinerea pentru candidatul Vasile Blaga, care iată, a ajuns în turul 2. Aşadar preşedintele Traian Băsescu este la Realitatea Zilei. Alături de noi analistul politic Iosif Boda. Bună seara, bine aţi venit domnule preşedinte.
Traian Băsescu: Bună seara, bine v-am regăsit.
Răzvan Dumitrescu: Vreau să vă întreb, pentru că iată, am avut premiera aceasta, alegeri la consiliile judeţene prin vot direct. Cât de bun este sistemul, acum că avem şi rezultatele?
Traian Băsescu: Cred că este foarte bun şi trebuie respectat. Am observat deja abordări de genul „baronii corupţi au fost aleşi". O astfel de abodare nu numai din punct de vedere al sensibilităţii fiecăruia este incorectă. Ce credeţi că spun alegătorii când li se spune „aţi ales un corupt"? Dar asta decretează...greşit, zeci de mii, sute de mii de alegători au greşit. Presa este singura care a ştiut. E corupt, de ce-l alegeţi? Eu cred că acest vot uninominal a clarificat un lucru: Încrederea pe care o are populaţia într-un om politic, fie el de anvergură locală sau naţională, este uneori în dezacord cu abordările presei faţă de un om sau altul. Şi chiar cu abodările oamenilor politici între ei. Şi eu am vorbit despre oameni politici corupţi, dar de data aceasta a venit electoratul şi a spus: „Nu vă cred nici pe voi ziarişti, nici pe tine domnule preşedinte care eventual ai spus despre vreunul din ei că este corupt. Eu am încredere în omul acesta". Cred că trebuie să înţelegem că democraţia are nişte reguli.
Răzvan Dumitrescu: Noi am făcut o colecţie, domnule preşedinte, de nume, şi domnul Boda. Iată doar câteva la consilil judeţean pentru că la primari erau demult aleşi direct de popor. Argeş: Constantin Nicolescu PSD. Braşov: Aristotel Căncescu, PNL. Călăraşi: Răducu Filipescu, PNL. Constanţa Nicuşor Constantinescu, PSD. Gorj: Ion Călinoiu, PSD. Teleorman: Liviu Dragnea, PSD. Vrancea: Marian Oprişan, PSD. Păi am putea să ne întrebăm care este noutatea, că ei erau şi înainte din lumea consiliului judeţean.
Traian Băsescu: Noutatea este una singură. Se pare că pentru foarte multe dintre aceste nume electoratul, românii sunt, au o abordare maie voluată decât a multora dintre noi. Şi electoratul spune: „Până când nu este condamnat, este pentru mine de bună credinţă". Cred că este unul din învăţămintele pe care trebuie să le avem din aceste alegeri. Nu putem spune că electoratul este solidar cu un corupt. Electoratul a crezut în acest om pus la zid de presă, de politicieni, în disputele politice. Electoratul a crezut mai mult în el decât în toate campaniile care s-au făcut.
Răzvan Dumitrescu: Domunle Boda, revenim la treaba asta...
Traian Băsescu: Cred că este o semnificaţie pe care ar trebui să o dăm acestui vot.
Răzvan Dumitrescu: O fi aşa, dar având în vedere că şi înainte de a avea sistemul fără uninominal la consiliul judeţean, şi după tot ei au rămas, care este diferenţa?
Iosif Boda: Există o deosebire, după părerea mea, foarte serioasă. Eu nu pot să discut, şi am scris destul de mult împotriva multora dintre ei, pentru că prea erau suspiciuni. Dar acesta este rolul presei, să semnaleze, uneori chiar să exagereze. Lupa are un rost foarte mare. Exagerând vezi mai bine lucrurile. Însă exagerarea are şi ea o limită. Care este deosebirea foarte mare faţă de sistemul anterior? Înainte preşedintele consliului judeţean ajungea un om care era stabilit funcţie de interesele între partide, adică cei 25-27-23 de consilieri se înţelegeau între ei şi atunci era posibil ca un partid care avea 3 sau 4 consilieri într-un judeţ să ajungă la preşedinţia consiliului judeţean. Acum este ales de populaţie. După părerea mea şi aici am făcut însă doar o jumătate de pas şi anume pentru că nu este un vot uninominal normal, este un vot direct doar. Dacă am fi făcut o alegere în două tururi, respectiv acolo unde, sunt şi judeţe unde ei au câştigat jumătate plus 1, sau foarte aproape de jumătate. Deci bănui că ar fi câştigat oricum aceste alegeri. Dar este preferabil, după părerea mea, în următorul mandat să mergem la o mică modificare a legii care să prevadă că şi preşedinţii consiliilor judeţene, ca şi consilierii judeţeni, să fie aleşi prin vot uninominal, dacă este cazul, în două tururi.
Răzvan Dumitrescu: Bun. Domnule preşedinte...
Traian Băsescu: Aş reveni puţin domnule Dumitrescu, vreau să fiu foarte clar. Eu nu spun că aceşti oameni suspectaţi de presă, uneori suspectaţi şi de mine, sunt lacrimă.
Răzvan Dumitrescu: Unul dintre ei a făcut obiectul unor remarci ale dumneavoastră. Domnul Oprişan, de la Vrancea.
Traian Băsescu: Nu ştiu dacă Oprişan, poate altul dintre ei. Dar iată că aceşti oameni prin ce au făcut sunt mai credibili decât acuzaţiile care li s-au adus şi împotriva multora au fost adevărate campanii de presă. Iar eu o să vă fac o demonstraţie de minciună astăzi, chiar a unor oameni politici.
Răzvan Dumitrescu: Perfect, ajungem acolo. Dar vreau să vă întreb pentru că mi-a venit de la telespectatori această întrebare. Domnule, dacă la un moment dat eu ca cetăţean am de ales între doi oameni despre care se spune că sunt corupţi amândoi şi sunt vai mama lor, ori pe care l-aş alege, unul dintre ei vai mama lui de corupt ce e tot ajunge acolo. Dacă astea sunt opţiunile.
Traian Băsescu: Bun. Au fost opţiuni mult mai multe domnule Dumitrescu. La fiecare consiliu judeţean au fost 15-20 de candidaţi, 12, 18. Au fost opţiuni mult mai multe. Hai să fim cinstiţi aici, nu are rost să ne facem că nu vedem o realitate. Campanii care au fost infirmate. Şi nu neapărat pentru că oamenii nu au şi ei o suspiciune, dar spun că până când va fi confirmată această suspicune pentru mine este curat. Acesta este modul cum gândesc mare parte dintre români şi cred că este o abordare corectă. Se pare că am evoluat mai mult în democraţie, în democraţia aşa cum colectivia este văzută de români, decât modul cum asumăm noi la vârf, fie că suntem presă fie că suntem oameni politici.
Răzvan Dumitrescu: Domnule preşedinte am o întrebare legată exact de aceşti oameni. Când credeţi, sau mai bine zis, credeţi că vreodată va confirma cineva vreo suspiciune în România?
Traian Băsescu: Numai justiţia este cea care o poate confirma.
Iosif Boda: Sau infirma.
Traian Băsescu: Sau infirma. De fapt aici este marea problemă a celor care evită să ajungă în faţa justiţiei, că lasă să continue să planeze suspiciunea şi vedeţi ce este în Parlament. Dar nu acesta este subiectul de astăzi. Cred că este o mare greşeală pentru orice om politic. Aduceţi-vă aminte, când era cazul Flota eu spuneam: „Trimiteţi-l odată în instanţă". Numai acolo poţi să clarifici lucrurile.
Răzvan Dumitrescu: Aveţi o declaraţie pe care aţi făcut-o la Deutsche Welle şi o să o şi vedem pe ecran stimaţi telespectatori. Spuneţi aşa domnule preşedinte „Un număr foarte mare de tineri politicieni au fost aleşi în funcţii de preşedinţi de consilii judeţene şi de primari, ceea ce probează că a început reforma clasei politice şi am convingerea că la alegerile din această toamnă din noiembrie, când votul uninominal va funcţiona şi pentru Parlament, se va produce o masivă schimbare de oameni politici." V-aş ruga să privim acum împreună nişte imagini domnule preşedintele şi domnule Boda.
Adrian Copilul Minune: Avem 50% +13, exact. Că acum dacă am intrat în politică am şi învăţat câte ceva. Ceea ce se întâmplă aici mi se pare ceva normal. Politica înseamnă un război. Aceasta este o bătălie câştigată de noi. Încearcă ceilalţi contracandidaţi, de fapt care au fost că noi numai avem că suntem câştigători după cum ştiţi şi dumneavoastră, să mai aibă mici mitinguri din acestea neautorizate care cred eu că organele competente ar trebui să se sesizeze ca nu cumva fanii mei şi prietenii mei să mergem acolo între ei sî ne omorâm.
Răzvan Dumitrescu: Episodul Ştefăneşti. Aceste imagini fac parte din reforma clasei politice?
Traian Băsescu: Nu. Dar aceste imagini luate în ansamblu reprezintă foarte puţin. Discutăm de o circumscripţie electorală, celebrul Ştefăneşti. O să ajungă la fel de celebru precum Costeştiul. Dar în ţară sunt 11-12 mii de circumscripţii electorale. Acest incident comportamental în primul rând. Nu ştim dacă este şi un incident de fraudare a alegerilor. Acest incident este o realitate a noastră, dar nu reprezintă alegerile aşa cum ele s-au desfăşurat. În general alegerile au fost corecte.
Răzvan Dumitrescu: Dar câte astfel de lucruri în care nu a avut presa acces, pentru că nu avem atâţia reporteri şi camere, or fi domnule Boda? Dumnezeu ştie dacă or fi sau nu.
Iosif Boda: Eu am afirmat şi ieri la emisiunea Cristinei Şincai. Eu nu cred că Ştefăneştiul poate să fie extrapolat la nivelul întregii Românii. Sunt foarte multe incidente, mai mici, mai serioase.
Traian Băsescu: Şi nu numai în România domnule Boda. Şi în alte ţări. Aduceţi-vă aminte incidentele din Statele Unite, Florida la ultimele alegeri prezidenţiale.
Răzvan Dumitrescu: Nu semănau cu alea de acolo.
Traian Băsescu: Nu, acolo erau mai inginereşte făcute, dacă s-au făcut.
Iosif Boda: Eu cred însă că aici, având în vedere declaraţiile în direect la televiziune ale unor cetăţeni, că ar fi primit bani pentru a vota. Nu au spus pentru cine.
Răzvan Dumitrescu: Au spus sumele primite.
Iosif Boda: ş.a.m.d. Eu cred că insituţiile statului au datoria să declanşeze o anchetă. Eu cred că se poate merge până la a anula alegerile dacă la concluzia asta se ajunge, că acolo s-au falsificat sau s-au folosit instrumente ilegale. În alte ţări se merge şi până la desfiinţarea unităţii adminsitrativ-teritoriale respective dacă cazul este atât de grav.
Răzvan Dumitrescu: Păi ştim ce s-ar putea întâmpla.
Iosif Boda: Nu este valabil la nivelul întregii ţări acest lucru.
Răzvan Dumitrescu: Perfect. Eu vreau să vă întreb: Credeţi că vom avea un verdict? Pentru că avem un caz. Tot am vorbit de verdicte care nu există încă. Credeţi că vom avea vreun verdict?
Traian Băsescu: Eu ştiu încă din ziua de duminică despre faptul că instituţiile statului s-au sesizat. Şi poliţie, şi parchet. Sigur, poliţia trebuie să facă nişte investigaţii, să aducă nişte probe, nişte declaraţii. În lipsa declaraţiilor nu se poate face nimic. Sigur, sunt probele culese de dumneavoastră.
Răzvan Dumitrescu: Au fost declaraţii: „Mi s-au dat 300 de euro".
Traian Băsescu: Da, sunt şi acestea nişte probe. Numai că într-un dosar ca să judeci pe cineva trebuie un document scris. Marea mea rugăminte, domnule Dumitrescu, ar fi să nu încercăm să generalizăm ce s-a întâmplat la Ştefăneşti ca fiind spiritul alegerilor din România. A fost o competiţie...
Răzvan Dumitrescu: Nu putem trece peste evenimente de acest tip. Pentru că dacă nu sunt amendate s-ar putea să prindă curaj unii care au de gând să procedeze astfel. Numai că haideţi să vedem, şi vă provoc domnule Boda, să vedem de ce oamenii valului nou de politicieni. Vă dau exemplu: Boureanu, Preda, chiar şi Berceanu. Care au candidat, au ratat. Unde sunt tinerii despre care vorbea domnul preşedinte pentru că Boureanu este tânăr, Preda era un om politic de foarte mare viitor, tânăr. Au ratat în faţa a ceea ce presa a numit baroni locali.
Iosif Boda: Sunt cazuri diferite fiecare dintre ele. Pe de o parte eu creed că doi dintre lideri s-au validat foarte bine la nivel de centru. Nu s-au înfruntat însă niciodată. Nu mă refer aici la Boureanu, că este prea tânăr. Dar nu s-au înfruntat niciodată pe plan local cu cineva. Domnul Băsescu a declanşat la vremea respectivă, când era preşedinte al PD-ului un proces. Şi anume şi-a trimis locotenenţi în ... cum spuneam eu atunci, în teritoriu de peste mări şi ţări să conducă aceste zone. Mulţi dintre ei au câştigat. Eu cred că unii chiar au devenit politicieni veritabli şi la o adică, atunci când vor veni la centru aici se vor valida. Invers nu întotdeauna este... Încă o dată, eu nu fac din vârstă în sine nici viciu, nici virtute. În politică există totuşi o anumită ucenicie pe care trebuie să ţi-o faci. Este foarte greu să sari dintr-o dată. Şi cel puţin în două cazuri a fost o încercare de sărire, din cele 3 pe care le-aţi spus. În al treilea a fost şi un contracandidat extrem de serios pe care era foarte greu să-l învingă oricine că avea deşa rădăcini şi credibiliate, mă refer la judeţul Dolj. Îl cunosc foarte bine de ani de zile. Deci trebuie să le privim în faţă. Îmi este teamă că în anumite partide vor începe tăieri de capete pentru anumite eşecuri. Eşecul trebuie asumat, dar trebuie asumat la nivelul respectiv. Şi la ce proporţi a ajuns şi la ce şanse posibile avea. Că dacă nu avea, omul nu poate să alerge suta de metri în 9 secunde. Nu ai de ce să-i pretinzi această chestiune. El va alerga în 11.
Răzvan Dumitrescu: Bun, eşecul...
Traian Băsescu: Aici trebuie explicat puţin şi cum pierzi. Este foarte important. Una este să te duci ministru sau parlamentar să iei 10-11%, şi alta este să te baţi să pierzi la un procent în jurul a 40% dintr-un judeţ. Păi poţi să abandonezi un om care a luat 35-40% în vot direct, chiar dacă a pierdut într-un judeţ? Suma aceea de voturi îţi asigură doi parlamentari. Deci depinde şi cum pierzi. Una este să pierzi ridicol. Te duci de la centru din Guvern şi iei 8%, 11%. Şi alta este să te baţi cap la cap cu politicianul local cel mai puternic. Este mare diferenţă. Şi de aceea, după părerea mea, acei politicieni care au coborât în bătălia localelor merită tot respectul dacă au şi obţinut un procentaj bun. Cum eşecul de la funcţii de vârf, eşti în primii 20 din start şi te duci şi iei 8%, trebuie să te întrebi ce mai cauţi pe acolo.
Răzvan Dumitrescu: 8% într-un judeţ.
Iosif Boda: 8 sau 9.
Răzvan Dumitrescu: O parte mică din România. Cam asta e de fapt. Dar avem aici analiza domnului Cristian Preda, cum spunea.
Traian Băsescu: Aş mai spune un cuvânt pentru că aţi vorbit de tineri.
Răzvan Dumitrescu: Tineri însemnând oameni noi eventual pe anumite funcţii, nu neapărat vârstă fragedă.
Traian Băsescu: Exact. Aş veni aici într-un punct care pentru mine a constituit un punct de frământare şi de umilinţă public de multe ori. Privind la umilinţa la care era supus Emil Boc. Trompeta, goarna, omul care şterge prin biroul lui Băsescu. Acest om pe care l-aţi dispreţuit 3 ani, dumneavoastră presa în general, a luat 75% la Cluj şi a câştigat şi consiliul judeţean cu candidatul propus de el. Aveţi obligaţia să-l respectaţi de acum. A confirmat şi este un tânăr... Nu, umilinţă însă de la toată lumea.
Răzvan Dumitrescu: Îţi asumi în politică şi acest lucru.
Traian Băsescu: Nu, ţi-o asumi dar aveţi şi dumneavoastră obligaţia să vă asumaţi procentul pe care l-a luat, să-l constataţi.
Răzvan Dumitrescu: Avem obligaţia să-l constatăm, toată lumea l-a constatat.
Traian Băsescu: Şi să-l şi respectaţi.
Răzvan Dumitrescu: Dar avem şi obligaţia să nu-l periem pe domnul Boc pentru aceasta.
Traian Băsescu: Nu, nu. Şi politicienii au nevoie să fie respectaţi atunci când merită.
Răzvan Dumitrescu: Dar şi ziariştii corecţi din ţara asta au nevoie să fie respectaţi şi nu băgaţi şi generalizaţi într-o oală comună cu...
Traian Băsescu: Absolut de acord cu dumneavoastră. Şi sper să fie reciprocă abordarea.
Răzvan Dumitrescu: Corect. Domnul Cristian Boda, consilier prezidenţial spune aşa: „În urma scrutinului de duminică preşedinţii de consiliii judeţene au fost aleşi cu precădere acei candidaţi ale căror partide dominau deja aceste organisme de conducere. Din cauza sistemului multiplu de vot nu avem ceea ce se dorea la începutul uninominalului, o nouă clasă politică". Haideţi să vedem că domnul Preda parcă infirmă speranţele dumneavoastră domnule preşedinte.
Traian Băsescu: Bun. Este viziunea domnului Preda. După părerea mea oamenii politici care au fost validaţi prin vot direct au fost validaţi dincolo de ce ni se pare, ce presupunem noi.
Răzvan Dumitrescu: Aşa este, eu sunt de acord cu dumneavoastră.
Traian Băsescu: Şi trebuie trataţi ca atare. Am observat, curentul acum este: „mafioţii au fost validaţi". Nu este adevărat. Niciodată poporul român n-o să valideze mafioţi.
Răzvan Dumitrescu: Domnule preşedinte eu nu am spus că mafioţii au fost validaţi
Traian Băsescu: Nu discut cu dumneavoastră, eu spun despre un curent care s-a declanşat de vreo două zile şi care este periculos. Până la urmă, domnule Dumitrescu, nici trusturile de presă nu au nevoie să fie unicii care vor să facă bine poporului. Sunt foarte mulţi politicieni care în funcţiile lor alese, de primar, de preşedinţi de consilii judeţene, de primari ai Capitalei lasă o parte din sănătatea lor şi din sufletul lor acolo. Ca să afle din media că sunt nişte nimici, nişte neica-nimeni. Avem obligaţia pe cei care au fost aleşi prin vot direct să-i credităm până când ne dau probele că nusunt buni de nimic. Avem această obligaţie.
Răzvan Dumitrescu: Revenind, domnule Boda, la anliza domnului Preda care spune că nu s-a schimbat nimic. Vă rog, continuaţi.
Iosif Boda: Este prea abruptă afirmaţia că nu s-a schimbat nimic. Pe de altă parte ...
Răzvan Dumitrescu: Nu avem ceea ce se dorea la începutul ....
Iosif Boda: Depinde ce se vrea şi cine ce-şi dorea. Pentru că eu trebuie să vă spun că până la vârsta asta am învăţat că nu poţi să schimbi, revoluţiile schimbă dacă vreţi, radical anumite chestiuni. Mătură, decapitează toată suprastructura politică conducătoare, după care lucrurile se aşază. La noi a fost o decapitare formală sau o decapitare doar într-o parte, sau într-o mică măsură sau nu întotdeauna cu mijloacele ele mai bune. Dânsul e altceva. El discută acum de schimbarea în condiţiile evoluţiei paşnice, cum s-ar zice, nu a unei evoluţii abrupte. Nu poţi să faci această schimbare dintr-o dată, asta este una la mână. Doi, domnul Preda spune că tot reprezentanţii partidelor puternice sunt acolo. Păi cine altcineva? Acesta este sistemul public. Democraţia nu este cel mai bun sistem. Este cel mai bun din cele posibile. Dar atât, nimic mai mult. Aici i-aş spune şi domnului preşedinte că, mă rog, chiar un om votat cu 90%, avem un caz aproape, dar nu mă refer în nici un caz, Doamne fereşte, la el. Adevărul este însă niciodată nu se stabileşte prin ridicare de mâini. Este posibil ca ulterior justiţia să ajungă la altă concluzie. Asta este calea justiţiei, acesta este adevărul juridic. Noi aici vorbim de un adevăr politic. Am avut cel puţin doi, trei candidaţi tineri la Primăria Capitalei. Jos pălăria pentru cât de bătăioşi erau, uneori chiar ieşind din matcă. Dar erau candidaţii unor partide mult prea mici. Nu aveau cum să aspire la intrarea în turul 2.
Răzvan Dumitrescu: Perfect. O să luăm o scurtă pauză şi o să revenim la discuţia noastră şi o să trecem şi pe la Capitală pentru că preşedinte Traian Băsescu a făcut un îndemn de ieşire la vot. Vom vedea dacă este mulţumit, câţi au urmat acest îndemn. Rămâneţi cu noi. Ajungem la Bucureşti. Prezenţă 31%. Sunteţi mulţumit, aţi făcut un apel şi aţi invitat la participarea la vot? Sunteţi mulţumit de ce a ieşit?
Traian Băsescu: Domnu' Dumitrescu, eram sigur că vine întrebarea asta. Oricum e mai bună decât la europarlamentare şi la referendum, unde a fost mult mai slabă, dar mă bucură ansamblul pentru că eu nu m-am adresat numai bucureştenilor. Iată că la nivel naţional am trecut de 50% prezenţă după ultimele cifre ceea ce este doar cu vreo două procente mai puţin decât în 2004, când nu plecaseră încă vreo două milioane de români în Spania şi Italia.
Iosif Boda: Deci e vreo 60% procentul...
Traian Băsescu: În realitate este mult peste 60% cum a fost şi la referendum, 44, dar era mult trecut peste 50. Deci avem o problemă şi aici venim şi abordăm o temă extrem de sensibilă, modul cum ne cuantificăm numărul de votanţi. Păi când tu stat român ştii că 3 milioane sunt afară şi că la alegerile locale nu pot să voteze decât cei care sunt aici cu domiciliul sau cu viză de flotant, cum iei în calcul 18 milioane de electori când trei ştii sigur că sunt afară? 3 milioane peste 18 ani care muncesc Spania, Italia, Franţa, Germania, oriunde în lume.
Răzvan Dumitrescu:: Eu vreau să vă răspund indirect la această întrebare.
Traian Băsescu: Deci după părerea mea, şi nu spun că-i neapărat datorită apelului, românii au răspuns la nevoia de a se prezenta la alegerile locale cu observaţia că acest puţin peste 50% este raportat la o cifră care nu este reală. E statistica, are cu totul alte cifre.
Răzvan Dumitrescu: Vă dau indirect răspunsul domnule preşedinte.
Traian Băsescu: Vă rog.
Răzvan Dumitrescu: Dacă un astfel de om care lucrează afară venea sâmbătă în Bucureşti, duminică era primit sau nu era primit la vot?
Traian Băsescu: Da, dacă avea domiciliul sigur că da.
Răzvan Dumitrescu: Şi atunci cum putea fi scos de pe listă, de pe calculul acela de un posibil votant. Nu putea fi...
Traian Băsescu: Nu. Deci noi trebuie să ne ...domnu' Dumitrescu, trebuie să găsim o formulă pe care au găsit-o şi state cu experienţă mult mai mare decât noi. Păi când eu ştiu de la statistică faptul că am trei milioane de votanţi mai puţin cum raportez procentele la 18 milioane când privind la frontieră ştiu că n-am avut intrări şi ...mai mari decât am în orice zi obişnuită, la români care revin din străinătate. Trebuie să găsesc formula, altfel şi eu ca politician şi dumneavoastră ca analişti plecăm de la această premisă, frate, avem această cifră de control falsă, 18 milioane de votanţi, noi ştim că în realitate avem 15 milioane şi pot să raportez, da, au venit la vot oficial după cifra de control oficială, 50,5%, dar în realitate faţă de cei care în mod real puteau să voteze au venit 60%.
Răzvan Dumitrescu: Perfect. Revenim la scorul pe care...s-a obţinut la Capitală un scor pe această prezenţă. Sunteţi mulţumit de scorul domnului Blaga?
Traian Băsescu: Aş fi fost mulţumit dacă ar fi câştigat din primul tur. Nu? Pentru că n-am făcut niciun secret din a spune că-l consider cel mai bun şi în măsură să continue proiecte începute, să nu vină să spună nu-i bun studiul japonezilor, o luăm de la capăt, chem eu nişte specialişti acum pentru că acum infrastructura mare s-a făcut, mai trebuie făcute trecerile că-s pasaje, că-s pasaje subterane pe sub intersecţii, trebuie făcute şi astea pentru fluidizarea traficului.
Răzvan Dumitrescu: I-aţi dat vreun telefon lui Blaga după alegeri?
Traian Băsescu: Sigur că i-am dat, domnu' Dumitrescu.
Răzvan Dumitrescu: ŞI ce i-aţi spus domnule preşedinte?
Traian Băsescu: I-am spus bravo, bine că ai intrat în turul doi, bine că te-ai apropiat de 30% pentru că nu uitaţi, Blaga a plecat de al 9%, ceea ce a fost spectaculos, Oprescu venea de la 52. E bine.
Răzvan Dumitrescu: Domnule Boda, avem aici o mare problemă. Cu tot sprijinul pe care preşedintele i l-a acordat şi nu s-a ferit de acest lucru, a şi explicat de ce, domnul Blaga stă umăr la umăr cu Oprescu, n-a sărit de Oprescu.
Iosif Boda: Nu cred că e surprinzător. Dacă ne uităm la sondaje pe care foarte mulţi le blamează ar trebui să spun încă o dată nu toate sondajele sunt de blamat, unele sunt într-adevăr făcute de cârpaci, dar altele sunt făcute de firme serioase, cum sunt firmele de croitorie alea sau cum să le zic eu, de îmbrăcăminte, foarte serioase, acestea indicau dorinţa într-un fel sau altul în mod ciudat, n-o să găsiţi în toată ţara ...până acum n-am auzit decât de un consilier zece ani independent şi ăla prin Covasna pe undeva, vremea independenţei, sunt 88 în totalitate independenţi în toată ţara, când erau sute de primari independenţi. Acum nu ştiu de primari independenţi, în orice caz niciunul la marile oraşe, or jocul acesta care mai ales în oraşele mari este un joc de echipă, nu este un joc individual ca tenisul, este un joc de echipă precum fotbalul, handbalul sau rugby-ul, sau altele. Aici ai nevoie de echipă politică. Era însă evident că Vasile Blaga a intrat târziu în cursă, s-a anunţat târziu intrarea lui, ca şi a lui Cristian Diaconescu, foarte târzie. Pe de altă parte, ieşirea....
Răzvan Dumitrescu: Nu e vina cetăţenilor...
Iosif Boda: Nu, este o explicaţie. Eu nu iau aici apărarea niciunuia, nici altuia, eu explic. Încă o dată, aşa cum colegi, chiar de masă de aici de discuţii cu mine explicaţiile mele ei le iau drept preferinţe ale mele, nu, sunt explicaţii. Asta e. Eu cred că domnul preşedinte a greşit atunci când a recomandat anumită strategie electorală în primul tur. După părerea mea, Blaga era în turul doi calificat fără probleme prin votul politic, chiar dacă nu tot partidul se alinia în spatele lui, deci el trebuia să se concentreze de la bun început pentru turul doi şi să se uzeze mai puţin în turul întâi, dar ăsta este de acum un lucru trecut. Problema este că lumea...Blaga nu-i un personaj carismatic precum Oprescu, el ştie să vorbească şi pentru Ferentari şi pentru Primăverii, are un mod de a fi plăcut ş.a.m.d.. Problema este până la urmă de aduce bucureşteanul a se întreba cine poate să conducă această maşinărie mai bine.
Răzvan Dumitrescu: Dar credeţi că asta-i miza în turul doi? Iată cum a început domnule preşedinte şi domnule Boda bătălia pentru turul doi. Să vedem nişte declaraţii.
Ion Iliescu: Blaga a fost un insolent prin declaraţia de ieri. El atunci era membru al FSN-ului ca şi şeful său Băsescu. Băsescu era secretar de stat şi apoi a fost ministru la a doua mineriadă.
Răzvan Dumitrescu: Prin urmare, vreau să vă întreb dacă vom avea parte de un cântar corect, adică se vor înfrunta Blaga cu Oprescu sau Iliescu cu Băsescu în turul ăsta doi?
Traian Băsescu: Domnu' Dumitrescu, până acum am mai aflat minciuna asta că Băsescu era secretar de stat sau ministru în 90. Eu am venit cu cartea de muncă, n-aveam nicio legătură cu Bucureştiul la acea dată şi o s-o arăt la camere, poate o citeşte şi domnul Iliescu pentru că nu la calitatea dânsului de om politic, aia-i permite să mintă, dar calitatea dânsului de om în vârstă nu-i permite să mintă. La 75 de ani nu poţi să minţi o naţiune.
Iosif Boda: 78.
Traian Băsescu: Sau 77, câţi are dânsul.
Răzvan Dumitrescu: Dar staţi puţin că ...dacă oamenii politici au voie să mintă sau cum?
Traian Băsescu: Nu. Mă rog...
Răzvan Dumitrescu: Păi dacă au voie să mintă nu mai ajungem nicăieri.
Traian Băsescu: Păi vă mai spun minciuni. Imediat. Uitaţi, arăt camerei cartea mea de muncă, se vede aici că eram inspector şef al navigaţiei civile la Constanţa din perioada octomb...noiembrie 89 până în....staţi să dau şi pagina...să vedeţi când mi-am încetat mandatul de inspector şef...pe data de 13 octombrie 90. Eu abia pe 13 octombrie 90 am devenit subsecretar de stat, şef al Departamentului Transporturilor Navale, or mineriada a fost 13-15 iunie.
Răzvan Dumitrescu: Aţi putea spune că aţi avut baftă că nu v-aţi întâlnit cu mineriada în Bucureşti.
Traian Băsescu: Da...mă rog...am avut baftă, e adevărat am văzut-o la televizor, m-a revoltat şi astăzi am mai văzut pe aici un domn care povestea în Modrogan unul, între timp s-a dus lângă tătucul cu care a organizat mineriada, domnul Duvăz, ne povestea prin Modrogan unul cum se ascundea printre picioarele minerilor să nu-l filmeze, când le dădea mâncare la Romexpo. Oamenii ăştia vin şi ne dau lecţii în campanie.
Răzvan Dumitrescu: Iertaţi-mă, pentru că s-a spus aşa, vedeţi ce înseamnă continuitatea în politică, domnule Boda? Domnul Blaga o fi fost sau nu prefect că s-a legat de chestia asta? În ‚90 domnul Blaga era prefect FSN şi Oprescu spune exact eu nu eram atunci în politică.
Traian Băsescu: La Bihor. Şi minerii veneau din Valea Jiului....
Răzvan Dumitrescu: Bun, asta e...
Iosif Boda: Acum cum să spun eu, faptul că cineva este contemporan cu Cărtărescu nu înseamnă că este un scriitor foarte mare. Îmi pare rău. Nici cei care au fost toţi contemporani cu Liszt nu înseamnă neapărat că pot să se pretindă autori ai rapsodiei sau mă rog, altceva. Eu cred că aici este într-adevăr un război politic pe faţă între fostul preşedinte al României şi actualul preşedinte al României. Şi vom asista, aceste două săptămâni, sau 10 zile câte au mai rămas până la turul 2, va fi extrem de politizată între PSD pe de o parte şi care până la urmă şi-a găsit, văd acum, adversarul pe care tot încearcă să-l definească de 3 ani şi jumătate, PD-L-ul şi izolarea PD-L-ului şi a lui Traian Băsescu. Acesta este obiectivul politic pe care şi PD-L-ul trebuie să-l privească în faţă, şi preşedintele Traian Băsescu să-l privească în faţă.
Răzvan Dumitrescu: Cine se bate de fapt acum? Oprescu cu Blaga sau Iliescu cu Băsescu?
Iosif Boda: Oprescu a fost independent, dacă putem să spunem aşa, sau relativ independent în primul tur. În turul 2 Opresc este asumat din plin de către PSD. Nu avem ce să ne ascundem după deget. Ba este asumat chiar şi de alte partide. Dar PSD-ul are dreptul să şi-l asume după ce 16 sau 18 ani a fost membru. Oprescu nu a plecat pentru că s-ar fi convins de invaliditatea doctrinei social-democrate. A plecat pentru că nu a fost desemnat candidat...
Răzvan Dumitrescu: Eu vreau să înţeleg dacă bătălia Iliescu - Băsescu va face diferenţa în campania domnilor Blaga-Oprescu.
Traian Băsescu: Domnule Dumitrescu nu aş vrea să se ajungă aici. Eu am reacţionat în primul tur în momentul în care s-a trecut la speculaţia „preşedintele nu-l susţine pe Vasile Blaga", exact pentru a-l decupla de partid. Ştiindu-se că cel puţin în momentul de faţă sunt unul dintre politicienii simpatizaţi de PD-L. Atunci am intervenit şi am spus: „Nu este adevărat. Îl susţin pe Blaga". Exact pentru a da semnal electoratului meu care este acelaşi cu al PD-L-ului că nu există nici o ruptură între mine şi Vasile Blaga. Se pare că şi Bogdan Olteanu, şi domnu Iliescu şi-au făcut un obiectiv din a ataca PD-ul, exact cunoscând această legătură care există şi pe care eu nu am contestat-o niciodată, prin minciuni. Una v-am arătat-o şi probabil presa va lua imaginile de la dumneavoastră, va citi în cartea mea de muncă. Inspectoratul e la Constanţa, nu am avut nici o legătură cu mineriada şi nici nu am fost în vreo organizaţie FSN. S-au vehiculat nişte tabele cu care se intra la FSN în 90, imediat după Revoluţie. S-a spus: „Ia uite, a fost membru FSN". Nu am fost în nici o organizaţie şi am intrat în PD după ce s-a rupt de ...
Răzvan Dumitrescu: Dumneavoastră spuneţi că aţi demonstrat cu acte o minciună.
Traian Băsescu: Da, şi mai este una care este verificabilă foarte uşor. Îl vedeam aseară pe Bogdan Olteanu când vorbea de constructori. Sigur şi presa a vorbit foarte mult de constructorii lui Băsescu. Şi mă voi referi la acei trei cu scuze pentru aceste trei companii, sau aceste 3 persoane, îi rog să înţeleagă că nu o fac decât pentru a se stabili corect lucrurile. Nici celebrul Umbrărescu, nici celebrul Căşuneanu, nici celebrul Euroconstruct nu au lucrat niciodată la Ministerul Transporturilor cât timp eu am fost ministru. Toate aceste firme au venit la Ministerul Transporturilor în timpul mandatului domnulu Mitrea şi sunt şi acum în timpul domnului Orban. Iar domnul Olteanu vorbeşte de firmele lui Băsescu. La Primăria Capitalei nu a lucrat decât Euroconstruct. Am găsit un contract cu Primăria Capitalei, cu administraţia străzilor, din vremea domnului Lis. A continuat contractele, a fost o firmă serioasă. Celelalte două nu s-au putut apropia de Primăria Capitalei. Nu au câştigat licitaţii la administraţia străzilor care în mandatul meu a fost controlată de PSD. Reţineţi. Aş vrea să clarific acest lucru pentru că se încearcă îmbrăcarea PD-L-ului cu o aură de relaţii dubioase cu firme pe care eu le consider serioase, când de fapt sunt firme aduse în Ministerul Transporturilor şi la Primăria Capitalei exact de cei care vorbesc.
Răzvan Dumitrescu: Domnule, dacă tot trăim în mijlocul minciunii eu vreau să vă întreb, şi îl întreb şi pe domnul Boda dacă doar PD-L-ul sau domnul preşedinte Traian Băsescu trebuie să se plângă de minciuni spune despre domniile lor. Domnul Oprescu, de pildă, ar trebui să se plângă sau nu de faptul că a fost legat de mineriade? Este o minciună sau nu?
Traian Băsescu: E cred că trebuie să se plângă Oprescu.
Iosif Boda: Nu văd de ce îi slujejste echipei. Eu încă o dată am rezerve asupra unora dintre ...
Răzvan Dumitrescu: Dar s-a spus prin discurs de către domnul Blaga...
Iosif Boda: Altă semnificaţie. Noi aici am dat o turnură. Am reciti şi eu ce a spus donul Blaga.
Răzvan Dumitrescu: Are dreptul să fie supărat şi Oprescu?
Iosif Boda: Într-un fel. Dar numai într-un fel pentru că raţionamentul pe care Vasile Blaga îl făcea este aşa: cine îl votează pe Sorin Oprescu îl votează pe Ion Iliescu. Ceea ce este greu de contestat că este susţinut. Tot timpul domnul preşedinte Iliescu a spus că sufleteşte este extrem de apropiat de el.
Răzvan Dumitrescu: Dar şi domnul preşedinte Băsescu nu a făcut un secret din ... cu domnul Blaga, care este problema?
Iosif Boda: Deci nu este nici un fel de secret şi nu este nici un fel de blam în treaba asta. Numai că pasul următor, deci concuzia nu rezulta din premize. Şi anume domnul Iliescu este legat de mineriade, ceea ce nu înseamnă că şi numele lui Oprescu este. Atât doar că Oprescu reprezintă un demnitar care este legat de mineriade.
Răzvan Dumitrescu: Are drept Oprescu să se supere prin felul în care a fost legat de mineriadă, domnule Băsescu?
Traian Băsescu: Deci Oprescu nu a participat la mineriadă. La mineriadă a participat Ion Iliescu, Bogdan Niculescu, Duvăz, sunt alţii care au participat şi care se află în jurul domnului Iliescu. Problema este dacă Oprescu a participat la Mineriadă. Şi aici este marea diferenţă între Blaga şi Oprescu. În timp ce Blaga a plecat de lângă Ion Iliescu şi a fost de partea lui Petre Roman la ruperea FSN-ului în februarie 1992, domnul Oprescu s-a dus şi acceptă modul cum domnul Ion Iliescu face politică, aşa cum de altfel o fac foarte mulţi. Şi domnul Hrebenciuc, şi Miron Mitrea. Este din aceeaşi categorie. I se pare că a chema minerii să zdrobească capetele bucureştenilor a fost în regulă.
Răzvan Dumitrescu: Nu a spus asta.
Traian Băsescu: Nu, nu. Dar nu-l condamnă, nu se dezice de dânsul.
Răzvan Dumitrescu: Am avut o declaraţie în care şi domnul Iliescu, şi domnul Constantinescu şi domnul Stolojan au fost trecuţi la capitolul, de către Oprescu, au fost trecuţi la capitolul „stafiile trecutului".
Traian Băsescu: Ştiţi cine sunt cei mai rău, regulă? Copiii stafiilor. Iar Oprescu locuieşte în casă cu o stafie a trecutului şi ei se manifestă. Asta îl face nici să nu se desprindă de Ion Iliescu.
Răzvan Dumitrescu: Domnule preşedinte acum nu ştiu. Să băgăm replica asta că nu-i aşa, copiii trebuie să fie şi vinovaţi pentru faptele părinţilor?
Traian Băsescu: Nu, să nu fie vinovaţi, dar să nu fie ipocriţi în acelaşi timp.
Răzvan Dumitrescu: Dacă am scoate din politică pe toţi cei care au un părinte...
Traian Băsescu: Eu am aflat zilele acestea că generalii de securitate au făcut foarte bine, domnule.
Răzvan Dumitrescu: Nu domnule preşedinte, eu vă întreb. Dacă ar fi să aplicăm această regulă, eu unul aş fi de acord cu ea, să plece din politică toţi cei care au avut părinţi de un anumit tip, câţi ar pleca?
Traian Băsescu: Nu, este incorect. ...venit la vremea burgheziei, dar nu veni să dai lecţii, eu asta cer.
Iosif Boda: Nu, am venit la primii ani ai comunismului.
Traian Băsescu: Primii ani ai comunismului când burghezia trebuia dată afară.
Răzvan Dumitrescu: Asta este viaţa. Este un păcat...
Iosif Boda: Pe mine m-ar intersa să revin la duetul, să zic aşa...
Traian Băsescu: Numai puţin că nu vreau să rămână neexplicată chestiunea asta.
Răzvan Dumitrescu: Domnule preşedintele să o comentăm după publicitate.
Traian Băsescu: Toţi avem educaţia pe care am primit-o.
Răzvan Dumitrescu: Asta este. Şi părinţii pe care nu ni i-am ales.
Traian Băsescu: Nu ni i-am ales, ni-i respectăm. Dar să vii să accepţi valorile pe care le împărtăşeşte Ion Iliescu şi pe de altă parte să crezi că eşti bun să fii primarul acelora care au fost bătuţi pe 13-15 iunie aici în Bucureşti, asta arată că nu ai respect pentru valorile pe care bucureştenii le respectă.
Răzvan Dumitrescu: Mergem într-o scurtă pauză şi revenim la discuţia noastră. Ne-am întors în direct domnule preşedinte, cu acea chestiune, sunt vinovaţi copiii pentru faptele părinţilor?
Traian Băsescu: Nu, deci aici trebuie s-o clarificăm: nici un copil nu-i vinovat pentru faptele părinţilor, mai ales că părinţii nu sunt nici penali, în nici un fel, nici nu au dat lovituri de stat în România, ci au servit un sistem. Eu mă uit la foarte mulţi oameni care au trăit în atmosfera şi în privilegiile fostei nomenclaturi de dinainte de revoluţie, sunt oameni care s-au schimbat, care au înţeles comandamentele. Un om care a înţeles ce se întâmplă în România de după revoluţie, cum este Sorin Oprescu, nu putea să se ducă să se lipească de Ion Iliescu. Sorin Oprescu avea meserie, Sorin Oprescu nu a trăit din muncă de partid, Sorin Oprescu nu avea pe conştiinţă mineriadele, pentru ce este parte a grupului de susţinători ai lui Ion Iliescu? Şi nu atât susţinător, este una din păpuşi. Ion Iliescu are nevoie temporar de câte o păpuşă. L-a avut pe Petre Roman, când Petre Roman a liberalizat preţurile, nu i-a mai plăcut şi a pândit momentul până când a reuşit să facă aranjamentul cu Cozma în 1991 şi să-l îndepărteze, l-a avut pe urmă copil de mingii, marionetă, pe Adrian Năstase şi când nu i-a convenit l-a ras din fruntea partidului, acum a venit rândul lui Oprescu să servească setea de putere a acestui om.
Răzvan Dumitrescu: Domnule preşedinte, pe această logică înseamnă că vinovaţi pentru situaţie sunt toţi cei care stau lângă Ion Iliescu, adică tot partidul...
Traian Băsescu: Cei care sunt manipulaţi.
Răzvan Dumitrescu: Ion Iliescu este preşedinte de onoare al partidului, deci şi domnul Mircea Geoană este vinovat şi domnul Cristian Diaconescu, că au stat în partid.
Traian Băsescu: Geoană este vinovat că nu a reuşit să reformeze PSD-ul după ce a fost ales, pentru a-l reforma.
Răzvan Dumitrescu: Este un întreg partid vinovat pentru existenţa unui singur om?
Traian Băsescu: Nu, aici discutăm de o conducere de partid. Trebuia să-l trimită la pensie să-şi vadă de comunismul lui, liniştit, în Primăverii, statul garantează foştilor preşedinţi case.
Răzvan Dumitrescu: Domnule Boda, de ce aduce Ion Iliescu în continuare voturi?
Iosif Boda: Eu fac o afirmaţie, va fi foarte greu pentru foarte mulţi lideri din Bucureşti să-şi găsească un colegiu uninominal la toamnă sau primăvară, când vor avea loc alegerile parlamentare. Eu aş pune o întrebare dlui preşedinte, mă roade o curiozitate, la ceremonia de preluarea puterii prezidenţiale şi a simbolurilor puterii prezidenţiale, a şefului statului, a fost o chestiune extrem de civilizată, extrem de europeană şi cei doi şefi de stat s-au congratulat reciproc. Ba mai mult, prin radio umbla zvonul că domnul Ion Iliescu îl prefera pe Traian Băsescu de preşedinte, şi nu pe Adrian Năstase. Acum ce o fi în sufletul dânsului nu ştiu, nu mă pot băga, dar domnul Traian Băsescu în calitate de preşedinte nou, proaspăt ales şi învestit, a făcut o afirmaţie pe care Cozmin Guşă i-a reproşat-o, şi anume a cauţionat un om politic al dlui Ion Iliescu, ceea ce este o chestiune care este de foarte multă lume considerată ca atare, mai mult, i-a oferit Palatul Scrobiştea pentru care nu intră neapărat în drepturile foştilor şefi de state, ş.a.m.d. Părea o relaţie amiabilă, dintr-o dată duc un război, ştim acest lucru, bănuim cu certitudine cu domnul Ion Iliescu a fost cel care a pus punctul pe i.
Răzvan Dumitrescu: Chiar aşa domnule preşedinte, de la relaţia aia amiabilă la acest război total, sau doar în campaniile electorale?
Traian Băsescu: Eu nu am un război...
Iosif Boda: ...specialist în lovituri de stat.
Traian Băsescu: Este.
Răzvan Dumitrescu: Poate fi onorabil în lovituri de stat în acelaşi timp?
Traian Băsescu: Era un moment de ceremonie, ce vroiaţi să vadă ţara la schimbul a doi preşedinţi? Decât cuvinte politicoase şi aş fi rămas politicos.
Iosif Boda: Numai că unul singur se schimba...
Traian Băsescu: Da. Ne predam ştafeta unul altuia, gardă militară, ce se face la schimbul de mandat între doi preşedinţi. Din păcate domnul Ion Iliescu a vrut să facă în mandatul meu ce a făcut cu Emil Constantinescu, şi convins că o să sară domnia sa. A vrut să-l controleze. Pe Emil Constantinescu l-a controlat, l-a făcut să se declare învins de sistem, pe mine nu a reuşit să mă controleze cu structurile cu care era obişnuit să controleze: servicii, ministerul de interne, influenţă, ş.a.m.d. Nu a reuşit pentru că eu i-am trecut în rezervă generalii dlui Ion Iliescu repede, şi au adus băieţi tineri în fruntea serviciilor de informaţii. Mai mult decât atât, la momentul potrivit am dat serviciile de informaţii chiar partidelor opozante mie, fie că e vorba de PSD, fie că e vorba de PNL, a fost un mod de a gândi, de a-l izola pe Ion Iliescu de servicii şi de a-i îndepărta influenţa aici. Ion Iliescu a făcut altceva atunci, a luat puterea politică în antrepriză şi a găsit oameni slabi, aliaţi de-ai mei, cu care a reuşit să realizeze o majoritate care să suspende un preşedinte legal ales, şi fără ca acesta să fi încălcat constituţia şi fără ca acesta să fie acuzat de înaltă trădare, cele două condiţii în care poate fi suspendat preşedintele. Atunci am înţeles că acest om nu are liniştite decât este la manetele puterii, e bolnav de putere şi o exercită oricum poate.
Răzvan Dumitrescu: Revin şi vă întreb foarte clar, în ce relaţii sunteţi cu Tăriceanu, pentru că dumneavoastră susţineţi pe Blaga, şi bănuiesc că Vasile Blaga şi-ar dori şi voturile pe care le-au obţinut liberalii la Bucureşti.
Traian Băsescu: A fost pe sintezele de presă că eu am fost plecat, nu am văzut emisiuni, am fost la Frankfurt, am înţeles că au fost analişti care în cursul zilei de ieri sau alaltăieri seară spuneau că se că este o înţelegere preşedinte cu Oprescu, se pare că este un dezgheţ preşedinte cu Tăriceanu sau... Eu cum pot să am o înţelegere cu Oprescu?
Răzvan Dumitrescu: Nici el nu poate să aibă cu dumneavoastră.
Traian Băsescu: Nu, sunt excluse. Şi atunci de o scot analiştii? O înţelegere cu Oprescu.
Răzvan Dumitrescu: Eu v-am întrebat de Tăriceanu.
Traian Băsescu: Vă spun şi de Tăriceanu, care au fost semnele unei înţelegeri. Eu voi avea tot timpul respect pentru liberali, au fost partenerii mei, m-au ajutat să câştig alegerile prezidenţiale, i-am ajutat să vină la guvernare. Din păcate însă pentru domnul Tăriceanu care a făcut înţelegerea cu Geoană, cu Iliescu pentru suspendarea preşedintelui în condiţiile în care pe 23 martie i-am dat un telefon, ştiam ce urmează să se întâmple. „Crezi că o să-ţi fie mai bine cu PSD-ul?", a fost o întrebare retorică pe care i-am pus-o. Ştiam toate aranjamentele făcute pentru suspendarea preşedintelui, de ce a intrat în acest joc nu o să înţelege niciodată. Şi nu-mi poate fi partener Tăriceanu, eu nu mai cred în acest om.
Răzvan Dumitrescu: Cum rezolvaţi asta? Să-l susţineţi pe Blaga, să încercaţi...
Traian Băsescu: Eu vorbesc de o persoană, şi eu n sunt agentul electoral al dlui Blaga.
Iosif Boda: Traian Băsescu a spus că electoratul PD-ul este şi electoratul dumnealui, ceea ce mă duce cu gândul că la faptul că la anul are normal intenţia de a candida. Eu afirm din nou că lucrurile nu pot sta într-o singură persoană şi că a evoluat situaţie celor două partide fantastic în aceşti doi ani de zile, liberalii au obţinut un scor cum nu au obţinut în perioada post-decembristă, nici PD-L nici PSD nu va putea guverna fără ei. Cred că raţiunea va trebui să prevaleze în politică chiar şi în ceea ce priveşte un om, un partid. Eu sunt convins că vor fi enorm de multe schimbări pe scena politică românească în perspectiva alegerilor.
Traian Băsescu: Domnul Boda, schimbarea vine din altă parte. Până acum exista un singur partid care control teritoriul, uitaţi-vă că PD-L a echilibrat situaţia în teritoriu cu PSD-ul. Eu am convingerea că...
Răzvan Dumitrescu: Mai degrabă PSD-ul cu PD-L-ul.
Traian Băsescu: PD-L-ul a avut 4 consilii judeţene, acum are 14.
Răzvan Dumitrescu: Mă refer în sondaje în care PSD-ul era mai jos.
Traian Băsescu: Vorbim de realităţile votului. PD-L -ul actual a avut 4 consilii judeţene, azi cel puţin are cert 14, iar la ora la care au plecat ultimele măsurători arătau că PSD are 15-16. Asta aşezat pe faptul că PD-L-ul câştigă toate marile capitale, sau a câştigat marile capitale, şi mai este în turul doi la alte câteva capitale mari de judeţ, este clar că învingătorul acestor alegeri locale este PD-L.
Răzvan Dumitrescu: Am asistat la declaraţii în care toată lumea era mulţumită.
Traian Băsescu: ...realist pentru că dacă politicienii de la partide au obligaţia fiecare să-şi laude marile succese, eu am obligaţia ca ceea ce spun acum să fie valabil şi mâine după ce se termină numărătoarea. Iar eu vă spun pe vot politic, PD-L câştigă alegerile locale, câştigă pe număr de mari oraşe, ceea ce compensează eventualul deficit din mediul rural.
Răzvan Dumitrescu: Ca să facem şi o trecere către un subiect nepolitic, fac paranteză, ieri toată lumea spunea că a câştigat alegerile, dacă-i credeai te întrebai de ce mai faci alegeri din moment ce toţi câştigă.
Iosif Boda: Aşa este.
Răzvan Dumitrescu: Un manager de hotel din insula grecească Zankintos, este numit de toţi cunoscuţii mister president, asta pentru că natura l-a construit după chipul şi asemănarea preşedintelui României Traian Băsescu. Cei doi seamănă atât de bine, încât nici un turist român care a călcat pragul hotelului de 4 stele în care lucrează soţia „preşedintelui" nu a plecat acasă fără un suvenir inedit, o fotografie cu mister prezident.
De când a aflat că seamănă cu preşedintele României, Nikos Dracopulos se mândreşte cu înfăţişarea sa. Nu este zi în care mister president să nu fie fotografiat. Spune că în ultimii doi ani a făcut sute de poze cu turiştii români. Un lucru obişnuit de altfel pentru preşedintele Traian Băsescu.
Traian Băsescu: Luaţi degetul de pe blitz.
Intervievat: La început mi-au cerut să fac poze. La vârsta mea mi s-a părut ceva neobişnuit. Apoi mi-au spus că arăt ca preşedintele lor. mi-a plăcut. Fără să-mi dau seama, aproape fiecare român se uită la mine ciudat, vroia să facă poze cu mine şi acum mă simt ca un preşedinte.
Uitându-se pe internet, Nikos şi-a dat însă seama cât de mult seamănă cu preşedintele.
Intervievat: Priveşte, nu sunt foarte mari diferenţe. Aici din partea sta. Sunt foarte mândru, nu ştiu dacă el este mândru de mine.
Nikos ştie că Traian Băsescu este foarte popular şi că a fost comandant de navă, aşa că i-am pregătit un cadou cu semnificaţie.
Reporter: Avem un cadou pentru dumneavoastră.
Intervievat: Un cadou pentru preşedinte. Să trăiţi bine.
Traian Băsescu: Să trăiţi bine!
Nikos ne-a da o sarcină de îndeplinit atunci când ajungem în ţară. Să-i oferim un cadou preşedintelui României.
Intervievat: Domnule preşedinte, acesta este pentru dumneavoastră, mulţumesc mult şi îmi cer scuze dacă v-am deranjat cu înfăţişarea mea. Cred că sunteţi şi dumneavoastră o persoană bună şi iubită de români.
Răzvan Dumitrescu: Dacă v-a plăcut vă dăm acest material şi să ştiţi că Mihaela Meca, colega noastră care a fost acolo are să vă transmită cadoul pe care comandantul din Grecia îl transmite comandantului din România.
Intervievat: Sunt două tipuri de vin, şi alb şi roşu. Dumneavoastră care vă place mai mult?
Traian Băsescu: Nici unul. O să bem un vin după emisiune, pe care îl alegeţi dumneavoastră. Îl bem împreună.
Răzvan Dumitrescu: E şi asta o informaţie care va fi mult comentată.
Traian Băsescu: Mai am o observaţie de făcut, dacă Bogdan Olteanu sau PNL-ul, PSD-ul, nu şi-ar construi campania pe atacuri la preşedinte, eu nu aş fi nevoit să vin să mă apăr într-un fel sau altul.
Răzvan Dumitrescu: Dacă Călin Popescu Tăriceanu nu ar fi fost ţinta atacurilor preşedintelui şi-ar mai fi construit şi ei politica pe atacuri la preşedinte?
Traian Băsescu: După ce Călin Popescu Tăriceanu a trădat alianţa nu putea să se aştepta la altceva decât la atacuri de la mine, care nu au fost niciodată la adresa electoratului liberal, ci la lipsa de fairplay a unui partener, pe care repet, electoratul liberal m-a făcut pe mine preşedinte alături de mulţi alţii, PD-L actual şi oameni fără de partid, dar Călin Popescu Tăriceanu trebuie să ştie că eu l-am făcut pe el prim ministru.
Răzvan Dumitrescu: Asta este, vedeţi că v-aţi înşelat dacă este să luăm strict analizele, vă puteţi înşela şi dumneavoastră ca preşedinte. Dar eu vă întreb, îl sprijiniţi pe Blaga, am văzut. Avem Blaga-Oprescu în turul 2. V-aţi referit la programul domnului Oprescu de pe vremea în care era primar, aşa că domnule preşedinte vă dăm un posibil anunuţ de pe uşa Primăriei: „Închis". În cazul în care domnul Oprescu câştigă. V-aţi referit la program.
Traian Băsescu: Dânsul nu vine la serviciu mai devreme de ora 16.
Răzvan Dumitrescu: Da, dar vă dăm şi posibilul anunţ de pe uşa Primăriei în cazul în care domnul Blaga câştigă: „Atenţie!". Vă rog să le luaţi şi dacă în drum spre Cotroceni poate treceţi pe la Primărie şi să puneţi dumneavoastră pe uşă după turul 2 ce anunţ doriţi dumneavoastră.
Traian Băsescu: Eu pe acesta l-aş pune, „Atenţie", dar nu pe uşă, pe acesta cu câine rău şi l-aş pune peste tot pe unde sunt nereguli în Bucureşti. Că sunt, slavă Domnului. După un mandat al meu, după unul al lui Videanu mai trebuie vreo 3 mandate. Şi v-aş mai spune un lucru: Bucureştiul este un oraş greu care nu se schimbă într-un mandat. Deci încă două - trei mandate mai trebuie unui primar care respectă proiectele care sunt acum în execuţie pentru ca Bucureştiul să fie un oraş care să ne placă.
Răzvan Dumitrescu: Este o veste tristă pentru cei agresaţi de şantier.
Traian Băsescu: Da, dar cine vă spune că se poate moderniza Bucureştiul fără şantiere vă minte. Numai cei care construiesc autrostrăzi pe deasupra Bucureştiului.
Răzvan Dumitrescu: Domnule Boda de ce o fi scăzut tot timpul prezenţa la vot în Bucureşti? De lehamite pentru starea generală sau de neîncredere pentru Blaga şi Oprescu?
Iosif Boda: Eu nu cred că este vorba de neîncredere faţă de cineva anume. Eu, din ceea ce analizez şi nu o fac de acum, eu cred că cei care au fost acum candidaţi la Primărie au fost unii dintre cei mai bine pregătiţi şi cu o prestaţie fără nici un fel de problemă, onorabilă.
Traian Băsescu: Remarcabilă prestaţia lui Orban.
Iosif Boda: După părerea mea....
Răzvan Dumitrescu: Este chiar şi nevoie de voturile lui pentru domnul Blaga.
Iosif Boda: Orban a fost unul dintre ce mai pregătiţi pentru aşa ceva. Îi şi place, i-ar fi plăcut. El iubeşte să fie primar în Bucureşti. Însă este de notat, poate îi va veni o dată rândul. Deci nu cred că, mă rog, calitatea candidaţilor ar fi determinat o slabă participare la vot. Poate şi faptul că se ştia paroape, sau noi am indus ideea că va fi turul 2, s-ar putea să se fi folosit şi ... din turul 1 din moment ce va trebui să mă duc în turul 2 oricum. Eu cred că PD-iştii... nu mă refer la PD-L-işti. Eu mă refer aici la PD-işti, la foştii PD-işti, vor merge în turul 2.
Traian Băsescu: ... chestiune de forţă a partidelor.
Răzvan Dumitrescu: Domnule preşedintele ne apropiem de final. Ce urmează din punctul dumneavoastră de vedere?
Traian Băsescu: Unde, la Capitală?
Răzvan Dumitrescu: În turul 2, ce urmează?
Traian Băsescu: Eu cred că...
Răzvan Dumitrescu: Ce o să rezulte ca structură politică? O să rezulte o ţară mai bine guvernabilă sau mai greu guvernabilă?
Traian Băsescu: Categoric da. Cine nu va putea guverna Bucureştiul şi v-o spun ca om care a avut un consiliu în minoritate. Independenţii. Un independent nu poate guverna Bucureştiul, este o poveste. Consiliul General al Capitalei este cel mai politizat consiliu din România.
Răzvan Dumitrescu: Mai este valabilă noţiunea de independenţă din moment ce PSD a anunţat sprijinul pentru Oprescu? Bănuiesc că şi consilierii îl vor sprijini.
Traian Băsescu: Bun. Să se asume atunci, să spună: „Mă va susţine PSD-ul" şi atunci electoratul poate întrezări...
Răzvan Dumitrescu: Blaga nu s-ar putea trezi în minoritate în consiliu dacă toţi ceilalţi îşi unesc forţele împotriva lui?
Traian Băsescu: PD-L-ul cam face singur 50% la redistribuire. O să ajungă la un 43-44%. Îi trebuie o negociere cu un grup de consilieri, cu un partid mai mic. Nu trebuie să facă compromisul politic major.
Răzvan Dumitrescu: Domnule Boda, ce urmează? Urmează o Românie mai bine guvernată sau mai prost guvernată?
Iosif Boda: Domne, vrem, nu vrem, mergem. Poate târâş - grăbiş, poate mai încet, poate cu ritmuri mai scăzute. Deşi iată, ceea ce s-a anunţat pentru primul trimestru, creşterea PIB-ului cu 8,2%, cea mai senzaţională creştere din ultimii 18 ani, dar şi din toată Europa în acest an sunt dătătoare de speranţă. Iar guvernările nu pot să fie decât mai performante. Pentru că te obligă. Dar guvernările se vor deplasa spre teritoriu. Se va descentraliza masiv, ceea ce va fi un semn foarte bun.
Răzvan Dumitrescu: Aşadar domnule preşedinte şi stimaţi telespectatori a fost Realitatea Zilei prima parte, o parte puţin mai lungă. Rămâneţi cu noi pentru că revenim cu partea a doua în care vom discuta din nou principalele subiecte politice şi harta asta, aşa cum a ieşit ea, după alegerile locale, încă se mai numără, cu reprezentanţi ai partidelor. Rămâneţi cu noi. Vă muţumim foarte mult pentru prezenţa aici.
Traian Băsescu: Şi eu vă mulţumesc mult dumneavoastră, domnului Boda, telespectatorilor.
(Prin Monitoring Media: Realitatea Tv - Realitatea zilei, Ora: 18:50)
marți, 3 iunie 2008
Site-ul Bistriteanul, lipsa de deontologie profesionala
Redau insanitatea:
PDL-isti din Beclean sustin ca au fost agresati de PSD
de Bistriteanul.ro
30/05/2008 23:34:05
Final de campanie cu scandal la Beclean. PDL si PSD se acuza reciproc de urmariri si scandaluri.
In aceasta seara, cu putin inainte de incheierea oficiala a campaniei electorale reporterii Bistriteanul.ro au fost contactati de reprezentantii organizatiei orasenesti a PD-L Beclean care sustin ca liderul PSD din acelasi oras ar fi agresat doi dintre volutarii partidului care imparteau materiale electorale. Liderii PDL sustin ca primarul Nicolae Moldovan i-ar fi urmarit pe cei care care imparteau materialele cu pricina si le-a strans pe toate, in urma acestora. Ba chiar mai mult, intr-o scara de bloc ar fi agresat doi tineri. Conform PD-L, acestia vor depune maine plangere la politie.
In replica, primarul Becleanului sustine exact contrariul. Contactat de Bistriteanul.ro, Nicolae Moldovan a declarat ca nu s-a intamplat nimic la Beclean, ca el a fost cel urmarit si ca nici macar nu s-a dat jos din masina. "Nu am lovit pe nimeni, sunt la discoteca cu tinerii" a povestit Moldovan, care este de parere ca prin acest gest contracandidatii incearca doar sa il provoace.
adaugare comentariu
Lipsa de deontologie gazetareasca
(03/06/2008 11:43:49)
[ alexandru petria ]
Trebuie sa revin pentru ca este o limitare a numarului de cuvinte la un comentariu... Tin sa precizez ca intentionez sa va dau in jude cata daca nu va cereti scuze pe prima pagina a site-ului. Numele meu a fost folosit de tot felul de indivizi. Vedeti mesajele semnate petria si alexandru petria. cin. Sa auzim de mai bine.
lipsa de deontologie gazetareasca
(03/06/2008 11:28:55)
[ alexandru petria ]
Stimati colegi, ma adresez administratorilor site-ului, ceea ce ati facut are carente serioase la capitolul deontologie. Avocatul Aris Cupsa, care este un profesionist, ar trebui sa va consilieze mai de aproape. Aveti o responsabilitate. Nu este normal sa lasi toti indivizii sa-si arate complexele in public sub protectia anonimatului si sa deverseze public calomnii. Daca stati sa judecati rational, avertismentul pe care l-ati postat la comentarii este... puneti ce vreti aici.
petria
(02/06/2008 21:48:55)
[ dute mah ]
petria tu esti omu si ... ziarul tau a juns ziarul lui moldovan asa ca gura mica catelusule
bani pentru Calin
(02/06/2008 21:04:51)
[ Mihai ]
Caline daca nu ai bani sa intri in Consiliu, te rog sa ma anunti prin aceasta adresa ca o sa te ajut.Nemernic nesimtit. Cum ai crezut ca daca ai fost la Chetiu si ti-a ghicit nu stiu cine, o sa ajungi primar? Dumnezeu nu se cauta o data la 20 de ani. Te-ai imbatat cu apa rece. Acum poti sa bei si alcool linistit ca si asa cand ai fost la mine pe strada in campanie duhneai a bautura. Si inca un sfat nu te mai lua dupa nevasta.N-o sa o ajunga pe d-na Moldovan NICIODATA.
antimoldovan
(02/06/2008 17:05:23)
[ alexandru petria cin ]
oricum nu mai are putere pocaitu ca e PDL la judet si no sasi mai faca inca o casa si inca vreo 3 magazine ca pt beclean oricum nu a facut nimic..PSD e in urma PDL ..ati ajuns de ras..hotilor
ati luat bataie la fundu gol PDL-istillor
(02/06/2008 16:14:46)
[ nu conta ]
Deci nu are rost sa mai vb ... aseara s-a vazut rezultatul .. cine e bun castiga .. Nicolae Moldovan e cel mai bun .. trebuie sa recunoastem . . ma refer pe Beclean ..si inca ceva .. ce mi-a placut aseara ,, Niciodata in Beclean Cretu nu va fii primar " tare de tot !!
Despre morti numai de bine
(02/06/2008 15:54:33)
[ alexandru petria ]
Chiar asa... Sa-i tratam pe cei de la PD-L,care au facut o campanie mizerabila, ca si cum n-ar exista. Cretu a dormit tihnit vegheat de jandarmi?
.
(02/06/2008 12:31:20)
[ ionut ]
toate ca toate dar adevarul a iesit la iveala si aseara am savurat la maxim victoria... abia acum m-am trezit.. :)) dak toto vb asa puneti link-urile cu filmuletele de care vb mai jos sa putem vedea cu totii..
moldovan
(02/06/2008 12:19:58)
[ yo ]
finu.. ce comunitate religioasa..intreaba-l pe moldovan cum vb in localitatea Jimbor la o intrunire dea voastra...i-a facut gunoaie pe cei de la pdl si jigodii.cand si-a dat seama ca este filmat a schimbat foaie..asa ca voi..acea comunitae religioasa nu va dati niste sfinti pt ca nu sunteti.MOldovan este un om de cea mai joasa speta si ce face ca primar face numai pt el nu pt orash. nu asa arat un primar..nu sustin nici pDL vreau un primar destept oricare ar fi el cu ideii inovatoare
pt. pd-listii beclenari
(02/06/2008 12:08:24)
[ ady ]
CE bine imi pare ca ati luat teapa!!!!!!!! Mai bine v-ati vedea de treaba de acuma in colo si v-ati pune "PICATURA" pe buze. Intotdeauna castiga dreptatea!!!!!!
cretulistii nu stiu sa piarda
(02/06/2008 11:15:14)
[ finu ]
Ba yo, cum iti permiti sa jignesti o comunitate religioasa, asata ati facut in toata campania de la Beclean, dar de unde vine atata rautate de mai continuatai in acest mod mizerabil. Nu stiti nici macar sa pierdeti, continuati cu acelasi limbaj josnic, mizerabil, suburban. Nu meritati sa traiti intr-un oras linistit ca Becleanul. Mergeti la Stefanesti, acolo este locul vostru. Mizerabililor.
hot
(02/06/2008 10:02:15)
[ yo ]
pocaiti nebuni..se dau calmi insa uite ce fac...molovan e speriat ca ar putea pierde..a furat destul 8 ani..sper sa nu mai fure inca 4...e u om de nimic si vrea sa fie monopol in beclean cu firmele lui..cate el primar BEcleanul nu se va dezvolta...
PD-L-isti nemernici
(02/06/2008 10:02:02)
[ revoltat4000 ]
Dupa ce ati pierdut zdrobitor in urma unei campani mizerabile mai ai curajul sa dai lecti de moralitate? Cum ai ai curajul sa-L pomenesti pe Cel de Sus? Dar la voi nu exista limite. Aceasta bataie n-ati primit-o de la Moldovan ci de la cel care priveste de sus. Ati fost niste nemernici, nimeni n-a crezut ca o sa va coborati asa de jos in aceasta campanie. Vati folosit de toate metodele securisto-comuniste. Vati folosit de copi, dezinformari, amenintari, ati incercat sal patati pe primar etc.
lingaii-oportunisti-comunisti
(02/06/2008 01:45:10)
[ revoltat ]
domnu petria, de lingai ca tine, tania budishan si bineinteles cel mai mare Gica e satula lumea. mai bine a-tzi savura victoria in liniste si fara comentarii. oricum toate nedreptatzile o sa i se intoarca, cineva de acolo de sus il urmareste chiar dak aici in ORASUL LUI nimeni nu are cine sa ii faca
esecul PD-L
(01/06/2008 22:39:05)
[ alexandru petria ]
Baietii de la PD-L au suferit un esec umilitor. Nici nu este de mirare dupa campania mizerabila pe care si-au facut-o. Inca se numara voturile, dar Nicolae Moldovan a primit peste 70% din voturi.
moldovan=basescu
(01/06/2008 20:50:21)
[ beclenarul2 ]
Tot acest conflict cu moldovan inainte de alegeri seamana foarte bine cu ceea ce sa intamplat cu basescu acum un an la referendum. Daca va aduceti aminte atunci Basescu ia furat unei jurnaliste telefonul mobil (a agresat-o si a facut-o (...)ca (...)a), acel incident cred ca la ajutat pe Traian Basescu si mai mult. Au iesit foarte multi oameni la vot, iar Basescu a castigat zdrobitor. La fel se intampla si cu Moldovan. Castiga zdrobitor in fata contracandidatilor. Intr-o ora se va confirma.
Filmul e pe youtube
(01/06/2008 19:32:06)
[ regizoru ]
Filmul cu Gica cum fura afise electorale din cutiile postale este pus pe youtube. Penal rau tipul.Are cineva filmul cu primarul cum il loveste pe baiat si le agreseaza pe cele 2 femei?
Moldova- mincinos
(01/06/2008 19:07:59)
[ 1111111111 ]
auzi acolo 80%...:)) Daca Moldovan are 80% de ce mai umbla sa fure ziarele din casutele postale ale blocurilor? Ca gica era cu ziarele in mana cand l-a lovit primaru pe Baba... Acuma nu are Dumnezeu cand e vorba sa fure...? Acuma nu are D-zeu cand e vorba sa mearga la discoteca? Acuma nu are D-zeu cand e vorba sa-i spuna domnului Baba(tatal baiatului agresat) ca fiul sau e un mincinos si a inventat tot. Ia cercetati in blocul lu Vasilica sa vedeti cati martori au fost si au vazut toata treaba..
re
(01/06/2008 19:01:56)
[ simona pop ]
ai fi putut da si linkul pe care poat fi vazut filmuletul ca io una nu-l gasesc
chef...
(01/06/2008 15:12:34)
[ BISTRITEAN ]
am citit cu atentie comentariile si sunt sigur ca in loc de sarbatoare va veti parui.In stilul primarului...
si noi vom sarbatori
(01/06/2008 15:02:34)
[ Florin ]
Scapam de primarul asta.Deseara chef mare!!!
deseara sarbatorim
(01/06/2008 14:44:10)
[ Marius ]
Cline deseara vom sarbatorii victoria lui Nicu in fata casei tale. Daca mai ai un dram de omenie in tine, ve-i iesi afara din casa si sa-ti ceri iertare pentru toatae minciunile simizerile pe care le-ai varsat in aceasta campanie. Nicu o sa te ierte ca-i baiat bun, nu ca voi.
in sfarsit PD-Listi si-au dat arama pe fata
(01/06/2008 14:32:10)
[ traian ]
cu toata aceasta (...)ie acum pedelistii siau dat arama pe fata. Dupa cum observati dragi cititori in aceste mesaje si-au aratat toata rautatea care ii caracterizeaza. Ii multumesc lui Dumnezeu ca locuim intr-un oras cu oameni destepti care nu se lasa manipulati de veninul aruncat de PD-L. Dimpotriva oamenii au reactionat chiar invers. Participarea la vot este mare.Niciodata n-au participat la vot intr-un procent asa mare pana la aceasta ora. Din estimarile facute Moldovan are aprox.80%.
Un gunoi
(01/06/2008 14:10:53)
[ Cucu ]
Ca mai bea omul odata e OK dar gunoul asta de primar primea fetite de la jegurile alea de violatori.Facea chefuri cu fetite si cu politaii.Cum crezi ca au scapat aia de puscarie?Cine ce sfori au tras ca aia is oricum niste nimeni in drum.
lui ionut
(01/06/2008 12:33:47)
[ dutu ]
Locul unui om ca primarul ce aplica legea pumnului si al tau,instigator la violenta,e dupa gratii,nu in fruntea orasului.Beclenari,ganditi de 2 ori inainte de a vota.Maine poate fi randul vostru.
.
(01/06/2008 12:17:41)
[ ionut ]
dak i-a batut fff bine a facut meritau batuti totata campania, cat de agresivi au fost, niste mucosi si gunoaie care ne-au disperat o luna de zile... si pentru ce? sa sustina un betiv = calin cretu?! adevaratul primar ramane NICOLAE MOLDOVAN, impreuna vom castiga, vom invinge minciuna si gunoaiele (patronii care au tepuit becleanul), diseara sa ne intalnim sa-l sarbatorim pe fostul, actualul si viitorul primar al Becleanului, un om care ii pasa de oras..
o bolunzit
(01/06/2008 10:19:42)
[ Anton M. ]
I s-o stricat capu si nu mai stie ce face.Ar trebui internat,nu votat.
gica nu l-ar tarada pe niku
(01/06/2008 09:54:35)
[ un prieten ]
sa stiti ca Gica nu l-ar vota pe cretu !! daka va intereseaza Gica Eate PSD-DIST RUSINE RUSINE
LASATI VVRAJELILE
(01/06/2008 09:47:04)
[ UN BECLENAR ]
ce primar am mai avut decat N.M eu nu stiu nici unul.N.M A FACUT DITR-O COMUNA NIKI CUM UN ORAS MIC.CE A FACUT PNL,PRM,PC,PNG..PD-L,TOTI AU STAT. MAI BINE VOTATI PE NICOLAE MOLDOVAN
ORAS EUROPEAN
(01/06/2008 09:19:44)
[ EUROPEANUL ]
BA FRAIERILOR,CE PRIMAR A MAI FACUT ATATEA PT. ORASUL SAU?DINTR-O COMUNA LASATA DE LUCA INTR-UN GRAD AVANSAT DE DISTRUGRERE A FACUT UN ORAS CUNOSCUT LA NIVEL NATIONAL CAT SI LA NIVEL EUROPEAN!AR FI MAI BINE SA VA UITATI LA VOI SI IN JUR SI APOI SA MAI SCRIETI COMENTARII SMINTITE SI FARA NICI UN SAMBURE DE ADEVAR,CA DOAR NO AJUNS LA URGENTZA ,TANARUL INSTIGATOR PD-LIST!PUNETI-VA IN SITUATIA LUI DUPA OCAMPANIE ASA DE MIZERABILA SI APOI COMENTATI SI VOTATI !DESCHIDETZI-VA OCHII IN ULTIMUL MOMENT !
Un bisnitar
(01/06/2008 02:22:11)
[ Mario ]
Ce sa ne asteptam de la un bisnitar care dintre borcanele cu marmelada si carnatii puturosi ce ii vinde slugarnic in buticurile lui apare in fata noastra drept un om "cult".Nu stiu inca nici un om care sa-si fi lipit diplomele, cumparate cu mita si linguseli, pe propia sa casa sau pe buticurile sale. Ce ma intereseaza ca e dr. prof. ing. daca in viata lui nu a practicat, cel mult a fost un prof mediocru? Ce dovedeste diploma de dr? ca are bani sa cumpere orice chiar si onoare academica?Un gunoi!
Sigartau din bistr il sprijina pe Calin Cretu
(01/06/2008 01:59:50)
[ sebi ]
Sigartau il sprijina pe Calin Cretu .Lovitura de imagine pentru primar.Pana si oamenii de la biserica lui ii intorc spatele si-au dat seama ca a inebunit.Slab carcter rusine ca ati lovit un tanar.lumea si-a dat seama ce om sunteti.
Surpriza este la vot
(01/06/2008 01:44:25)
[ lutzu ]
Nicu Moldovan crede ca va iesie din primul tur...stati linistitzi e doar parerea lui, lumea de firca a lipit afise cu el omul in cabina voteaza altceva.Nu va fie frica Nicolae pica
Gica voteaza cu Calin
(01/06/2008 01:30:51)
[ ultimul banc ]
Ultimul zvon ca Nicolae Moldovan este tradat rand pe rand de mebmrii lui.Concert facut cu forta un adevarat dezastru.Oamnei dusi cu tabele la miting.si un mesaj de la Talisman pt Nicu.M> singurrrrrrrrr atat de singur
RUSINE
(31/05/2008 23:18:36)
[ mihai ]
Rusine sa iti fie domnule primar! Daca ai ajuns sa faci asa ceva inseamna k esti disperat ... Sa bei prin discoteci si sa faci scandal...mi-ar fi rusine..NU MAI MERITATI SA NE REPREZENTATI! RUSINEEEEEE!!!!!!!!!!!!!
ASPECTOS
(31/05/2008 23:18:01)
[ cacamaca ]
bine ca l-a facut ASPECTOS :)) altceva? ce-a mai facut in afara de faptul ca a vopsit gardul numai pe dinafara?
NICOLAE MOLDOVAN
(31/05/2008 23:12:58)
[ anonim ]
nicolae moldovan nu stie sa piarda...asa e cand are impresia k Becleanul i apartine...si il conduce dupa bunul plac...."MAI BINE PENTRU MAI MULTI" este unul dintre sloganele PSD-ului in care putem citi clar...COMUNISM..El si cu Gica...cei 2 care au fost oameni si nu se mai pot numi asa...pacat ca nu stie de unde a plecat....
VOTATI PE NIKU
(31/05/2008 23:06:47)
[ DAVID ]
VOTATI PE NIKU EL A FACUT ORASUL ASPECTOS NU CALIN CRETU,NU PDL-LISTU ALA.NICULAE MOLDOVAN LA FACUT ASPECTOS.
va rog
(31/05/2008 22:57:38)
[ niculae moldovan ]
MAI SUNT INCA 7 ore pana la alegeri votai pe cine vreti eu dacka as putea as vota psd.am citit tot si imi pare ffoarte rau.va rog alegeti-ma
dume si iar dume......
(31/05/2008 22:49:08)
[ alexia ]
Sa fim seriosi...acum pe ultima suta de metri dati dume de 2 lei hai lasati-o balta toti martorii....apropo...ati fost platiti bine pt. marsaviile astea?trebuie sa fiti recunoscatori pt. toate cate a facut Nicu pt orasul Beclean ca datorita lui ati ajuns unde sunteti.......Orcum trebuie sa va pregatiti sa-l mai suportati multe mandate de acum in colo :)))
CITESTE AICI !! IMPORTANT!!!
(31/05/2008 22:49:03)
[ ADEVAR ]
eu cred ca este o dezinformare....nu sunt un simpatizant al PSD, dar NICOLAE MOLDOVAN este cel mai bun primar pe care la avut Becleanul.!!!!!!!!!!!!!!!!!de telenovele suntem satui. Avem nevoie de un primar tanar care este NIcu Moldovan!!Avem nevoie de un primar pregatit care este Nicu Moldovan!!
E o nebunie
(31/05/2008 22:42:29)
[ David ]
E o nebunie in oras primarul N.M.A baut si a agresa oameni nu vreau sa le spun numele.Eu cred ca nu mai sunt sustinatori pt.Nicolae MOLDOVAN.SPUN DOAR CE CRED.DACA MAI FACE MULT CIRC VA TREBUI SA PLECAM (SA NE MUNTAM)DIN BECLEAN.SPER SA MEARGA LA UN CONTROL.
E o nebunie
(31/05/2008 22:35:19)
[ Anonim ]
Avem nevoie de un primar mai bun care sa nu bea sa nu faca scandal sau sa nu agreseze.Aseara la fiscoteca a facut scandal......E adevarat aproape tot ce scrie aici dar am vazut cu ochi mei ca primarul e duspe apa Sambetei chiar daca era Vineri.Ajutor avem nevoie de un primar mai bun mie mi-e rau de atata politica. Dar dorim un primar mai bun.Poate sa fie Calin Cretu,sau Ioan Sintu,dar cu nici un caz Nicolae Moldovan.
Nu-mi vine sa cred
(31/05/2008 21:55:00)
[ Marius ]
Daca dupa toate astea mai sunt sustinatori pt Moldovan,inseamna ca ne-a luat D-zeu mintile.Astuia i s-a suit puterea la cap si crede ca poate taia si spanzura.Daca iese din nou va trebui sa ne mutam din Beclean.Daca i se nazare ca nu ne-am uitat frumos la el?Omul asta a facut un control psihiatric?Nu prea pare normal.
APARE PRIMARU LA REALITATEA TV
(31/05/2008 21:31:23)
[ Ovidiu ]
REALITATEA TV A FILMAT AZI LA BECLEAN UN REPORTAJ DESPRE AGRESIUNEA BAIATLUI DIN DATA DE 30 MAI 2008. TOTUL VA FI DESEARA SI MAINE LA STIRI.
ADEVAR 100%
(31/05/2008 21:28:42)
[ catalin ]
tot ce s-am spus spus mai sus este adevarat....cu adevarat primarul inca in functie a agresat un tanar....sub privirile unei doamne si unei domnisoare....imi pare rau pt comportamnetul "primarului anului"...se pare k nu stie sa piarda....daca a ajuns sa se lege de copii..... NO COMMENT...
degeaba
(31/05/2008 20:21:24)
[ cacamaca ]
prea mult vorbiti. mai taceti odata si mergeti maine si votati. o sa vedem acolo ce-o sa fie. Lupta-i intre PSD si PD-L acuma. PNL n-o sa iasa, dar eu cu ei votez, si cu asta ma spal de toate marsaviile partidelor care au uitat ce inseamna o campanie electorala.
ciomagire reciproca
(31/05/2008 19:57:48)
[ DOI SE BAT SI-AL TRE ]
Bravos baieti de la pd-l si psd dati-va in cap cu ciomegele ca in familie ca doar cu asta sunteti obisnuiti.Eu stau si asist la ciomageala fsn-ista de-o luna de zile dar maine o sa primiti si voi un ciomag din partea noastra a electoratului facandu-va o surpriza-vom vota partidul oamenilor cu bun simt si eleganti-PNL!
Scimbare de optiune electorala
(31/05/2008 19:42:18)
[ UN FOST PD-LIST ]
Sa va fie rusine lichelelor din pd-l ca sunteti niste traseisti politici veniti din psd,pnl care il aveti sef pe machiaveli-andrei moldovan securistul pd-list sef expert in intoxicari.Maine voi vota PNL desi la inceputul campaniei intentionam sa votez cu pd-l sau psd.
PD-L BECLEAN, niste gunoaie!
(31/05/2008 19:24:10)
[ ancka ]
povestiti prostii! oricum sustinatorii PD-L sunt doar niste fitzosi de-abia majori si copii de clasa a 8-a, maxim a 9-a la care le-a luat partidu lu Cretu asta care se crede acuma mare si tare, ochii cu niste tricouri stridente si cu fel de fel de promisiuni.... nu mai vorbiti rau de cel care v-a reprezentat orasul atata timp...nu cred ca va fost rau cu el. nu mai inventati atatea povesti k n-are rost...cine-i domn,tot domn ramane! hai Nicoale Moldovan!
primar bataios
(31/05/2008 19:24:07)
[ vasile ]
ma securistilor, nicu a facut asa multe la beclean ca tocmai este un primar bataios. daca ar fi fost papagalul de cretu am fi primit numai abureli. el se lupta pentru noi chiar si cu niste nebuni ca voi. este ultima zi in care mai aveti ce spune. maine noi vorbim. o sa mergem cu totii la vot si o sa votam numai fde ciuda peste tot psd, ca sa va saturati de politica mizerabila ca noi ne-am saturat. mie rusine ca sunt in acelasi oras cu calin cretu, moldovan andrei, ciorba v., gabi mur. si titi
voi ii faceti un bine lui nicu
(31/05/2008 18:27:14)
[ calinut ]
nicusor,pacat cai porti numele primarului, daca ar fi fost asa cum spui tu, cu siguranta comunisti securisti di pd-l ar fi publicat in fituica lor de campanie. lor nu lea scapat nimic. am citit ultimul lor numar(5) si am putut observa stilul diabolic in care siau facut campanie. sau legat de famili din primarie, de familia lui etc. Mizeri,mizeri,mizeri. aceasta strategie na facut altceva decat sa intarate eloctoratu lui si mai mult, deaceea si eu cred ca ia facut un bine cretu.
nu e la prima iesire
(31/05/2008 18:07:51)
[ nicusor ]
Acuma cativa ani la un campionat de fotbal organizat de Zilele Becleanului Primarul Bataus l-a lovit cu capatana in gura pe un individ din echipa adversa.Primarul a iesit basma curata si la amenintat pe individul lovit sa-si tina pliscul ca el e seful in Beclean. Jos cu comunistii
mizerii pd-l-iste
(31/05/2008 18:02:08)
[ Darius ]
ba fraiere de buterfly, am primit azi un mesaj pe mes de la un copil de 8 ani "nu votati primarul bataus", pai voi vorbiti de moralitate? va folositi de orice numai sa va ajungeti scopul chiar si de copii de la tata daca ati putea. sigur la voi merge orice, scopul scuza mijloacele. ma fraiere daca iar fi batut erau vanatai, sange sau ceva. dar acestea sunt vorbe si manipulari securiste invatate de la moldovan andrei, capitan de ciripitori.
Incredibil
(31/05/2008 17:40:05)
[ buterfly ]
Cine se aseamana se aduna! Se vede cine sunt sustinatorii d-lui N. Moldovan. Incredibil! Dupa cele intamplate aseara, ink mai sunt oameni care il incurajeaza! Voi chiar credeti ca violenta verbala si fizica pot sa oprime libertatea de opinie a oamenilor?! Suntem in secolul XXI, asa ca treziti-va la realitate.
nicu iese primar din primul tur
(31/05/2008 17:35:15)
[ beclenar2 ]
toata campania pd-l-ul s-a tinut numai de lucruri urate,de ce ar face altfel la sfarsitul ei.imi pare rau de oamenii de caracter care au mai ramas in pd-l. moldovan va iesi primar din primul tur si va face tot ce si-a propus
nicu iese cu 90%
(31/05/2008 17:24:18)
[ bindea ]
primare daca iai batut bineai facut. si io leas da in gura ca la cosa. numa de magarii sau ocupat in toata campania asta. o sa va spun eu mai multe de luni incolo. primarul nicu iese acum cu 90 %
primare dale in gura ca merita
(31/05/2008 17:16:03)
[ manu ]
ba daca eram eu in locul primarului leas fi tras o cafteala pedelistilor sa ma tina minte toata viata lor. sa invete minte sa faca o campanie cinstita. partidu golanilor politici. caline cu asta teai aranjat. pe tine te va bate nicu la curu gol maine. esti o lichea.
pd-l vs psd
(31/05/2008 16:23:33)
[ neutru politic ]
Ba cum naiba e minciuna dak sunt zeci de martori? ma doare in cot cine castiga, nu ma duc la vot. nicule, sper sa pierzi. nu tie rusine sa lovesti copii? rusine
pedelisti disperti
(31/05/2008 15:55:08)
[ Fane ]
Manipulare, manipulare, manipulare. Asta mai stiu pedelisti sa faca. atitudini securisto-comuniste. Calin a invatat de la tatal lui care a fost comunist inrait si sigur de la mentorul de campanie, moldovan andrei. Toti vor platii pentru dezinformarile marsave care sau facut. Ei s-au folosit de copii si de studenti. Este o mizerie peledista fumata si in alte orase din romania. este ultima lor marsavie. pedelisti disperati. cititi va rog fituica lor de campanie pentru a va da seama cine sunt.
ma fratilor toti no name
(31/05/2008 15:10:43)
[ coco ]
da se pare ca toate acuzatiile sunt anonimus-dar totusi dk ati vazut de ce nu va dati numele?si dak ati primit batai de ce la politie nu este nicio plangere?totusi dak e un bataus nu ar trebui sa rezolve politia?hai ca-s doar dumeeee!!!!pd-l niste scandalagii atata tot!!!ne intalnim duminica seara
hai
(31/05/2008 14:53:08)
[ sandu ]
VOTATI PARTIDUL CONSERVATOR !!! SUNT NUMAI OAMENI TINERI ACOLO. SPER SA INVINGA.
poate il voteaza familia
(31/05/2008 14:34:17)
[ fabian ]
De neamuri n-us sigur ca is in partide diferite.Om fi noi prosti,da timpiti nu.
sal
(31/05/2008 14:27:31)
[ creisti ]
VOTATZI NICOLAIE MOLDOVAN NU PE .......NU AM CUVINTE...
Nici dracu nu va mai voteaza
(31/05/2008 14:15:12)
[ zoli ]
Si vorbesc de voi,astia cu culori fierbinti.Va bateti ca chiorii crezand ca va vom aprecia forta.Ne aratati numai lipsa voastra de educatie.Nici nu e de mirare.Amandoua partidele s-au format sa incapa la putere.In partidele cu traditie in Romania nu aveau nici o sansa.
"ma voteaza prostimea"
(31/05/2008 13:27:32)
[ koby ]
Acelasi "iubit si binevoitor" primar, invitat la radio in bistrita, cand a fost intrebat ca ce parere are despre faptul ca marea parte a tinerilor si a celor cu scoala il prefera pe Calin Cretu domnul Moldovan a raspuns ca "pe mine ma voteaza PROSTIMEA". Pai atunci sa nu crezi domnu primar ca noi suntem prostii tai!!!
"orasul MEU"
(31/05/2008 13:23:47)
[ koby ]
Aseara, dupa "rafuiala" dintre primar si copii, s-au adunat pd-l-istii in locul unde a avut loc concertul unde povesteau cu baiatul agresat de primar. A aparut si primarul acolo si a zis "Ba Caline, in orasul meu nu ma urmareste nimeni". Pai e orasul lui, sau al NOSTRU? Jos cu dictatura!!!
PSD+PD-L=FSN
(31/05/2008 13:20:07)
[ grig ]
Astia-s ca mostenitorii ce se bat pe avere.anu e de mirare,ambele partide provin din FSN.Nu cred ca mai pot insela pe cineva-ii intereseaza doar ciolanul.N-au ei treaba cu binele nostru.Votati un partid istoric,votati PNL!
Votati PNL
(31/05/2008 12:31:17)
[ anonoim ]
Deoarece exista conflicte intre rosu si portocaliu..votati galben k sunt mai linistiti si nu fac atatea probleme..asta nu e circ...Votati PNL!!!
sunteti nishte prosti
(31/05/2008 12:29:08)
[ nestea ]
Bah... voi sunteti niste prosti. De ce nu ati mers la politie? Primarul a fost surprins de voi cum fura materiale de campanie din casutele postale ale blocurilor(care sunt private) ba mai mult v-a si agresat si stati cu mainile in shold. Dezlipirea de afise, sustragerea de materiale de campanie se pedepseste cu puscarie de la 2 la 4 ani. +ca ati si fost agresati! Sunteti niste prosti!
nu se mai poate asa ceva!!
(31/05/2008 11:48:07)
[ un anonim ]
buna!!am tinut neaparat sa las un comentariu ...nu sunt nici intr-un partid dar aseara am fost exact la fata lokului..am vazut tot ce s-a intamplat!!sub privirile prietenelei sale acest tanar chiar a fost lovit de primarul in functie de la psd...nicolae moldovan...am ramas cu toti inmarmuriti...toata seara s-a tot plimbat prin oras cu oamenii lui..nu ne mai simtim in siguranta...mai multi prieteni de-ai mei de 18-19 ani care s-au afisat cu PDL...au fost clar amenintati!eu am sa votez schimbarea!
nicu boxeru
(31/05/2008 11:05:33)
[ nicu boxeru ]
acuma scoateti apa din fantana goala...numa o palma io dat si nu o vazut chiar asha multa lume...nu va mai dati pe brazda....pd-listi mincinosi faceti din tzantzar armasar...lo lovit da nici chiar asha...ajute doamne sa iasa nicu sa va mute din beclean....:)))
Oameni buni,
(31/05/2008 11:03:18)
[ Maria ]
In Beclean nu este politie?Toata lumea a vazut si n-a sunat nimeni sa ceara ajutor?
Nicu pierde alegerile
(31/05/2008 10:51:45)
[ george ]
primarul ameninta tinerii din alte partide ca zboara din oras. aseara umbla ca nebunu prin oras. mi-au zis taximetristi ca ii obliga sa poarte afis cu el pentru a avea licienta .Licceul voteaza impotriva lui.era baiat bun pana o innebunit
FILIP DE LA LIQUENDA A VAZUT FAZA CU PRIMARUL
(31/05/2008 10:42:36)
[ ovidiu ]
FILIP DE LA LIQUENDA A VAZUT FAZA CU PRIMARUL.PRIMARUL URMAREA TINERII ASEARA.IN FATA LA COFETARIE A ACOSTAT 2 TINERI UNUL MINOR.:"de luni va termin pe voi si pe parintii vostri".Dani fratele lui Laci Comlorela ia zis: Nicule nu te lega de copii, pierzi primaria.Moldovan a zis am fost nervos si oricum nu i-am lovit asha tare".Eu nu pot vota , dar mama de aseara nu il mai suporta .Tata saracu lucreaza la Primarie, sper sa fie bine Doamne ajuta.
Teroare la Beclean
(31/05/2008 10:29:03)
[ Andrei ]
Aseara l-am vazut impreuna cu mama pe domnul Nicu MOldovan cum a lovit un baiat in zona licelui agricol.Veneam dinspre piata cand am vazut un golf rosu pkm cara a oprit.Era primarul cu Gica, primul injura ca la usa cortului si sa apucatt sa loveasca baiatul.Mama a strigat la el dar mai bine nu o facea.Raspunsul lui a fost lucrezi la banca te aranjez si pe tine.Beclenari asta ii primarul nostru. Pur si simplu o nebunit . Bate copii doamne feri unde poate sa ajunga omul acesta ,nush sa piarda
Primar BATAUS
(31/05/2008 10:21:12)
[ Florin ]
Aseara pe la ora 22.15 Nicolae Moldovan ca si un turbat a oprit un tanar cu o masina de culoare gri pot da si nr daca vreti , dupa care a deschis portiera si la lovit in mod repetat amenintand si injurand pe toata lumea din jur.Vreau sa va spun ca toata faza a durat in jur de 5 min si ca sunt peste 50 de martori.Eu eram pe balcon si cand am auzit" sariti ca ma bate primarul" am ramas socat cand am observat cum Nicu loveste si ameninta cu atata dezinvoltura.Nu se poate musamaliza asha ceva
Lasati-ne
(31/05/2008 10:08:57)
[ beclenar ]
Sa ne mai lase rosii si portocalii in pace. Nu mai stiu ei care sunt mai destepti. Nici Moldovan nu e sfant...in campania asta i-a tot amenintat pe cei care au pus afise in afara de PSD. Niste nesimtiti toti!
dobitoci
(31/05/2008 09:59:35)
[ maresalul ]
m-am saturat de rosu si portocaliu. iar galbenul nu imi place pt ca imi aduce aminte de hepatita. de fapt si bindea asa arata de parca are hepatita. iar marinescu e un cadavru ambulant.ce sa mai zic de liviu rusu, teparul nr. 1 al judetului. niste incompetenti toti astia la un loc, dor o supt de la aceeasi mama toti
De ce nu ne miram?
(31/05/2008 07:38:14)
[ nicolae ]
De 4 ani,PD,devenit PD-L,asta face-scandal.Uita pt ce au fost votati.Acum vor iar votul nostru.Ni s-a cam acrit,portocaliilor!Am vazut de ce sunteti in stare.Probabil vi se trage de la culori-portocaliu,rosu-prea patimasi!Eu trec pe galben!PNL-ul tace si face!
Pozna mare!
(31/05/2008 07:26:07)
[ stef ]
Bietii PD-L-isti!Astia au o problema cu PSD-istii.Cred ca trebuie lasati si unii si altii sa se lamureasca.Noi avem nevoie de oameni care sa se ocupe de administrarea judetului.Pana termina ei d4e se paruit,votati PNL!
POCAIT PISAT !!!
(31/05/2008 02:19:38)
[ nu conteaza ]
NICULE mai lasa-ne frate ca ne cam plictisesti de 8 ani de zile !!! faza cu bataia chiar este adevarta , intamplator am trecut pe acolo si am vz ce sa imtamplat !! esti UN PISAT !!! transformi primaria intr-o afacere de familie !!! PA PA PA gozerule nerusinatule handicapatule ...
comunistu
(31/05/2007 14:39:44)
[ zendei ]
daca se intampla asa ceva de la primarul becleanului la ce sa ne asteptam de la restul...e instigare la violentza...oricum treaba asta ce s-a intamplat nu v-a ramane nepedepsita. sa-l vedem pe bortosul de primar cum v-a sufla in degete cand nu v-a mai fii ales. Oricum eu zic ar avea nevoie de un examen psihiatric... nu stie sa renuntze la putere. rusine 'domnule' Moldovan
PSD
(13/11/2005 00:40:54)
[ anonim ]
concurenta dintre cele 2 partide este extrem de mare...dar primarul nostru... nu ar fii capabil de asa ceva..toa seara a stat cu noi la discotecaX(...abureli domnule.... invidia ca ar putea pierde..si oricum vor pierde...este foarte accentuala se pare, incat ar scoate orice minciuna ca sa atraga orasul...oricum viitorul nostru primar va fii si va ramane primar :NICOLAE MOLDOVAN!!! ashe ca terminati cu porcariile astea..... niste minciuni doar...
MDA...VORBE
(02/06/2003 03:31:59)
[ ASA ]
MA VOI ATI FOST PLATITI SA ZCETI BOMBONE DINASTEA??
shit the hole
(02/06/2003 03:19:14)
[ fane ]
unul si bun, unul si acelasi:NICOLAE MOLDOVAN
noi astia
(02/06/2003 03:02:55)
[ flopper ]
odata cobora dintro masina gri...odata dintr-una rosie..invatati-va sa mintiti in grup..daca ne-am lua dupa ce ati scris ,nicolae ar fi batut o multime de copii... nu stiu cum puteti pune botul in halu asta...desteptilor, ce era daca nu conducea nicolae in anii astia, erau burieni in loc de blocuri si gropi in loc de drumuri.
..da!!..
(01/06/2003 00:10:55)
[ alex ]
eu cred ca tot ce sa spus este o ,mare minciuna!!
luni, 2 iunie 2008
Cine vrea sa controleze netul
Ioan Ungur a pierdut alegerile la Dej
Că în ultima vreme a fost la PNL, e prostia liberalilor din zonă.
duminică, 1 iunie 2008
Primarul Nicolae Moldovan din Beclean a iesit cu peste 70%
Echipa de la PD-L a lucrat mizerabil si a suferit o infrangere umilitoare.
300 de euro votul la Ştefăneşti. Mită electorală
Rezultate voturi Bucuresti ora 16
INSOMAR- Realitatea TV:
1.Vasile Blaga - 33%
2.Sorin Oprescu - 32%
3.Ludovic Orban - 13%
4.Cristian Diaconescu - 10%
CCSB- Antena3:
1.Vasile Blaga - 35%
2.Sorin Oprescu - 30%
3.Ludovic Orban -14%
4.Cristian Diaconescu - 10%
(De pe blogul lui Iosif Buble)
Victoria voteaza
Azi cu cine votează oare Victoria?
Contra casatoriilor homosexuale. Petitie pe net
Avand in vedere ca Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei urmeaza in curand sa supuna la vot o rezolutie prin care se solicita legalizarea casatoriilor homosexuale in toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei;
Avand in vedere ca Adunarea a solicitat, de asemenea, modificarea Conventiei Europene a Drepturilor Omului, pentru declararea casatoriei homosexuale ca drept al omului;
Avand in vedere ca Adunarea a dezbatut recent un amendament la Conventia Europeana privind Adoptia Copiilor, pentru a permite adoptia copiilor de catre cuplurile de homosexuali,
Noi, subsemnatii cetateni ai Romaniei, prieteni ai Romaniei si ai cetatenilor Europei, semnam aceasta Petitie exprimandu-ne opozitia ferma fata de propunerea legislativa a Adunarii. Solicitam Adunarii sa opreasca imediat orice incercare de legalizare sau de impunere a casatoriilor sau parteneriatelor homosexuale asupra statelor membre. Actiunea anticipata a Adunarii este contrara valorilor noastre, este gresit intemeiata si afecteaza familia, copiii si binele general al statelor membre.
- - -
Considering that the Parliamentary Assembly of the Council of Europe is scheduled to soon vote on a resolution calling for the legalization of same-sex marriage in all 47 state members of the Council of Europe;
Considering also, that the Assembly has called for amending the European Convention on Human Rights to declare same-sex marriage a human right;
Considering further that the Assembly recently debated an amendment to the European Convention on the Adoption of Children to allow the adoption of children by homosexual couples;
We, therefore, the undersigned citizens of Romania, friends of Romania and of the people of Europe, hereby sign this Petition expressing our strong opposition to the Assembly's proposed course of action. We call on the Assembly to immediately cease all attempts to legalize or impose same-sex marriage or same-sex partnerships on member states. The Assembly's anticipated action is incongruent with our values, ill-founded, and detrimental to family, children and to the general welfare of the member states.
sâmbătă, 31 mai 2008
Isaia salvează România
Poate că întrebarea mea s-a încovrigat şi prin capul lui Emil Constantinescu, a cărui barbă a albăstrit-o personajul cu ani în urmă, dar n-am de unde să ştiu exact din motive serios întemeiate. Nu mă rugaţi, nu le dezvălui.
Deşi-mi era dor de Isaia ca de-o clismă, eram curios.
Ei, tipul s-a gândit azi să picheteze Palatul Victoria şi mi-a dezexcitat curiozitatea. Ca un fel de P.S. la campania electorală.
Protestând, cerea să fie ales preşedinte al României taman la alegerile locale. Neapărat, în regim de urgenţă. Adică, zburătăcea vorbele, dacă pui ştampila apăsat de două ori pe Blaga, dau un exemplu la întâmplare, votul să intre în teşchereaua lui Isaia. Care va salva România!
Alexandru Petria
Fumez. Deci exist
Să fie sănătoşi ăştia cu ziua, în damblaua lor. Să mă scutească.
Fumez. Şi n-am de gând să mă las.
Varză de Vadim. Dilimăneli& spurcături& conferinţă de presă
Din 228 de secţii de votare nu mai puţin de 147 au ca preşedinţi oameni subordonaţi direct sau indirect primarului, printre care nu mai puţin de 38 de preşedinţi poliţişti comunitari. Deci poliţia comunitară stimulată cu bani, cu prime probabil, de primarul PD-L conduce 38 de secţii de votare. Prim urmare sunt 64% de secţii de votare conduse de oamenii primarului PD-L, Cristian Poteraş. Aici este frauda. Şi să vă mai spun ceva. În sectorul 6 au venit cu viză de flotant în ultimele săptămâni nu mai puţin de 5 mii de cetăţeni din judeţul Teleorman. De ce Teleorman? Judeţul de baştină al primarului general şi preşedintelui executiv al PD-L, Adriean Videanu . Să spună ei că nu este aşa. Iată unii din consilierii noştri de la sectorul 6, domnul Adrian Popescu, dar sunt şi alte surse de informare care ne spun că au venit 5 mii de oameni să facă turism electoral. În celelalte sectoare, mai ales în 3, condus de Liviu Negoiţă mai vin flotanţi şi din câte alte judeţe . Nu se doreşte să se vadă care este mecanismul fraudei? Acesta este mecanismul fraudei. Mi se cer dovezi. Iată dovezile.
Aşadar PRM avertizează din nou cu privire la onorul şi înalta fraudă electorală pe care o pune la cale partidul lui Traian Băsescu. Acest Băsescu şi-a construit întreaga viaţă pe furt şi minciună şi el nu poate trăi altfel. La acest instinct de animal de pradă se adaugă şi spaima lui că dacă Primăria Generală a Capitalei va fi condusă de altcineva decât de oamenii săi, va ieşi la iveală jaful care a domnit acolo timp de 8 ani, patronat de el, Băsescu, şi de succesorul său Videanu. Primul pas către fraudarea alegerilor din Capitală îl reprezintă sondajele de opinie realizate de un aşa-zis institut contestat de tot mai multă lume, INSOMAR, şi difuzate de un anumit post de televiziune. Ambele sunt proprietatea lui Sorin Ovidiu Vântu. Aşa, după cum se ştie, în luna iunie urmează ca justiţia să dea verdictul în dosarul FNI. Operaţiune prin care au fost prejudiciaţi peste 300 de mii de oameni. Sorin Ovidiu Vântu a prins momentul alegerilor locale pe care îl speculează la maximum, negociindu-şi dosarul direct cu stăpânul inelelor, adică al justiţiei române, Traian Băsescu. Reamintesc că în august 2007 Vântu l-a vizitat pe Băsescu la vila de pe malul lacului Sfânta Ana din aşa zisa secuime, jurându-i credinţă şi punându-i la picioare tot trustul lui de presă plus institutele de sondare pe care le deţine. Primul serviciu de proporţii i l-a făcut Vântu lui Băsescu în noiembrie 2007, când a contribuit la deformarea rezultatului alegerilor pentru Parlamentul European, unde partiduleţului chiriaşului de la Palatul Cotroceni a obţinut un scor de 3 ori mai mare decât cel real. Acum PD-L e într-o degringoladă teribilă întrucât scorul său adevărat în Capitală este doar de 9,7%. Repet, ca să priceapă toată lumea şi vă spune asta un sociolog de profesie, PD-L are în Bucureşti 9,7%. La acest scor catastrofal a contribuit decisiv Traian Băsescu care a început să fie urât de populaţie fiindcă de 3 ani şi jumătate o ţine numai într-o beţie şi într-un scandal, învrăjbind poporul român Încă o dată se adevereşte zicala din bătrâni care spune „Copacul unde este aplecat, acolo cade”. Şi Băsescu cade continuu, zi de zi, în ciuda eforturilor sale disperate de a-şi termina mandatul în picioare. În prăbuşirea sa imposibil de oprit el încearcă să se sprijine de cine se nimereşte.
Ultimul sondaj scos din burtă de INSOMAR est ela fel de necinstit ca şi celălalt de lunea trecută. Totul este născocit. Nu s-a făcut nici o cercetare sociologică şi când spun asta ştiu bine ce vorbesc fiindcă, repet, sunt sociolog de profesie. Şi mai spun o dată ceea ce am afirmat şi cu alte ocazii. Am absolvit sociologia cu nota 9 la diploma de stat, notă mare în acea vreme. În anul 1971, făcând parte din a doua promoţie de sociologi de după război. Dascălii mei fiind foşti studenţi şi colaboratori ai marelui savant Dimitrie Gusti, şi mă refer la Miron Constantinescu, Henri Ştal şi alţii ca ei, deveniţi între timp nume de străzi, de institute de cercetare, etc. Este foarte greu, dacă nu chiar imposibil să mă inducă în eroare nişte indivizi fără ştiinţă de carte. Degeaba spera Băsescu ca Blaga să recupereze. Chiar dacă ar fi recuperator de profesie, aceasta nu are cum să mai recupereze ceva. Dar să revin la sondajul de lunea aceasta, al doilea în ordine cronologică. Lucrăm cu materialul clientului cum spunea regretatul meu mentor literar, Eugen Barbu. Astea sunt datele problemei. Logic era imposibil ca într-o singură săptămână să aibă loc atâtea modificări. A scăzut PD-L, dar a crescut candidatul său, Vasile Blaga. A scăzut Sorin Oprescu cu 8%, dar nu se ştie unde s-a dus toată această diferenţă. A dispărut candidata PRM care este senatoare şi profesoară universitară de drept, fiind o perioadă secretar de stat pentru administraţia publică, fără a fi pe atunci membră a vreunui partid. Însă a apărut un oarecare Daniel Puciu de la PNG, fost membru PRM, dar plecat atunci când a fost exclus Cornel Ciontu din partid. Este clar că Vântu joacă tare. Vrea să dea aparenţa că îl ajută pe omul lui Băsescu, adică Blaga, dar nu îi închide uşa în nas definitiv nici lui Oprescu. Ştiţi unde este falsul acestui sondaj? În pretinsul eşantion de peste 4600 de persoane intervievate chipurile faţă în faţă în numai 3 zile şi în prezenţa la vot de 46%, cu circa 15% mai mare decât cea estimată în mod realist. Această simetrie a cifrelor trădează manevra frauduloasă. Este vorba de subconştientul unor persoane care le joacă feste. Falsul s-a mai văzut şi în cele 16 minute de întârziere de la postul Realitatea Tv de luni după-amiază. În loc să difuzeze sondajul la orele 17 cum s-a tot anunţat, postul respectiv l-a difuzat la orele 17:16. Adică patronul său a stat la tratative şi a tot rotunjit scorurile în stilul lui. Probabil a dorit să fie simpatic. Depunctarea tot mai mare de la un sondaj la altul a PRM, care chipurile ar fi ajuns în Capitală la 3%, ca mâine o să ajungem la 0,3%, ce mai contează, trădează panica unora care nu ştiu ce să mai scornească pentru a ne opri, sau măcar pentru a ne demoraliza. În realitate sondajele corecte creditează PRM în Capitală cu peste 10%, ba chiar un sondaj comandat de Ambasada SUA la Bucureşti, pe un eşantion de 3200 de oameni, dă PRM cu 27% în Bucureşti şi câştigător al cel puţin 5 preşedinţii de consilii judeţene. Dar de unde vreţi să crească PD-L-ul, jucăria lui Băsescu, de la 9% în Capitală la 39%? Prin urmare de unde vreţi să fure 30% de vreun pretins subiectivism fiindcă nu candidează nicăieri şi nu conduce nici un partid. Nu mai departe decât în Jurnalul Naţional de azi-dimineaţă Cristoiu pune şi el degetul pe rană. Citez: „Aţi văzut cum o să vedeţi pe căi diferite am ajuns la aceleaşi concluzii. Logica te duce aici. CURS şi IMAS au dispărut din spaţiul public lichidate de nălucirile politicianiste ale lui Sebastian Lăzăroiu şi Alin Teodorescu. Singurul institut care a difuzat sondaje, şi acelea puţine şi repartizate aiurea, a fost INSOMAR. INSOMAR este însă un institut de cercetare a opiniei, cum este bojdeuca lui Creangă cometa Halley. Ca şi trustul său media, INSOMAR nu a fost creat şi mai ales nu este finanţat dintr-o schizofrenică pasiune a unui om de afaceri pentru lucrul bine făcut. La pachet cu Realitatea TV şi cu seria de ziare de mic titraj din trustul…, INSOMAR este o păpuşă gonflabilă a sociologiei pusă la dispoziţia lui Traian Băsescu de Sorin Ovidiu Vântu pentru ca locatarul de la Cotroceni să-şi satisfacă poftele de putere. Este institutul care din nevoia de a-i face pe plac lui Traian Băsescu a prognozat o participare de 75% la referendumul de anul trecut. Este institutul care în decembrie 2004 a jucat un rol decisiv în manipularea opiniei publice astfel încât Traian Băsescu să ajungă preşedinte. Este institutul care la referendumul privind suspendarea preşedintelui a evitat cel mai important rezultat, participarea la vot, pentru a clama victoria lui Traian Băsescu. Ca şi în cazul trustului mass-media, în cazul sondajelor de opinie Sorin Ovidiu Vântu a făcut un nou FNI. Dacă institutele de sondare ar intra în competenţa autorităţii pentru protecţia consumatorului, de mult ar fi trebuit interzis pentru falsificarea grosolană a etichetei. Pe lângă compromiterea iremediabilă a opiniei publice, sondajele de opinie au lipsit în această campanie şi pentru că nu a mai fost cine să le comande. Extrem de costisitoare, sondajele de opinie nu mai pot fi suportate de organisme independente: fundaţii, ONG-uri sau de presă. Mă refer la organisme de presă independente„. Am încheiat citatul din editorialul lui Cristoiu apărut în dimineaţa acestei zile, Jurnalul Naţional. Până şi ziarul patronat de Vântu, Cotidianul, acuză diversiunea sondajelor. Mă refer în special la articolul semnat de un profesor de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, pe nume Liviu Antonesei, intitulat „Aceşti sondori care ne manipulează„ din care voi cita un fragment: „Ceea ce s-a întâmplat în ultima săptămână de campanie ….reprezentative care dau diferenţe de scoruri de peste 10%. Doar instituţiile de sondare care au falsificat rezultatele şi asta imediat… falsifice atât de grosolan rezultatele şi nu găseşti decât un răspuns: pentru bani, de bună… Sinistru al tripleţilor care scot capul din marsupiul lui Băsescu. Este vorba de Vasile Blaga, Răzvan Murgeanu şi Adriean Videanu. Spun pentru prima oară ce veţi auzi acum. Aş fi dorit să nu am ocazia să spun asta. Cred că sunt un om în general discret, dacă nu am permisiunea cuiva nu.. unele dialoguri. Dar s-a depăşit orice limită a neruşinării. Toţi 3 se poartă în ultimele zile ca nişte elevi repetenţi, prinşi că fumează în toaleta şcolii. În special acest Blaga, fost ministru de interne, pe care l-am crezut un om serios. Ce dezamăgire! El nu e… experienţă am avut în ultimele zile cu acest băutor fruntaş de …la PRM nu avem. De ce nu comandaţi un sondaj de opinie? Este mai mare ruşinea să ajungă alegerile din România la mâna unor infractori de profesie care şi-au dovedit necinstea şi în alte cicluri electorale. Răspunsul lui Blaga a sunat cam aşa: Da domnule preşedinte, este o idee bună. Ştiu dintr-un sondaj comandat de PSD că PRM-ul are pe Capitală peste 10%. … A telefonat într-adevăr în jurul orelor 21. Luam masa cu câţiva colaboratori… oră PRM are 9% pe Capitală. Deschid o paranteză: ca sociolog sau 2%. L-am rugat să revină cu un telefon atunci când sondajul va fi definitivat şi să ia… comandat de PD-L n-a apărut nicăieri. Tăcere mormântală. La fel s-au dat dispăruţi Răzvan Murgeanu şi Adriean Videanu. … Traian Băsescu care Traian Băsescu şi-a comandat iar o apariţie în direct. Eu unul nu l-am văzut fiindcă mă aflam între două emisiuni de televiziune la posturile B1 TV şi TVR. Am aflat însă că a făcut apel la populaţie să iasă la vot. Hodoronc tronc, ce l-a apucat? Este oare aceasta treaba unui şef de stat? Ce este el, agent electoral ca să mobilizeze lumea ? Nici vorbă. În viclenia lui proverbială Băsescu vrea să creeze pretextul că va fi o participare masivă la votul de la 1 iunie pentru ca echipele lui de reacţie rapidă antrenate şi în fraudarea altor alegeri să poată azvârli în urne câteva milioane de buletine de vot false. De pildă, la o participare reală de 30% maximum maximorum se va minţi că au participat 45%, diferenţa respectivă va fi a PD-L. ÎN paralel, buletinele altor partide şi altor candidaţi vor fi anulate. Cine controlează neruşinatul turism electoral? Cine îi controlează pe infractorii bine dresaţi de la secţiile de votare? Cine a soluţionat… tot felul.
Am să vă prezint un document zdrobitor care demonstrează cum operează mafia electorală dirijată de Băsescu şi gaşca lui. Este vorba de evidenţa secţiilor de votare din sectorul 6 al Bucureştiului. Am arătat numai capul de tabel. Aici este vorba de documentul detaliat. Vă dau câte o copie, măcar a primei pagini, cea care vă interesează în mod direct. Aici este primar Cristian Poteraş de la PD-L. Ei bine, din 228 de secţii de votare, nu mai puţin de 147, adică 64% îi au ca preşedinţi pe oamenii primarului PD-L. După cum urmează: 1. Pentru a vota, şi aici este limpede că ei vor fi aduşi cu zecile de mii şi din alte judeţe şi se poate deduce că aceste fraude multiple au fost brevetate şi vor fi făcute şi de şeful pe linie de partid al primarului sectorului 6. Mă refer la primarul sectorului 3, Liviu Negoiţă. Asta ca să nu mai vorbim de primarul general care nu este altul decât preşedintele executiv al PD-L, Adriean Videanu. Dacă poliţia şi alte organe ale statului nu vor lua măsuri energice veţi vedea ce turism electoral bezmetic se va înregistra la 1 iunie, îndeosebi în Capitală. Fiindcă aşa a procedat PD-ul acesta mereu. S-a umflat artificial ca broasca prin mişcări şi deplasări rapide, având mulţi bani, maşini cu nemiluita şi tot felul de complicităţi. Undele dintre aceste… ca postul naţional de televiziune, care are peste 3 mii de angajaţi plătiţi din bani publici ai cetăţenilor României să dea o astfel de emisiune pe mâna unui infractor dovedit de la Academia Caţavencu. Un microcefal pe nume Liviu Mihai, sau cam aşa ceva. Cu câteva ore înainte de începerea emisiunii eu l-am sfătuit telefonic pe directorul general al TVR, Alexandru Sasu, să ia măsuri ca moderatorul emisiunii să fie totuşi un angajat al postului public, gazda noastră. Aşa ar fi fost normal, dar nici Sasu nu s-a putut lupta cu mafia aşa că ne-am pomenit cu piticul Statu-Palmă-Barbă-Cot având tot felul de sârme în urechi şi aparate la popou, agitându-se bezmetic. Hai să nu mai… pamflete, să nu spună că sunt rău, mi-au trecut nervii dar nu de tot. Încercând zadarnic să ajungă la podea cu picioruşele, urlând ca un apucat doar-doar îl bagă cineva în seamă. El nu a venit singur ci cu doi …de-ai lui: un regizor pe nume Darie şi nu mai ştiu cum, nu ştiu ce a regizat acesta, care a participat la festivitatea de lansare a lui Vasile Blaga, susţinător al lui. Aşadar nu avea cum să fie obiectiv. Şi un analist Bucurenciu şi iar nu mai ştiu cum, care câteva rânduri s-a antepronunţat foarte mult înjurând PRM-ul în Evenimentul Zilei. Prin urmare nici el nu avea cum să fie obiectiv. Ceea ce a urmat se ştie. Enervat de tupeul acestor pigmei, că doar om sunt şi eu, nu sunt un robot, l-am făcut pe Bucurenciu să plece din emisiune, iar pe năpârstocul cu sârme în nas l-am călcat în picioare. Fireşte că slugile de la TVR la un moment dat mi-au tăiat mie microfonul, dar i l-au lăsat lui… milog. Fiindcă atât de rău a ajuns postul public de televiziune. Eu unul nu mai sunt dispus să tolerez nici o obrăznicătură de teapa Caţavencului Liviu Mihai. Reamintesc că în numerele din 14 şi 21 ianuarie 2005 ale revistei mele, România Mare, am publicat un document oficial semnat de procurorul general al PNA, Ioana Mărie, iată fotocopia. Unde se arăta negru pe alb că Dinu Patriciu a spălat bani negri, dându-i pomană lui Andrei Pleşu 4 miliarde de lei şi bandei de la Academia Caţavencu 8,6 miliarde de lei. Aici apar numele lor şi pozele lor. Aceasta a fost… 2,184 miliarde de lei, deci peste 2 miliarde de lei, la nivelul de acum 4-5 ani, au intrat în buzunarele ăstuia…. Doru … 1,851 miliarde lei… fugeau ca potârnichile că ăştia dau şi fug. 1,543 miliarde de lei… emisiune electorală de o asemenea importanţă unui infractor ca acesta, analfabet, rău şi complexat pe nume, repet, Liviu Georgică Mihai. Ce păzeşte consiliul de administraţie al TVR? Sau cine ştie, poate că şi postul public de televiziune a fost cumpărat şi privatizat de Vântu în tandem cu Patriciu. Mai ştii? În concluzie la acest capitol haimanaua de la Caţavencu poate să zică bogdaproste că nu i-am tras şi două palme în direct. Fiindcă şi răbdarea mea are o limită. Nu sunt robot, am mai spus-o. am o singură viaţă şi viaţa asta a mea a ajuns la mâna găinarilor şi puşlamalelor. Este prea mult pentru o viaţă de om. Mi s-au furat alegerile în anul 2000, mi s-au furat în anul 2004 în aşa fel încât să nu mai fiu lăsat să intru în turul 2. Am fost furat cu partid cu tot la alegerile pentru Parlamentul European din 2007. Acum suntem furaţi. Nu credeţi că şi răbdarea noastră are o limită? În condiţiile date cu numai… teze ca să facă ce? Îi promit o lungă vară fierbinte şi o debarcare meritată şi definitivă. Dacă el nu poate trăi între oameni va fi tratat aşa cum merită, ca neoamenii. Iar partiduleţul…
Reporter: La Realitatea… am înţeles că aţi avut şi acolo…
Corneliu Vadim Tudor: Am fost eu?
Reporter:Da, n-aţi fost la Realitatea invitat?
Corneliu Vadim Tudor: S-au purtat foarte urât cei de la Realitatea. Au venit cu un telefon acolo circa o oră de la o domnişoară pe care eu o simpatizez. Da, uite Doru vorbea şi îmi spune că nu au dat decât câteva secvenţe la Realitatea. ÎN schimb m-au atacat din nou foarte dur şi au difuzat secvenţe de aseară de la TVR. Deci Vântu stă cu burta la soare, probabil la palatul lui din insula Creta, fumează trabuc pentru că el pozează în Winston Churchill şi apasă pe butoane. Şi a văzut că îl critic încă de la început în comunicatul de presă şi a întrerupt transmisia în direct. Aseară am fost atacat din nou la Realitatea de către oligofrenul acesta, Liviu Mihai. L-am luat la telefon în direct. În mod normal trebuia să fiu luat şi eu la telefon. Nu, nu au dat telefon. Am sunat la un producător pe care îl ştiam eu, Marius Huc. …zis „Domne unde aţi învăţat voi gazetăria asta? Să atacaţi un om politic şi om de stat, sunt vicepreşedintele Senatului totuşi. Nu m-am tras de brăcinare cu ei.” Dar să nu-i daţi şi lui un drept la replică, să vedem domnule Vadim ce putem face. A dispărut, nu a mai apărut nici până în ziua de azi. După vreo 20 de minute, văzând că … sunat pe mai vechiul meu coleg din presa anilor 70, Mihai Tatulici. Zic „Măi băiete, spune acelor fete ca re sunt şi inculte din păcate, exact crainica aia de aseară vorbea de catedrala greco-catolică de la Lourdes din Franţa”. Nu există greco-catolicism în Franţa. Există catedrala romano-catolică. Dar în mintea lor ce carte au făcut oamenii ăştia? I-am zis lui Tatulici: „Domne aşa este deontologic, aşa este corect”. Nu a dat nici acesta nici un telefon. Ca să mă sune acum o oră Andreea Creţulecu cum că nu au putut, că nu mai era decât fata de la ştiri şi restul plecaseră. Dar pe acela, pe infractorul acela de la Caţavencu cum l-au luat în direct? Pentru acela fuseseră operatori în regie. Vedeţi cum se minte? Deci acum iar mă înjuraţi la Realitatea. Acesta este stilul răzbunător al lui Vântu. El nu ştie ce-l aşteaptă. Nu-l putem aresta noi că nici nu avem pârghiile. Băsescu îl arestează. Se foloseşte de el şi-l va arunca pe jos ca pe o cârpă de şters. O să vedeţi ce-i face după turul 2. Îl va aresta. Deci aşa a fost… Ce la Realitatea? Că n-am fost la nici o Realitate şi nici n-am să mă duc la Realitatea, decât să-i arunc pe geam. Ce să caut acolo? Este un post pirat. Din nenorocire pentru ei dacă au 100 de mii de telespectatori este mare lucru. Lucrurile au fost clare la TVR. A fost insultat senatorul Marius Marinescu. I se lua mereu cuvântul, era pus la colţ, la zid. Nu se poate. În nici o ţară din lume ziariştii şi moderatorii nu insultă pe invitaţi. Am fost insultat şi jignit eu, mi s-a tăiat microfonul. Nu ni se dădea cuvântul deloc. Au venit cu doi … de serviciu ai lor şi ai lui Vasile Blaga, candidatul oficial al lor, al caţavencilor, al lui Vântu, al lui Băsescu ş.a.m.d. Trebuia să ridicăm două degete şi dacă aveam norocul să nu fim puşi la colţ în genunchi pe coji de nucă de către … acela de 1 metru 28, ziceam bogdaproste. Ei n-am ajuns noi atât de rău. Eu vă întreb pe voi din presa audio-vizuală, încă o dată: În ce ţară din lume sunt insultaţi oamenii politici de ziarişti pe posturile de televiziune? La Realitatea TV acum o săptămână o altă piticanie de genul acesta, unul Adrian Ursu, l-a făcut nebun pe Gheorghe ….. Dar de ce este nebun ? Până aici s-a ajuns? Până aici aţi ajuns voi, presa, care în mare parte trăiţi din banii acestor mafioţi ? Nu-s moguli, sunt mafioţi şi Patriciu şi Vântu. Deci l-a făcut nebun. L-am sunat din nou pe Tatulici. A sunat şi domnul… „Domne, daţi-i şi lui un drept la replică”. Era în studioul de la Cluj. Unde a greşit… , a greşit cu ceva? În calitate de preşedinte al Comisiei de Privatizare a Senatului, a spus: „Uitaţi cine participă la alegeri. Au fost la putere, au dat străinilor Petrom-ul, au dat BCR-ul, au dat….” Dar nu mi se dă şi mie un drept la replică. Nu credeţi că este cam mult? Ia spuneţi colegilor şi şefilor noştri să se potolească. Nu a murit bărbăţia în ţara asta. Nu m-au lăsat deloc nervii. Dar încă o dată mă văd nevoit să spun: Nu sunt dator să suport lăturile nimănui. Cine sunt ăştia să ne insulte pe noi? Suntem oameni aleşi de sute de mii, unii de milioane de oameni. Nu acesta e rolul presei, să pună etichete şi ştampile şi să spună cine este sănătos şi cine este nebun. Dar de Băsescu de ce nu spun că face, că drege, că jigneşte, că bea direct din sticlă, că se urcă beat la volan? Haida de, şi-au găsit cu un om ca mine. N-are decât să mă latre postul lui Vântu cât doreşte. Eu îl asigur că nu îl apucă sfârşitul anului. Şi pe voi de la Realitatea vă sfătuiesc cum am sfătuit-o şi pe fetiţa asta, Andreea Creţulescu, cum l-am sfătuit şi pe Tatulici, să vă căutaţi serviciu că vă lasă şomeri. Postul se va desfiinţa pentru că acesta va fi băgat la puşcărie. Dacă mai are presa întrebări. Daţi-mi voie numai să beau puţină apă. Să-l văd iar pe Caţavencea acolo? Dar ce au ajuns păduchii ăştia domne? Nu mai scapă societatea românească de caţavenci, de licheni, de şmecheraşi d-ăştia care pretind că vorbesc în numele unei societăţi civile. Dar nici … nu-i de colea. Palmează nişte miliarde de lei bune pe an şi alte avantaje. De câte ori îl invită Vântu în insula lui, la reşedinţa lui dintr-o insulă? De câte ori îi invită pe angajaţii de la Realitatea? Nu este o formă de ale cumpăra tăcerea? De a-i prostitua? Ce presă mai e asta? Este greu să reduci la tăcere un om ca mine. Vă asigur eu că ne mai vedem la anul pe vremea asta, dar Vântu şi Băsescu vor sta în aceeaşi celulă, cum le-am promis aseară la TVR. Da domnişoara de la Jurnalul Naţional, vă rog.
Reporter: …
Corneliu Vadim Tudor: La 2, în miezul zilei. Băsescu se duce, da aşa zice, se duce la prima oră. Aţi văzut cum arată când este sculat din somn, când e mahmur? Săracul de el. Are o pleoapă căzută, zdrenţuită. Mi-e şi milă de el. E din ce în ce mai intrat la apă. Are un cap microcefal. Este ca o d-aia, ca o smochină. Este foarte bolnav şi se drege şi se tratează şi se anesteziază cu băuturi foarte tari, whisky. Îşi ia medicamente cu pumnul. Dar atât de rău e,nu mai are sânge în vene. Are fie Johnny Walker, fie venin, otravă. Ce face el e de neconceput. A tăiat toate punţile de comunicare cu noi, Băsescu prin frauda pe care o pune la cale acum. Toate punţile de comunicare. Şi o să vedeţi ce se va întâmpla cu Sorin Oprescu. … e vineri… Dacă mai are presa întrebări… prelucrează pentru posturile lui sau ale familiei sale… pentru jurnalul Naţional să nu cadă în plasa lui Mircea Geoană. Geoană nu joacă cinstit. Geoană a pus PSD-ul la picioarele lui Băsescu. Geoană îi şantaja cu dosarele penale ale soacrei sale, Margareta Costea, şi cumnatului său, Ionuţ Costea, fost secretar de stat ţărănişti la Finanţe. Uitaţi-vă ultima ieşire în decor a lui Geoană. A anunţat aşa, hodoronc tronc, că în turul 2 PSD-ul nu va ajuta pe Sorin Oprescu. Păi e posibil un şef de partid care în mod normal ar trebui să facă eforturi să recupereze funcţia de senator de la Sorin Oprescu. Nu este normal? Dacă iese Sorin Oprescu primar general îi lasă funcţia de senator? PSD-ului, partidul care l-a făcut senator. În situaţia asta păstrând proporţiile mă aflu eu cu Dorel Onaca la Constanţa. Noi…. Nici nu vorbesc cu el. Pentru mine este un individ fără caracter. A schimbat partidele ca pe ciorapi. Şi nici nu-l duce mintea prea mult. Dar dacă în turul 2 el îl va învinge pe acel conservă, pe Mazăre, eu în fundul sufletului m-aş bucura că-mi eliberează funcţia de senator de Constanţa. Nu este logic? Nu ar trebui şi Mircea Geoană să urmeze acelaşi raţionament? Nu. El îl reduce la tăcere şi taie orice aripă lui Sorin Oprescu. Aşadar nu joacă cinstit. Am înţeles că şi doamna Voiculescu are un institut de sondare a opiniei publice. Să asculte sfatul meu: cea mai bună minciună este adevărul. Să dea sondajele corecte, să dea exitpoll-urile corecte. Până acum a făcut jocul lui Geoană pentru că Geoană, repet, face jocul lui Băsescu. De aia aproape sunt trase la indigo sondajele, şi ale lui Vântu şi ale lui Voiculescu. Dar vine un moment al adevărului când trebuie să ia distanţă dacă vrea să mai rămână. PC-ul, şi el, dacă vor să mai rămână în politica românească să spună adevărul. Că adevărul tot va ieşi la iveală. Vor fi mari fraude şi dacă nu vor protesta unii şi alţii vor protesta Iliescu şi Oprescu, vom protesta noi. Probabil că o să protesteze şi cei care conduc acum Ministerul de Intern, şi cei de la PNL, o să protesteze şi candidaţii independenţi şi adevărul tot va ieşi la iveală. Dacă nu mai sunt întrebări vă mulţumesc şi ne vedem la vot. La revedere. (SURSA: MONITORING MEDIA)
vineri, 30 mai 2008
Istericalele lui C.V. Tudor de la TVR1
Vedeti de ce ar trebzi ca politicienii sa fie supusi unui examen psihiatric?!
Si fututi, si cu banii luati
Marius Oprea, presedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania (IICCR), si-a exprimat, marti, speranta ca pensiile fostilor securisti vor fi reduse pana la nivelul minim pe economie, asa cum o prevede un proiect de lege aflat la consultari la Ministerul Muncii.
Titlul postarii, cred, spune tot despre realitatea ce-o traim- platim pensii enorme fostilor tortionari. Sunt sanse ca situatia sa fie schimbata? Care este calea?
miercuri, 28 mai 2008
Pozele politicienilor şi “păsărica”
Dar, pentru unii candidaţi la primării, se pare că nu s-a schimbat nimic. În Dej, de exemplu, faţa lui Ioan Ungur de pe afişul electoral este tot ca pe vremea fotografului Matei, crispată, cu ochii ţintă la “păsărică”, iar ochii inginerului Gavrea, candidatul PD-L la Dej, proţăpit lângă Emil Boc, sunt bulbucaţi, aproape ieşiţi din orbite. Şi de-a lungul şoselei Dej-Cluj aproape toate feţele politicienilor de pe panouri sunt ţepene, nefireşti, artificiale. Se vede că nu au avut parte de un fotograf “cu mână", ci de un pozar. Poza-i poză, cu “păsărica", iar fotografia este fotografie. Alegătorii se uită şi la asta.
Aurelia VLASIN
(text publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)
marți, 27 mai 2008
Gheorghe Flutur da mita electorala in Suceava?
Am văzut filmuleţul prima dată pe blogul lui Iosif Buble.
Lechinţa, uitată de timp
Atmosfera generală este de lâncezeală, de lasă-mă să te las, locuri de muncă pentru localnici sunt mai multe în Italia sau Spania, populaţia este îmbătrânită, resemnată, apatică. Au fost duşi cu vorba de 12 ani de primarul Pop că viaţa lor va lua o altă turnură, iar viceprimarul Gheorghe Chira îi ameţeşte tot aşa de 8 ani.
Gunoaiele dintre blocuri, străzile desfundate şi neluminate, mirosul de murdărie al pârâului Lechinţa, unde se revarsă de toate, căci comuna nu are canalizare, ruinele fabricii de zahăr, piaţa săptămânală prăfoasă vara, ce aduce a talcioc jalnic sunt tot atâtea embleme ale Lechinţei părăginite în principal din cauza dezinteresului autorităţilor locale. Dar cum să ceri unora să fie gospodari când Dumnezeu nu le-a dat acest dar?
În ultima perioadă, am fost de mai multe ori în Lechinţa. Brusc, atmosfera s-a animat din cauza campaniei electorale. Curg promisiunile. Viceprimarul Chira vrea să sucească încă o dată minţile oamenilor cu făgăduieli deşarte. Visează funcţia de primar, pe când primarul Pop a intrat într-un con de umbră. Dar va rămâne la vise, cred. Din discuţiile cu locuitorii am înţeles că doresc cu ardoare o schimbare. S-au săturat de minciuni. Este şansa Lechinţei de-a se scutura de somnolenţă, de-a părăsi fundătura în care a intrat de atâta timp.
Cătălin MIRON
(text publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)
luni, 26 mai 2008
Scandalul penticostalilor români mituitori din Chicago
Dupa o serie de arestari petrecute anul trecut aici la Chicago, joi, a.c., alte 15 persoane, de la angaja?i ai primariei din Chicago, la proprietari ai unor cladiri, companii de arhitectura, construc?ii ?i instalatii, dintre care majoritatea oameni din comunitatea româneasca, au fost arestate ?i acuzate de autorita?ile federale americane, de dare ?i primire de mita sau conspira?ie în vederea darii de mita.
Operatiunea a purtat numele de cod Excrocul.
Mita a fost data, autoritatilor locale din Chicago, pentru accelerarea ob?inerii de aprobari ?i permise, cât ?i trecerea cu vederea a unor deficien?e existente la cladiri.
Anun?ul a fost facut chiar de catre procurorul general al Statelor Unite, Patrick Fitzgerald. Acesta a declarat ca " Aceste arestari arata ca opera?iunea de anul trecut nu a schimbat sistemul ?i nici nu a stopat primirea de mita. Au schimbat doar metoda ?i au devenit mai ?ire?i în operare. Arestarile de astazi arata celor care doresc sa aranjeze, sa primeasca, sa expediaza darea ?i primirea de mita, ca vor fi prin?i ?i trimi?i la închisoare, când o vor face".Acesta a mai declarat de asemenea ca a?teapta ca pe mul?i sa-i treaca transpira?iile, ?i ca cei care se simt cu musca pe caciula sa nu a?tepte sa fie descoperi?i ci ar fi mai bine sa iasa ei de buna voie in fa?a.
Printre românii aresta?i se numara: Petru Cladovan, 48 de ani, din Prospect Hights, proprietarul unei companii de construc?ii ?i instala?ii, ABC Construction & Plumbing. Acesta este totodata ?i pastor asistent în Biserica Penticostala Betanya. Conform rechizitoriului, United States vs. Petru Cladovan, românul ar fi dat mita, 2,000 de dolari, unui angajat al primariei, în 7 august 2007, pentru a ob?ine fraudulos o inspec?ie favorabila la una din proprieta?ile sale din 2754 West Washington Blvd. Fara sa dea mita, aceasta aprobare n-ar fi fost ob?inuta datorita anumitor deficiente existente la cladire. De asemenea el a mai fost acuzat ca în 21 august 2007 ar fi platit 500 de dolari pentru a ob?ine un alt certificat zonal la cladirea de la adresa din 2734 North Fairfield, Chicago. Documentul astfel ob?inut certifica în mod fals starea de fapt a cladirii.
Ceilalti romani acuza?i sunt: Beny Gârnea?a, 43 de ani, din Lincolnwood , Teofil Scor?e, 27 de ani, din Morton Grove, Dumitru Curescu, 46 de ani, so?ia acestuia, Lavinia Curescu, 42 de ani, din Skokie, Vasile Fofiu, 57 de ani, Skokie ?i Lucian Mure?an, 34 de ani, din Chicago.
Gârnea?a se pare ca ar fi oferit mita, din masina personala chiar în fa?a studioului faimoasei Oprah, unuia din angaja?ii primariei. Din 1999 încoace companiile lui ar fi donat peste 20,000 de dolari în contribu?ii pentru campaniile electorale ale politicienilor locali, dintre care 5,600 de dolari pentru campania guvernatorului statului Illinois, Rod Blagojevich.
Dumitru Curescu ar fi dat unui angajat al primariei, 2,500 de dolari, pentru a modifica în baza de date adaugarea a doua apartamente la o cladire cu 13 apartamente, la adresa 1637-39 West Granville col? cu 6139-41 North Paulina. Al?i 10, 000 de dolari au fost da?i ulterior pentru alte doua apartamente construite în subsolul cladirii. Câteva luni mai tarziu Gârnea?a a dat 7,000 de dolari din partea lui Curescu, pentru ca inspectorul de instala?ii, Mario Olivella, vechi prieten cu Gârnea?a, sa treaca cu vederea instala?iile neterminate ?i violarile de cod din cladire.Conform martorilor din rechizitoriu, Curescu ar mai fi dat între 2005-2006 al?i 8,000 de dolari pentru alte doua construc?ii aditionale facute ilegal la adresa 5700 North Maplewood.
Mario Olivella , angajat al primariei din Chicago din 1998, a primit numeroase alte sume de bani de la alte companii de construc?ie.
Teofil Scorte este proprietarul companiei Algin Construction & Development ?i pastor de tineret la biserica Philadelphia.Conform acuza?iilor, în Octombrie 2006 acesta ar fi platit 6,000 de dolari pentru doua construc?ii ilegale. În noiembrier 2006, Scorte se presupune ca ar fi cerut ajutor din partea lui Sorin Adrian Oros, 33 de ani, pentru terminarea rapida a proiectului de construc?ie. Pentru expedierea rapida Oros a platit 12,000 de dolari inspectorului de cladiri David Johnson. Ace?tia doi din urma au fost deja condamna?i în primul val de condamnari din 2007.
Vasile Fofiu, proprietarul companiei M5 Electrical Contractors & M3 Plumbing este ruda cu Curescu, angajat al lui Gârnea?a ?i a executat servicii rapide pentru Gârnea?a ?i asocia?i acestuia în ultimii 10 ani.
Lucian Mure?an a platit diferite sume între 500 ?i 1,000 de dolari unui alt inspector, pentru a putea beneficia de inspec?ii rapide ?i favorabile la unele din cladirile sale de la adresa 859 North Hermitage, Chicago .
O parte din probele de la dosar descriu detaliat înregistrarea convorbirilor telefonice ale acuza?ilor cât ?i marturia omului de legatura care dadea banii mai departe.De exemplu în cazul lui Petru Cladovan, Vasile Fofiu ?i Beny Gârnea?a, au fost efectuate filaje ?i înregistrari audio/video de catre agen?ii federali între 2006 ?i 2007.Daca sunt gasi?i vinova?i de dare de mita, acuza?ii pot primi pâna la 10 ani de închisoare ?i o amenda de 250,000 de dolari. Cei acuza?i de conspira?ie pot primi pana la 5 ani de închisoare si 250,000 de dolari amenda.
Conform legilor americane asupra celor acuza?i planeaza prezum?ia de nevinova?ie urmând ca ace?tia sa beneficieze de un proces legal ?i corect în care statului îi revine rolul de a aduce probe indubitabile în ceea ce prive?te vinova?ia lor.
Actualizare: cei arestati au fost eliberati pe cau?iune urmând sa a?tepte procesul în stare de libertate.
Articol scris de Marian PETRUTA din Chicago
Comunicat de presa Romanian Tribune:
Scandalul coruptiei de la Chicago ce implica arestarea a 7 romani
Comunitatea romaneasca din Chicago a fost socata in cursul serii de joi (22 mai a.c.) afland de pe toate posturile de televiziune americana locale despre arestarea a 7 cetateni americani de origine romana implicati in dare de mita unor inspectori ai primariei orasului Chicago. Totodata ziarele americane locale au tinut prima pagina cu acest subiect.Redactia ziarului Romanian Tribune isi exprima regretul fata de implicarea acestor persoane intr-unul din cele mai mari scandaluri de dare de mita in primaria orasului Chicago din ultimele decenii. Regretul nostru este si mai mare deoarece unele dintre aceste persoane sunt fosti sau actuali clienti ce au ales ziarul Romanian Tribune sau publicatia Romanian-American Yellow Pages pentru a-si publica anunturile publicitare.Conform legilor statului american orice acuzat beneficiaza de prezumtia de nevinovatie pana ce este dovedit a fi vinovat si este condamnat ca atare. In concluzie, decizia conducerii redactiei ziarului Romanian Tribune este de a lasa justitia americana sa-si duca procesul pana la capat inainte de a comenta sau analiza complicitatea celor 7 romani in cazul de fata. (Petru Cladovan, Dumitru Curescu, Lavinia Curescu, Adrian Oros, Teofil Scorte, Beny Garneata, Liviu Muresan, Vasile Fofiu)
duminică, 25 mai 2008
O poveste tristă cu o sportivă talentată
S-a născut pentru prima dată acum 18 ani, iar acum un an Dumnezeu i-a dăruit o a doua şansă pentru că a meritat-o. A trecut peste toate obstacolele, a luptat chiar şi atunci când totul părea pierdut, a sperat şi a reuşit. A renăscut din propriile suferinţe.
O zi normală, antrenamentul obişnuit… nimic nu anunţa tragedia ce urma să se petreacă. Mergea cu bicicleta alături de colegii săi, aproape că mai pusese o cărămidă la baza piramidei succesului. Se întorcea de la antrenament când toţi anii de muncă, toate visele sale s-au năruit într-o clipă. Piramida succesului s-a dărâmat într-o secundă fără nicio remuşcare, fără nicio urmă de tristeţe într-o groapă imensă, aceeaşi groapă pentru care timpul s-a oprit câteva săptămâni.
”Ştiu că mergeam cu bicicleta în timpul antrenamentului, alături de colegii mei Cristina şi Cristi, când, deodată, mi-a apărut în faţă o groapă imensă pe care am încercat să o evit, dar nu am putut. Cu toţii cunoşteam existenţa acelei gropi (…). Am uitat de ea, am încercat să frânez, însă am căzut, iar din acel moment nu mai ştiu nimic din ce s-a întâmplat. Am înţeles că imediat după accidentul meu au fost astupate toate gropile din acea zonă.” (fapt confirmat!!!)
De atunci timpul s-a oprit, parcă indiferent de consecinţele situaţiei. Drumul până la spital a fost un calvar (”mă vedeam în oglindă, plină de sânge pe faţă şi, speriată, credeam că voi muri”). Dar ceea ce a urmat întrece limitele umanului.
Sperau că odată ajunşi la instituţia pentru care viaţa e mai presus de orice, suferinţa şi durerea vor înceta să avanseze în corpul şi sufletul unei nevinovate. Dar parcă totul se împotrivea. Aştepta ca cineva să o salveze, să învârtă cheiţa norocoasă, pentru a elibera timpul. Dar nu a fost aşa. Singurul salvator a lăsat-o să lupte singură.
”Mi s-a spus că nu e medicul neurochirurg în spital. Nu e permis ca o unitate de talia celei de la Ploieşti să stea în baza unui singur medic-care e sau nu e în spital, vrea să vină sau nu de acasă-totuşi în joc e viaţa unui om.”
Până la urmă salvarea părea că va venii din partea altcuiva. Era o cursă contra cronometru, dar cine ar fi trebuit să-şi dea seama, nu a făcut-o. Minutele se scurgeau, dorinţa de a continua să lupte se pierdea printre vise. Şi nimeni nu o ajuta.
”Am fost duşi nu ştiu unde, la un medic, presupun de gardă. Nu şi-a dat silinţa cine ştie ce. Până nu i-am dat ceva… Abia atunci a trimis-o la tomografie. Dar doctorul era preocupat să ne facă educaţie pentru că fata avea un inel în buric. Ea îi tot spunea că numai aude, că începe să nu mai vadă şi plângea că, dacă închide ochii, moare.”
Se gândea dacă mai are pentru cine şi pentru ce să se zbată atâta. Indiferenţa celor din jur, celor care trebuiau să o ajute o descuraja din ce în ce mai mult. Ştia totuşi că nu e chiar singură şi că trebuie să lupte, asta dacă mai vroia să reconstruiască piramida succesului. Dar încetul cu încetul, speranţa că va reuşi se desprindea de sufletul ei provocându-i şi mai multă durere.
”Abia după ce a intrat în comă au adus o anestezistă de la Boldescu, au intubat-o şi am plecat cu salvarea la Bucureşti, unde am ajuns la 20.30. Medicii de-acolo s-au îngrozit când au văzut-o. Doctorii mi-au spus că era nevoie să se intervină chirurgical în patru ore de la comiterea accidentului. Or, la Ploieşti au ţinut-o până seara.” (între 11 şi 19 a fost ţinută pacienta la Spitalul Judeţean din Ploieşti)
Se părea că cedase. Nici măcar spiritul ei de învingătoare nu mai suporta durerea şi suferinţa. Însă, pe cei puternici, Dumnezeu nu-i uită niciodată. Miracolul aşteptat atâta vreme s-a îndurat să se producă. Cheiţa câştigătoare a fost întoarsă în clanţa timpului. Câte o rază de lumină apărea după uşa deschisă. Reuşise să pună prima cărămidă la piramida supravieţuirii. Acum trebuia să găsească puterea şi sprijinul pentru a continua.
”Mi s-a spus că am stat trei săptămâni în comă, dar eu nu-i amintesc nimic.”
Văzând că a trecut peste cel mai greu obstacol, credea că totul va fi din ce în ce mai uşor de acum. Dar nu a fost aşa. Vestea că nu va mai putea face sport cel puţin pentru o vreme sau chiar niciodată aproape că a sfărâmat orice piramidă.
Însă ştia că d-abia a renăscut şi va trebui să ia totul de la început, de la zero. A reînvăţat să meargă, a reînvăţat să vorbească, a reînvăţat să mănânce. Şi a reuşit. Pas cu pas, zi de zi, doar dorinţa şi siguranţa că va izbuti să învingă orice barieră au ajutat-o. Doar că acestea nu sunt mereu suficiente.
Personajul principal al poveştii este Oana Anesia Opincariu, din Ploieşti. S-a născut pe 14.09.1989 şi este legitimată la CS Petrolul Ploieşti. Practică patinaj viteză, un sport care la în ţara noastă nu este deloc dezvoltat, dar în ciuda acestui fapt ea a obţinut la juniori, dar şi la seniori, rezultate excepţionale, având 99 de medalii obţinute la concursuri. În 2007, la Campionatele Europene de patinaj viteză, juniori(Alkmaar, Olanda), a câştigat două medalii, aur la proba de 3000 m şi argint la 1500 m. După ce a făcut pasul decisiv, trecând la senioare, performanţele Oanei nu au încetat să apară, dovedindu-se marea speranţă a patinajului viteză. Campionatele Europene de seniori, desfăşurate în Italia, românca a reuşit cele mai bune rezultate ale delegaţiei noastre. La doar 17 ani, ea s-a clasat pe locul 19 la general, având cea mai bună evoluţie în proba de 3000m, unde s-a clasat pe poziţia a 16-a, devansând-o şi pe Daniela Dumitru, o patinatoare mult mai experimentată şi totodată a stabilit un nou record naţional. Tot în 2007, a primit şi o bursă de pregătire în străinătate de la forurile europene. Se pregătea intens pentru Campionatele Mondiale din China, însă în luna iunie a suferit un grav accident.
În timpul unui antrenament, Oana a căzut de pe bicicletă şi s-a lovit la cap. încercând să ocolească o groapă din asfalt. A fost diagnosticată cu hematom subdural fronto-temporal şi traumatism cranio-cerebral. Din cauza îngrijirilor de proastă calitate de la Ploieşti, starea de sănătate s-a agravat simţitor. A fost trimisă la Bucureşti, unde a stat internată 4 luni, dintre care 3 săptămâni în comă, timp în care a suferit o intervenţie chirurgicală. După ce a început să-şi revină, ea a fost nevoită să înveţe totul de la început, neputând vorbi, mânca sau merge. În prezent, Oana urmează programe de recuperare în ţară, însă pentru a-şi reveni complet, este nevoită să plece în Austria pentru a se trata şi pentru a-şi îndeplini visul de a merge din nou pe patine. Costurile deplasării şi internării într-o clinică din Viena sunt foarte mari, ajungând la 12000 euro/lună. Părinţii ei au făcut tot ce au putut până acum pentru a o ajuta şi a-şi vedea fata din nou fericită, însă acum nu mai au posibilităţile financiare pentru a o susţine aşa cum trebuie.
Toţi cei care cred în Oana şi doresc să o ajute să-şi îndeplinească visul sunt rugaţi să depună bani în conturile:
Titular: Opincariu Anesia Oana
Banca: BRD
RON: RO 68 BRDE 300 SV 41 31 079 3000
EURO: RO 64 BRDE 300 SV 41 31 087 3000
(Sursa: http://mara1306.wordpress.com/ )
sâmbătă, 24 mai 2008
O samavolnicie a Bisericii Ortodoxe
"La adresa de mai jos gasiti poze facute pe durata mai multor ani acestei biserici romanesti din Ungheni, simbol al rezistentei romanesti in Transilvania, pe care BOR o demoleaza cu samavolnicie.Biserica Ortodoxa Romana a inceput demolarea bisericii greco-catolice din Ungheni Mures
Ce n-au facut ungurii, nemtii, hortystii, rusii, comunistii iata ca acum desavarseste Biserica Ortodoxa Romana: stergerea dovezilor arhitectonice din Ardeal care dovedesc continuitatea romanilor in zona si lupta acestora pentru pastrarea identitatii nationale. Istoria va judeca Biserica Ortodoxa Romana pentru aceste crime impotriva romanilor!
Pr. Chris Terhes
Purtator de cuvant al Memorandumului
catre Statul Roman al credinciosilor greco-catolici din Romania si din intreaga lume
www.greco-catolica.org/memorandum "
Altceva, din ciclul avem nesimtiti si in sutana:
Judecatoria Craiova a acceptat ieri infiintarea primului sindicat al preotilor din Romania. "Pastorul cel Bun" are deja 35 de membri, dintre care 31 sunt preoti si 4 mireni. Cei care au initiat treaba au cam atata treaba pe bune cu Dumnezeu ca si homo cu femeile.
vineri, 23 mai 2008
Atentie la un nou virus de pe net!
ATENTIE
Important!!!
informatia vine de la Microsoft si Norton.
Va rog transmiteti-o la orice persoana ce are acces la Internet.Daca
primiti un e-mail cu o prezentare de Power Point aparent inofensiva
intitulata
Viata este frumoasa.pps’
Nu deschide acest fisier de nici un fel ci sterge-l imediat.
Daca-l deschideti va aparea acest mesaj:
"Acum este prea tirziu, viata ta nu mai este frumoasa"
Imediat vei pierde tot ce ai in calculator,iar persoana care ti-l
trimite va avea acces la numele tau,e-mailul tau si la parola ta.
Este vorba despre un virus nou care a inceput sa circule
Trebuie sa facem tot posibilul sa-l oprim!!!
Programele Antivirus nu sunt apte sa-l distruga.
Virusul a fost creat de un haker care se autonumeste ‘’stapinul
vietii" .El vrea sa distruga calculatoarele particulare si este camuflat cu o extensie .pps.
joi, 22 mai 2008
O tiganca se rusineaza cu romanii, Mioara Miclescu
Conform Hotnews: Miercuri a avut loc in capitala Italiei, la Primaria Romei, conferinta pe tema "Pactul social intre tigani si Institutii". Intrunirea a fost organizata de Opera Nomadi, cea mai mare Asociatie de tigani din Italia, infiintata in 1966. Au participat: Laura Boldrini, purtator de cuvant al Inaltului Comisariat ONU pentru Refugiati, reprezentanti ai Parlamentului italian si ai primariei Romei, lideri ai tiganilor proveniti din diverse tari, care locuiesc in Italia. Din partea comunitatii romanesti au participat si au luat cuvantul: consulul Romaniei la Roma, Cosmin Dumitrescu, Giancarlo Germani, presedinte al Partidului Romanilor din Italia, Mioara Miclescu, reprezentanta a tiganilor romani care traiesc in Italia.(...)Mioara Miclescu, tiganca din Craiova emigrata in Italia, este presedinta unei cooperative mestesugaresti care se ocupa de calcat. Ea a spus ca "tiganii sunt foarte rau priviti in Italia, iar uneori e si vina romanilor delincventi. Ne-am saturat sa mergem in metrou sa auzim: uite tiganca, atentie la tigani. Azi noi ne rusinam cateodata de faptele rele ale romanilor. Daca am venit aici, e pentru ca am vrut sa asiguram un viitor copiilor nostri. Noi, rromii, vrem sa lucram, de aceea am si infiintat cooperativa."
Daca prostia ar durea la CNA...
O intrebare electorala
miercuri, 21 mai 2008
Oprescu va castiga cu 54%, in turul doi
marți, 20 mai 2008
Flegma lui Gheorghe, un caricaturist in puscarie, contemplarea propriului buric
Prin difuzarea informaţiilor despre Europa, zic, parcă ne aflăm pe alt continent, îngropaţi în contemplarea propriului buric. De demult aveam de gând să "comit” ceva despre temă, dar mi-a sărit muştarul cu asta http://realiatealuipetria.blogspot.com/2008/05/arestat-pentru-satirizarea-musulmanilor.html, despre care presa mioritică n-a dat nimic-nimicuţ. Rahat.
UPDATE: Anca a propus formularea CHILOTIZAREA PRESEI. Rezonabilă.




![Validate my RSS feed [Valid RSS]](valid-rss.png)
