miercuri, 10 septembrie 2008
Cum lua spaga Basescu. Si cata…
Scriitorul Sebastian Corn, de când şi-a făcut blog, este o sursă permanentă de surprize plăcute. A nu se înţelege că înainte era mai anost, dar mă refer strict la ce “deversează” pe net. În ultima lui postare descrie cum lua şpagă Băsescu. Nu rataţi http://sebastian-corn.weblog.ro/2008-09-07/507395/BUFUL-%C5%9EI-UMBRA-LUI-B%C4%82SE-LA-ANVERS-%E2%80%93-GERMENII-CAPITALISMULUI-CONST%C4%82N%C5%A2EAN.html#comments
Iubiţi găurile negre!
Da. Cu foc, ziua şi noaptea. Cum vreţi. Fără complexe. Merită.
Că sunt înălţate pe picioare ridicate la rândul lor pe tocuri, e încă un catalizator.
Că sunt înălţate pe picioare ridicate la rândul lor pe tocuri, e încă un catalizator.
marți, 9 septembrie 2008
O fotografie la mare
Florin şi Andrada s-au îngrăşat. Florin lasă să-i cadă nisip pe piept. O maioneză tăiată- soarele. Pântecul Andradei arată ca de luna a treia. Nu-şi trage de la stomac. “Dacă nu mănânc, mă duc într-o parte”, obişnuieşte să spună. Sunt împreună de cinci ani. Pe Mariana au pierdut-o la o săptămână de la naştere. Şi-au revenit ca doi scafandri înotând încet spre suprafaţă în iarna trecută. Acum e iulie şi sunt întinşi pe plajă.
Un grup de macaronari bat mingea gălăgioşi, în dreapta. Se simt ca acasă, râd. De fapt, chiar sunt acasă. Florin s-a obişnuit deja cu Italia, Andrada strâmbă din nas. O pereche de portughezi îşi rostogolesc ş-urile lângă băruleţul de lângă stânca falezei. Pe un şezlong. Se sărută ca şi cum ar încerca să-şi aneantizeze amigdalele. Tatuaţi, amândoi. Pierre barmanul are ochii bulcucaţi. Urmăreşte un vaporaş, dar parcă doreşte şi să-şi telescopeze privirile după orizont. Este student la informatică la Paris. În vacanţe lucrează la cumnatul său.
Timişoara şi Ioana simt că le curge sudoarea şi pe pulpe. Urcând străduţele pavate cu piatră, după panoul unei reclame s-au trezit cu marea la picioare. Sprijinite de-o balustradă se miră de încălecarea valurilor. Le atârnă nenumăratele fuste înflorate. Trebuiau să termine clasa a VII-a dacă nu se lăsau de şcoală. A trecut ora prânzului, au primit de la trecători 95 de euro în mărunţiş. După o mişcare haotică a braţelor, se reped spre plajă, în jos. N-au costume de baie, dar chiloţii le sunt curaţi.
Andrada are poftă de-o bere. Florin de-o cola, iar Andrada îi face vânt cu La Republica. Tocmai i-a descoperit un coş după ureche. Pierre dă cu o cîrpă galbenă pe tejghea, cum a văzut în filme că fac barmanii. Intrat în rol, vrea să-şi arunce pe umăr textila şi să-i întrebe pe români de una-alta. Se opreşte la jumătate, iar cârpa îi loveşte buzele. Două braţe tuciurii se agită pe creasta unui val. Braţele devin un corp de fată care strigă.
Timişoara s-a îmbrăcat. Un cearceaf umflat este lângă ea, pe stînga. Pe şezlongul de lângă bar portughezul e peste portugheză. Ar fute-o, ai zice. Andrada mai vrea o bere, Florin un coniac şi o cola. Macaronarii împrăştie nisipul cu mingea. Îşi împing spre cer râsetele. “O ţigăncuşă cerşetoare”, le aruncă Pierre românilor, “Nu-i de-a voastră?”. Andrada şi Florin neagă din cap. Şi Florin adaugă după o gură de coniac, cu limba plimbată printre buze- “E doar o ţigancă.”. Andrada întreabă barmanul dacă n-are de mâncare.
Pierre şi-a adus aminte că are aparatul foto după un bax de votcă. Ţine să nu piardă evenimentul.
Alexandru PETRIA
Un grup de macaronari bat mingea gălăgioşi, în dreapta. Se simt ca acasă, râd. De fapt, chiar sunt acasă. Florin s-a obişnuit deja cu Italia, Andrada strâmbă din nas. O pereche de portughezi îşi rostogolesc ş-urile lângă băruleţul de lângă stânca falezei. Pe un şezlong. Se sărută ca şi cum ar încerca să-şi aneantizeze amigdalele. Tatuaţi, amândoi. Pierre barmanul are ochii bulcucaţi. Urmăreşte un vaporaş, dar parcă doreşte şi să-şi telescopeze privirile după orizont. Este student la informatică la Paris. În vacanţe lucrează la cumnatul său.
Timişoara şi Ioana simt că le curge sudoarea şi pe pulpe. Urcând străduţele pavate cu piatră, după panoul unei reclame s-au trezit cu marea la picioare. Sprijinite de-o balustradă se miră de încălecarea valurilor. Le atârnă nenumăratele fuste înflorate. Trebuiau să termine clasa a VII-a dacă nu se lăsau de şcoală. A trecut ora prânzului, au primit de la trecători 95 de euro în mărunţiş. După o mişcare haotică a braţelor, se reped spre plajă, în jos. N-au costume de baie, dar chiloţii le sunt curaţi.
Andrada are poftă de-o bere. Florin de-o cola, iar Andrada îi face vânt cu La Republica. Tocmai i-a descoperit un coş după ureche. Pierre dă cu o cîrpă galbenă pe tejghea, cum a văzut în filme că fac barmanii. Intrat în rol, vrea să-şi arunce pe umăr textila şi să-i întrebe pe români de una-alta. Se opreşte la jumătate, iar cârpa îi loveşte buzele. Două braţe tuciurii se agită pe creasta unui val. Braţele devin un corp de fată care strigă.
Timişoara s-a îmbrăcat. Un cearceaf umflat este lângă ea, pe stînga. Pe şezlongul de lângă bar portughezul e peste portugheză. Ar fute-o, ai zice. Andrada mai vrea o bere, Florin un coniac şi o cola. Macaronarii împrăştie nisipul cu mingea. Îşi împing spre cer râsetele. “O ţigăncuşă cerşetoare”, le aruncă Pierre românilor, “Nu-i de-a voastră?”. Andrada şi Florin neagă din cap. Şi Florin adaugă după o gură de coniac, cu limba plimbată printre buze- “E doar o ţigancă.”. Andrada întreabă barmanul dacă n-are de mâncare.
Pierre şi-a adus aminte că are aparatul foto după un bax de votcă. Ţine să nu piardă evenimentul.
Alexandru PETRIA
joi, 4 septembrie 2008
Ingerii mananca placinte
Ileana a fost blândeţe şi trebăluială în bucătărie. Puşculiţă pentru excursii, furnizoarea de jucării- cu marele urs de pluş galben Miki s-a jucat şi fetiţa mea; i-a rupt urechea rămasă după două decenii-, cea care-mi dădea cârnaţi, plăcinte memorabile şi bomboane cu ciocolată când părinţii m-au pus la regim în clasa I-a. Eram cam rotofei.
Nu obosea să tricoteze şi să croşeteze şi citea Biblia cu ochelarii pe nas după-amiaza, ca în vechile povestiri. Aşa o ţin minte.
Avea abonament la cinematografe, la “Arta” şi “Bobâlna”. Cu ea am văzut “Veronica” de două ori, în proiecţii succesive. Sunt de-o vârstă cu Veronica.
Chiar înainte de Revoluţie, Ileana nu se reîntorcea zilnic mai repede de ora 19 de la slujba bisericii reformate. Atunci mă întâlneam acasă cu primele femei din viaţă.
Ileana m-a vrut violonist, cântăreţ de operă sau dirijor. Nu i-a ieşit.
Ileana m-a şters la fund şi se înnegrea când trupu-mi de băieţel era încercat de febră.
În 23 decembrie 1989 s-a răspândit zvonul că apa este otrăvită. Am alergat la ea s-o anunţ, nu la mama.
Ileana azi poate face plăcinte îngerilor.
Bunica.
Alexandru PETRIA
Nu obosea să tricoteze şi să croşeteze şi citea Biblia cu ochelarii pe nas după-amiaza, ca în vechile povestiri. Aşa o ţin minte.
Avea abonament la cinematografe, la “Arta” şi “Bobâlna”. Cu ea am văzut “Veronica” de două ori, în proiecţii succesive. Sunt de-o vârstă cu Veronica.
Chiar înainte de Revoluţie, Ileana nu se reîntorcea zilnic mai repede de ora 19 de la slujba bisericii reformate. Atunci mă întâlneam acasă cu primele femei din viaţă.
Ileana m-a vrut violonist, cântăreţ de operă sau dirijor. Nu i-a ieşit.
Ileana m-a şters la fund şi se înnegrea când trupu-mi de băieţel era încercat de febră.
În 23 decembrie 1989 s-a răspândit zvonul că apa este otrăvită. Am alergat la ea s-o anunţ, nu la mama.
Ileana azi poate face plăcinte îngerilor.
Bunica.
Alexandru PETRIA
marți, 2 septembrie 2008
Plecarea lui Paul
Am turnat la votcă, bere, coniac şi naiba mai ştie ce. Piunezele din ochi mă provoacă să-mi mişc vlăguit măcar degetele de la picioare. Muşuroaie de furnici îmi acoperă ţeasta prin pernă. Aşa simt şi-mi miroase gura ca la o maimuţă. Cred că arăt chiar ca un cur de maimuţă.
Paul s-a dus dacă într-adevăr a fost aici şi nu e o fâşie dintr-o falsă memorie eruptă pe litri de alcool. Îi văd ciorapii roşii proptiţi în cearceaf. Dreptul are două găurele pe lateral. Se ridică şi se afundă între picioarele Doinei. La un moment dat, zăresc părul Doinei acoperindu-i trăsăturile. Cu degetele îşi mai aruncă fire pe nas. Ai zice că are brumă pe părul dintre coapse, dacă n-ai şti ce gimnastică a articulaţiilor a încercat-o. Şi-l are negru, cu toate că părul capului îi este fascinant de roşcat. Câteodată mă gîndesc la acest capriciu al lui Dumnezeu sau- na!- al naturii, la această anomalie şi gândurile ajung să-mi tragă cu fire invizibile penisul care se înalţă ca o tulumbă sub cearceaf.
Parcă m-am certat cu Paul, poate ne-am bătut, nu-mi dau seama, e vraişte în mintea mea. Îmi sare ţandăra repede. Parcă m-a vrut ca femeie pe lângă Doina.
Doina vomită cu aceeaşi putere cu care râde sau se fute. Parcă şi ea s-a certat şi s-a bătut cu Paul, dar cine cunoaşte adevărul, când memoria e o mlaştină ce nu aruncă la suprafaţă ce-a înghiţit? Aici Doina vomită. Ne-am regulat în trei, ca de atâtea ori? Sau pe rând? Sau eu n-am putut, tot ca de atâtea ori?
Zgomotul în bezna mahmurelii e şi pe post de bec, îmi aprinde o amintire din copilărie pe care în mod normal n-aş vrea s-o văd resuscitată. Era seară, ţânţari la greu şi vacile nu prea aveau ce paşte din cauza secetei. Eram cel mai spălat, restul puştilor erau negricioşi şi de la jegul adunat de-a lungul şi de-a latul săptămânii, cu haine lucioase tot din pricini igienice. Aşa că stăteam lângă vaci şi sporovăiam, sfătoşi cum sunt pretutindeni puştii. Eram în vacanţă la ţară, iar vaca Viola îmi amăra parţial fiecare seară. Trebuia s-o aştept când venea de la ciurdă, pe urmă s-o ţin să pască lângă pârâu. Am spus parţial deoarece lehamitea de Viola îşi găsea compensaţie în ţigările fumate împreună cu cei cu care eram nevoit să-mi petrec vacanţa şi în povestirile ascultate în grup, destule frizând deşănţat lăudăroşenia. Ba şi, rar, copmpensaţia era întregită de trecerea de la unul la altul a unei sticle de lichior. Îl preferam pe cel de ciocolată, la sticlă mică, uşor de ascuns. Eram o adunătură de te miri unde, aruncaţi de părinţi pe capul bunicilor. Abia dacă doi-trei erau din sat.
Seara când s-a întâmplat totul nu ieşea cu nimic din tipic. Aceiaşi tânţari şi celelalte. Marius- Tractor, Giani- Electron, Andrei, zis, desigur, Grasu, vă imaginaţi de ce, Ionel- Ştiulete şi…, dar doar pe ei îi mai ţin minte. Oricum, eram vreo zece. Fumam ascunşi la capătul unui lan de porumb când a apărut habar n-am de unde un vlăjgan de care ne feream totdeauna, cu un bici în mână, ştiind că-i lipseşte o doagă. Era afumat şi de aceea mai periculos. L-am văzut odată cum vroia să înece doi pisoi. I-a aruncat în apă, dar puii de mâţă reveneau la el, nedându-şi seama ce vrea. I-a aruncat iar. Iarăşi. Însă pisoii se reîntorceau tot mai obosiţi şi uzi din pârâul de doar doi metri lăţime. Înjura că apa este prea mică şi că nu-i poate arunca mai departe. Pisoii nu mai aveau putere nici să miaune. I-a luat pe ambii de picioarele din spate şi i-a dat cu capetele de un prun până scoarţa s-a acoperit pe alocuri cu sânge. La sfârşit şi-a aprins o ţigară şi a fumat-o cu pleoapele închise.
Când a apărut vlăjganul, Electron tocmai sorbea ultimele picături de lichior, căci în seara aia aveam şi de ăsta. Vlăjganul a vrut şi el lichior şi văzând că nu mai e strop s-a enervat şi a început să pocnească din bici. Electron era palid, toţi eram palizi, până şi Tractor, ţigan din naştere şi golănaş prin sârguinţă, s-a albit de spaimă. Dacă nu aveam băutură, vroia bani, dar nici bani nu mai aveam, ceea ce l-a enervat şi mai abitir. Ne-a ameninţat că le spune alor noştri cu ce ne pierdem vremea prin porumb. Vorbele lui hărâite ne-au transformat sângele în cuburi de gheaţă. Ne-a comandat să-i dăm o ţigară şi un foc. I-a dat Grasul, fiind mai aproape. A tras câteva fumuri parcă până la jumătatea pieptului, aspirând şi expirând grăbit, şi moaca i s-a zbârcit în ceea ce el considera că este un zâmbet.
“Dacă nu vreţi să vă spun, pantalonii jos!”, ne-a stigat pocnind şi din bici. Ne-a pus să ne masturbăm, cică eram la concurs- care arunca mai departe. La jumătatea operaţiunii, fiind aproape de pârău, am sărit peste el şi am tulit-o printre nişte spini. Mă ajungeau vag înjurăturile lui, îi era ciudă că am fugit, dar îmi auzeam mai clar respiraţia proprie, că era mai aproape şi chinuită. Din aceea seară, după ce au ejaculat la comandă, prietenii mei au început să mă evite. Dar şi prietena erecţia mă lasă şi pe mine în pană uneori.
Doina a terminat de vomitat. Pe hol strigă şi cade alunecând pe o substanţă lipiciosă. Nu a aprins lumina şi zorile n-au încă puterea să imprime contur lucrurilor. Mă ridic căznit din pat s-o ajut şi mi se face de-o duşcă. Este întuneric. Mă dor ochii, nu aprind lumina. Am aşezat-o pe Doina pe un scaun. Îi tresaltă sânii ca turnurile gemene din New York înainte de implozie. Mă întreabă ce naiba are pe tălpi. Bag mâna în debaraua din perete unde ţin de obicei o sticlă cu coniac de rezervă. Degetele se încâlcesc în ceva la a cărei privire simt că vreau să fiu nimic, să mă pierd luat de vânt. Ţin în mână capul lui Paul. Iar Doina are sânge pe tălpi.
Alexandru PETRIA
Paul s-a dus dacă într-adevăr a fost aici şi nu e o fâşie dintr-o falsă memorie eruptă pe litri de alcool. Îi văd ciorapii roşii proptiţi în cearceaf. Dreptul are două găurele pe lateral. Se ridică şi se afundă între picioarele Doinei. La un moment dat, zăresc părul Doinei acoperindu-i trăsăturile. Cu degetele îşi mai aruncă fire pe nas. Ai zice că are brumă pe părul dintre coapse, dacă n-ai şti ce gimnastică a articulaţiilor a încercat-o. Şi-l are negru, cu toate că părul capului îi este fascinant de roşcat. Câteodată mă gîndesc la acest capriciu al lui Dumnezeu sau- na!- al naturii, la această anomalie şi gândurile ajung să-mi tragă cu fire invizibile penisul care se înalţă ca o tulumbă sub cearceaf.
Parcă m-am certat cu Paul, poate ne-am bătut, nu-mi dau seama, e vraişte în mintea mea. Îmi sare ţandăra repede. Parcă m-a vrut ca femeie pe lângă Doina.
Doina vomită cu aceeaşi putere cu care râde sau se fute. Parcă şi ea s-a certat şi s-a bătut cu Paul, dar cine cunoaşte adevărul, când memoria e o mlaştină ce nu aruncă la suprafaţă ce-a înghiţit? Aici Doina vomită. Ne-am regulat în trei, ca de atâtea ori? Sau pe rând? Sau eu n-am putut, tot ca de atâtea ori?
Zgomotul în bezna mahmurelii e şi pe post de bec, îmi aprinde o amintire din copilărie pe care în mod normal n-aş vrea s-o văd resuscitată. Era seară, ţânţari la greu şi vacile nu prea aveau ce paşte din cauza secetei. Eram cel mai spălat, restul puştilor erau negricioşi şi de la jegul adunat de-a lungul şi de-a latul săptămânii, cu haine lucioase tot din pricini igienice. Aşa că stăteam lângă vaci şi sporovăiam, sfătoşi cum sunt pretutindeni puştii. Eram în vacanţă la ţară, iar vaca Viola îmi amăra parţial fiecare seară. Trebuia s-o aştept când venea de la ciurdă, pe urmă s-o ţin să pască lângă pârâu. Am spus parţial deoarece lehamitea de Viola îşi găsea compensaţie în ţigările fumate împreună cu cei cu care eram nevoit să-mi petrec vacanţa şi în povestirile ascultate în grup, destule frizând deşănţat lăudăroşenia. Ba şi, rar, copmpensaţia era întregită de trecerea de la unul la altul a unei sticle de lichior. Îl preferam pe cel de ciocolată, la sticlă mică, uşor de ascuns. Eram o adunătură de te miri unde, aruncaţi de părinţi pe capul bunicilor. Abia dacă doi-trei erau din sat.
Seara când s-a întâmplat totul nu ieşea cu nimic din tipic. Aceiaşi tânţari şi celelalte. Marius- Tractor, Giani- Electron, Andrei, zis, desigur, Grasu, vă imaginaţi de ce, Ionel- Ştiulete şi…, dar doar pe ei îi mai ţin minte. Oricum, eram vreo zece. Fumam ascunşi la capătul unui lan de porumb când a apărut habar n-am de unde un vlăjgan de care ne feream totdeauna, cu un bici în mână, ştiind că-i lipseşte o doagă. Era afumat şi de aceea mai periculos. L-am văzut odată cum vroia să înece doi pisoi. I-a aruncat în apă, dar puii de mâţă reveneau la el, nedându-şi seama ce vrea. I-a aruncat iar. Iarăşi. Însă pisoii se reîntorceau tot mai obosiţi şi uzi din pârâul de doar doi metri lăţime. Înjura că apa este prea mică şi că nu-i poate arunca mai departe. Pisoii nu mai aveau putere nici să miaune. I-a luat pe ambii de picioarele din spate şi i-a dat cu capetele de un prun până scoarţa s-a acoperit pe alocuri cu sânge. La sfârşit şi-a aprins o ţigară şi a fumat-o cu pleoapele închise.
Când a apărut vlăjganul, Electron tocmai sorbea ultimele picături de lichior, căci în seara aia aveam şi de ăsta. Vlăjganul a vrut şi el lichior şi văzând că nu mai e strop s-a enervat şi a început să pocnească din bici. Electron era palid, toţi eram palizi, până şi Tractor, ţigan din naştere şi golănaş prin sârguinţă, s-a albit de spaimă. Dacă nu aveam băutură, vroia bani, dar nici bani nu mai aveam, ceea ce l-a enervat şi mai abitir. Ne-a ameninţat că le spune alor noştri cu ce ne pierdem vremea prin porumb. Vorbele lui hărâite ne-au transformat sângele în cuburi de gheaţă. Ne-a comandat să-i dăm o ţigară şi un foc. I-a dat Grasul, fiind mai aproape. A tras câteva fumuri parcă până la jumătatea pieptului, aspirând şi expirând grăbit, şi moaca i s-a zbârcit în ceea ce el considera că este un zâmbet.
“Dacă nu vreţi să vă spun, pantalonii jos!”, ne-a stigat pocnind şi din bici. Ne-a pus să ne masturbăm, cică eram la concurs- care arunca mai departe. La jumătatea operaţiunii, fiind aproape de pârău, am sărit peste el şi am tulit-o printre nişte spini. Mă ajungeau vag înjurăturile lui, îi era ciudă că am fugit, dar îmi auzeam mai clar respiraţia proprie, că era mai aproape şi chinuită. Din aceea seară, după ce au ejaculat la comandă, prietenii mei au început să mă evite. Dar şi prietena erecţia mă lasă şi pe mine în pană uneori.
Doina a terminat de vomitat. Pe hol strigă şi cade alunecând pe o substanţă lipiciosă. Nu a aprins lumina şi zorile n-au încă puterea să imprime contur lucrurilor. Mă ridic căznit din pat s-o ajut şi mi se face de-o duşcă. Este întuneric. Mă dor ochii, nu aprind lumina. Am aşezat-o pe Doina pe un scaun. Îi tresaltă sânii ca turnurile gemene din New York înainte de implozie. Mă întreabă ce naiba are pe tălpi. Bag mâna în debaraua din perete unde ţin de obicei o sticlă cu coniac de rezervă. Degetele se încâlcesc în ceva la a cărei privire simt că vreau să fiu nimic, să mă pierd luat de vânt. Ţin în mână capul lui Paul. Iar Doina are sânge pe tălpi.
Alexandru PETRIA
sâmbătă, 30 august 2008
Lapte de mamă tânără
De copil am visat să scriu proză şi de câteva zile am început să scriu. Cu asta mi-am petrecut timpul cât n-am postat pe blog, printre altele.
Mulţumesc celor care mi-au spus să nu abandonez. O perioadă o să public textele scrise în acest interval. Nu vă sfiiţi să vă formulaţi părerile, mă interesează enorm. Bine v-am regăsit.
Lapte de mamă tânără
Ca oricare alta. Această zi.
Mă sucesc pe lângă planşetă. Sunt pete de tuş pe ultimul desen, unul ca şi cum s-ar fi stins o ţigară pe el. Şterg petalele florilor din ghivece. Într-un pet aduc apă. Nu le-am udat de habar n-am cât timp. Colegii ies şi intră. Uşa este întredeschisă. Fumează pe hol. Chicotesc. Paul s-a reîmpăcat cu nevasta. Remus arată calm, Lenuţa nu-l cicăleşte, zice. A plecat la băi, la Felix. Doina şi Adriana şuşotesc. Nu-mi dau seama ce. Stau cap lângă cap. Una blondă, alta şatenă.
Îmi trec peria prin părul şaten. Au rămas fire între dinţi. Şi mătreaţă pe tricoul cărămiziu. PROVOCATIVE se înalţă cu sânii după fiecare respiraţie. Peste silaba Pro îmi trec palma stângă. Sânul este ferm.
“Ce stai ca o loază, Andrada?”, aud. Sergiu mă priveşte. “Ce-ţi trece prin cap?”
Îl ignor. Caut în poşetă. Mi-am uitat tampoanele acasă. Simt o umezeală în chiloţii care mă strâng. Buzele lui Sergiu se mişcă, dar nu aud nimic.
Paul, apoi Remus, revin la planşete. Dacă le-ai schimba mustăţile între ei, nimeni n-ar observa. Deşi Paul are aproape 60, iar Remus 31, cu patru ani mai mare decât mine. Sergiu, Mucosul, cum îl necăjesc Doina şi Adriana, Ciripici Unu şi Ciripici Doi, a terminat facultatea anul trecut. Ciripicile au fost colege încă din şcoala generală. La 26 de ani, sunt rebusiste şi specialiste în gătit şi telenovele. Îşi uită gurile deschise ca două conducte când află vreo ştire ieşită din comun. Bărbaţii le sunt tot ingineri aici. Al Adrianei, Adi, este directorul general.
N-am chiloţi de schimb. Mi se stânge stomacul.
“Pulă, pizdă, pulă, pizdă, pizdă.”, ca lovite două capace repetă Paul. După secunde de tăcere, Sergiu şi Remus îl imită- “Pulă, pizdă”. Ciripicile îşi ridică ochii de pe desene şi tac. Cred că peştişorii albaştri de pe chiloţii mei şi-au schimbat culoarea. Ies în trombă din birou.
“Te-a lovit ruşinea, Andrada?”, mă ia în primire Remus. “Fetiţa e pudicuţă?”, completeză Paul. Acelaşi: “Eşti mai femeie cumva de când ai copilul, fetiţă.” Ciripicele desenează sau se prefac.
“Mă doare ochiul. Cred că am conjunctivită”, se plânge de pe scaunul său Sergiu, “Mă doare.” Remus începe să râdă din senin. “Se rezolva treaba pe plan local dacă Andrada mai avea lapte, Sergiule. Era ideal la boala asta”, spune. Şi Paul râde. Chiar şi Ciripica Doi râde. Ciripica Unu îşi suflă nasul în crescendo, pe urmă hohoteşte. Sergiu nu pricepe pe moment, însă Paul începe să-i laude efectele curative în tratarea conjunctivitei a laptelui de mamă. O ţine vreo zece minute. Susţine că-l supără şi pe el ochii.
Îmi simt pielea capului şi pistruii de pe coapse. Nu vreau să arăt că mă enervez.
Sergiu îmi caută privirea. “Vreau lapte de mamă tânără”, oftează. Propoziţia trece ca o panglică între mustăţile identice ale lui Paul şi Remus. Fiecare se uită la mine. N-am chiloţi sub fustă. I-am aruncat în coşul toaletei. “Vrem lapte de mamă tânără, vrem lapte de mamă tânără”, se tot repetă la intervale câteva ore, ca o plută aruncată şi scoasă din apă de undiţa unui pescar. Mă urmăresc cinci perechi de ochi. Ciripicele se confundă cu mobilierul. Doar praful nu se depune pe ele.
“Terminaţi odată, neserioşilor”, lasă să-i scape într-un târziu Adriana, “Nu vă e ruşine? Vă spun la Adi de nu terminaţi. Gata!”.
Am ajuns mai devreme. Mi s-a oprit ciclul. Sosesc câte unul. Ultima e Adriana.
“Sergiule, te mai chinuie ochii?”, mă interesez. N-apucă să rostească nimic că Paul şi Remus îngână “Vrem lapte de mamă tânără”. “Ar fi bun nişte lapte de mamă”, se hotărăşte şi Sergiu înghiţind în gol.
Cu o bucată de ciocolată în mână, închid uşa biroului cu yala. Pe Cristina o cunosc fiecare. Iar de când o ştiu a schimbat amanţii cu viteza atleţilor africani. Am întâlnit-o venind de la chioşcul alimentar al firmei. Şi am convins-o relativ repede.
“Băieţi, care vrea să fie primul? Hai să se întindă unul pe birou, că-i mai comod…”, îi fixează pe cei trei. Şi începe să-şi ridice o parte a tricoului. N-are sutien şi sânii îi sunt plini cu lapte. “Haideţi să vă picur în ochi. Ce rămâne, puneţi într-un borcan în frigider, pe mâine”, mai pronunţă Cristina.
În cameră se aude cum mănânc ciocolata, cred. “Domnu’ Paul, sunteţi şefu’, haideţi dumneavoastră primu’”, sfârâie ca un tăciune în apă. Şi-o peliculă albă acoperă ochiul drept al lui Paul.
În ziua următoare, cum am păşit în birou, m-am îndreptat spre frigider. Nu l-am deschis.
Alexandru Petria
Mulţumesc celor care mi-au spus să nu abandonez. O perioadă o să public textele scrise în acest interval. Nu vă sfiiţi să vă formulaţi părerile, mă interesează enorm. Bine v-am regăsit.
Lapte de mamă tânără
Ca oricare alta. Această zi.
Mă sucesc pe lângă planşetă. Sunt pete de tuş pe ultimul desen, unul ca şi cum s-ar fi stins o ţigară pe el. Şterg petalele florilor din ghivece. Într-un pet aduc apă. Nu le-am udat de habar n-am cât timp. Colegii ies şi intră. Uşa este întredeschisă. Fumează pe hol. Chicotesc. Paul s-a reîmpăcat cu nevasta. Remus arată calm, Lenuţa nu-l cicăleşte, zice. A plecat la băi, la Felix. Doina şi Adriana şuşotesc. Nu-mi dau seama ce. Stau cap lângă cap. Una blondă, alta şatenă.
Îmi trec peria prin părul şaten. Au rămas fire între dinţi. Şi mătreaţă pe tricoul cărămiziu. PROVOCATIVE se înalţă cu sânii după fiecare respiraţie. Peste silaba Pro îmi trec palma stângă. Sânul este ferm.
“Ce stai ca o loază, Andrada?”, aud. Sergiu mă priveşte. “Ce-ţi trece prin cap?”
Îl ignor. Caut în poşetă. Mi-am uitat tampoanele acasă. Simt o umezeală în chiloţii care mă strâng. Buzele lui Sergiu se mişcă, dar nu aud nimic.
Paul, apoi Remus, revin la planşete. Dacă le-ai schimba mustăţile între ei, nimeni n-ar observa. Deşi Paul are aproape 60, iar Remus 31, cu patru ani mai mare decât mine. Sergiu, Mucosul, cum îl necăjesc Doina şi Adriana, Ciripici Unu şi Ciripici Doi, a terminat facultatea anul trecut. Ciripicile au fost colege încă din şcoala generală. La 26 de ani, sunt rebusiste şi specialiste în gătit şi telenovele. Îşi uită gurile deschise ca două conducte când află vreo ştire ieşită din comun. Bărbaţii le sunt tot ingineri aici. Al Adrianei, Adi, este directorul general.
N-am chiloţi de schimb. Mi se stânge stomacul.
“Pulă, pizdă, pulă, pizdă, pizdă.”, ca lovite două capace repetă Paul. După secunde de tăcere, Sergiu şi Remus îl imită- “Pulă, pizdă”. Ciripicile îşi ridică ochii de pe desene şi tac. Cred că peştişorii albaştri de pe chiloţii mei şi-au schimbat culoarea. Ies în trombă din birou.
“Te-a lovit ruşinea, Andrada?”, mă ia în primire Remus. “Fetiţa e pudicuţă?”, completeză Paul. Acelaşi: “Eşti mai femeie cumva de când ai copilul, fetiţă.” Ciripicele desenează sau se prefac.
“Mă doare ochiul. Cred că am conjunctivită”, se plânge de pe scaunul său Sergiu, “Mă doare.” Remus începe să râdă din senin. “Se rezolva treaba pe plan local dacă Andrada mai avea lapte, Sergiule. Era ideal la boala asta”, spune. Şi Paul râde. Chiar şi Ciripica Doi râde. Ciripica Unu îşi suflă nasul în crescendo, pe urmă hohoteşte. Sergiu nu pricepe pe moment, însă Paul începe să-i laude efectele curative în tratarea conjunctivitei a laptelui de mamă. O ţine vreo zece minute. Susţine că-l supără şi pe el ochii.
Îmi simt pielea capului şi pistruii de pe coapse. Nu vreau să arăt că mă enervez.
Sergiu îmi caută privirea. “Vreau lapte de mamă tânără”, oftează. Propoziţia trece ca o panglică între mustăţile identice ale lui Paul şi Remus. Fiecare se uită la mine. N-am chiloţi sub fustă. I-am aruncat în coşul toaletei. “Vrem lapte de mamă tânără, vrem lapte de mamă tânără”, se tot repetă la intervale câteva ore, ca o plută aruncată şi scoasă din apă de undiţa unui pescar. Mă urmăresc cinci perechi de ochi. Ciripicele se confundă cu mobilierul. Doar praful nu se depune pe ele.
“Terminaţi odată, neserioşilor”, lasă să-i scape într-un târziu Adriana, “Nu vă e ruşine? Vă spun la Adi de nu terminaţi. Gata!”.
Am ajuns mai devreme. Mi s-a oprit ciclul. Sosesc câte unul. Ultima e Adriana.
“Sergiule, te mai chinuie ochii?”, mă interesez. N-apucă să rostească nimic că Paul şi Remus îngână “Vrem lapte de mamă tânără”. “Ar fi bun nişte lapte de mamă”, se hotărăşte şi Sergiu înghiţind în gol.
Cu o bucată de ciocolată în mână, închid uşa biroului cu yala. Pe Cristina o cunosc fiecare. Iar de când o ştiu a schimbat amanţii cu viteza atleţilor africani. Am întâlnit-o venind de la chioşcul alimentar al firmei. Şi am convins-o relativ repede.
“Băieţi, care vrea să fie primul? Hai să se întindă unul pe birou, că-i mai comod…”, îi fixează pe cei trei. Şi începe să-şi ridice o parte a tricoului. N-are sutien şi sânii îi sunt plini cu lapte. “Haideţi să vă picur în ochi. Ce rămâne, puneţi într-un borcan în frigider, pe mâine”, mai pronunţă Cristina.
În cameră se aude cum mănânc ciocolata, cred. “Domnu’ Paul, sunteţi şefu’, haideţi dumneavoastră primu’”, sfârâie ca un tăciune în apă. Şi-o peliculă albă acoperă ochiul drept al lui Paul.
În ziua următoare, cum am păşit în birou, m-am îndreptat spre frigider. Nu l-am deschis.
Alexandru Petria
luni, 18 august 2008
Injurati-l pe Petria
Blogul îl am de peste un an şi jumătate. Cred că mă reprezintă. Aşa sunt, mama altul nu mai proiectează.
Pe net mi-am făcut mulţi prieteni, extraordinari, dar şi duşmani, câţiva ordinari. Oameni şi chiştoace ale nimicniciei.
Mă aflu într-un moment de cumpănă, neştiind dacă să trag pe dreapta sau să merg mai departe. Momentan simt nevoia unei decuplări.
Sunt curios să vă aflu părerile până la sfârşitul lunii. O să revin în 1 septembrie. Sper.
Pe net mi-am făcut mulţi prieteni, extraordinari, dar şi duşmani, câţiva ordinari. Oameni şi chiştoace ale nimicniciei.
Mă aflu într-un moment de cumpănă, neştiind dacă să trag pe dreapta sau să merg mai departe. Momentan simt nevoia unei decuplări.
Sunt curios să vă aflu părerile până la sfârşitul lunii. O să revin în 1 septembrie. Sper.
sâmbătă, 16 august 2008
marți, 12 august 2008
Eroii nu se întorc acasă
(cu gândul la Soljeniţîn, Monica Lovinescu, Regele Mihai, Paul Goma, Doina Cornea…)
Sunt excepţii care au sărit bariera fricii. Eroii.
Noi am rămas în piperniceala evidenţei contabile. În saluturile servile, în căldura uterină a birourilor. În obstinaţia compromisului.
Ei sunt ei. Aproape. Dar, totuşi, umilitor de departe. Raşi şi frezaţi de meşteşugitorii cuvintelor. Tămâiaţi chiar. Repere.
Au atins punctul de graţie.
Cu toate că sunt vii, nu mâncăm aceeaşi ciorbă. De fapt, cum să mănânce eroii ciorbă? Cu borş, piper şi sare. Ştiu să tragă vânturi? Cum să-şi scuture firimiturile de pâine din barbă? Ce mai vor? Haida, de! Să ne întindă pe metru zi după zi slăbiciunile? Să ne vadă cariile dinţilor? Să ne spună ce ţigări să fumăm? Să ne aleagă culoarea prezervativelor? Să ne sfătuiască pe cine să votăm?
Cum să-i reprimim ca vecini? I-am băgat în manuale. Îi învaţă copiii. Nu-i destul?
Ei ne obosesc. Groaznic. Casa lor este istoria.
Marş acasă!
Alexandru PETRIA
Sunt excepţii care au sărit bariera fricii. Eroii.
Noi am rămas în piperniceala evidenţei contabile. În saluturile servile, în căldura uterină a birourilor. În obstinaţia compromisului.
Ei sunt ei. Aproape. Dar, totuşi, umilitor de departe. Raşi şi frezaţi de meşteşugitorii cuvintelor. Tămâiaţi chiar. Repere.
Au atins punctul de graţie.
Cu toate că sunt vii, nu mâncăm aceeaşi ciorbă. De fapt, cum să mănânce eroii ciorbă? Cu borş, piper şi sare. Ştiu să tragă vânturi? Cum să-şi scuture firimiturile de pâine din barbă? Ce mai vor? Haida, de! Să ne întindă pe metru zi după zi slăbiciunile? Să ne vadă cariile dinţilor? Să ne spună ce ţigări să fumăm? Să ne aleagă culoarea prezervativelor? Să ne sfătuiască pe cine să votăm?
Cum să-i reprimim ca vecini? I-am băgat în manuale. Îi învaţă copiii. Nu-i destul?
Ei ne obosesc. Groaznic. Casa lor este istoria.
Marş acasă!
Alexandru PETRIA
vineri, 8 august 2008
69 cu Stefan cel Mare
În contextul scandalului având în centru Institutul Cultural Român, scriitoarea Herta Müller a scris: “Pentru mine, Păunescu este chintesenţa falimentului moral, personificarea prostituţiei culturale în dictatură. Pentru persoane ca el, singura atitudine corectă de după căderea comunismului ar fi fost să tacă cincizeci de ani. E greu să găseşti, printre artişti, pe cineva la fel de vinovat ca Păunescu pentru dezastrul moral al ceauşismului”. De acord, cu ambele mâini ridicate.
După autosesizarea lui Văcăroiu, tocmai Păunescu, ca şef al Comisiei de Cultură din Senat, o să ancheteze cele întâmplate la New York, alături de sinistrul protocronist Mihai Ungheanu.
În luările mele de poziţie am insistat pe inadecvarea exponatelor într-o galerie subvenţionată din bani publici, pe legarea numelui ţării de lucrări discutabile, care mergeau într-o galerie particulară.
Nu m-a şocat panoplia de penisuri în erecţie, de căluţi roz cu zvastică pe fund, de miştocăreli antireligioase. Am considerat doar că locul lor era într-un alt spaţiu.
Din partea mea, puteau să-l sodomizeze teribilist pe Hitler ori să-l arate făcând 69 pe Ştefan cel Mare. Dar altundeva. Dar nicidecum să-i judece curve ca Păunescu.
După autosesizarea lui Văcăroiu, tocmai Păunescu, ca şef al Comisiei de Cultură din Senat, o să ancheteze cele întâmplate la New York, alături de sinistrul protocronist Mihai Ungheanu.
În luările mele de poziţie am insistat pe inadecvarea exponatelor într-o galerie subvenţionată din bani publici, pe legarea numelui ţării de lucrări discutabile, care mergeau într-o galerie particulară.
Nu m-a şocat panoplia de penisuri în erecţie, de căluţi roz cu zvastică pe fund, de miştocăreli antireligioase. Am considerat doar că locul lor era într-un alt spaţiu.
Din partea mea, puteau să-l sodomizeze teribilist pe Hitler ori să-l arate făcând 69 pe Ştefan cel Mare. Dar altundeva. Dar nicidecum să-i judece curve ca Păunescu.
joi, 7 august 2008
Nu am treaba cu ciumatii. Iar despre “afacerea” Institutul Cultural Roman NY
La început a scris Andrei Bădin. După, Alandra, Lilick, Raluca, eu; înşirarea este la întâmplare. Când scandalul expozitiei de la New York a luat amploare, fiind preluat şi de presă, s-au oprit asupra subiectului mulţi alţii.
Cine nu-mi cunoaşte cu exactitate poziţia, are ocazia să găsească textele pe acest blog.
Nici un moment nu am urmărit politizarea polemicii, pe logica dai în mizerabilităţile expozanţilor, implicit în Patapievici, şi i se învineţesc ochii lui Băsescu. Deşi ultimul mi-e urât ca un căcat.
După cum unii o ştiu, am vederi liberale, dar nu sunt înregimentat politic. Îmi place să cred că de aceea am cap ca să gândesc, nu să primesc indicaţii şi să mă înflăcăreze spiritul de turmă. Care îmi repugnă.
Rândurile de faţă au avut ca declic năpustirea asupra temei a unor politicieni ca Iliescu, Văcăroiu, Vadim şi a unui legionaroid ca Victor Roncea, alături de care n-aş face nici un pas. Şi, printr-o logică perversă, printr-o inversare temporară, s-a găsit câte un cretin care să ne aşeze- pe declanşatorii pe bloguri a scandalului- în aceeaşi tabără cu persoanele enumerate. Ţin să precizez apăsat că n-am nici o treabă cu ei. Cum nu vreau să am cu ciumaţii.
Cine nu-mi cunoaşte cu exactitate poziţia, are ocazia să găsească textele pe acest blog.
Nici un moment nu am urmărit politizarea polemicii, pe logica dai în mizerabilităţile expozanţilor, implicit în Patapievici, şi i se învineţesc ochii lui Băsescu. Deşi ultimul mi-e urât ca un căcat.
După cum unii o ştiu, am vederi liberale, dar nu sunt înregimentat politic. Îmi place să cred că de aceea am cap ca să gândesc, nu să primesc indicaţii şi să mă înflăcăreze spiritul de turmă. Care îmi repugnă.
Rândurile de faţă au avut ca declic năpustirea asupra temei a unor politicieni ca Iliescu, Văcăroiu, Vadim şi a unui legionaroid ca Victor Roncea, alături de care n-aş face nici un pas. Şi, printr-o logică perversă, printr-o inversare temporară, s-a găsit câte un cretin care să ne aşeze- pe declanşatorii pe bloguri a scandalului- în aceeaşi tabără cu persoanele enumerate. Ţin să precizez apăsat că n-am nici o treabă cu ei. Cum nu vreau să am cu ciumaţii.
miercuri, 6 august 2008
Cezar Ivanescu ar fi implinit 67 de ani
Text primit de la Clara Arustei-
In memoria acestui mare scriitor roman...
„Toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie“ (C. Ivanescu)
„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ (Cezar Ivănescu, fragment din interviul publicat în România văzută de sus, nr. 5, ian.-mart. 2007)
Teoretic, trăim într-o ţară în care drepturile ne sunt garantate atât de o Constituţie modernă, cât şi, măcar formal, de un principiu fundamental în democraţie – cel al prezumţiei de nevinovăţie, o ţară în care funcţionează şi instituţii precum cea a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii care se declară aliniate la cerinţele şi standardele Uniunii Europe. („Democraţia în România a devenit un lucru cert şi ireversibil. Înfiinţarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în anul 1999 demonstrează consolidarea structurilor democratice în România şi alinierea la cerinţele şi standardele Uniunii Europene în vederea integrării. /…/ Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în întregul său şi fiecare dintre membrii săi răspund în faţa Parlamentului României pentru modul de îndeplinire a atribuţiilor ce le revin. Prin votarea în Parlament a Ordonanţei de Urgenţă nr. 24/2008, voinţa legiuitorului a fost ca CNSAS să ofere societăţii româneşti o bază instituţională credibilă pentru a putea duce la bun sfârşit dificilul proces de clarificare a trecutului comunist.“
(Sursa: pagina web a CNSAS,
Practic, se pare că aceste instituţii „moderne“, create în deplin consens cu „cerinţele şi standardele Uniunii Europene“, funcţionează în mod total discreţionar şi primitiv. De exemplu, o simplă declaraţie de presă emisă în data de 30.01.2008 de către Biroul de presă al CNSAS, în mod oficial, ferm şi imediat în cazul Cezar Ivănescu ar fi stabilit adevărul şi ar fi salvat de la moarte un Poet. O asemenea atitudine ar fi scos CNSAS-ul din situaţia de profund ridicol în care s-a plasat şi ar fi devenit dovada vie a faptului că este o instituţie care funcţionează în deplină armonie cu legile unui stat de drept. Nu a fost însă să fie aşa.
La aproape 20 de ani de la revoluţie, în această Românie pe care cu toţii am clădit-o, Cezar Ivănescu a luptat de unul singur împotriva unui întreg sistem amoral, teoretic având de partea sa totul: adevărul, statul de drept, calitatea de membru într-o organizaţie de breaslă structurată şi pe generoasele principii ale Cartei Drepturilor Omului – Uniunea Scriitorilor din România, onoarea de a fi Comandor al Ordinului Steaua României, ordin al cărui şef este însuşi Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, garantul respectării Constituţiei..., statutul de membru în Consiliul Uniunii Scriitorilor din România, al cărui Preşedinte este ambasadorul UNESCO al României la Paris şi al cărui vicepreşedinte este un Ministru în funcţie al Guvernului României...
„Cine a vrut să-i facă rău, i-a făcut“ (Cazimir Ionescu)
Nu a existat niciodată nici un verdict dat de CNSAS în legătură cu Cezar Ivănescu, însă cu toate acestea CNSAS-ul nu s-a simţit dator să enunţe acest adevăr evident. O declaraţie de presă de cel mult două rânduri ar fi tranşat definitiv situaţia poetului Cezar Ivănescu, dar şi cea a onestităţii Colegiului CNSAS. În schimb, a apărut o declaraţie absolut bulversantă a domnului Cazimir Ionescu, difuzată de un post de televiziune, „Cine a vrut să-i facă rău, i-a făcut.“ La o simplă accesare a site-ului CNSAS (la secţiunea Informaţii de interes general) se poate constata că în perioada 11.12.2007–20.03.2008 nu au existat comunicate de presă, aşadar în acest interval Colegiul CNSAS nu a emis niciun fel de acte având caracter oficial. Aceste comunicate, chiar dacă nu conţin nume transcrise în clar, conţin, în schimb, indicii suficiente pentru a deduce că dosarul poetului Cezar Ivănescu nici nu a fost luat măcar în discuţie vreodată. (Spre exemplu, în ultima şedinţă pe anul 2007, din 11 decembrie, printre altele s-au analizat şi cazurile: unui şef de catedră în cadrul instituţiilor de învătământ superior, decizându-se că a fost colaborator al poliţiei politice comuniste, unui membru al Academiei Române, situaţie în care s-a hotărât invitarea la audiere, unui scriitor/realizator de emisiuni de televiziune, votându-se că nu a fost agent/colaborator al poliţiei politice comuniste ş.a.m.d.). Simpla lecturare a acestor documente publice ne indică adevărul, şi anume: poetul Cezar Ivănescu a fost victima unei nedreptăţi fără de limite.
USR. Statut/Statutar – Carta Drepturilor Omului
„Tuturor acelor care au trecut de partea mea le mulţumesc, dar nu atât cât îşi închipuie, pentru că au trecut de partea Adevărului. Celor cunoscuţi şi necunoscuţi, încă o dată le trimit dragostea mea şi le urez, mai ales acelora risipiţi prin lume, mult noroc. Pentru acei care au gustat cu voluptate această pâine otrăvită a minciunii, nu am decât compasiune. E ceva rău în ei care îi îndeamnă să se bucure de ivirea în lume a răului. Îl întâmpină recunoscându-se în el. Să încerce să se purifice, să scape de sub tirania răului care îi domină.“
(Cezar Ivănescu, transcriere a unui mesaj audio din 15.02.2008)
Întreaga conducere a Uniunii Scriitorilor din România s-a eschivat, ignorându-şi atât propriul statut (cap. 1, art. 1, art. 2, art. 5, art. 7, art. 36), cât şi raţiunea de a exista ca instituţie liberă, de tip „breaslă“, acţionând profund imoral şi nestatutar.
Prezentăm mai jos articolele din Statutul USR la care s-a făcut trimitere:
„Cap. 1. Dispoziţii generale
Art. 1. Uniunea Scriitorilor din România, denumită în continuare Uniunea, este asociaţie profesională de creatori, apolitică, fără scop lucrativ sau patrimonial (nonprofit), de utilitate publică, constituită în scopul sprijinirii şi apărării literaturii şi a intereselor profesionale, economice, sociale şi morale ale scriitorilor.
Art. 2. Uniunea este succesoarea Societăţii Scriitorilor Români (înfiinţată în anul 1909) şi reprezintă interesele scriitorilor din România în raporturile lor cu autorităţile, cu celelalte organizaţii de creatori, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate.
Prin Decretul nr. 267/1947, Uniunea a fost declarată persoană juridică română de utilitate publică, iar de la data de 15 ianuarie 1990, îşi desfăşoară activitatea conform prevederilor Decretului-lege nr. 27/1990.
Art. 5. Uniunea aderă la principiile din Carta fundamentală a Drepturilor Omului şi îşi interzice promovarea sau adeziunea la activităţi contrare demnităţii umane, libertăţii, democraţiei şi statului de drept.
Art. 7. Libertatea de creaţie şi opinie, primatul valorii, solidaritatea profesională, iniţiativa, eficienţa şi transparenţa sunt, de asemenea, principii de bază ale existenţei şi activităţii Uniunii.
Art. 36. pct. 13. Preşedintele Uniunii are următoarele atribuţii: asigură şi răspunde de luarea măsurilor necesare pentru buna gospodărire a patrimoniului, pentru îndeplinirea corespunzătoare a prevederilor Statutului (...).”
Cezar Ivănescu a trimis două scrisori deschise adresate Preşedintelui USR, domnului Nicolae Manolescu. Neprimind niciun răspuns după prima sa scrisoare s-a văzut obligat, la vârsta de 66 de ani, să declare greva foamei în 4.02.2008 doar pentru a obţine o declaraţie din partea domnului Nicolae Manolescu cum că la sediul USR nu a sosit niciodată nici măcar o înştiinţare din care să rezulte că ar fi fost invitat vreodată să-şi consulte dosarul la sediul CNSAS sau oriunde altundeva. În cea de a doua scrisoare adresată atât domnului Nicolae Manolescu, cât şi domnului Traian Băsescu în calitate de Preşedinte al României şi de Şef al Ordinului Steaua României (înregistrată la Administraţia Prezidenţială, Registratura Generală cu nr. 2994, în 4.02.2008), Cezar Ivănescu cerea ca dosarul său personal de la CNSAS să îi fie adus la USR, audierea sa să fie publică şi la ea să aibă acces presa şi orice alte persoane ar fi interesate şi bineînţeles verdictul să fie comunicat în aceleaşi circumstanţe. Cine însă să dorească aflarea adevărului?
Preşedinţia României nu a răspuns niciodată... Timpul legal s-a scurs. Cezar Ivănescu a murit în condiţii inumane, total neclare, chinuit, după ce cu doar câteva zile în urma se întorsese dintr-o vizită triumfală în Albania, ţara de origine a mamei sale.
La postul de televiziune B1tv, la începutul lunii februarie a.c., într-o emisiune zguduitoare, singura de altfel care i-a dat posibilitatea poetului de a-şi exprima punctul de vedere şi de a spune în mod liber adevărul, Cezar Ivănescu afirma:
„Cezar Ivănescu: /.../ Deci după o săptămână de când prin presă dau dezminţiri, a dat şi Uniunea Scriitorilor un comunicat oficial că CNSAS nu a emis niciun verdict, nimic. E vorba de o colportare calomnioasă şi ilegală. Comisă de o persoană din cadrul CNSAS. Marţea trecută, seara la orele 16, o voce de domnişoară delicată mi-a citit ştirea şi mi-a zis cum comentez. Fireşte nu am cazut jos sa fac infarct, că altul putea sa facă infarct pe loc. /.../ Eu vă avertizez că nu am primit oficial niciun verdict, şi că e o scurgere, sau o scursură, de informaţii false şi calomnioase. Şi am spus, eu vă comentez că e un fals şi aşa mai departe. Şi vă avertizez că veţi fi în culpă. Bun. Ştirea s-a difuzat năvalnic peste tot, a fost preluată de toată presa şi aşa mai departe. Am fost supus timp de o săptămână unei încercări de linşaj mediatic. Dar vreau să vă spun că după o săptămână de luptă şi greva foamei, am obţinut un comunicat simplu...
Radu Moraru: Cine să dea comunicatul?
Cezar Ivănescu: Conducerea Uniunii Scriitorilor.
Radu Moraru: Şi ce aţi cerut?
Cezar Ivănescu: Ca CNSAS-ul să ne dea dosarele tuturor membrilor din conducerea Uniunii Scriitorilor şi să ni se dea nişte verdicte.
Radu Moraru: CNSAS a dat vreun comunicat oficial în care să spună dacă e adevărat sau nu?
Cezar Ivănescu: Nu. Şi după o săptămână... eu ca să obţin acest comunicat din partea Uniunii Scriitorilor a trebuit sa declar greva foamei.
/…/
Radu Moraru: Când acest comitet [Consiliul USR – n.n.] a cerut CNSAS ca să vă permită accesul la dosare?
Cezar Ivănescu: Hotărârea am luat-o în 2006, iar adresele oficiale au fost în martie 2007.
Radu Moraru: Deci dumneavoastră sunteţi pe o lista comună, în care cereţi sa fiţi lăsat să vă vedeţi dosarele.
Cezar Ivănescu: 67 de persoane. Să urmăm calea legală.
Radu Moraru: Bun. De ce aţi făcut acest demers?
Cezar Ivănescu: Pentru scandalul anterior, 2004, Eugen Uricariu, preşedintele Uniunii Scriitorilor.
Radu Moraru: Când Eugen Uricariu a trebuit să renunţe la conducerea Uniunii Scriitorilor. Bun, haideţi să ajungem la ce se întâmplă. CNSAS-ul nu a facut nimic. Cezar Ivănescu: Nu, a dat până acum separat pe alte căi, adică domnul Manolescu, de exemplu, a fost implicat în alte funcţii oficiale şi îşi obţinuse o decizie de noncolaborare, dar a făcut încă o dată... deci noi am făcut toţii.
Radu Moraru: Deci unii au primit, unii nimic.
Cezar Ivănescu: Cei care au primit sunt 9.“ (Cezar Ivănescu, Radu Moraru B1Tv, februarie 2008, emisiunea Naşul)
Această emisiune este o mărturie despre drama totală trăită şi asumată până la moarte de Cezar Ivănescu.
„Nu am probleme neclare, nici cu viaţa, nici cu opera mea, am însă o mare problemă cu ţara mea, aflată, se pare, încă sub ocupaţie“ (C. Ivanescu)
Revelator pentru forţa cu care poetul a luptat până la capăt este şi următorul pasaj dintr-o ultimă scrisoare, postumă, adresată Domniei-Sale Domnului Traian Băsescu, în calitate de Preşedinte al României şi de Şef al Ordinului Steaua României.
„Domnule Preşedinte, supun judecăţii şi arbitrajului Domniei-Voastre situaţia inacceptabilă în care mă aflu începând de marţi, 29.01.2008, ora 16 şi agravată continuu, până la paroxism, de o masă de ziarişti, de neoprit în tentativa lor de linşaj mediatic.
În 29.01.2008, agenţia de ştiri NewsIn a difuzat o ştire, „scurgere“ din Colegiul CNSAS, conformă căreia subscrisul ar fi primit decizie de colaborare cu Securitatea. Ştirea a fost preluată de toate agenţiile de ştiri şi de întreaga presă românească, mi-a creat un prejudiciu care nu va mai putea fi diminuat sau anulat sub nici o formă şi cu nici o măsură reparatorie şi are o finalitate clară: linşajul mediatic.
/…/
Cred în justiţia română şi ştiu mai bine decât orice securist că viaţa mea e nepătată iar opera mea literară se situează, valoric, la primul nivel de sub opera Maestrului Absolut al literaturii române, Mihai Eminescu.
Este cel mai de sus nivel la care poate aspira un scriitor român.
Nu o spun eu, au spus-o alţii, cei care m-au preţuit, Marin Preda şi Nichita Stănescu, Constantin Noica şi Petru Creţia, şi o legiune de alte nume prestigioase ale literaturii române.
Nu am probleme neclare, nici cu viaţa, nici cu opera mea, am însă o mare problemă cu ţara mea, aflată, se pare, încă sub ocupaţie. Poate ştiţi dumeavoastră mai bine sub ocupaţia cui.
Aştept urgent răspunsul dumneavoastră, pentru ca să mă decid dacă mai rămân în ţara mea sau trebuie, la 66 de ani, să cer azil politic într-o ţară europeană civilizată.
Cu speranţa că nu au pierit toţi oamenii de onoare din această ţară, speranţă întărită de semenii mei care s-au ridicat să mă apere, aştept domnule Preşedinte, atât cât sufletul meu îmi va dicta că e demn să aştept.
Cu cele mai bune sentimente,
Cezar Ivănescu“
(Cezar Ivănescu, transcriere a unui mesaj audio din 15.02.2008)
Întreaga conducere a Uniunii Scriitorilor din România s-a eschivat, ignorându-şi atât propriul statut (cap. 1, art. 1, art. 2, art. 5, art. 7, art. 36), cât şi raţiunea de a exista ca instituţie liberă, de tip „breaslă“, acţionând profund imoral şi nestatutar.
Prezentăm mai jos articolele din Statutul USR la care s-a făcut trimitere:
„Cap. 1. Dispoziţii generale
Art. 1. Uniunea Scriitorilor din România, denumită în continuare Uniunea, este asociaţie profesională de creatori, apolitică, fără scop lucrativ sau patrimonial (nonprofit), de utilitate publică, constituită în scopul sprijinirii şi apărării literaturii şi a intereselor profesionale, economice, sociale şi morale ale scriitorilor.
Art. 2. Uniunea este succesoarea Societăţii Scriitorilor Români (înfiinţată în anul 1909) şi reprezintă interesele scriitorilor din România în raporturile lor cu autorităţile, cu celelalte organizaţii de creatori, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate.
Prin Decretul nr. 267/1947, Uniunea a fost declarată persoană juridică română de utilitate publică, iar de la data de 15 ianuarie 1990, îşi desfăşoară activitatea conform prevederilor Decretului-lege nr. 27/1990.
Art. 5. Uniunea aderă la principiile din Carta fundamentală a Drepturilor Omului şi îşi interzice promovarea sau adeziunea la activităţi contrare demnităţii umane, libertăţii, democraţiei şi statului de drept.
Art. 7. Libertatea de creaţie şi opinie, primatul valorii, solidaritatea profesională, iniţiativa, eficienţa şi transparenţa sunt, de asemenea, principii de bază ale existenţei şi activităţii Uniunii.
Art. 36. pct. 13. Preşedintele Uniunii are următoarele atribuţii: asigură şi răspunde de luarea măsurilor necesare pentru buna gospodărire a patrimoniului, pentru îndeplinirea corespunzătoare a prevederilor Statutului (...).”
Cezar Ivănescu a trimis două scrisori deschise adresate Preşedintelui USR, domnului Nicolae Manolescu. Neprimind niciun răspuns după prima sa scrisoare s-a văzut obligat, la vârsta de 66 de ani, să declare greva foamei în 4.02.2008 doar pentru a obţine o declaraţie din partea domnului Nicolae Manolescu cum că la sediul USR nu a sosit niciodată nici măcar o înştiinţare din care să rezulte că ar fi fost invitat vreodată să-şi consulte dosarul la sediul CNSAS sau oriunde altundeva. În cea de a doua scrisoare adresată atât domnului Nicolae Manolescu, cât şi domnului Traian Băsescu în calitate de Preşedinte al României şi de Şef al Ordinului Steaua României (înregistrată la Administraţia Prezidenţială, Registratura Generală cu nr. 2994, în 4.02.2008), Cezar Ivănescu cerea ca dosarul său personal de la CNSAS să îi fie adus la USR, audierea sa să fie publică şi la ea să aibă acces presa şi orice alte persoane ar fi interesate şi bineînţeles verdictul să fie comunicat în aceleaşi circumstanţe. Cine însă să dorească aflarea adevărului?
Preşedinţia României nu a răspuns niciodată... Timpul legal s-a scurs. Cezar Ivănescu a murit în condiţii inumane, total neclare, chinuit, după ce cu doar câteva zile în urma se întorsese dintr-o vizită triumfală în Albania, ţara de origine a mamei sale.
La postul de televiziune B1tv, la începutul lunii februarie a.c., într-o emisiune zguduitoare, singura de altfel care i-a dat posibilitatea poetului de a-şi exprima punctul de vedere şi de a spune în mod liber adevărul, Cezar Ivănescu afirma:
„Cezar Ivănescu: /.../ Deci după o săptămână de când prin presă dau dezminţiri, a dat şi Uniunea Scriitorilor un comunicat oficial că CNSAS nu a emis niciun verdict, nimic. E vorba de o colportare calomnioasă şi ilegală. Comisă de o persoană din cadrul CNSAS. Marţea trecută, seara la orele 16, o voce de domnişoară delicată mi-a citit ştirea şi mi-a zis cum comentez. Fireşte nu am cazut jos sa fac infarct, că altul putea sa facă infarct pe loc. /.../ Eu vă avertizez că nu am primit oficial niciun verdict, şi că e o scurgere, sau o scursură, de informaţii false şi calomnioase. Şi am spus, eu vă comentez că e un fals şi aşa mai departe. Şi vă avertizez că veţi fi în culpă. Bun. Ştirea s-a difuzat năvalnic peste tot, a fost preluată de toată presa şi aşa mai departe. Am fost supus timp de o săptămână unei încercări de linşaj mediatic. Dar vreau să vă spun că după o săptămână de luptă şi greva foamei, am obţinut un comunicat simplu...
Radu Moraru: Cine să dea comunicatul?
Cezar Ivănescu: Conducerea Uniunii Scriitorilor.
Radu Moraru: Şi ce aţi cerut?
Cezar Ivănescu: Ca CNSAS-ul să ne dea dosarele tuturor membrilor din conducerea Uniunii Scriitorilor şi să ni se dea nişte verdicte.
Radu Moraru: CNSAS a dat vreun comunicat oficial în care să spună dacă e adevărat sau nu?
Cezar Ivănescu: Nu. Şi după o săptămână... eu ca să obţin acest comunicat din partea Uniunii Scriitorilor a trebuit sa declar greva foamei.
/…/
Radu Moraru: Când acest comitet [Consiliul USR – n.n.] a cerut CNSAS ca să vă permită accesul la dosare?
Cezar Ivănescu: Hotărârea am luat-o în 2006, iar adresele oficiale au fost în martie 2007.
Radu Moraru: Deci dumneavoastră sunteţi pe o lista comună, în care cereţi sa fiţi lăsat să vă vedeţi dosarele.
Cezar Ivănescu: 67 de persoane. Să urmăm calea legală.
Radu Moraru: Bun. De ce aţi făcut acest demers?
Cezar Ivănescu: Pentru scandalul anterior, 2004, Eugen Uricariu, preşedintele Uniunii Scriitorilor.
Radu Moraru: Când Eugen Uricariu a trebuit să renunţe la conducerea Uniunii Scriitorilor. Bun, haideţi să ajungem la ce se întâmplă. CNSAS-ul nu a facut nimic. Cezar Ivănescu: Nu, a dat până acum separat pe alte căi, adică domnul Manolescu, de exemplu, a fost implicat în alte funcţii oficiale şi îşi obţinuse o decizie de noncolaborare, dar a făcut încă o dată... deci noi am făcut toţii.
Radu Moraru: Deci unii au primit, unii nimic.
Cezar Ivănescu: Cei care au primit sunt 9.“ (Cezar Ivănescu, Radu Moraru B1Tv, februarie 2008, emisiunea Naşul)
Această emisiune este o mărturie despre drama totală trăită şi asumată până la moarte de Cezar Ivănescu.
„Nu am probleme neclare, nici cu viaţa, nici cu opera mea, am însă o mare problemă cu ţara mea, aflată, se pare, încă sub ocupaţie“ (C. Ivanescu)
Revelator pentru forţa cu care poetul a luptat până la capăt este şi următorul pasaj dintr-o ultimă scrisoare, postumă, adresată Domniei-Sale Domnului Traian Băsescu, în calitate de Preşedinte al României şi de Şef al Ordinului Steaua României.
„Domnule Preşedinte, supun judecăţii şi arbitrajului Domniei-Voastre situaţia inacceptabilă în care mă aflu începând de marţi, 29.01.2008, ora 16 şi agravată continuu, până la paroxism, de o masă de ziarişti, de neoprit în tentativa lor de linşaj mediatic.
În 29.01.2008, agenţia de ştiri NewsIn a difuzat o ştire, „scurgere“ din Colegiul CNSAS, conformă căreia subscrisul ar fi primit decizie de colaborare cu Securitatea. Ştirea a fost preluată de toate agenţiile de ştiri şi de întreaga presă românească, mi-a creat un prejudiciu care nu va mai putea fi diminuat sau anulat sub nici o formă şi cu nici o măsură reparatorie şi are o finalitate clară: linşajul mediatic.
/…/
Cred în justiţia română şi ştiu mai bine decât orice securist că viaţa mea e nepătată iar opera mea literară se situează, valoric, la primul nivel de sub opera Maestrului Absolut al literaturii române, Mihai Eminescu.
Este cel mai de sus nivel la care poate aspira un scriitor român.
Nu o spun eu, au spus-o alţii, cei care m-au preţuit, Marin Preda şi Nichita Stănescu, Constantin Noica şi Petru Creţia, şi o legiune de alte nume prestigioase ale literaturii române.
Nu am probleme neclare, nici cu viaţa, nici cu opera mea, am însă o mare problemă cu ţara mea, aflată, se pare, încă sub ocupaţie. Poate ştiţi dumeavoastră mai bine sub ocupaţia cui.
Aştept urgent răspunsul dumneavoastră, pentru ca să mă decid dacă mai rămân în ţara mea sau trebuie, la 66 de ani, să cer azil politic într-o ţară europeană civilizată.
Cu speranţa că nu au pierit toţi oamenii de onoare din această ţară, speranţă întărită de semenii mei care s-au ridicat să mă apere, aştept domnule Preşedinte, atât cât sufletul meu îmi va dicta că e demn să aştept.
Cu cele mai bune sentimente,
Cezar Ivănescu“
marți, 5 august 2008
Scandal vestimentar cu Obama
Fabulous t-shirt with slogan "Who Killed Obama?". Cotton knit. Available in red, green and pink. $129.00
luni, 4 august 2008
De la "canale" la anchetarea activitatii ICR. Nu scriem degeaba
De pe Ziare.com:
Domnu' Alexandru, mata ai folosit "canale" sigur, când ai turnat la Securitate.
Totuşi, se vede că nu blogărim degeaba.
Nicolae Vacaroiu a solicitat luni Comisiei de cultura a Senatului sa demareze o ancheta privind activitatea ICR, din cauza expozitiei organizate la New York de Institut.Domnu' Văcăroiu, domnu', blogurile care au venit cu dezvaluiri- Badin, Lilick, Raluca, Alandra, al meu- nu sunt "canale". În alea ai căzut mata probabil.
"Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a hotarat sa solicite Comisiei de cultura a Senatului ca in cadrul acesteia si in limitele regulamentului acestei camere sa fie demarata o ancheta privind activitatea ICR, urmand ca rezultatele sa fie prezentate plenului in cel mai scurt timp", a declarat, pentru NewsIn, purtatorul de cuvant al sefului Senatului, Andrei Alexandru.
Aceasta decizie a fost luata "si ca urmare a celor semnalate pe mai multe canale, inclusiv prin presa, referitoare la expozitia organizata zilele acestea de ICR la New York".
Domnu' Alexandru, mata ai folosit "canale" sigur, când ai turnat la Securitate.
Totuşi, se vede că nu blogărim degeaba.
In loc de-o lumanare pentru Soljenitin
A fost un om care a schimbat istoria, plecând dintre noi la 89 de ani. Pentru formarea mea a însemnat enorm, alături de Paul Goma şi Monica Lovinescu, personalităţi exemplare care au denunţat crimele comunismului.
Vă invit să scrieţi cum l-aţi perceput.
Randurile doresc sa tina loc de-o lumanare aprinsa.
duminică, 3 august 2008
S-a tampit Iliescu? Despre impuscarea lui Patapievici
M-am săturat de scris despre ce s-a întâmplat la ICR din NY. Până peste cap. Iar Patapievici dacă mai are o pojghiţă de onoare, ar trebui să-şi dea demisia.
Ca şi coadă de cometă a scandalului, am văzut şi textul lui Iliescu de pe blogul său http://ioniliescu.wordpress.com/2008/08/01/realitati-pe-bloguri/. Plin de rumeguş, însă cu un sâmbure de adevăr. Ceea ce m-a şocat e următorul comentariu:
"emigrantul Says:
August 1, 2008 at 6:15 pm
Lasati, domnule presedinte, ca Horia Roman Patapievici nu este asa batrin. El va apuca revenirea comunismului in Romania si bineinteles va sfirsi in fata unui pluton de executie fara ca nimeni sa il regrete."
Hai să rectific- nu neapărat comentariul; faptul că Iliescu a lăsat să apară inepţia. Sau că a lăsat-o neamendată.
UPDATE 4 august- A murit scriitorul Aleksandr Soljenitin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
George Orwell, zilnic pe net
Celebrul autor al lui "1984" şi al "Fermei animalelor" http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Orwell va reintra în forţă în atenţia publică prin publicarea zilnică a jurnalului său.
Începând cu 9 august - la 70 de ani de la prima notiţă a romancierului în jurnal -, documentele vor fi publicate pe site-ul Orwell Prize (http://www.theorwellprize.co.uk/home.aspx).
sâmbătă, 2 august 2008
Patriarhul Daniel sa se lase de fumat!
"La prima vedere, salariile ierarhilor români sunt mai mari decât salariile preoţilor, care beneficiază nu doar de o contribuţie de la bugetul de stat, ci şi de ajutorul credincioşilor. În realitate, însă, salariile ierarhilor ortodocşi români sunt modeste în raport cu cele ale ierarhilor din alte ţări europene. De pildă, salariile ierarhilor români sunt la nivelul celor primite de către preoţii de parohie în Grecia, iar salariul secretarului Patriarhiei Ecumenice (Turcia) este de 2 000 Eu/lună.", se afirmă într-un comunicat al Patriarhiei. Iar de pe blogul lui Iosif Buble am aflat că Patriarhul Daniel supervizează textele remise societăţii civile.
Apoi, dacă nu-i ajung banii, îl sfătuiesc pe Hiperfericit să se lase măcar de fumat. Că la câţi copiii are, pe lângă o nevastă pretenţioasă, şi la cât bea, sigur că e cu of şi uf.
Apoi, dacă nu-i ajung banii, îl sfătuiesc pe Hiperfericit să se lase măcar de fumat. Că la câţi copiii are, pe lângă o nevastă pretenţioasă, şi la cât bea, sigur că e cu of şi uf.
Dinozaurilor le prieste netul. Reflexiones del Comandante en Jefe si Ion Iliescu
Ca o dovadă că dinozaurilor le prieşte netul, vă spun că Fidel Castro comunică frecvent prin intermediul lui. Despre Iliescu bănuiesc că ştiaţi. Vă redau ultima postare in engleza a lui Castro, despre Jocurile Olimpice, dar la linkul de mai jos il gasiti in multe alte limbi:
Reflections by Comrade Fidel
The Harassed Team
The Olympics will very soon begin in China. Some days ago I wrote about our baseball team. I said that our athletes were put through a very hard test and that if something went wrong they were not the ones who deserved the harshest criticisms. I recognized their quality and patriotism. They felt depressed after the criticisms that came from Cuba.
Afterwards I learned that they were all in good spirits. They had learned how to eat the spicy Korean food with chopsticks, the way it is done in eastern Asia. On July 26 they sent a vibrant patriotic message. They will no doubt face with honor that difficult test.
But, will they be on an equal footing with regards to the teams of other rich powers, such as the United States and Japan, which will be competing against Cuba?
The first has almost thirty times as much inhabitants as Cuba; the second, at least eleven times as much. Neither of them is under any economic blockade and both are extremely wealthy. No one is robbing or plundering them of their athletes.
Japan has ordered its professional athletes to join the Olympic team, and they will have to; so has been the will of their masters. That has nothing to do with the athletes that have been turned into merchandise.
On the eve of the Olympics, the United States, with its mercenary money, bought Alexei Ramírez, who had been the leading home runner of the National Baseball series in our country in 2007. The coach of the team that bought him has boasted that he does not know in what base he should place Ramírez, because he had been well trained in all of them. It is disgusting to read about the details of the commercial arrangements surrounding the case, which have been disseminated by the cables, regarding the distribution of the money. Formerly, they had bought the most promising pitcher from the province of Pinar del Rio, José Ariel Contreras, thus creating uncertainty and mistrust.
In Edmonton, Canada, just before the beginning of a match with the team of the host country at the 23rd World Youth Baseball Championship, we learned that the southpaw Noel Argüelles, who would for sure be the starting pitcher of the game, and the shortstop José Antonio Iglesias, with a batting average above 500, were missing.
The courageous youth league pitcher from Pinar del Río, Julio Alfredo Martínez Wong, climbed the mound. He had already pitched for eight innings in a row and had one more out to make; there were men on the bases and he looked exhausted. In the bullpen, Joan Socarrás Maya was warming up hard; he was instructed to be ready to take action. Esteban Lombillo, the energetic and able coach of Cuba’s youth team had already been to the box. Julio Alfredo, exploding with dignity, demanded that he be allowed to continue pitching: "I will finish this game!" –he exclaimed. Lombillo, who was also upset about the despicable betrayal, knew what he meant and trusted him. Julio Alfredo put his heart and soul into the game. He pitched for the last out of the eighth inning. In the ninth he retired the batters by three consecutive strikeouts and beat the Canadian team by one run.
The substitute shortstop, Yandy Díaz, played wonderfully and connected for a double that was decisive for Cuba’s victory.
Edmonton has become a dumping ground. The Cuban athletes were badly taken care of. That city has the privilege of hosting that championship every year. We should analyze whether it is worth attending that tournament. Not even a single representative of the Cuban press had been sent to cover the event. All we know we have learned through unofficially.
The proud Cuban athletes of the Olympic baseball team, who have been wonderfully taken care of by their Korean hosts and will be even better taken care of in China, will have to compete under the unfavorable circumstances that I explained before. Whatever the results, they know that what really matters for us are the honor and the courage with which they struggle.
But the imperialist aggression is not only seen in baseball. Some months ago, part of our male soccer team let itself be drawn into an act of betrayal inside the United States, which limited Cuba’s prospects in that sport in the international arena. A female Olympic judo athlete, almost a sure gold medalist, was bribed. Buying our athletes they deprived us from five sure gold medals in Olympic boxing. It is like a call to slaughter against Cuba to steal brains, muscles and bones.
Why are the rich and powerful afraid of our small and blockaded island?
Leinier Domínguez struggles in Switzerland at one of the most important international chess tournaments.
At the Olympics, due to begin on August 8, our athletes in different sports will struggle to win the gold with more dignity than ever, and our people will enjoy their gold medals as they never have. Then the fanatics will remember the traitors.
Fidel Castro Ruz
July 31, 2008
12:32 p.m.
Sursa: http://www.cuba.cu/gobierno/reflexiones/reflexiones.html
"Bunicuta" se opreşte asupra unui subiect despre care am scris si eu http://ioniliescu.wordpress.com/2008/08/01/realitati-pe-bloguri/ . Mă rog, nu mor de plăcere că şi Ion Iliescu gândeşte cam la fel despre chestiune.
vineri, 1 august 2008
Provocare pentru bloggeri
Am primit prin e-mail un text prin care se propune o initiativa salutara. Merita citit:
ESTI PIETON ?
Vino cu o sticla de apa plataESTI CU MASINA ?
Vino cu un bax de plata.UNDE ?
In piata din fata Casei Poporului- Palatul Parlamentului .CAND ?
Duminica 03 August orele 10:00-13:00DE CE ?
PENTRU MARAMURES BUCOVINA SI MOLDOVA.
APA NOASTRA FACE MAI MULT DE 300 DE LEI (ATAT CAT LE DA GUVERNUL)
Pentru ca NE PASA !
VII, DEPUI APA SI PLECI. ANONIMI, UMANITARI CUM POT FI ROMANII CAND LE PASA.CITESTE SI DA MAI DEPARTE ! FORUMURI, EMAIL, BLOGURI !
AVEM trei zile sa aratam ca INTERNETUL ROMANESC ESTE O FORTA !!!
Sa radem cu imperturbabilul Mihnea Georgescu
Cine n-a auzit de el, a pierdut o distractie pe cinste. Dar nu-i tarziu, mergeti pe blogul lui si o sa va alungati tristetea daca sunteti intr-o pasa proasta. Lingau mai senin al lui Iliescu si Nastase nu gasiti. Fiindca sunt generos, va invit sa semnati si petitia pe care a initiat-o pe net pentru sustinerea candidaturii sale la Senat:
"MIHNEA GEORGESCU- SENATORUL BLOGGERILOR
To: Parlamentul României
Noi, oamenii de Bine din această Ţară,
Am ajuns la concluzia că este necesară o alternativă de stânga, umanistă, europeană, progresistă şi tolerantă la actuala putere de dreapta şi înţelegem să sprijinim candidatura unui nou tip de politician. Prin urmare, susţinem candidatura lui Mihnea Georgescu pentru funcţia de Senator, deoarece dorim reformarea clasei politice, schimbarea modului în care se face politică în România şi crearea unei noi generaţii de politicieni."
( http://www.petitiononline.com/mihnea08/petition.html )
Repede, ca uitati cine a semnat:
Name Comments
22. Ion Iliescu Deci, uhum, mai draga, Mihnea este un barbat si un gospodin adevarat, stie cum sa suporte un stromeleag de comunist batran, va zic asta din proprie experienta scumpilor. Plus ca ma curata bine bine la spate cu limbuta lui jucausa. Votati Mihnea fetelor! Te tzuk doolke Mihnishor, mumosule! Al tau Ilici cel Nabadaios! :*:*:*
21. Fred Vasilescu Prima data cand l-am intalnit pe Mihnea, la aerodrom, credeam ca este aerian. Dupa ce l-am cunoscut in detaliu, am inteles ca limbajul radacinilor este puternic la el, ca este prins in pamant, are radacini de rame, gata sa ne imbogateasca si sa ne izbaveasca de suferinta. Mihnea Senator este un lucru ce trebuia sa se intample demult. Acum e prea tarziu sa nu mai fie adevarat in viitor.
20. sile cutzitaru' o sa iti tai pula si o sa o dau la cainii bagabontzi din bucale, tigan murdar ce esti!!
19. adrian nastase eu sunt gay, mihnea este gay, noi suntem gay, ne place la cur la toti trei
18. Petre Ninosu Reloaded votati mihnea georgescu pederast
17. Omul cu pula de aur Votati mihnea "limbistul" georgescu pt functia de "curist' al parlamentului romaniei....
16. Boul cu Coarne Mihnea da cel mai bine limbi in cur dintre toti bloggerii aserviti psdului...mult noroc pe hazna daca esti constipat
15. Pizdosu' de trei socialiste O iei la muie Mihnea Senatorul...nu o sa ajungi decat un gunoi
14. Bebe Carabina
13. Fane Spoitoru
12. Bulă Ma alatur si eu sustinatorilor tai
11. Florin Iti va fi greu. Foarte greu. Fii tare !
10. Nutu Camataru Mihnea for senator manca-v-as, HAUS! Fara numar!
9. Titus Steel senatorul limacşilor, probabil
8. Nebuna din Chaiot
7. Fratii Namol
6. Mihail Eminovici
5. Napoleon al VI-lea
4. Costachel Gudurau
3. Gigi Becali
2. Alina Plugaru
1. Sile Pietroi Oamenii cinstiti te sustin Mihnea
"MIHNEA GEORGESCU- SENATORUL BLOGGERILOR
To: Parlamentul României
Noi, oamenii de Bine din această Ţară,
Am ajuns la concluzia că este necesară o alternativă de stânga, umanistă, europeană, progresistă şi tolerantă la actuala putere de dreapta şi înţelegem să sprijinim candidatura unui nou tip de politician. Prin urmare, susţinem candidatura lui Mihnea Georgescu pentru funcţia de Senator, deoarece dorim reformarea clasei politice, schimbarea modului în care se face politică în România şi crearea unei noi generaţii de politicieni."
( http://www.petitiononline.com/mihnea08/petition.html )
Repede, ca uitati cine a semnat:
Name Comments
22. Ion Iliescu Deci, uhum, mai draga, Mihnea este un barbat si un gospodin adevarat, stie cum sa suporte un stromeleag de comunist batran, va zic asta din proprie experienta scumpilor. Plus ca ma curata bine bine la spate cu limbuta lui jucausa. Votati Mihnea fetelor! Te tzuk doolke Mihnishor, mumosule! Al tau Ilici cel Nabadaios! :*:*:*
21. Fred Vasilescu Prima data cand l-am intalnit pe Mihnea, la aerodrom, credeam ca este aerian. Dupa ce l-am cunoscut in detaliu, am inteles ca limbajul radacinilor este puternic la el, ca este prins in pamant, are radacini de rame, gata sa ne imbogateasca si sa ne izbaveasca de suferinta. Mihnea Senator este un lucru ce trebuia sa se intample demult. Acum e prea tarziu sa nu mai fie adevarat in viitor.
20. sile cutzitaru' o sa iti tai pula si o sa o dau la cainii bagabontzi din bucale, tigan murdar ce esti!!
19. adrian nastase eu sunt gay, mihnea este gay, noi suntem gay, ne place la cur la toti trei
18. Petre Ninosu Reloaded votati mihnea georgescu pederast
17. Omul cu pula de aur Votati mihnea "limbistul" georgescu pt functia de "curist' al parlamentului romaniei....
16. Boul cu Coarne Mihnea da cel mai bine limbi in cur dintre toti bloggerii aserviti psdului...mult noroc pe hazna daca esti constipat
15. Pizdosu' de trei socialiste O iei la muie Mihnea Senatorul...nu o sa ajungi decat un gunoi
14. Bebe Carabina
13. Fane Spoitoru
12. Bulă Ma alatur si eu sustinatorilor tai
11. Florin Iti va fi greu. Foarte greu. Fii tare !
10. Nutu Camataru Mihnea for senator manca-v-as, HAUS! Fara numar!
9. Titus Steel senatorul limacşilor, probabil
8. Nebuna din Chaiot
7. Fratii Namol
6. Mihail Eminovici
5. Napoleon al VI-lea
4. Costachel Gudurau
3. Gigi Becali
2. Alina Plugaru
1. Sile Pietroi Oamenii cinstiti te sustin Mihnea
Cand o sa fim demni?
Vizita lui Băsescu în Italia a demonstrat că autorităţile române, prin atitudinea lor nevertebrată, nu sunt în stare să ne apere de abuzurile la care suntem şi putem fi supuşi în lume.
Demnitatea e un ţel prea îndepărtat.
Mi-e silă că trăiesc într-un asemenea stat care acceptă umilirea propriilor cetăţeni.
Demnitatea e un ţel prea îndepărtat.
Mi-e silă că trăiesc într-un asemenea stat care acceptă umilirea propriilor cetăţeni.
joi, 31 iulie 2008
Cenzura, taxă pe lacomie
Autorităţile chineze nu cenzurează doar internetul. Ci si volumele unor case de editura occidentale care-şi tipăresc produsele în China, tentaţi de costurile mici de producţie. Astfel, dintr-o enciclopedie a fost inlaturata o fotografie a lui Dalai Lama, iar din alta scriere amanunte despre revolutia culturala din China. Amănunte în plus http://passouline.blog.lemonde.fr/2008/07/31/censure-chinoise-sur-ledition-francaise/ . Dacă nu ştiţi franceză copy/paste cu textul pe Google Translate şi vă descurcaţi.
Oare la fel gândeau cei din Apus când făceau afaceri cu Ceauşescu şi noi stăteam rebegiţi la cozi?
Cand prostia si iresponsabilitatea au viata tihnita. Sunt PENAL ca si Andrei Badin
"Tuturor celor care au pierdut oameni dragi in timpul cutremurului sau care au fost raniti, declaratia ta le-a provocat o mare durere emotionala", a instiintat-o avocatul Ming Hai pe actrita Sharon Stone, a transmis FoxNews. Peste 1000 de victime ale catastrofei pretind actritei un miliard de dolari daune.
"Imi pare nespus de rau pentru aceasta greseala", a declarat Sharon Stone. Ea a zis ca seismul a fost o chestiune de karma.
Stone este una dintre actriţele cu IQ ridicat.
Stirea vreau să fie un punct de plecare pentru o discuţie despre responsabilitate. Cu referire la personalităţile autohtone, obisnuite sa spuna tot ce le trece prin cap.
Şi scandalul de la ICR din New York se preteaza la o dezbatere din perspectiva enuntata. Avem in sfarsit o reactie a lui Patapievici http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/814510/SENATUL-EVZ-Inca-o-sansa-ratata/
Detalii despre ce s-a intamplat in metropola americană gasiti aici http://realiatealuipetria.blogspot.com/2008/07/pula-mod-de-utilizare.html si indeosebi pe blogul lui Andrei Badin, care da linkuri spre ceilalti care s-au oprit asupra subiectului.
UPDATE 1- Am decis să mă solidarizez cu Andrei Bădin, numit PENAL de Patapievici. Haideţi să ne numim PENALI. Odinioară Iliescu ne-a numit GOLANI. Să demonstrăm că blogosfera are un cuvant de spus.
UPDATE 2- Că tot vorovim de prostie si iresponsabilitate, vin si cu altceva:
Dragul meu tigan imputit…
Cu tupeu, Basescu s-a intalnit cu niste reprezentanti ai tiganilor din Italia. A sters pesemne din memorie episodul “tiganca imputita”. Este preocupat de soarta dragilor lui tigani.
miercuri, 30 iulie 2008
Shit chinezesc servit ziaristilor. Parerea mea
Internetul o să fie cenzurat pe timpul JO din China. Ziare.com transmite: “In timpul Jocurilor Olimpice, noi vom furniza un acces la Internet suficient pentru jurnalisti', a declarat Sun Weide, purtator de cuvant al comitetului de organizare a Olimpiadei de vara.
Dar el a confirmat ca jurnalistii nu vor avea acces la pagini sau site-uri continand informatii asupra miscarii spirituale Falungong, care este interzisa in China.
El a adaugat de asemenea ca si alte site-uri nu vor fi accesibile presei, fara sa precizeze care.
AP noteaza ca aceasta blocare a site-urilor va face dificila pentru jurnalisti obtinerea de informatii, in particular asupra unor subiecte politice si in legatura cu drepturile omului care nu sunt pe placul guvernului.”
Cum va reactiona breasla? Nu ma refer doar la ziaristii români acreditati in China. Eu as scrie zilnic si despre cenzura. Comunistii sunt foarte sensibili cand le arati adevarata fata. Este un moment prielnic.
Dar el a confirmat ca jurnalistii nu vor avea acces la pagini sau site-uri continand informatii asupra miscarii spirituale Falungong, care este interzisa in China.
El a adaugat de asemenea ca si alte site-uri nu vor fi accesibile presei, fara sa precizeze care.
AP noteaza ca aceasta blocare a site-urilor va face dificila pentru jurnalisti obtinerea de informatii, in particular asupra unor subiecte politice si in legatura cu drepturile omului care nu sunt pe placul guvernului.”
Cum va reactiona breasla? Nu ma refer doar la ziaristii români acreditati in China. Eu as scrie zilnic si despre cenzura. Comunistii sunt foarte sensibili cand le arati adevarata fata. Este un moment prielnic.
Basescu-Tariceanu: dragoste curveasca?
Omul de la Cotroceni este de nerecunoscut in ultimele zile. Prin toate actiunile lui parca apara guvernul, ceea ce este iesit din comun. Are de gand Basescu sa reinnoade alianta cu liberalii, gasindu-si fraierii? O sa inghita galusca Tariceanu?
marți, 29 iulie 2008
Ce-o sa le dea Elena Udrea sinistratilor?
Blonda face un apel pe blogul ei la solidaritate cu sinistraţii. Ce credeţi că o le dea, dincolo de retorică? Printre altele, trebuie şi haine, după spusele lui Băsescu.
Fanaticii profetul Mohamed au iar treaba cu arta
Scriitorul turc Nedim Gürsel este în centrul unui scandal în tara lui datorita romanului "Les filles d'Allah", editat în Franta de Seuil. In 1981 el a fost condamnat de catre un tribunal militar pentru "ofensarea fortelor armate", în conformitate cu articolul 159 din Codul Penal, pentru romanul "O vara lunga la Istanbul. "Acum s-au depus plângeri împotriva lui, invocandu-se articolului 216 (alineatul 3) din Codul Penal care se refera la "incitare la ura" contra credintei. Pentru scrierea cartii, a petrecut mult timp studiind viata profetului Mohamed. Nedim Gürsel apara romanul sau, pe care-l considera "o încercare de a pune sub semnul întrebarii natura Islamului", nu o blasfemie. Este de mentionat ca "The Satanic Verses" de Salman Rushdie nu au fost traduse în turca.
P.S Sunt curios cine-o sa preia din presa aceasta stire in premiera. Lupta pentru libertatea cuvantului nu mai preocupa pe multi.
UPDATE: Mediafax şi Cotidianul au dezvoltat subiectul. Nu-i rău.
Care merita trasi in teapa?
Băsescu a devenit preşedinte şi datorită tragerilor în ţeapă în Piaţa Victoriei pe care le-a promis. Vă provoc să enumeraţi politicienii care merită traşi în ţeapă acum. Fotografiile alăturate indică opţiunea mea.
luni, 28 iulie 2008
Orătănii în Casa Domnului, două capre şi-o vacă legată de cruci
Imaginile sunt de lângă biserica ortodoxă din Runcu Salvei, judeţul Bistriţa-Năsăud. Sătenii sunt foarte supăraţi pe preot că-şi ţine orătăniile -culmea!- în curtea bisericii. Tot acolo mai are iepuri şi două capre. Ba, când are chef, după spusele oamenilor, îşi lasă vaca să pască în cimitir, legată de cruci.
“Orgiile mitocăneşti” ale lui Băsescu & alte cele
“Ilustrată superlativ de cazul Băsescu, în care orgoliile mitocăneşti, interesele de gaşcă, proastă creştere, incompetenţa şi neruşinarea îşi dau graţios mâna, viaţa politică de la noi pare, tot mai mult, o afacere între mafioţi.”
“Sunt departe de a împărtăşi simpatia multora dintre gazetari faţă de fostul căpitan de vapor ajuns multiplu ministru. N-am apreciat niciodata umorul lui cam grosolan, şmecheria unsuroasă a superiorului care se bate pe burtă cu subordonaţii.”
“Nesimţirea lui Băsescu and comp. va atinge dimensiuni tropicale, acum, după ce ultimul ghimpe ce le stătea în cale a fost smuls. Ştiindu-se intangibili, şantajând cu neruşinare cârpele de la guvernare, ei îşi vor da, cu încă mai multă agresivitate, arama pe faţă”.
Citatele le-a cules bloggeriţa Alandra din "Masca de fiere"şi “Încet, spre Europa. Interviu cu Vladimir Tismăneanu”, volume apărute în 2000 sub semnătura lui Mircea Mihăieş, actualmente vicepreşedinte la Institutul Cultural Român.
“Sunt departe de a împărtăşi simpatia multora dintre gazetari faţă de fostul căpitan de vapor ajuns multiplu ministru. N-am apreciat niciodata umorul lui cam grosolan, şmecheria unsuroasă a superiorului care se bate pe burtă cu subordonaţii.”
“Nesimţirea lui Băsescu and comp. va atinge dimensiuni tropicale, acum, după ce ultimul ghimpe ce le stătea în cale a fost smuls. Ştiindu-se intangibili, şantajând cu neruşinare cârpele de la guvernare, ei îşi vor da, cu încă mai multă agresivitate, arama pe faţă”.
Citatele le-a cules bloggeriţa Alandra din "Masca de fiere"şi “Încet, spre Europa. Interviu cu Vladimir Tismăneanu”, volume apărute în 2000 sub semnătura lui Mircea Mihăieş, actualmente vicepreşedinte la Institutul Cultural Român.
duminică, 27 iulie 2008
Sunt bun? Sunt. Le stau in gat? Le stau. Lista grea a celor care provoaca insomnii fanilor lui Basescu
Iosif Buble a postat la el: “Pe blogul lui Sever Voinescu (fostul editorialist de la Cotidianul care a anuntat ca va candida din partea PD-l pentru un scaun de deputat) apare o lista a blogurilor care nu scriu frumos de presedintele nostru mult iubit si stimat. Gherila cuprinde urmatoarele bloguri (aleator): Alandra, Andrei Badin, Chinezu’, Corina Cretu, Gabriela Savitsky, Mordechai & Moshe, Mos Califar, Nea Costache, Paul, Politica & New Media, Realitatea lui Petria, Roxana Iordache, Sibilla - Sfinx, Lilick, Raluca, Mihnea Georgescu, Petrisor Socol, Marius Minea, Roxana Iordache, Raluca22, Satmereanca, Ioska, Dan Andronic, Ciutacu, Diana Tusa, Bibliotecaru, Valerian Stan, Anca Alexandrescu, Andrei Vochin, BirlogulPNTCD, Darius Filip, Adrian Nastase, Fuck You, Tovarasi!, Maria Barbu, Turambar, VictorMarius, Ghilezan, Copolovici, Sorina Matei, Adina Valean.
PS: Cam astea sunt. Adica, cele mai active si mai bune bloguri.”
Cum să-l contrazic pe Ioska?
PS: Cam astea sunt. Adica, cele mai active si mai bune bloguri.”
Cum să-l contrazic pe Ioska?
In turla bisericii
Împreună cu familia prietenului Petru Miron(foto), azi, am fost până-n Runcu Salvei, un sat din judeţul Bistriţa- Năsăud care a dat câteva personalităţi. Vasile Dâncu e printre ele. Petru a ţinut un parastas după socrul său, în vechea biserică greco-catolică din sat, monument istoric, construită în secolul al XVIII-lea. IO n-am scăpat ocazia să urc până-n turla bisericii. Mi-a adus aminte de copilărie, când îmi plăcea să ajung în vârfurile bisericilor din Dej, furişându-mă neobservat de clopotari şi preoţi.
sâmbătă, 26 iulie 2008
UE ne aduce pedeapsa cu moartea. Alerta pentru presa si bloggeri
Talentata bloggeriţă Alandra scrie: "S-au împlinit şase ani de când, prin procese nedemocratice, liderii europeni încearcă impunerea Constituţiei UE în statele membre.
După votul popular prin care francezii şi olandezii au respins Constituţia, Irlanda a tras recent un semnal de alarmă cu privire la Tratatul de la Lisabona, care în proporţie de 95% este identic cu Constituţia respinsă.
A sosit timpul ca liderii europeni să înceteze să mai prostească populaţia Europei, şi să o lase să decidă singură, prin referendum, asupra viitorului ei.
În toate ţările europene, pedeapsa cu moartea este astăzi abolită.
Tratatul de la Lisabona, noua Constituţie europeană, pe care tehnocraţii din fruntea UE încearcă să o impună cu orice preţ, în ciuda respingerii ei de către cetăţenii Europei, reintroduce pedeapsa capitală." Amănunte http://alandra.wordpress.com/2008/07/26/reintroducerea-pedepsei-capitale-in-ue/#comments
După votul popular prin care francezii şi olandezii au respins Constituţia, Irlanda a tras recent un semnal de alarmă cu privire la Tratatul de la Lisabona, care în proporţie de 95% este identic cu Constituţia respinsă.
A sosit timpul ca liderii europeni să înceteze să mai prostească populaţia Europei, şi să o lase să decidă singură, prin referendum, asupra viitorului ei.
În toate ţările europene, pedeapsa cu moartea este astăzi abolită.
Tratatul de la Lisabona, noua Constituţie europeană, pe care tehnocraţii din fruntea UE încearcă să o impună cu orice preţ, în ciuda respingerii ei de către cetăţenii Europei, reintroduce pedeapsa capitală." Amănunte http://alandra.wordpress.com/2008/07/26/reintroducerea-pedepsei-capitale-in-ue/#comments
Margarina lui Basescu si Securitatea
Marius Oprea este pe punctul de-a publica “Ascensiunea lui Băsescu”, o carte care sigur va face valuri în România. Volumul o să apară la Polirom.
Redau din “Obsevatorul cultural” două fragmente:
Camionul cu margarină
“În 26 mai 2005, care pica atunci într-o joi, după-amiaza de la ora 17, într-o populară emisiune, „România la raport“, realizată de Carol Sebastian la Radio Mix, se afla invitat vicepremierul conservator George Copos. La un moment dat, pe parcursul interviului, domnul Copos a devenit sentimental, povestind cum l-a cunoscut pe preşedintele României, Traian Băsescu, în 1990: „Eu ţin foarte mult la Traian Băsescu. Vă mărturisesc cu toată sinceritatea, îl cunosc din 1990, de cînd începuse şi el cu o fabrică de îngheţată. Îmi amintesc că aduceam împreună un camion de margarină şi îl împărţeam jumătate-jumătate. Traian Băsescu este un om special, este unul dintre marii lideri ai anului. Este un om foarte serios, foarte direct, este un om foarte hotărît“. Au trecut cîţiva ani de la acea emisiune, de atunci lucrurile s-au mai schimbat.”
Colaborator al Securitatii
“Conform unui document care a fost făcut public în circumstanţele unui proces derulat în 2004 şi asupra căruia vom reveni, emis de către Unitatea Militară 01150 (Arhiva) din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Traian Băsescu figurează în evidenţele păstrate ca fost colaborator al Direcţiei de contrainformaţii militare (Direcţia a IV-a din cadrul Securităţii), pe vremea cînd era student la Institutul de Marină „Mircea cel Bătrîn“.
Ce înseamnă, practic, cele de mai sus? „Colaborator“ al Securităţii, spre deosebire de informator, era o persoană care, fără a semna un angajament şi fără a primi în mod obligatoriu un nume conspirativ, furniza de bunăvoie informaţii unui ofiţer al Securităţii. Fără îndoială, la Institutul de Marină era un asemenea „ceist“, cum era numit, prescurtat, ofiţerul de contrainformaţii al unităţii, care monitoriza atent atît cursanţii, cît şi profesorii Institutului, sub aspectul activităţii lor profesionale, dar, mai ales, al celui cu privire la fidelitatea faţă de regim. În genere, marinarii erau atent urmăriţi, datorită contactelor lor implicite cu străinii, contacte asupra cărora regimul comunist din România devenise de-a dreptul paranoic, pe măsură ce Nicolae Ceauşescu lăsa deoparte orice scrupul în întărirea puterii personale şi instaurarea dictaturii. Cu atît mai mult, încă din faza de pregătire, trebuiau controlaţi ofiţerii care aveau să îi comande. A fost sau nu studentul Traian Băsescu de la Institutul de Marină un asemenea colaborator? În orice caz, ca o primă reacţie, Traian Băsescu, liderul de partid şi candidatul la Preşedinţia României, nu şi-a ascuns mai întîi furia faţă de publicarea acestor informaţii despre trecutul său.”
vineri, 25 iulie 2008
Pula. Mod de utilizare
Prietenii ştiu că nu sunt un tip care am traseu pe cărările conformismului. Că nu mă speriu de cuvinte, de zeama lor uneori frustră, de intervenţiile contra îmbâcselii generale.
Scandalul de la I.C.R. din New York http://www.badin.ro/2008/07/falusul-puturos-al-lui-patapievici.html, însă, aruncă în discuţie adecvarea limbajului artistic la locul folosirii.
Cum nu cred că e normal să vorbeşti de sodomie la azilele de bătrâni ca director al unuia, să expui picturi blasfemiatoare într-o biserică fiind preot şi să zici că Mohamed a fost pedofil sorbind ceai, ambasador creştin invitat în casele arabilor, tot cam aşa este şi cu amalgamul de pule, spermă, zvastici ce-a potopit un spaţiu oficial al statului român din metropola americană. Ce este OK într-o galerie privată, este de nedigerat într-o instituţie plătită din bani publici pentru promovarea ţării.
UPDATE 26 iunie- Poliţia americană s-a apucat să ancheteze cazul. Amănunte pe blogul lui Andrei Bădin.
joi, 24 iulie 2008
Ceausescu- sfant!
Prietenul Marius mi-a suflat ideea într-un comentariu http://realiatealuipetria.blogspot.com/2008/07/sanctificarea-unui-criminal.html . Subiectul este potrivit ca să încep serialul “Aberaţia deşteaptă naţia". La ruşi s-au găsit dilimani care să ceară sanctificarea lui Stalin; noi rămânem mai prejos?
Sanctificarea unui criminal
Via Lumeacredintei.info: “Partidul Comunist din Rusia va propune Sinodului condus de Patriarhul Alexei al II lea canonizarea lui Stalin. Acest lucru se va intampla daca acesta va castiga locul intai in topul celor mai de seama rusi, top realizat de televiziunea de stat. Actualmente el ocupa locul al doilea dupa tarul Nicolae al II lea. Sergei Malinkovich, liderul Partidului Comunist responsabil cu propunerea de canonizare a lui Stalin, a afirmat ca poporul " l-a iertat pe acesta de inevitabilele erori si tragedii ale acelei perioade revolutionare. Stalin a devenit adevaratul lider national al Rusiei. El a transformat o tara inapoiata intr-un gigant industrial."
La o asemenea aberatie n-ar trebui sa reactioneze patriarhii din celelalte state? Desigur ca si P.F. Daniel.
miercuri, 23 iulie 2008
Impotriva cenzurii
Vasile Dâncu cheamă bloggerii şi societatea civilă să reacţioneze împotriva unui proiect european de cenzurare a blogurilor. Fragmentul este de pe blogul runcanului stabilit la Cluj:
Alertă pentru prieteni: Adaam Alandra Andaa andreanum Blogul Califarului Catastif Cinabru Cioco-Cioco Constiinta unui liberal de stanga Cristian Diaconescu Cu ochii pe putere Daniel Todoran De vorbă cu balaurul Joe King DeMaio dpweb e-Xtrema Ecologie umană Herald Inah Inventarul stricăciunilor politice Iosif Buble John Doe Lilick Marcketing politic Moshe & Mordechai blog naşii Nenea O printzesa fara inhibitii Oana Mujea- Stoica Paralele//Paralele Pastila Politică Petrisor Socol Picătura chinezească Politică fără principii Real Politik Roxana Iordache Scaevola scenarii scrise cu ruj Sebastian Corn Simona Ionescu Simona Popescu Situatii Sătmăreanca Teodora Georgescu Turambar UnCopilutz-jurnalist de grădiniţă În spatele uşilor închise. Blogul lui Andrei Bădin
"Acum (…)se dezbate un Proiect de Raport al Comisiei pentru Cultură siNu cred că suntem încă o populaţie, ci doar un popor cu reacţii blegite. Cu potenţă scăzută în lupta pentru principii.
Educatie a Parlamentului European care este destul de periculos. Autoarea
Proiectului, Marianne Mikko (Grupul Socialist din Parlamentul European,
Estonia), o doamnă pe care am cunoscut-o si care face pe justitiara prin
Republica Moldova, desi fostă jurnalista de meserie, este de părere spatiul
virtual “a fost pana acum un loc al bunelor intentii si a fost in general
caracterizat de intentii sincere”, dar că exista riscul ca, pe masura ce
blogosfera devine o activitate curenta, acesta sa fie "o sursa de poluare a
cyberspatiului".
Raportul considera ca in cazul blogurilor ar trebui
stabilite măsuri legale pentru a fi folosite în eventualitatea unor procese
legate de continutul articolelor si pentru a stabili un drept la replica al
celor vizati de acestea si, lucru cu adevarat periculos, proiectul consideră că
este nevoie de un fel de eticheta de calitate aplicata asupra blogurilor si a
bloggerilor, a caror identitate si motive pentru a scrie pe blog trebuie facute
publice. Astfel, Raportul d-nei Marianne Mikko cere clarificarea statutului
juridic şi de altă natură a blogurilor şi încurajează „etichetarea” lor
voluntară în funcţie de responsabilităţile şi interesele profesionale şi
financiare ale autorilor şi editorilor lor .
Dezbaterile vor continua si cu
siguranta se poate ajunge la aberatii chiar si in Parlamentul Europei dacă nu se
va face o rezistanţă consistentă la această idee. Parlamentarii din fostul lagăr
socialist ar trebui să facă cel mai mare scandal căci noi avem incă vie in minte
actiunea cenzurii comuniste, în timp ce occidentalii o cunosc mai mult din
cărţi. Ba s-ar putea să fie tentante anumite idei de control a sferei publice
pentru cei care se află la butoanele puterii in tarile cu rol de jandarm sau de
guvernante. In dezbateri un liberalul german, Jorgo Chatzimarkakis, a spus ca
"desi bloggerii nu pot fi considerati in mod automat o amenintare ", acestia pot
servi intereselor unor "grupuri de presiune sau grupuri profesionale" care pot
folosi blogurile pentru a-si transmite mesajele. Blogurile sunt instrumente
puternice si pot reprezenta o forma avansata de lobby, care la randul sau poate
fi considerat drept o amenintare, au spus mai multi parlamentari in dezbaterea
comisiei.
Idee că blogurile sunt o amenintare ar trebui să fie interpretată
corect de blogeri. Blogul este deja un instrument de comunicare si expresie
liberă deci trebuie tratate cu respectul si responsabilitatea cu care fiecare
suntem in stare. Adică să incercăm să păstram acestă liberatate, dar nu prin
concesii. Mai degrabă prin intărirea atitudinii si cresterea
solidarităţii.
Am vazut că au scris cîtiva blogeri tragând semnale de alarmă
fata de acestă posibilă cenzură, incă de la primele elemente de dezbatere, dar
societatea noastră parcă nu are nerv, parcă nu este interesată de ceea ce i se
poate intampla.
Este lipsă de informare sau deja am devenit deja o populaţie,
nu un popor, nu o comunitate, care nu mai este capabilă de reactie, doar suportă
ceea ce i se intamplă?”
Alertă pentru prieteni: Adaam Alandra Andaa andreanum Blogul Califarului Catastif Cinabru Cioco-Cioco Constiinta unui liberal de stanga Cristian Diaconescu Cu ochii pe putere Daniel Todoran De vorbă cu balaurul Joe King DeMaio dpweb e-Xtrema Ecologie umană Herald Inah Inventarul stricăciunilor politice Iosif Buble John Doe Lilick Marcketing politic Moshe & Mordechai blog naşii Nenea O printzesa fara inhibitii Oana Mujea- Stoica Paralele//Paralele Pastila Politică Petrisor Socol Picătura chinezească Politică fără principii Real Politik Roxana Iordache Scaevola scenarii scrise cu ruj Sebastian Corn Simona Ionescu Simona Popescu Situatii Sătmăreanca Teodora Georgescu Turambar UnCopilutz-jurnalist de grădiniţă În spatele uşilor închise. Blogul lui Andrei Bădin
Represiunea comunista, materie obligatorie in scoli
“Este o spălare a creierului ce se întâmpla acum, se programează nişte generaţii care nu îşi vor cunoaşte trecutul", a declarat recent Ana Blandiana, preşedintele Fundaţiei Academia Civică. Poeta doreşte introducerea în şcoli a unor ore obligatorii de studiere a represiunii comuniste. Iar materia ar urma să fie obligatorie şi la bac.
Am observat că presa n-a mediatizat subiectul după cum s-ar fi cuvenit. Nu erau sânii Andreei Marin.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
![[Valid RSS]](valid-rss.png "Validate my RSS feed")
