Hai sa impozitam si popimea! Subscriu la aceasta scrisoare deschisa

Scrisoare deschisa adresata

Presedintelui Romaniei, domnul Traian Basescu
Presedintelui Senatului, domnul Mircea Geoana
Presedintelui Camerei Deputatilor, doamna Roberta Anastase
Primului Ministru al Romaniei, domnul Emil Boc
Ministrului Finantelor Publice, domnul Sebastian Vladescu
Liderului grupului parlamentar al PDL din Camera Deputatilor, domnul Mircea Toader
Liderului grupului parlamentar al PSD-PC din Camera Deputatilor, domnul Viorel Hrebenciuc
Liderului grupului parlamentar al PNL din Camera Deputatilor, domnul Calin Popescu-Tariceanu
Liderului grupului parlamentar al UDMR din Camera Deputatilor, domnul Olosz Gergely
Liderului grupului parlamentar al minoritatilor nationale din Camera Deputatilor, domnul Varujan Pambuccian
Liderului grupului parlamentar al PDL din Senat, domnul Traian Igaş
Liderului grupului parlamentar al PSD-PC din Senat, domnul Ion Toma
Liderului grupului parlamentar al PNL din Senat, domnul Puiu Haşotti
Liderului grupului parlamentar al UDMR din Senat, domnul Fekete-Szabó András-Levente
Liderul grupului parlamentar mixt din Senat, domnul Liviu Campanu

Stimata doamna/Stimate domn,

In aceasta perioada, institutiile statului cauta solutii viabile pentru depasirea crizei finaciare. Masurile de austeritate afecteaza intreaga Romanie, totusi cultele continua sa beneficieze de exceptii fiscale importante si nejustificate. Va propunem adoptarea unor masuri ce vor contribui semnificativ la depasirea crizei finaciare actuale: taxarea cultelor si restrictionarea finantarii lor de catre stat.

In momentul de fata, cultele ofera multe tipuri de servicii, toate scutite de taxe si impozite, in timp ce serviciile medicale au fost drastic diferentiate, introducandu-se plata pentru consultatiile medicale care depasesc planul lunar al medicilor de familie. Serviciile oferite de culte sunt numeroase si diverse, depasind cu mult oficierea regulata a slujbei: se oficiaza botezuri, nunti, inmormantari, pomeniri, binecuvantari, rugaciuni speciale etc., pentru care se percep sume diverse, nefiscalizate. Pe langa acestea, cultele detin monopolul comertului cu obiecte de cult si au activitati economice, cum ar fi cele legate de turismul ecumenic, din care obtin castiguri importante, pe care statul roman ar trebui sa le impoziteze, asa cum procedeaza in cazul castigurilor similare ale firmelor private.

Pentru ca masura sa fie eficienta, serviciile oferite de culte ar trebui sa fie inregistrate corect. Adesea, clericii si personalul auxiliar utilizat de culte nu ofera chitante pentru sumele incasate in urma serviciilor prestate sau ofera chitante doar pentru o parte din suma, banii ajungand astfel in economia subterana. Monitorizarea acestor practici si taxarea acestor venituri ar imbunatati situatia bugetului national.

O alta masura este aceea legata de taxarea imobiliara. Cultele detin un numar mare de cladiri si terenuri, care nu sunt impozitate in vreun fel, fara a se face distinctia intre cladirile destinate oficierii cultului si cele cu alte destinatie, care ar trebui, de drept, impozitate pe aceleasi principii aplicate proprietatilor cu destinatii similare – chioscuri comerciale, pensiuni, locuinte ale personalului. In fapt, nu exista reglementari clare legate de nevoile de practica de cult ale comunitatilor carora li se adreseaza acestea. Cultele achizitioneaza adesea terenuri si construiesc imobile, decizia in acest sens nefiind limitata in vreun fel, desi de multe ori sunt implicate fonduri publice. Asa s-a ajuns ca in ultimii 15 ani, numai pentru cultul ortodox sa se construiasca o biserica la fiecare doua zile, Romania depasind astfel media de o biserica la mia de locuitori: exista peste 18.300 de lacase de cult crestin ortodox inregistrate oficial, dar numai 11.000 de cabinete ale medicilor de familie. O restrictionare a subventiilor si a donatiilor oferite de institutiile publice si companiile de stat, pe baza unor reglementari clare, combinata cu taxarea proprietatilor imobiliare ce depasesc limitele legiferate sau sunt folosite in activitati economice ar duce la normalizarea situatiei si ar contribui la imbunatatirea bugetului national.

Aceleasi reglementari trebuie sa se aplice si necesarului de personal, care, totodata, trebuie sa se supuna unor masuri nediscriminatorii fata de alti salariati bugetari. In timp ce recent s-au facut reduceri importante de personal in administratia de stat si se discuta public despre impozitarea oricaror tipuri de venituri, inclusiv a venitului minim garantat si a ajutorului de somaj, personalul cultelor nu a fost afectat in vreun fel, ba chiar urmeaza sa beneficieze de mariri salariale.

Acum, cand ne confruntam cu efectele crizei economice, dramuirea banilor publici destinati cultelor, combinata cu impozitarea corecta a serviciilor oferite de acestea si a proprietatilor detinute, pot aduce fonduri importante la bugetul de stat, atat de necesare pentru iesirea din criza. Data fiind importanta acestor fonduri, solicitam includerea acestor propuneri in dezbaterile publice lansate pe marginea modificarii Codului fiscal.

Cu consideratie,
Atila Nyerges, presedinte
Asociatia Secular-Umanista din Romania

Leonard Oprea, un scriitor roman arestat fiindca si-a batut nevasta

S-a intamplat in SUA... Amanunte aici http://www.bzi.ro/un-scriitor-roman-judecat-pentru-si-a-batut-sotia-123880

Apel umanitar pentru un baietel din Ocna Dej

Am primit un apel, pe care-l popularizez:

De luni, 19.07.2010, biroul parlamentar al deputatului Cornel Itu va incepe o campanie de strangere de fonduri pt un baietel cu probleme care are nevoie de niste analize si tratament in strainatate.
Pe mama baietelului bolnav o cheama Giurgean Alina Veonica, tel 0767069600, locuieste in Ocna Dej pe str. Veveritei nr.17.
Baietelul are 1 an si 10 luni, este incadrat in gradul de handicap grav, conforn hotararii cons jud nr. 121/e din 20.01.2010
Diagnosticul baietelului este tetrapareza flasco-spastica, retard pshic usor, hepatita de etiologie neprecizata, hemangiom plan palpebral drept, macropenie cu priapism, infectie latenta cu CMV.
Ar avea nevoie de 5000 de euro pt refacere in Ucraina sau Ungaria. Alti copii cu acelasi diagnostic care au avut posibilitati sa faca investigatii si tratament in alta tara au facut deja progrese remarcabile, insa micutul de care va vorbesc se stinge ca o lumanare. parintii lui nu au posibilitati materiale, doar tatal lucreaza.
Eu am si copii dupa documentele care atesta boala baietelului.
daca doriti sa il ajutam puteti dona bani in urmatoarele conturi:

RO 63 BTRL 052 012 01 W 36188 XX in lei
sau
RO 38 BTRL 052 042 01 W 36188 XX in euro
conturile sunt deschise la banca transilvania sucursala dej pe numele mamei : Giurgean Alina Veronica.

Orice suma, cat de mica ar fi, este un pas spre viata pentru micutul baietel. Va rog sa dati mai departe la toti cei care credeti ca il pot ajuta

o zi frumoasa in continuare,
geta danciu
0767862694
0745946737

Madalina, Dumnezeu sa te odihneasca!

Pentru Basescu. De la o doamna...

Basescu, nu meriti nici dispret!

Basescu chiar se ineaca in propria ticalosie cu treaba de la CSAT. Amanunte aici http://www.jurnalul.ro/stire-special/ziaristii-romani-la-fel-de-periculosi-ca-si-teroristii-547687.html

Eu nu pot sa zic nici ca-l dispretuiesc, fiindca l-as onora prea mult...

Cineva a venit cu o idee pe net http://despre-media.blogspot.com/2010/06/blogurile-care-atenteaza-la-siguranta.html
Ce adunatura de dezaxati...

Hai de ne aresteaza, bai caricatura!

Romanul Zilele mele cu Renata, prezentat cu Elena Udrea

Maine, la inaugurarea Bailor Figa si a Zilelor orasului Beclean, voi prezenta succint, la invitatia primarului orasului, romanul meu. O sa fie aici, se zice, Elena Udrea, Geoana, Nastase, Miron Mitrea si alte personaje... Renata merge la perfectie cu ei!

Da, am fost bun la Bookfest

Romanul pe care l-am publicat de curând la Tritonic, “Zilele mele cu Renata”, a fost lansat cu succes la Bookfest. Naşii- Bogdan Hrib, editorul, şi Daniel Cristea-Enache, criticul girant al calităţii cărţii.
Puteţi să cumpăraţi cel mai ieftin volumul de pe situl editurii Tritonic. Se vinde excelent, în ciuda crizei, ceea ce semnifică oarece. Nu este exclus ca, în curând, să fie tradus în engleză şi spaniolă.

Petria la Bookfest, vineri de la 16

Este o veste pe care sunt bucuros că pot să v-o împărtăşesc: “Zilele mele cu Renata”, romanul meu, va fi lansat la această manifestare culturală de top. Cu modestie, vă garantez că n-aţi mai citit ceva similar scris de un scriitor român. Ca să fie clar. Aşa că nu pierdeţi ocazia să vizitaţi standul editurii Tritonic. Dau şi autografe, sunt generos, şi primesc şi felicitări. Criticile le puteţi lăsa la Preşedinţie, Guvern sau la Patriarhie, o să-mi parvină sigur ulterior. La destinatar scrieţi Băsescu, Boc şi Patriarhul Daniel.
Cartea va fi prezentată de criticul Daniel Cristea-Enache. Un critic serios, un autor serios.

P.S. Dacă aduceţi şi o bere, nu vă refuz, mă sacrific! Vineri, de la 16. OK?! Totodată, în acelaşi loc şi la aceeaşi oră, Lucia Verona iese la rampă cu volumul “Labirintul obligatoriu”.

Alexandru Petria, Zilele mele cu Renata, sau nebunia curajului de a fi tu însuţi

Librăriile româneşti sunt, slavă Domnului!, ticsite cu cărţi. Pe toate gusturile şi pentru toate buzunarele. Adică tocmai visul aievea al cititorului profesionist de cărţi, al lectorului pasionat de cuvântul scris, al visătorului obişnuit să îşi satisfacă setea de cunoaştere recurgând la bogăţiile imensului ocean al beletristicii. După deceniile comuniste – în care cartea bună se dădea „pe sub mână”, ajungând mai degrabă la privilegiaţii sistemului, decât la cei care ar fi degustat-o cu adevărat – şi după anii de derută de după Revoluţie – când avalanşa informaţională ne împiedica să discernem între calitate şi non-calitate, între valoare şi best-seller, între autorii promovaţi de Occident sau Statele Unite ale Americii şi reprezentanţii culturii româneşti – iată că, în sfârşit, pe rafturi găsim şi nume ale unor scriitori de-ai noştri din generaţia nouă, ce ne introduc într-un univers profund original, capabil să rivalizeze cu convulsionanta piaţă de carte a lumii „civilizate”, în care autorii, văzuţi ca produs de marketing, adună oamenii cu miile în faţa magazinelor în ziua lansării unui nou titlu. Un exemplu în acest sens este Alexandru Petria, care, cu primul său roman, apărut sub egida editurii bucureştene Tritonic, încearcă să ne tenteze cu o altfel de scriitură.

Alexandru Petria a debutat în presa literară cu poezie şi tot sub semnul muzei Euterpe a stat debutul său editorial. A treia carte semnată de el marchează o schimbare de atitudine şi de viziune, optând pentru proză, prilej de manifestare mai explicită a eului auctorial. Numele lui se leagă, în acelaşi timp, de o febrilă activitate publicistică derulată în aceşti ultimi douăzeci de ani scurşi de la câştigarea de către noi a libertăţii de exprimare. Dar, poate mai mult decât atât, numele lui poate fi asociat unor acte de curaj (de multe ori nebun, în opinia mea, ori măcar inadecvat situaţiei politice din ţară....), precum acela de a porni primul cotidian adresat populaţiei din oraşul Dej, iniţiativa reînfiinţării fostului judeţ Someş, cu capitala în acelaşi Dej, sau, mai recent, publicarea în periodicul pe care-l păstoreşte, „Realitatea de Bistriţa, Beclean, Dej”, a controversatelor caricaturi pe plan mondial, ce aduceau zică-se atingere islamismului însuşi... Temerar se dovedeşte Petria şi atunci când lansează în presă adevărate cruciade împotriva oportuniştilor, a autorilor fraudelor de orice fel, a politicienilor ipocriţi...

Tot un act de petulanţă mi se pare, din partea lui, şi acela de a încredinţa tiparului romanul Zilele mele cu Renata. Aşa cum se observă încă din titlu (nu, nu este aici nici o greşală!) Alexandru Petria se deconspiră ca luptător împotriva convenienţelor, prejudecăţilor şi tiparelor cu care ne-am obişnuit din comoditate sau... lene intelectuală. Inovaţia scriitorului constă în crearea iluziei că lectorul nu are înainte paginile unei cărţi, ci este martorul confesiunilor intime ale personajului principal, confesiuni făcute într-o stare uşor euforică, stârnită de încărcătura bahică a atmosferei din berărie, în faţa unei halbe pe trei sferturi goale. Marius, naratorul-personaj, se dezbracă de orice inhibiţie, renunţă la orice încorsetare socială şi se înfăţişează în faţa cititorului decis să dea glas francheţii şi îndrăznelii ce-l definesc.

Zilele mele cu Renata este un roman al căutării de sine. Eroul încearcă să se cunoască, ca individ şi publicist, analizându-se prin raportare la faptul divers nesemnificativ, prin relaţia ca cu nimicul cotidian. Eul se zvârcoleşte să iasă la suprafaţă, deşi, în aparenţă, în afară de ambiţia afirmării sale în societate şi a confirmării ca fiinţă publică, nu este motivat de nicio condiţionare exterioară, de nicio convulsionare de natură obiectivă. Personajul nu trece prin situaţii-limită, care să-l definească, în vreun fel anume, ca om. Nu este nici într-o etapă de răscruce a existenţei sale. Dimpotrivă, are parte de confortul material şi de confortul psihic propice cultivării acelui dolce far niente specific mai degrabă indivizilor predispuşi la meditaţie, decât unui macho ori action-man, cum se doreşte a fi Marius Oprean.

Ca şi prietenii săi Anton şi Corin, Marius aspiră să devină scriitor. În acest sens, îşi exersează aptitudinile scriitoriceşti preocupându-se de publicarea în presă a unor proze scurte şi de dezbaterile literare pe diverse teme cu numiţii Corin şi Anton, martori ai zbuciumului său sufletesc şi ai paşilor ezitanţi pe calea afirmării, dar ţinuţi totuşi la o parte de principala preocupare a eroului, erosul. Având, după propria mărturisire, talentul susţinut financiar de către părinţi, Marius se dedică, spune el, scrisului, în fond precumpănitoare devenind nu activitatea sa intelectuală – pulsatilă, cu sclipiri de originalitate, de geniu pe ici-acolo, însă demonstrând inconsecvenţă şi insuficientă motivaţie –, ci aceea erotică. Prin patul lui Marius trec Monica şi Viorica, Ana şi Maria şi... – numele nu mai are importanţă, căci el îşi alege partenerele de sex aproape fără discernământ, dintre prietenele de familie, cunoştinţele întâmplătoare sau dintre cele pe care le seduce în vreun bar, aiurea. Nu are importanţă nici aspectul fizic al vremelnicei muze, ori vârsta ei, pregătirea profesională ori dotarea intelectuală... Marius doreşte doar atât, o parteneră de sport, ori un antrenor titrat pentru activitatea fizică, nicidecum un companion sau un partener de cursă lungă. (De căutarea vreunei satisfacţii sufleteşti, emoţionale, sau spirituale nici nu poate fi vorba.) Obiectivul său este acela de a-şi demonstra virilitatea, de se defini ca mascul şi, în scurtele pauze, ca artist al cuvântului scris. În faţa ochilor cititorilor se derulează scene de dragoste trupească într-o varietate de forme şi consistenţe, amintind uneori de camilpetrescianul cuplu Ladima – Doamna T. (vezi înălţătorul episod în care Marius i-l prezintă Renatei pe Nichita Stănescu ca maestru al poeziei de dragoste), alteori evocând parcă instinctul pur, în genul „Maidanului cu dragoste” al lui George Mihail Zamfirescu (vezi cea dintâi secvenţă, a acuplării lascive dintre proaspătul operat Marius, suferind de febră septică post-apedictomie, şi Renata, în sala de ghipsare a spitalului, când petrec prima noapte de amor).

Singura eroină feminină ce prinde consistenţă în roman este ţiganca. Este singura care, în acest univers misoginic, unde elementul feminin are un singur rol, acela de a-l ajuta pe el, pe bărbat, să simtă împlinirea de-o clipă, se dovedeşte capabilă să-i facă faţă intelectualului în devenire Marius. Lipsită de alte studii decât cele elementare, căsătorită şi mamă a doi copii, Renata dovedeşte o inteligenţă nativă şi sexuală de natură să-l provoace în permanenţă pe scriitorul aspirant. Acesta se lasă sedus, dominat, pentru ca, la rândul ei, să o seducă şi să o domine pe aceea care îi acaparează tot mai mult viaţă şi îi înfrânează tot mai mult aspiraţia spre înalt. Cu toate acestea, Marius reuşeşte să-şi păstreze detaşarea şi o oarecare luciditate faţă de această relaţie, ce-l devorează şi-l alimentează cu energie în acelaşi timp. Mai mult decât atât, se străduieşte să ţină secretă idila sa cu ţiganca adulterină. Nu face acest lucru, evident, din cavalerescul impuls de a păstra intactă reputaţia doamnei, sau din teama că, gelos, soţul ei s-ar putea răzbuna crunt pe Renata, femeia ce-i împlineşte lui, artistului, cele mai cutezătoare fantezii senzuale. Motivaţia sa este pur egoistă: teamă de a nu fi judecat pentru alegerea făcută. În mod paradoxal, în ciuda spiritului său liber dornic de afirmare şi în pofida paginilor scrise, unde se declară în favoarea manifestării libertăţii de conştiinţă a individului, Marius nu dovedeşte destulă bărbăţie pentru a-şi asuma responsabilitatea legăturii sale cu Renata, nici măcar înaintea bunilor săi prieteni Corin şi Anton, cărora, la modul declarativ (nu şi practic!), le mărturiseşte absolut orice...

Evident, toate demersurile personajului din romanul au drept scop maturizarea (profesională şi sexuală) bărbatului aflat la douăzeci de ani. Însă el eşuează răsunător: literatura sa rămâne la nivelul rubricii dintr-o pagină anostă de ziar, iar ca individ uman nu reuşeşte să depăşească laşitatea fantelui de mahala incapabil să întreţină o relaţie cu o femeie în văzul lumii, la lumina zilei şi a... propriei conştiinţe. Nu are nici măcar atâta onoare, încât să pună punct, bărbăteşte, sordidei idile cu Renata. Ci, sub pretextul depresiei generate de moartea cuplului de prieteni în tragicul accident de avion, Marius o părăseşte pe motivul că ea ar fi lipsit de la înmormântare, deşi între Renata şi răposaţi nu existaseră nici un fel de raporturi care s-o aducă la cimitir. Mai mult decât atât (şi aici este partea inovatoare a romanului lui Alexandru Petria), Marius se apucă să rescrie istoria iubirii dintre sine şi Renata.... înlocuind-o pe eroina titulară, în pagină, cu altă femeie – semn extrem al laşităţii lui şi al dispreţului congenital faţă de sexul slab...

Recunosc, la primul contact fizic cu volumul de proză al lui Alexandru Petria, am avut o uşoară mişcare de recul: n-am înţeles subtilitatea titlului (Doamne, m-a ofensat cacofonia, căci sunt tributară formaţiei mele de filolog!), iar sugestiva imagine de pe copertă am considerat-o ofensatoare, potrivită mai degrabă sub-literaturii de pe taraba cu ziare, decât unui volum de beletristică. Nici primele pagini, cu stilul direct şi limbajul frust, vulgar de multe ori, evocând o sexualitate agresivă, elementară, nu m-au făcut să mă simt prea confortabil. Însă mi-am adus aminte îndemnul din prefaţa „Analelor” lui Tacitus, sine ira et studio, (judecă) fără ură şi părtinire, amintindu-mi că sunt cititor de profesie, deci trebuie să mă debarasez de orice prejudecăţi privind cartea ori autorul ei..., pentru a fi în stare să apreciez literatura dintre coperte. Şi nu mi-a părut rău deloc că am făcut asta. Am avut plăcuta surpriză să descopăr un scriitor autentic, înregimentat în mişcarea postmodernă, care a renunţat la convenţie, la canoane, pentru a se putea exprima pe sine ca individualitate lipsită de ipocrizie şi pudoare şi pentru a putea, ca artist, dovedi cu prisos bravură şi... – de ce nu? – bravadă suficiente pentru a ne ţine cu cartea în mâini până la ultima pagină.

Voichiţa Pălăcean-Vereş

Guvernantii merita linsati?

Avem de-a face cu un guvern care condamna efectiv la moarte pensionarii cu venituri mici. Si nu este deloc o afirmatie fara temei. Cu 3-4-5 milioane de lei vechi, atata au multi, din care o sa se mai taie o halca, cum o sa-si poata cumpara batranii medicamentele? O sa renunte la paine sau la medicamente. Un regim care nu respecta batranii merita pe langa dispret si altceva. Daca avem de-a face cu nistre criminali, sa stam cu mainile in san, sa nu ne aparam? De fapt, aparam vietile parintilor. Ar fi o dovada de prostie crasa. Ce-i de facut, deci?

Petria scos ca premiu la concurs

Hai s-o vedeti si pe asta http://www.avantaje.ro/Club-Avantaje/Concurs/Concurs-Editura-TRITONIC-Mai-2010.html?a=5919/1369355

Comandati Zilele mele cu Renata de pe situl editurii Tritonic!

Pana o sa ajunga in librarii, aveti ocazia sa cumparati romanul meu de aici
http://www.tritonic.ro/

Un interviu cu mine la lansarea romanului

E vorba despre cartea cu Renata, desigur. Amanunte http://www.youtube.com/watch?v=iq0bZSs1I4U&feature=player_embedded

Lansarea romanului meu la Dej si Cluj- in 4 mai

Renata scandalizeaza pudibonzii

Mai corect spus, se pregateste. Uite coperta...

Senzational. Focuri de arma intr-o biblioteca

Amanuntele le gasiti aici http://literaturaromana.ning.com/profiles/blogs/focuri-de-arma-la-biblioteca?xg_source=activity

Fumez tigari de contrabanda. Semnati petitia mea!

Fumez tigari de contrabanda fiindca refuz sa fiu luat de prost! Statul este ca un traficant de droguri fara scrupule

Tritonic lanseaza o serie de carti interesante

Tritonic Grup Editorial vă invită în perioada 3-7 martie la „Salonul de carte, presă şi muzică, AMPLUS” de la Muzeul de Istorie al României, aflat la cea de-a XV-a ediţie.

La fel ca şi la celelalte târguri şi expoziţii, cărţile Tritonic vor putea fi achiziţionate cu o reducere de 50% sau chiar mai mult (cărţi la 3, 5, 10 Ron.)

Vineri, 5 martie vă invităm în spaţiul pentru lansări din holul Muzeului de Istorie la o serie de evenimente:

ora 16.00 - Lansarea romanului “100 de zile”, de Stela Popa;

ora 17.00 – Lansarea ediţiei de martie a revistei Flacăra şi a romanului “Parfumul Vaduvei Negre”, de Oana Stoica Mujea;

ora 18.00 - Lansarea romanului “Urechile pisicii Olga”, de Oana Cătălina Duşmănescu.

Invitaţi la evenimente: George Arion, preşedintele publicaţiilor Flacăra, scriitor, publicist, scenarist

Bogdan Hrib, editor şi autor Tritonic

Oana Stoica Mujea, scriitoare

Aflată la o primă prezentare la târgul AMPLUS, „Urechile pisicii Olga” este o carte despre dragoste şi despre drumul pe care alegem să îl urmăm câteodată, deşi ne este teamă de ceea ce vom găsi când vom ajunge la capătul lui.

Cartea vorbeşte despre căutare, despre interacţiune, despre rătăcire, despre duioşie, despre frică, despre prietenie, despre ură, despre moarte, despre pierderi sau despre regăsiri. Mai ales de sine.

Este o carte despre curajul pe care îl câştigi de-abia în momentul în care te trezeşti singur, nefericit şi îndepărtat.

Prezentată în premieră astăzi, la Chişinău, „Parfumul văduvei negre” este o carte a cărei acţiune se petrece la un an după cea din „Indicii anatomice”, primul roman poliţist al Oanei Stoica Mujea. Când Iolanda Ştireanu este anunţată că doi dintre ziariştii importanţi ai ţării – Andrei Bădin şi Victor Ciutacu – au pus mâna pe nişte documente ce ar putea răsturna Guvernul, îşi dă seama că e singura care îi poate ţine în viaţă. Asta dacă nu e deja prea târziu.

Dacă la jumătatea cărţii enigma se rezolvă, intriga nu se sfârşeşte nici pe departe. Pentru că adevărata problemă nu e constituită de cel care a ucis şi a răpit, ci de cine avea interesul ca toate lucrurile acestea să se întâmple. De aici acţiunea devine imprevizibilă

Astfel, ziariştii, bloggeri, guvernul, ba chiar preşedintele însuşi, ajung fie personaje principale pe scena crimei.

„100 de zile” este un roman al Moldovei ultimilor ani, ani cu victorii şi înfrângeri, cu bucurie şi deznadejde, cu speranţă, cu flori, cu sânge…

PS. Informaţia am "furgăsit-o" de pe blogul lui Ioan Usca...

Petria cand era mic

E vorba de “Zilele mele cu Renata”. Ieri am semnat contractul cu editura. Sper ca volumul să iasă din tipografie în martie. Este o carte şocantă, nonconformistă, care nu se adresează puţopalmiştilor şi celor a căror gândire o concurează pe a panseluţelor. E “sulfuroasă” rău… Dintr-un puseu de excesivă modestie, declar că nu s-a mai scris aşa ceva în literatura română. E tare Petria, vă spune amicul Alexandru. Pârtie…!

Găsiţi fragmente aici http://literaturaromana.ning.com/









Semnal

• Adi Hadean
• Adrian din Satu Mare
• Agentia lui Bogdan Comaroni
• Alex Buhu
• Alex Mazilu
• Alina Gorghiu
• Ana Birchall
• Anca Alexandrescu
• Anca Vintzeanu, blog de psiholog
• Andi Laslau
• Andrei Badin
• Andrei din USA
• Andrei Rosca
• Argus (Iasi)
• Arhi
• Babilonul imobiliar
• Bibliotecaru
• Blog de suflet
• Blogul ”iubitorului” de Tovarasi
• Camelia Csiki
• Catalin Tolontan
• Cella (Oradea)
• Chinezu
• Ciutacu
• Codrin Scutaru
• Comanescu
• Constantin Gheorghe
• Corina Cretu
• Costin
• Cristi Scutaru (Canada)
• Cristi Şutu
• Dan Andronic
• Dan Mihalache
• Daniel Tudoran
• Dielda (Spania)
• Dive de carton
• Dojo (Timisoara)
• Dono
• Dracu
• Dragos Stanca
• Elisa (Fagaras)
• Flavius Obeada
• Fulgerica
• Gabriela Savitsky (Resita)
• Gigel (Sibiu)
• Ina
• Incasha (Constanta)
• Isabellelorelai
• Japonezul
• Lilick
• Lucia Verona
• Lucian Purcareanu/soferul
• Madalina Ionescu
• Magdalena Manea (CANADA)
• Mariana Sebeni (BRASOV)
• Marius Mina (SUA)
• Matilda
• Mihai Bacalu (Cluj)
• Mihai Mălaimare
• Mihnea Dumitru – Politica
• Mihnea Maruta
• Mirela Pete (Cluj)
• Monitoring Media
• Moshe&Mordechai
• Nea Costache
• Nicoleta Savin
• Oana Stoica Mujea (Pitesti)
• Octavian Pelin
• Paris Match
• Paul Gabor
• Politica romaneasca
• Radu Popa
• Revista blogurilor
• Roxana Iordache
• Roxana Toma
• Sandrinio Neagu (Suceava)
• Satmaranca, zisa Crina Dunca
• Sebastian Corn
• Sebastian Dan (Brasov)
• Sibilla
• SIMONA (Arhiva salvata de Google)
• sorin rosca stanescu
• Teodora-City life
• Tiberiu Lovin
• Trexel
• Valy Cofaru (America)
• Vania
• Vlad Petreanu
• VoxPublica
• White Wolfh
• http://www.simonaionescu.ro/
• • Adi Hadean pe blog. AdiHadean pe twitter.
  • Anca Alexandrescu
  • Andrei Crivăţ pe blog. andreicrivat pe twitter.
  • City Life – cu Teodora
  • Ciutacu pe blog. victorciutacu pe twitter.
  • Comanescu pe blog. anescu pe twitter.
  • Cozopleanul
  • Crina Satmareanca
  • Darius
  • Dromichaetes
  • Gabi Oana
  • Lucian Purcăreanu
  • Manuela Voicila
  • Mihnea digitalu pe blog. codexpoliticus pe twitter.
  • Moshe & Mordechai
  • Oana. Stoica. Mujea pe blog. OanaSM pe twitter.
  • Roxana Toma
  • Simona Ionescu
  • Tiberiu Lovin pe blog. ReporterVirtual pe twitter.
  • Tiribonflax
  
  
  • adc
  • Adiz
  • Adrian Ciubotaru pe blog. adrianciubotaru pe twitter.
  • Alex Mazilu
  • Alexandru Petria
  • Ana Peride
  • Andreanum
  • Andrei Meszaros
  • Anticalofilul
  • Artistu
  • Împărăteasa
  • Blogul anonimului
  • Cel mai tare din parcare
  • Cezar Paul-Bădescu
  • Cristian Banu
  • Cristian Patrasconiu
  • Călin Cosmaciuc
  • Dadatroll
  • ea si el
  • Eduard Huidan
  • Eftimie
  • Eugen
  • eVasile pe blog. vasilemanu pe twitter.
  • Florin Puscas
  • Gabriela Savitsky
  • George Moţoc
  • Grim Cris
  • In joaca
  • Ion Dascalu
  • Ionut Iancu
  • Ionut Stoica
  • Japonezul
  • Kaiser Soze
  • kmi
  • Laurentiu Oradeanul
  • Lucia Verona
  • Lucian Marin
  • Makavelis pe blog. Makavelis pe twitter
  • Maminineta
  • Marius Tudor
  • Mesterul Manole
  • Metablogar
  • Mihai Stanescu pe blog. MihaiStanescu pe twitter.
  • Mos Califar
  • Nenea Lars
  • Nicu Bendea
  • Oana Dobre
  • Pe surse
  • Pietricel
  • Que stii oare
  • Radu Popa
  • Raluca
  • Raluca Zenga
  • Razvan Pascu
  • Rekinoo
  • Răzvan Vintilescu
  • Robbie
  • Sorin Rusi pe blog. SorinRusi pe twitter.
  • Sorina Matei
  • Sportjournal
  • Starea presei
  • swaMp
  • techwr
  • Tudorelll
  • Turambar
  • Trenul personal
  • Vania
  • Vlad Bogos
  • zerocinci
  • Bogdan Gavrila
  • Bogdan Pitaru
  • Buddha
  • Cabral
  • Copolovici
  • Cristi Şutu
  • eCostin
  • Ionuţ Oprea
  • Jegul jegurilor
  • jurnalismonline
  • Manafu
  • Marie Jeanne
  • Piticu
  • Răzvan Şerbu
  • Sorin Tudor
  • Vis urât
  • Vlad Petreanu
  • 
    
• 
  

Randuri de misogin literar

Rânduri de misogin literar


Nu mă dau în vânt după literatura scrisă de femei. Nu neg că sunt nu doar niţeluş misogin în acest domeniu. De teama de-a nu fi dezamăgit de-o literatură fără cojones (bineînţeles- artistice şi nu anatomice!), plină de panseluţele unei sensibilităţi care-mi este străină şi nesuferită, cum comit majoritatea femeilor instrumentate cu oarece talent scriitoricesc, evit să citesc volumele lor, mai ales când e vorba de proză.
N-am pretenţii de evaluator literar, nu intenţionez să influenţez pe nimeni când mai scriu şi despre vreo carte. Asta rar, doar când consider că merită a naibii şi nu mă pot abţine. Şi mai cu seamă când este în cauză un talent nereceptat la valoarea sa reală. N-am pretenţia paranoică de-a susţine că sunt deţinătorul adevărului absolut, însă îmi asum gusturile şi damblalele. Dacă alţii nu sunt de acord, e ciorba lor. De obicei, mă rezum la ce ştiu să fac mai bine, adică la scrisul literaturii.
Textul de faţă nu era posibil dacă nu aveam pe internet reţeaua socială LITERATURA http://literaturaromana.ning.com/. Aici s-a înscris şi ieşeanca Olga Alexandra Diaconu. Care mi-a trimis volumele pe care le-a publicat, câteva de versuri, un op despre Mircea Eliade şi un roman- “Aşteptând să vină un val”.
O să mă refer la ultima lucrare menţionată, apărută la editura ArtPress din Timişoara, în 2004. Habar n-aveam de acest roman. Şi nu e de mirare, când cărţile sunt distribuite în România cum sunt distribuite. Altceva e de mirare- cum de nici un critic literar de top nu i-a clamat în timp constant valoarea. Care este evidentă.
“Aşteptând să vină un val” este un roman puternic, ultralucid, de 300 de pagini, ca un fluviu leneş, care poartă cu el buşteni, ambarcaţiuni ale pescarilor, dar şi gunoaie. Este povestea unei femei, în principal. Cu dramele, fantasmele, micimile şi înălţările sale. Olga Alexandra Diaconu mizează pe o proză cinstită, cu simţul amănuntului semnificativ, dură, precum un bisturiu care taie uneori pacienţi care n-au fost anesteziaţi, despre dragoste şi moarte, despre scris.
N-o să povestesc story-ul din “Aşteptând să vină un val”. Nu numai ca să păstrez suspansul şi să vă incit. Ci şi fiindcă centrul de greutate al valorii cărţii nu stă în el. Cei interesaţi pot afla romanul, gratuit şi legal, in serial, pe LITERATURA (http://literaturaromana.ning.com/).
Vă invit la lectură! Olga Alexandra Diaconu este o romancieră de neignorat.
Alexandru Petria

Sprijin pentru Marius Oprea!

Amanunte despre caz aici http://literaturaromana.ning.com/profiles/blogs/in-sprijinul-scriitorului?xg_source=activity

Va invit la o treaba serioasa!

Aici http://literaturaromana.ning.com/

Inconfundabila Olimpia

Olimpia Răcăşan nu sărea o zi fără să-şi admire dosul în oglindă. Şi de mai multe ori, nu doar când îşi trăgea colanţii peste chiloţi dimineaţa. Ori seara, la dezbrăcare, prilej cu care îşi frământa fesele cu palmele. Energic, mult, circular- de la dreapta spre stânga. Şi-a botezat Pic şi Poc rotunjimile dorsale, pe care le evidenţia adesea şi cu pantaloni mulaţi violeţi sau roşii. Era mândră de ele, de volumul lor, ca două canistre de benzină- aerodinamice, totuşi- tari şi inflamabile, după opinia niţel suprarealistă a lui Ciprian, soţul care a părăsit-o. El a fost extaziat de fesele Olimpiei, le mai numea altare ale onaniştilor. Iar când era nervos obişnuia să spună că, de fapt, sunt singurele valori sigure ale ei. Prin onanişti se referea la trecătorii care întorceau capetele când se plimba pe stradă femeia, precum moriştile de tablă, cu un cocoş deasupra, pentru vânt, şi unii chiar se împiedicau, subjugaţi de evidenţa voluptuoasă a rotunjimilor.
Ciprian şi Olimpia au stat împreună cinci ani. Cu rele, cu episoade de dragoste, fără copii. După vizite repetate la doctori, care mai de care mai renumiţi, Olimpia a început să-şi descarce nervii pe soţ, şi-l lua şi pe Dumnezeu ca duşman în tiradele sale. Că n-a avut noroc. Că de ce ea, că, dacă ea este aptă, de ce i-a dat Dumnezeu un aşa bărbat?
- Tu ai umblat după mine, nu eu după moaca ta, a repezit-o odată Ciprian.
- Cine s-a gândit că, şi dacă-ţi pui reactoare atomice în spermatozoizi, nu eşti în stare să faci copii.
Faţa lui Ciprian s-a lungit, un muşchi, ca o cârtită pe un teren viran, parcă dădea să-i spargă pielea întunecată a obrazului stâng, şi-a început să se gândească la licurici şi libelule până a băut o gură zdravănă de coniac. Şi-a împachetat câteva haine, a anunţat-o pe Olimpia că o să trimită pe cineva zilele următoare ca să le ia pe cele rămase, cât şi că-i lasă tot din casă în afară de Bilă, dogul german, şi s-a dus.
După doi ani, încă nu erau divorţaţi. Dar Ciprian s-a mutat din Deania în Bucureşti, unde şi-a deschis un atelier foto. N-a revăzut-o pe Olimpia. Ceea ce regreta uneori, când era beat spre foarte beat, e drept că rar, erau fesele ei, iar imaginea acestora îi rămânea ca o pilitură pe retină până începeau să-l doară ochii şi adormea cu palmele pe faţă.
Când, după un timp, un prieten l-a anunţat că Olimpia stă cu un şofer tatuat pe ambele mâini, s-a mărginit să spună că-i treaba ei şi că nu-l interesează. Şi nu prea minţea, tocmai o aştepta pe Luciana, o informaticiană fâşneaţă, ca să meargă la cumpărături.
Dimineaţa s-a trezit parcă ridicat de-o mână gigantică de pe cearceaful de satin mototolit. Simţea că emană energie, ca o baterie Duracell. Luciana încă dormea. Era transpirată pe frunte. Când îşi încheia cureaua ceasului, Ciprian a comparat mental fundul ei cu al Olimpiei. Prima a ieşit în dezavantaj. Dar Luciana avea altele de top. A împrăştiat aceste gânduri cu prima ţigară şi ieşind în curte ca să-i dea de mâncare lui Bilă, care îşi rotea coada asemenea un mixer pus pe lent. Îi plăcea de Luciana, era ca ieşirea luminoasă dintr-un coşmar. Şi era prima zi de Crăciun pe care n-o s-o petreacă singur de la despărţirea de Olimpia.
Când a intrat pe net, nu se gândea la ceva anume. A deschis un site de ştiri. A găsit postat un film din Deania, unde în ajun fusese jefuită o bancă. Camerele de supraveghere au surprins doi oameni îmbrăcaţi în Moş Crăciun, cu pistoale în mâini. Se vedea pe ecran o caseriţă care plângea isterizată, paznicul era legat pe un scaun. Unul dintre Moşi avea nişte pantaloni mulaţi, extem de mulaţi. Ciprian nu-şi putea muta ochii de pe acele fese. Erau inconfundabile. După câteva secunde, când celălalt Moş şi-a vânturat mânecile hainei roşii prin aer, a observat pe braţele brusc dezgolite tatuaje. Bilă lătra afară după o mâţă sură.
- Ce faci scumpule?, s-au lovit mai apoi cuvinte de el, şi-a realizat că s-a trezit şi Luciana, după ce ea i-a trecut o mână uşoară prin păr.
- Nimic. Am de sunat undeva.
În momentul în care vorbea la mobil cu un poliţist, Ciprian a gesticulat ca şi cum ar fi alungat ţânţari înnebunitori. Luciana îl privea stupefiată, feliind un cozonac.
Alexandru Petria

Fara Basescu, Geoana si alte lighioane...

Va invit la o treaba serioasa. Aici http://literaturaromana.ning.com/

Dovada audio a falsificarii alegerilor

Nu credeam ca la atatia ani dupa Revolutie o sa pot asculta asa ceva

http://blog.imperiaonline.me/2009/11/23/cea-mai-clara-dovada-a-fraudarii-alegerilor-prezidentiale/

Cand este in toane bune cucul

- M-am săturat de viaţă, nu plânge, i-a şoptit Afinia lui Sergiu Pop. Capul parcă i se topea în perna imensă, transpira, o transpiraţie rece, dar zâmbea. Cu o lună în urmă împlinise 94 de ani. De când o ţinea minte, era cocârjată ca un semn de întrebare. La discuţii, din cauza diformităţii coloanei vertebrale, era nevoită să-şi privească interlocutorii dându-şi gâtul pe spate. Sergiu îi evita ochii. Se uita spre fereastră, spre ghivecele de flori de pe pervaz şi se prefăcu că are nevoie să-şi sufle nasul în batistă.
- Sergiule, am trăit destul, m-am plictisit, a auzit şi a simţit mâna Afiniei peste a sa. Nu plânge, cât am trăit…
Afinia n-a fost niciodată căsătorită. Nu era adepta conformismelor. Era prietenă din tinereţe cu bunica lui Sergiu, iar cu Sergiu se purta ca şi cum i-ar fi nepot. Când el a fost mic, mergeau toţi trei în excursii mai în fiecare duminică. Adesea se hotărau unde să plece doar când ajungeau în gara veche a Deaniei. Excursiile au fost pricină de scandaluri nenumărate, părinţii lui Sergiu erau revoltaţi că nu li se spunea unde plecau, iar bunicul lui Sergiu, care întotdeauna stătea acasă, era nevoit, pe post de paratrăsnet, să îndure reproşurile fiicei lui când se nimerea să-i viziteze duminica şi ei erau duşi. Atunci Victoria, mama lui Sergiu, ameninţa invariabil că n-o să le mai lase nepotul în grijă. Însă asta nu s-a întâmplat, Sergiu a stat până la intrarea în liceu la bunici.
- Mai fumezi, Sergiu?, se interesă ca întotdeauna Afinia.
- Da.
- Tot Claudia ţi-e prietenă?
- S-a terminat. Emilia.
- O să mor. Răceala asta o să mă doboare.
- Vorbeşti prostii, tanti. Soiul rău este răzbătător. Nu mori că trebuie să-mi dai bani să merg la fete. N-o să mă laşi lefter.
- Şi băncile dau faliment, apoi oamenii…, Sergiu.
Sergiu se străduia să pară că glumeşte.
- Mai ai doi ani şi gata liceul, o să fii chiar bărbat. O să-ţi aduci aminte de mine?
- Trebuie să merg la toaletă. Sergiu nu ştiu cum a ieşit din cameră, iar în baie, după ce s-a spălat pe faţă, a tras apa la toaletă. Stătea şi se uita în oglindă şi-şi dădea seama că nimic n-o să fie ca până atunci. Ştia c-o să moară Afinia, l-a auzit pe doctor când a vorbit cu bunica lui. Se străduia să se gândească la ce-a visat în noaptea trecută, ca să-şi reprime tristeţea. Trebuia să dea teză, iar profesoara le-a dat subiectul “Când este în toane bune cucul”.
- Du-te la dulap. Pe a doua poliţă, sub cămăşi, e un plic. Scrie numele tău pe el. Sunt marea parte a economiilor mele. Cheltuie banii cum vrei… Sunt ai tăi. Nu spune nimănui de ei, este secretul nostru.
- Tanti… Sergiu se aplecă s-o sărute pe obraji pe Afinia. Se străduia să nu plângă.
- Poţi să plângi, dacă-ţi face bine, nu e ruşine, adevăraţii bărbaţi şi plâng…
Vorbea cu Afinia despre orice, de parcă-i era colegă de şcoală. Afinia îl învăţase primele înjurături.
Când a murit Afinia, cei apropiaţi au fost curentaţi, ai zice. Se împiedecau unii de alţii, nu pune aia acolo, pune-o dincolo, sună în stânga, ba în dreapta, cheamă popa, comandă coroanele, vorbeşte cu groparii, pentru sicriu, anunţă prietenii, am uitat ceva?
După ce doctorul Chiorean a certificat decesul, au spălat-o pe Afinia şi au îmbrăcat-o cu haine noi. Sergiu, întrând în cameră, revenit de la magazin, a observat că pe talpa pantofului drept al Afiniei a rămas o etichetă galbenă.
Spre seară, doi haidamaci au adus sicriul.
- E o treabă, cucoană, i s-a adresat unul cu început de chelie bunicii lui Sergiu.
- Ce treabă?
- Nasoală, a naibii, nu merge capacul, se băgă în discuţie şi celălalt, cu cel puţin 47 la bocanci.
- Dar pentru o sticlă de palincă o dăm gata…, reluă primul.
Sergiu se uita nedumerit, toţi din familie au ieşit, de el au uitat. A văzut cum cei doi o aşează pe Afinia pe podea, pe covorul înflorat, cu faţa în jos, cum cheliosul îi pune sub faţă o pernă cu broderii. Apoi cum haidamacul cu 47 la bocanci s-a lăsat cu greutatea unui picior pe coloana vertebrală a Afiniei, de mai multe ori, până oasele au pârâit. Haidamacii au băut câte un gât de palincă.
- Tanti, azi noapte eram disperat cu o teză, îşi aminti Sergiu că grăise după ce s-a întors de la toaletă. Ce vis… Profei i-a căşunat să scriem despre “Când este în toane bune cucul”.
- Şi ai sfeclit-o, bănuiesc…
- Sigur, m-am trezit disperat, ud leoarcă.
- Eşti o figură, Sergiule, auzi, o teză despre toanele cucului… Cucul… Mă rog, asta-i…
- Tanti Afinia…
- Lasă…
Ajutaţi de haidamaci, bunicul şi bunica au reuşit să pună corpul îndreptat al Afiniei în sicriu. Acesta era cum a fost poate doar în tinereţe.
- A trebuit să ajungă după moarte ca alţii, la linie, că vie le avea pe-ale ei, murmură bunica lui Sergiu, iar el privea de pe scaunul maro unde-i plăcea să şadă Afiniei. Cei maturi tot nu păreau să-i simtă prezenţa. Iar pisica Afiniei i s-a aşezat în poală.
- Când este în toane bune cucul, i se întoarseră lui Sergiu cuvintele ca un bumerang în urechi.

Va invit sa va inscrieti pe LITERATURA http://literaturaromana.ning.com/

Dementul Traian Ungureanu

Traian Ungureanu a scris pe blogul său un text care arată că este pur şi simplu dement:

„Nu e timp de plîns! E clipa revoltei! Au ars a doua oară morţii Timişoarei. Banda lui Geoană, Antonescu şi Johannis a intrat în Timişoara, prin trădarea primarului Ciuhandu, trădătorul neuitatului Corneliu Coposu. Au dansat pe sîngele care a scăldat Piaţa Oprei!

De ajuns! Pînă aici! Lăcomia nefericiţilor care vor să înghită România a îndrăznit, astăzi, să se atingă de Timişoara. Astăzi, de 1 decembrie, ziua naţională a României!

Dragii mei prieteni, aţi văzut ce ne aşteaptă sub Geoană!

Protestaţi! Oricum şi oriunde! Pe stradă, pe net, între prieteni şi mai ales PRIN VOT, PE 6 D#ECEMBRIE!

Gloria Timişoarei nu se va stinge niciodată!”

Când te gândeşti că omul este în Parlamentul European...

Basescu si poporul. Teapa...

Ce trebuie sa mai faca Basescu sa nu fie reales?

Basescu, Lenin, Bogza

Am găsit un text interesant, semnat de Mihai Iovănel, pe blogul revistei „Cultura”:

„Lansez invitatia, adresata atat formatorilor de opinie şi cariatidelor societăţii civile mature si responsabile, cat si oamenilor simpli, poporului, de a semna textul de mai jos:

Daca ar veni cineva de pe alta planeta si-ar intreba: – Cine e Traian Basescu ? iar noi am vrea sa-l facem sa priceapa total, dintr-odata, cred ca i-am putea raspunde: – Traian Basescu e omul pe care-l iubesc milioane de oameni. Acesta este un adevar, o realitate a umanitatii, a planetei noastre. Pe Traian Basescu il iubesc milioane de oameni, fiecare cu dragostea lui, calda, adinca si intreaga, ca si cum el singur l-ar cunoaste si l-ar iubi. Il iubesc milioane de oameni, cu cea mai profunda dragoste de care sunt in stare, ca si cum in clipa mortii Traian Basescu i-ar fi chemat pe fiecare in parte, lasindu-le mostenire tezaurul inimii lui uriase si fierbinti. Pe Traian Basescu oamenii il iubesc cu inima lui Traian Basescu, intorcindu-i, toti impreuna, dragostea cu care el i-a iubit. Acesta este un adevar, o realitate a umanitatii, a planetei noastre. Un om a aparut dintre oameni, atit de mare si de generos, incit i-a putut iubi pe toti, luptind intreaga viata, cu toata forta geniului sau, pentru binele lor, iar astazi milioane de oameni descopera ceea ce e mai bun si mai adinc in fiinta lor, in dragostea cu care il iubesc pe Traian Basescu. In Traian Basescu, in chipul si in faptele lui, oamenii vor putea gasi oricind sensul adevarat si adinc al omeniei. In Traian Basescu, in chipul si in faptele lui, oamenii vor putea afla oricind, si pasiunea cu care trebuie doborita vechea si nedreapta lume, si dragostea, lumina si omenia cu care tre­buie cladita lumea noua.

P.S.

Textul de mai sus reprezinta un fragment dintr-un articol al lui Geo Bogza despre Lenin; singura modificare pe care am operat-o a fost inlocuirea lui Lenin cu Traian Basescu. Il reproduc in continuare, in intregime, pentru virtutile lui literare, la care ar putea trage cu ochiul chiar insi cu centura neagra la lovitura cu limba (Traian Ungureanu & co):

Geo Bogza, Daca ar veni cineva de pe alta planeta…:

„Daca ar veni cineva de pe alta planeta si-ar intreba: – Cine e Lenin ? iar noi am vrea sa-l facem sa priceapa total, dintr-odata, cred ca i-am putea raspunde: – Lenin e omul pe care-l iubesc milioane de oameni. Acesta este un adevar, o realitate a umanitatii, a planetei noastre. Pe Lenin il iubesc milioane de oameni, fiecare cu dragostea lui, calda, adinca si intreaga, ca si cum el singur l-ar cunoaste si l-ar iubi. Il iubesc milioane de oameni, cu cea mai profunda dragoste de care sunt in stare, ca si cum in clipa mortii Lenin i-ar fi chemat pe fiecare in parte, lasindu-le mostenire tezaurul inimii lui uriase si fierbinti. Pe Lenin oamenii il iubesc cu inima lui Lenin, intorcindu-i, toti impreuna, dragostea cu care el i-a iubit. Acesta este un adevar, o realitate a umanitatii, a planetei noastre. Un om a aparut dintre oameni, atit de mare si de generos, incit i-a putut iubi pe toti, luptind intreaga viata, cu toata forta geniului sau, pentru binele lor, iar astazi milioane de oameni descopera ceea ce e mai bun si mai adinc in fiinta lor, in dragostea cu care il iubesc pe Lenin. In Lenin, in chipul si in faptele lui, oamenii vor putea gasi oricind sensul adevarat si adinc al omeniei. In Lenin, in chipul si in faptele lui, oamenii vor putea afla oricind, si pasiunea cu care trebuie doborita vechea si nedreapta lume, si dragostea, lumina si omenia cu care tre­buie cladita lumea noua. Am vazut chipul lui Lenin ivindu-se din urzeala unui covor tesut de femei calmuce: Lenin parea calmuc. Am vazut chipul lui Lenin ivindu-se din urzeala unui covor tesut de femei uzbece: Lenin parea uzbec. Am vazut chipul lui Lenin tesut din fire de matase de femei chi­neze : ele si-l inchipuisera ca pe un chinez. Nu am vazut, dar sunt sigur ca undeva in Africa exista un chip al lui Lenin din care s-ar putea crede ca a apartinut rasei negre. Popoare, neamuri si rase si-l insusesc, si-l vor cit mai aproape de viata si inima lor. Fiecare om i se daruie, convins ca dragostea lui e mai fierbinte si mai adinca decit a celorlalti. Eu care scriu aceste rinduri cred ca-l iubesc pe Lenin cel mai mult, iar tu care le citesti esti sigur ca-l iubesti si mai mult. Aceasta e maretia, forta si universalitatea figurii lui Lenin. Fiecare om il iubeste simtindu-l al lui si al inimii lui. Fiecare popor il iubeste simtindu-l al sau si al aspiratiilor sale. Si ceea ce e mai bun in uma­nitate il iubeste, simtindu-l al el si al idealurilor ei. Daca ar veni cineva de pe alta planeta si uimit de dragostea uma­nitatii fata de Lenin, ar vrea sa-i afle temeiul, nu i-am putea raspunde decit cu cuvintele celui mai mare biograf liric al sau: Pentru ca a fost, dintre oameni, cel mai uman. Acesta este iarasi un adevar, o realitate a umanitatii, a planetei noastre. Oamenii iubesc in Lenin cea mai inalta culme a omeniei, tot ceea ce a putut produce umanitatea mai conform cu chipul ei din zile de sarbatoare. Faptele lui Lenin indreptatesc omenirea sa-l considere, cu o ne­tarmurita mindrie, un titan. Istoria ii inscrie numele pe cea mai glo­rioasa si solemna pagina. Lumina Revolutiei din Octombrie, care poarta pecetea geniului lui Lenin, pluteste ca un nimb pesta o omenire noua si creatoare. Dar acest titan a fost, in viata lui, in gesturile lui de fiecare zi, in raporturile lui cu oamenii, in substanta si in esenta fiintei lui, de o pilduitoare si emotionanta simplitate, de o pilduitoare si emotionanta omenie. Pe oameni, Lenin i-a iubit cu o inima uriasa si cu o gingasie de copil. Asa il tin minte popoarele si asa il iubesc la rindul lor. Daca Lenin ar invia, daca s-ar ivi iarasi printre oameni, toate cele cinci continente l-ar coplesi cu dragostea lor. Daca s-ar sti ca-i e foame, sute de milioane de oameni ar face ceea ce faceau, in anii revolutiei, soldatii rusi: si-ar rupe piinea in doua si-ar imparti-o cu el. Daca s-ar afla ca-i e frig, sute de milioane de oameni si-ar scoate haina si s-ar duce sa-l inveleasca. Iar daca ar atipi o clipa pe patul lui simplu, intreaga umanitate ar pasi in virful picioarelor pentru a nu-l trezi pe acest minunat si urias copil al ei”.

Contemporanul, 20 aprilie 1956, nr. 16”

Ceva ce n-o sa va dezamageasca!

Aici http://literaturaromana.ning.com/

Haideti sa-l facem presedinte pe Crin!

Votati caracterul!

Ati vazut prima si, sper, nu ultima dezbatere intre candidati sambata, la Cluj. Acolo, am reusit sa demonstrez ca pot sa il inving pe Traian Basescu. Si ca jocurile nu sunt inca facute. Am fost deschis si onest, la fel ca in fiecare moment important din acest an. Asa am fost cand am castigat presedintia PNL, la inceputul anului. Asa am fost cand l-am propus pe Klaus Iohannis premier. Sincer, deschis, fara complexe. Sunt un om liber si asa vreau sa fiu si ca presedinte. Un om care are in spate doar sprijinul oamenilor care il voteaza.

Duminica voi vota pentru schimbare. Si va indemn sa faceti la fel. Insa va mai indemn ceva. Votati omul inainte de orice sigle. Votati caracterul. Nu conteaza cate cifre invatam fiecare dintre noi pentru a da bine in cadru. Important este caracterul. Uitati-va la presedintele actual. Sunt sigur ca stie foarte multe cifre si se pricepe la administratie. Si, cu toate astea, de ce o ducem atat de rau ca tara?

Conteaza caracterul. Un presedinte sau un viitor presedinte trebuie sa nu minta. Sa nu fure. Sa fie integru. Sa nu ii fie rusine de trecutul sau. Sa nu aiba schelete in dulap. Sa nu fie la mana altora. Sa aiba curajul sa ia decizii importante si grele atunci cand e nevoie. Sa aiba onoare.

Presedintele, prin actiunea sa, prin modelul sau, da directia tarii. El trebuie sa fie un om de care sa fii mandru si care sa te inspire. Care sa nu te faca sa te rusinezi si pe care sa nu-l banui de agende ascunse.

Veniti la vot. Sa nu credeti ca jocurile sunt facute. Sa nu credeti ca totul este decis. Nu este. De noi depinde. Daca stam acasa, decid altii pentru noi. Avem sansa unei schimbari extraordinare.

Va astept alaturi de mine pe 22 noiembrie!
Crin Antonescu

Scrisoare catre Base. Am primit-o prin e-mail

Dragă Traiane,

Sunt eu, fostul tău alegător. În 2004, te-am votat cu speranţa că voi trăi mai bine, într-o ţară normală şi liniştită. Te-am votat cu speranţa că vei stârpi corupţia, că nu ne vor mai conduce baronii şi clientela abonată la banul public, ci oameni competenţi şi integri. Te-am votat cu speranţa că vei fi un preşedinte care-şi respectă cuvântul dat. Am sperat că vei fi un preşedinte pentru mine, nu pentru tine.

Din păcate, m-ai dezamăgit. Ai fost un preşedinte numai pentru tine, pentru partidul tău şi pentru clanul tău. Ai provocat scandal după scandal, încercând să-mi distragi atenţia de la ceea ce vreau eu, ca să mă gândesc numai la ceea ce vrei tu. Ai promis ceva şi ţi-ai luat cuvântul înapoi de zeci de ori, încercând să mă prosteşti în faţă. Ai pus în funcţii şi în demnităţi publice oamenii tăi, care s-au dovedit a fi nişte incompetenţi cu o singură calitate: slugărnicia faţă de tine! Poate că tu ştii mai bine ce calităţi personale o avea doamna Udrea, dar eu am văzut doar nesimţire, incultură şi clientelism politic. La fel, şi la prietena dumneai şi a ta, doamna Ridzi...

Apropo, fiica mea, care acum cinci ani era în clasa a IV-a, se apropie acum de vârsta majoratului. Ce zici, crezi că are vreo şansă să ajungă europarlamentar, ca EBA aia mică, a ta?!

Da, într-adevăr, patru ani am trăit mai bine. Am simţit că muncesc pentru mine, că am un salariu mai bun şi un venit mai mare. Chiar şi maică-mi i-a crescut pensia de trei ori, faţă de cât avea pe vremea lui Năstase. Dar ăsta nu e meritul tău! Tu chiar n-ai făcut nimic. Ba nu, de fapt ai făcut. Ai purtat un război politic permanent, bazat pe minciună, manipulare şi dorinţă de distrugere. În utimul an, trăiesc muuult mai rău. Firma la care lucrez e sufocată cu taxe şi impozite, o jumătate din oameni au fost deja daţi afară. Mie, deocamdată, mi-au redus salariul şi mă aştept ca, oricând, să devin şomer. Iar tu mă pui să-ţi plătesc din buzunar (eventual şi pe fie-mea, când s-o angaja) împrumutul la FMI, bani pe care nu ştie nimen i cum îi cheltuiţi tu şi ai tăi... Apropo, mi-amintesc cum ziceai acum un an, când te pupai cu Geoană: „Guvernul PD-L-PSD este guvernul la care am visat”. Şi, de-atunci, o ducem tot într-o criză! O criză economică, politică şi morală.

Dragă Traiane,

În schimbul votului meu, ţi-am cerut să fii un adevărat Şef de Stat, iar tu te-ai comportat ca un şef de trib, obsedat de putere. Eşti un om meschin şi rău, căruia nu-i pasă decât de sine însuşi şi care ar face orice ca să rămână în fruntea bucatelor. În cinci ani de mandat, ai avut o singură realizare: nesimţirea la putere în România!

Eu, unul, m-am săturat şi n-am de gând să stau cu mâinile-n sân. Ştiu că ai vrea să mă ţii acasă în ziua alegerilor. Ştiu că, în ziua aia, ai vrea să iasă din casă doar băieţii tăi (eventual şi ai lui Geoană), aduşi la urne cu autobuzul sau cu hârtia de o sută. Ştiu că ai vrea să intri în turul II cu prietenul tău, Geoană, un om slab şi şantajabil, care a jucat mereu după cum i-ai cântat tu. Ştiu că vrei să furi alegerile, profitând de indiferenţa mea şi a celor ca mine. Dar te asigur că pariezi greşit de data asta!

Te asigur că, duminică, 22 noiembrie, voi ieşi din casă. Şi îi voi lua şi pe ai mei!

Voi vota un Preşedinte care ne uneşte, nu ne dezbină.

Voi vota un Preşedinte competent, integru şi neşantajabil.

Voi vota un Preşedinte care-şi respectă cuvântul dat.

Voi merge la urne şi voi vota un om de bun-simţ, pentru ca, împreună să scoatem România din criză.

Voi vota ANTONESCU PREŞEDINTE!.

Semnat,

Un cetăţean de bun-simţ al României

P.S.: De ANTONESCU ţi-e cel mai frică în turul II, nu, Traiane?! (nu aştept răspuns scris, poţi să-mi dai replica la televizor, că oricum apari fără contracandidat, de frică să nu te ia ANTONESCU la întrebări...).

P.S.S. Trimite-i scrisoarea si lui Basescu. Sa afle si el.

Sa auzim doar de bine!

Iarna nu-i ca Che Guevara!

Bani pentru Crin

http://www.youtube.com/watch?v=sP5WGS9hU1I&feature=player_embedded

Base pariaza pe Crin... Via Ioska

Hai la LITERATURA!

O provocare pentru oamenii inteligenţi. Vă invit să vă înscrieţi. Aici

http://literaturaromana.ning.com/

Prima zapada

Alexandru Santamaria nu se legăna cum a văzut Călin Bob în filme. Doar atârna de funie, cu pantalonii gri, călcaţi atent la dungă, murdăriţi de fecale şi urină. “A avut oare erecţie înainte de moarte?”, a crescut întrebarea în capul lui Călin, repede alungată de amintirile despre fostul lui profesor de fizică. Cât l-a mai cicălit, câte note proaste i-a dat la liceu, cum le-a povestit şi părinţilor că nu se străduieşte deloc să înveţe, şi ce palme a primit de la tatăl său pentru asta. Stătea şi se uita, ar fi vrut să se apropie, însă picioarele nu-l ascultau. Nu-i era frică, îi era frig. Ce să-i facă fostul profesor care s-a spânzurat? Fără vreo legătură a rostit: “Vine iarna ca un câine, s-a dus vara ca o pâine.” De câteva zile tot repeta mecanic aceste cuvinte, spre exasperarea prietenilor şi părinţilor. N-a nins încă, totuşi prima ninsoare nu e departe, ceru-i precum cimentul, ba chiar mai închis la culoare pe alocuri, ca un fund de ceaun ars ai zice, se gândeşte Călin. Noaptea e pe cale să alunge pâlpâirile de lumină din poiană. A ieşit să se plimbe după ce-a pierdut 100 de lei la poker, bani pe care nu-i avea. Şi trebuia să plătească datoria în două zile. Era nervos, roşu la faţă, nu de pagubă în principal, ci fiindcă Florin, Alin şi Viorel l-au miştocărit crunt. De obicei câştiga el. Azi însă n-a fost în mână şi cei trei i-au simţit de la început slăbiciunea ca sălbăticiunile sângele.
I se părea că Santamaria îl priveşte din ştreang. “Să te sânzuri când ai un asemenea nume…”, murmură Călin şi-şi aprinse o ţigară. “Acum pot fuma şi-n faţa ta, na.” De undeva, de departe, se amestecau voci.
Se apropie de fostul profesor cu ţigara în colţul gurii. Dintr-o dată a început să ningă. Îl căută pe spânzurat în buzunarul de la piept al scurtei şi găsi un pormoneu. Erau în el 10 lei, acte şi-o scrisoare de adio. “Ce scârţar”, înjură în barbă şi-şi înghesui fulgerător pormoneul sub pantaloni, în chiloţi.Vocile erau foarte aproape.
“Dumnezeuleee”, a început să strige şi să alerge în direcţia vocilor.
Erau doi poliţişti şi câţiva inşi care aveau casele prin preajmă.
Cuvintele i-au secat şi-şi tot agita mâna în direcţia mortului. Şi ningea des, cu fulgi cât ciupercile de rouă, compară mental.
- Mi-a zis că se omoară, l-a auzit pe unul, cu barbă roşcată şi înfofolit jerpelit.
- Copile, nu te apropia de el, i-a spus printre dinţi un poliţist. Călin a dat din cap că înţelege. Acelaşi poliţist a găsit un fişic de sute în pantalonii lui Santamaria, după ce i-a tăiat funia. 1300 de lei.
- N-a lăsat nici o hârtie explicativă, l-a auzit Călin pe celălalt poliţist şi a început să plângă.
- Nu plânge copile, aşa e viaţa, l-a împis într-o parte un bătrân. Călin hohotea. Iar pe chipul lui Santamaria fulgii începeau să se topească. Parcă lăcrima şi spânzuratul.
- A murit foarte recent, concluzionă careva. Călin nu ştiu cine, căci ochii îi erau plini de lacrimi. “Ce tâmpit sunt. Fraier. Şi morţii mă umilesc”, îşi spuse.
- Ce ţi-e şi cu viaţa, i-a fost profesor, se ridică din grup altă voce.
Călin Bob arse acasă pormoneul în teracotă. N-a citit ultimele rânduri ale lui Santamaria. Nu s-a uitat la televizor şi-a dormit fără vise. Ninsoarea s-a oprit abia după o săptămână.
Alexandru Petria

Inca o proza de-a mea in Ziarul de Duminica

Cititi, ca merita. Zic eu, cu modestie... Aicea e locul faptei
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/foileton-o-fapta-crestineasca-4993192/

Pro Paul Goma. Semnaţi!

Am găsit pe net:

„Petiţie pentru acordarea cetăţeniei Române scriitorului PAUL GOMA şi familiei sale

destinatar: Domnului Preşedinte al României, Traian Băsescu * Domnului Ministru al Afacerilor Externe, Domnului Ministru al Culturii şi Cultelor * Domnului Ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu

Scriitorul român PAUL GOMA s-a născut pe data de 2 octombrie 1935 în Basarabia, pe atunci ţinut românesc. A locuit mai bine de patru decenii în România, a fost membru al Uniunii Scriitorilor dupa debutul editorial oficial din anul 1968 cu volumul "Camera de alături". De atunci a publicat peste 30 de volume de proză, memorialistică şi publicistică atât în România cât şi în Occident. Pe data de 20 noiembrie 1977 este obligat să părăsească România după arestări şi presiuni succesive din partea Securităţii, împreună cu familia sa. Motivul: faptul că nu era de acord cu manifestările regimului comunist, totalitar, extremist, care se cimentuia în România. A fost singurul scriitor căruia i s-a luat cetăţenia română prin decret prezidenţial în 1977 şi a fost exclus în mod abuziv din U.S.R. din motive politice. Şi asta pentru că avea curajul să spună cu voce tare sau să scrie apăsat că gândeşte altfel decât ceilalţi!
În alte ţări (cum ar fi Cehia, Polonia sau Ungaria) disidenţii de talia lui Paul Goma au fost recuperaţi de generaţiile actuale şi puşi la loc de cinste. În România comunismul a fost condamnat doar la televizor sau în Parlament, pe hârtie...

Acesta nu este primul apel pentru reacordarea cetăţeniei romane pentru Paul Goma, în 2006-2007 au mai existat petiţii înaintate autorităţilor noastre, semnate de peste 500 de cetăţeni români, intelectuali, scriitori, jurnalişti, artişti plastici. De asemenea, au existat o serie de scrisori adresate preşedintelui României, Trăian Băsescu, de către PAUL GOMA, la care acesta n-a avut timp să răspundă.

Solicităm autorităţilor notificate în prezenta petiţie să găsească o soluţie pentru repararea acestei injuste erori istorice, prin reacordarea cetăţeniei române lui PAUL GOMA printr-un act normativ special (ordonanţă, decret, etc.) fără ca să fie necesară o cerere expresă din partea acestuia, deoarece PAUL GOMA nu a renunţat printr-o cerere expresă la cetăţenia română, i-a fost retrasă în mod abuziv şi fără ca el să fie de acord cu acest act.(...)
Autor: Grigore SOITU, scriitor, membru U.S.R./Asociatia Scriitorilor Bucuresti”

Puteţi semna aici

http://www.petitieonline.ro/petitie-p68754055.html

Eu am semnat, desigur.

Romania- fundul lumii?

Aniversarea (Jaful secolului)

Era o vară călduroasă ca oricare alta în Deania şi ei se întorceau de la un meci de fotbal. Jucau odată pe săptămână cu prietenii, vinerea, când închiriau terenul pentru două ore.
- Clau, băgăm o bere?, zise Sorin.
- Şi maşina cere carburant, se maimuţări Liviu, după care trase un fluierat puternic cu două două degete în gură.
- Nu mă dau în lături, spuse Claudiu.
- Creier de bibilică, Liviule, urgenţa la tine e transplantul de creier.
Liviu mai fluieră de două ori, dar Sorin nu-l auzi. Este lângă Iulia pe verandă şi fumează. Au casa în construcţie, ca şi vecinii. La vecinul din stânga, cum o iei spre magazinul lui Stratulat, muncitorii au terminat de repus lambriurile de plastic de sub streşini, care au căzut de vreo doi ani. În acea casă nu locuieşte nimeni, proprietarii fiind la muncă în Spania, vin doar în concedii ca să mai lucreze la ea, iar sub streşini şi-au făcut cuib perechi de porumbei. Iulia îi tot atrage atenţia că porumbeii s-au obişnuit să le vină pe veranda de la etaj, că vreau să-şi facă cuib acolo, că e-o mizerie.
- Pune-le otravă. Să scăpăm.
- Hai, Iulia…
Ajunseră la maşina lui Liviu, un Ford nu prea vechi şi albastru, pe o stradă perpendiculară cu terenul de fotbal.
- Dăm o tură până la Cluj să ne simţim bineeeee…, îşi termină cuvintele cu un urlet Liviu.
- Îhî.
- Îhî. Îhî. Asta poţi numai, Clau?, aruncă Sorin, după ce se tolăni pe scaunul de lângă şofer şi-şi aranjă între picioare o pungă în care avea 10 cutii de bere “Ursus”. Desfăcu trei. Cutiile goale le-au aruncat din mers. Pac-pac-pac-pac sunau pe asfalt în urma lor, mergeau cu geamurile lăsate, şi au deschis încă trei. După un râgâit care i-a lăsat fără glas pe Sorin şi Liviu, Claudiu a început să strige să se oprească maşina.
- Aruncă o bere, Sori. Cu “Ursusul” nedesfăcut în mână, Claudiu merse câţiva paşi înapoi de-a lungul unui şanţ.
- Urci cu noi?, a întrebat apoi o traseistă brunetă şi grasă.
- Mulţam, da-s gata pe azi, aştept să merg acasă, au auzit-o Liviu şi Sorin din maşina cu motorul oprit pe brunetă. Şi-l văzură pe Claudiu că-i întinde berea neîncepută. Şi-o urmăriră pe brunetă ştergându-şi spuma de la bere pe buze când Claudiu trânti portiera la urcare.
- I-a fost şi ei sete…, zise Claudiu.
- Transplantul, Clau, transplantul, nu putu să se abţină Sorin. Valabil îi şi la tine.
- Vroiam să vă cinstesc c-o muie.
- Cu mă-ta, Clau. Cu mă-taaaaa, imită Liviu un tenor.
Sorin n-a mai ţinut numărătoarea barurilor. Liviu credea că e al patrulea, Claudiu că e al şaselea. Nu ştiau unde şi-au lăsat maşina. Au ajuns în faţa unui cimitir de la ultimul bar, cu un taxi. Au sărit gardul şi şi-au desfăcut o sticlă de votcă lângă o criptă.
- Aici veneam în liceu, începu Sorin.
- Ţi-ai pus-o în cimitir?, se interesă Claudiu.
- Ce te miră, şi eu am desfundat fetele aşa, lăsă să-i scape Liviu şi bău îndelung din sticlă.
- Zece ani de atunci.
- Cum naiba au trecut zece ani, se miră Liviu.
- Chiar, zece, chiar, ţinu isonul şi Claudiu.
- Putem s-o luăm ca petrecerea de aniversare. Da, aniversarea, mormăi Sorin. Şi era iar pe veranda casei sale, la parter. Şi-şi termina ţigara. Era bucuros că porumbeii au plecat la o altă casă, că n-a fost nevoit să-i otrăvească.
- Oare fantomele fumează?, îl auzi pe Claudiu.
- Cum nu?! Când o să dai colţu, tu sigur că o să fumezi, i-o întoarse Liviu. Fumează, însă le dăunează nicotina şi gudronul.
Băură.
- Colegi şi prieteni întotdeauna, continuă Claudiu.
- Colegi şi prieteni, ziseră ceilalţi. Toţi trei îşi loviră zgomotos împreună palmele drepte.
- Clau, e vremea să te însori şi măria ta, zise Sorin.
- Nu fut după program, mulţam.
Liviu începu să plângă:
- Ne-am futut viaţa, futut. Futu-i.
- Hai s-o tăiem de aici, lansă Sorin. Claudiu sparte sticla goală de votcă de crucea unui inginer. Lui Liviu i se păru că inginerul se uită urât la ei din fotografia de pe cruce. L-a chemat Petrescu.
- Petrescule, tu nu mai fuţi. Iar noi suntem futuţi, sărăntoci.
- Banii nu greblează fericirea, spuse Sorin.
- Să am pitici, euroi…, strigă Liviu.
- Şi eu, vociferă şi Claudiu.
Au băut câte două beri într-o parcare pentru şoferi. Liviu urmărea cum tocmai oprea în faţa restaurantului un tir imens, cu cabină roşie. Şoferul, cam la 50 de ani, coborî cu greu. Îşi duse mâinile la şale şi încercă să se îndrepte. Se duse cu paşi înceţi spre un WC. Avea peste braţul stâng un prosop imprimat cu ancore. Vroia şi să se spele, probabil.
- Fundurile sus, şuieră Liviu şi dădu din braţe ca o găină după ce plătiră consumaţia.
Sorin s-a dezmeticit în cabina unui tir. Şi treptat şi-a adus aminte de şoferul cu dureri de şale şi de prosopul lui de pe mână, dar şoferul nu era nicăieri, maşina o conducea Liviu, şi Claudiu moţăia lângă el.
- Am furat tirul?!, bâigui Sorin.
- L-am rechiziţionat pentru binele poporului. Jaful secolului. Şi poporul suntem noi, strigă Liviu schimbând viteza.
- Eşti dement. Ne mănâncă puşcăria.
- Vindem marfa şi ne-am scos. Am cunoştinţe. Curg bănişorii, bâldâbâc.
- Bogaţi, deschise ochii şi Claudiu.
Au oprit tirul într-o pădure. La lumina unei lanterne găsită pe bord au desigilat şi deschis uşile de la spate.
- Suntem super, trilulilu, hop-hop, cântă Claudiu.
- Mamă, suspină Liviu. Luminează insistent încărcătura.
- Ei…, îi scapă lui Sorin.
- Oau…, hiii, nu tace Claudiu.
Lanterna a zăbovit mult pe încărcătură în noapte. Tirul era plin ochi cu prezervative.

Petria- a patra proza din Ziarul de Duminica

Merita sa cititi, zic. Aici http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/foileton-drumul-spre-manastire-4948206/

PSD iese de la guvernare. Gata coalitia! Ce ziceti?

In urma cu cateva minute, pe la ora 12, am aflat ca PSD se retrage de la guvernarea. Stirea am aflat-o de la cineva care a luat parte la sedinta pesedistilor de acum.

LITERATURA

Haideţi şi vă înscrieţi aici

http://literaturaromana.ning.com/

Inca un text in Ziarul de Duminica

Iata o alta proza pe care am publicat-o in acest supliment al Ziarului Financiar http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/foileton-primarul-maruntis-4904832/

Haideţi la Literatura! Petria e gazdă generoasă

Este noul meu proiect. Vă aştept cu texte şi cu ce vreţi voi, fiindcă sunteţi deştepţi şi frumoşi. Ca mine, desigur. Lăsând gluma la o parte, trâmbiţaţi în stânga şi în dreapta de această treabă seioasă.
Aici e aici

http://literaturaromana.ning.com

Petria în Ziarul de Duminică

În următoarele 6-8 săptămâni voi publica câte o proză în Ziarul de Duminică, suplimentul literar al Ziarului Financiar editat de Trustul Pro. Primul text aici

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/foileton-razbunarea-lui-jr-4881392/

Atentionare

• Adaam
• Alandra
• Anca Bundaru
• Andaa
• AndiBob’s Blog
• andreanum
• Bloglist.ro
• Blogul Califarului
• Blogul lui Emil Brumaru
• Catastif
• Cel mai bun scriitor pentru mine
• Cinabru
• Cioco-Cioco
• Constiinta unui liberal de stanga
• Cristian Diaconescu
• Cu ochii pe putere
• Daniel Todoran
• De vorbă cu balaurul Joe King
• Dono
• dpweb
• Dramoleta
• e-Xtrema
• Ecologie umană
• Flavius Obeadă
• Fulgerica
• Herald
• Horia Pătraşcu
• Inah
• Inventarul stricăciunilor politice
• Iosif Buble
• John Doe
• Lilick
• Lucia Verona
• Marcketing politic
• Marius Mina
• Moshe & Mordechai blog
• Mădălina Ionescu
• naşii
• Nenea
• Nicoleta Savin
• O printzesa fara inhibitii
• Oana Mujea- Stoica
• Paralele//Paralele
• Pastila Politică
• Penitenciar
• Petrisor Socol
• Picătura chinezească
• Politică fără principii
• Proze şi poeme de calitate
• Radu Portocală
• Raluca 22
• Real Politik
• Roxana Iordache
• Scaevola
• scenarii scrise cu ruj
• Sebastian Corn
• Sex-tête
• Simona Ionescu
• Simona Popescu
• Simplu blog
• Situatii
• Sătmăreanca
• Teodora Georgescu
• TLP
• Turambar
• UnCopilutz-jurnalist de grădiniţă
• Viorica
• Yoda
• În spatele uşilor închise. Blogul lui Andrei Bădin