Fara Basescu, Geoana si alte lighioane...

Va invit la o treaba serioasa. Aici http://literaturaromana.ning.com/

Dovada audio a falsificarii alegerilor

Nu credeam ca la atatia ani dupa Revolutie o sa pot asculta asa ceva

http://blog.imperiaonline.me/2009/11/23/cea-mai-clara-dovada-a-fraudarii-alegerilor-prezidentiale/

Cand este in toane bune cucul

- M-am săturat de viaţă, nu plânge, i-a şoptit Afinia lui Sergiu Pop. Capul parcă i se topea în perna imensă, transpira, o transpiraţie rece, dar zâmbea. Cu o lună în urmă împlinise 94 de ani. De când o ţinea minte, era cocârjată ca un semn de întrebare. La discuţii, din cauza diformităţii coloanei vertebrale, era nevoită să-şi privească interlocutorii dându-şi gâtul pe spate. Sergiu îi evita ochii. Se uita spre fereastră, spre ghivecele de flori de pe pervaz şi se prefăcu că are nevoie să-şi sufle nasul în batistă.
- Sergiule, am trăit destul, m-am plictisit, a auzit şi a simţit mâna Afiniei peste a sa. Nu plânge, cât am trăit…
Afinia n-a fost niciodată căsătorită. Nu era adepta conformismelor. Era prietenă din tinereţe cu bunica lui Sergiu, iar cu Sergiu se purta ca şi cum i-ar fi nepot. Când el a fost mic, mergeau toţi trei în excursii mai în fiecare duminică. Adesea se hotărau unde să plece doar când ajungeau în gara veche a Deaniei. Excursiile au fost pricină de scandaluri nenumărate, părinţii lui Sergiu erau revoltaţi că nu li se spunea unde plecau, iar bunicul lui Sergiu, care întotdeauna stătea acasă, era nevoit, pe post de paratrăsnet, să îndure reproşurile fiicei lui când se nimerea să-i viziteze duminica şi ei erau duşi. Atunci Victoria, mama lui Sergiu, ameninţa invariabil că n-o să le mai lase nepotul în grijă. Însă asta nu s-a întâmplat, Sergiu a stat până la intrarea în liceu la bunici.
- Mai fumezi, Sergiu?, se interesă ca întotdeauna Afinia.
- Da.
- Tot Claudia ţi-e prietenă?
- S-a terminat. Emilia.
- O să mor. Răceala asta o să mă doboare.
- Vorbeşti prostii, tanti. Soiul rău este răzbătător. Nu mori că trebuie să-mi dai bani să merg la fete. N-o să mă laşi lefter.
- Şi băncile dau faliment, apoi oamenii…, Sergiu.
Sergiu se străduia să pară că glumeşte.
- Mai ai doi ani şi gata liceul, o să fii chiar bărbat. O să-ţi aduci aminte de mine?
- Trebuie să merg la toaletă. Sergiu nu ştiu cum a ieşit din cameră, iar în baie, după ce s-a spălat pe faţă, a tras apa la toaletă. Stătea şi se uita în oglindă şi-şi dădea seama că nimic n-o să fie ca până atunci. Ştia c-o să moară Afinia, l-a auzit pe doctor când a vorbit cu bunica lui. Se străduia să se gândească la ce-a visat în noaptea trecută, ca să-şi reprime tristeţea. Trebuia să dea teză, iar profesoara le-a dat subiectul “Când este în toane bune cucul”.
- Du-te la dulap. Pe a doua poliţă, sub cămăşi, e un plic. Scrie numele tău pe el. Sunt marea parte a economiilor mele. Cheltuie banii cum vrei… Sunt ai tăi. Nu spune nimănui de ei, este secretul nostru.
- Tanti… Sergiu se aplecă s-o sărute pe obraji pe Afinia. Se străduia să nu plângă.
- Poţi să plângi, dacă-ţi face bine, nu e ruşine, adevăraţii bărbaţi şi plâng…
Vorbea cu Afinia despre orice, de parcă-i era colegă de şcoală. Afinia îl învăţase primele înjurături.
Când a murit Afinia, cei apropiaţi au fost curentaţi, ai zice. Se împiedecau unii de alţii, nu pune aia acolo, pune-o dincolo, sună în stânga, ba în dreapta, cheamă popa, comandă coroanele, vorbeşte cu groparii, pentru sicriu, anunţă prietenii, am uitat ceva?
După ce doctorul Chiorean a certificat decesul, au spălat-o pe Afinia şi au îmbrăcat-o cu haine noi. Sergiu, întrând în cameră, revenit de la magazin, a observat că pe talpa pantofului drept al Afiniei a rămas o etichetă galbenă.
Spre seară, doi haidamaci au adus sicriul.
- E o treabă, cucoană, i s-a adresat unul cu început de chelie bunicii lui Sergiu.
- Ce treabă?
- Nasoală, a naibii, nu merge capacul, se băgă în discuţie şi celălalt, cu cel puţin 47 la bocanci.
- Dar pentru o sticlă de palincă o dăm gata…, reluă primul.
Sergiu se uita nedumerit, toţi din familie au ieşit, de el au uitat. A văzut cum cei doi o aşează pe Afinia pe podea, pe covorul înflorat, cu faţa în jos, cum cheliosul îi pune sub faţă o pernă cu broderii. Apoi cum haidamacul cu 47 la bocanci s-a lăsat cu greutatea unui picior pe coloana vertebrală a Afiniei, de mai multe ori, până oasele au pârâit. Haidamacii au băut câte un gât de palincă.
- Tanti, azi noapte eram disperat cu o teză, îşi aminti Sergiu că grăise după ce s-a întors de la toaletă. Ce vis… Profei i-a căşunat să scriem despre “Când este în toane bune cucul”.
- Şi ai sfeclit-o, bănuiesc…
- Sigur, m-am trezit disperat, ud leoarcă.
- Eşti o figură, Sergiule, auzi, o teză despre toanele cucului… Cucul… Mă rog, asta-i…
- Tanti Afinia…
- Lasă…
Ajutaţi de haidamaci, bunicul şi bunica au reuşit să pună corpul îndreptat al Afiniei în sicriu. Acesta era cum a fost poate doar în tinereţe.
- A trebuit să ajungă după moarte ca alţii, la linie, că vie le avea pe-ale ei, murmură bunica lui Sergiu, iar el privea de pe scaunul maro unde-i plăcea să şadă Afiniei. Cei maturi tot nu păreau să-i simtă prezenţa. Iar pisica Afiniei i s-a aşezat în poală.
- Când este în toane bune cucul, i se întoarseră lui Sergiu cuvintele ca un bumerang în urechi.

Va invit sa va inscrieti pe LITERATURA http://literaturaromana.ning.com/

Dementul Traian Ungureanu

Traian Ungureanu a scris pe blogul său un text care arată că este pur şi simplu dement:

„Nu e timp de plîns! E clipa revoltei! Au ars a doua oară morţii Timişoarei. Banda lui Geoană, Antonescu şi Johannis a intrat în Timişoara, prin trădarea primarului Ciuhandu, trădătorul neuitatului Corneliu Coposu. Au dansat pe sîngele care a scăldat Piaţa Oprei!

De ajuns! Pînă aici! Lăcomia nefericiţilor care vor să înghită România a îndrăznit, astăzi, să se atingă de Timişoara. Astăzi, de 1 decembrie, ziua naţională a României!

Dragii mei prieteni, aţi văzut ce ne aşteaptă sub Geoană!

Protestaţi! Oricum şi oriunde! Pe stradă, pe net, între prieteni şi mai ales PRIN VOT, PE 6 D#ECEMBRIE!

Gloria Timişoarei nu se va stinge niciodată!”

Când te gândeşti că omul este în Parlamentul European...

Basescu si poporul. Teapa...

Ce trebuie sa mai faca Basescu sa nu fie reales?

Basescu, Lenin, Bogza

Am găsit un text interesant, semnat de Mihai Iovănel, pe blogul revistei „Cultura”:

„Lansez invitatia, adresata atat formatorilor de opinie şi cariatidelor societăţii civile mature si responsabile, cat si oamenilor simpli, poporului, de a semna textul de mai jos:

Daca ar veni cineva de pe alta planeta si-ar intreba: – Cine e Traian Basescu ? iar noi am vrea sa-l facem sa priceapa total, dintr-odata, cred ca i-am putea raspunde: – Traian Basescu e omul pe care-l iubesc milioane de oameni. Acesta este un adevar, o realitate a umanitatii, a planetei noastre. Pe Traian Basescu il iubesc milioane de oameni, fiecare cu dragostea lui, calda, adinca si intreaga, ca si cum el singur l-ar cunoaste si l-ar iubi. Il iubesc milioane de oameni, cu cea mai profunda dragoste de care sunt in stare, ca si cum in clipa mortii Traian Basescu i-ar fi chemat pe fiecare in parte, lasindu-le mostenire tezaurul inimii lui uriase si fierbinti. Pe Traian Basescu oamenii il iubesc cu inima lui Traian Basescu, intorcindu-i, toti impreuna, dragostea cu care el i-a iubit. Acesta este un adevar, o realitate a umanitatii, a planetei noastre. Un om a aparut dintre oameni, atit de mare si de generos, incit i-a putut iubi pe toti, luptind intreaga viata, cu toata forta geniului sau, pentru binele lor, iar astazi milioane de oameni descopera ceea ce e mai bun si mai adinc in fiinta lor, in dragostea cu care il iubesc pe Traian Basescu. In Traian Basescu, in chipul si in faptele lui, oamenii vor putea gasi oricind sensul adevarat si adinc al omeniei. In Traian Basescu, in chipul si in faptele lui, oamenii vor putea afla oricind, si pasiunea cu care trebuie doborita vechea si nedreapta lume, si dragostea, lumina si omenia cu care tre­buie cladita lumea noua.

P.S.

Textul de mai sus reprezinta un fragment dintr-un articol al lui Geo Bogza despre Lenin; singura modificare pe care am operat-o a fost inlocuirea lui Lenin cu Traian Basescu. Il reproduc in continuare, in intregime, pentru virtutile lui literare, la care ar putea trage cu ochiul chiar insi cu centura neagra la lovitura cu limba (Traian Ungureanu & co):

Geo Bogza, Daca ar veni cineva de pe alta planeta…:

„Daca ar veni cineva de pe alta planeta si-ar intreba: – Cine e Lenin ? iar noi am vrea sa-l facem sa priceapa total, dintr-odata, cred ca i-am putea raspunde: – Lenin e omul pe care-l iubesc milioane de oameni. Acesta este un adevar, o realitate a umanitatii, a planetei noastre. Pe Lenin il iubesc milioane de oameni, fiecare cu dragostea lui, calda, adinca si intreaga, ca si cum el singur l-ar cunoaste si l-ar iubi. Il iubesc milioane de oameni, cu cea mai profunda dragoste de care sunt in stare, ca si cum in clipa mortii Lenin i-ar fi chemat pe fiecare in parte, lasindu-le mostenire tezaurul inimii lui uriase si fierbinti. Pe Lenin oamenii il iubesc cu inima lui Lenin, intorcindu-i, toti impreuna, dragostea cu care el i-a iubit. Acesta este un adevar, o realitate a umanitatii, a planetei noastre. Un om a aparut dintre oameni, atit de mare si de generos, incit i-a putut iubi pe toti, luptind intreaga viata, cu toata forta geniului sau, pentru binele lor, iar astazi milioane de oameni descopera ceea ce e mai bun si mai adinc in fiinta lor, in dragostea cu care il iubesc pe Lenin. In Lenin, in chipul si in faptele lui, oamenii vor putea gasi oricind sensul adevarat si adinc al omeniei. In Lenin, in chipul si in faptele lui, oamenii vor putea afla oricind, si pasiunea cu care trebuie doborita vechea si nedreapta lume, si dragostea, lumina si omenia cu care tre­buie cladita lumea noua. Am vazut chipul lui Lenin ivindu-se din urzeala unui covor tesut de femei calmuce: Lenin parea calmuc. Am vazut chipul lui Lenin ivindu-se din urzeala unui covor tesut de femei uzbece: Lenin parea uzbec. Am vazut chipul lui Lenin tesut din fire de matase de femei chi­neze : ele si-l inchipuisera ca pe un chinez. Nu am vazut, dar sunt sigur ca undeva in Africa exista un chip al lui Lenin din care s-ar putea crede ca a apartinut rasei negre. Popoare, neamuri si rase si-l insusesc, si-l vor cit mai aproape de viata si inima lor. Fiecare om i se daruie, convins ca dragostea lui e mai fierbinte si mai adinca decit a celorlalti. Eu care scriu aceste rinduri cred ca-l iubesc pe Lenin cel mai mult, iar tu care le citesti esti sigur ca-l iubesti si mai mult. Aceasta e maretia, forta si universalitatea figurii lui Lenin. Fiecare om il iubeste simtindu-l al lui si al inimii lui. Fiecare popor il iubeste simtindu-l al sau si al aspiratiilor sale. Si ceea ce e mai bun in uma­nitate il iubeste, simtindu-l al el si al idealurilor ei. Daca ar veni cineva de pe alta planeta si uimit de dragostea uma­nitatii fata de Lenin, ar vrea sa-i afle temeiul, nu i-am putea raspunde decit cu cuvintele celui mai mare biograf liric al sau: Pentru ca a fost, dintre oameni, cel mai uman. Acesta este iarasi un adevar, o realitate a umanitatii, a planetei noastre. Oamenii iubesc in Lenin cea mai inalta culme a omeniei, tot ceea ce a putut produce umanitatea mai conform cu chipul ei din zile de sarbatoare. Faptele lui Lenin indreptatesc omenirea sa-l considere, cu o ne­tarmurita mindrie, un titan. Istoria ii inscrie numele pe cea mai glo­rioasa si solemna pagina. Lumina Revolutiei din Octombrie, care poarta pecetea geniului lui Lenin, pluteste ca un nimb pesta o omenire noua si creatoare. Dar acest titan a fost, in viata lui, in gesturile lui de fiecare zi, in raporturile lui cu oamenii, in substanta si in esenta fiintei lui, de o pilduitoare si emotionanta simplitate, de o pilduitoare si emotionanta omenie. Pe oameni, Lenin i-a iubit cu o inima uriasa si cu o gingasie de copil. Asa il tin minte popoarele si asa il iubesc la rindul lor. Daca Lenin ar invia, daca s-ar ivi iarasi printre oameni, toate cele cinci continente l-ar coplesi cu dragostea lor. Daca s-ar sti ca-i e foame, sute de milioane de oameni ar face ceea ce faceau, in anii revolutiei, soldatii rusi: si-ar rupe piinea in doua si-ar imparti-o cu el. Daca s-ar afla ca-i e frig, sute de milioane de oameni si-ar scoate haina si s-ar duce sa-l inveleasca. Iar daca ar atipi o clipa pe patul lui simplu, intreaga umanitate ar pasi in virful picioarelor pentru a nu-l trezi pe acest minunat si urias copil al ei”.

Contemporanul, 20 aprilie 1956, nr. 16”