Realitatea lui Petria

joi, 18 martie 2010

Senzational. Focuri de arma intr-o biblioteca

Amanuntele le gasiti aici http://literaturaromana.ning.com/profiles/blogs/focuri-de-arma-la-biblioteca?xg_source=activity

marți, 9 martie 2010

Fumez tigari de contrabanda. Semnati petitia mea!



Fumez tigari de contrabanda fiindca refuz sa fiu luat de prost! Statul este ca un traficant de droguri fara scrupule

joi, 4 martie 2010

Tritonic lanseaza o serie de carti interesante

Tritonic Grup Editorial vă invită în perioada 3-7 martie la „Salonul de carte, presă şi muzică, AMPLUS” de la Muzeul de Istorie al României, aflat la cea de-a XV-a ediţie.

La fel ca şi la celelalte târguri şi expoziţii, cărţile Tritonic vor putea fi achiziţionate cu o reducere de 50% sau chiar mai mult (cărţi la 3, 5, 10 Ron.)

Vineri, 5 martie vă invităm în spaţiul pentru lansări din holul Muzeului de Istorie la o serie de evenimente:

ora 16.00 - Lansarea romanului “100 de zile”, de Stela Popa;

ora 17.00 – Lansarea ediţiei de martie a revistei Flacăra şi a romanului “Parfumul Vaduvei Negre”, de Oana Stoica Mujea;

ora 18.00 - Lansarea romanului “Urechile pisicii Olga”, de Oana Cătălina Duşmănescu.

Invitaţi la evenimente: George Arion, preşedintele publicaţiilor Flacăra, scriitor, publicist, scenarist

Bogdan Hrib, editor şi autor Tritonic

Oana Stoica Mujea, scriitoare

Aflată la o primă prezentare la târgul AMPLUS, „Urechile pisicii Olga” este o carte despre dragoste şi despre drumul pe care alegem să îl urmăm câteodată, deşi ne este teamă de ceea ce vom găsi când vom ajunge la capătul lui.

Cartea vorbeşte despre căutare, despre interacţiune, despre rătăcire, despre duioşie, despre frică, despre prietenie, despre ură, despre moarte, despre pierderi sau despre regăsiri. Mai ales de sine.

Este o carte despre curajul pe care îl câştigi de-abia în momentul în care te trezeşti singur, nefericit şi îndepărtat.

Prezentată în premieră astăzi, la Chişinău, „Parfumul văduvei negre” este o carte a cărei acţiune se petrece la un an după cea din „Indicii anatomice”, primul roman poliţist al Oanei Stoica Mujea. Când Iolanda Ştireanu este anunţată că doi dintre ziariştii importanţi ai ţării – Andrei Bădin şi Victor Ciutacu – au pus mâna pe nişte documente ce ar putea răsturna Guvernul, îşi dă seama că e singura care îi poate ţine în viaţă. Asta dacă nu e deja prea târziu.

Dacă la jumătatea cărţii enigma se rezolvă, intriga nu se sfârşeşte nici pe departe. Pentru că adevărata problemă nu e constituită de cel care a ucis şi a răpit, ci de cine avea interesul ca toate lucrurile acestea să se întâmple. De aici acţiunea devine imprevizibilă

Astfel, ziariştii, bloggeri, guvernul, ba chiar preşedintele însuşi, ajung fie personaje principale pe scena crimei.

„100 de zile” este un roman al Moldovei ultimilor ani, ani cu victorii şi înfrângeri, cu bucurie şi deznadejde, cu speranţă, cu flori, cu sânge…

PS. Informaţia am "furgăsit-o" de pe blogul lui Ioan Usca...

luni, 1 martie 2010

Petria cand era mic

joi, 11 februarie 2010

E vorba de “Zilele mele cu Renata”. Ieri am semnat contractul cu editura. Sper ca volumul să iasă din tipografie în martie. Este o carte şocantă, nonconformistă, care nu se adresează puţopalmiştilor şi celor a căror gândire o concurează pe a panseluţelor. E “sulfuroasă” rău… Dintr-un puseu de excesivă modestie, declar că nu s-a mai scris aşa ceva în literatura română. E tare Petria, vă spune amicul Alexandru. Pârtie…!

Găsiţi fragmente aici http://literaturaromana.ning.com/

Semnal

luni, 8 februarie 2010

Randuri de misogin literar

Rânduri de misogin literar

Nu mă dau în vânt după literatura scrisă de femei. Nu neg că sunt nu doar niţeluş misogin în acest domeniu. De teama de-a nu fi dezamăgit de-o literatură fără cojones (bineînţeles- artistice şi nu anatomice!), plină de panseluţele unei sensibilităţi care-mi este străină şi nesuferită, cum comit majoritatea femeilor instrumentate cu oarece talent scriitoricesc, evit să citesc volumele lor, mai ales când e vorba de proză.
N-am pretenţii de evaluator literar, nu intenţionez să influenţez pe nimeni când mai scriu şi despre vreo carte. Asta rar, doar când consider că merită a naibii şi nu mă pot abţine. Şi mai cu seamă când este în cauză un talent nereceptat la valoarea sa reală. N-am pretenţia paranoică de-a susţine că sunt deţinătorul adevărului absolut, însă îmi asum gusturile şi damblalele. Dacă alţii nu sunt de acord, e ciorba lor. De obicei, mă rezum la ce ştiu să fac mai bine, adică la scrisul literaturii.
Textul de faţă nu era posibil dacă nu aveam pe internet reţeaua socială LITERATURA http://literaturaromana.ning.com/. Aici s-a înscris şi ieşeanca Olga Alexandra Diaconu. Care mi-a trimis volumele pe care le-a publicat, câteva de versuri, un op despre Mircea Eliade şi un roman- “Aşteptând să vină un val”.
O să mă refer la ultima lucrare menţionată, apărută la editura ArtPress din Timişoara, în 2004. Habar n-aveam de acest roman. Şi nu e de mirare, când cărţile sunt distribuite în România cum sunt distribuite. Altceva e de mirare- cum de nici un critic literar de top nu i-a clamat în timp constant valoarea. Care este evidentă.
“Aşteptând să vină un val” este un roman puternic, ultralucid, de 300 de pagini, ca un fluviu leneş, care poartă cu el buşteni, ambarcaţiuni ale pescarilor, dar şi gunoaie. Este povestea unei femei, în principal. Cu dramele, fantasmele, micimile şi înălţările sale. Olga Alexandra Diaconu mizează pe o proză cinstită, cu simţul amănuntului semnificativ, dură, precum un bisturiu care taie uneori pacienţi care n-au fost anesteziaţi, despre dragoste şi moarte, despre scris.
N-o să povestesc story-ul din “Aşteptând să vină un val”. Nu numai ca să păstrez suspansul şi să vă incit. Ci şi fiindcă centrul de greutate al valorii cărţii nu stă în el. Cei interesaţi pot afla romanul, gratuit şi legal, in serial, pe LITERATURA (http://literaturaromana.ning.com/).
Vă invit la lectură! Olga Alexandra Diaconu este o romancieră de neignorat.
Alexandru Petria

joi, 4 februarie 2010

Sprijin pentru Marius Oprea!

Amanunte despre caz aici http://literaturaromana.ning.com/profiles/blogs/in-sprijinul-scriitorului?xg_source=activity

vineri, 15 ianuarie 2010

Va invit la o treaba serioasa!

Aici http://literaturaromana.ning.com/

luni, 4 ianuarie 2010

Inconfundabila Olimpia

Olimpia Răcăşan nu sărea o zi fără să-şi admire dosul în oglindă. Şi de mai multe ori, nu doar când îşi trăgea colanţii peste chiloţi dimineaţa. Ori seara, la dezbrăcare, prilej cu care îşi frământa fesele cu palmele. Energic, mult, circular- de la dreapta spre stânga. Şi-a botezat Pic şi Poc rotunjimile dorsale, pe care le evidenţia adesea şi cu pantaloni mulaţi violeţi sau roşii. Era mândră de ele, de volumul lor, ca două canistre de benzină- aerodinamice, totuşi- tari şi inflamabile, după opinia niţel suprarealistă a lui Ciprian, soţul care a părăsit-o. El a fost extaziat de fesele Olimpiei, le mai numea altare ale onaniştilor. Iar când era nervos obişnuia să spună că, de fapt, sunt singurele valori sigure ale ei. Prin onanişti se referea la trecătorii care întorceau capetele când se plimba pe stradă femeia, precum moriştile de tablă, cu un cocoş deasupra, pentru vânt, şi unii chiar se împiedicau, subjugaţi de evidenţa voluptuoasă a rotunjimilor.
Ciprian şi Olimpia au stat împreună cinci ani. Cu rele, cu episoade de dragoste, fără copii. După vizite repetate la doctori, care mai de care mai renumiţi, Olimpia a început să-şi descarce nervii pe soţ, şi-l lua şi pe Dumnezeu ca duşman în tiradele sale. Că n-a avut noroc. Că de ce ea, că, dacă ea este aptă, de ce i-a dat Dumnezeu un aşa bărbat?
- Tu ai umblat după mine, nu eu după moaca ta, a repezit-o odată Ciprian.
- Cine s-a gândit că, şi dacă-ţi pui reactoare atomice în spermatozoizi, nu eşti în stare să faci copii.
Faţa lui Ciprian s-a lungit, un muşchi, ca o cârtită pe un teren viran, parcă dădea să-i spargă pielea întunecată a obrazului stâng, şi-a început să se gândească la licurici şi libelule până a băut o gură zdravănă de coniac. Şi-a împachetat câteva haine, a anunţat-o pe Olimpia că o să trimită pe cineva zilele următoare ca să le ia pe cele rămase, cât şi că-i lasă tot din casă în afară de Bilă, dogul german, şi s-a dus.
După doi ani, încă nu erau divorţaţi. Dar Ciprian s-a mutat din Deania în Bucureşti, unde şi-a deschis un atelier foto. N-a revăzut-o pe Olimpia. Ceea ce regreta uneori, când era beat spre foarte beat, e drept că rar, erau fesele ei, iar imaginea acestora îi rămânea ca o pilitură pe retină până începeau să-l doară ochii şi adormea cu palmele pe faţă.
Când, după un timp, un prieten l-a anunţat că Olimpia stă cu un şofer tatuat pe ambele mâini, s-a mărginit să spună că-i treaba ei şi că nu-l interesează. Şi nu prea minţea, tocmai o aştepta pe Luciana, o informaticiană fâşneaţă, ca să meargă la cumpărături.
Dimineaţa s-a trezit parcă ridicat de-o mână gigantică de pe cearceaful de satin mototolit. Simţea că emană energie, ca o baterie Duracell. Luciana încă dormea. Era transpirată pe frunte. Când îşi încheia cureaua ceasului, Ciprian a comparat mental fundul ei cu al Olimpiei. Prima a ieşit în dezavantaj. Dar Luciana avea altele de top. A împrăştiat aceste gânduri cu prima ţigară şi ieşind în curte ca să-i dea de mâncare lui Bilă, care îşi rotea coada asemenea un mixer pus pe lent. Îi plăcea de Luciana, era ca ieşirea luminoasă dintr-un coşmar. Şi era prima zi de Crăciun pe care n-o s-o petreacă singur de la despărţirea de Olimpia.
Când a intrat pe net, nu se gândea la ceva anume. A deschis un site de ştiri. A găsit postat un film din Deania, unde în ajun fusese jefuită o bancă. Camerele de supraveghere au surprins doi oameni îmbrăcaţi în Moş Crăciun, cu pistoale în mâini. Se vedea pe ecran o caseriţă care plângea isterizată, paznicul era legat pe un scaun. Unul dintre Moşi avea nişte pantaloni mulaţi, extem de mulaţi. Ciprian nu-şi putea muta ochii de pe acele fese. Erau inconfundabile. După câteva secunde, când celălalt Moş şi-a vânturat mânecile hainei roşii prin aer, a observat pe braţele brusc dezgolite tatuaje. Bilă lătra afară după o mâţă sură.
- Ce faci scumpule?, s-au lovit mai apoi cuvinte de el, şi-a realizat că s-a trezit şi Luciana, după ce ea i-a trecut o mână uşoară prin păr.
- Nimic. Am de sunat undeva.
În momentul în care vorbea la mobil cu un poliţist, Ciprian a gesticulat ca şi cum ar fi alungat ţânţari înnebunitori. Luciana îl privea stupefiată, feliind un cozonac.
Alexandru Petria

luni, 14 decembrie 2009

Fara Basescu, Geoana si alte lighioane...

Va invit la o treaba serioasa. Aici http://literaturaromana.ning.com/

miercuri, 9 decembrie 2009

Dovada audio a falsificarii alegerilor

Nu credeam ca la atatia ani dupa Revolutie o sa pot asculta asa ceva

http://blog.imperiaonline.me/2009/11/23/cea-mai-clara-dovada-a-fraudarii-alegerilor-prezidentiale/

luni, 7 decembrie 2009

Cand este in toane bune cucul

- M-am săturat de viaţă, nu plânge, i-a şoptit Afinia lui Sergiu Pop. Capul parcă i se topea în perna imensă, transpira, o transpiraţie rece, dar zâmbea. Cu o lună în urmă împlinise 94 de ani. De când o ţinea minte, era cocârjată ca un semn de întrebare. La discuţii, din cauza diformităţii coloanei vertebrale, era nevoită să-şi privească interlocutorii dându-şi gâtul pe spate. Sergiu îi evita ochii. Se uita spre fereastră, spre ghivecele de flori de pe pervaz şi se prefăcu că are nevoie să-şi sufle nasul în batistă.
- Sergiule, am trăit destul, m-am plictisit, a auzit şi a simţit mâna Afiniei peste a sa. Nu plânge, cât am trăit…
Afinia n-a fost niciodată căsătorită. Nu era adepta conformismelor. Era prietenă din tinereţe cu bunica lui Sergiu, iar cu Sergiu se purta ca şi cum i-ar fi nepot. Când el a fost mic, mergeau toţi trei în excursii mai în fiecare duminică. Adesea se hotărau unde să plece doar când ajungeau în gara veche a Deaniei. Excursiile au fost pricină de scandaluri nenumărate, părinţii lui Sergiu erau revoltaţi că nu li se spunea unde plecau, iar bunicul lui Sergiu, care întotdeauna stătea acasă, era nevoit, pe post de paratrăsnet, să îndure reproşurile fiicei lui când se nimerea să-i viziteze duminica şi ei erau duşi. Atunci Victoria, mama lui Sergiu, ameninţa invariabil că n-o să le mai lase nepotul în grijă. Însă asta nu s-a întâmplat, Sergiu a stat până la intrarea în liceu la bunici.
- Mai fumezi, Sergiu?, se interesă ca întotdeauna Afinia.
- Da.
- Tot Claudia ţi-e prietenă?
- S-a terminat. Emilia.
- O să mor. Răceala asta o să mă doboare.
- Vorbeşti prostii, tanti. Soiul rău este răzbătător. Nu mori că trebuie să-mi dai bani să merg la fete. N-o să mă laşi lefter.
- Şi băncile dau faliment, apoi oamenii…, Sergiu.
Sergiu se străduia să pară că glumeşte.
- Mai ai doi ani şi gata liceul, o să fii chiar bărbat. O să-ţi aduci aminte de mine?
- Trebuie să merg la toaletă. Sergiu nu ştiu cum a ieşit din cameră, iar în baie, după ce s-a spălat pe faţă, a tras apa la toaletă. Stătea şi se uita în oglindă şi-şi dădea seama că nimic n-o să fie ca până atunci. Ştia c-o să moară Afinia, l-a auzit pe doctor când a vorbit cu bunica lui. Se străduia să se gândească la ce-a visat în noaptea trecută, ca să-şi reprime tristeţea. Trebuia să dea teză, iar profesoara le-a dat subiectul “Când este în toane bune cucul”.
- Du-te la dulap. Pe a doua poliţă, sub cămăşi, e un plic. Scrie numele tău pe el. Sunt marea parte a economiilor mele. Cheltuie banii cum vrei… Sunt ai tăi. Nu spune nimănui de ei, este secretul nostru.
- Tanti… Sergiu se aplecă s-o sărute pe obraji pe Afinia. Se străduia să nu plângă.
- Poţi să plângi, dacă-ţi face bine, nu e ruşine, adevăraţii bărbaţi şi plâng…
Vorbea cu Afinia despre orice, de parcă-i era colegă de şcoală. Afinia îl învăţase primele înjurături.
Când a murit Afinia, cei apropiaţi au fost curentaţi, ai zice. Se împiedecau unii de alţii, nu pune aia acolo, pune-o dincolo, sună în stânga, ba în dreapta, cheamă popa, comandă coroanele, vorbeşte cu groparii, pentru sicriu, anunţă prietenii, am uitat ceva?
După ce doctorul Chiorean a certificat decesul, au spălat-o pe Afinia şi au îmbrăcat-o cu haine noi. Sergiu, întrând în cameră, revenit de la magazin, a observat că pe talpa pantofului drept al Afiniei a rămas o etichetă galbenă.
Spre seară, doi haidamaci au adus sicriul.
- E o treabă, cucoană, i s-a adresat unul cu început de chelie bunicii lui Sergiu.
- Ce treabă?
- Nasoală, a naibii, nu merge capacul, se băgă în discuţie şi celălalt, cu cel puţin 47 la bocanci.
- Dar pentru o sticlă de palincă o dăm gata…, reluă primul.
Sergiu se uita nedumerit, toţi din familie au ieşit, de el au uitat. A văzut cum cei doi o aşează pe Afinia pe podea, pe covorul înflorat, cu faţa în jos, cum cheliosul îi pune sub faţă o pernă cu broderii. Apoi cum haidamacul cu 47 la bocanci s-a lăsat cu greutatea unui picior pe coloana vertebrală a Afiniei, de mai multe ori, până oasele au pârâit. Haidamacii au băut câte un gât de palincă.
- Tanti, azi noapte eram disperat cu o teză, îşi aminti Sergiu că grăise după ce s-a întors de la toaletă. Ce vis… Profei i-a căşunat să scriem despre “Când este în toane bune cucul”.
- Şi ai sfeclit-o, bănuiesc…
- Sigur, m-am trezit disperat, ud leoarcă.
- Eşti o figură, Sergiule, auzi, o teză despre toanele cucului… Cucul… Mă rog, asta-i…
- Tanti Afinia…
- Lasă…
Ajutaţi de haidamaci, bunicul şi bunica au reuşit să pună corpul îndreptat al Afiniei în sicriu. Acesta era cum a fost poate doar în tinereţe.
- A trebuit să ajungă după moarte ca alţii, la linie, că vie le avea pe-ale ei, murmură bunica lui Sergiu, iar el privea de pe scaunul maro unde-i plăcea să şadă Afiniei. Cei maturi tot nu păreau să-i simtă prezenţa. Iar pisica Afiniei i s-a aşezat în poală.
- Când este în toane bune cucul, i se întoarseră lui Sergiu cuvintele ca un bumerang în urechi.

Va invit sa va inscrieti pe LITERATURA http://literaturaromana.ning.com/

miercuri, 2 decembrie 2009

Dementul Traian Ungureanu

Traian Ungureanu a scris pe blogul său un text care arată că este pur şi simplu dement:

„Nu e timp de plîns! E clipa revoltei! Au ars a doua oară morţii Timişoarei. Banda lui Geoană, Antonescu şi Johannis a intrat în Timişoara, prin trădarea primarului Ciuhandu, trădătorul neuitatului Corneliu Coposu. Au dansat pe sîngele care a scăldat Piaţa Oprei!

De ajuns! Pînă aici! Lăcomia nefericiţilor care vor să înghită România a îndrăznit, astăzi, să se atingă de Timişoara. Astăzi, de 1 decembrie, ziua naţională a României!

Dragii mei prieteni, aţi văzut ce ne aşteaptă sub Geoană!

Protestaţi! Oricum şi oriunde! Pe stradă, pe net, între prieteni şi mai ales PRIN VOT, PE 6 D#ECEMBRIE!

Gloria Timişoarei nu se va stinge niciodată!”

Când te gândeşti că omul este în Parlamentul European...

luni, 30 noiembrie 2009

Basescu si poporul. Teapa...

vineri, 27 noiembrie 2009

Ce trebuie sa mai faca Basescu sa nu fie reales?

miercuri, 25 noiembrie 2009

Basescu, Lenin, Bogza

Am găsit un text interesant, semnat de Mihai Iovănel, pe blogul revistei „Cultura”:

„Lansez invitatia, adresata atat formatorilor de opinie şi cariatidelor societăţii civile mature si responsabile, cat si oamenilor simpli, poporului, de a semna textul de mai jos:

Daca ar veni cineva de pe alta planeta si-ar intreba: – Cine e Traian Basescu ? iar noi am vrea sa-l facem sa priceapa total, dintr-odata, cred ca i-am putea raspunde: – Traian Basescu e omul pe care-l iubesc milioane de oameni. Acesta este un adevar, o realitate a umanitatii, a planetei noastre. Pe Traian Basescu il iubesc milioane de oameni, fiecare cu dragostea lui, calda, adinca si intreaga, ca si cum el singur l-ar cunoaste si l-ar iubi. Il iubesc milioane de oameni, cu cea mai profunda dragoste de care sunt in stare, ca si cum in clipa mortii Traian Basescu i-ar fi chemat pe fiecare in parte, lasindu-le mostenire tezaurul inimii lui uriase si fierbinti. Pe Traian Basescu oamenii il iubesc cu inima lui Traian Basescu, intorcindu-i, toti impreuna, dragostea cu care el i-a iubit. Acesta este un adevar, o realitate a umanitatii, a planetei noastre. Un om a aparut dintre oameni, atit de mare si de generos, incit i-a putut iubi pe toti, luptind intreaga viata, cu toata forta geniului sau, pentru binele lor, iar astazi milioane de oameni descopera ceea ce e mai bun si mai adinc in fiinta lor, in dragostea cu care il iubesc pe Traian Basescu. In Traian Basescu, in chipul si in faptele lui, oamenii vor putea gasi oricind sensul adevarat si adinc al omeniei. In Traian Basescu, in chipul si in faptele lui, oamenii vor putea afla oricind, si pasiunea cu care trebuie doborita vechea si nedreapta lume, si dragostea, lumina si omenia cu care trebuie cladita lumea noua.

P.S.

Textul de mai sus reprezinta un fragment dintr-un articol al lui Geo Bogza despre Lenin; singura modificare pe care am operat-o a fost inlocuirea lui Lenin cu Traian Basescu. Il reproduc in continuare, in intregime, pentru virtutile lui literare, la care ar putea trage cu ochiul chiar insi cu centura neagra la lovitura cu limba (Traian Ungureanu & co):

Geo Bogza, Daca ar veni cineva de pe alta planeta…:

„Daca ar veni cineva de pe alta planeta si-ar intreba: – Cine e Lenin ? iar noi am vrea sa-l facem sa priceapa total, dintr-odata, cred ca i-am putea raspunde: – Lenin e omul pe care-l iubesc milioane de oameni. Acesta este un adevar, o realitate a umanitatii, a planetei noastre. Pe Lenin il iubesc milioane de oameni, fiecare cu dragostea lui, calda, adinca si intreaga, ca si cum el singur l-ar cunoaste si l-ar iubi. Il iubesc milioane de oameni, cu cea mai profunda dragoste de care sunt in stare, ca si cum in clipa mortii Lenin i-ar fi chemat pe fiecare in parte, lasindu-le mostenire tezaurul inimii lui uriase si fierbinti. Pe Lenin oamenii il iubesc cu inima lui Lenin, intorcindu-i, toti impreuna, dragostea cu care el i-a iubit. Acesta este un adevar, o realitate a umanitatii, a planetei noastre. Un om a aparut dintre oameni, atit de mare si de generos, incit i-a putut iubi pe toti, luptind intreaga viata, cu toata forta geniului sau, pentru binele lor, iar astazi milioane de oameni descopera ceea ce e mai bun si mai adinc in fiinta lor, in dragostea cu care il iubesc pe Lenin. In Lenin, in chipul si in faptele lui, oamenii vor putea gasi oricind sensul adevarat si adinc al omeniei. In Lenin, in chipul si in faptele lui, oamenii vor putea afla oricind, si pasiunea cu care trebuie doborita vechea si nedreapta lume, si dragostea, lumina si omenia cu care trebuie cladita lumea noua. Am vazut chipul lui Lenin ivindu-se din urzeala unui covor tesut de femei calmuce: Lenin parea calmuc. Am vazut chipul lui Lenin ivindu-se din urzeala unui covor tesut de femei uzbece: Lenin parea uzbec. Am vazut chipul lui Lenin tesut din fire de matase de femei chineze : ele si-l inchipuisera ca pe un chinez. Nu am vazut, dar sunt sigur ca undeva in Africa exista un chip al lui Lenin din care s-ar putea crede ca a apartinut rasei negre. Popoare, neamuri si rase si-l insusesc, si-l vor cit mai aproape de viata si inima lor. Fiecare om i se daruie, convins ca dragostea lui e mai fierbinte si mai adinca decit a celorlalti. Eu care scriu aceste rinduri cred ca-l iubesc pe Lenin cel mai mult, iar tu care le citesti esti sigur ca-l iubesti si mai mult. Aceasta e maretia, forta si universalitatea figurii lui Lenin. Fiecare om il iubeste simtindu-l al lui si al inimii lui. Fiecare popor il iubeste simtindu-l al sau si al aspiratiilor sale. Si ceea ce e mai bun in umanitate il iubeste, simtindu-l al el si al idealurilor ei. Daca ar veni cineva de pe alta planeta si uimit de dragostea umanitatii fata de Lenin, ar vrea sa-i afle temeiul, nu i-am putea raspunde decit cu cuvintele celui mai mare biograf liric al sau: Pentru ca a fost, dintre oameni, cel mai uman. Acesta este iarasi un adevar, o realitate a umanitatii, a planetei noastre. Oamenii iubesc in Lenin cea mai inalta culme a omeniei, tot ceea ce a putut produce umanitatea mai conform cu chipul ei din zile de sarbatoare. Faptele lui Lenin indreptatesc omenirea sa-l considere, cu o netarmurita mindrie, un titan. Istoria ii inscrie numele pe cea mai glorioasa si solemna pagina. Lumina Revolutiei din Octombrie, care poarta pecetea geniului lui Lenin, pluteste ca un nimb pesta o omenire noua si creatoare. Dar acest titan a fost, in viata lui, in gesturile lui de fiecare zi, in raporturile lui cu oamenii, in substanta si in esenta fiintei lui, de o pilduitoare si emotionanta simplitate, de o pilduitoare si emotionanta omenie. Pe oameni, Lenin i-a iubit cu o inima uriasa si cu o gingasie de copil. Asa il tin minte popoarele si asa il iubesc la rindul lor. Daca Lenin ar invia, daca s-ar ivi iarasi printre oameni, toate cele cinci continente l-ar coplesi cu dragostea lor. Daca s-ar sti ca-i e foame, sute de milioane de oameni ar face ceea ce faceau, in anii revolutiei, soldatii rusi: si-ar rupe piinea in doua si-ar imparti-o cu el. Daca s-ar afla ca-i e frig, sute de milioane de oameni si-ar scoate haina si s-ar duce sa-l inveleasca. Iar daca ar atipi o clipa pe patul lui simplu, intreaga umanitate ar pasi in virful picioarelor pentru a nu-l trezi pe acest minunat si urias copil al ei”.

Contemporanul, 20 aprilie 1956, nr. 16”

luni, 23 noiembrie 2009

Ceva ce n-o sa va dezamageasca!

Aici http://literaturaromana.ning.com/

joi, 19 noiembrie 2009

Haideti sa-l facem presedinte pe Crin!

Votati caracterul!

Ati vazut prima si, sper, nu ultima dezbatere intre candidati sambata, la Cluj. Acolo, am reusit sa demonstrez ca pot sa il inving pe Traian Basescu. Si ca jocurile nu sunt inca facute. Am fost deschis si onest, la fel ca in fiecare moment important din acest an. Asa am fost cand am castigat presedintia PNL, la inceputul anului. Asa am fost cand l-am propus pe Klaus Iohannis premier. Sincer, deschis, fara complexe. Sunt un om liber si asa vreau sa fiu si ca presedinte. Un om care are in spate doar sprijinul oamenilor care il voteaza.

Duminica voi vota pentru schimbare. Si va indemn sa faceti la fel. Insa va mai indemn ceva. Votati omul inainte de orice sigle. Votati caracterul. Nu conteaza cate cifre invatam fiecare dintre noi pentru a da bine in cadru. Important este caracterul. Uitati-va la presedintele actual. Sunt sigur ca stie foarte multe cifre si se pricepe la administratie. Si, cu toate astea, de ce o ducem atat de rau ca tara?

Conteaza caracterul. Un presedinte sau un viitor presedinte trebuie sa nu minta. Sa nu fure. Sa fie integru. Sa nu ii fie rusine de trecutul sau. Sa nu aiba schelete in dulap. Sa nu fie la mana altora. Sa aiba curajul sa ia decizii importante si grele atunci cand e nevoie. Sa aiba onoare.

Presedintele, prin actiunea sa, prin modelul sau, da directia tarii. El trebuie sa fie un om de care sa fii mandru si care sa te inspire. Care sa nu te faca sa te rusinezi si pe care sa nu-l banui de agende ascunse.

Veniti la vot. Sa nu credeti ca jocurile sunt facute. Sa nu credeti ca totul este decis. Nu este. De noi depinde. Daca stam acasa, decid altii pentru noi. Avem sansa unei schimbari extraordinare.

Va astept alaturi de mine pe 22 noiembrie!
Crin Antonescu

miercuri, 18 noiembrie 2009

Scrisoare catre Base. Am primit-o prin e-mail

Dragă Traiane,

Sunt eu, fostul tău alegător. În 2004, te-am votat cu speranţa că voi trăi mai bine, într-o ţară normală şi liniştită. Te-am votat cu speranţa că vei stârpi corupţia, că nu ne vor mai conduce baronii şi clientela abonată la banul public, ci oameni competenţi şi integri. Te-am votat cu speranţa că vei fi un preşedinte care-şi respectă cuvântul dat. Am sperat că vei fi un preşedinte pentru mine, nu pentru tine.

Din păcate, m-ai dezamăgit. Ai fost un preşedinte numai pentru tine, pentru partidul tău şi pentru clanul tău. Ai provocat scandal după scandal, încercând să-mi distragi atenţia de la ceea ce vreau eu, ca să mă gândesc numai la ceea ce vrei tu. Ai promis ceva şi ţi-ai luat cuvântul înapoi de zeci de ori, încercând să mă prosteşti în faţă. Ai pus în funcţii şi în demnităţi publice oamenii tăi, care s-au dovedit a fi nişte incompetenţi cu o singură calitate: slugărnicia faţă de tine! Poate că tu ştii mai bine ce calităţi personale o avea doamna Udrea, dar eu am văzut doar nesimţire, incultură şi clientelism politic. La fel, şi la prietena dumneai şi a ta, doamna Ridzi...

Apropo, fiica mea, care acum cinci ani era în clasa a IV-a, se apropie acum de vârsta majoratului. Ce zici, crezi că are vreo şansă să ajungă europarlamentar, ca EBA aia mică, a ta?!

Da, într-adevăr, patru ani am trăit mai bine. Am simţit că muncesc pentru mine, că am un salariu mai bun şi un venit mai mare. Chiar şi maică-mi i-a crescut pensia de trei ori, faţă de cât avea pe vremea lui Năstase. Dar ăsta nu e meritul tău! Tu chiar n-ai făcut nimic. Ba nu, de fapt ai făcut. Ai purtat un război politic permanent, bazat pe minciună, manipulare şi dorinţă de distrugere. În utimul an, trăiesc muuult mai rău. Firma la care lucrez e sufocată cu taxe şi impozite, o jumătate din oameni au fost deja daţi afară. Mie, deocamdată, mi-au redus salariul şi mă aştept ca, oricând, să devin şomer. Iar tu mă pui să-ţi plătesc din buzunar (eventual şi pe fie-mea, când s-o angaja) împrumutul la FMI, bani pe care nu ştie nimen i cum îi cheltuiţi tu şi ai tăi... Apropo, mi-amintesc cum ziceai acum un an, când te pupai cu Geoană: „Guvernul PD-L-PSD este guvernul la care am visat”. Şi, de-atunci, o ducem tot într-o criză! O criză economică, politică şi morală.

Dragă Traiane,

În schimbul votului meu, ţi-am cerut să fii un adevărat Şef de Stat, iar tu te-ai comportat ca un şef de trib, obsedat de putere. Eşti un om meschin şi rău, căruia nu-i pasă decât de sine însuşi şi care ar face orice ca să rămână în fruntea bucatelor. În cinci ani de mandat, ai avut o singură realizare: nesimţirea la putere în România!

Eu, unul, m-am săturat şi n-am de gând să stau cu mâinile-n sân. Ştiu că ai vrea să mă ţii acasă în ziua alegerilor. Ştiu că, în ziua aia, ai vrea să iasă din casă doar băieţii tăi (eventual şi ai lui Geoană), aduşi la urne cu autobuzul sau cu hârtia de o sută. Ştiu că ai vrea să intri în turul II cu prietenul tău, Geoană, un om slab şi şantajabil, care a jucat mereu după cum i-ai cântat tu. Ştiu că vrei să furi alegerile, profitând de indiferenţa mea şi a celor ca mine. Dar te asigur că pariezi greşit de data asta!

Te asigur că, duminică, 22 noiembrie, voi ieşi din casă. Şi îi voi lua şi pe ai mei!

Voi vota un Preşedinte care ne uneşte, nu ne dezbină.

Voi vota un Preşedinte competent, integru şi neşantajabil.

Voi vota un Preşedinte care-şi respectă cuvântul dat.

Voi merge la urne şi voi vota un om de bun-simţ, pentru ca, împreună să scoatem România din criză.

Voi vota ANTONESCU PREŞEDINTE!.

Semnat,

Un cetăţean de bun-simţ al României

P.S.: De ANTONESCU ţi-e cel mai frică în turul II, nu, Traiane?! (nu aştept răspuns scris, poţi să-mi dai replica la televizor, că oricum apari fără contracandidat, de frică să nu te ia ANTONESCU la întrebări...).

P.S.S. Trimite-i scrisoarea si lui Basescu. Sa afle si el.

joi, 18 martie 2010

marți, 9 martie 2010

joi, 4 martie 2010

luni, 1 martie 2010

joi, 11 februarie 2010

luni, 8 februarie 2010

joi, 4 februarie 2010

vineri, 15 ianuarie 2010

luni, 4 ianuarie 2010

luni, 14 decembrie 2009

miercuri, 9 decembrie 2009

luni, 7 decembrie 2009

miercuri, 2 decembrie 2009

luni, 30 noiembrie 2009

vineri, 27 noiembrie 2009

miercuri, 25 noiembrie 2009

luni, 23 noiembrie 2009

joi, 19 noiembrie 2009

miercuri, 18 noiembrie 2009

marți, 17 noiembrie 2009

Comandati online Zilele mele cu Renata de Alexandru Petria

Pariez pe ei

Facebook Badge

Fumez tigari de contrabanda fiindca refuz sa fiu luat de prost!

DE NEOCOLIT

IO, Alexandru Petria

Abonare la blog

Cu ochii pe ei

Caricatura zilei

Newsring

Arhivă blog

Google Analytics

Etichete