joi, 16 august 2007

Scandal financiar la Bistriţa

Zilele municipiului Bistriţa au atras, anul acesta, atenţia publicului printr-un veritabil scandal privind cheltuirea banilor din bugetul aprobat manifestărilor de către Consiliul Local. Mărul discordiei a fost contractul semnat de Ştefan Bănică jr. cu Centrul Cultural Municipal Bistriţa, protejat de clauze de confidenţialitate cerute de managerul interpretului. Scandalul a luat proporţii în momentul în care surse din anturajul cântăreţului au transmis că acesta îşi rezervă dreptul să nu mai susţină concertul şi chiar să dea în judecată Primăria dacă reprezentanţii acesteia dau publicităţii onorariul. Preşedintele Comisiei de Cultură, Mioara Seica, spune că semnatarii contractului şi-au depăşit atribuţiile şi au trecut peste Consiliul Local. Dacă anii trecuţi se propunea o listă de artişti cu onorariile lor, validată de comisiile de specialitate, anul acesta s-a renunţat la ea. „N-am nimic împotriva artistului în cauză, dar nu mi se pare corect să arunci aşa banul public fără să ceri acordul cuiva. Bănică jr. se adresează unui anumit segment de public, iar pe banii ceruţi de el poţi aduce zece alte formaţii care să satisfacă toate categoriile de public”, ne-a declarat Mioara Seica. „Noi nu ne putem juca cu banii publici, ne uităm la televizor sau cumpărăm DVD-uri cu Bănică, dacă îl iubim aşa de mult. Nu mi se pare normal să aibă astfel de pretenţii”, declară consilierul local Ilyes Istvan, care îl acuză pe Bănică de sustragerea de la plata impozitului, de evaziune fiscală. Directorul Centrului Cultural, Dorel Cosma, afirmă că suma este „într-adevăr foarte mare, pe măsura valorii lui” şi că s-a semnat un astfel de contract deoarece „ne-am dorit mult să vină”. Suma nu a fost făcută publică înaintea concertului, astfel încât Bănică, cu echipa lui de 17 oameni, a poposit la Bistriţa. Au fost cazaţi într-un hotel unde nu erau alţi artişti (conform contractului), presa nu a avut voie să pozeze sau să filmeze decât pe furiş, autografele au fost date "de ochii lumii" prin intermediul oamenilor de ordine, care transmiteau foile pe geamul microbuzului. Una peste alta, a lipsit şi Band-ul şi dansatorii show-ului. Mai mult, programul zilei a fost dat peste cap de instrumentiştii artistului care, deşi aveau programate probele de sunet la ora 15.00, au întârziat, venind la scenă abia la 18.30. Deşi în acel moment era concursul de Miss, artiştii au urcat pe scenă, cu tărăboi, pentru a-şi acorda instrumentele întrerupând şi dând peste cap programul, stârnind nervozitatea publicului şi a trupelor ce urmau să evolueze. Câştigătoarea concursului de Miss s-a anunţat după ce „prestaţia” instrumentiştilor (care a durat mai mult de o oră) s-a încheiat, iar din faţa scenei publicul plictisit a plecat. Gabi Cociş, vocalul trupei bistriţene Prefix 990, şi-a exprimat pe scenă nemulţumirea: „Datorită nesimţirii celor de la Bucureşti, a staff-ului de la Bănică, s-a creat o situaţie de nervozitate”. Din această cauză, trupele Prefix 990, Cash, Semnal M, Hara şi Desperado au fost nevoite să-şi scurteze programul. Spre exemplu, Desperado nu a apucat să cânte decât patru melodii şi, cerându-şi scuze, au părăsit scena deoarece de la ora 23.00, avea recital (conform contractului) Bănică jr. Deşi oficial suma anunţată după concert, la cerere consilierilor şi a presei, care au invocat Legea 544/2000 privind accesul la informaţii de interes public, a fost de aproximativ 26.000 lei, surse din cadrul Primăriei afirmă că s-au semnat mai multe contracte. Prestaţia artistului, cu toate cheltuielile, ridicându-se aproximativ la 19.000 euro, sumă piperată pentru un buget al Zilelor de 220.000 lei. Făcând o comparaţie, trupa Desperado a primit 3.812 lei.
La capitolul folclor, din nou nemulţumiri. În timp ce Aurel Tămaş a primit 4762 lei, Nicolae Furdui-Iancu 6.000 lei, Cornelia şi Lupu Rednic 3571 lei, artiştii din judeţ, de talie naţională, Valeria Peter Predescu, Alexandru Pugna şi Cornelia Ardelean Archiudean au avut o prestaţie de… 300 lei.
Nici în acest an trupa bistriţeană Cassa Loco nu s-a aflat pe lista invitaţilor la Zilele Bistriţei, deoarece se află într-un vechi conflict cu Primăria.
Menuţ Maximinian
(text publicat în Realitatea de Bistriţa- Năsăud, Dej şi Gherla)

Niciun comentariu: