Blonda face un apel pe blogul ei la solidaritate cu sinistraţii. Ce credeţi că o le dea, dincolo de retorică? Printre altele, trebuie şi haine, după spusele lui Băsescu.
Scriitorul turc Nedim Gürsel este în centrul unui scandal în tara lui datorita romanului "Les filles d'Allah", editat în Franta de Seuil.In 1981 el a fost condamnat de catre un tribunal militar pentru "ofensarea fortelor armate", în conformitate cu articolul 159 din Codul Penal, pentru romanul "O vara lunga la Istanbul. "Acum s-au depus plângeri împotriva lui, invocandu-se articolului 216 (alineatul 3) din Codul Penal care se refera la "incitare la ura" contra credintei. Pentru scrierea cartii, a petrecut mult timp studiind viata profetului Mohamed.Nedim Gürsel apara romanul sau, pe care-l considera "o încercare de a pune sub semnul întrebarii natura Islamului", nu o blasfemie. Este de mentionat ca "The Satanic Verses" de Salman Rushdie nu au fost traduse în turca.
P.S Sunt curios cine-o sa preia din presa aceasta stire in premiera. Lupta pentru libertatea cuvantului nu mai preocupa pe multi.
UPDATE: Mediafax şi Cotidianul au dezvoltat subiectul. Nu-i rău.
Băsescu a devenit preşedinte şi datorită tragerilor în ţeapă în Piaţa Victoriei pe care le-a promis. Vă provoc să enumeraţi politicienii care merită traşi în ţeapă acum. Fotografiile alăturate indică opţiunea mea.
Alexandru PETRIA: născut la 27 II 1968, în oraşul Dej, judeţul Cluj. Debut publicistic şi poetic în “Tribuna” în 1983. Studii întrerupte de psiho-sociologie. Cărţi publicate: “Neguţătorul de arome”(1991, poeme), “33 de poeme”(1992) şi “La ce bun poeţii…”(colectiv, interviuri). În pregătire, volumul de versuri “Masochistul”. Colaborări sporadice la toate revistele revistele literare importante. După 1989: şeful Comisiei pentru abuzuri şi drepturile omului în CPUN-ul municipiului Dej; întemeietor, împreună cu Radu Săplăcan şi Zorin Diaconescu, al săptămânalului dejean “Gazeta someşeană”- primul număr a fost scos în 23 decembrie 1989; candidat din partea Mişcării Ecologiste din România la Camera Deputaţilor- 1992; redactor investigaţii, între 1992- 1994, la revista bucureşteană “Zig-Zag” pe vremea directoratului lui Alex Ştefănescu- între 1992- 1996 am locuit la Bucureşti; 1994-1995- reporter investigaţii la ziarul “Cotidianul”; 1995-1996- redactor şef al săptămânalului bucureştean pentru comercianţi “Hermes” şi redactor la săptămânalul “Partener” publicat de trustul “România Azi”. După reîntoarcerea în Ardeal am fost redactorul şef al săptămânalului “Monitorul de Someş”, apoi, în 2000, am fondat propria mea publicaţie, lunarul “Realitatatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla”, al cărei director sunt şi în prezent.