miercuri, 18 noiembrie 2009

Scrisoare catre Base. Am primit-o prin e-mail

Dragă Traiane,
Sunt eu, fostul tău alegător. În 2004, te-am votat cu speranţa că voi trăi mai bine, într-o ţară normală şi liniştită. Te-am votat cu speranţa că vei stârpi corupţia, că nu ne vor mai conduce baronii şi clientela abonată la banul public, ci oameni competenţi şi integri. Te-am votat cu speranţa că vei fi un preşedinte care-şi respectă cuvântul dat. Am sperat că vei fi un preşedinte pentru mine, nu pentru tine.
Din păcate, m-ai dezamăgit. Ai fost un preşedinte numai pentru tine, pentru partidul tău şi pentru clanul tău. Ai provocat scandal după scandal, încercând să-mi distragi atenţia de la ceea ce vreau eu, ca să mă gândesc numai la ceea ce vrei tu. Ai promis ceva şi ţi-ai luat cuvântul înapoi de zeci de ori, încercând să mă prosteşti în faţă. Ai pus în funcţii şi în demnităţi publice oamenii tăi, care s-au dovedit a fi nişte incompetenţi cu o singură calitate: slugărnicia faţă de tine! Poate că tu ştii mai bine ce calităţi personale o avea doamna Udrea, dar eu am văzut doar nesimţire, incultură şi clientelism politic. La fel, şi la prietena dumneai şi a ta, doamna Ridzi...
Apropo, fiica mea, care acum cinci ani era în clasa a IV-a, se apropie acum de vârsta majoratului. Ce zici, crezi că are vreo şansă să ajungă europarlamentar, ca EBA aia mică, a ta?!
Da, într-adevăr, patru ani am trăit mai bine. Am simţit că muncesc pentru mine, că am un salariu mai bun şi un venit mai mare. Chiar şi maică-mi i-a crescut pensia de trei ori, faţă de cât avea pe vremea lui Năstase. Dar ăsta nu e meritul tău! Tu chiar n-ai făcut nimic. Ba nu, de fapt ai făcut. Ai purtat un război politic permanent, bazat pe minciună, manipulare şi dorinţă de distrugere. În utimul an, trăiesc muuult mai rău. Firma la care lucrez e sufocată cu taxe şi impozite, o jumătate din oameni au fost deja daţi afară. Mie, deocamdată, mi-au redus salariul şi mă aştept ca, oricând, să devin şomer. Iar tu mă pui să-ţi plătesc din buzunar (eventual şi pe fie-mea, când s-o angaja) împrumutul la FMI, bani pe care nu ştie nimen i cum îi cheltuiţi tu şi ai tăi... Apropo, mi-amintesc cum ziceai acum un an, când te pupai cu Geoană: „Guvernul PD-L-PSD este guvernul la care am visat”. Şi, de-atunci, o ducem tot într-o criză! O criză economică, politică şi morală.
Dragă Traiane,
În schimbul votului meu, ţi-am cerut să fii un adevărat Şef de Stat, iar tu te-ai comportat ca un şef de trib, obsedat de putere. Eşti un om meschin şi rău, căruia nu-i pasă decât de sine însuşi şi care ar face orice ca să rămână în fruntea bucatelor. În cinci ani de mandat, ai avut o singură realizare: nesimţirea la putere în România!
Eu, unul, m-am săturat şi n-am de gând să stau cu mâinile-n sân. Ştiu că ai vrea să mă ţii acasă în ziua alegerilor. Ştiu că, în ziua aia, ai vrea să iasă din casă doar băieţii tăi (eventual şi ai lui Geoană), aduşi la urne cu autobuzul sau cu hârtia de o sută. Ştiu că ai vrea să intri în turul II cu prietenul tău, Geoană, un om slab şi şantajabil, care a jucat mereu după cum i-ai cântat tu. Ştiu că vrei să furi alegerile, profitând de indiferenţa mea şi a celor ca mine. Dar te asigur că pariezi greşit de data asta!
Te asigur că, duminică, 22 noiembrie, voi ieşi din casă. Şi îi voi lua şi pe ai mei!
Voi vota un Preşedinte care ne uneşte, nu ne dezbină.
Voi vota un Preşedinte competent, integru şi neşantajabil.
Voi vota un Preşedinte care-şi respectă cuvântul dat.
Voi merge la urne şi voi vota un om de bun-simţ, pentru ca, împreună să scoatem România din criză.
Voi vota ANTONESCU PREŞEDINTE!.
Semnat,
Un cetăţean de bun-simţ al României
P.S.: De ANTONESCU ţi-e cel mai frică în turul II, nu, Traiane?! (nu aştept răspuns scris, poţi să-mi dai replica la televizor, că oricum apari fără contracandidat, de frică să nu te ia ANTONESCU la întrebări...).
P.S.S. Trimite-i scrisoarea si lui Basescu. Sa afle si el.