Iniţierea

Simion Bălan era într-a XII-a la liceul de elită din Deania şi ceea ce se numeşte un şoarece de calculator. Purta interminabile bătălii virtuale, întrecându-se cu prietenii pe care şi i-a făcut pe net în jocuri de strategie, descărca muzică şi, cum nu?, filme porno. Viaţa de elev îi plutea pe un “lasă-mă să te las” molcom. Deşi era un eminent al umanioarelor, nu-şi dădea ghes învăţînd, încasa notele mari, ca alţii banii de la bancă, pe arificiile inteligenţei, pe corelaţii, pe răspunsurile spontane şi pertinente la întrebările profesorilor, pe completări inspirate la ore. Vedea însă negru în faţa ochilor când începeau orele de ştiinţe exacte, iar matematica îi crea chiar coşmaruri. Nu era de mirare. A rămas corigent la această materie în trimestrul trecut. Aluniţa, aşa au poreclit-o elevii pe profa de mate, nu ieşea din 2+2 egal 4, trăgea pe el ca pe ocnaşi, insensibilă la argumentaţia lui Simion că nu intenţionează să-şi aleagă o carieră unde să-i fie indispensabilă nesuferita asta de ştiinţă. Câte n-a încercat Simion ca s-o înduplece pe profă, şi-a pus la bătaie tot arsenalul de inventivitate, i-a cumpărat până şi flori, el care spunea că floarea cea mai de apreciat este floarea-soarelui, fiindcă se mănâncă, dar s-a lovit ca de un zid. Nu şi nu, Aluniţa îl forfeca mărunt, îi pretindea să înveţe, să înveţe temeinic.
- Băga-mi-aş…Uau, i-a scăpat într-o oră lui Simion. Aluniţa l-a scrutat întrebătoare, ochii-i verzi scăpărau.
- Adică, tinere domn…
- Eram fericit de mama mă chiureta, în loc să mă nască. Sadicii au imaginat matematica?
- Simi, dacă nu era această minunăţie, n-am fi avut poate ocazia să ne întâlnim? Nu era păcat? Era. Că eşti un tânăr inteligent, cum sunteţi toţi din această clasă.
- Păcat doamna profesoară, păcat, s-a auzit pe mai multe glasuri, urmate de-o trenă de chicoteli.
- Eram sigur că nu ştiam ce-mi lipseşte, a spus încă Simion şi apoi a sunat de pauză.
Într-o noapte a visat că se afla prins în lanţuri de peretele unui beci şi că-i curgeau constant pe cap picături de apă, cum a văzut într-un documentar că torturau japonezii prizonierii, iar pe un scaun şedea picior peste picior Aluniţa, adâncită într-o carte. Profa arăta super, cu părul negru şi lung cuprinzând cartea, parcă; parcă absentă şi totuşi prezentă.
Cu sforţări, cu scârbă, înjurând, oftând, treptat, Simion s-a redresat. În dreptul numelui său, la rubrica matematicii, au apărut şi note mai răsărite, pe lângă ameţiţii de 3, 4, 5 şi 6.
- Mergem la un coniac?, l-a oprit odată după ore Dinţoasa, o colegă băieţoasă a cărei poreclă i se trăgea de la faptul că-şi sugea zgomotos dinţii când se concentra. Ceilalţi băieţi spuneau, din experienţă, că are un bulevard între picioare. Pe bune o chema Maria Repede, şi avea aşa şi aşa corpul şi inteligenţa. Cu Maria conversa zilnic, după cursuri, pe net, amândoi atraşi de aceleaşi jocuri de strategie, de mutatul armatelor din Asia în Africa, de scufundatul cu cât mai puţine torpile a vapoarelor, de desanturi.
- După, ne-o punem?, a replicat la plesneală Simion.
- La tine, că la mine-i ocupat de babaci, a auzit şi nu-i venea să creadă.
Părinţii lui Simion perfectau afaceri în străinătate. Urmau să sosească peste o săptămâni. Au băut coniacul pe nerăsuflate la birtul lui Tiberiu. Dinţoasa s-a cam ameţit. Simion o dorea doar pentru că n-a mai fost cu altcineva. Ca să scape de virginitate, în starea care l-a cuprins, ar fi încoţopenit şi-o urechelniţă, de s-ar fi putut.
S-au regăsit în patul lui, pe care nu s-a ostenit să şi-l aranjeze, când a plecat precipitat spre şcoală, dimineaţa. A aruncat de pe pătură nişte chiloţi murdari, înainte să-i observe Maria, şi a împins sub un scaun ciorapii purtaţi ieri.
- Te dezbraci sau te dezbrac?
- Prefer singură.
Maria s-a debarasat de tricoul portocaliu Nike. Începea, mişcând din şolduri, să-şi coboare fusta de blugi. Ochii lui Simion s-au mărit şi-şi deschidea şi închidea gura, căutând disperat să respire. Pulpele Dinţoasei erau acoperite cu formule matematice. Copiase la extemporal. Pătrunzând-o, i-a tras două palme şi a scuturat-o de umeri şi de păr.
- Stai, nu te foi, Aluniţă! Nebuno! Aluniţa…, i-a strigat Mariei.