Ingerii mananca placinte

Ileana a fost blândeţe şi trebăluială în bucătărie. Puşculiţă pentru excursii, furnizoarea de jucării- cu marele urs de pluş galben Miki s-a jucat şi fetiţa mea; i-a rupt urechea rămasă după două decenii-, cea care-mi dădea cârnaţi, plăcinte memorabile şi bomboane cu ciocolată când părinţii m-au pus la regim în clasa I-a. Eram cam rotofei.
Nu obosea să tricoteze şi să croşeteze şi citea Biblia cu ochelarii pe nas după-amiaza, ca în vechile povestiri. Aşa o ţin minte.
Avea abonament la cinematografe, la “Arta” şi “Bobâlna”. Cu ea am văzut “Veronica” de două ori, în proiecţii succesive. Sunt de-o vârstă cu Veronica.
Chiar înainte de Revoluţie, Ileana nu se reîntorcea zilnic mai repede de ora 19 de la slujba bisericii reformate. Atunci mă întâlneam acasă cu primele femei din viaţă.
Ileana m-a vrut violonist, cântăreţ de operă sau dirijor. Nu i-a ieşit.
Ileana m-a şters la fund şi se înnegrea când trupu-mi de băieţel era încercat de febră.
În 23 decembrie 1989 s-a răspândit zvonul că apa este otrăvită. Am alergat la ea s-o anunţ, nu la mama.
Ileana azi poate face plăcinte îngerilor.
Bunica.
Alexandru PETRIA