duminică, 4 noiembrie 2007

Filosofie de nota 10

Conform unor posturi pe net, urmatoarea intrebare ar fi fost pusa la un examen de chimie la Universitatea Liverpool . Raspunsul dat de unul dintre studenti a fost atat de "profund" incat profesorul l-a impartasit colegilor sai pe Internet, iar astfel am ajuns sa avem si noi placerea de a-l cunoaste. Intrebare suplimentara: este Iadul exoterm (emite caldura) sau endoterm (absoarbe caldura)?
Pentru a-si demonstra opinia, cei mai multi studenti au folosit legea lui Boyle, care spune ca un gaz se raceste atunci cand se extinde si se incalzeste atunci cand este comprimat, sau ceva similar. Insa unul dintre studenti a scris urmatoarele:
In primul rand, trebuie sa cunoastem cum se schimba masa Iadului in timp. Asadar, trebuie sa cunoastem rata cu care sufletele ce intra in Iad comparativ cu rata celor care pleaca din Iad. Cred ca putem sa presupunem cu destul de multa siguranta ca, odata ce un suflet ajunge in Iad , nu mai iese niciodata. Prin urmare, nici un suflet nu iese din Iad. In ceea ce priveste rata celor care intra, sa ne uitam la diferitele religii care exista astazi in lume. Cele mai multe dintre aceste religii spun ca, daca nu esti un membru al lor, vei ajunge in Iad . Dat fiind ca existe mai mult de o singura asemenea religie si cum oamenii nu sunt membrii mai multor religii simultan, putem sa facem estimarea ca toate sufletele merg in Iad . Date fiind ratele nasterilor si deceselor, putem sa spunem ca numarul sufletelor din Iad creste exponential. Acum trebuie sa ne uitam la volumul Iadului. Din cauza ca legea lui Boyle spune ca, pentru ca temperatura in Iad sa ramana constanta, volumul Iadului trebuie sa creasca proportional cu numarul sufletelor care intra. Acest lucru arata ca sunt doua posibilitati:
1. Daca Iadul se extinde cu o rata mai mica decat cea cu care intra sufletele in el, atunci temperatura si presiunea in Iad vor creste atat de mult incat pana la urma se va declansa tot Iadul pe pamant.
2. Daca Iadul se extinde cu o rata mai mare decat cea cu care intra sufletele in el, atunci temperatura si presiunea vor scadea pana cand o sa inghete Iadul. Asadar, care din ele este?
Daca acceptam postulatul pe care mi l-a dat Sandra in primul an de facultate, "o sa fie o zi friguroasa in Iad inainte sa ma culc cu tine",si tinand cont de faptul ca m-am culcat cu ea azi-noapte, atunci ipoteza a doua trebuie sa fie cea corecta. Prin urmare, sunt sigur ca Iadul este endoterm si ca a inghetat deja. Corolarul acestei teorii este ca, din moment ce Iadul a inghetat, rezulta ca nu mai accepta nici un suflet si a disparut... ramanand numai Raiul, ceea ce, prin urmare, dovedeste existenta unei fiinte divine - ceea ce explica de ce, noaptea trecuta, Sandra striga "Dumnezeule!".
secret_bliss

Oana Zavoranu, rockerita pentru speriat copiii. Din ciclul tampenii, ca postarea anterioara

Nevasta tiganului Pepe e pe cale sa ajunga papusa rockerita. Nu stiu daca gonflabila. O privire http://www.click.ro/Vedete/papusa-oanei-zavoranu-e-rockerita

Faza cu sexul sotilor Columbeanu- o ipoteza. Stupizii stiau ca sunt filmati

Aici http://blog.gardianul.ro/?p=945

Happy Birthday Mr. President. Îi cântă azi şi Elena Undrea lui Băsescu?

Phenomenal images of earth

De văzut http://deputy-dog.com/2007/11/01/11-phenomenal-images-of-earth/