Şi bărbaţii plâng. Câteodată

Ieri şi alaltăieri am fost la Luminaţie. La bunici la Dej în cimitir, la socrii în Dumbrăviţa, tot la cimitir. Lumânări, candele, dulciuri pentru copii…
Am auzit şi un prieten, vorbind la mobil, cum a scos o replică antologică: “Ne întâlnim în cimitir”. Vorbea cu sora lui care venea la Luminaţie.
Stând lângă mormântul lor, mi-am simţit bunicii aproape. Şi am plâns. Recunosc că am plâns. Şi nu sunt un cufurit.

PS. Desigur că titlul este după Bitman, după care nu mă împrăştiu de admiraţie.

Încă un P.S. Despre bunicii mei (dar nu numai, că aşa-i literatura) http://alexandrupetria.wordpress.com/2008/10/11/ingerii-mananca-placinte/ şi http://alexandrupetria.wordpress.com/2008/10/07/dumnezeu-a-venit-cu-citroenul/