marți, 17 iulie 2007
Cum vrea Guvernul sa mareasca pensiile
Textul scrisorii transmise ieri preşedintelui României, Traian Băsescu, cu privire la modificarea Legii pensiilor
Stimate domnule Preşedinte,
Avem onoarea ca, în legătură cu Legea de modificare şi completare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, să vă prezentăm o serie de precizări, în baza mandatului pe care l-am primit din partea domnului Prim Ministru.
După cum vă este cunoscut, începând cu 1 ianuarie 2007, România, ca stat membru al Uniunii Europene, aplică prevederile Cartei Social-Europene. Conform art. 23 din Cartă, România trebuie să respecte dreptul persoanelor vârstnice la protecţie socială în sensul asigurării unor resurse suficiente care să le permită o existenţă decentă.
Asumarea unei decizii politice precum este cea privind majorarea pensiilor este un atribut instituţional al Guvernului care, prin mecanismele democratice prevăzute în Constituţie, răspunde în faţa Parlamentului pentru deciziile sale. Această decizie a fost susţinută deja de Parlament prin adoptarea Legii de modificare şi completare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Guvernul României îşi asumă, aşa cum a făcut în permanenţă de la investire şi până în prezent, obligaţiile interne şi externe ce decurg din Programul de Guvernare aprobat de Parlament şi din calitatea de membru al Uniunii Europene. Aceste obligaţii vor fi incluse şi în construcţia bugetară a anului 2008 şi se referă la alocaţii consistente pentru domeniile prioritare: educaţie, sănătate, infrastructură, agricultură, asistenţă şi asigurări sociale precum şi plata contribuţiei României pentru bugetul comunitar şi pentru absorbţia fondurilor europene.
Garanţia îndeplinirii obligaţiilor asumate decurge în primul rând din modul în care Guvernul şi-a onorat angajamentele din Programul de Guvernare. Produsul intern brut a crescut în anul 2006 faţă de 2005 cu 18,9% în termeni nominali, respectiv 7,7% în termeni reali. Anul 2007 este prognozat cu o creştere a PIB-ului de 14% în termeni nominali, respectiv 6,5% în termeni reali. Aplicarea cotei unice a dus la creşterea spectaculoasă a încasărilor bugetare dar şi la o sporire a câştigurilor angajaţilor şi întreprinzătorilor.
Toate acestea s-au reflectat într-o creştere a veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat în perioada 2005 – 2007 cu peste 40%.
După cum se ştie, angajamentul din Programul de guvernare cu privire la majorarea pensiilor prevede o creştere cu 30 % în termeni reali.
Situaţia creşterii procentuale a punctului de pensie pentru perioada 2004 – 2007 se prezintă astfel:
Data Creşterea procentuală a punctului de pensie
Ian. 2005 3,0%
Ian. 2006 9,3%
Sept. 2006 5,0%
Total 2006 14,8%
Ian. 2007 16,8%
Sept. 2007 5,0%
Total 2007 22,6%
Valoarea nominală a punctului de pensie va creşte de la 286,95 RON în dec. 2004 la 416,01 în septembrie 2007 deci o creştere procentuală de 44,98 % iar în termeni reali: 26,3 %.
Situaţia pensiei medii în termeni nominali pentru perioada decembrie 2004 –decembrie 2007 se prezintă astfel:
Data Pensia medie de asigurări sociale în termeni nominali
Decembrie 2004 252 RON
Decembrie 2006 325 RON (creştere de 28% faţă de 2004)
Decembrie 2007 407 RON (creştere de 61% faţă de 2004)
după majorarea de la 1 sept. a.c)
Având în vedere dezvoltarea economică susţinută din ultimii ani, creşterea mai importantă a pensiilor aşa cum este prevăzută pentru anul 2008 se înscrie într-o logică firească a acumulărilor, deplin sustenabilă economic.
Efectele dezvoltării economice, a câştigurilor salariale şi a numărului de salariaţi vor permite, în anul 2008, o creştere a pensiilor cu 43%, faţă de nivelul actual şi, în consecinţă, creşterea punctului de pensie de la 396 lei la 568 lei, respectiv 37,5% din salariul mediu brut.
Toate aceste măsuri se vor realiza fără majorarea unor impozite sau taxe precum şi prin respectarea calendarului privind introducerea pilonului doi de pensii şi reducerea CAS.
Potrivit datelor furnizate de Comisia Naţională de Prognoză, în perioada 2009-2013 România va înregistra o creştere economică într-o medie anuală de aproape 6% pe an, iar numărul locurilor de muncă va creşte cu 400.000, ceea ce garantează majorărilor de pensii din anul 2008 un caracter sustenabil.
În ce priveşte prevederile proiectului de lege a pensiilor privind anul 2009, îndeplinirea acestora va depinde de modul în care viitorul Guvern va înţelege să-şi reasume acest obiectiv şi să-şi ordoneze priorităţile.
În concluzie, Guvernul României îşi reafirmă poziţia potrivit căreia există resursele necesare majorării pensiilor în anul 2008 cu 43% - ca o consecinţă a dezvoltării economice - precum şi condiţiile ca până în anul 2013 aceasta majorare să fie sustenabilă. În acest fel Guvernul îşi va duce la îndeplinire obiectivul central al mandatului său şi anume dezvoltarea economică şi punerea acesteia în slujba bunăstării cetăţenilor, cu deosebire în favoarea categoriilor celor mai defavorizate ale tranziţiei.
Cu deosebită consideraţie,
Varujan Vosganian
Ministrul economiei şi finanţelor
Paul Păcuraru
Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse

Etichete:
marirea pensiilor
Senzational! Mortul Adrian Nastase vorbeste! Si-l sapa pe Geoana...
Vedeti ce zice mortaciunea politica:
http://http://nastase.wordpress.com/2007/07/14/sambata-14-iulie/#comment-3114
http://http://nastase.wordpress.com/2007/07/14/sambata-14-iulie/#comment-3114
Etichete:
Adrian Nastase,
Geoana,
matusa Tamara,
mortul Adrian Nastase,
politica
Securitatea criminala
HotNews.ro a prezentat un asa numit „plan de masuri” al Securitatii adoptat pe 18 august 1980 impotriva angajatilor de la Europa Libera si desecretizat de SIE. Documentele demonstreaza negru pe alb un fapt notoriu, dar negat de fosii ofiteri: Securitatea organiza si coordona asasinate.Serviciul de Informatii Externe a pastrat la secret aceste documente pana acum doua luni, cand au fost declasificate. Ele fac parte din dosarul de urmarire al fostului director al Europei Libere, Noel Bernard, mort in conditii suspecte in februarie 1981, dosar completat abia acum cu inca 80 de pagini scoase de la secret.
Etichete:
Noel Bernard,
Securitatea
Abonați-vă la:
Postări (Atom)