De ce ar merita guvernantii sa fie impuscati | CorectSocial

Un articol de-al meu despre uciderea unor copii
De ce ar merita guvernantii sa fie impuscati | CorectSocial

Azi in Cluj, maine in toata tara…? O premiera in presa romaneasca | CorectPolitics

Presa mioritica este dezbinata si invidia este un cancer care ii roade credibilitatea. La fel ca si concurenta oarba. Sigur, de actuala stare profita politicienii. Cand am lansat pe CorectNews apelul pentru sprijinirea colegilor maghiari cenzurati de guvernul lui Viktor Orban, reactiile celor din bransa au fost anemice, desi Sorin Rosca Stanescu atragea atentia ca putem ajunge si noi ca si ungurii daca nu suntem atenti si cu reactii rapide. Nu prea intalnesti ziaristi care sa laude ori macar sa relateze despre faptele iesite din comun ale colegilor. Este rusinos si trist.
Pe fondul protestului impotriva benzinarilor, cativa de gazetari din Cluj, in frunte cu Sabin Gherman si Liviu Alexa, au pus in practica o idee vehiculata intens pe internet. Dupa un sondaj postat pe siturile ziarelor citynews.ro, Mesagerul de Cluj si Servus Cluj, 4.151 de cititori au hotarat topul companiilor care sa fie ocolite de clienti, pentru ca in final sa fie obligate sa scada pretul produselor de la pompa: Locul 1. OMV 42.30%; Locul 2. Petrom 27.49%; Locul 3. Mol 16.65%; Locul 4. Rompetrol 9.23%; Locul 5. Lukoil 3.35% si Locul 6. Agip 0.99%.
Continuarea aici
Azi in Cluj, maine in toata tara…? O premiera in presa romaneasca | CorectPolitics

Ghise, o rusine pentru PNL. Crin, cand il dai afara din partid?

Acest tembelache nu este la prima nazbatie referitoare la ziaristi. A fost si propunerea lui legislativa cu proportionalitatea stirile bune si rele. Acum mintea lui odihnita a lepadat ce-i aici
http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-7863348-ghise-propune-organism-pentru-supravegherea-sanctionarea-presei-examene-psihologice-amenzi-pana-excluderea-din-profesie-pentru-delictul-presa.htm
Crin, cand il excluzi pe tip din PNL?

Pro greva fiscala!

O treaba care sa le dea peste nas guvernantilor http://www.agentiadecarte.ro/2010/08/greva-fiscala-pentru-eliminarea-suprataxarii-drepturilor-de-autor/comment-page-1/#comment-1261
Asa ceva ar merita sa fie extins in toate domeniile, si la nivelul firmelor, ca sa scapam de nemernicii care ne conduc.

Petria la Bookfest, vineri de la 16

Este o veste pe care sunt bucuros că pot să v-o împărtăşesc: “Zilele mele cu Renata”, romanul meu, va fi lansat la această manifestare culturală de top. Cu modestie, vă garantez că n-aţi mai citit ceva similar scris de un scriitor român. Ca să fie clar. Aşa că nu pierdeţi ocazia să vizitaţi standul editurii Tritonic. Dau şi autografe, sunt generos, şi primesc şi felicitări. Criticile le puteţi lăsa la Preşedinţie, Guvern sau la Patriarhie, o să-mi parvină sigur ulterior. La destinatar scrieţi Băsescu, Boc şi Patriarhul Daniel.
Cartea va fi prezentată de criticul Daniel Cristea-Enache. Un critic serios, un autor serios.

P.S. Dacă aduceţi şi o bere, nu vă refuz, mă sacrific! Vineri, de la 16. OK?! Totodată, în acelaşi loc şi la aceeaşi oră, Lucia Verona iese la rampă cu volumul “Labirintul obligatoriu”.

Alexandru Petria, Zilele mele cu Renata, sau nebunia curajului de a fi tu însuţi

Librăriile româneşti sunt, slavă Domnului!, ticsite cu cărţi. Pe toate gusturile şi pentru toate buzunarele. Adică tocmai visul aievea al cititorului profesionist de cărţi, al lectorului pasionat de cuvântul scris, al visătorului obişnuit să îşi satisfacă setea de cunoaştere recurgând la bogăţiile imensului ocean al beletristicii. După deceniile comuniste – în care cartea bună se dădea „pe sub mână”, ajungând mai degrabă la privilegiaţii sistemului, decât la cei care ar fi degustat-o cu adevărat – şi după anii de derută de după Revoluţie – când avalanşa informaţională ne împiedica să discernem între calitate şi non-calitate, între valoare şi best-seller, între autorii promovaţi de Occident sau Statele Unite ale Americii şi reprezentanţii culturii româneşti – iată că, în sfârşit, pe rafturi găsim şi nume ale unor scriitori de-ai noştri din generaţia nouă, ce ne introduc într-un univers profund original, capabil să rivalizeze cu convulsionanta piaţă de carte a lumii „civilizate”, în care autorii, văzuţi ca produs de marketing, adună oamenii cu miile în faţa magazinelor în ziua lansării unui nou titlu. Un exemplu în acest sens este Alexandru Petria, care, cu primul său roman, apărut sub egida editurii bucureştene Tritonic, încearcă să ne tenteze cu o altfel de scriitură.

Alexandru Petria a debutat în presa literară cu poezie şi tot sub semnul muzei Euterpe a stat debutul său editorial. A treia carte semnată de el marchează o schimbare de atitudine şi de viziune, optând pentru proză, prilej de manifestare mai explicită a eului auctorial. Numele lui se leagă, în acelaşi timp, de o febrilă activitate publicistică derulată în aceşti ultimi douăzeci de ani scurşi de la câştigarea de către noi a libertăţii de exprimare. Dar, poate mai mult decât atât, numele lui poate fi asociat unor acte de curaj (de multe ori nebun, în opinia mea, ori măcar inadecvat situaţiei politice din ţară....), precum acela de a porni primul cotidian adresat populaţiei din oraşul Dej, iniţiativa reînfiinţării fostului judeţ Someş, cu capitala în acelaşi Dej, sau, mai recent, publicarea în periodicul pe care-l păstoreşte, „Realitatea de Bistriţa, Beclean, Dej”, a controversatelor caricaturi pe plan mondial, ce aduceau zică-se atingere islamismului însuşi... Temerar se dovedeşte Petria şi atunci când lansează în presă adevărate cruciade împotriva oportuniştilor, a autorilor fraudelor de orice fel, a politicienilor ipocriţi...

Tot un act de petulanţă mi se pare, din partea lui, şi acela de a încredinţa tiparului romanul Zilele mele cu Renata. Aşa cum se observă încă din titlu (nu, nu este aici nici o greşală!) Alexandru Petria se deconspiră ca luptător împotriva convenienţelor, prejudecăţilor şi tiparelor cu care ne-am obişnuit din comoditate sau... lene intelectuală. Inovaţia scriitorului constă în crearea iluziei că lectorul nu are înainte paginile unei cărţi, ci este martorul confesiunilor intime ale personajului principal, confesiuni făcute într-o stare uşor euforică, stârnită de încărcătura bahică a atmosferei din berărie, în faţa unei halbe pe trei sferturi goale. Marius, naratorul-personaj, se dezbracă de orice inhibiţie, renunţă la orice încorsetare socială şi se înfăţişează în faţa cititorului decis să dea glas francheţii şi îndrăznelii ce-l definesc.

Zilele mele cu Renata este un roman al căutării de sine. Eroul încearcă să se cunoască, ca individ şi publicist, analizându-se prin raportare la faptul divers nesemnificativ, prin relaţia ca cu nimicul cotidian. Eul se zvârcoleşte să iasă la suprafaţă, deşi, în aparenţă, în afară de ambiţia afirmării sale în societate şi a confirmării ca fiinţă publică, nu este motivat de nicio condiţionare exterioară, de nicio convulsionare de natură obiectivă. Personajul nu trece prin situaţii-limită, care să-l definească, în vreun fel anume, ca om. Nu este nici într-o etapă de răscruce a existenţei sale. Dimpotrivă, are parte de confortul material şi de confortul psihic propice cultivării acelui dolce far niente specific mai degrabă indivizilor predispuşi la meditaţie, decât unui macho ori action-man, cum se doreşte a fi Marius Oprean.

Ca şi prietenii săi Anton şi Corin, Marius aspiră să devină scriitor. În acest sens, îşi exersează aptitudinile scriitoriceşti preocupându-se de publicarea în presă a unor proze scurte şi de dezbaterile literare pe diverse teme cu numiţii Corin şi Anton, martori ai zbuciumului său sufletesc şi ai paşilor ezitanţi pe calea afirmării, dar ţinuţi totuşi la o parte de principala preocupare a eroului, erosul. Având, după propria mărturisire, talentul susţinut financiar de către părinţi, Marius se dedică, spune el, scrisului, în fond precumpănitoare devenind nu activitatea sa intelectuală – pulsatilă, cu sclipiri de originalitate, de geniu pe ici-acolo, însă demonstrând inconsecvenţă şi insuficientă motivaţie –, ci aceea erotică. Prin patul lui Marius trec Monica şi Viorica, Ana şi Maria şi... – numele nu mai are importanţă, căci el îşi alege partenerele de sex aproape fără discernământ, dintre prietenele de familie, cunoştinţele întâmplătoare sau dintre cele pe care le seduce în vreun bar, aiurea. Nu are importanţă nici aspectul fizic al vremelnicei muze, ori vârsta ei, pregătirea profesională ori dotarea intelectuală... Marius doreşte doar atât, o parteneră de sport, ori un antrenor titrat pentru activitatea fizică, nicidecum un companion sau un partener de cursă lungă. (De căutarea vreunei satisfacţii sufleteşti, emoţionale, sau spirituale nici nu poate fi vorba.) Obiectivul său este acela de a-şi demonstra virilitatea, de se defini ca mascul şi, în scurtele pauze, ca artist al cuvântului scris. În faţa ochilor cititorilor se derulează scene de dragoste trupească într-o varietate de forme şi consistenţe, amintind uneori de camilpetrescianul cuplu Ladima – Doamna T. (vezi înălţătorul episod în care Marius i-l prezintă Renatei pe Nichita Stănescu ca maestru al poeziei de dragoste), alteori evocând parcă instinctul pur, în genul „Maidanului cu dragoste” al lui George Mihail Zamfirescu (vezi cea dintâi secvenţă, a acuplării lascive dintre proaspătul operat Marius, suferind de febră septică post-apedictomie, şi Renata, în sala de ghipsare a spitalului, când petrec prima noapte de amor).

Singura eroină feminină ce prinde consistenţă în roman este ţiganca. Este singura care, în acest univers misoginic, unde elementul feminin are un singur rol, acela de a-l ajuta pe el, pe bărbat, să simtă împlinirea de-o clipă, se dovedeşte capabilă să-i facă faţă intelectualului în devenire Marius. Lipsită de alte studii decât cele elementare, căsătorită şi mamă a doi copii, Renata dovedeşte o inteligenţă nativă şi sexuală de natură să-l provoace în permanenţă pe scriitorul aspirant. Acesta se lasă sedus, dominat, pentru ca, la rândul ei, să o seducă şi să o domine pe aceea care îi acaparează tot mai mult viaţă şi îi înfrânează tot mai mult aspiraţia spre înalt. Cu toate acestea, Marius reuşeşte să-şi păstreze detaşarea şi o oarecare luciditate faţă de această relaţie, ce-l devorează şi-l alimentează cu energie în acelaşi timp. Mai mult decât atât, se străduieşte să ţină secretă idila sa cu ţiganca adulterină. Nu face acest lucru, evident, din cavalerescul impuls de a păstra intactă reputaţia doamnei, sau din teama că, gelos, soţul ei s-ar putea răzbuna crunt pe Renata, femeia ce-i împlineşte lui, artistului, cele mai cutezătoare fantezii senzuale. Motivaţia sa este pur egoistă: teamă de a nu fi judecat pentru alegerea făcută. În mod paradoxal, în ciuda spiritului său liber dornic de afirmare şi în pofida paginilor scrise, unde se declară în favoarea manifestării libertăţii de conştiinţă a individului, Marius nu dovedeşte destulă bărbăţie pentru a-şi asuma responsabilitatea legăturii sale cu Renata, nici măcar înaintea bunilor săi prieteni Corin şi Anton, cărora, la modul declarativ (nu şi practic!), le mărturiseşte absolut orice...

Evident, toate demersurile personajului din romanul au drept scop maturizarea (profesională şi sexuală) bărbatului aflat la douăzeci de ani. Însă el eşuează răsunător: literatura sa rămâne la nivelul rubricii dintr-o pagină anostă de ziar, iar ca individ uman nu reuşeşte să depăşească laşitatea fantelui de mahala incapabil să întreţină o relaţie cu o femeie în văzul lumii, la lumina zilei şi a... propriei conştiinţe. Nu are nici măcar atâta onoare, încât să pună punct, bărbăteşte, sordidei idile cu Renata. Ci, sub pretextul depresiei generate de moartea cuplului de prieteni în tragicul accident de avion, Marius o părăseşte pe motivul că ea ar fi lipsit de la înmormântare, deşi între Renata şi răposaţi nu existaseră nici un fel de raporturi care s-o aducă la cimitir. Mai mult decât atât (şi aici este partea inovatoare a romanului lui Alexandru Petria), Marius se apucă să rescrie istoria iubirii dintre sine şi Renata.... înlocuind-o pe eroina titulară, în pagină, cu altă femeie – semn extrem al laşităţii lui şi al dispreţului congenital faţă de sexul slab...

Recunosc, la primul contact fizic cu volumul de proză al lui Alexandru Petria, am avut o uşoară mişcare de recul: n-am înţeles subtilitatea titlului (Doamne, m-a ofensat cacofonia, căci sunt tributară formaţiei mele de filolog!), iar sugestiva imagine de pe copertă am considerat-o ofensatoare, potrivită mai degrabă sub-literaturii de pe taraba cu ziare, decât unui volum de beletristică. Nici primele pagini, cu stilul direct şi limbajul frust, vulgar de multe ori, evocând o sexualitate agresivă, elementară, nu m-au făcut să mă simt prea confortabil. Însă mi-am adus aminte îndemnul din prefaţa „Analelor” lui Tacitus, sine ira et studio, (judecă) fără ură şi părtinire, amintindu-mi că sunt cititor de profesie, deci trebuie să mă debarasez de orice prejudecăţi privind cartea ori autorul ei..., pentru a fi în stare să apreciez literatura dintre coperte. Şi nu mi-a părut rău deloc că am făcut asta. Am avut plăcuta surpriză să descopăr un scriitor autentic, înregimentat în mişcarea postmodernă, care a renunţat la convenţie, la canoane, pentru a se putea exprima pe sine ca individualitate lipsită de ipocrizie şi pudoare şi pentru a putea, ca artist, dovedi cu prisos bravură şi... – de ce nu? – bravadă suficiente pentru a ne ţine cu cartea în mâini până la ultima pagină.

Voichiţa Pălăcean-Vereş

Guvernantii merita linsati?

Avem de-a face cu un guvern care condamna efectiv la moarte pensionarii cu venituri mici. Si nu este deloc o afirmatie fara temei. Cu 3-4-5 milioane de lei vechi, atata au multi, din care o sa se mai taie o halca, cum o sa-si poata cumpara batranii medicamentele? O sa renunte la paine sau la medicamente. Un regim care nu respecta batranii merita pe langa dispret si altceva. Daca avem de-a face cu nistre criminali, sa stam cu mainile in san, sa nu ne aparam? De fapt, aparam vietile parintilor. Ar fi o dovada de prostie crasa. Ce-i de facut, deci?

Lansarea romanului meu la Dej si Cluj- in 4 mai

Fumez tigari de contrabanda. Semnati petitia mea!

Fumez tigari de contrabanda fiindca refuz sa fiu luat de prost! Statul este ca un traficant de droguri fara scrupule

Tritonic lanseaza o serie de carti interesante

Tritonic Grup Editorial vă invită în perioada 3-7 martie la „Salonul de carte, presă şi muzică, AMPLUS” de la Muzeul de Istorie al României, aflat la cea de-a XV-a ediţie.

La fel ca şi la celelalte târguri şi expoziţii, cărţile Tritonic vor putea fi achiziţionate cu o reducere de 50% sau chiar mai mult (cărţi la 3, 5, 10 Ron.)

Vineri, 5 martie vă invităm în spaţiul pentru lansări din holul Muzeului de Istorie la o serie de evenimente:

ora 16.00 - Lansarea romanului “100 de zile”, de Stela Popa;

ora 17.00 – Lansarea ediţiei de martie a revistei Flacăra şi a romanului “Parfumul Vaduvei Negre”, de Oana Stoica Mujea;

ora 18.00 - Lansarea romanului “Urechile pisicii Olga”, de Oana Cătălina Duşmănescu.

Invitaţi la evenimente: George Arion, preşedintele publicaţiilor Flacăra, scriitor, publicist, scenarist

Bogdan Hrib, editor şi autor Tritonic

Oana Stoica Mujea, scriitoare

Aflată la o primă prezentare la târgul AMPLUS, „Urechile pisicii Olga” este o carte despre dragoste şi despre drumul pe care alegem să îl urmăm câteodată, deşi ne este teamă de ceea ce vom găsi când vom ajunge la capătul lui.

Cartea vorbeşte despre căutare, despre interacţiune, despre rătăcire, despre duioşie, despre frică, despre prietenie, despre ură, despre moarte, despre pierderi sau despre regăsiri. Mai ales de sine.

Este o carte despre curajul pe care îl câştigi de-abia în momentul în care te trezeşti singur, nefericit şi îndepărtat.

Prezentată în premieră astăzi, la Chişinău, „Parfumul văduvei negre” este o carte a cărei acţiune se petrece la un an după cea din „Indicii anatomice”, primul roman poliţist al Oanei Stoica Mujea. Când Iolanda Ştireanu este anunţată că doi dintre ziariştii importanţi ai ţării – Andrei Bădin şi Victor Ciutacu – au pus mâna pe nişte documente ce ar putea răsturna Guvernul, îşi dă seama că e singura care îi poate ţine în viaţă. Asta dacă nu e deja prea târziu.

Dacă la jumătatea cărţii enigma se rezolvă, intriga nu se sfârşeşte nici pe departe. Pentru că adevărata problemă nu e constituită de cel care a ucis şi a răpit, ci de cine avea interesul ca toate lucrurile acestea să se întâmple. De aici acţiunea devine imprevizibilă

Astfel, ziariştii, bloggeri, guvernul, ba chiar preşedintele însuşi, ajung fie personaje principale pe scena crimei.

„100 de zile” este un roman al Moldovei ultimilor ani, ani cu victorii şi înfrângeri, cu bucurie şi deznadejde, cu speranţă, cu flori, cu sânge…

PS. Informaţia am "furgăsit-o" de pe blogul lui Ioan Usca...

E vorba de “Zilele mele cu Renata”. Ieri am semnat contractul cu editura. Sper ca volumul să iasă din tipografie în martie. Este o carte şocantă, nonconformistă, care nu se adresează puţopalmiştilor şi celor a căror gândire o concurează pe a panseluţelor. E “sulfuroasă” rău… Dintr-un puseu de excesivă modestie, declar că nu s-a mai scris aşa ceva în literatura română. E tare Petria, vă spune amicul Alexandru. Pârtie…!

Găsiţi fragmente aici http://literaturaromana.ning.com/









Semnal

• Adi Hadean
• Adrian din Satu Mare
• Agentia lui Bogdan Comaroni
• Alex Buhu
• Alex Mazilu
• Alina Gorghiu
• Ana Birchall
• Anca Alexandrescu
• Anca Vintzeanu, blog de psiholog
• Andi Laslau
• Andrei Badin
• Andrei din USA
• Andrei Rosca
• Argus (Iasi)
• Arhi
• Babilonul imobiliar
• Bibliotecaru
• Blog de suflet
• Blogul ”iubitorului” de Tovarasi
• Camelia Csiki
• Catalin Tolontan
• Cella (Oradea)
• Chinezu
• Ciutacu
• Codrin Scutaru
• Comanescu
• Constantin Gheorghe
• Corina Cretu
• Costin
• Cristi Scutaru (Canada)
• Cristi Şutu
• Dan Andronic
• Dan Mihalache
• Daniel Tudoran
• Dielda (Spania)
• Dive de carton
• Dojo (Timisoara)
• Dono
• Dracu
• Dragos Stanca
• Elisa (Fagaras)
• Flavius Obeada
• Fulgerica
• Gabriela Savitsky (Resita)
• Gigel (Sibiu)
• Ina
• Incasha (Constanta)
• Isabellelorelai
• Japonezul
• Lilick
• Lucia Verona
• Lucian Purcareanu/soferul
• Madalina Ionescu
• Magdalena Manea (CANADA)
• Mariana Sebeni (BRASOV)
• Marius Mina (SUA)
• Matilda
• Mihai Bacalu (Cluj)
• Mihai Mălaimare
• Mihnea Dumitru – Politica
• Mihnea Maruta
• Mirela Pete (Cluj)
• Monitoring Media
• Moshe&Mordechai
• Nea Costache
• Nicoleta Savin
• Oana Stoica Mujea (Pitesti)
• Octavian Pelin
• Paris Match
• Paul Gabor
• Politica romaneasca
• Radu Popa
• Revista blogurilor
• Roxana Iordache
• Roxana Toma
• Sandrinio Neagu (Suceava)
• Satmaranca, zisa Crina Dunca
• Sebastian Corn
• Sebastian Dan (Brasov)
• Sibilla
• SIMONA (Arhiva salvata de Google)
• sorin rosca stanescu
• Teodora-City life
• Tiberiu Lovin
• Trexel
• Valy Cofaru (America)
• Vania
• Vlad Petreanu
• VoxPublica
• White Wolfh
• http://www.simonaionescu.ro/
• • Adi Hadean pe blog. AdiHadean pe twitter.
  • Anca Alexandrescu
  • Andrei Crivăţ pe blog. andreicrivat pe twitter.
  • City Life – cu Teodora
  • Ciutacu pe blog. victorciutacu pe twitter.
  • Comanescu pe blog. anescu pe twitter.
  • Cozopleanul
  • Crina Satmareanca
  • Darius
  • Dromichaetes
  • Gabi Oana
  • Lucian Purcăreanu
  • Manuela Voicila
  • Mihnea digitalu pe blog. codexpoliticus pe twitter.
  • Moshe & Mordechai
  • Oana. Stoica. Mujea pe blog. OanaSM pe twitter.
  • Roxana Toma
  • Simona Ionescu
  • Tiberiu Lovin pe blog. ReporterVirtual pe twitter.
  • Tiribonflax
  
  
  • adc
  • Adiz
  • Adrian Ciubotaru pe blog. adrianciubotaru pe twitter.
  • Alex Mazilu
  • Alexandru Petria
  • Ana Peride
  • Andreanum
  • Andrei Meszaros
  • Anticalofilul
  • Artistu
  • Împărăteasa
  • Blogul anonimului
  • Cel mai tare din parcare
  • Cezar Paul-Bădescu
  • Cristian Banu
  • Cristian Patrasconiu
  • Călin Cosmaciuc
  • Dadatroll
  • ea si el
  • Eduard Huidan
  • Eftimie
  • Eugen
  • eVasile pe blog. vasilemanu pe twitter.
  • Florin Puscas
  • Gabriela Savitsky
  • George Moţoc
  • Grim Cris
  • In joaca
  • Ion Dascalu
  • Ionut Iancu
  • Ionut Stoica
  • Japonezul
  • Kaiser Soze
  • kmi
  • Laurentiu Oradeanul
  • Lucia Verona
  • Lucian Marin
  • Makavelis pe blog. Makavelis pe twitter
  • Maminineta
  • Marius Tudor
  • Mesterul Manole
  • Metablogar
  • Mihai Stanescu pe blog. MihaiStanescu pe twitter.
  • Mos Califar
  • Nenea Lars
  • Nicu Bendea
  • Oana Dobre
  • Pe surse
  • Pietricel
  • Que stii oare
  • Radu Popa
  • Raluca
  • Raluca Zenga
  • Razvan Pascu
  • Rekinoo
  • Răzvan Vintilescu
  • Robbie
  • Sorin Rusi pe blog. SorinRusi pe twitter.
  • Sorina Matei
  • Sportjournal
  • Starea presei
  • swaMp
  • techwr
  • Tudorelll
  • Turambar
  • Trenul personal
  • Vania
  • Vlad Bogos
  • zerocinci
  • Bogdan Gavrila
  • Bogdan Pitaru
  • Buddha
  • Cabral
  • Copolovici
  • Cristi Şutu
  • eCostin
  • Ionuţ Oprea
  • Jegul jegurilor
  • jurnalismonline
  • Manafu
  • Marie Jeanne
  • Piticu
  • Răzvan Şerbu
  • Sorin Tudor
  • Vis urât
  • Vlad Petreanu
  • 
    
• 
  

Sprijin pentru Marius Oprea!

Amanunte despre caz aici http://literaturaromana.ning.com/profiles/blogs/in-sprijinul-scriitorului?xg_source=activity

Fara Basescu, Geoana si alte lighioane...

Va invit la o treaba serioasa. Aici http://literaturaromana.ning.com/

Ceva ce n-o sa va dezamageasca!

Aici http://literaturaromana.ning.com/

Pro Paul Goma. Semnaţi!

Am găsit pe net:

„Petiţie pentru acordarea cetăţeniei Române scriitorului PAUL GOMA şi familiei sale

destinatar: Domnului Preşedinte al României, Traian Băsescu * Domnului Ministru al Afacerilor Externe, Domnului Ministru al Culturii şi Cultelor * Domnului Ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu

Scriitorul român PAUL GOMA s-a născut pe data de 2 octombrie 1935 în Basarabia, pe atunci ţinut românesc. A locuit mai bine de patru decenii în România, a fost membru al Uniunii Scriitorilor dupa debutul editorial oficial din anul 1968 cu volumul "Camera de alături". De atunci a publicat peste 30 de volume de proză, memorialistică şi publicistică atât în România cât şi în Occident. Pe data de 20 noiembrie 1977 este obligat să părăsească România după arestări şi presiuni succesive din partea Securităţii, împreună cu familia sa. Motivul: faptul că nu era de acord cu manifestările regimului comunist, totalitar, extremist, care se cimentuia în România. A fost singurul scriitor căruia i s-a luat cetăţenia română prin decret prezidenţial în 1977 şi a fost exclus în mod abuziv din U.S.R. din motive politice. Şi asta pentru că avea curajul să spună cu voce tare sau să scrie apăsat că gândeşte altfel decât ceilalţi!
În alte ţări (cum ar fi Cehia, Polonia sau Ungaria) disidenţii de talia lui Paul Goma au fost recuperaţi de generaţiile actuale şi puşi la loc de cinste. În România comunismul a fost condamnat doar la televizor sau în Parlament, pe hârtie...

Acesta nu este primul apel pentru reacordarea cetăţeniei romane pentru Paul Goma, în 2006-2007 au mai existat petiţii înaintate autorităţilor noastre, semnate de peste 500 de cetăţeni români, intelectuali, scriitori, jurnalişti, artişti plastici. De asemenea, au existat o serie de scrisori adresate preşedintelui României, Trăian Băsescu, de către PAUL GOMA, la care acesta n-a avut timp să răspundă.

Solicităm autorităţilor notificate în prezenta petiţie să găsească o soluţie pentru repararea acestei injuste erori istorice, prin reacordarea cetăţeniei române lui PAUL GOMA printr-un act normativ special (ordonanţă, decret, etc.) fără ca să fie necesară o cerere expresă din partea acestuia, deoarece PAUL GOMA nu a renunţat printr-o cerere expresă la cetăţenia română, i-a fost retrasă în mod abuziv şi fără ca el să fie de acord cu acest act.(...)
Autor: Grigore SOITU, scriitor, membru U.S.R./Asociatia Scriitorilor Bucuresti”

Puteţi semna aici

http://www.petitieonline.ro/petitie-p68754055.html

Eu am semnat, desigur.

PSD iese de la guvernare. Gata coalitia! Ce ziceti?

In urma cu cateva minute, pe la ora 12, am aflat ca PSD se retrage de la guvernarea. Stirea am aflat-o de la cineva care a luat parte la sedinta pesedistilor de acum.

LITERATURA

Haideţi şi vă înscrieţi aici

http://literaturaromana.ning.com/

Haideţi la Literatura! Petria e gazdă generoasă

Este noul meu proiect. Vă aştept cu texte şi cu ce vreţi voi, fiindcă sunteţi deştepţi şi frumoşi. Ca mine, desigur. Lăsând gluma la o parte, trâmbiţaţi în stânga şi în dreapta de această treabă seioasă.
Aici e aici

http://literaturaromana.ning.com

Răzbunarea

O povestire de-a mea publicată în cotidianul bistriţean „Răsunetul”-
http://www.rasunetul.ro/razbunarea

Prizoniera

Eleonora Popoviciu a îmbătrânit, dar nu e vina ei, ar zice un prieten. A bătut ferm pragul a 80 de ani şi nu ştie unde-i sunt ficatul sau stomacul. E un fel de-a spune, desigur, are habar de anatomie, însă n-o supără niciunele, nu ventilează cabinetele medicilor deschizându-le uşile. Acelaşi prieten ar mai spune că fizicul ei mărunţel seamăna cu o formă peste care a trecut un cilindru de nivelat balastul pe drumurile lăturalnice. Are carne pe corp doar cât să-i poarte oasele, şi ele se mişcă a naibii de eficient, Eleonora nu suferă să stea într-un loc, chiar îşi enervează cunoscuţii cu hiperactivitatea.
Pe fumul de ţigară al existenţei sale, a zorit-o întotdeauna cu ţigările, un pachet pe zi, minimum- de îndată ce-a ieşit din adolescenţă, şi-a legat cu pasiune traiectoria de soţul Laurenţiu, a murit, pe care l-a iubit şi urât, şi iar l-a iubit, şi iar l-a urât, 55 de ani, până l-a îngropat anul trecut, de carieră şi de unicul ei băiat, Doru, care a ajuns arhitect. Cum a fost şi Laurenţiu. Ea s-a pensionat ca profesoară de geografie, iar de la pensionare a scris 5 cărţi de călătorii. Adunate la cele 4 anterioare şi ţinând seama de cum au fost primite, nu s-ar putea afirma că a umbrit pământul degeaba. În mare, Eleonora a reuşit să controleze viaţa lui Laurenţiu, deşi el a mai tras câte-o beţie cruntă, care o enervat-o, şi a reuşit să ajungă sub câte-o fustă străină, nu de multe ori, ce-a enervat-o şi mai şi. Când a realizat că Laurenţiu a înghesuit-o pe Magdalena, colega ei de biologie din cel mai prestigios liceu din Deania, pe care a considerat-o o prietenă adevărată, Eleonora n-a ezitat să arunce pe soţul ei, în toiul disputei, apa clocotită din ibricul pentru cafea. Motive de enervare i-a pricinuit şi Doru. A ajuns la a treia nevastă. Le-a părăsit pe primele două, o ingineră şi-o filoloagă. Eleonora le-a simpatizat, s-a înţeles de minune cu ele. Cu ultima, iar o ingineră, Tereza, nu dădea două cu două. A crezut de la prima întâlnire că e o curvă, nu ca precedentele, femei rezonabile. Dar se înşela, nu era. A deranjat-o şi că i-a trântit repede o fetiţă, nu că Eleonora nu şi-ar fi dorit o nepoţică, însă i s-a părut că Tereza s-a grăbit ca să-l prindă în plasă pe Doru pentru bani, până acesta să-şi dea seama de ce fel de femeie este, ceea ce iar era fals. Privind-o pe Tereza, Eleonora vedea în soţia fiului şi oglindiri ale unor trăsături proprii- dorinţa de control, fermitatea. Şi dacă la ea le credea necesare, la Tereza îi făceau plăcere ca şi cum ar fi băgat două cuie în priză.
Cu mult timp înainte de moartea lui Laurenţiu, Eleonora a cumpărat 4 locuri în cimitir, pentru ei şi pentru Doru şi soţia lui- filoloaga, în perioada aceea. După decesul soţului, s-a îngrijit de mormânt lui, a continuat să scrie la o carte despre Tunisia şi a încercat să şi-o apropie cât mai mult pe Laura, nepoata care a trecut în clasa a VIII-a, căreia înainte nu i-a acordat o atenţie excesivă. Tereza nu era încântată de ceea ce încerca soacra sa, o simţea ca pe-o intruziune neavenită pe teritoriul ei, dar păstra totul în sinea sa, nu se exterioriza brutal. Mocnea. De fapt, şi nora şi soacra ştiau cum stau lucrurile. Nu se certau doar din cauza lui Doru. Se antipatizau cu largheţe. Dar lăsau să vorbească doar căutăturile ochilor, fără să explodeze cuvintele, trântitul unei genţi pe un scaun ori a unei cărţi.
Cu două luni înainte ca Eleonora să-şi sărbătorească a 81 aniversare a zilei de naştere, Doru a suferit un accident de maşină. Iar după o săptămână a murit în spital. L-au îngropat lângă Laurenţiu, rămânând familiei două locuri pentru morminte, pe laterale. După încă nişte săptămâni, Tereza a apărut în pragul vilei Eleonorei şi i-a cerut să o lase să se ocupe de îngrijirea ei. După ce Eleonora o să semneze la notar un act de donaţie a bunurilor în favoarea sa şi-a nepoatei, a precizat. N-am habar ce şi-au zis încă femeile, însă, din acea joi, Laura n-a mai avut voie să-şi viziteze bunica. Nici măcar când Eleonora şi-a rupt un picior şi n-a putut să iasă din casă.
Profesoara pensionară de geografie a fost nevoită să angajeze o vecină ca să-i gătească, să-i spele hainele şi să-i cureţe cele 4 camere imense ale vilei. Când a reuşit să umble iar, Eleonora a aranjat la notar să-i lase Laurei jumătate din avere şi restul vecinei care s-a interesat de ea. Nu i-au rămas multe zile, îşi spunea. Într-o după-amiază s-a hotărât să meargă la cimitir, la Doru şi Laurenţiu. Taxiul a lăsat-o foarte aproape de mormintele celor doi. Nu era cald, însă lângă morminte a simţit că-i ia foc capul, apoi s-a trezit la reanimare, cu pupilele la un neon cu lumină slabă. Nu putea să vorbească. A început să-şi reamintească. Două bănci imense de beton erau de-o parte şi de alta a celor două morminte apropiate, astfel amplasate ca să nu mai poată fi îngropat nimeni acolo. A observat că pe uşa salonului au intrat Tereza şi Laura. Se chinuia să spună ceva, dar zadarnic. Vocea îi era o prizonieră a trupului, ea era o prizonieră a corpului inert. Tereza i-a pus o palmă pe braţ şi-a surâs fără s-o observe Laura. Care plângea. Ultimul gând al Eleonorei Popoviciu a fost că Tereza i-a promis că n-o s-o ducă la cimitir, ci la crematoriu. Era înspăimântată. A murit încredinţată c-o să fie arsă.