“Cine nu a trăit acele vremuri de teroare nu îşi poate da seama ce a fost. Trebuie mers şi la persoanele care au fost turnate şi trebuie văzut dacă au păţit sau nu ceva, deci la tot adevărul. În cazul în care CNSAS îmi va da verdict de poliţie politică, mă voi duce duminica, la amvon, şi voi recunoaşte: da, am făcut aşa ceva, dar trebuie ca dumneavoastră, credincioşii din biserică, să decideţi dacă am făcut bine sau nu, dacă mai aveţi nevoie de mine.", a spus mitropolitul Bartolomeu Anania la o întâlnire cu studenţii clujeni de la Jurnalistică. Acelaşi a mai completat că nu acceptă judecata CNSAS, ci doar a lui Dumnezeu.
Pe popa îl doare în paişpe de legi, simţindu-se superior lor, de parcă n-ar fi cetăţean român. Demn exemplu pentru enoriaşi.
Alexandru PETRIA
joi, 8 noiembrie 2007
Solidaritate în suferinţă şi cooperare pentru depăşirea crizei
Patriarhia Română îşi exprimă regretul pentru toate incidentele care au marcat viaţa publică din Italia şi, îndeosebi, faţă de cel petrecut săptămâna trecută, atunci când o femeie din Roma şi-a pierdut viaţa, iar responsabil de aceasta este un cetăţean român de etnie rromă.
Dezaprobăm cu toată fermitatea astfel de fapte, care, din punct de vedere moral creştin, constituie păcate grave. În acelaşi timp, considerăm că nu toată comunitatea românească din Italia trebuie să fie blamată din cauza celor ce încalcă legea morală şi civilă.
Biserica Ortodoxă Română este recunoscătoare Statului italian pentru primirea românilor în Italia şi Bisericii Romano-Catolice pentru oferirea de lăcaşuri de cult necesare oficierii sfintelor slujbe ortodoxe.
Biserica noastră, prin slujitorii pe care i-a rânduit să păstorească parohiile ortodoxe române din această ţară, se va implica şi mai mult în consilierea spirituală şi incluziunea socială a românilor care au încă probleme de integrare în societate. În acest sens, se va urgenta organizarea noii episcopii ortodoxe române la Roma, cu responsabilitate pastorală pentru toţi românii ortodocşi din Italia.
Sperăm ca în scurt timp să se reia cooperarea frăţească şi reciproc avantajoasă dintre italieni şi români pe plan economic, social şi cultural-spiritual.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Dezaprobăm cu toată fermitatea astfel de fapte, care, din punct de vedere moral creştin, constituie păcate grave. În acelaşi timp, considerăm că nu toată comunitatea românească din Italia trebuie să fie blamată din cauza celor ce încalcă legea morală şi civilă.
Biserica Ortodoxă Română este recunoscătoare Statului italian pentru primirea românilor în Italia şi Bisericii Romano-Catolice pentru oferirea de lăcaşuri de cult necesare oficierii sfintelor slujbe ortodoxe.
Biserica noastră, prin slujitorii pe care i-a rânduit să păstorească parohiile ortodoxe române din această ţară, se va implica şi mai mult în consilierea spirituală şi incluziunea socială a românilor care au încă probleme de integrare în societate. În acest sens, se va urgenta organizarea noii episcopii ortodoxe române la Roma, cu responsabilitate pastorală pentru toţi românii ortodocşi din Italia.
Sperăm ca în scurt timp să se reia cooperarea frăţească şi reciproc avantajoasă dintre italieni şi români pe plan economic, social şi cultural-spiritual.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Scrisoare deschisa catre preotii si credinciosii din Italia
Prea Cuvioşi şi Prea Cucernici Părinţi,
Iubiţi Credincioşi,
În aceste zile, un eveniment tragic a zguduit din nou Roma şi sufletele a milioane de oameni prin moartea violentă a Giovannei, cauzată de unul din compatrioţii noştri. Putem vedea prin aceasta că atunci când patimile omului se dezlănţuie, pot distruge multe vieţi in jur. Astăzi compătimim şi noi familia care suferă împreună cu atâţia oameni ai acestei ţări care privesc şi ei consternaţi urmările violenţei umane.
Ca urmare a celor petrecute, dar şi a consecinţelor pe care acestea le-au avut asupra opiniei publice locale, precum şi asupra imaginii comunităţii româneşti din Italia, ne vedem obligaţi, creştineşte şi omeneşte, să luăm atitudine şi, mai ales, să căutăm să tragem învăţătură personală şi comunitară din cele întâmplate, pentru a contribui la împuţinarea, până la dispariţie, a unor asemenea fapte şi pentru a lucra cu timp şi fără timp la apărarea numelui bun pe care, prin muncă şi viaţă creştinească pe aceste meleaguri, nu cu puţine jertfe şi sudori, l-aţi dobândit.
Se potrivesc nouă astăzi cuvintele psalmistului: "Tuturor ... m-am făcut ocară şi vecinilor mei foarte, şi frică cunoscuţilor mei" (Ps. 31, 11). Că iata, datorită unei fărădelegi, suferim cu toţii, arătaţi fiind cu degetul de cei care ne-au deschis porţile, uşile caselor sau chiar uşile bisericilor spre a sluji în ele...
Biserica Ortodoxă Română din Italia deplânge actele necugetate ale conaţionalului nostru şi gravele consecinţe pe care acestea le-au avut. De asemenea, ea se alătură, înălţând rugăciune de mângâiere, la suferinţa cauzată familiei victimei. Căci "dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună cu el" (1 Cor. 12, 26), după cum ne învaţă sfântul apostol Pavel. Nu putem să nesocotim fapta compatriotului nostru, chiar dacă provine dintre minorităţile etnice, după cum nu am putea să nu suferim dacă unul dintre mădularele noastre ar fi bolnav. Totodată, ne desolidarizăm de orice gest şi atitudine care nu sunt în concordanţă cu principiile evanghelice ale iubirii aproapelui, ale cinstei şi ale adevărului, şi care vatămă în vreun fel - fizic, moral sau material - o altă persoană.
Se cade apoi să cugetăm adânc la faptul că asemenea acte denotă o conştiinţă personală care nu mai ţine cont de nici un principiu uman în general sau, cu atât mai puţin, creştinesc. Toate acestea ar trebui să ne determine să luam aminte la mijloacele pe care Biserica ni le pune la dispoziţie pentru a ne primeni şi hrăni sufletele, pentru ca asemenea tendinţe, chiar şi acolo unde există antecedente, să nu ajungă să se materializeze. Bunăoară, sufletul care se curăţeşte cu regularitate, prin Taina Sfintei Spovedanii, nu numai de cele săvârşite ci şi de cele gândite, nu va ajunge niciodată să pună în practică cugetările sau impulsurile cele rele, nici chiar atunci când este nedreptăţit. Sufletul care îşi va lua periodic "merindea" cea duhovnicească şi de viaţă făcătoare a Sfintei Împărtăşanii, nu va putea fi cu uşurinţă biruit de patimi. Mintea care se aeriseşte mereu cu citirile din Psalmi sau din Evanghelie, hrănită fiind de cuvintele cele de Dumnezeu însuflate, nu se va îndupleca şi nici se va birui de gândurile sau de îndemnurile cele viclene şi rău-voitoare. Omul care se însemnează cu semnul Sfintei Cruci înainte de orice lucrare şi care cheamă asupra lui şi asupra celor dragi - sau chiar potrivnici lui -, Numele Domnului, nu va putea umbla degrab pe căi rătăcite. Aşadar, se cuvine a lua aminte la sine şi la cei de care fiecare este răspunzător - mai ales părinţii la copii - pentru a se întări şi a se însănătoşi de bolile cele sufleteşti de care suferă sau se molipseşte tot mai uşor omul de azi.
Mai trebuie să ne reamintim, nu în ultimul rând, de BUNUL SIMŢ, de BUNA CREŞTERE şi EDUCAŢIE cu care ne-au obişnuit înaintaşii noştri, care, deşi adesea nu aveau multă educaţie şi cultură, aveau acea virtute care a dobândit faimă şi peste graniţele ţării noastre: OMENIA! Reamintindu-vă acestea, îndrăznim să credem că noi, urmaşii lor, am păstrat această moştenire, care împrospătată fiind mereu cu cele pe care ni le pune la îndemână Evanghelia lui Hristos, poate să-şi recapete cel puţin locul şi renumele pe care le-a avut.
Punându-vă la inimă aceste cuvinte, credem cu tărie că numai prin strădania fiecăruia de a fi creştin şi om de omenie oriunde s-ar afla, fie la muncă, fie pe stradă, imaginea comunităţii noastre - răvăşită prin cele ce s-au petrecut la Roma şi în multe alte părţi ale Italiei -, se poate nu numai îndrepta, dar poate deveni un adevărat model printre minorităţile din Italia şi din Europa şi pricină de mândrie - nu de îngrijorare - pentru cetăţenii italieni şi pentru autorităţile locale.
Împotriva răului trebuie să luptăm cu toţii. Numai în acest fel vom putea schimba opinia publică şi ajuta să se facă diferenţa între cei care trăiesc şi muncesc demn în Italia împreună cu familiile lor şi cei care au venit cu gânduri şi scopuri viclene şi care nu ne reprezintă în nici un fel. Fie ca Postul Crăciunului, al cărui început se apropie - 15 noiembrie - să fie un prilej de înnoire şi curăţire sufletească şi trupească, de luare aminte la cele care cu adevărat merită să fie cultivate în inimi şi în familii, pentru a putea să întâmpinăm cum se cuvine Praznicul Naşterii Domnului.
Să fim solidari în aceste zile, în rugăciunile noastre, cu familia atât de încercată a Giovannei. Să credem că solidaritatea noastră a tuturor împotriva răului pe care îl vedem în jurul nostru, poate ajuta la evitarea unor drame ca cea la care noi asistăm astăzi neputincioşi. Rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să depăşim cu folos aceste momente de încercare şi să vă dăruiască tuturor curaj în a trăi şi a mărturisi Evanghelia lui Hristos, cea care a dat adevăratele valori neamului românesc din care facem parte cu toţii.
+ Mitropolitul IOSIF
+ SILUAN, Episcop Vicar pentru Italia
Iubiţi Credincioşi,
În aceste zile, un eveniment tragic a zguduit din nou Roma şi sufletele a milioane de oameni prin moartea violentă a Giovannei, cauzată de unul din compatrioţii noştri. Putem vedea prin aceasta că atunci când patimile omului se dezlănţuie, pot distruge multe vieţi in jur. Astăzi compătimim şi noi familia care suferă împreună cu atâţia oameni ai acestei ţări care privesc şi ei consternaţi urmările violenţei umane.
Ca urmare a celor petrecute, dar şi a consecinţelor pe care acestea le-au avut asupra opiniei publice locale, precum şi asupra imaginii comunităţii româneşti din Italia, ne vedem obligaţi, creştineşte şi omeneşte, să luăm atitudine şi, mai ales, să căutăm să tragem învăţătură personală şi comunitară din cele întâmplate, pentru a contribui la împuţinarea, până la dispariţie, a unor asemenea fapte şi pentru a lucra cu timp şi fără timp la apărarea numelui bun pe care, prin muncă şi viaţă creştinească pe aceste meleaguri, nu cu puţine jertfe şi sudori, l-aţi dobândit.
Se potrivesc nouă astăzi cuvintele psalmistului: "Tuturor ... m-am făcut ocară şi vecinilor mei foarte, şi frică cunoscuţilor mei" (Ps. 31, 11). Că iata, datorită unei fărădelegi, suferim cu toţii, arătaţi fiind cu degetul de cei care ne-au deschis porţile, uşile caselor sau chiar uşile bisericilor spre a sluji în ele...
Biserica Ortodoxă Română din Italia deplânge actele necugetate ale conaţionalului nostru şi gravele consecinţe pe care acestea le-au avut. De asemenea, ea se alătură, înălţând rugăciune de mângâiere, la suferinţa cauzată familiei victimei. Căci "dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună cu el" (1 Cor. 12, 26), după cum ne învaţă sfântul apostol Pavel. Nu putem să nesocotim fapta compatriotului nostru, chiar dacă provine dintre minorităţile etnice, după cum nu am putea să nu suferim dacă unul dintre mădularele noastre ar fi bolnav. Totodată, ne desolidarizăm de orice gest şi atitudine care nu sunt în concordanţă cu principiile evanghelice ale iubirii aproapelui, ale cinstei şi ale adevărului, şi care vatămă în vreun fel - fizic, moral sau material - o altă persoană.
Se cade apoi să cugetăm adânc la faptul că asemenea acte denotă o conştiinţă personală care nu mai ţine cont de nici un principiu uman în general sau, cu atât mai puţin, creştinesc. Toate acestea ar trebui să ne determine să luam aminte la mijloacele pe care Biserica ni le pune la dispoziţie pentru a ne primeni şi hrăni sufletele, pentru ca asemenea tendinţe, chiar şi acolo unde există antecedente, să nu ajungă să se materializeze. Bunăoară, sufletul care se curăţeşte cu regularitate, prin Taina Sfintei Spovedanii, nu numai de cele săvârşite ci şi de cele gândite, nu va ajunge niciodată să pună în practică cugetările sau impulsurile cele rele, nici chiar atunci când este nedreptăţit. Sufletul care îşi va lua periodic "merindea" cea duhovnicească şi de viaţă făcătoare a Sfintei Împărtăşanii, nu va putea fi cu uşurinţă biruit de patimi. Mintea care se aeriseşte mereu cu citirile din Psalmi sau din Evanghelie, hrănită fiind de cuvintele cele de Dumnezeu însuflate, nu se va îndupleca şi nici se va birui de gândurile sau de îndemnurile cele viclene şi rău-voitoare. Omul care se însemnează cu semnul Sfintei Cruci înainte de orice lucrare şi care cheamă asupra lui şi asupra celor dragi - sau chiar potrivnici lui -, Numele Domnului, nu va putea umbla degrab pe căi rătăcite. Aşadar, se cuvine a lua aminte la sine şi la cei de care fiecare este răspunzător - mai ales părinţii la copii - pentru a se întări şi a se însănătoşi de bolile cele sufleteşti de care suferă sau se molipseşte tot mai uşor omul de azi.
Mai trebuie să ne reamintim, nu în ultimul rând, de BUNUL SIMŢ, de BUNA CREŞTERE şi EDUCAŢIE cu care ne-au obişnuit înaintaşii noştri, care, deşi adesea nu aveau multă educaţie şi cultură, aveau acea virtute care a dobândit faimă şi peste graniţele ţării noastre: OMENIA! Reamintindu-vă acestea, îndrăznim să credem că noi, urmaşii lor, am păstrat această moştenire, care împrospătată fiind mereu cu cele pe care ni le pune la îndemână Evanghelia lui Hristos, poate să-şi recapete cel puţin locul şi renumele pe care le-a avut.
Punându-vă la inimă aceste cuvinte, credem cu tărie că numai prin strădania fiecăruia de a fi creştin şi om de omenie oriunde s-ar afla, fie la muncă, fie pe stradă, imaginea comunităţii noastre - răvăşită prin cele ce s-au petrecut la Roma şi în multe alte părţi ale Italiei -, se poate nu numai îndrepta, dar poate deveni un adevărat model printre minorităţile din Italia şi din Europa şi pricină de mândrie - nu de îngrijorare - pentru cetăţenii italieni şi pentru autorităţile locale.
Împotriva răului trebuie să luptăm cu toţii. Numai în acest fel vom putea schimba opinia publică şi ajuta să se facă diferenţa între cei care trăiesc şi muncesc demn în Italia împreună cu familiile lor şi cei care au venit cu gânduri şi scopuri viclene şi care nu ne reprezintă în nici un fel. Fie ca Postul Crăciunului, al cărui început se apropie - 15 noiembrie - să fie un prilej de înnoire şi curăţire sufletească şi trupească, de luare aminte la cele care cu adevărat merită să fie cultivate în inimi şi în familii, pentru a putea să întâmpinăm cum se cuvine Praznicul Naşterii Domnului.
Să fim solidari în aceste zile, în rugăciunile noastre, cu familia atât de încercată a Giovannei. Să credem că solidaritatea noastră a tuturor împotriva răului pe care îl vedem în jurul nostru, poate ajuta la evitarea unor drame ca cea la care noi asistăm astăzi neputincioşi. Rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să depăşim cu folos aceste momente de încercare şi să vă dăruiască tuturor curaj în a trăi şi a mărturisi Evanghelia lui Hristos, cea care a dat adevăratele valori neamului românesc din care facem parte cu toţii.
+ Mitropolitul IOSIF
+ SILUAN, Episcop Vicar pentru Italia
Sex la inmormantarea bunicii
Ma numesc Irene si am 18 ani. De foarte multa vreme tin in mine un secret ingrozitor. Ma macina si nu am avut curajul pana acum sa-l marturisesc. Trebuie insa sa scap de el.
Bunica mea a murit acum 12 zile. Batrana, avea 85 de ani. Am fost la tara la inmormantare impreuna cu familia. A lipsit doar sora mea Maria.
Trebuie sa spun ca bunica mea m-a iubit enorm. Si eu la fel. Dintre toti nepotii, eu fiind mai mica, am fost cea mai rasfatata. Mie imi dadea cei mai multi bani si cele mai multe cadouri. Papusa mea favorita, pe care am botezat-o Ioana, am primit-o de la ea cand aveam 5 ani. O am si acum. Si dorm cu ea in pat. Cand am aflat ca bunica a murit am luat-o in brate si am plans in nestire. Tot drumul de la Bucuresti pana in sat la ea am plans in hohote.
Am ajuns acolo aproape lesinata de durere.
Priveghiul a decurs ca la tara in Oltenia. Trambita suna in fiecare dimineata si bocitoarele, prietene de-ale bunicii izbucneau in urlete ingrozitoare.
Mama mi-a interzis sa stau toata noaptea, vorbesc de prima noapte, alaturi de trupul bunicii. Am plecat atunci in camera mea, in alt corp de casa.
Acolo era varul meu Cristi. Nu-l mai vazusem din copilarie. Pe atunci era un mucios la propriu. Acum era un barbat in toata regula. Cristi are 20 de ani.
Era imbracat tot in negru. Sigur ii statea bine.altfel nu pot sa-mi explic de ce am facut una ca asta. Doamne iarta-ma acum si in vecii vecilor.
La inceput am vorbit despre bunica, cum alergam prin livada de pruni, cum faceam paine in tast, cum radeam de baba Dina strigoaica satului.
A zis sa bem un pahar de tuica in pomenirea bunicii. Am facut acest lucru, si am simtit cum sangele incepea sa fiarba. Marturisesc ca eram virgina. Am mai baut un pahar si inca unul. Am inceput sa plang, vroiam la bunica dar stiam ca mama nu ma lasa. Cristi m-a luat in brate. M-a mangaiat usor cu mana prin par, apoi pe gat. Eu doar vroiam ca bunica sa fie vie. L-am sarutat. Pana la el ma mai sarutasem cu baieti. Chiar si cu Andru Prietenul meu. Cu el a fost altfel de la inceput. Ma saruta cumva. Mana i-a alunecat sub fusta mea neagra. Ce a urmat este cel mai mare pacat al meu. Am facut prima oara dragoste in viata mea si singura pana acum cu un var de al III-lea, in casa bunicii mele si la inmormantarea bunicii. Nu a durat mult dar suficient sa cunosc alt univers.Sa cunosc viata. Si asta la moartea bunicii.
Of Doamne iarta-ma te rog.
Dupa ce am terminat de facut dragoste, Cristian m-a sarutat si a plecat la priveghi, in celalalt corp de casa. Dimineata a plecat cu tatal lui la Brasov acolo unde stau. Nu-l-am mai vazut. Nici macar nu-i stiou numarul de telefon. La inmormantarea bunicii nu am plans de loc. Intr-un sens am fost chiar fericita. Este cel mai mare pacat al meu. Bunico crede-ma te-am iubit enorm. Nu stiu de ce ti-am facut una ca asta. Iarta-ma.
Ce este cel mai aiurea este ca prosopul plin de sangele meu l-am ascuns in bagajele mele. Il am si acum. Si mult mai rau este ca mi-e dor de Cristi.
Iarta-ma Doamne.
(text primit prin e-mail)
Bunica mea a murit acum 12 zile. Batrana, avea 85 de ani. Am fost la tara la inmormantare impreuna cu familia. A lipsit doar sora mea Maria.
Trebuie sa spun ca bunica mea m-a iubit enorm. Si eu la fel. Dintre toti nepotii, eu fiind mai mica, am fost cea mai rasfatata. Mie imi dadea cei mai multi bani si cele mai multe cadouri. Papusa mea favorita, pe care am botezat-o Ioana, am primit-o de la ea cand aveam 5 ani. O am si acum. Si dorm cu ea in pat. Cand am aflat ca bunica a murit am luat-o in brate si am plans in nestire. Tot drumul de la Bucuresti pana in sat la ea am plans in hohote.
Am ajuns acolo aproape lesinata de durere.
Priveghiul a decurs ca la tara in Oltenia. Trambita suna in fiecare dimineata si bocitoarele, prietene de-ale bunicii izbucneau in urlete ingrozitoare.
Mama mi-a interzis sa stau toata noaptea, vorbesc de prima noapte, alaturi de trupul bunicii. Am plecat atunci in camera mea, in alt corp de casa.
Acolo era varul meu Cristi. Nu-l mai vazusem din copilarie. Pe atunci era un mucios la propriu. Acum era un barbat in toata regula. Cristi are 20 de ani.
Era imbracat tot in negru. Sigur ii statea bine.altfel nu pot sa-mi explic de ce am facut una ca asta. Doamne iarta-ma acum si in vecii vecilor.
La inceput am vorbit despre bunica, cum alergam prin livada de pruni, cum faceam paine in tast, cum radeam de baba Dina strigoaica satului.
A zis sa bem un pahar de tuica in pomenirea bunicii. Am facut acest lucru, si am simtit cum sangele incepea sa fiarba. Marturisesc ca eram virgina. Am mai baut un pahar si inca unul. Am inceput sa plang, vroiam la bunica dar stiam ca mama nu ma lasa. Cristi m-a luat in brate. M-a mangaiat usor cu mana prin par, apoi pe gat. Eu doar vroiam ca bunica sa fie vie. L-am sarutat. Pana la el ma mai sarutasem cu baieti. Chiar si cu Andru Prietenul meu. Cu el a fost altfel de la inceput. Ma saruta cumva. Mana i-a alunecat sub fusta mea neagra. Ce a urmat este cel mai mare pacat al meu. Am facut prima oara dragoste in viata mea si singura pana acum cu un var de al III-lea, in casa bunicii mele si la inmormantarea bunicii. Nu a durat mult dar suficient sa cunosc alt univers.Sa cunosc viata. Si asta la moartea bunicii.
Of Doamne iarta-ma te rog.
Dupa ce am terminat de facut dragoste, Cristian m-a sarutat si a plecat la priveghi, in celalalt corp de casa. Dimineata a plecat cu tatal lui la Brasov acolo unde stau. Nu-l-am mai vazut. Nici macar nu-i stiou numarul de telefon. La inmormantarea bunicii nu am plans de loc. Intr-un sens am fost chiar fericita. Este cel mai mare pacat al meu. Bunico crede-ma te-am iubit enorm. Nu stiu de ce ti-am facut una ca asta. Iarta-ma.
Ce este cel mai aiurea este ca prosopul plin de sangele meu l-am ascuns in bagajele mele. Il am si acum. Si mult mai rau este ca mi-e dor de Cristi.
Iarta-ma Doamne.
(text primit prin e-mail)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
![[Valid RSS]](valid-rss.png "Validate my RSS feed")
