Realitatea de Bistriţa- Năsăud, Dej şi Gherla -istoric

Studenta la jurnalistică Bianca Ţărmure a ales să scrie un referat despre gazeta noastră pentru un examen la facultate, pe care l-a luat cu brio. Publicăm textul.

Realitatea de Bistriţa- Năsăud, Dej şi Gherla
-istoric-

Ziarul Realitatea de Bistriţa – Năsăud , Dej şi Gherla este un lunar de anchete, reportaje şi atitudine. Primul număr a apărut în luna decembrie a anului 2000, sub conducerea lui Alexandru Petria şi a Aureliei Vlasin.
Cei doi aveau deja experienţă în presa scrisă: Alexandru Petria a fost ziarist, printre altele, la Zig- Zag şi Cotidianul din Bucureşti, iar Aurelia Vlasin s-a ocupat de segmentul publicitar la publicaţiile Economistul şi Azi, tot din Bucureşti. Când au revenit în Ardeal, aceştia au lucrat împreună la Monitorul de Someş, unde Petria a fost redactor şef.
Au luat decizia de a înfiinţa acest lunar de anchete, reportaje şi atitudini pentru că s-au săturat să publice doar articolele pe care le permiteau patronii de ziar. „În România se clamează că există libertate de exprimare, dar este o chestiune relativă, deoarece patronii de presă impun, mai voalat sau nu, programul ziarului. Am înfiinţat acest ziar pentru a fi liberi să ne exprimăm.”, spune Petria, directorul Realităţii.
Practic, s-a pornit fără niciun leu şi doreau un ziar independent ca să-şi facă singuri politica. Au refuzat să fie finanţaţi de oameni de afaceri sau de politicieni, tocmai pentru a-şi păstra libertatea de exprimare. Costurile pentru tipărirea ziarului sunt susţinute din publicitate.
Din 2000 până în 2004, în arhitectura gazetei s-a optat pentru un format tabloid, color, de opt pagini, cu următoarea structură: pe prima pagină era un cuprins cu cele mai interesante articole din ediţia respectivă şi reclame, iar pe celelalte pagini erau aşezate articole corespunzătoare secţiunilor: Locale, Dezvăluiri, Varia, Orizont Local, Altă Realitate, Cinegetica, În Oglindă şi, bineînţeles, reclame. După 2004, s-a păstrat formatul tabloid, dar numărul paginilor a crescut la doisprezece, dintre care sunt colorate: unu, şase, şapte şi doisprezece. S-au îmbogăţit şi rubricile: prima pagină are reclame şi cuprinsul gazetei, pentru cea de-a doua pagină au ales o rubrică de bârfe şi ştiri comentate: Pălitura de osândă, iar pagina a treia cuprinde anchete şi dezvăluiri. Paginile patru şi cinci sunt dedicate controverselor sau unor evenimente reactualizate, cele de mijloc sunt rezervate reclamelor sau ştirilor locale, iar a opta pagină este una cu articole spirituale sau cu tratamente naturiste. Paginile nouă şi zece prezintă Oglinda Becleanului, editată în colaborare cu Primăria oraşului Beclean, în regim de publicitate. Rubrica Senzaţional sau Altă Realitate în care sunt descrise unele fenomene paranormale se găseşte pe cea de-a unsprezecea pagină, urmând ca ultima pagină să fie una a reclamelor.
Cu ajutorul colaboratorilor Ioan Mititean, Menuţ Maximinian, Alexandru Cristian Miloş, Ioan Radu Zăgrean, Dinu Virgil, Voichiţa Plăcean, Adrian Mihai Bumb şi Sorin Gârjan Adrian Suciu, în timp s-a încearcat o acoperire a tuturor evenimentelor din aria de răspândire a gazetei: judeţul Bistriţa- Năsăud şi oraşele Dej şi Gherla. Nu este un ziar de nişă, ci unul cu public larg, cu începere de la liceeni, până la vârstnici, iar structura pentru formula actuală a fost gândită aşa încât să-i mulţumească pe toţi. Alexandru Petria a ţinut să precizeze că: „S-a vrut înfiinţarea unei gazete incisive, nu gen magazin, neimplicată. Totuşi, nu s-au făcut compromisuri, în sensul să se redacteze ştiri de genul celor difuzate de postul de televiziune PRO TV , la ştirile de la ora 17:00.”
„Ca orice alt ziar am întâmpinat probleme financiare, însă, niciodată nu ne-am gândit să renunţăm la un vis ce s-a împlinit: acela de a conduce propria gazetă”, spune redactoarea şefă a ziarului, Aurelia Vlasin.
De-a lungul celor şase ani de când se află pe piaţa românească, gazeta Realitatea de Bistriţa– Năsăud, Dej şi Gherla s-a remarcat prin câteva articole de rezonanţă naţională, printre care: “Caricaturile care au imflamat lumea musulmană”, apărut în ediţia din februarie – martie 2006, “Traian Băsescu, turnător şi afacerist” sau “Pomelnicul securiştilor din România”, ambele redactate în numărul din numărul septembrie 2006. Dintre cele trei articole amintite, cel mai discutat a fost primul, în care s-au publicat controversatele caricaturi ale Profetului Mahomed, alăturându-le o copie după pagina originală a cotidianului danez şi un articol de opinie al directorului publicaţiei, Alexandru Peria. „Realitatea de Bistriţa- Năsăud, Dej şi Gherla este de părere că ziariştii nu trebuie să cedeze în faţa intoleranţei, nici s-o practice. Teama presei de represalii dă apă la moară extremiştilor. Cei care, pentru nişte biete caricaturi publicate în cotidianul danez „Jyllands – Posten dau foc la ambasade, instigă la violenţe şi crime, şi chiar recurg la omoruri, sunt blamabili, de nescuzat. Deşi noi nu încurajăm jignirea credinţei nimănui, cum am demonstrat-o de-a lungul timpului în paginile publicaţiei, avem datoria să nu facem sluj, timoraţi de ameninţări…”, scria atunci Petria. Comentarii despre acest articol au apărut în ziarul Adevărul din data de 20 ianuarie 2006, la rubrica Pagini regionale, în Observator, România în 5 minute, din 16 februarie 2006 la rubrica Societatea sau în publicaţia România Liberă din 16 februarie 2006. Alexandru Petria s-a declarat mândru de faptul că Realitatea de Bistriţa – Năsăud, Dej şi Gherla şi un săptămânal din Moldova au fost singurele ziare din România care au avut curajul să publice aceste caricaturi.
Tirajul gazetei a fost unul constant în cei şase ani: între 1000 şi 1500 de exemplare. Pentru a promova publicaţia se colaborează cu Radio Bistriţa şi Radio SOS. În prezent, tirajul se distribuie gratuit, ceea ce este un fapt nou în zonă, însă practicat pe scară largă în alte ţări.
Bianca Ţărmure
(publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)

În retrovizor

Desfăşurate recent, Zilele oraşului Beclean, trebuie s-o spun din capul locului, au reprezentat o reuşită, cea mai reuşită ediţie. Aprecierea nu este de complezenţă, este o constatare pe care a putut s-o facă fiecare locuitor rezonabil al oraşului.
În puzderia de acţiuni, cu o ofertă extrem de variată, de la sport şi muzică până la cultură, beclenarii au avut ocazia să aibă sentimentul că aparţin unei comunităţe efervescente, de un dinamism de invidiat şi de către oameni şi din alte oraşe. Nu stagnare lâncedă, resemnare, e bine şi aşa… oricum…
Inaugurarea Casei de Cununii, a unor apartamente sociale, a unui părculeţ de joacă pentru copii, a modernizatei biblioteci orăşeneşti s-au numărat printre punctele oficiale ale sărbătorii.
Pe primar l-am văzut în acele zile transfigurat de oboseală, de parcă ar fi fost beat, preocupat de amănuntele care, la sfârşit, puse în acelaşi creuzet, decid succesul sau prăbuşirea. Decomplexat, Moldovan s-a dat pe tobogan, a cântat cât la ajutat vocea alături de formaţiile de muzică uşoară…
Că firma Rom-Can din Dej nu s-a mai ocupat de organizarea spectacolelor din piaţă a constituit un aspect bun, care, într-o măsură decisivă, a înclinat balanţa spre reuşită. Primăria s-a descurcat şi singură. Ceea ce am scris anul trecut, când, împreună cu Radio SOS, am criticat prestaţia Rom-Can SRL, s-a dovedit adevărat. Acum, a primat respectul pentru participanţi şi nu dorinţa de maximizare a profiturilor prin rabaturi calitative.
Felicitări Nicolae Moldovan, felicitări Consiliului Local Beclean!
Alexandru PETRIA
(publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)

Palestina din Chiuza, în România Mare

“De 11 ani sunt medic la Chiuza. Când am venit aici oamenii m-au primit cu suspiciune. Au adus ciubuc (ouă, brânză, etc.), iar dacă nu am primit au crezut că nu vreau să-i tratez. Eu nu i-au mită. În Palestina, de unde sunt, luarea de mită se pedepseşte grav…”, spune interlocutorul meu. Doctorul îşi aprinde o ţigară şi continuă: “Înainte am lucrat la Focşani ca medic chirurg. Am fost primul cetăţean iordanian care în 1990 a luat aprobarea să lucreze în România. Am fost foarte verificat pentru asta. Dar eu am făcut facultatea de medicină la Cluj”. Apoi îmi dictează numele literă cu literă, se uită cum l-am scris, aprobă: Habash Adnan, palestinian cu paşaport iordanian.
Stăm la o cafea, fumează. Se simte ca acasă. Este acasă în Chiuza. Mai spune câte o glumă, râde jovial. Este mic de statură, brunet şi nu-şi arată vârsta. Am observat că este primul arab dintre câţi am cunoscut care reuşeşte să pronunţe litera p (nu spune broblemă, ca alţii, în loc de problemă). Zice: “Stau singur aici şi voi sta la Chiuza fiindcă cunosc pacienţii. Iar dacă aveam de gând să plec, plecam, că mi s-au oferit locuri. Mănânc şi mâncare românească, în afară de carne de porc. Provin dintr-o familie cu 10 fraţi răspândiţi prin diferite ţări. Părinţii mi-au murit…”
Mi se destăinuie că îl doare stomacul, că are ulcer duodenal. Eu îi propun, inversând rolurile, să ia un tratament care mi-a folosit- zilnic, de mai multe ori, înainte de mese cu o jumătate de oră, câte o jumătate de paharel de ţuică de prune cu miere de albine, amestecate în proporţii egale înainte. Îmi replică argumentul că nu bea alcool, deoarece nu-i permite religia. Contrareplica mea- să nu o ia drept băutură, ci drept extract de prune cu miere, ca un medicament. Spontan Habash m-a întrebat de ce oamenii nu mănâncă materii fecale, că doar şi acestea sunt distilate alimentare? Ei, da…
Trăncănim despre localnicii comunei Chiuza, în mare parte ţărani foarte gospodari. “Ţăranul chiuzan este mai liniştit decât ţăranul iordanian, dar ţăranul iordanian este mai informat datorită televiziunii, aparatelor de radio…”, trăgând cu ochiul dacă mai aşteaptă pacienţi la uşă.
Mai mult în glumă, mai în serios, l-am întrebat dacă face politică. Foarte senin, mi-a spus că este înscris în partidul România Mare, ceea ce m-a cam lăsat cu gura căscată. Nu am putut să mă abţin să nu-l descos cum de n-a aflat alt partid mai breaz? Argumentul său, pe un ton ferm: “Este un partid cinstit, iar eu condamn statul român pentru crimă, căci crimă e ce este în spitale, condiţiile rele. La închisoare le pun deţinuţilor televizoare, pe când pacienţii suferă.”
Descosând pe unul şi pe altul din Chiuza, numai vorbe bune am auzit despre medicul ce-a adus Palestina aici. Că este extrem de cumsecade, că diagnosticurile lui concordă cu cele ale medicilor din Cluj, că poate fi apelat la orice oră pentru urgenţe, că este prost de bun ca om, cum se spune, că unii îi povestesc şi necazurile de viaţă şi-i acceptă sfaturile ca ale unui sfetnic de încredere. Şi primarul comunei Chiuza, Grigore Bradea, are aceeaşi părere elogioasă despre medicul care nu duce lipsă de pacienţi.
Habash este mai aparte. Un profesionist mai altfel.
Aurelia VLASIN
(publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)

“Împrumuturi” pe ritmuri folclorice

Când împrumuţi puşca altora iese scandal

Interpreţii Traian Ilea şi Valeria Codorean, soţ şi soţie, au imprimat alături de taragotistul Mihai Mariş, din Cluj, un compact disc care adună, sub numele “Puşca şi cureaua lată”, 13 piese, unele dintre ele reluări într-o altă orchestraţie: “Astăzi îi târg la Abrud”, “Mândru-i Cluju şi Feleacu”, “Asta-i horea Clujului” sau “Mândruliţă, fată bălăioară”. Însă cea mai difuzată piesă este “Puşca şi cureaua lată”, care beneficiază de un videoclip difuzat pe canalele media de profil.
Toate bune şi frumoase numai că se pare că piesa a fost imprimată în urmă cu patru ani de rapsodul popular Mircea Simionca din Sebiş, judeţul Bistriţa-Năsăud. Bistriţeanul a oferit cântece multor interpreţi care l-au contactat, însă de această dată şi-a auzit cântecul pe postul de televiziune fără să i se ceară permisiunea. “Este grav când cineva îţi preia cântecul fără să solicite sau să te întrebe ceva. După ce am fost difuzat pe posturile naţionale cu această melodie, s-a trezit şi domnul Ilea să cânte fără să întrebe pe nimeni. Spune că l-a auzit la un prieten la chef. Să-i dăm crezare, dacă dânsul crede că aşa se culege folclor. Bine ar fi ca orice interpret să fie lăsat să-şi culeagă laurii, nu să-l furăm. Mai cântă şi doamna Valeria- “Ce bărbat eram odată”, poate crede în reîncarnare”, afirmă rapsodul Mircea Simionca. Traian Ilea spune că în această variantă cântă piesa de vreo doi ani, nefăcând alte comentarii. Este de ajuns să comparăm prima strofă din versiunile cântate de Mircea Simionca - “Când eram tânăr fecior/ Eram pana codrilor/ Umblam mândru la vânat/ Prin codru verde şi ‘nalt/ Puşca şi cureaua lată/ Ce bărbat eram odată/ Te-am purtat prin munţi şi văi/ Cu ortacii mei” şi varianta Ilea - “Când eram tânăr fecior/ Eram fala munţilor/ Umblam ziua la vânat/ Prin codru verde de brad/ Puşca şi cureaua lată/ Ce bărbat eram odată/ La vânat prin munţi şi văi/ Cu ortacii mei”. Rapsodul bistriţean spune că nu cere nimic altceva decât să i se recunoască drepturile şi să i se ceară permisiunea pentru imprimarea pieselor pe care le deţine în repertoriu.
Menuţ MAXIMINIAN
(publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)

Năsăudeni, dejeni şi beclenari într-o acţiune comună

ASTRA-102, la Lipova

În urmă cu ceva timp Lipova, judeţul Arad, a găzduit forumul cărturăresc al ASTREI, cu participarea delegaţiilor Depărţămintelor din ţară şi diaspora, având ca scop principal receptarea realităţii culturale româneşti şi revigorarea activităţii Asociaţiunii, deci o acţiune de autoanaliză, având prilejul de a ne sfătui, de a programa şi manifesta în contextul intrării României în Uniunea Europeană.
Judeţul Bistriţa-Năsăud a fost reprezentat de o delegaţie numeroasă compusă din 14 astrişti din Departamentul Năsăud şi Beclean cum sunt: Ioan Seni, preşedinte, Ioan Mititean si Valer Petrehuş vicepreşedinţi, Valeria şi Romulus Berceni de la secţiunea ecologică şi literară, Sever Ursa- Astra Măiereană, Pavel Berengea şi Ieronim Ureche- Astra Ilveană şi Leon Catarrig- Astra Rebrişoreană, iar de la Beclean Ligia Dănilă, preşedinte, însoţită de Maria Covaci, Didina Rurac, Maria şi Liviu Mârza. De la Dej au participat: Radu Gavrilă, preşedinte, însoţit de Raveca Vlaşin, Elena Mereuţă şi Gavril Bogdan, oameni ce se implică benevol în ample acţiuni de valorificare a faptelor de cultură şi de a întări prestigiul Asociaţiunii, spre a duce mai departe făclia înţelepciunii, a cultului pentru carte si literatură.
Adunarea generală cu numărul 102 de la Lipova a avut loc prin bunăvoinţa Departamentului Atanasie Marinescu- preşedinte profesor Ana Costovici, omul ce s-a remarcat printr-un aer tineresc, cu un dinamism de torent învolburat, cu naturaleţea ce o caracterizează utilizând tehnica unui cărturar de a scoate din cutia surprizelor noi şi noi imagini culturale din viaţa spirituală a Lipovei şi Văii Mureşului, oraşul cu urme preistorice, întărit cu cetate de regele Bela al IV-lea după năvălirea tătarilor, ce apare în istorie la port la Mureş încă de la începutul mileniului I e.n..
De la gara Rodna am treversat Mureşul pe un pod de fier-beton, cu patru benzi, construit în perioada 1991- 1999, cu lungimea de 147 metri, ce are la capete două viaducte peste calea ferată spre Rodna şi Lipova.
Adunarea nu se putea desfăşura fără sprijinul concret al primăriei, prin Vidrel Popina, primarul urbei, şi a viceprimarului Petre Toma, a consilierilor şi salariaţilor primăriei ce au reuşit să creeze un climat solemn prin organizarea de acţiuni variate de ordin sufletesc, care au evitat plictiseala şi oboseala, ca de exemplu: vizitarea muzeului, a unor expoziţii de carte şi artă, Te Deum la Biserica Ortodoxă din Staţiunea Băile Lipova, o acţiune de împăcare creştinească cu participarea prelaţilor bisericii ortodoxe şi catolice, respectiv Timotei, arhiepiscopul Aradului şi episcopul greco-catolic Cariolan Mureşan. Din program nu au lipsit obiceiurile şi tradiţile moştenite din bătrâni, vizitarea Basilicii Mănăstirii Maria Radna şi audierea corului Vicariatului Greco-Catolic din Timişoara şi cel din localitate, urmând un recital de orgă concertat de studenta Andreea Iliuţă şi, în final, un spectacol folcloric în aer liber pe platoul din Băile Lipova, susţinut de ansambluri populare românesti, maghiare şi germane.
Deci adunarea astristă cu caracter naţional şi internaţional de la Lipova a fost presărată cu activităţi în completarea ordinii de zi a adunării având ca temă ASTRA în contextul intrării României în Uniunea Europenă, o mărturie în Arcul Timpului, prima adunare de acest fel din Lipova, ce a sporit şi a îmbogăţit tezaurul spiritual românesc însăşi prin participarea unor cărturari de renume din Sibiu, Blaj, Bacău, Iasi, Braşov, Bucureşt, Arad, Timişoara, Dej, Năsăud, Beclean, Tg. Mureş, din judeţele Harghita şi Covasna, Baia Mare, Orăştie, printre acestia am sesizat pe preşedinta Consiliului rectorilor universitari din România, prof.universitar Ecaterina Andronescu, ce a adus prin cuvântul său în prim plan ASTRA şi şcoala, spunând că i s-a făcut un mare privilegiu de a se adresa astriştilor, oamenilor ce se dăruiesc prin muncă de voluntariat să aşeze cultura într-o justă orânduire, oameni pe care avem dreptul şi mândria să-i declarăm promotori în viziunea modernă asupra intrucţiei.
Prof. univ. dr. Dunitru Acu, cu toată echipa sa din conducerea ASTREI centrale, printre care am remarcat-o pe vicepreşedinta Areta Moşu, cu o vastă activitate, o adevărată conştiinţă, în fruntea unei delegaţii numeroase din Iaşul celor şapte coline, cu un grup de tineri astrişti ce năzuiesc să facă din ASTRA un simbol viu al lumii de mâine. Întreaga echipă s-a angajat prin unanimitate de voturi să meargă în continuare pe acelaşi drum, cu crezul de a respecta adevărul şi de a fi contemporani cu oamenii pentru care luptăm, cu recomandarea de a radia intrigile ce mai dăinuie parcă din ce în ce mai vădit, înlocuindu-le cu cuvinte calde, în direcţia cultivării dragostei de neam.
Se cere (spunea Areta Moşu) un interes sporit pentru sprijinirea românilor, facilitându-le accesul la manifestări de profil din ţară, oferindu-le, în măsura posibilităţilor şi a interesului manifestat, o deschidere în colaborare cu toţi acei care ne împărtăşesc valorile şi viziunea, cu aceia care se simt legaţi de acest pământ şi de strămoşii din care ne tragem.
Podul de flori construit după 1990 peste Prut se pare că s-a transformat în scaieţi, iar vizele ce s-au impus spre a te deplasa de la o casă la alta a românilor de pe cele două maluri sunt o ruşine pentru vremurile în care trăim, ceea ce va duce la falsificarea istoriei neamului şi la o nouă companie de denigrare a reperelor istoriei naţionale.
Din discuţii s-au desprins necesitatea atragerii tinerimii, spre a primii învăţătura în limba maicii lor, prin crearea unui mediu de propagare a culturii naţionale, facând din ei oameni ce cred cu adevărat în cultură, să ne luptăm pentru dobândirea patrimoniului Asociaţiei, fiind derulate zeci de procese, să aducem modificări statului atât în ce priveşte alegerea organului suprem cât şi posibilităţii mai largi de stimulare a celor animaţi de spiritul astrist, benefic şi riguros, prin diplome de onoare, plachete, medalioane, cât timp oamenii activi mai sunt în viaţă. Despărţămintele să fie eficiente şi să întreprindă acţiuni utile, bine pregătite, acţiuni de amploare şi în cercuri restrânse, care să devină adevărate oaze de spiritualitate, deoarece frumuseţea vieţii astriste stă în diversitatea acţiunilor, motiv de admiraţie pentru mulţi.
Adunarea de la Lipova a fost ceva festiv care m-a emoţionat, atât prin programul său diversificat, cărţile lansate şi documentarea lucrărilor ştiinţifice, primirea caldă şi sprijinul material acordat de patronii Băilor Lipova- familia Dorina şi Constantin Miloş, asociaţia Caritas Banat, “Sanctus Gerhardus” din Lipova, Popasul turistic “Mara”, Popasul turistic “La Faleză”, Grupul şcolar “Sever Bocu”, cu supravegherea de rigoare a Consiliului judeţului Arad şi Consiliul local Lipova, oameni care prin faptele lor se înscriu într-un circuit de cultură umană.
Forumul cultural de la Lipova constituie un preambul în manifestările academice de viitor, în care să domine competenţa, spiritul civic, calmul, echilibrul, înaltul profesionalism.
Ioan MITITEAN
(publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)

O bilă neagră pentru Poşta Română

În data de 21 martie 2007, am expediat un plic la Cluj-Napoca cu adresa clară- Piaţa Mihai Viteazul nr. 35-36, pentru Editura “Napoca- Star”.
Plicul a fost depus la poşta năsăudeană, timbrat conform preţurilor actuale, după cum a indicat cântarul, şi a fost preluat de salariata Frăguţa Sângeorzan. Dar de atunci nu a ajuns la destinaţie.
Ce să credem despre Poşta Română? Cu ce mijloace de transport se duce corespondenţa la Cluj?
Dacă transportul se face cu căruţa, plicul ar fi putut să cadă pe traseu, din pricina unor hopuri pe un drum în lucru, sau poate calul s-a speriat şi a luat-o pe arătură. Dacă transportul se face cu camionul, plicul ar fi putut să fie luat de vânt. Dacă se transportă cu trenul, poate s-a strecurat plicul printre roţi şi zace acum undeva între şine. Sau poate poştaşul ce deserveşte piaţa Mihai Viteazul din Cluj a fost în concediu, sau a avut zi liberă, iar înlocuitorul său a dus plicul în altă piaţă în necunoştinţă de cauză, sau tolba poştaşului a depăşit cu câteva grame norma prevazută şi a echilibrat-o înlăturând chiar plicul meu. Plicul, format mare, de mărimea unui dosar, poate nu a încăput în cutia poştală şi a fost lăsat pe undeva pe trotuar, lângă poarta destinatarului.
De fapt, nu e de mirare, că lângă poartă, în stradă a fost lăsat şi un om bolnav chiar de către ambulanţa ce trebui să-i acorde primul ajutor. Aşa că plicul nu e om, deci avem o oarecare toleranţă, chiar dacă conţinea munca unui om pe timp de o săptămână, materialele pentru tipografie privitoare la etică, comportamente morale şi un nou stil de muncă.
Ioan MITITEAN
(publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)

Viaţă pentru mediu, viaţă pentru om

În zilele de 15-16 iunie 2007, am avut fericita ocazie să particip la Tâşnad la un spectacol al naturii ce ne-a fost oferit de opt echipaje reprezentând şcolile generale şi liceele din patru judeţe clasificate la faza finală şi anume: Satu Mare, Bihor, Bistriţa- Năsăud şi Maramureş.
Prin trăiri estetice asociate cu mediul şi natura, concurenţii au dovedit deprinderi, aptitudini şi atitudini dobândite prin educaţia pentru viaţă printr-un mediu curat.
Sub influenţa factorilor educativi, şcoală, agenţie de mediu, familie, s-a creat la Tâşnad interesul şcolarilor de a răspunde prin trăiri estetice la spectacolul oferit de natură, spectacol în care rolul principal revine omului de la mic la mare, care are menirea de a privi şi proteja natura, de a răspunde prin emoţii şi sentimente frumosului din mediul înconjurător, pe care să-l purtăm permanent în suflet, spre a-l admira şi contempla.
Stările de admiraţie şi bucurie ce le-am trăit aici în raport cu expresiile naturii au răsplătit concurenţii, ce au creat prin expunerile lor un mediu de energizare fizică şi morală. Natura fiind sursa gratuită a bucuriei estetice, cu condiţia ca omul să fie în măsură săi descifreze mesajul.
Atitudinile concurenţilor de la Şc. Gen. “Mihai Eminescu” din Năsăud, sub comanda profesoarei Ştefan Buia, grup compus din elevii din clasa a VIII-a Andrei Rai, Viorel Urdă şi Oana Luca au prezentat un amplu studiu asupra răspândirii genţianei în arealul Munţilor Rodnei, condiţionând raportarea orientativ-reglatorie la frumuseţile naturii.
Liceenii din Sângeorz-Băi prin proiectul lor au tratat într-un mod original şi eficient managementul ariilor protejate şi monitorizarea participativă a biodiversităţii precum şi potenţialul hidromineral din această zonă prin contribuţia concurenţilor Ciprian Vasilescu, Marius Hoza şi Flavia Ivanciuc, conduşi de prof. Dorina Buia şi Adela Ureche, având alături pe reprezentaţiei Agenţiei de Mediu Bistriţa prin doamnele Robb Mihaela şi Domnica Todoran.
Iniţiativa acestei confruntări revine judeţului Satu Mare, prin doamna profesoară Adriana Fulda şi inspectorul şcolar de specialitate Otvaş Ana.
Concurenţii prin materialele susţinute în faţa unui juriu compus din expertul austriac Hartmut Behrend, preşedinte, Corina Roman, şef serviciu ARPM- Cluj-Napoca şi Ana Maria Hereş, consilier ARPM Cluj-Napoca, au oferit splendorile naturale în toate anotimpurile şi în toate formele de relief, modalităţi eficiente de a face faţă stresului, deoarece natura este vindecătoare de necazuri şi o sursă de trăiri spirituale dintre cele mai elevate, cum o numeşte metaforic poetul Alexandru Macedonski.
La Tâşnad au ajuns prin bunăvoinţa familiei Sabina şi Ioan Istrate, parteneri de drum la care s-au alăturat şi Rafila şi George Felcean, oameni ce apără şi protejează mediul ambiant cu convingeri şi dragoste faţă de natură avertizând prin modelele lor pe toţi acei ce conştient şi incoştient poluează apa, pământul şi aerul.
Concursul cu faza finală de la Tâşnad este o modalitate de ocrotire a naturii faţă de agresivitatea umană, un punct de atracţie pentru masa mare de copii şi tineri, spre a se retrage la sfârşit de săptămână spre locuri pitoreşti, menite să satisfacă nevoia de frumos, de odihnă, recreere şi reflexie.
S-au acordat diplome şi premii, iar echipajul judeţului gazdă, Satu Mare, va beneficia de o excursie pe durată de 10 zile în unele ţări din Uniunea Europeană- respectiv Ungaria şi Austria.
Ioan MITITEAN
(publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)

Când sună clopotele a jale la Târlişua

După dezastru

Pe 20 iunie clopotele au bătut la Târlişua a lacrimi. Dacă în urmă cu un an nu au apucat să anunţe dezastrul ce avea să se abată asupra sătenilor, acum au sunat a jale. Pe 20 iulie 2006 viitura a curmat 13 vieţi, a lăsat pe drumuri 45 de familii şi a distrus infrastructura în comuna natală a romancierului Liviu Rebreanu.
Au fost reconstruite doar jumătate dintre case, iar podul, dispensarul şi alte obiective sociale nu sunt încă reparate.
La Târlişua, fiecare ploaie îi sperie pe săteni. Nimic nu s-a făcut pentru a preîntâmpina o tragedie asemănătoare.
După un an, oamenii au găsit puterea să-şi revină şi s-au apucat de treabă, ridicându-şi casele cu ajutorul semenilor cu inimă mare. Cel mai greu încercate sunt familiile celor 13 luaţi de ape (din care 3 nu au fost găsiţi), comemoraţi de întreaga comună. După Sfânta Liturghie şi parastas, la un an a fost sfinţită troiţa din centrul localităţii, donată de o familie din Târgu Lăpuş.

Necazul şi Liviu Rebreanu

Localnicii au stabilit ca 20 iunie să fie o zi nelucrătoare, o zi de rugăciune pentru sufletul morţilor şi pentru ca Bunul Dumnezeu să-i ferească pe viitor de asemenea necazuri.
Comuna din Munţii Ţibleşului a fost scoasă din anonimat de tragedia care s-a abătut asupra locului: o rupere de nori a schimbat Valea Ilişua într-o vale a morţii. A fost nevoie de un dezastru pentru ca mulţi dintre români să afle că aici s-a născut Liviu Rebreanu.
Peisajul montan se schimbă pe măsură ce te apropii de "locul apocalipsei”, precum în Biblie : "Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei care locuiesc pe toată faţa pământului. Vegheati, dar, în tot timpul şi rugaţi-vă ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile care se vor întâmpla". (Luca, 22 - 35).

Rememorare

Badea Ioan Gherghel ne povesteşte cum a sărit în apă după o femeie, dar aceasta era deja moartă când a ajuns la ea. Şi ne mai spune cum, sub ochii lui, un tată care şi-a salvat cele două fiice luate de ape, şi-a gasit apoi sfârşitul lovit de buştenii uriaşi aduşi de potop.
Târlişua, Golden Blitz, Mihăileşti…

Târlişua a intrat in legendă, alături de nume cunoscute ca Golden Blitz, Mihăileşti sau Taverna Sârbului. A rămas în istorie întâlnirea dintre Băsescu Şi Tăriceanu pe podul ruina din mijlocul satului.
După un an doar jumătate dintre sătenii din comuna bistriţeană Târlişua, din cele 26 de familii cu gospodării distruse, s-au mutat în casă nouă. O ţară întreagă a pus umărul la reconstrucţia zonei, dar nu toţi localnicii sunt mulţumiţi de modul în care i-au ajutat autorităţile.

“Tată, nu mă lăsa să mor, nu mă lăsa”

Durerile au fost aşezate în versuri de prof. univ. dr. Pompei Cocean, decan la Facultatea de Geografie a Universităţii “Babeş- Bolyai”, fiu al satului:
Ce-a fost în vrerea ta, vale nebună?
Tu, care abia atingeai malul cu aripa valului,
Te pierdeai printre silexuri şi lespezi translucide,
Zăboveai în bulboane, unde, goi puşcă,
În devălmăşia vârstelor candide,
Copiii satelor îşi descopereau buricele.

Ce-a fost în gândul tău vale, nebună?
De te-ai zborşit în aşa măsură
Încât albiile nu te-au cuprins,
Nici sufletele celor ce dereticau prin case
În dup-amiaza zilei de marţi
A anului de pomină 2006.

I-ai luat pe coamele talazului tău blestemat
Odată cu arborii dezrădăcinaţi,
Cu vetrele încercate zădarnic în vânturile istoriei,
Cu punţi arcuite în hăuri,
Cu liniştea unui colţ de rai
Din care ai alungat şi privighetori şi îngeri.

Ce-a fost cu tine, vale nebună?
Când ai rupt zăgazurile dintre viaţă şi moarte?
Treisprezece suflete întreabă şi iar întreabă,
Rătăcind nemângâiate peste nesfârşitele prunduri.

Iar peste toate,
Asemeni unui nesecat izvor de lacrimi,
Ultimul strigăt al Gabrielei
(Fetiţa aceea cu părul de culoarea soarelui,
Cu ochii de necuprinsul cerului)
“Tată, nu mă lăsa să mor, nu mă lăsa”.

La Tărlişua viaţa merge înainte precum în romanul “Ion” a lui Rebreanu, însă nimic nu va mai fi la fel. Ploaia a spulberat suflete şi vise, aducând durere. În loc să cânte glanetaşul la fluier, în fiecare an, pe 20 iunie, în dangătul clopotelor vor fi aprinse lumânări şi se va înălţa rugăciuni pentru cei plecaţi. În cinstea lor a apărut şi o carte, “Târlişua între necunoscut şi dezastru”, semnată de Cristina şi Pompei Rusu, cărora apa le-a luat casa.
Menuţ MAXIMINIAN
(publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)

Cum Dumnezeu am supravieţuit copilăriei noastre?

Cum Dumnezeu am supravieţuit copilăriei noastre?

Prin e-mail am primit un text extrem de interesant. Păcat că nu-i cunosc autorul. Am decis să-l public aici pentru că mi-a plăcut enorm. Sunt sigur că o să-mi daţi dreptate. (Alexandru PETRIA)


Dacă ţi-ai trăit copilăria în anii ’60,’70 sau chiar la începutul anilor ’80 ......
Cum ai făcut să supravieţuieşti ?

1.De mici mergeam în autobuze şi maşini care nu aveau centuri de siguranţă nici perne cu aer....
2.Când mergeam în remorca unui camion era o excursie foarte specială şi ne-o aminteam toată viaţa.
3.Leagănele noastre erau pictate în culori aprinse şi toată vopseaua era pe bază de plumb.
4.Nu aveam capace de siguranţă la cutiile de medicamente, dulapuri sau uşi.
5.Când mergeam pe bicicletă nu aveam cască.
6.Beam apa de la cişmeaua din grădină, nu dintr-o sticlă de apă minerală...
7.Pierdeam ore în şir construind cărucioare din fier vechi şi cei care aveau noroc să aibă străzi înclinate îşi dădeau drumul pe ele şi la jumătatea drumului ne aduceam aminte că nu aveau frâne. După câteva opriri, în copaci sau în garduri, am învăţat să rezolvăm problema.
8.Ieşeam la joacă cu singura condiţie să ne întoarcem înainte de a se lăsa întunericul.
9.Şcoala dura până la prânz şi veneam acasă să mâncăm. Nu aveam celular aşa că nimeni nu putea şti unde suntem. De necrezut ...
10.Ne tăiam, ne rupeam un os, ne pierdeam un dinte, dar niciodată nu căutam un vinovat. Era numai vina noastă.
11.Mâncam biscuiţi, pâine cu unt, beam sucuri cu zahar şi nu aveam exces de greutate, pentru că tot timpul eram afară la joacă.
12.Împărţem o sticlă de suc între patru prieteni ... utilizând aceeaşi sticlă şi nimeni nu murea din asta.
13.Nu aveam Playstation, Nintendo, 64, X box, jocuri video, 99 de canale de televiziune prin cablu, dollby surround, celulare personale, calculatoare, chat pe Internet.... dar AVEAM PRIETENI.
14. Ieşeam, ne suiam pe bicicletă sau mergeam până la casa prietenului, sunam la uşă sau intram încet fără să sunăm şi ieşeam să ne jucăm.
15. Acolo, afară, în acea lume crudă, fară gardian. Cum Dumnezeu făceam ? Aveam tot felul de jocuri de echipă, fotbal, ţările, v-aţi ascunselea, şi nu toată lumea ajungea să fie aleasă, dar nu se supăra nimeni.
16. Nu eram toţi elevi strălucitori şi când unul rămânea repetent, pur şi simplu repeta anul. Nimeni nu mergea la psiholog, la psihopedagog, nu avea dislexie, nici probleme de atenţie, nici hiperactivitate, doar o repeta şi avea a doua şansă.
17. Aveam libertate, eşecuri, bucurii, responsabilităţi... şi am învăţat să ne descurcăm cu ele.
18. Marea întrebare este: Cum am reuşit să supravieţuim, şi mai ales să devenim persoanele adulte de azi ?

Faceţi parte din această generaţie ?
Dacă da, atunci trimiteţi acest mesaj tuturor cunoscuţilor din aceeaşi generaţie sau oamenilor mai tineri, ca să ştie şi ei cum eram înainte ca această „securitate” să devină cea mai importantă valoare.
Mai mult ca sigur vor spune că eram plictisitori ...
DUMNEZEULE, DAR ERAM TARE FERICIŢI !

Elena Udrea, o problema "serioasa" a presei