Drumul spre mănăstire

Floarea şi Maria sunt surori, în pragul a 70 de ani. Văduve. Trăiesc împreună în Stejarul, într-o clădire neterminată care ar putea găzdui lejer o pensiune. A lucrat la ea o viaţă soţul Mariei şi, ca să fim mai riguroşi, sutele de stupi de care s-a îngrijit. Teodor a obţinut banii pentru ciment, cărămizi şi restul necesarului de pe vânzarea mierii albinelor, a fagurilor. După moartea subită a lui Teodor, Maria şi-a chemat sora ca să locuiască laolaltă, şi casa a rămas nefinisată, n-o trăgea aţa să mai schimbe nimic, să cheme un tinichigiu să repare un burlan, ceva. Nici una n-a avut copii. Minus lipsa urmaşilor şi că erau surori, una era grasă, alta slabă, una gureşă, cealaltă tăcută, aveau în comun bigotismul şi aceleaşi boli de inimă. De vreun an, s-a obişnuit în curtea lor o fată din vecini, Puia, şi ele cu ea. Puia tocmai şi-a sărbătorit majoratul. E un fel de-a spune, căci n-a fost sărbătoare când a împlinit 18 ani, doar un tort pe care i l-au comandat Maria şi Floarea a stat pe masă. Dormea adesea la surori, unde se simţea mai în regulă decât acasă, lângă cei 6 fraţi. Părinţii n-aveau cum să obiecteze, fiind mai mereu beţi şi duşi geografia ştie unde.
De dimineaţa devreme, cele trei mai că s-au învineţit ciocnindu-se prin camere, căutîndu-şi hainele de sărbătoare printre rugăciuni şi mătănii, unde sunt pantofii ăia negri cumpăraţi în Deania, unde?, unde ciorapii?, şi-au pregătit merinde, sunt destule plăcintele, şniţelele?, erau Rusaliile şi hranul mănăstirii din Dunga, unde şi-au pus în cap să ajungă. Până în Deania le-a luat un vecin cu maşina, iar pentru restul de 20 de km s-au gândit să meargă cu autobuzul. Când au coborât din Fiatul cunoştinţei, au simţit căldura cum curge pe ele, soarele era ca o gravidă născând, şi-o adiere răcoroasă prin arşiţa umedă se răsucea doar din interiorul unui magazin alimentar, de la doi paşi. Au intrat şi-au cerut îngheţată.
- Aţi votat pentru europarlamentare?, le-a chestionat vânzătoarea.
- Nu. Şi n-avem de gând, a întors-o Floarea pentru toate.
Până la sosirea autobuzului mai aveau o oră. Maria şi Floarea şedeau pe o bancă, la umbra anemică a unui panou publicitar. Citeau cărţulii de rugăciuni şi transpirau grupa mare. Puia n-avea astâmpăr şi urmărea câte-un om pătrunzând într-o şcoală, unde era amenajată o secţie de votare, şi-i invidia. Îşi imagina că acolo trebuie să fie răcoare. Dorea să stea măcar câteva minute în răcoare. Îşi aduse aminte că la aceste alegeri puteau să voteze în orice localitate. Şi-şi spuse că merită să voteze ca să scape de căldură. Le convinse repede şi pe cele două surori.
Şi-au dat unui bărbat cărţile de identitate. Acesta s-a uitat bănuitor la ele, s-a retras lângă un geam şi, cu voce înceată, a vorbit la telefon. Le-a trecut pe listele suplimentare, nu înainte să le întrebe cum de n-au votat în Stejarul şi ce le-a împins să bată atâta cale când nu e nici o manifestare deosebită în oraş. Au intrat în cabine. Şi-ai introdus buletinele împăturite în urnă. Când a terminat şi Maria, a pătruns pe uşă un tip transpirat şi agitat.
- Nu vă e ruşine, ce căutaţi aici la vot, v-au adus cu autobuzele ca să furaţi voturi?, au auzit cele trei, nedumerite. Doar după câteva clipe au realizat că agitatul le vorbeşte lor.
- Să vină jandarmii! Infractoarelor…, a mai strigat transpiratul, despre care au aflat pe urmă că este primarul Deaniei.
O maşină a jandarmilor şi una a poliţiei au oprit lângă secţia de votare. Şi le-au băgat în corzile întrebărilor. Floarea, Maria şi Puia răspundeau şi răspundeau până toţi s-au convins că e o neînţelegere. Au recunoscut că au votat din cauza căldurii. Un poliţist cu mustaţă s-a pornit după un pahar cu apă pentru Floarea, pe care-o durea inima de sperietură. El le-a mai povestit amabil că, în toată ţara, partidele se tem de falsificarea alegerilor, că se vorbeşte de maşini cu oameni plimbaţi ca să voteze de mai multe ori. Prima care a început să-l blesteme pe primar a fost Maria. Glasurile celorlalte două, şi al Mariei, i-au determinat pe jandarmi şi poliţişti să privească în pământ sau pe zidurile şcolii. Primarul parcă s-a volatilizat instantaneu. Nici nu şi-au dat seama când a plecat transpiratul. Şi blestemele parcă au risipit răcoarea din sala de clasă.
S-au aşezat iar pe bancă. Acum şi Puia. S-au sfătuit cu frunţile plecate, până l-au zărit pe vecinul cu Fiatul cum trece pe drum. Şi-au vânturat mâinile. Omul a oprit. Se reîntorceau la Stejarul. După atâta blestemat, şi-au zis, nu se cădea să păşească în mănăstire.

Zilele mele cu Renata- roman, cap. 1 şi 2

1

M-am gândit mult să scriu despre Renata. Şi-am amânat poate din stânjeneală, dacă nu din pudoare. Aveam 21 de ani şi singura mea experienţă sexuală era masturbarea. Nu-mi mai amintesc cum am întâlnit-o şi am intrat în vorbă, s-a întâmplat oricum la spital, unde eram internat. Ţin minte ca prime cadre că eram amândoi în sala de gipsare, pe jos, pe o saltea, goi şi cu lumina stinsă. Am aranjat cu un prieten asistent. Vedeam lichiorul din pahare de la becul de pe stradă, o spălătură rubinie şi foarte dulce.

- Să nu vină cineva, zise.

- Nu sunt operaţii în seara asta şi uşile sunt închise.

- Dacă află cineva o să fie scandal, Mariuse, bărbatu` mio nu ştiu ce ne-ar face.

Eram transpiraţi. Sânii ei erau ca două pipe cu acoperitoare pentru ploaie şi vânt. Tari. Nici mari, nici subnutriţi, fix de-o erecţie antologică.

- Te doare operaţia?

- Nici a medicului, nici a ta, Renata.

A observat desigur cum mi-am strâmbat buzele. Mă supăra în dreapta abdomenului, de unde doctorul Cesereanu a avut talentul de a-mi scoate apendicele. Şi de-a mă pricopsi cu infectarea rănii.

- Nu te las să mai bei! Eşti nebun, cu antibiotice…

Dacă la partea cu nebunul n-am contrazis-o, la cea cu băutul am contrat:

- Mi-am plimbat doar o idee de poşircă pe cerul gurii. Nu mă fute la cap, nu-mi eşti nevastă.

Renata m-a mângâiat pe obraz şi, brusc, mi-a tras o palmă.

- Nu sunt curvă. Cât eşti cu mine, nu-ţi dau voie să vorbeşti aşa.

Şi, tot brusc, s-a aplecat. Şi mi-a luat sexul între buze. Şi-a scuturat părul negru pe umeri, m-a privit în ochi şi iar m-a pălmuit. Şi iar s-a concentrat asupra juniorului meu, parcă s-ar fi temut să nu piardă ceva.

Dacă n-am uitat cele descrise, curios, mi s-a şters din memorie cum m-am culcat cu ea. Etapele prime, mişcările, pierderea virginităţii mele. Reţin doar că mi-a cerut să-i ejaculez pe burtă. Se temea să nu rămână gravidă. Spema a rămas ca un vierme spre ombilic.

Prima mea noapte cu Renata s-a încheiat înainte de schimbul turelor asistentelor, dimineaţa devreme. Ea era beată şi radioasă, eu extenuat. Ea a plecat acasă, eu m-am întins în patul din salonul de la chirurgie. În ziua aceea am fost treaz doar la vizită, când doctorul Cesereanu a clătinat dubitativ din cap, şi când mi s-a schimbat pansamentul. Mâncare mi-a trebuit abia seara.

2

Când am reîntâlnit-o pe Renata eram aproape beat şi june scriitor debutant. Mi-au apărut în acea zi o povestire într-o revistă literară. Era într-o joi. De fapt, a venit la mine. După ce i-am dat un telefon agitat de parcă eram acoperit de furnici roşii. N-aveam stare, mă simţeam talentat, extraordinar. De surescitare, eram numai penis. Unul de 1,70 metri, de 90 de kilograme, gata de erupţie.

Aveam noroc, babacii mi-au cumpărat un apartament. Într-un bloc ca vai de el, la etajul 3. Lovit de bombe, ai zice. Însă eram mândru că aveam propriul “acoperiş deasupra capului”, cum scriu destui gazetari tembeli.

- Ce vrei?, m-a luat de la intrare.

I-am luat mâna şi i-am pus-o pe şliţul pantalonului. A râs. M-a împins din antreu spre cameră.

Renata era operatoare chimistă la o fabrică de celuloză şi hârtie, avea doi copii şi zece ani peste mine. Başca un soţ şofer de TIR. Cu greu îţi puteai da seama că era ţigancă. N-a spus-o decât mai târziu, dar am simţit-o, se rotunjea în ea ca un balon satisfacţia că era prima femeie cu care m-am culcat.

- Ai ceva de mâncat prin hrubă?

I-am arătat frigiderul ticsit de băuturi şi doar cu două conserve de heringi stinghere.

- Cu heringii îţi îmbeţi şi foamea, a spus, şi-a început să scoată dintr-o geantă bucăţi de carne de porc şi nişte mici vidaţi, la tavă.

- Prefer micii, i-am zis.

- Prima dată mâncăm, apoi vedem… Depinde cum te comporţi.

Am ras 5 mici, ea 4. Şi împreună două butelii de vin.

- Eşti un mucos obraznic. Trebuie să te educ.

- Şi tu o călugăriţă, aha…

M-a apucat râzând de bărbie şi m-a sărutat. Subbraţul îi mirosea a deodorant de-al meu. Pe lângă să se pişe, cu asta s-a ocupat în baie, cu spray-atul. S-a dus până în camera mică şi-a început să mi se uite printre lucruri.

- Ce naiba cauţi? Cine te crezi?, am repezit-o.

- Gura.

Am cuprins-o pe după umeri şi-am zgâlţâit-o. S-a întors şi m-a sărutat. După, mi-a pus un deget pe buze.

- O să te modelez.

N-am băgat-o în seamă. Credeam că-şi dă importanţă. Cu fâş-fâş-ul pantalonilor de pe fesele ei crispate. Aşa i le-am numit. Trecându-şi mereu degetele prin părul buclat, lucios. Gesticulând amplu. Renata Fese Crispate.