vineri, 14 decembrie 2007

Societatea civila protestează impotriva josniciilor lui Basescu

O seamă de organizaţii ale societăţii civile protestează împotriva ultimei ieşiri publice josnice a lui Băsescu. Transcriu textul mai jos. Protestul a fost semnat de către: Radu Nicosevici - preşedintele Academiei de Advocacy, Mircea Toma - preşedintele Agenţiei de Monitorizare a Presei, Diana Hatneanu, Director APADOR- CH, Adrian Sorescu,vicepreşedintele Asociaţiei Pro Democraţia, Viorel Micescu, directorul Centrului de Asistenţă pentru ONG-uri, Ioana Avădanei- director Centrul pentru Jurnalism Independent, Georgiana Iorgulescu- Director Centrul de Resurse Juridice, Bogdan Hossu - preşedinte CNS“Cartel ALFA”, Dan Manoleli - preşedintele Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Lavinia Andrei - preşedintele Fundaţiei Terra Millenium III, Radu Filipescu - preşedintele Grupului pentru Dialog Social, Victor Alistar - director Transarency International România.
"Domnul Traian Băsescu a considerat oportun să folosească decizia CC ca argument de înfruntare politică, interpretând această decizie ca probă a faptului că “legea a fost utilizată de Guvern şi de Pro Democraţia într-o campanie de deturnare a participării românilor la referendumul din 25 noiembrie”. Preşedintele României şi-a argumentat denunţul făcând o serie de afirmaţii extrem de grave la adresa Asociaţiei Pro Democraţia şi a preşedintelui acesteia, domnul Cristian Pîrvulescu. Între altele, Asociaţia Pro Democraţia este acuzată de premeditarea boicotului propriului proiect de lege, domnul Cristian Pîrvulescu este declarat mincinos şi este sugerată subordonarea sa intereselor premierului Tăriceanu în virtutea faptului că soţia domniei sale este salariat al Guvernului.
Faţă de aceste afirmaţii ne simţim datori să precizăm ca Asociaţia Pro Democraţia a iniţiat reforma procesului electoral încă din 1995, când domnul Pîrvulescu nu era membru al asociaţiei. Proiectul de lege pentru votul uninominal mixt are, aşadar, o vechime de peste 10 ani. APD, constatând dezinteresul şi ostilitatea clasei politice pentru această lege, a încercat să o promoveze singură, prin strângerea a zeci de mii de semnături, dar a încercat, totodată, introducerea legii în procesul legislativ şi prin succesive negocieri cu partidele parlamentare. Ultima tentativă în acest sens a fost demarată în 2005, când echipa Asociaţiei Pro Democraţia, împreună cu preşedintele ei, a reuşit, după laborioase tratative, să obţină susţinerea tuturor partidelor parlamentare, inclusiv pe cea a Partidului Democrat, un partid familiar preşedintelui Traian Băsescu. Faptul că iniţiativa legislativă a aparţinut guvernului Tăriceanu a fost doar o soluţie tehnică, grija Asociaţiei fiind să evite transformarea proiectului său în subiect de confruntare politică. Toata această istorie îi este binecunoscută domnului Traian Băsescu.
Faptul că, în ultima instanţă, preşedintele Băsescu a descoperit avantajele politice pe care o altă variantă a votului uninominal le-ar avea pentru PD şi a devenit, peste noapte, ostil proiectului Asociaţiei Pro Democraţia, poate explica atacul declanşat asupra tuturor celor care susţin acest proiect de lege pentru introducerea votului uninominal.
Dacă putem fi de acord cu o abordare critică, care se adresează, pe fond, proiectului – perfectibil şi nu dificil de pus de acord cu recenta decizie a Curţii Constituţionale - de lege pentru votul uninominal, atacul la persoană administrat preşedintelui APD nu este decât un instrument propagandistic inspirat de practicile vechii securităţi. De fapt, adevarata ţintă nu este neaparat domnul Pîrvulescu, ci orice participant la viaţa publică care susţine o altă variantă a votului uninominal decât cea a domnului Băsescu. Costul unui asemenea atac este compromiterea unei organizaţii neguvernamentale pentru care realizarea reformei electorale şi, prin aceasta, însănătoşirea clasei politice a reprezentat ţelul principal al activităţii sale cu mult înainte de a deveni un obiectiv al Preşedintelui Băsescu.
Într-un adevărat stat de drept, criticile se întemeiază întotdeauna pe argumente şi nu prin aprecieri jignitoare, de ordin personal, faţă de cei care au altă opinie. Dacă o idee nu găseşte susţinere suficientă prin intermediul procesului democratic, aceasta nu înseamnă că procesul democratic trebuie înlocuit prin măsuri de forţă.
În acest context, îi reamintim domnului Băsescu de precizarea făcuta de Curtea Constituţională în avizul consultativ din 5 aprilie 2007: „ raporturile instituţionale între participanţii la viaţa publică trebuie să se desfăşoare în forme civilizate pentru a se asigura şi pe această cale promovarea valorilor supreme consacrate şi garantate prin art. 1 din Legea fundamentala”.
Cât priveşte relaţia de posibilă influenţă a guvernului Tăriceanu asupra activităţii preşedintelui Asociaţiei Pro Democraţia, îi amintim preşedintelui Băsescu că asociaţia a fost la fel de intransigentă în protejarea drepturilor cetăţeneşti şi în perioada Guvernului Năstase – pe care l-a criticat necruţător - în ciuda faptului că, şi atunci, ca şi acum, soţia domnului Pîrvulescu era salariata Guvernului (de altfel, doamna Pîrvulescu a fost angajată la Guvern încă din 1992, când premier era Theodor Stolojan).
Îi atragem atenţia preşedintelui Băsescu că atacul declanşat de la înălţimea instituţiei prezidenţiale asupra unei organizaţii de drepturile omului care este un etalon al reprezentării intereselor cetăţeanului în faţa unor politicieni pentru care interesul public nu a fost decât un argument electoral, pune în pericol credibilitatea unui sector recunoscut pentru devotatamentul său faţă de democraţia din România – cel neguvernamental".

joi, 13 decembrie 2007

Corespondenta Elodiei despre Elena Udrea

De pe blogul lui Victor Ciutacu, din mesajele Elodiei catre iubitul SPP-ist :

"...elena udrea, ca doar ce dracu... e si ea o mondena..:D ..saptamana trecuta si-a tras cica un "pictorial" cu umflatu de Cocosh, la malul marii:)) ..cica i-a prins fotoreporterul asa, inopinat.. ei rahat, ca era aranjata toata treaba ..umbla ea, madama cu abdomenul tras ca Johnny Bravo ala din desene animate, ala cu "oh, Muma!".....:)) ..insa fundul cazut n/a putut sa si-l ridice, doamna pedeului..:)) ...da, baby ..are fundul cazut!!.. prabusit, pur si simplu!:)) ..si pulpe groase si in forma de jambon legat cu sfoara...:D ce tragedie nationala!! ...prea voluptoasa doamna e in curs de prabusire!!! ....cat de rea sunt!..:)) daca ai fi vazut pozele alea din ciao ai fi zis la fel ca mine.. un trup abia tinut in frau (cu adiposul itindu-se vertiginos peste tot..:D), o burta supta, niste pulpe gelatinoase si groase... bleah...asa NU!..:))) sau macar, treci pe la sala in puii mei, madam, ca doar esti ditai femeia de lume, de politica, de biznis, de poze, de cocktailuri, de ..era sa zic de p(..)a...:))) ..ok, si de p(..)a!:)), nu ca noi astelalte, femei normale, ocupate si alergatoare ca strutul prin savana ..:))) asaaaaaaa... am facut-o si pe asta praf.. "am terminat si cu asta!".. vorba lu' patrick:)))"
Restul aici
http://www.ciutacu.ro/articol-570.html

Picioare in dos americanilor si lui Basescu, “ce pula mea”!

Fără comentarii http://www.visurat.ro/2007/12/13/scrisoare-deschisa/

În fapt, de ce ne dăm noi seama singuri?

Viaţa unui adolescent. Cine o poate defini exact? Probabil doar marii scriitori pot cuprinde o parte din ea. Cum eu nu sunt un “mare scriitor”, nu îmi va ieşi probabil aşa cum îmi doresc. Însă încercarea moarte n-are.
Deşi unii oameni spun că viaţa, în general, e foarte încurcată, eu am constatat, cu stupoare, că nu e aşa. Pot zice că e destul de monotonă. Mergi la şcoală, vii, înveţi (unde e cazul), te relaxezi şi dormi…, după care faza se repetă. Poate că, din când în când, apare ceva ieşit din comun, însă şi atunci nu ştim să profităm de această eliberare din mersul aşa de plictisitor al lucrurilor. Când ne dăm seama, este prea târziu. Pentru că de aceea este un lucru “ieşit din comun”, ca să nu se mai repete. Şi te încurajezi…, îţi spui că data viitoare vei fi pregătit…, dar nici tu nu crezi ceea ce spui. Oare asta e cauza? Necredinţa în sine? Dacă ar fi, nu am putea să-i punem capăt? Poate că unii reuşesc, şi aş fi mai mult decât bucuroasă să iau nişte sfaturi de la ei. Nu cred că se va forma un şir prea lung din aceştia, fiindcă toţi cei care sunt conştienti de acest fapt sunt ca mine…, aşteaptă o soluţie de la alţii. Totuşi, nu cred că e prea bine ce fac. Şi de ce nu? Suntem adolescenţi, oameni încă în formare, care avem nevoie de mici imbolduri.. Desigur, dacă ele nu devin o obişnuinţă, este OK.
Cu fără prea multă tragere de inimă, vi-o spun, că asta chiar a devenit o obişnuinţă, deşi, desigur, noi nu ne dăm seama. În fapt, de ce ne dăm noi seama singuri? Poate doar de ce fel gen de muzică ne place. Ajută… într-o oarecare măsură. Şi atunci, vă întreb, noi chiar nu suntem în stare să facem nimic singuri? Noi numai stăm şi visăm? Şi visele rămân la categoria de vise.
BIANCA, clasa a VII-a, fiica lui IO, Alexandru PETRIA

miercuri, 12 decembrie 2007

Un judecator fara calus in gura

De urmarit blogul judecatorului Cristi Danilet, care zice- "Sunt judecator din 1998. In prezent, imi desfasor activitatea la Tribunalul Cluj. Un CV detaliat de-al meu e disponibil pe pagina web a asociatiei din care fac parte, Societatea pentru Justitie. Pentru mine, libertatea de asociere si cea de exprimare sunt sfinte." O postare interesanta ici http://cristidanilet.wordpress.com/2007/11/24/ce-lipseste-instantelor/

Fotografii Selena, ex-Candy, goala

Una pentru interesaţi. Pe mine ma lasa rece http://www.cancan.ro/2007-12-12/Selena-acuzata-ca-a-pozat-goala-pentru-iubitul-alteia.html

Pe ăştia să nu-i trimiţi în deşert?

Întâmplare din Bucureşti http://teogeorgescu.blogspot.com/2007/12/dale-tramvaiului-41.html

marți, 11 decembrie 2007

Apel umanitar pentru Mircea Geoană

Primit pe telefon: "Fii generos. Doneaza 1 euro pentru ca Mircea Geoana, impreuna cu sotia si cei doi copii sa nu ramana in strada". Dat mai departe. Prietenii stiu de ce.

Doamne, ce amant mai am...

MANEÁ, manele, s.f. Cântec de dragoste de origine orientală, cu melodie duioasă şi tărăgănată. – Din tc. manì.

Este clar că din manele se fac bani frumoşi. Ca să nu mai spun că sunt convinsă că se fentează "la greu" fiscul. Dar cred ca ceea ce se cîntă la noi de fapt nu sunt manele în adevăratul sens al cuvîntului. Mă gîndeam azi că de fapt maneaua nu e dăunătoare. Nuuu... Chiar deloc. În condiţiile în care maneaua umple buzunarele unora cu euroi.... Păi se vînd manelele mai ceva ca barabulele la tarabă! Costi Ioniţă a clonat melodia lui Sting "Desert Rose" şi a declarat că s-a vîndut în milioane de exemplare şi a cîştigat mult "caşcaval". (îmi aduc aminte de melodia lui Andrieş:
Astăzi iar, la Telejurnal,
Astăzi iar, la Telejurnal,
Astăzi iar, la Telejurnal,
Am văzut caşcaval !
M-am uitat şi la program,
Dar n-a mai apărut,
Deşi am stat
Pînă s-a terminat,
Dar n-are nimic:
Mîine iar, la Telejurnal,
Mîine iar, la Telejurnal,
Mîine iar, la Telejurnal,
Am să văd caşca-
Am să văd caşca-
Am să văd caşca-val!
Caşcaval !)
Ba, mai mult, tot el susţinea că ar trebui să mergem la Eurovision pe mîna unei manele!!! Nu zău, drăguţule! Chiar mă dădeam în vînt după aşa ceva! Cît am visat eu să ascult o manea care să ne reprezinte ţara!!! Doamne! "Ooooo, viaţa mea!"
Mă gîndesc că poate nu înţeleg eu profunzimea manelelor, versurile lor sensibile... Ştiaţi că există pe internet şi "Codul bunelor manele"? Vă spun eu dacă nu ştiaţi. Ce trebuie să facă un viior manelist? Păi să aibă nume de baştan, incultură generală obligatorie, IQ mai mic decît număruld e la pantofi, să aibă limuzină, neamuri în puşcărie, ghiuluri cît mai mari, brăţări de aur de "enşpe" carate, bani, figuri.... Apoi e musai să folosească interjecţii de genul "cicalaca-cichicea, ah, oooooh", sau greşeli de tipul "la toţi", "a lu' copilu' meu". Iar dacă nu ştie ce e aia o metaforă de genul "sugativă-n portofel" sau "cine e baştanul, cine e jupînul", degeaba, n-are valoare. Nu ajunge manelist! Clar! Ca să nu mai spun de accent! Obligatoriu! Apoi tre' să aibă un videoclip nene cu barosani, maşini decapotabile cu fetiţe multe, cu buricul gol şi fustiţe scurte care să-şi agite "echipamentul" din dotare... Adi Minune zicea că ne naştem ca să cîştigăm, cică e chestie natală, de la Cel de Sus. Aşa o fi măi Adi, că prea le zici cu foc. La cîţi bani învîrte zice aşa: "Poftele mele este sa am o maşină care să aibă foarte mulţi cai putere, să fie lux în ele, ca să fie frumos, să aibă genţi frumoase". Păi putem să-l contrazicem? Ferească Dumnezeu! Însă dacă ei îşi compun singuri versurile.... "iar am pus-o, iar am pus-o/ Vă dau clasă şi v-am spus-o/ Iar am pus-o ş-am s-o pun/ Ca să mă ştiţi de jupîn". Acum nu garantez că au ştiut să scrie şi caligrafic... Oare nu înţelegem noi profunzimea versurilor? Sora mea spunea că despre Bacovia ştia doar că în poeziile lui întîlnim vagul şi inefabilul! O înnebunise o profesoara cu cuvintele astea în aşa măsură că a ieşit varză din bietul Bacovia. Dacă stau şi mă gîndesc cîtă profunzime e în versurile astea: "Numai iubirea ta îmi dă speranţă/ Doar tu-mi alungi tristeţea de pe faţă", mai că mă ruşinez de ce am spus pînă acum. Simbolul dragostei eterne ce transcede caracterul spaţio-temporal al lumii este elocvent ilustrat în versul: "Parcă aş fi maimuţoiul tău de pluş". Cîtă dragoste! Nu degeaba se laudă maneliştii "Nu-i mîncare ca sarmaua, nici muzică ca maneaua". Păi maneliştii ne prezintă idealul feminin, dezvăluie în fiecare vers forţa femeii de a supune legilor firii şi a se dărui fără oprelişti bărbaţilor:
"Fetele din România îndrăgesc manelăria şi le place şmecheria
Blonde, brune sau roşcate vrem să le avem pe toate zi de zi, noapte de noapte
Şi dacă te trezeşti un pic ele-ţi dansează din buric
Şi te sărută şi-ţi zîmbesc o noapte întreagă..."
Şi urmează refrenul:
"Fetele se, aha, de ce
Doar de plăcere fetele se...
Cînd ai avere şi te fac să te simţi iubit
Fetele se, aha, de ce
Doar de plăcere fetele se...
Cînd ai avere ş-atunci poţi să mori fericit, fericit, fericit". Adică de trei ori fericit. Nu orişicum... Adînc...
Cert este că toate aceste cîntece devin hituri...
Şi mă gîndeam cum ar fi ca prezentarea mea de pe netlog să sune aşa:
"Cine e stăpînul?
Cine e jupînul?
Cine e şmecherul numărul 1?
Nu mai e nevoie ca să mă prezint
Eu sunt platică, aur şi argint
Eu sunt o valoare
Eu sunt numer 1
Pe duşmanii mei nu dau nici un ban
Eu sunt o valoare cu adevărat
Eu sunt un băiat (mă rog, schimb cu fată!) super unicat
Mor duşmanii mei
M-au invidiat
Au făcut greşeala de m-au provocat
La timpul potrivit le arăt lor
Că cine rîde la urmă
E învingător"!!!
Parcă îmi vine să plîng.... dar şi să mor de rîs...
Închei apoteotic:
"Doamne, ce amant mai am
Ca-n revista Nekerman,
Toate femeile îl vor
La ele în dormitor"!!!
Eeee, vedeţi?
De fapt, cred că că punctul de intersecţie între cele două microcosmosuri se verifică, lucru deloc lipsit de importanţă, în direcţia gândirii leopardiene care este mai puţin reductibilă la mediul pur romantic. Mă refer la raporturile de analogie, îndelung studiate şi care de altfel implică şi diferenţe, între voinţa de a fi schopenhaueriană şi acea natură “cu chip jumătate frumos jumătate înspăimântător”....
(Via super Adina de pe Netlog)

Protestaţi împotriva abuzurilor autorităţilor italiene asupra românilor

Cum să procedaţi http://groups.yahoo.com/group/strajerul/message/502

luni, 10 decembrie 2007

N-a avut silicoane, a fost doar un scriitor

Ioan T. Morar a scris pe blogul său http://morar.catavencu.ro/2007/12/10/a-murit-un-scriitor-asta-nu-e-o-stire/ un material care mi-a lăsat un gust amar. Îl redau în întregime, fiind sigur că Biju este de acord. Este dureros, revoltător. Dumnezeu să te odihnească în pace, Marius Tupan!

"A murit un scriitor. Asta nu e o stire?


Cu o singura exceptie, nici un cotidian important nu a preluat stirea despre moartea scriitorului Marius Tupan, survenita joia trecuta, in urma unui infarct. Marius Tupan a fost redactor sef al revistei Luceafarul, editata de Uniunea Scriitorilor, un personaj vizibil in viata literara. Nu era un geniu, dar nu despre asta discut. Era un scriitor cunoscut, caruia regimul comunist i-a topit o carte, un scriitor activ, un activist cultural in sensul cel mai bun al cuvintului.
Stirea despre moartea lui nu a interesat redactiile ziarelor importante si asta nu e o "scapare", dimpotriva, arata tabloidizarea presei noastre. Moartea unui scriitor nu e subiect de opresa, in timp ce faptul ca nu stiu ce starleta isi mareste sinii, da, e un subiect! Sau ca Irinel Columbeanu isi cumpara o noua masina. Da, moartea unui scriitor nu "vinde".
Marius Tupan, odihneste-te-n pace, ca-n Romania maririlor de sini si a vedetelor fara chiloti nu e loc pentru scriitori!"

Elena Udrea a intrat la apa

E un fel de-a spune, căci mă refer la blogul sirenei lui Băsescu. Care, peste noapte, a devenit mai golaş. De pe el au dispărut textele anterioare, pentru care blonda a fost numită argumentat agramată. Şi eu am făcut mişto despre o postare abisală de-a Lenutzei. Curioşilor… http://www.elenaudrea.ro/index.php

duminică, 9 decembrie 2007

Cat valoreaza 1 pula?

Folosind http://www.google.ro/intl/ro/help/features.html#currency, am aflat ca azi 1 pula = 0.166154 U.S. dollars.

Traian Basescu are profil pe hi 5

"Sunt presedintele actual al Romaniei si imi doresc tot ce e mai bun pentru tara noastra ,chiar daca toti ma sapa in jur si-mi vor pieirea"- aici http://hi5.com/friend/125016996--Traian--Profile-html

sâmbătă, 8 decembrie 2007

Cum sa-ti provoci greata

Citind propaganda isterica pro-Zeus de T.U. http://www.cotidianul.ro/index.php?id=16221&art=40011&cHash=0c30a24d1a

Autorul "Imnului Golanilor" este bolnav grav

Cristian Paţurcă, autorul "Imnului Golanilor", este internat în spital, fiind grav bolnav. Să ne rugăm pentru el. Dumnezeu să-l ocrotească.

joi, 6 decembrie 2007

Cu limba scoasa dupa Miron Cozma

De la eliberarea sa, cateva televiziuni ne asalteaza cu non-stiri despre Cozma; unde doarme, cu cine, pe unde merge prin tara.
Pe mine chiar nu ma intereseaza ce face teroristul prin peisaj. Ma intereseaza cand o sa fie condamnat pentru restul mineriadelor.
Alexandru PETRIA

Turnatorul Balaceanu Stolnici, aparat si acuzat

Din spectacolul presei. In apararea nemernicului http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-12-05&id=230261&kword=stolnici . Acuzand nemernicul http://www.expres.ro/article.php?artid=333388