Noi caricaturi cu Mohamed

Încalc cu premeditare o lege a României

Mi-i silă de lăutari

N-aş vrea să-i jignesc pe adevăraţii lăutari. Cu termenul lăutari desemnez politicienii care şi-ar vinde şi mamele pentru o mână de voturi în plus. Îi doare în gaura covrigului de principii, se scălâmbăie pe melodiile ce dau bine în ochii majorităţii, fără urme de jenă în propriile inventare. Seamănă grotesc cu personajele care chinuie urechistic viori, cu bani lipiţi, de cîte un chefliu, cu scuipat, pe frunte.
Grotescul se metamorfozează în altceva, perfid şi periculos, cînd aceştia încep să încaseze comenzi de la fanatici, chiar şi prin ricoşeu. Aşa s-a întâmplat la votarea Legii Cultelor. Atunci, parlamentarii au confundat voit sau nevoit, nu ştiu, ocrotirea credinţei cu sporirea puterii celor mai dilimani abonaţi la intoleranţă.
N-aş fi scris acestea dacă subiectul, după o scurtă pălălaie prin presă şi prin societatea civilă, n-ar fi fost trecut pe o linie uitată. Ceea este revoltător. Este impardonabil să accepţi violarea brutală a dreptului la exprimare, după mânjirea prin cenzură a cuvintelor îndurată pe vremea comuniştilor, numai ca să ţi isonul unora care ţi-ar da în cap cu bâta, la prima ocazie, dacă i-ai contrazice pe teme religioase.
Cred în Dumnezeu, într-un Dumnezeu al iubirii şi-al iertării, cu simţul umorului în bunătatea Sa, mare boier, vorba înţeleptului Nicolae Steinhardt, nu într-unul încruntat şi constipat, al confruntării, cu o curea în mînă ca să-i pedepsească pe cei alunecaţi în greşeli.
Anul trecut am publicat, în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla, printre puţinii de la noi din ţară, controversatele caricaturi daneze cu Mohamed, în numele libertăţii de exprimare. Mărturisesc că pentru mine această libertate nu este negociabilă, indiferent de riscuri, cum ar fi corect să fie pentru orice intelectual care nu este doar o curvă fandosită. Justificările că nu este momentul pentru un anumit adevăr sunt forme de-a înghiţi căcat de la terorişti. La ora aceasta, o astfel de opţiune editorială este interzisă dacă se interpretează prosteşte art.13, aliniatul 2 din actul legislativ amintit mai sus, unde se zice: “În România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa adusă simbolurilor religioase.” Iar pe proştii care să se aburce în căruţa condamnării celor ce nu sunt pe acelaşi diapazon cu ei nu e nevoie să-i cauţi. Te caută ei, respirându-ţi în ceafă duhoarea încrâncenării lor autosuficiente. Şi-ţi predică lecţii, preoţi şi imami interesaţi de influenţa lor în rândul credincioşilor, ca în Evul Mediu, argumentând cu un tupeu fantastic chiar şi violenţele în numele lui Dumnezeu.
În Franţa, publicaţia Charlie Hebdo a fost acţionat în judecată de-o organizaţie a musulmanilor pentru caricaturile pe care le-am tipărit şi eu, elita intelectuală franceză fiind scandalizată în aceste zile când procesul este în toi. Asta se doreşte şi în România, ca orice belit de popă, predicator, imam, adeseori incult, să stabilească agenda presei? Parlamentarii români, votând, şi Traian Băsescu promulgând Legea Cultelor, au deschis această trapă sumbră. Ca să vă daţi seama de gradul lor de seriozitate cu care au tratat legea, o mai arăt că în Legea Cultelor, la art. 25, se spune că “Personalul clerical şi cel asimilat, precum şi personalul monahal aparţinând cultelor recunoscute este scutit de îndeplinirea serviciului militar”, când se ştie că nu mai există obligaţia de-a face armata! Sunt loaze sau nu sunt loaze, pe banii noştri, personajele ce-au conlucrat la apariţia Legii Cultelor? Sunt…
Ca o provocare, pentru refocalizarea atenţiei, am decis să încalc cu premeditare această lege. Să mă doară la zece metri de ea. Aşa că voi publica două caricaturi ale francezului Steph Bergol şi coperta deranjantă a revistei Charlie Hebdo.

Alexandru PETRIA,
Director lunarul Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla