Doi scriitori români în ipostaze licenţioase- Creangă şi Topârceanu

Povestea Pulei
de Ion Creangă

Amu cicã era într-un sat un tãran. Si tãranul acela a iesit odatã în tarinã sã samene niste pãpusoi. Si cum semãna el, tocmai atunci s-a nimerit sã treacã pe-acolo Hristos si cu Sfântul Petrea. Hristos sã nu tace molcum si sã-si caute de drum?
- Da ce semeni acolo, om bun? întrebã el.
- Ia, niste pule semãn, rãspunse tãranul cu obrãznicie.
- Pule ai zis cã semeni, pule sã dea Dumnezeu sã se facã, zise Hristos, blagoslovind semãnãtura din treacãt cu amândouã mâinile, si apoi se tot duse în drumul sãu cu Sf. Petrea, care nu-si putea stãpâni mierarea de cuvintele ce auzise cã au esit din gura lui Hristos, pentru cã niciodatã nu mai vorbise Mântuitorul asa de buruenos.

Tãranul, dupã ce mântui de semãnat se întoarse acasã. Apoi, la vremea prãsitului a venit de a prãsit pãpusoii dupã rânduialã si iar s-a întors acasã. Dar când vine la cules, ce sã vadã? În loc de pãpusoi, de fiecare strujan erau câte trei-patru drãgãlete de pule, care-de-care mai îmbojorate, mai dârze si mai rãsbelite!
- Ptiu! drace, iaca ce s-au ales de muncusoara mea de toatã vara, zice tãranul, scãrpinându-se în cap si trântind cusma de pãmânt cât ce putu. Asta n-am pãtit-o de când m-a fãcut mama... 'tu-i matele aerului! - Ei, ei! Amu ce-i de fãcut? - 'Tu-i-as descântecul celui cu blagoslovenia, cã pocit a mai fost la gurã.
Si cum sedea tãranul uimit, numai iacã ce trecea pe-acolo un potâng de babã.
- Bunã-vremea, om bun, zise ea.
- Sã-mi bag genunchiul in vâjoiul cui stiu eu, mãtusã, zise tãranul îndrãcit de nãcaz...
- Dar ce, Doamne iartã-mã esti asa mãshcãrãgios, mãi omule, zise baba posomorâtã. Nu ti-i oarecum sã vorbesti asa, de fatã cu o bãtrânã ca mine?
- D-apoi cum sã mai vorbesc si eu, mãtusã, când vezi cum s-a fãcut Dumnezeu râs de muncusoara mea. Da’, la sãrãciea în care mã gãsesc, pule-mi trebuiesc mie? Uite colo pe ogor, s-apoi mai zi si dumneata dacã ai ce...
Când se uitã baba pe ogor, îsi pune mâinile în cap de ce vede... pule si iar pule, belite si rãsbelite , în toate pãrtile.
- Vai de mine si de mine, nepoate! Asta încã-i una.
- Ba dac-ar fi numai una, ce ti-ar fi, mãtusã! Dar asa sunt sute si mii de mii, în cur sã le tii!.. 'Tu-i asa si pe dincolo cã nu stiu ce sã mai fac. Îmi vine sã mã spânzur, nu altceva.
- Ia las', nepoate, zise baba uitându-se cu jale la pule… De unde stii c-aista nu-i un noroc de la Dumnezeu pentru dumneata?
- Norocul aista sã nu-l mai dea Dumnezeu nici dusmanilor mei, mãtusã, dar unde s-a mai auzit o chiznovãtie ca asta - sã mãnânci pule în loc de pãpusoi! Ia învatã-mã si dumneata ce sa fac? cãci pe mine nu mã mai ajunge capul.

Stã ea baba oleacã pe gânduri si apoi zice:
- Nepoate, eu te-as învãta ce sã faci ca sã te desfaci de dânsele rãpede - rãpede si sã scoti bani înzãcit si însutit decât pe pãpusoi, dar ce mi-i da?
- Ce spui, mãtusã? Învatã-mã, cã t-oiu da ce mi-i cere si un vrav de pule pe deasupra...
Când a auzit baba de pule, i-a zvâcnit inima... cãci îi curgea ochii dupã dânsele, când le vedea asa de zdravene si bârzoete...
- Apoi eaca ce sã faci, nepoate: încarcã-le în car si le du la târg cã ai sa le vânzi ca chiperiul. Dar mânca-te-ar norocul sã te mãnânce, acum trebue sa las rusinea laoparte si sã te învãt cum ai sã înveti pe cumpãrãtori a le întrebuinta.
- Cã bine zici, mãtusã, ia spune-mi, rogu-te!
- Când a fi sã le vie dor de pulã, s-o shuere cum shueri oile la strunga… si atunci, numai sã-ti poatã curul... Iarã când s-ar sãtura de ea, sã zicãs ho! ho! haram nesãtios. Si atunci pe loc se moae si te descotorosesti de dânsa.
Si drept dovadã, baba îsi înfãshcã o mãtrãganã, care era mai mare, de pe un strujan, si începe s-o pue în lucrare cum se cade… Tãranul a încremenit, când a mai vãzut si asta...
- Dar de unde ai aflat mestesugul ista? mãtusã, zise el cu mierare.
- Hei, hei! nepoate, pe unde culege dracul surcelele, eu am tãiat lemne… Nu mã mai întreba cum, si zi bogdaproshti cã t-am deschis ochii ce sã faci...

Tãranului atâta i-a trebuit. Da babei ce-i fãgãduise, apoi se duce acasã, îsi pune scoartele la car si-l înfundã bine, înjugã boii, se întoarce la ogor încarcã un car zdravãn de pule - si la târg, bãete, cu dânsele la vânzare.
- Hai la pule, hai la pule! Pule zdravene si tari pentru jupânese mari...
O cucoanã vãduvã, auzind asa vorbe din gura tãranului, trimite o slujnicã sã-l cheme la dânsa ca sã-i dea un colb...
Slujnica se duce si cheamã pe tãran. Si cum vine tãranul, cucoana îl si ia la trei parale, zicând:
- Dar bine, mãi tãrane, ce porcãrii spui pe lângã cerdacul meu, cã te mãnâncã mama dracului! Acus te pun la scarã si-ti trag o bãtae, de te-or duce cu cerga acasã... Înteles-ai?
- Apoi, da’, milostivã cucoanã, zise tãranul scãrpinându-se în cap. Sã ierte cinstita fata dumneavoastrã, ce sa facem? Ia niste pule ni-a dat Dumnezeu si le-am adus si noi la târg, sã vedem, ne-om pute prinde ceva parale pe dânsele, cã ne mãnâncã si pe noi o multime de angãrii si de nevoi de tot felul...
- Mãi, tãrane, esti nebun, ori cum esti, de vorbesti pleve de fatã cu mine?
- Ba fereascã Dumnezeu, cinstitã cucoanã, vorbesc vorbe sãnãtoase, sãracul de mine! Iacã sã vã aduc una ca s-o vedeti, dacã nu mã credeti..."Tu-i-as praznicul cui le-a plãmãdit, cã m-a fãcut sã intru în dihonii cu lumea din pricina lor. Încaltea dacã-ar fi de partea femeeascã, le-as tine pentru mine, dar asa..."
Si odatã se duce la car si alege un stiulete de puloiu, care era mai mare, si cu dânsa deadreptul în casã la cucoanã.
- Iacã, cucoanã, sagã-ti pare dumitale asta? acum pe ce s-a dus munculita mea de toata vara? S-apoi dumneata mã mai înghii si cu bãtae, cã pesemne nu-s eu destul de bãtut de Dumnezeu! "Tu-i-as patruzecile cui stiu eu sã-i fut, cã au început a mã lua lumea de nebun..."
Cucoana vedea acum cã tãranul are dreptate, si se face a se uita într-o parte, dar tot trãgea cu coada ochiului si la cinstita pulã din când în când.
- Batã-te focul sã te bata, mãi tãrane, cã ticãlos mai esti!… S-apoi cum s-ar face ca s-o poatã cineva întrebuinta, când ar vre? Nu-i vorbã, cã mie una nu-mi face trebuintã. Dar tare mã mier si eu de asa comedie!
- Cum sã se face, cucoanã! Sã ierte cinstita fatã a dumneavoastrã ia, când vine cuiva pofta de dânsa, o shueri de câteva ori, cum shueram noi oile la shtrungã, s-apoi atunci, tine-te la frecus - cât ce-i pute, cã las' dacã m-a da de rusine. Iarã când te-i multimi si-i vrea sa te lese de frecus, sã strigi la dânsas ho! ho! Haram nesãtios!
Si atunci îndatã numai ce-o vezi cã se trage înapoi frumos, ca serpele la lapte dulce… Si pe urmã, de câte ori ti se scoalã... tot asa sã faci. Si dacã nu te-i multãmi, atunci sã mã blastemi pe mine.
- Batã-te pustiea sa te batã, mojic mãscãrãgios, c-al dracului mai esti, zise cucoana, care începuse a se mai deprinde cu vorbe de masa... Ia iesi oleacã afarã din odae, s-apoi te-oiu chema eu acus, cã avem oleacã treabã.

Tãranul tace molcum si ese. Iarã cucoana, drept cercare, începe a suera nãtãrânga, si atunci cinstita pulã face zbârc! în pizda cucoanei! Vorba ceea: gãina bãtrânã nu se spãrie de pula groasã.
Sedea, sãrmana, cum sede mielul la tâta oaei, pânã ce se saturã de supt. Cucoana era de cele mai tartose!

Strâmtã-n pizdã, tare-n sele,
Crascã pula din mãsele,
Cã-i cam iute la otele!

În sfârsit dupã ce s-a sãturat cucoana bine, apoi zice încetisor: ho! ho! haram nesãtios! pula atunci pe loc s-a muiet si foflenchiu! cade jos... Cucoana îndatã o rãdicã cu mare sfintenie si o pupã drept în bot... Apoi strigã pe tãran în casã si luându-l cam pe departe, zice:
- Si cam cum s-a întâmplat de ai tu blãstãmãtii de-aiste, mãi tãrane?
- Cum sã se-ntâmple, cucoanã? Ia mai astã primãvarã, sãmãnând pãpusoi în tarinã, a adus dracul - cã mai bine n-oiu zice - doi oameni pe acolo. Si unul din ei m-a întrebat ce semãn? Eu nu-mi stãpânesc gura? M-a împins pãcatul sã rãspund în ciudã cã pule semãn, sã iertati dumneavoastrã! Si atunci el pocit la gurã sau naiba îl mai stie cum a fost, a blagoslovit cu amândouã mânile spre ogorul meu din treacãt, zicânds "Pule sã dea Dumnezeu sã se facã". Si cum vedeti dumneavoastrã, pule s-au fãcut, fãrã stirea lui Dumnezeu. Si pula mea si trei bani, s-o cãrutã de jidani, sã ierte cinstita fata dumneavoastrã.
- Dar bine le mai zici pe nume, manca-lea-ai pe ceea lume!
- Apoi, da, cucoana, dac-asa le cheamã, cum hastã pulã sa le mai zicem?
- Mãi omule, oare nu cumva acela a fost Hristos si cu Sfântul Petru? Cã numai ei sunt asa fãcãtori de minuni...
- D-apoi, da, cucoanã, mai stiu eu cine sã fi fost? Dumnezeu ori dracul, sã-i bag in pchizda mâne-sa, cã mai bine nu le-oiu zice, sã ierte cinstita fata dumneavoastrã, cã stiu ca mi-a fãcut-o bunã...
- Dacã-i asa cum spui tu, mãi tãrane, apoi eu cred ca tot Hristos a fost. Si de-aceea, hai sã-ti cumpãr si eu una, spre aducere aminte de anul când s-au fãcut pe ogoarã de cele care spui tu... cã dupã mine aista-i semn de belsug.
- Pule, vrei sã zici, cucoanã.
- De-acelea, mânca-le-ai sã le mãnânci, cã mult le mai porti prin gurã.
- Apoi da, dac-asa ni-i deprinsã gura, ce sã facem? Iertati si dumneavoastrã! Dar si dac-a fi dupã vorba dumitale, cucoanã, apoi mult stau eu si mã mier de Dumnezeu. Ce dracul? N-are el altã treaba decât numai se-apuce de fãcut pule pe ogoarele oamenilor! Doamne, iartã-mã, dar pulos trebuie sã mai fie si Dumnezeu acela, de-i plac asa de mult pulele! Însã mai stii pãcatul? Oiu face si eu ca dumneata, cucoanã. Poate a vrut Dumnezeu sã se cace cu bani în punga mea, cã de mult sade pustie - frantã de para n-am la sufletul meu.
- Ei, ce zici, cucoanã, iei-ti una ori ba? - cã mã prea întârziu cu iarmarocul.
- Apoi ce mi-i cere tu pe scârnãvia asta, zise cucoana, facându-se cã i-i greatã oarecum... Vorba ceea: dee-mi-o Dumnezeu, dar nu-mi trebueste.
- Apoi ce sã-ti cer, cinstitã cucoanã! Ca sã nu ne sbatem, mi-i da cinci sute de lei în capãt si pace bunã.
- Ce-ai spus? Cinci sute de lei? Dar stii cã esti de duh, mãi tãrane!
- Apoi, da, cucoanã, mult mi-au asudat si mie coaele, pân-am prãsit atât amar de pule, si le-am adus în halul ista, cum le vezi… si dacã de la una ca dumneata nu m-oiu chiaburi, apoi de la tãrance de-a noastre ti-ai gãsit sa mã pricopsesc? Cã ele ar voi sã le dai cate-o teshtea de pule de-o para si câte-un vraf pe deasupra... Asa-i la noi la tãrani, bãga-mi-as, Doamne iartã-mã, sã-mi bag! Sã iertati de vorba ceea proastã!
- Mãi, tãrane, dar trei sute de lei nu ti-i deajuns?
- Nici o letcae mai putin, cucoanã.
- Patru sute, mãi.
- Nu se poate, cucoanã.
- Nici 450?
- Ba nici 499 de lei si 39 parale. Nu te mai pune si dumneata, cucoanã, pentru 50 de lei. Fã-mi încaltea o saftea sã nu mai stea c-ai sã ai bunãtate de pulã, de mi-I pomeni, si mi-i îndrepta si la alte cucoane de-a dumneavoastrã.
- Hai, na-ti 500 de lei, zice cucoana. Dar nu cumva sã te obrãznicesti sã spui cuiva cã mi-ai vândut mascarale de-aiestea, c-apoi al tãu e dracul. Înteles-ai?
- A... da! cucoanã, d-apoi eu grija asta o am, pãcatele mele?

În sfârsit, cucoana dã 500 de lei, îsi ie pula - si tãranului pe ici i-i drumul, se duce-n treaba lui sã vândã cum a puté si pe celelalte pule. Dar pule de-ar avé, despre asta nu se mai plânge el acum. Vorba ceea: calul bun din grajdiu se întreabã.

Dar ce mai atâta vorbã. Cum s-a dus tãranul, cucoana cea pashnitã si spãshitã face o cutie de argint poleitã cu aur, împodoleshte sfânta pulã în bumbac, stropit cu arome, o asazã sh-o încue în cutie ca pe un odor nepretuit, ia cheea la sine, si când îi venea haghitele se aseza gospodãreste pe treabã, îsi astâmpãra pofta, si ca mai ba sã-i duca dorul, sau sã umble pe apucate, ca pânã atunci. Se închipuluise biata cucoanã câte se poate de bine pentru bãtrânete.

Amu, într-una din zile, iaca ce vine popa de pe mosia cucoanei s-o roagã de toti Dumnezeii sã-i boteze un copil. Cucoana, ca sã nu strice hatârul popei, pune caii la cãrutã si se duce cu dânsul în sat sã-i boteze. Si dupã ce-i boteazã copilul, rãmâne la popa la masã în acea zi. Si la masã luã si cucoana mai mult un pãhãrut douã de vin, cum îi treaba oamenilor: ba ia poftim luati-l mãcar pânã la brâul preotesei, ba, atâta rãu sa fie! Pe cucoanã o ia vinul de cap, si pe loc îi si vine pofta de pulã… Ei! Ei! ce-i de fãcut? Da cucoana sã se ducã acasã, popa si cu preoteasa n-o lasã.
- Ai sã mâi la noi în astã noapte, cumãtritã, ziserã ei, cã doar nu-ti plâng copiii acasã.
În sfârsit, cucoana scãpãrã de dor de pulã...
- Cumãtre pãrinte, zise ea de la o vreme, dacã nu mã lãsati sã mã duc, tine cheea asta, si fã bine sfintia ta de te du acasã la mine, deschide lãdoiul de lângã patul unde dorm eu, scoate de-acolo o cutie de argint si mi-o adã-ncoace, cã-mi trebuie ceva dintr-însa: chitibusuri de-a noastre, stii, cum îi treaba femeilor...
Popa, chitind cã-s niste daruri pentru preuteasa, pe datã si porneste cãlare.
Si ajungând pe la ameazã, în mijlocul verii, si da inima din popa de caldurã. Când pe la mijlocul drumului, trecând prin marginea unei pãduri, sta la umbra unui copac pletos sã se rãcoreascã oleacã. Si cum sta de se rãcorea, îi dã dracul în gând sã umble în cutie si sã vadã ce-i acolo? Suceste el cutiea, o învârteste si nu stiu cum face c-o deschide. Si când se uitã înãuntru, ce sã vadã? Vede coscogemite mascara, învelitã în bumbac stropit cu aromate... Atunci popa cuprins de mierare, începe a suera. Si cum se mira el suerând, pula face zmârc! în curul popei... Popa atunci începe a rãcni si zice: Doamne, izbãveste-mã de vrãjmas! Nu lãsa pre robul tãu de batjocora diavolului! Cã tie unuia am slujit si afarã de tine pre altul nu stiu. Dar toate erau în zadar. În sfârsit, dacã vede popa si vede ca nu mai este scãpare, scoate bârnetul de la izmene si cu un capãt îl leagã de copac, iar cu celalalt capãt de bârnet, leagã pula cum poate, si unde nu începe popa a se smuci si a cotigi în toate pãrtile, cum se smucesc boii la tânjalã, când trag ceva din greu, dar nu era chip… Se roagã el popa, rãcneste el popa, cârneste el, popa, dar nu-i nãdejde de scãpare, c-o dat peste pulã mare.

În sfârsit oleacã de nu era sã iasã sufletul din popa; când noroc de la Dumnezeu, eaca o vacã, pe care o pãlise strechia, cât pe ce erea sa dee peste dânsul sã-l zdrobeascã. Atunci popa, de spaimã, începe a striga desnãdãjduits ho! ho! haram, mânca-te-ar lupchii sã te mãnânce! Vaca dã în lãturi si atunci numai eaca si pula ese din curul popei!... Si când se vede popa scãpat, o si croieste la fugã prin pãdure ca un nebun, lasând si cal si cutie si bârnet si preuteasã si cucoanã si tot, si se va mai duce în toatã lumea. Si dus a rãmas si pânã în ziulica de astãzi.


Balada pizdei
De George Topârceanu


Motto:
Pizda-i blana de samur
Asezata linga cur,
Ce serveste drept caciula
Pentru prea cinstita pula.

Prolog:
Unii spun de nu ma-nsel
Ca pizdele sunt la fel.
Asta însa-i o prostie
Neadmisa-n futarie,
Fiindca pe acest pamînt,
Fel de fel de pizde sunt..
Si nu-ncape amagire,
Ca-i mare deosebire.
Poti confuzia s-o faci,
Doar ca toate-s între craci,
Dar ca floci si adâncime,
Lindic, miros si grasime,
Buze, totu-i diferit,
Si le-mpart pân' la sfârsit
Ultimele teorii,
În trei mari categorii :

Categoria I:
Pizda cea de fata mare,
Dulce roza ca o floare.
Pizda de sublima soarta,
Care-nvie pula moarta.
Bulbucata, dragalasa,
Rumena ca o cireasa,
Cu lindicul ca o fraga,
Sa-l tot lingi o noapte-ntreaga.
Asta-i pizda cea aleasa,
Este-a pulelor mireasa.
Rumenele buzisoare,
Parca-s niste aripioare
Ce se strâng si se desfac,
Când dezmiarda al pulii cap,
Buna pururea de-mpins,
De sarutat si de lins.

Categoria II:
Pizda de dama-ngrijita,
E ca un muzeu gatita.
Cu lindicul mare, ros,
Parca-i creasta de cocos,
Cu tinuta martiala
Cerând pulii socoteala.
Pizda cu semete buze
Care nu admite scuze.
Te suge ca pe un cornet,
Strânge pula ca-n corset,
Iar cumva de-i mai solida,
Ti-o transforma în omida.
Asta pizda futi cu drag,
Are coturi, are prag,
Are tot ce-i trebuieste
Celui care o cordeste.
Futaiul e delicios,
Si prin fata si prin dos
Te slobozi de-ti iesi din fire,
Si te-ai fute în nestire.

Categoria III:
Mai exista între craci,
Pizda-n care sa te caci.
Mare, larga si latoasa,
Muratura puturoasa,
Cu-n lindic mot de curcan.
Sta de straja barosan
Între buzele-i rânjite
Ce se freaca flescaite.
Nu simti nici o gâdileala,
Futi, dar fara socoteala
Nu mai stii cum sa te-asezi,
Nu mai poti sa încetezi,
În zadar cauti strîmtoare,
Ca-ti mai vine si putoare
Si de buze si de cur,
De se-nvîrte casa-n jur
Si te-apuca ameteala,
De se curma slobozeala
Si scârbit de asa futai,
Pula-ti vine sa ti-o tai.