Claudiu Săftoiu îl descrie nemilos pe Băsescu, în Jurnalul Naţional

Efectul 9/11 al referendumului anti-Băsescu
2007 08 03 de Claudiu Săftoiu
ABANDONUL ELECTORATELOR TRADIŢIONALE ŞI INSURGENŢA RADICALISMULUI POLITIC ANTIDEMOCRATIC.
Consumarea referendumului prezidenţial din 19 mai 2007 – cel mai serios ciclon politic şi electoral din 1990 până astăzi, are un singur rezultat cert: disoluţia brandurilor politice interne, statuate în ultimii 17 ani. Efectul 9/11 al acestei decizii politice absurde luate de persoanele şi partidele ostile actualului preşedinte generează cea mai acută criză de sistem politic prin care trece România, de la începuturile democraţiei de tip decembrist, până astăzi.
Două sunt turnurile prăbuşite ale principiilor democratice din politica internă, care fac discuţia despre stabilitatea politică dificilă şi relativ fără obiect: 1) electoratul fidel şi stabil, prin plecarea masivă şi cvasidefinitivă a electoratelor de partid din matca identitară a formaţiunilor politice în care au fost menţinute timp de 17 ani şi 2) echilibrul ideologic stânga-dreapta, prin insurgenţa radicalismului politic antidemocratic, provocat de apariţia unor mişcări tectonice antisistem, care se propagă deopotrivă de sus – dinspre principalii jucători politici, dar şi de jos – dinspre electoratele iritate şi bulversate de confuzia politică internă.
Revenirea în funcţie a preşedintelui nu pare a se concretiza în proiecte sau iniţiative menite să galvanizeze energiile instituţionale democratice. Deşi aşteptările sunt imense – 75 la sută dintre participanţii la votul de la referendum cred că au găsit deja soluţia, prin înălţarea la zenit a unui preşedinte megaprotejat de voturi – în realitate, nici un actor nu deţine puterea de a influenţa în mod decisiv scena politică. Coaliţia antiprezidenţială s-a fărâmiţat. Era de aşteptat, după ce o serie de disensiuni au apărut încă din perioada campaniei pentru referendum. Degringolada este acută. Marea miză politică este bătălia pentru statutul de vârf al opoziţiei (cu PD – lider informal şi PSD – lider formal), în timp ce puterea îşi găseşte cu greu parteneri transparenţi de guvernare.
CUM A ÎNVINS PSIHOLOGIA POLITICĂ DIN 2004 ÎNCOACE. Singura ofertă de noutate a campaniei din 2004 a fost produsul politic Traian Băsescu. Paradoxal, nici un adversar al acestuia nu a anticipat potenţialul de noutate absolută pe piaţa internă a noului artefact politic. Ascensiunea noului animal politic Traian Băsescu a dezlănţuit în mentalul electoral românesc o fantasmă politică extremă, frecventată îndeobşte de electorate aduse într-o stare de exasperare acută: apariţia Salvatorului Naţiunii.
Salvatorul Naţiunii – încarnat în personajul politic Traian Băsescu – era la momentul campaniei prezidenţiale din 2004 o fabricaţie de branduri politice încă active, suprapuse mecanic şi amestecate într-un creuzet comportamental în egală măsură derutant şi exploziv: a) era un fel de "C.V. Tudor" care clama mai credibil şi mai modern decât Vadim însuşi dreptate naţională şi personală pentru fiecare român, spirit revanşard (ţepe în Piaţa Victoriei) şi un naţionalism gregar (trasul de urechi al capitalului francez şi american în România); era un fel de "Ion Iliescu" cu solide cunoştinţe de gestiune în înaltă administraţie, apărător declarat al legilor, experimentat şi longeviv expediţionar pe culoarele întunecoase ale instituţiilor de dinainte şi de după decembrie 1989 (cele cinci ministeriate la Transporturi şi cei patru ani de mandat la Primăria Capitalei stau mărturie), lipsit de referinţele instrucţiei sovietice ale liderului stângii româneşti; era un fel de "Adrian Năstase" mai categoric şi mai stăpân pe frâiele puterii în exerciţiul înaltei administraţii, fără aroganţa şi aerul de arendaş al economiei româneşti al celui din urmă; în fine, era – da! –, un fel de "Corneliu Coposu" rezistent la atacuri ucigătoare şi demn în faţa manevrelor şi delaţiunilor propagandist neocomuniste, fără lipsa de virilitate şi faciesul octogenar al simbolului moralităţii politice româneşti post-decembriste, care a fost fruntaşul ţărănist. În fine, personajul politic Traian Băsescu era un filon reductiv de calităţi şi însuşiri proprii, însumate în "Traian Băsescu – comandantul de pe «Biruinţa»", un fel de "out-law" care cucereşte mările şi oceanele, ţine cu cei mulţi şi îi ridiculizează pe cei puternici.
VOTUL AUTOREFERENŢIAL RADICALIZAT. Campanii media şi electorale, lideri de opinie influenţi, politicieni credibili au construit în 17 ani un instrument electoral infailibil: discursul distructiv, autopersiflant şi acuzator, într-o inexorabilă cascadă a criticismului politic manipulator. Prin transferul unor aşa-zise stereotipuri româneşti de anvergură istoric-naţională spre însuşirile negative personale ale actorilor politici, cetăţenii electori au fost invitaţi să îşi dispreţuiască nu numai aleşii, dar şi propriul popor reprezentat de politicieni. Acest efort de persuasiune a generat – de la un mandat electoral la altul – un reflex de gândire electorală degenerativă.
Raportarea cetăţeanului la stat, la reprezentaţii săi aleşi s-a radicalizat şi a pregătit sosirea pe scena politică a Salvatorului Naţiunii. Acestuia i se aloca toate bunele trăsături şi însuşiri şi i se marginalizează obstinat orice slăbiciune. Cine a înţeles să exploateze această energie uriaşă, frustrată şi resentimentară a mentalului electoral românesc, a luat totul. Singurul veritabil speculator politic al psihologiei electorale resentimentare româneşti este în acest moment Traian Băsescu. Noul electorat creat o dată cu agregarea masei critice electorale pentru câştigarea referendumului de la 19 mai – indiferent de educaţie, locaţie, sex, vârstă sau opţiune religioasă – este un electorat obligat să recurgă la instinctualitate, animat de o energie atavică şi, prin urmare, acut radicalizat. Deasupra acestei psihologii abisale a electoratului actualului preşedinte stau desigur promovarea valorilor democraţiei, dorinţa de mai bine, speranţa de propăşire a României şi tot arsenalul de argumente onorabile civic.
Desigur, nu preşedintele este singurul responsabil pentru acest deznodământ atât de timpuriu şi trist. Asumarea în parte a contribuţiilor la actualul context este obligatorie. Alegerile se apropie. Ele trebuie desfăşurate necesarmente în spirit democratic.