- Ştergerea de drept a tuturor condamnărilor penale cu caracter politic şi a consecinţelor acestora. Legea prevede ca toate condamnările referitoare la diferite tipuri de infracţiuni folosite pentru încarcerarea (inclusiv măsurile administrative cu caracter politic) opozanţilor regimului comunist să fie calificate drept condamnări cu caracter politic. Ştergerea condamnării poate fi făcută şi după decesul persoanei în cauză de rude până la gradul IV sau de organizaţii nonguvernamentale.
- Repunerea în drepturi a foştilor deţinuţi politici. În cazurile în care, prin hotărârea de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară, se va dispune repunerea în drepturi.
- Acordarea de despăgubiri materiale pentru prejudiciile morale suferite prin condamnare sau prin măsuri administrative. Solicitarea despăgubirilor poate fi făcută şi de către descendenţii victimei, până la gradul al II-lea, inclusiv. De asemenea, vor fi acordate despăgubiri pentru prejudicii materiale, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurilor administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut deja despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Dupa 19 ani !?
Nici acum nu s-a terminat cu aceste pomeni,de la buget?! vor si descendentii pana la gradul al II-lea !
Tatal meu nascut in 1910 in saraca Moldova la Negresti, a fost prizonier la rusi, luat cu arcanul si dus la razboi ,pe linia intai lasand acasa 3 copii orfani de mama,(el fiind vaduv la varsta de 27 ani).
NOI cei 5 copii ai lui ,din a doua casatorie , si nici cele trei fete din prima casatorie , astazi in viata numai doua , nu am beneficiat de nici un drept conferit eroilor in lupta de eliberare de fascisti.
Invatati-ma sa-mi obtin si eu drepturile , care mi se cuvin prin lege.
Dupa 20 ani vin atatia ,care nu stiu ce inseamna frontul sa ceara fel si fel de drepturi compensatorii
.Nici eu nu stiu ce inseamna frontul ,da stiu cum imi povestea tatal meu cum dormea cu capul pe cadavre, cum Ii suierau gloantele la urechi, cum au fost scosi afara din transee cu furtune de apa in plina iarna ruseasca.
Apoi cei trei copii care i-au rmas acasa fara mama ,imprastiati pe la rudele care nu aveau dupa ce bea apa.
Acestia sunt talpa tarii, care au luptat ,dusi cu deasila fara sa-si cunoasca drepturile, pe cand acasa au ramas cei care s-au fofilat cum zice romanul.
Cine este initiatorul acestei legi, sa -mi spuna si mie daca am dreptul la despagubire.!
La randul meu si eu sunt vaduva , am numai 55 ani si m-am saturat sa aud de atatea si atatea compensatii pentru merite deosebitepentru baietii smecheri.
Vă înţeleg tristeţea, dar acestea nu sunt pomeni, ci compensaţii pentru nişte oameni care au suferit îngrozitor.
Nu ştiu exact dacă puteţi să primiţi ceva. Vă sfătuiesc să vă postaţi prezentarea situaţiei pe site-ul Ministerului Justiţiei. Nu ştiu dacă urmaşii, cum sunteţi dvs, aveţi stipulat ceva.
Sănătate, numai bine...
Dle Petria ,multumesc pentru compasiune si intelegere dar mai ales pentru raspuns. Sunteti un om adevarat .
Compensatia cea mai mare pentru mine acum , este sa am sanatate si sa mai apuc cativa ani de pensie cu punctul majorat, asa cum se discuta la TV.
Renuntarea la un posibil drept ,al unui om , inseamna blazare , resemnare? sau o batalie pierduta inainte de a fi inceputa.?Eu cred ca din toate cate putin.
Le sugerez politicinilor , sa mai lase bataliile si sa-si puna in aplicare programele bune pe care le au.
Va doresc numai bine.!
Mulţumesc.
Trimiteți un comentariu