duminică, 9 septembrie 2007

Şedinţa Consiliului Local Beclean – august 2007


Marţi, 7 august, sala mare a Primăriei din Beclean a găzduit şedinţa lunară a Consiliului Local Beclean. Pe ordinea de zi a întrunirii aleşilor beclenari au figurat patru puncte, din care trei au fost proiecte de hotarâre supuse dezbaterii consilierilor locali, iar cel de-al patrulea punct a fost obişnuitul capitol Diverse, la care sunt discutate solicitari şi petiţii venite din partea unor cetăţeni ai oraşului.
Primul proiect de hotărâre analizat de către aleşii locali a fost un proiect referitor la rectificarea bugetului local pe anul 2007, proiect adoptat cu unanimitatea voturilor celor prezenţi. În continuare, consilierii beclenari au dezbătut un proiect de hotărâre privind darea în folosinţă gratuită, pe o perioadă de 20 de ani, a imobilului Centrală Termică nr.1, dezafectată, situată în Beclean, strada Zorilor, în suprafaţă de 561 mp, aflată în patrimoniul public al oraşului Beclean, către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă – Centrul de Formare Profesională Bistriţa, în vederea amenajării unor săli de cursuri şi a unor ateliere şcoală. Şi acest proiect de hotărâre a fost aprobat cu unanimitate de voturi. Cel de-al treilea proiect de hotărâre supus discuţiilor Consiliului Local a fost un proiect privind aprobarea cumpărării de către oraşul Beclean, prin negociere, a unei clădiri şi a terenului aferent acesteia, situate în Beclean, strada Someşului, nr.4, de la o societate comercială locală. Pe acest amplasament, administraţia locală intenţionează să amenajeze un muzeu al oraşului Beclean. Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu unanimitatea voturilor consilierilor prezenţi la şedinţă.
La finalul întîlnirii de la începutul lunii august aleşii locali beclenari au mai discutat, ca de obicei, la capitolul Diverse, o serie de cereri, solicitări şi sesizări venite din partea unor localnici. Acestea au fost repartizate spre soluţionare serviciilor de specialitate din cadrul Primăriei, urmând să primească soluţionarea în condiţiile şi în termenele prevăzute de către legislaţia în vigoare.
Tot în luna trecută, miercuri 22 august, Consiliul Local al oraşului Beclean a mai avut şi o şedinţă extraordinară, dedicată unei noi rectificări a bugetului local pe anul 2007.



Beclean, Primăria oraşului Beclean,
29 august 2007,

Purtător de cuvânt,
Caius Diugan

Niciun comentariu: