Pastorul turnator baptist Iosif Ton considera ca este atacat cultul prin discutarea trecutului sau, teorie stas a celor cu musca pe caciula

Cand m-am pocait eu?

Zilele trecute, dupa ce ziarul central Cotidianul a publicat scrisoarea mea de anul trecut “Eu si securitatea”, BBC mi-a cerut sa le dau un interviu si eu am acceptat si le-am raspuns la toate intrebarile.
Pe marginea acestor evenjimente, pe blogul lui Marius Cruceru s-a dezlantuit o dezbatere la care a participat Paul Negrut si multi altii. Intrebarea pusa de Marius Cruceru a fost daca pocainta mea a fost adevarata, avand in vedere faptul ca eu n-am vorbit numai de mine insumi ci si de alti pastori din acea vreme. Concluzia acestor teologi a fost ca pocainta mea nu a fost veritabila.
Ceea ce presupun aceste dezbateri este idea ca actul meu de a publica materialul amintit mai sus si interviul la BBC au fost un act de pocainta. Ideea aceasta este ridicola! Numai acum, dupa 40 de ani de la evenimente, fac eu un act de pocainta? Oare a putut Dumnezeu sa ma foloseasca in lucrarea Lui timp de atatia ani fara ca eu sa ma fi pocait de pacatele mele?
Sa spun deschis si categoric: Eu nu am scris acest material si nu am acordat interviul la BBC pentru a face un act de pocainta. Pocainta am facut-o acum 40 de ani! Dup ace am stiut ca Domnul m-a iertat de toate pacatele facute in acei ani in care am fost departe de Dumnezeu, in februarie 1968 am vorbit cu Iulian Tataru, pastoral Bisericii in care fusesem membru, Biserica Baptista Cluj-Iris, i-am spus despre intoarcerea mea la Dumnezeu si despre dorinta mea de a reveni in Biserica. El a vorbit cu comitetul Bisericii si am avut o intalnire cu comitetul. Comitetul a decis primirea mea si a convocat adunare generala pentru aceasta. In cadrul acelei adunari generale a Bisericii am recunoscut ca am fost un mare pacatos, ca Domnul Isus m-a iertat si ca cer si Bisericii sa ma ierte. Pe baza acestei marturisiri de pocainta, Biserica a votat in unanimitate reprimirea mea ca membru al Bisercii.
Precizez ca regula Bisericilor noastre este sa nu ceara marturisire detaliata a pacatelor comise. O asemenea detaliere a pacatelor nu ar duce la zidire, ci la o otravire si la o poticnire a celor care asculta.
O asemenea marturisire am mai facut si in aprilie 1972 in Biserica Golgota din Bucuresti. Din nou, m-am referit si atunci la cel care am fost in anii mei de instrainare de Dumnezeu ca la unul care am fost un mare pacatos, si aceasta a fost sufficient ca fratii sa considere ca am facut o adevarata pocainta.
In anii aceia, care raman pe viata mea o pata intunecata, am comis multe pacate. Oare pocainta mea nu este valabila deoarece nu am facut o lista a tutror pacatelor mele pe nume? De exemplu, in anii aceia am scris doua proecte de carte care n-au fost publicate niciodata. Mai tarziu, am ars acele manuscrise.Cui ar folosi sa mai detaliez ce am scris atunci? Cui ar folosi o detaliere a pacatelor cuiva, decat celor care vor sa verse noroi peste viata acelei persoane?
In materialul pe care l-am scris anul trecut si in interviul la BBC m-am referit si la altii care au colaborat cu securitatea deoarece acesta a fost un fenomen al acelor vremuri. Eu n-am fost singur in acea situatie. Cine citeste cu atentie materialul “Eu si securitatea” va vedea ca eu caut sa-i apar pe pastorii care s-au frant in anii aceia. Ei au fost victime ale unui sistem pervers si al unor ofiteri experti in frangere si corupere. Arat clar ca au fost extreme de putini aceia care au slujit din convingere securitatea. Amintindu-i pe altii care au fost franti nu urmaresc sa ma justific pe mine sau sa-mi micsorez pacatul meu. Vreau mai de graba sa-i fac pe cei ce n-au trait atunci sa inteleaga ceva mai bine iadul prin care am trecut noi.
Consider ca fratii mei amintiti mai sus cu numele sunt de buna credinta, dar ca au interpretat gresit actiunea mea. Lucrul acesta se intampla si este omenesc sa se intample. Ei sunt oameni inteligenti, extrem de talentati, in functii foarte inalte si de mare raspundere. De aceea eu ma rog ca Dumnezeu sa continue sa-i binecuvinteze si sa-si reverse peste ei nemarginita Lui bunatate, pentru binele scolii pe care o conduc si spre binecuvantarea cultului Baptist din Romania.
Cei din lume ne rastalmacesc faptele si declaratiile deoarece ei ar vrea sa nu mai existam in Romania. Noi, insa, sa ne amintim de rugaciunea Domnului nostru: “Ma rog ca toti sa fie una, cum Tu, Tata, esti in Mine si Eu sunt in Tine, pentru ca lumea sa creada ca tu M-ai trimis” (Ioan 17:21). Credibilitatea noastra in Romania depinde de unitatea noastra.
Va chem pe toti sa ne rugam pentru unitate in cultul Baptist din Romania.
Cu deosebita dragoste, stima, respect si pretuire pentru toti, chiar si pentru cei care, fiindca nu ma cunosc de aproape, vorbesc rau despre mine din nestiinta.
Iosif Ton