Scrisoare deschisa domnilor Traian Basescu, presedintele Romaniei, si prim-ministrului Calin Popescu Tariceanu
Cind cineva isi tradeaza tara se numeste tradator, dar, excelentele voastre, ce sintagma, apelativ sau definitie putem formula atunci cind tara isi tradeaza un cetatean loial? In cazul meu, Mihai Contiu, cetatean roman, rezident in R. Moldova, fost agent de informatii (asociat) al Serviciului de Informatii Externe al Romaniei pentru R. Moldova, incepind cu anul 1988, lucrurile au capatat o turnura specifica cinismului caracteristic fostei securitati ceausiste. Despre ce este vorba? Am actionat pe teritoriul R. Moldova ca agent de informatii cu privire la evaluarea unor stari de lucruri de aici - psiho-sociale, optional-identitare, de evaluare a propagandismului pro-romanesc si, in mod special, in zona criminalistica, cea care a fost si este de natura sa pericliteze siguranta sociala si politica a Moldovei, Romaniei si Europei. In urma cu doi ani, gratie unor performante, diagnostice si previziuni reale care mi-au performat cariera de agent de informatii roman, am fost disputat/revendicat de catre biroul de informatii externe de la linie (asa se numeste in termeni de specialitate), este vorba de cei care se ocupa de informatiile si contrainformatiile externe sub acoperirea ambasadelor Romaniei din exterior. Fiind sigur ca se doreste desconspirarea mea de catre ofiterii romani de la Ambasada romana de la Chisinau, mi-am inregistrat pe banda audio banuielile mele in prezenta unui colonel al Serviciilor de Informatii Externe (SIE) ale Romaniei. Motivatia banuielilor: prin informatiile pe care le-am furnizat, am decriptat o serie de rapoarte false ale serviciilor secrete de la linie privind realitatile de aici sub toate aspectele - spalari de bani romanesti in R. Moldova, mafia pasapoartelor romanesti pentru moldoveni in care au fost implicati inalti functionari romani, finantarile inutile ale unor publicatii, sprijinul politic si propagandistic acordat unor subiecti ca Iurie Rosca, Valeriu Matei, Mircea Snegur, Nicolae Dabija, Grigore Vieru, Valeriu Saharneanu, Constantin Tanase, Val Butnaru, Alexandru Bantos si multi altii, dar, mai ales, mafia transfrontaliera. Am fost transferat, in urma unor presiuni mai mult decit suspecte, la linie, asta in pofida nemultumirilor unor mari specialisti romani ai Serviciului de Informatii Externe, profesionisti care au fost nevoiti sa se supuna unor directive de la cel mai inalt nivel al statului. Misiunea mea, cea anuntata de catre noul sef de la linie, era sa ma ocup exclusiv de elementul criminal transnational, in nici un caz cel politic. Spre mirarea mea, prea rapida in raport cu ce intuisem deja, mi s-a cerut sa ma infiltrez in anturajul presedintelui Vladimir Voronin, fapt inacceptabil pentru mine intrucit eram si sunt specialist (amator) in prognoze si identificari de potentiale riscuri. N-am dorit sa fac spionaj politic si pentru ca, sfatuit fiind de un as al spionajului romanesc, am stiut ca sunt pasibil de a fi anchetat penal si condamnat de statul pe teritoriul caruia actionez pentru ca, spre deosebire de ofiterii de la linie, nu aveam acoperire diplomatica. Trecerea mea pe linie moarta, in urma cu vreo doi ani, a fost fireasca si in termenii cinici care caracterizeaza acest serviciu la nivelul ofiterilor romani care sunt creditari mentalitatilor ceausiste.
Domnule presedinte si domnule prim-ministru (relativa noastra cunostinta dateaza din perioada "Viitorul romanesc", "ORA" si "Catarama"), chiar daca gresesc, desi am serioase indoieli, daca vreti sa aflati ce se intimpla cu Cooperativa informativa din R. Moldova, va "servesc" un nume care va va minti profesionist: Ion Negescu, fost consul al Romaniei in R. Moldova, ofiter de linie al Serviciului de Informatii Externe al Romaniei, colaborator temporar al meu si, banuiesc, tradatorul meu (unul dintre ei). Am fost unul dintre cei mai neconventionali agenti informatori din cauza ca, in primul rind, nu mi-am construit o fizionomie stearsa, ci pregnant identificabila si confortabila in raport cu optiunile mele estetice, dar si pentru ca, nu fac nici un secret din asta, imi place berea si spritul, fapt pe care nu l-a impiedicat pe un mare specialist in arta spionajului din Romania sa-mi spuna ca merit o statuie.
Va scriu toate aceste lucruri, stimate domnule presedinte si domnule prim-ministru, pentru a va atrage atentia asupra faptului ca serviciile secrete romanesti care actioneaza in Moldova, cele de la linie, dezinformeaza conducerea Romaniei cu privire la adevarata stare de spirit din Moldova, spala uriase sume de bani prin intermediul publicatiilor, sponsorizarilor de carte, bonuri de consum curent la restaurant sau receptii, chitante de mina pentru recompensarea unor informatii furnizate de catre subiectii moldoveni, cumparari de cadouri pentru aceiasi subiecti, prime etc. Ambasada romana din Moldova este intruchiparea perfecta a securitatii ceausiste de peste granite, acolo unde trebuiau cautati dizidentii anticeausisti care trebuiau impuscati. Am facut si continui sa fac multe servicii Romaniei, iar demascarile pe care le demarez vor demonstra dragostea mea pentru propria-mi tara, nicidecum antiromanismul de care ma acuza slugile moldovenesti platite cu bani gheata de catre ofiterii de la linie, cei de la Ambasada.
Romania, domnule presedinte si domnule prim-ministru, m-a tradat prin serviciile care ar trebui sa fie cele mai de incredere, cele de informatii, iar o vina majora va revine dv., d-le Tariceanu, pentru ca n-ati fost capabil sa reformati Ambasada de la Chisinau, s-o curatati de slugoii ceausisti, asta pentru ca, dintr-o diplomatie stupida, pentru a arata Europei si NATO ca sunteti curati, va incapatinati sa nu maturati Ambasada de la Chisinau de ambasadori ca Filip Teodorescu (despre care Ion Negescu imi spunea ceva foarte incomod pe planul unor optuni sexuale) sau de "culturnici" de genul lui Vasile Nanea.
Eu, Mihai Contiu, domnule presedinte si domnule prim-ministru, sunt incoruptibil si extrem de greu de santajat pentru ca sunt de o sinceritate debordanta in raport cu propria-mi constiinta, exceptie facind calitatea mea de fost agent de informatii externe care m-am implicat in contracararea raului social, dar serviciile secrete romanesti au incercat sa ma santajeze cu biografia-mi post-decembrista, cea de slujitor al Serviciilor de Informatii Externe. Singurii care-mi stiau adresa nominala exacta din Chisinau au fost un scriitoras mediocru si avocat de-al lui Nicolae Dabija, Boris Druta, si cei putini prezenti la o sedinta de judecata intr-unul din procesele pe care mi le-au intentat Nicolae Dabija si Grigore Vieru. Acest ins, Boris Druta, in mod absolut uluitor, dar intuibil pentru unul cu experienta mea, mi-a pus la indoiala identitatea, cea pe care oricum o am, dar si-a notat cu constiinciozitate adresa mea din Chisinau. Fireste ca nu-l acuz de nimic, saracu' de el, dar mi-a retinut atentia prin acest amanunt aparent nesemnificativ. Ras-alaltaieri, marti, am fost anuntat de catre doamna mea ca am primit un plic important in care se desconspira legatura mea cu serviciile secrete romanesti. N-a avut efectul scontat de catre cei pe care-i cunosc prea bine - au speriat-o un pic pe doamna mea, dar n-au reusit sa ma intimideze, pentru ca textul (scrisul meu oarecum suta la suta), rupt din con-texte bizare, ar fi trebuit sa ma intimideze (pentru ca, potrivit facsimilului, urmau altele) si sa nu mai scriu la "Moldova Suverana", sa-mi produca spaima ca astfel de "dovezi" pot ajunge si la Ion Berlinski, care va fi obligat s-o rupa cu mine, dar si ca_ restu-i tacere definitiva!
Facsimilul pe care l-am primit dupa inscrisuri de-ale mele facute serviciilor secrete romanesti, pe linga trunchierea grosolana, mincinoasa si manipulatorie, contine si litere pe care n-as putea sa le grafiez niciodata. Biletul aditional, credeti, va rog, in flerul si priceperea mea, este scris de un ofiter de la linie de la Ambasada romana din Chisinau. Avem multe probleme, domnule presedinte si domnule prim-ministru, noi, romanii si Romania, pentru ca serviciile secrete romanesti vind informatii si-si tradeaza fostii agenti de pe frontul de Est. Eu nu mai sunt activ de doi ani si-mi vad de gazetarie, dar ce faceti cu cei aflati in exercitiul functiunii? La linie, aici, in R. Moldova, sunt derulate sume impresionante de bani care trebuie, peste stiinta domniilor voastre, sa ilustreze un fals romanism basarabean, dar aceste sume de bani sunt impartite fraudulos intre functionarii si ofiterii romani si beneficiarii moldoveni.
Considerati, va rog, domnule presedinte si domnule prim-ministru, ca din aceasta clipa va solicit protectia mea fata de serviciile secrete romanesti pe care le-am slujit din dragoste de tara, dar, in acelasi timp, solicit aceeasi protectie si de la autoritatile moldovenesti. Cunosc, din pacate, prea multe lucruri! Dar, in final, as vrea sa decideti cine-i tradator - eu sau SIE care vinde informatii si inscrisuri unor moldoveni platiti ca sa se declare pro-romani?
Cu aleasa consideratiune, devotament si dragoste,
Mihai Contiu, fost agent de informatii al Serviciului de Informatii Externe al Romaniei
P.s. Eu, ca fost agent de spionaj extern pentru Romania, am fost constient ca mi-a fost verificata loialitatea si confirmata anual de minimum cinci agenti de legatura din Moldova (localnici), de un rus care actioneaza in Moldova pentru spionajul romanesc si de alti doi agenti romani care sunt naturalizati in Moldova. La rindu-mi, am avut obligatia profesionala sa verific loialitatea fata de Romania a subiectilor Lorena Bogza, Victor Nichitus, Cristian Pohrib, Dan Dungaciu, Iurie Rosca, Val Butnaru, Vasile Butnaru, Nicolae Negru, Constantin Tanase, Nicolae Dabija, Grigore Vieru, Alexandru si Ana Bantos, Aurel Scobioala si inca 35 de subiecti asupra carora voi reveni. Are cineva dintre acestia curajul sa-mi urmeze exemplul? Ii avertizez ca pot fi tradati la fel cum am patit-o si eu! Ne vedem marti!
(Sursa: ziarul "Moldova Suverana", via prietenul Andrei Bădin)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu