Pastorul informator Iosif Ton de la “Europa Libera” sufera ca este atacat pe bloguri

Despre bunătate și despre omul bun

Un alt fel de război

Între anii 1996-2005, preocuparea mea principală a fost viața spirituală, adică viața trăită cu Dumnezeu. Cea mai mare parte a lucrurilor pe care le-am înțeles și le-am explicat în cursurile de viață spirituală ținute în biserici din toată țara au fost cuprinse în cartea mea Umblarea cu Dumnezeu, în unire cu Domnul Isus, sub călăuzirea Duhului Sfânt, publicată de Editura Cartea Creștină.
Au existat foarte multe lucruri pe care eu însumi nu le-am înțeles mai înainte și pe care le-am studiat și mi le-am clarificat cu ocazia pregătirii acestor cursuri. Pot să spun că am avut multe descoperiri noi, care mi-au îmbogățit propria mea viață spirituală dincolo de orice așteptări ale mele. Chiar și după încheierea acelor cursuri am continuat să văd, să înțeleg, să percep lucruri noi. Pe unele dintre acestea le-am scris în lunga introducere la cartea numită mai sus, introducere pe care am intitulat-o Bazele teologice ale vieții spirituale.
Subiectul acesta nu a încetat să mă preeocupe și de atunci încoace. Una dintre problemele în care am simțit că nu am o imagine destul de cuprinzătoare este aceea a lucrurilor care se întâmplă în om atunci când se întoarce cu adevărat la Dumnezeu, când este născut din nou (Ioan 1:3-5), când este născut din Dumnezeu (Ioan 1:13), când este plasată în el sămânța lui Dumnezeu (1 Ioan 3:9), și când este făcut părtaș al firii dumnezeiești (2 Petru 1:4). Întrebarea fundamentală pe care mi-am pus-o a fost aceasta: Ce se schimbă în om când se naște din nou și ce nu se schimbă? Răspunsul pe care l-am dat la cursurile mele a fost că se schimbă orientarea generală a vieții, sau atitudinea fundamentală a vieții, adică omul născut din nou este acum orientat spre Dumnezeu și urăște ce urăște Dumnezeu și iubește ce iubește Dumnezeu. Ceea ce nu se schimbă, am spus atunci, sunt obiceiurile care, în totalitatea lor, alcătuiesc caracterul. La schimbarea obiceiurilor trebuie să lucrăm noi sistematic, prin înnoirea minții (Romani 12:2) și prin trăirea reală în unire cu Cristos și sub călăuzirea Duhului Sfânt.
Lucrurile acestea le văd și astăzi la fel, dar Domnul m-a călăuzit să merg mai departe și să explorez mai atent și mai profund diferența dintre Vechiul Legământ, în care poruncile lui Dumnezeu sunt scrise pe table de piatră, și Legământul cel Nou, în care poruncile lui Dumnezeu sunt scrise în inimă (Ieremia 31:33 și Evrei 8:10 și 10:16). După cuvintele Domnului Isus, pomul rău este făcut pomul bun, cu alte cuvinte, tot ale Domnului Isus, omul rău este făcut omul bun (Matei 12: 33-37).
Pe noi ne sperie și ne blochează cuvintele spuse de Domnul Isus tânărului bogat: „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu” (Marcu 10:18). Noi nu vedem că Domnul Isus folosește aici hiperbola atât de titpic iudaică și, mai ales nu vedem că însuși scopul lucrării Domnului Isus prin Noul legământ este tocmai să schimbe natura oamenilor și să producă oameni buni, așa cum Tatăl lor ceresc este bun (Luca 6: 35-36).
Am ajuns, deci să văd și să înțeleg că transformarea fundamentală care se produce într-un om atunci când se întoarce cu adevărat la Dumnezeu este că omul vechi a devenit omul nou, omul rău a devenit omul bun, și că atitudinea fundamental nouă din omul născut din Dumnezeu este bunătatea.
Este normal să fie așa. Fiii celui rău sunt răi, iar fiii Celui Bun sunt buni. Căci scopul fundamental și primordial al lui Dumnezeu este să-și producă fii după chipul și asemănarea Sa, fii care seamănă cu Tatăl lor, ființe umane a căror trăsătură fundamentală de caracter este bunătatea.
Așadar, am început să fac un studiu nou despre bunătate, să fac o analiză și o definire mai clară a bunătății.
Ce este bunătatea și ce înseamnă să fii om bun? Chemarea esențială a lui Dumnezeu este ca din noi să piară orice fel de răutate și, dimpotrivă, adică prin contrast cu aceasta, să fim buni unii cu alții, să fim miloși unii cu alții și să ne iertăm unii pe alții, cu continuarea că dacă suntem copii preaiubiți ai lui Dumnezeu trebuie să fim buni și plini de dragoste ca Tatăl nostru (Efeseni 4:31-32 și 5:1-2).
Dar ce înseamnă toate acestea? Cum trebuie atunci să se trateze copiii lui Dumnezeu unii pe alții? Și, de ce există în multe biserici evanghelice atâta răutate, atâta intoleranță, atâta violență verbală (care ucide mult mai radical decât violența fizică!)?
În ultima vreme, am lăsat la o parte alte scrieri și am studiat pe larg tema aceasta, și m-am pregătit să scriu despre ea o serie de eseuri și, poate, chiar o carte întreagă.
Ei bine, tocmai acum, când eu sunt pregătit să scriu despre bunătate, au izbucnit atacurile feroce asupra mea, asupra trecutului meu și asupra caracterului meu pe un anumit blog și de acolo pe multe altele, care fac înconjurul lumii.
Vă mărturisesc că nu le-am citit. Cineva care mă iubește le-a citit și mi-a spus foarte pe scurt ce se scrie și cine scrie. Am înțeles că se scrie foarte mult și deci mi-ar trebui un timp îndelungat să le citesc pe toate. Ce risipă de timp, când Domnul îmi cere să studiez și să scriu despre bunătate!!!
Am înțeles deasemenea că se toarnă asupra mea teribil de multe învinuiri și se produce o înspăimântătoare asasinare de caracter. De ce să mă otrăvesc cu toate acestea?
Apoi, imaginați-vă cât timp mi-ar trebui ca să iau toate aceste acuzații și să vă explic și să vă dovedesc, cu mărturii și cu înscrisuri, că nu sunt adevărate!
Și chiar dacă aș reuși să fac așa ceva, pe cei mai mulți tot nu i-aș convinge, deoarece ei au ales deja să aibă o atitudine dușmănoasă față de mine.
Să privim din altă perspectivă. Eu am 73 de ani, sunt ieșit la pensie, locuiesc literalmente la marginea lumii (uitați-vă pe mapamond unde se află orașul Portland, din statul Oregon, USA și de acolo să vă imaginați ceva mai la sud, un mic orășel între munți, și acolo un mic apartament dintr-un bloc pentru pensionari), cu o pensie care îmi acopere toate cheltuielile pentru trai, fără să mai am aspirații pentru slujbe sau poziții omenești și vă veți da seama că nu mai am interes omenesc pentru a intra în lupte interumane. Vorbind omenește, aș putea spune că nu-mi pasă de ceea ce se scrie despre mine pe aceste bloguri.
DAR! Persoana care mi-a relatat despre ceea ce se scrie despre mine mi-a relatat că un tânăr, citind atâtea lucruri rele despre mine, a zis cam așa: Înseamnă că nu mai trebuie să cred ce predică Iosif Țon și de aceea am luat casetele cu predicile lui, și de la mine și de la mama mea, și le-am pus de o parte!
Vă rog să înmulțiți cu multe mii această declarație. Multe mii de persoane s-au hrănit până acum cu predicile mele, cu cărțile mele, cu cursurile mele, iar acum le iau și le aruncă la coș! Iată, dragii mei, ce mă doare! Iată de ce nu pot să tac în fața a ceea ce se scrie pe aceste bloguri.
Vă rog să remarcați că sunt predicator și scriitor de patruzeci de ani și în tot acest timp nimeni nu a atacat conținutul învățăturilor pe care le propag eu. Nimeni nu se poate plânge că aș da învățături false sau dăunătoare. Și mai ales, nimeni nu spune că prin învățăturile mele aș deforma oamenii și caracterele, ci dimpotrivă. Ei bine, toate efectele benefice ale acestor învățături s-ar putea să fie anihilate de succesul acestei campanii de pângărire a persoanei mele și a integrității caracterului meu.
Este evident că s-a pornit un război pentru discreditarea mea. Dar cei care îl fac sunt din cultul baptist, în care am crescut și pe care l-am iubit și îl iubesc și în care L-am slujit pe Dumnezeu toată viața. De ce o fac și ce urmăresc ei cu acest război, nu pot să înțeleg. Dar ei sunt frații mei de credință! Cei mai mulți sunt în poziții eclesiale și academice de cinste și, deci, eu le datorez cinste. Și vreau să vă asigur că voi continua să le dau cinste!
Iată ce voi face eu. Voi continua să scriu despre bunătate! Dumnezeu mi-a deschis acest orizont nou, ca să înțeleg că esența faptului de a fi parte din Noul Legământ este să fii plin de bunătate și să răspunzi la rău cu bunătate.
Un bulb de crin a fost luat de un grădinar, a fost pus în pământ într-o groapă, a pus peste el gunoi și pământ și a turnat apă, așa încât s-a făcut un amestec care mirosea teribil și arăta groaznic. Bulbul de crin a zis: „Eu nu sunt din lumea aceasta a gunoiului și a pământului, ci sunt dintr-un regn superior lor. Le voi arăta ce pot eu face din gunoi, pământ și apă!” Și a așteptat până când razele calde ale soarelui l-au ajutat să dea rădăcini, să le înfigă în gunoi și pământ, și apoi să țâșnească afară din pământ și să producă în final floarea cea mai minunată, de un alb imaculat și care răspândea parfumul cel mai frumos și mai puternic. Și atunci a strigat: “Iată ce se poate face din gunoi, din pământ și din apă cu ajutorul de sus al luminii și căldurii soarelui!”
Așa voi face și eu. Voi arăta ce se poate face când peste toată murdăria care se aruncă peste mine răsare soarele Domnului Isus și mă inundă cu lumina și cu căldura Lui. Și ceea ce voi produce nu va fi din mine, ci va fi din El, căci scopul meu, prin toate învățăturile mele, este să-L arăt pe El, să-L înalț pe El, să-L fac pe el cunoscut altora.
Iată care este slujba mea:
„De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am primit-o, noi nu cădem de oboseală.
Ca unii care am renunțat la obiceiurile rușinoase și ascunse, noi nu umblăm cu viclenie și nu stricăm Cuvântul lui Dumnnezeu, ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiți de orice conștiință omenească, înaintea lui Dumnezeu.
Și dacă evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei gloriei lui Cristos, care este chipul lui Dumnezeu.
Căci noi nu ne predicăm pe noi înșine, ci pe Domnul Isus Cristos. Noi suntem slujitorii voștri pentru Isus.
Căci Dumnezeu, care a zis: Să lumineze lumina în întuneric, ne-a luminat inimile, ca să facem să strălucească lumina cunoașterii gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Cristos” (2 Corinteni 4. 1-6).
Scopul slujbei mele este să fac ca oamenii să vadă chipul lui Dumnezeu în Domnul Isus Cristos, să vadă în Cristos bunătatea lui Dumnezeu și dragostea Lui de oameni (Tit 3:4), să se îndrăgostească de bunătatea lui Dumnezeu și a lui Isus și să dorească cu toată ființa lor să se dezvolte și în ei această bunătate și să manifeste spre alții, în orice situații posibile, această bunătate dumnezeiască. Cu alte cuvinte, scopul slujbei mele este scopul originar al lui Dumnezeu de a-Și face oameni după chipul și asemănarea Sa.
Prin urmare, îi provoc la război pe frații mei care mă împroașcă cu noroi. Dar la un alt fel de război. Un război împotriva răutății care lovește, rănește, distruge. Un război pentru bunătate. Un război pentru a face oameni după chipul lui Cristos.
Domnul Isus ne-a învățat că omul se cunoaște după ceea ce produce. Uitați-vă la conținutul predicilor, cărților și cursurilor mele și convingeți-vă că de 40 de ani mă străduiesc să dau învățătura care produce oameni de caracter, oameni care seamănă cu Domnul Isus.
Vă provoc să arătați și voi că scopul vostru, prin tot ce faceți, este să produceți oameni buni, oameni ca Domnul Isus.
Iar celor care au iubit predicile și cărțile mele, dar care acum sunt îngroziți de ce au citit despre mine, iată ce vă spun. Este imposibil să spulber eu toate câte s-au revărsat asupra numelui meu. Și nici nu cred că Dumnezeu îmi cere așa ceva. Trebuie să înțelegeți că Dumnezeu a creat această nouă libertate în care fiecare scrie ce vrea, fără control și fără limite.
Dar Dumnezeu v-a creat și vouă libertatea de a alege ce să citiți și cu ce să vă hrăniți!
Eu voi continua să dau frumusețile pe care mi le-a dat mie Dumnezeu.
Voi sunteți liberi să vă hrăniți cu murdării din iad sau cu frumuseți din cer.
Internetul este probabil cea mai mare minune a epocii moderne. Dar în internet ai și frumusețile lui Dumnezeu și murdăriile diavolului. Aici, în sfârțșit, ai cu adevărat libertate, deoarece tu alegi, cu o simplă apăsare de buton pe un site sau pe altul, dacă intri în cer sau dacă te cobori în iad.
Vino cu mine să ne delectăm din frumusețile lui Dumnezeu!
Iosif Ton