Plachetă aniversară

De devenit
de Dinu Virgil

Poetul de pe Valea Ilvelor cu inima îmbălsămată în iubire, s-a aşezat între oamenii de preţ ai Ţării Năsăudului, acel izvor nesecat, unde se adapă cei însetaţi spre a scrie poeme de dragoste prin lume.
Placheta "De devenit” a ţâşnit din lumina tiparului chiar de ziua sa onomastică, când Dinu Virgil a sorbit 33 de primăveri într-o zi când Soarele s-a înălţat pe cer mai rotund ca retina, care parcă era înmuiat în sângele ce a vin mirosea, ce ştie secretul zâmbetului pierdut în jurul minţii ca o cetate de cer, spunând povestea anilor ce s-au scurs spre a se reţine în scoarţa neînsufleţită vise tremurânde sau zile netrăite.
Cele 50 de poezii din placheta aniversară “De devenit” sunt o expresie firească a naturaleţii scrise cu o limbă bogată şi curată în care dăinuie originalitatea într-o lume în care unii-şi fac vile, iar alţii un renume, omagiind munca omului la rang de virtute, sperând în bunul Dumnezeu ce le pregăteşte o nouă viaţă, cu Omul ce mi-a mai rămas, Iisus, care-mi răspunde la rugăciune şi chiar dacă-i dau o palmă care-l doare, omul zâmbeşte şi se răzbună c-o mângâiere şi c-o floare.
Dinu Virgil, acest spirit constructiv, ne învaţă să trăim, să iubim frumosul, să mirosim teii în luna mai, să ne încântăm cu trilul păsărilor în dimineţile de vară, să ne îmbătăm cu vise şi cu clipele proaspete rămase în frigiderul veşniciei noastre.
Coloana vertebrală a poeziilor lui Dinu Virgil este credinţa în bunul Dumnezeu şi respectul pentru mama ce ne-a dat viaţa şi este în stare să mute pământul pentru fiii săi, cărora le doreşte ca-n pace să-şi finiseze cântul şi pentru ei viaţa să fie o rugăciune prin care cerem să învăţăm să iubim cu mâinile, cu sufletul, cu firea, să schiţăm în viaţă o punte spre ideal, îmbrăcând în haine de gală speranţa.
Dinu reprezintă viziunea modernă a poeziei străfulgerată de gând, speranţă şi culoare, îngropate în mica şi marea floare care plânge pentru că mâna care a rupt-o, dacă nu sădeşte , nu-i va fi de treabă celui ce zideşte, pentru că floarea e trup din sufletul tău, inimă din cântec, freamăt din cuvânt ce luminează drum spre viitor.
Mesajul poeziilor lui Dinu Virgil pătrunde şi se instalează durabil în inimile cititorilor zidind nevăzute statui, crescând fiorul din noi, iar viaţa parcă-şi răstigneşte zilele-n carte imprăştiind izul de mamă ce ne povesteşte despre libertate spre a înţelege mai uşor veşnicia, pregătindu-te pentru viaţă, cu toate păcatele uitate.
Poetul scrie versuri pentru viaţă, versuri pline de mister, spre a fi hrană inimii, acoperind cititorii cu pace divină, cu îndemnuri spre o cale dreaptă, cale pe care să faci bine nu-n vorbe ci-n fapte, dând culoare vieţii cu picături de tihnă:
“Acum mă duc, să-mi caut rostuirea,/ În ape chipul vechi să mi-l găsesc,/ Să-nvăţ pe îndelete să iubesc,/ Cu mâinile, cu sufletul, cu firea".
Ioan MITITEAN
(Text publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)