joi, 31 ianuarie 2008

miercuri, 30 ianuarie 2008

Papagalul Mihnea Georgescu vrea sa-i trimita la puscarie pe cei care nu au opinii “cum trebuie”

Ăsta http://realiatealuipetria.blogspot.com/2008/01/vomitati-citindu-l-pe-mihnea-georgescu.html, după ce a aprins pe net un scăndăluţ jalnic pe tema antisemitismului, recidivează în prostii şi zice azi:

"Nu am eu această putere deocamdată, dar nu este departe ziua când vom da socoteală, frumos şi democratic, de opiniile noastre, în faţa legii. Pentru că nu este normal să spui ce vrei, cât vrei, cum vrei şi cui vrei pe Internet. Ci trebuie să vorbim, frumos, cum am fost învăţaţi, ce trebuie, cât trebuie, cum trebuie şi cu cine trebuie."

Da, n-are puterea deocamdată…!

Un bebelus are nevoie urgenta de sange!

Am primit:
"Va rog mult dati mai departe, un bebelus de 10 luni foarte bolnav, internat la spitalul Emilia Irza, are nevoie urgent de transfuzii. Are o grupa rara, 01, RH negativ. Daca ai aceasta grupa sangvina si vrei sa ajuti acest sufletel, te rog sa iei legatura cu tatal copilului, Catalin Lupascu, la nr de telefon: 0723-232.147. Donand putin din sangele tau daruiesti viata unui bebelus! Te mai rog sa trimiti mesajul la cat mai multi prieteni, asa sansele copilului de a gasi donatori vor creste"

marți, 29 ianuarie 2008

V-ar placea sa fiti nemuritor?

Un interviu despre prelungirea vietii http://www.cotidianul.ro/index.php?id=17373&art=42131&cHash=e45430dfff
Nu stiu ce sa raspund la intrebarea din titlu. Voi?

Blatul, la DNA

Oare ar trebui să-mi dea lacrimile ascultîndu-i pe mahării de fotbal asupra cărora s-a abătut perfidă şi nemeritată, "răzbunarea" DNA-ului? Dacă te uiţi la ei ai senzaţia că bieţii de ei sunt nişte îngeraşi care muncesc de fapt în folosul orfanilor, a oamenilor simpli, împotriva sărăciei în lume... Unul din ei spunea mai zilele trecute: „Se aruncă cu noroi în oamenii care au investit zeci de milioane de euro”. Ai nu zău!?! Probabil că şi-a vîndut cămaşa de pe el, plapuma, covorul, linguriţa şi alte alea pentru a face bani şi a-i băga în "futbol" (cum zice Tăriceanu) de dragul "futbolului". Păi or fi investit nenică, dar au şi scos!!! Şi sunt convinsă că aceşti bani s-au făcut şi din aranjamente de tot felul, negustoreli pentru cîştigarea cîte unui meci, din vînzări de fotbalişti pentru pregătirea cărora care ei nu au investit nimic! Nu mă pricep la fotbal, însă am senzaţia că e o mare junglă în care orice este permis şi posibil... Nimeni nu s-a amestecat în afacerile acestor "investitori" pînă acum, iar cînd au făcut-o toţi au zis că anchetatorii au ceva special cu ei! Adicătelea sunt invidioşi ăştia de la DNA pe succesul lor! De ce oare sunt aşa băgaţi în seamă? De ce li se dă atîta importanţă? Lumea pare să se învârtă în jurul bunăstării lor sfidătoare, afişată ostentativ. Sunt personaje care nu-mi inspiră nici încredere, nici cinste, nici bunatate... NIMIC. Să plîng că s-au „sacrificat” vînzînd jucători şi au manipulat nişte bani? Neeeee... Fotbaliştii cumpăraţi sunt de fapt nişte sclavi cu picioare bune care muncesc pentru umplerea buzunarelor acestor "amărăşteni". Este evident că fotbalul este o afacere. Dar orice afacere are reguli, principii. Funcţionează după nişte legi! Pe baza acestora sportul din ţările dezvoltate este performant şi spectaculos. Noi n-avem nimic, pentru că fiecare vrea să cîştige cît mai mult, eventual fără a contribui cu mai nimic. E firesc ca justiţia să îi ia la puricat pe toţi negustorii ăştia intraţi în tot felul de cumetrii politice pentru a se pune la adăpost. Să sperăm că demersul DNA e serios şi va fi dus pînă la capăt. Alminteri o să ne alegem cu nişte manageri ai fotbalului care vor striga că sunt „persecutaţi politic”...
secret_bliss

Am ajuns si in “Interesul Public”

Cititi in legatura cu disputa dintre bloggeri si jurnalisti http://www.interesulpublic.ro/blogopresa_47/ce-au-de-mpartit-jurnalistii-cu-blogerii-blogerid_12334

luni, 28 ianuarie 2008

Vomitati citindu-l pe Mihnea Georgescu

Insul este un tânar PSD-ist, lingău al lui Adrian Năstase şi Ion Iliescu. Are un blog şi face orice ca să fie remarcat. Un singur lucru nu ştiu- dacă este sănătos mintal. După ce vă edificaţi, poate îmi spuneţi la ce concluzie aţi ajuns.

duminică, 27 ianuarie 2008

Scolile incalecate de popime. Un studiu

“Prezenţa religioasă în şcolile publice din România încalcă caracterul laic al învăţămîntului public şi nu respectă principiul non-discriminării şi al egalităţii de şanse. În şcolile publice s-au amenajat şi construit laboratoare de religie, locuri de rugăciune, capele sau chiar biserici. Capelele, laboratoarele de religie, simbolurile religioase, ritualurile, sînt rareori ecumenice, fiind cel mai adesea apanajul exclusiv al cultului majoritar, cel mai adesea cel ortodox, chiar şi în acele cazuri în care şcoala respectivă este pluriconfesională, iar elevii aparţin mai multor culte.
Numărul capelelor şi lăcaşelor de cult nu este cunoscut la nivelul MEC, ceea ce denotă caracterul haotic şi netransparent al construirii lor. Simbolurile religioase, în special cele ortodoxe, sînt expuse în fiecare clasă, în spaţiile administrative şi în toate spaţiile comune din marea majoritate a şcolilor publice. Minorităţile religioase sînt tratate ca marginale şi nu se bucură, din perspectiva predării şi a prezenţei simbolice în şcoală, decît de cote infime. Nesocotirea drepturilor şi discriminarea celor neafiliaţi religios sau necredincioşi este generalizată.”
Restul
http://www.proeuropa.ro/educatie.html

vineri, 25 ianuarie 2008

Lingaul lui Ceausescu si-a facut blog în loc sa fie cu glie pe piept

Vestea că Adrian Păunescu şi-a făcut blog am primit-o de la Daniel Todoran. Nu m-a mirat. Păunescu este incorigibil, fără ruşine, după ce şi-a prostituat talentul veritabil dându-i limbi grosiere lui Ceauşescu. Un tip cu onoare s-ar fi spânzurat în locul lui, după căderea dictatorului. Că un revolver era mai dificil de procurat chiar după decembrie 1989.
Alexandru Petria

Ajutati o fetita bolnava

Via Camelia Csiki: "Drăgana are 9 ani şi suferă de o boală cumplită. Dacă până în februarie nu strânge banii necesari pentru o operaţie complicată în China, viaţa fetiţei e în pericol. http://www.tvr.ro/articol.php?id=28478&c=131
Colega noastră de la TVR Timişoara, Dite Dinesz, a cunoscut-o şi spune că e un miracol felul în care micuţa ştie să-i facă pe oameni să înţeleagă frumuseţea şi importanţa fiecărei clipe.Drăgana mai are nevoie de şapte mii de euro.
Conturile în care se pot depune bani pentru ajutorarea Drăganei sunt:
Iovanovici Anita
Lei RO30RNCB0104022474710001
EURO RO03RNCB0104022474710002
Deschis la Banca Comercială Română "

“Blogurile dau putere de exprimare unor nulitati.” Ca Zoso, completez

Citatul este dintr-o declaraţie a poetului Florin Iaru, apărută în "Cotidianul" de azi, cu care sunt de acord. Zoso exemplifică magistral observaţia.

joi, 24 ianuarie 2008

Eu l-as fi impuscat pe Ceausescu

Cu aceasta marturisire vreau sa marchez ziua dictatorului, 26 ianuarie, care se apropie. Si vreau sa va provoc- daca in decembrie 1989 ati fi fost la Targoviste, ati fi tras?

Cum l-a injurat la telefon Basescu pe Melescanu

-Iti spun clar, nu mai cauta nod in papura mai, ca s-ar putea sa pierzi multe in viata...
-Ce vreti sa spuneti domnule presedinte?
-Nu te mai juca cu mine ba'. De mine nu va bateti joc ca... bip....o sa vedeti voi tavaleala!
-Dar domnule presedinte, eu nu fac decat sa...
-Ba'..., bai tu crezi ca sunt prost? Sa-mi.... bip....
-In aceste conditii domnule presedinte nu stiu ce am mai putea sa ne spunem. Eu nu cred ca...
-Ce nu crezi bai. Ba' eu nu sunt bataia ta de joc. Crezi ca eu nu stiu ce vreti voi. O sa fie Norica la Justitie in mandatu meu la pastele cailor', ...bip...
-..... (.....)!
-In acest caz domnule presedinte nu cred ca mai avem ce sa ne spunem. Eu va doresc o seara frumoasa ca sigur sunteti obosit de la atata drum.
-Ba', tu pe mine nu mai iei la misto. O sa... bip...bip.... (si convorbirea se incheie brusc).
Amanunte in plus
http://ioskap.blogspot.com/2008/01/ce-i-spus-basescu-lui-melescanu-la.html

miercuri, 23 ianuarie 2008

Fotografia unei femei de pe Marte

Un subiect care a inflamat net-ul http://www.ziare.com/Imagini_spectaculoase_cu_o_femeie_de_pe_Marte-221884.html
Turnaţi gaz pe foc?

Obsexualul

Ce mai circula pe e-mail-uri

"Obsexualul (termen provenit din latinescul "obsedatus" unit cu grecescul "sexualus". Va prezentam cateva caracteristici de baza a acestora, in incercarea de a va ajuta sa deveniti unul, daca mintea nu va duce mai mult de-atat.
E genul de barbat sau mai bine zis "baiat" ca pentru a fi barbat e nevoie de ceva maturitate in gandire, nu doar de muschi sau par pe piept cum au unii impresia, care se ghideaza dupa anumite principii solide in viata. Legea fundamentala a obsexualismului, si caracteristica de baza a obsexualilor este ca:
Nu arata respect pentru fete! Ele sunt doar niste obiecte.
Dar, desi sunt doar niste obiecte, aproape toate aceste obiecte sunt extrem de atragatoare, atata timp cat au picioare, sani si fund. Si de obicei au. Asadar, nu ezita sa scoti limba de un metru de fiecare data cand vezi o fata in fusta!
Ca sa poti fi un adevarat obsexual, trebuie sa ai cat mai multe astfel de obiecte in palmares. Cantitatea e cea mai importanta, nu calitatea. Felul in care incerci sa iti adaugi aceste obiecte in palmares trebuie sa fie unul care sa sugereze disperare, care sa arate clar ca ceea ce te intereseaza cel mai mult e sa faci sex cu ele si apoi sa nu iti mai pese, lucru ce le va starni in mod admirativ atentia.
Poti incerca o metoda clasica gen "hey papusa, ce bine arati" sau, daca esti pe net, de exemplu pe hi5, poti sa ii faci un compliment superficial si lipsit de originalitate, gen "mama ce ochi misto ai", apoi sa ii oferi id-ul de messenger ca sa o poti vraji mai bine. Ai grija, id-ul de messenger sa nu cumva sa sugereze posibilitatea existentei vreunei forme de inteligenta, deci recomand id-uri cum ar fi "GagiCaRu69" sau "casanova4you" etc. Fetele vor pica in plasa cu siguranta! Nu uita sa folosesti pretextul ca vrei sa vorbesti cu ea, asta o va face sa creada ca intr-adevar ai ceva interesant de spus, lucru total neadevarat, ca daca aveai, ii spuneai direct, nu ii cereai permisiunea sa mai vorbiti.
Poti insa incerca o metoda mai noua si mai putin folosita. De exemplu, sa trimiti sms-uri la nimereala la numere la intamplare. Un astfel de sms ar putea suna cam asa: "Buna. Mi-am activat cartela Cosmote si am putini cunoscuti. Daca se poate realiza o legatura si esti o tanara draguta, trimite-mi un sms. Dan, 29 ani, Bucuresti. By"
Astfel, trimitand acelasi sms la 100 de fete, reusesti sa arati cat de disperat si lipsit de originalitate esti, lucru ce sigur te va face un adevarat obsexual in ochii ei.
Aceasta metoda are un efect mult mai mare daca trimiti sms-ul noaptea, pentru ca ii poti capta mai usor atentia, ea nefiind distrasa de nimic din jur in acel moment, pentru ca doarme.
O alta caracteristica a unui obsexual veritabil e aceea ca, desi merge de mana cu prietena pe strada, el trebuie neaparat sa intoarca din cand in cand capul dupa alte fete. Poti desigur si sa comentezi ceea ce vezi, pentru ca a sta si a comenta fundurile fetelor este deasemenea o caracteristica obligatorie pentru obsexuali. Semintele sunt optionale. Cuvintele vulgare obligatorii.
Nu incerca intai sa cunosti fata respectiva, e de ajuns sa te simti atras fizic de ea ca sa treci la actiune! Fetele isi doresc sa fie agatate pentru cum arata, nu iubite pentru ceea ce sunt!
Acum, cand aproape ai ajuns cel mai mare obsexual, nu uita sa iti mentii pozitia prin cat mai multe chestii jalnice, disperate si vulgare, total lipsite de inteligenta.
Mai sunt multe caracteristici si metode pentru a fi un bun obsexual. Dar restul le mai descoperiti si voi pe parcurs. Sa nu uitam ca prostia nu are limite, deci fiti inventivi!
Va doresc succes si va invitam sa ne impartasiti experientele voastre cu asemenea exemplare."
Nu stiu cine a scris textul... dar ce mai conteaza?
secret_bliss

O femeie care face sex cu un extraterestru este zoofila?

V-am mai gasit o intrebare incuietoare, de felul celor cu care, cred, v-am obişnuit… Ei!?

luni, 21 ianuarie 2008

Moartea întreabă şi de Băsescu

Parazitzii feat. Mărgineanu

Angelica, o fată din România care s-a lansat pe Youtube

O voce extraordinară. Angelica a ales o cale inedită de-a se face remarcată. Dacă aş fi impresar muzical, aş căuta-o rapid.

sâmbătă, 19 ianuarie 2008

Apel către bloggeri: ajutaţi un bătrân scriitor

Din "România literară", numărul din 18 ianuarie, datorită lui Mircea Mihăieş, am aflat cu tristeţe că poetul şi traducătorul de excepţie Romulus Vulpescu îşi trăieşte bătrâneţea într-o sărăcie lucie. Relaţii despre scriitor http://ro.wikipedia.org/wiki/Romulus_Vulpescu .
În anii ’90, am publicat un text în revista de mai sus în care-l acuzam pe Vulpescu pentru luările sale de poziţie extremiste, pentru legăturile sale cu PRM şi cu Corneliu Vadim Tudor. Şi atunci, şi acum am scris cu inima strânsă pentru că inegalabilul traducător al lui Villon mi-a marcat memorabil anii adolescenţei cu versurile francezului.
N-am avut prilejul să-l cunosc pe omul Vulpescu. Cei ce-l ştiu spun că are un caracter imposibil. Ca să nu zic infect, ca şi opţiunea lui politică. Dar să încercăm să vedem doar scriitorul aflat într-o situaţie umilitoare, omul năpădit de necazuri, nu caracterul.
Îi rog pe cititorii rândurilor să scrie despre Vulpescu. Poate o să se găsească cineva cu bani care să-i aline zilele.
Alexandru PETRIA

Mai important decat Basescu

"Ultima carte la care lucra Vladimir Nabokov a fost inchisa dupa moartea sa, in 1977, intr-un seif in Elvetia. In toti anii din urma, pe sotia sa nu a lasat-o inima sa ia hotarirea sa arda manuscrisul, asa cum Nabokov isi dorise, iar cind l-a urmat, povara hotaririi a trecut pe umerii fiului lor, Dmitri. Macinat de aceeasi dilema de zeci de ani, acum, in virsta de 73 de ani, Dmitri Nabokov nu mai poate evita o decizie si anunta ca nu mai e mult timp pina o va face publica.", scrie in Cotidianul http://www.cotidianul.ro/index.php?id=17096&art=41585&cHash=d02e7cbe1a . Pe subiect a postat si Andreanum http://andreanum.wordpress.com/2008/01/18/to-burn-or-not-to-burn-laura/
Discutia este mai importanta decat Basescu, din perspectiva istoriei.

Parerea mea:
Singur scriitorul are dreptul sa decida asupra operei sale. Punct. Altfel apare ocazia ca urmasii sa intervina in textul postum, deranjati de anumite aspecte, cum s-a intamplat in cazul lui Rebreanu, unde soţia lui a suprimat cat a vrut din jurnalul romancierului, care a aparut postum.
Alexandru Petria

joi, 17 ianuarie 2008

Salariile de la "Gândul" ale lui C.T. Popescu, Adrian Ursu, Bogdan Chirieac...

I. Salarii stabilite in mai 2005 pentru actionari
Nr crt Nume Brut Net
1. CTP 36.800 RON (aprox 10.160 euro) 28.164 RON (aprox. 7.700 euro)
- integral pe cartea de munca
2. A.U. 32.300 RON (aprox. 8.900 euro) 24.667 RON (aprox. 6.800 euro)
- integral pe cartea de munca
3. B.C. 32.300 RON (aprox. 8.900 euro) 24.667 RON (aprox. 6.800 euro)
- integral pe cartea de munca
4. L.M. 32.300 RON (aprox. 8.900 euro) 24.667 RON (aprox. 6.800 euro)
- integral pe cartea de munca
5. M.D. 32.300 RON (aprox. 8.900 euro) 27.181 RON (aprox. 7.500 euro)
- pe contract de colaborare
Pana in luna octombrie inclusiv, aceste sume au fost platite dupa urmatoarea schema: se achita pe intreaga suma impozitul catre stat, dupa care, 50 % din suma neta se achita persoanei respective, restul de 50% ramanand in societate sub forma de credit al actionarilor catre societate .In perioada aprilie-octombrie 2005, suma totala cu care a fost astfel creditata societatea a ajuns la aprox. 419.000 RON.
II. Din noiembrie 2005, o parte din salariile stabilite in mai 2005 au fost platite sub forma de drepturi de autor, astfel:
Nr crt Nume Crucisatorul (carte de munca-brut) Theodora (dr.autor-brut)
1. CTP 5.000 RON 31.800 RON
2. A.U. 5.000 RON 27.300 RON
3. B.C. 5.000 RON 27.300 RON
4. L.M. 5.000 RON 27.300 RON
5. M.D. - 32.300 RON
III. Din decembrie, pentru a nu se mai plati impozit pe o suma care era evidentiata drept venituri salariale, dar in fapt nu se incasa sub forma de salarii, s-a recurs la diminuarea sumelor evidentiate drept venituri salariale pentru actionari astfel:

Nr Nume Crucisatorul (carte de munca) Theodora (dr.autor) Total
Brut (ron) Net (ron) Brut (ron) Net (ron) Brut Net
1. CTP 5.400 3.766 16.244 14.260 21.244 18.026
2. A.U. 5.000 3.486 13.967 12.570 18.967 16.056
3. B.C. 5.000 3.486 13.967 12.570 18.967 16.056
4. L.M. 5.000 3.486 13.967 12.570 18.967 16.056
5. M.D. - 18.039 15.180 18.967 16.056
IV. Ca urmare, sumele care au ramas sub forma de credit pentru societate in perioada decembrie 2005- martie 2006 , evidentiate extracontabil, sunt de 279.264 RON, astfel:
Nr crt Nume
1. CTP - 15.556 RON x 4 = 62.224 RON
2. A.U. – 13.333 RON x 4 = 53.332 RON
3. B.C. – 13.333 RON x 4 = 53.332 RON
4. L.M. – 13.333 RON x 4 = 53.332 RON
5. M.D. – 14.261 RON x 4 = 57.044 RON
Total ------------------------------------- 279.264 RON

Jidanul Iisus

Ca în fiecare miercuri, ieri am fost invitat la un post local de radio, unde s-a discutat despre poporul evreu. Şi, inevitabil, s-a ajuns şi la tema antisemitismului. Am întrebat într-o doară- ce creştin adevărat poate să-l numească pe Iisus jidan?

miercuri, 16 ianuarie 2008

Penticostalii colaboratori ai Securităţii

Intrebare pe adresa Comitetului Executiv (CEPEX) al Cultului Penticostal, in preziua Sedintei Extraordinare a Consiului Bisericesc al Cultului Penticostal din Romania, lansată de Rev. Ioan S. Pop, Religious Rights ObserverFounder of THE FRIENDS Of U.S.A. - ROMANIA:

Oare cind se va dori cunoasterea adevarului si cind se va scrie Editia Penticostala a cartii-document 'PIGMEII si URIASII Penticostali' ?

Aparitia, anul trecut, a cartii PIGMEI SI URIASI - o colectie-restituire de documente din Arhivele CNSAS, Arhivele Nationale ale Romaniei, Arhivele Departamentului Cultelor si ale Uniunii Baptiste din Romania, a fost meritul fostului presedinte al Uniunii Baptiste din Romania - Pastor dr. Paul Negrut -, al istoricului baptist Daniel Mitrofan si a Directorului Arhivelor Nationale ale Romaniei, Prof. dr. Dorin Dobrincu.
Indignarea si furia, dar si frica liderilor si pastorilor baptisti deconspirati ca unelte murdare ale Securitatii Comuniste si ca agenti de influenta, pe plan national si international, ai dictatorului comunist-ateu Nicoale Ceasescu, a rabufnit cu ocazia Congresului Uniunii Bisericilor Baptiste din Romania, de anul trecut, dar si din luarile de pozitie ale satrapilor prof. dr. Ioan Bunaciu Sr., Mihai Husanu si ale multor altora.
Iata ca ieri si fostul colaborator al conducerii Securitatii si Departementului Cultelor, prof. dr. Iosif Ton, s-a simtit obligat sa inceapa sa-si rescrie Autobiografia, gasind, in extenso, si ceva pagini intunecate, recente, voit uitate. Puteti citi acest CUVINT EXPLICATIV al fratelui Iosif Ton, postat ieri pe blogul CENTRULUI DE ISTORIE SI APOLOGETICA:
http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2008/01/15/cuvant-explicativ-fr-ton/
Tot o explicatie si scuza a incercat si fratele Petre Dugulescu sa lase posteritatii - si o puteti citi ami jos, publicata pe site-ul publicatiei prietenului sau din Chicago, Steven Bonica, fost banatean la origine.
Personal, l-am admirat pe fratele Petre Dugulescu si i-am luat, impreuna cu mai multi ziaristi straini si romani mai multe interviuri.
Ba chiar, la rugamintea insistenta a dansului, exprimata cu ocazia a doua intilniri publice si private avute la Detroit, MI, si Atlanta, Georgia, SUA, in luna Ianaarie 1997, chiar am depus toate diligentele - ca vice-presedinte si fondator al Asociatiei de Prietenie Romania - S.U.A., pentru ca deputatului PNT-CD sa-i fie oferita inalta demnitate de ambasador al Romaniei la Washington DC-USA, atit in 1997 cit si in 2005.
Desi, deputatul Petre Dugulescu avea sa compromita in 1999 si 2000 Proiectul meu si al conducerii PNTCD de formare in SUA, sub auspiciile Partidului Republican si al Regent University, VA, a unui grup strategic de tineri politicieni specializati in strategii electorale si guvernamentale. Astfel, desi domnii Victor Ciorbea, Emil Constantinescu si alti lideri ai PNTCD imi dadusera mandatul de a coordona acest Proiect, si desi Presedintele Regent University, Dr. Pat Robertson, dispusese cancelarului admiterea la specializare a acestui grup de tineri politicieni ai PNT-CD, (din care doi erau tineri penticostali din Timisoara), totusi, la interventia si opozitia expresa a deputatului Petre Dugulescu, actiunea a fost blocata si ulterior respinsa, Dugulescu motivind ca am ales prea multi tineri de confesiune ortodoxa si greco-catolica din Romania !?
In schimb, Petre Dugulescu le-a trimis in SUA la masterat si studii doctorale pe fiicele sale si o numeroasa clientela, 44 de tineri, o mare parte din ei, adica 37, incalcind in final contractul si angajamentul de a se intoarce in Romania si de a implementa aici cunostintele si expertiza dobindite in SUA.
Rev. Ioan S. Pop, Religious Rights Observer
Founder of THE FRIENDS Of U.S.A. - ROMANIA
RESTITUIRI - de Petru Dugulescu
http://www.romaniantribune.net/a566_DEMOCRATIE_sau_PERSECUTIE.aspx
Marturisesc ca acest capitol nu era planificat sa faca parte din structura acestei carti, daca, cu cateva zile in urma nu mi-ar fi cazut in mana o carte lansata la Cluj, cu ocazia ultimului Congres al Uniunii Bisericilor Crestine Baptiste din Romania. Titlul acestei carti este Pigmei si uriasi.
Cartea a a fost publicata sub obladuirea si indrumarea conducerii executive a Uniunii Bisericilor Crestine Baptiste si semnata de Daniel Mitrofan.
Continutul si duhul in care a fost scrisa acesta carte, m-a obligat sa ma gandesc la un capitan de vas care, atunci cand ii vine timpul sa ancoreze la mal si sa predea comanda unui alt capitan, el face gauri in corpul vasului ca acesta sa se scufunde. Cu alte cuvinte: „ Dupa mine potopul!" In cea mai mare parte, aceasta carte nu are un mesaj coerent, ci contine o lista lunga cu numele (pe alocuri si pozele) „pastorilor pigmei" (trecuti la Domnul sau in viata) si documentele xeroxate din arhivele fostei Securitati.
Aceste documente au fost obtinute de la CNSAS (Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii), pe baza legilor in vigoare, la cererea scrisa a conducerii Cultului Baptist din Romania.
Este adevarat ca, pe plan national, problema deconspirarii preotilor si pastorilor care au colaborat cu Securitatea ca „ politie politica", este o problema reala care trebuie solutionata. Aceasta lege s-a discutat in Parlamentul Romaniei in timpul celui de-al doilea mandat al meu. Si am luat atunci atitudine de la Tribuna Parlamentului si mi-am unit glasul cu al celor care au spus ca slujitorii cultelor care se fac vinovati de aceasta colaborare sa fie deconspirati si „sa se pocaiasca".
Ma asteptam, insa ca, atunci cand acest lucru se va intampla, sa o facem nu ca acei din lume pe care noi ii numim „fiii intunericului", ci in duhul adevarului si al dragostei lui Isus Hristos.
Opinia publica din Romania este scarbita de modul cum politicienii folosesc aceste dosare pentru santaj si discreditare. Ma gandeam ca intre noi nu va fi asa. Acest lucru, insa, a fost atat de vizibil cu ocazia ultimului Congres! Pe aceasta lunga, neagra si nefericita lista a „pastorilor pigmei " se afla si numele meu si niste pagini extrase din dosarul meu personal de la fosta Securitate la care deja m-am referit in capitolul „Un alt accident misterios".
Ma intreb acum cu durere daca cei ce au avut acces la dosarul meu complet (pentru ca eu nu am avut decat foarte recent), nu au gasit acolo, in corespondenta operativa a Securitatii, cu titlul „Strict secret" si ordinul pentru eliminarea mea fizica, sub codul „Misiunea Schiopu", din octombrie 1977, la Bucium-Orlea, langa Hateg? Oare nu au dat cumva si peste o hartie care se referea la „Misiunea Autobuzul" din 30 septembrie 1985? Oare chiar nu au gasit nimic despre incercarea de rapire a persoanei mele pe soseaua dintre Lugoj si Caransebes, intr-o parcare de la granita judetelor Timis si Caras? In masina cu mine se aflau atunci sotia mea si prietenii nostri Costel si Mia Oglice de la Percept Ministries din America, care tineau in secret studii biblice la Timisoara si la Hateg.
Si nu pot sa nu ma intreb cum de nu au dat peste rapoartele Securitatii care se refereau la refuzul autoritatilor de atunci de a „permite" Uniunii Baptiste sa-mi aprobe transferul legal, pe baza alegerii adunarii generale a bisericii, in martie 1981, la Biserica Baptista nr. 2 din Oradea, iar in decembrie 1985, la Biserica Baptista nr. 1 din Timisoara.
E cu neputinta ca distinsii mei colegi din fosta conducere a Uniunii Baptiste sa nu fi dat si peste ordinul de expulzare a familiei mele din Timisoara, din august 1986, pentru ca functionam fara aprobarea Uniunii Baptiste si a Departamentului Cultelor.
Sotia mea, copiii mei, mana mea dreapta care acum este stramba pentru ca a fost rupta in doua la acel accident de autobuz si sute de frati si surori din biserica sunt martorii acestor experiente dure din viata mea de pastor.
Daca fratii mei de la Uniunea Baptista si autorul cartii Pigmei si uriasi au primit dosarul meu complet de la CNSAS si daca au avut aceste informatii, de ce nu le-au publicat si pe acestea? Mai ales ca, aceasta carte poarta si un al doilea titlu: „Pagini din istoria persecutiei baptistilor din Romania".
De ce au ales tenedentios doar acele file care se refera la perioada de inceput a sjujirii mele la Hateg si la „recrutarea mea ca informator", cautand sa induca aceasta idee in mintea cititorilor? Noi stim ca un text scos din context inseamna un pretext. Eu imi pun aceasta intrebare si le-o adresez si dansilor, daca au primit intregul dosar, pentru ca eu am incercat sa-l citesc dar mi s-a dat doar o mica parte din el in 2003.
In timpul celor opt ani in care am avut onoarea sa fiu primul parlamentar baptist, dar si misionar in Parlamentul Romaniei, nu m-am folosit de pozitia si de legitimatia pe care le avem ca sa ma duc la SRI si sa-mi vad propriul dosar. La inceputul anului 2001 cand nu mai eram in Parlament, mi-am facut cerere ca un cetatean obisniut si, dupa un an si jumatate, am primit raspuns si am fost programat la sediul CNSAS din Bucuresti spre a-mi studia dosarul. Dupa cei 15 ani de slujire ca pastor baptist sub regimul ateu si cel totalitar comunist, dosarul meu continea doar 86 de file, iar din toamna anului 1982, in dosarul meu nu mai apare nici o fila, nici o notita macar. Aceasta data coincide cu „Memoriul celor 66 de pastori baptisti" adresat in august 1982 lui Nicolae Ceausescu via Congresul SUA, Vocea Americii, Europa Libera si Ambasada SUA de la Bucuresti.
Am redactat acest memoriu in Muntii Retezat, impreuna cu colegul si prietenul meu, pastorul Iosif Stefanuti de la Braila si bravii luptatori pentru Hristos din vremea aceea, pastorii Branzei Vasile si Geabou Pascu. Fratele Popa Ilie, diaconul bisericii din Hunedoara ne „slujea la mese". Pe acel memoriu, care in 7 puncte cerea respectarea drepturilor constitutionale ale bisericilor baptiste din Romania, si-au pus semnatura 66 de pastori din tara.
Petre DUGULESCU

"Femeia e cel mai prost animal, si trebuie tratat ca atare”

O grindina de rautati mi-au ciuruit inima si, din prostie sau mindrie, n-am deschis umbrela la timp. Azi am citit pe Netlog ca barbatii cred ca "femeia e cel mai prost animal, si trebuie tratat ca atare". Stiti ce mi-a venit prima data sa fac? Sa-l bag la origini pe domnul cu pricina si sa nu mai iasa niciodata. Dar m-as fi injosit... Si nici nu e stilul meu. Vreti sa punem in balanta femeia si barbatul? Facem prinsoare ca balanta va sta in echilibru? Am vazut barbati care scriu despre sex insa totul se reduce, in opinia lor, la sex oral, barbati care prefera masturbarea in locul unei partide de sex cu femeile, am vazut barbati care se dau mari si tari ca penis ca al lor nu mai are nimeni, dar daca ii provoci risti sa ai parte de o ejaculare precoce... Am descoperit o multitudine de barbati care habar nu au ce inseamna de fapt o relatie sexuala potrivita... Cei mai multi nu stiu ca femeile prefera minute bune de preludiu. Barbatii prefera doar citeva secunde. Ei cred ca drumul cu masina pina la casa ei face parte din preludiu! Ca sa nu mai spun ca postludiul e... tigara! Am descoperit pe Netlog barbati care urasc femeia "pentru ca plange fals doar pentru a-si atinge obiectivul", pentru ca "vrea doar cu becul stins ca a doua zi sa traiasca cu impresia ca pe intuneric nu s-a intamplat nimic"; pentru ca "ea cere tot dar eu sa nu cer nimic"; "pentru ca nu are chef sa iasa in oras decat daca vii cu masina"; pentru ca "rade fortat si fals deseori"; pentru ca "niciodata nu respecta reteta atunci cand face mancare avand impresia ca face ceva bun"; pentru ca "intotdeauna asteapta recunostinta desi nu o ofera decat la inceputul unei relatii de prietenie"; pentru ca "mereu face promisiuni frumoase de care nu se tine"; pentru ca "are impresia ca un sarut rezolva problema"; pentru ca "schimba mereu subiectul atunci cand discutia e mai importanta"; pentru ca "in cazul in care greseste au ca lait motiv o relatie de lunga durata"; pentru ca "tot intarzie desi i se mai ofera cateva minute"; pentru ca "mereu se impaca cu fostul desi il descrie ca pe ultima taratura"; pentru ca "cea mai buna prietena devine cel mai bun subiect de barfa si invers"; pentru ca "intreaba daca e grasa si se supara daca i se spune da"; pentru ca "nu e atenta la detalii, cu toate ca acestea fac diferenta dintre noi toti".... Cioran spunea ca dorintele neîmplinite sunt sursa dramatismului interior. Doamnelor, cum raspundem?
Recunosc ca am descoperit aici si barbati cu care poti discuta absolut orice fara sa te simti in vreun fel, barbati care au si neuroni si stiu ca exista si preludiu si postludiu si nu fac tapaj din asta, barbati care nu simt nevoia sa jigneasca, ci mai degraba te fac sa te simti unica... Barbati carora nu le e rusine sa se strecoare, cu palpatiile mintii printre jupele buzelor, si le urmareasca, intuitiv, desfranarea parului si mladierea degetelor, si subtilitatile de ciorap. Barbati carora le place cind femeia se-aduna ghemotoc in bratele barbatului... cand devin pudice in dosul obrazului, si felul dichisit in care-si poarta posetele, sau cum isi potrivesc cupele sutienelor neadecvate... Pe vremea bunicilor era suficienta "diplomatia" de a lasa barbatul sa aiba ultimul cuvant si setul de macrameuri pregatite in dulap ca sa-si poata atinge principalul scop, acela de a deveni sotie. Femeile erau vazute ca fiind inferioare barbatilor, si nu se bucrau de afectiunea lor. Biserica le invata ca trebuie sa fie ascultatoare si supuse tatilor si barbatilor lor. Intre timp, prioritatile s-au schimbat... Si asta probabil ca e de neacceptat... Eu nu vreau sa accept ideea ca toti barbatii sunt "porci" pentru ca asta ar insemna ca si eu sunt "scroafa" si nici nu voi da cu telecomanda de covor ca sa-i fac pe toti barbatii din lumea asta sa inteleaga ca este trist unii fara altii... Insa recunosc ca in filmele memoriei proprii, iubitii ne vor adora la infinit, amantii vor divorta pentru noi iar prietenele cele mai bune nu ne vor sufla niciodata barbatii... Sfatul meu e sa lasati orgoliile si eticheta si "curatati-va" interiorul pina straluceste. Doar indemnul mobilizator vindeca sigur, iar boceala si acceptarea mizeriei sufletesti duce la instalarea definitiva a "microbilor"...
Faptul ca poezia asta e scrisa de un barbat, ma face sa vad lucrurile in roz in momentul asta:
"pentru ca ai pasul ciudat si surasul orizontal,
pentru ca sanii tai stau intr-o pozitie irezistibila
iti trimit acest obuz de dragoste
mazgalit cu caligrafia mea ilizibila.
Pentru ca nu-mi dovedesti ca existi decat in plamanii mei
inviata de respiratia mea neartificiala
iti sigilez ochii si gura cu stampila sarutului meu,
femeie fatala!
pentru ca te-am pandit inaltandu-te, naruindu-te,
pentru ca am arat prin biserici dupa duhul tau sfant
jur pe psaltirea... indragostitilor
pe icoana maicii... sanilor tai
sa-ti fiu enorias si-n mormant !"
Sa fiti iubiti cei ce meritati!
Secret_bliss

luni, 14 ianuarie 2008

Mapa profesională a lui Traian Băsescu

Si Traian Basescu a fost dat afara de la Anvers in urma unor grave nereguli profesionale.

Presedintele Traian Basescu isi motiveaza refuzul de a semna numirea Noricai Nicolai in functia de ministru al Justitiei printr-o sanctiune primita de aceasta in 1987 in urma instrumentarii gresite a unui dosar penal.
Daca Traian Basescu si-ar fi aplicat siesi criteriile de profesionalism pe care i le pretinde Noricai Nicolai, ar fi trebuit sa refuze si in 1991 si in 1996 numirea sa in functia de ministru al Transporturilor.
In mai 1989, Traian Basescu a fost dat afara din functia de sef al reprezentantei Navrom la Anvers in urma descoperirii faptului ca a semnat incorect facturile pentru repararea unei nave. La fel ca Norica Nicolai, Traian Basescu a contestat sanctiunea profesionala. Comisia Ministerului Transporturilor a mentinut insa decizia, in plus sanctionindu-l si cu reducerea retributiei cu 20%.
Pe de alta parte, cita vreme toate dosarele sale sint ascunse, Traian Basescu este ultima persoana din Romania care are dreptul sa vorbeasca despre dosarele altora:
- conform CNSAS, dosarul de colaborator al Securitatii al lui Traian Basescu a fost distrus in 1979 (procesul verbal de distrugere nr. 0058212/15.08.1979 se afla in posesia CNSAS);
- conform lui Dorin Dobrincu, directorul general al Arhivelor Nationale, dosarul de cadre al lui Traian Basescu (obligatoriu pentru orice fost membru PCR) a disparut;
conform lui Traian Basescu insusi, dosarul sau profesional de la Navrom nu mai e de gasit.
14 ianuarie 2008
Mugur Ciuvica
presedintele GIP
Gip publica Memoriul inaintat de Traian Basescu in urma schimbarii sale de la Anvers, Ordinul de constituire a Comisiei de ancheta si raportul acestei Comisii. Documentele se gasesc la adresa:
http://grupul.ro/files/Basescu_Anvers/

Mai sufletist sau mai golănaş?

Cînd se întîlnesc femeile au obiceiul de a diseca comportamentul contradictoriu şi de neînţeles al bărbaţilor. Şi o fac şi la telefon, şi pe messenger, şi la serviciu... Se dau diagnostice, se trag concluzii, se psihanalizează comportamentul masculilor: "Dragă, are în mod evident probleme emoţionale", "E obosit si stresat", "Nu ştie ce vrea", "E mitocan", "Al meu ar fi bun dacă nu ar bea", "Mama lui l-a învăţat aşa", "Îl intimidez", "Nu-i mai plac", "Are pe o fufă", "Nu mai facem sex", "Nu mai avem subiecte de discutat", etc... Nu zic că nu au dreptate... Există bărbaţi care nu îşi acceptă condiţia de mascul şi se cred cu totul altceva... Eu cred că bărbaţii nu sunt de fapt deloc complicaţi, deşi le place să credem asta despre ei. Pe de altă parte nu cred că exista mesaje confuze din partea lor. Uite, de exemplu, cînd un bărbat se poartă cu tine complicat încearcă de fapt să îţi arate ceva ce nu-ţi va spune niciodată în mod direct: că nu te vrea... E mai simplu decît pare: dacă promite că sună şi nu sună nu te vrea, dacă este adeptul escapadelor în grup şi evită să iasă doar cu tine, atunci sigur nu te vrea, dacă are drept scuză că n-a venit la întîlnire faptul că s-a culcat accidental cu fosta nevasta pentru a vedea dacă se mai iubesc, este evident că nu te vrea, daca îţi spune de la început să nu poate fi fidel... nu te vrea, daca ţipă la tine şi e agresiv, iar nu te vrea, dacă nu vrea să te atingă şi să-ţi simtă trupul vibrînd... nu te vrea. Iar dacă un bărbat nu te cere de nevastă.... ce dovadă mai vrei? Este adevărul indecent despre bărbaţi... O fostă colegă, "posesoarea" unui puşti de 5 ani, mă întreba acum ceva timp dacă ar trebui să-l facă mai sufletist sau mai golănaş... Şi am întrebat-o: tu cum ai vrea să fie bărbatul tău? N-ai vrea să-i ducă iubitei flori? Sau vrei să-l înveţi să-şi arunce chiloţii pe televizor? Mai bine arată-i cum trebuie să aibă răbdare la cumpărături şi cum să iubească... Doar nu vrei să-l vezi făcînd istericale, aruncîndu-şi şapca în faţa cabinei de probă din Tomis Mall... Am avut un unchi la Bucureşti care nu a avut copii. Cred că nici nu-i trebuia. El era copilul mătuşii mele: "Iliucă, vezi să nu pui iar ciorbă pe cămaşă sau pe pantaloni. Abia i-am spălat!", "Eee, pun... Ăăăă... Lasă că îţi iau maşină nouă de spălat, Mărioaro!", şi se uita fîstîcit spre burtica lui pe care trona deja o pată de grăsime...
Cred că o femeie şi-ar dori un "Orfeu" care să treacă şi prin Infern din dragoste pentru ea. Şi, zic eu, răsplata ar fi pe măsură: iubire veşnică!
secret_bliss

duminică, 13 ianuarie 2008

Trascrierea convorbirii dintre Omar Hayssam şi procurorul Ciprian N. Băsescu este "profesorul"

Am primit trascrierea convorbirii dintre Omar Hayssam şi procurorul Ciprian N. Referirea la Băsescu este clară:
“Nic: Dar totuşi, în ce, în ce a constat presiunea asta? H: Păi, presiunea asta, ori îl ataci, ori noi facem în aşa fel să vii înapoi Nic: Înapoi la închisoare, nu? H: Bineînţeles. Nic: Şi cum? Telefonic sau au venit spre dvs. sau cum? H: Nu, nu. Ne-au venit oameni, ne-au venit oameni şi… Nic: Au venit şi prin Hrebe? H: Nu, nu, nu, nu, nu. Au venit alţii, o să vă povestesc eu. Nic: Adică au venit din partea aceea, din partea cealaltă? H: Da, de acolo. Nic: Şi era legat… H: Pot… Nic: Da. H: Ori îl, ori îl ataci, de ce nu faci declaraţii, de ce nu dai şi pe el şi pe ăilalţi, bineînţeles, ştiţi că pe partea ailaltă mă tot primeau şi nu mă duceam. H: Şi aicea de ce nu vorbeşti cu presa, de ce nu… d-ăia… uite-aşa, dădeau şi sugestii, ce… Şi am zis: Doamne, nu pot să fac aşa ceva pentru… un om care m-a ajutat şi şi-a dat girul. Nu pot. Nic: Şi altă soluţie nu aveam? Nu puteaţi să-mi spuneţi atunci ca s-o rezolvăm? Cu presiunea. H: Deci, mă… deci, presiunea… mai ales că v-am spus, cu judecătoarea asta care… ei mi-au dat nişte elemente care s-au confirmat, nu ştiu dacă a fost chiar aşa sau dacă a fost o coincidenţă care m-a convins că aşa este. Nic: Da. Şi care erau coincidenţele? H: Păi, la termenul aşa o să fie aşa, la temenul aşa o să fie aşa. Nic: Da. Of, of, of! Şi cu sănătatea, aicea inclusiv se neagă tot, c-aţi fi bolnav, că totul este trucat. H: Ee, ăsta acuma, mă rog, pe scena politică ştiţi că fiecare vrea să arunce această pisică, nu? Că am ajuns o pisică de-aia moartă, pe care vrei să-l superi, dai cu ea în braţe. Nic: Păi sunteţi o pisică neagră şi înfoiată, nu o pisică moartă. H: Da. Păi şi pe care vrei să-l … Nic: Se zice de cutremurul Hayssam, ce-a făcut Hayssam, tsunami Hayssam. H: Ce, vedeţi că ăstea sunt nişte măgării, că altceva nu pot fi… Nu pot fi… Pe scena politică vrea s-o folosească. Dar, părerea mea, cum a procedat profesorul foarte bine, că a sărit la gâtul lor chiar dacă şi-a sacrificat nişte oameni pe care, în afară de şeful dvs., meritau ei. Nic: Da. Da, bine. H: Şi ceilalţi meritau soarta, pentru că prea s-au folosit de toate, prea au făcut ce-au vrut ei. O să vorbim multe şi chestiunile ălea cu… măgăria aia când a venit profesorul că ei au dejucat un atentat la viaţa lui, că au făcut, că au dres, toate sunt nişte minciuni. Da. Nic: Mă rog, aia nu-i treaba noastră. Aveţi… H: Poftim? Nic: Aveţi… Zic, aia nu-i treaba noastră cu… Treaba noastră era alta. Nic: Pe Beuran l-aţi auzit ce a zis? H: Nu ştiu, nu am vorbit. Nic: Că nu era grav, că puteaţi sta liniştit şi acolo, la beci. Deci inclusiv medicii au sărit la… H: Dacă s-a văzut cu banii în buzunar! Dacă s-a văzut cu banii în buzunar! Ce să facem? Nic: Deci, se contestă, se zice că sunteţi sănătos tun, aşa, o mică gripă. H: Deci, cine face afirmaţii din astea, să-i dea Dumnezeu boală cel puţin ca a mea! Nic: au fost înainte de a pleca…deci prin iunie, aşa, dacă vă aduceţi aminte, la dvs. la vila de la Snagov, două persoane într-un logan albastru. De unde erau? H: O să vă spun. Au fost. Aşa e. Nic: Deci au fost. Nic: Şi cu cristi burci ce aţi vorbit? Aţi vorbit şi cu el, nu? H: Ştiţi şi de ăsta. Nic: Şi de ăsta. H: M-am întâlnit cu el, da, da, sigur că da. Înainte de a pleca. Da, dar nu legat de… chestia asta. Eu am declarat familiei de 3 ori că mă duc la el, dar de fapt am fost o singură dată. În rest…mi-am vazut de treabă. O să vă povestesc, nu vă grăbiţi. Nic: Dar acuma în perioada asta aţi fost monitorizat erau pe urmele dumneavoastră? H: Da, da, da. Nic: Deci erau? H: Da. Nic: Şi cum aţi reuşit să plecaţi dacă eraţi monitorizaţi? H: Păi ce, nu-i vedeam indiferent cât de profesionişti erau, tot îi vedeam. Nic: Şi v-au ajutat şi ei? H: Pe o parte într-un loc. Deci v-am zis că asta a fost discuţia. Doamne uite facem? Şi zic: Bine domne uite aşa dacă vreţi, dacă vreţi să fiţi liniştiţi faceţi aşa cum zic eu! Bine facem şi… Nic: Şi acolo trebuia dată declaraţia? (Convorbirea se întrerupe) H: Cei care…cu care am vorbit şi cu care am plecat mi-au dat mai multe indicii la care mi-au spus că aşa se va întâmpla. Dar cei de la servicii se jucau în continuare şi vroiau să arate că în continuare sunt buni şi tari. Şi în continuare, în realitate, dvs aveţi dosarul şi ştiţi f bine, nici cea mai mică probă nu o au împotriva mea. Cu toate afirmaţiile care le-au făcut. H: L-am supravegheat, că e spion, că e securist, sirian, că face spionaj sirian, că face toate drăciile. Dvs aveţi acces la toate. Ştiţi bine şi eu stau în faţa oricui, nu au nici cea mai mică probă împotriva mea. Nic: Cu ce n-au probe? H: Cu tot ce spun. Toate afirmaţiile. Nic: …sunteţi super-spion. H: Domnule procuror, iată că aţi căzut la mijloc. Şi aşa se întâmplă. Jocurile politice sunt prea, prea periculoase pentru noi. Sunteţi un om de bună credinţă. Nic: Păi eu nu am avut treabă cu jocul politic, mi-am făcut treaba pe dosar. H: Nu ştiu cine a dat un zvon, că trimit ăştia cinci ofiţeri! Să vină să mă caute aicea, mă. Pleacă şi cu câte o rachetă în fund. Poate să vină că îi execută ăştia imediat cum…Doamne fereşte! Nic: Aveţi şi miliţii? H: Nu, nu, nu domnu „Nic”! Noi suntem crescuţi acasă, nu suntem oameni de…o să aveţi ocazia să ne cunoaşteţi bine, să cunoaşteţi familia! Sunt oameni atât de paşnici, atât de cuminţi, nu imaginaţie care se dau…În acelaşi timp, procurorul Nastasiu îi spune lui Hayssam, pe parcursul discuţiilor la telefon, că fuga sa i-a periclitat cariera. “H: Deci, eu sper să pot să vă ajut de aicea în aşa fel să staţi pe poziţii şi să fiţi chiar pe poziţii mult mai bune. Nic: Uf! Cu poziţia, ce să mai zic, poziţia mea e aşa în… H: Eu îmi imaginez că acuma… Nic: E în derivă. H: O să fie o perioadă de asta, dar… mă rog, ştiţi bine că toate ăstea… Nic: Toată lumea, toată lumea arată cu degetul spre mine: Tu ai garantat că totul e în regulă, tu ai garantat că face treabă… Şi uite ce-am păţit dacă am mers pe mâna ta. H: Puteţi garanta că voi face treabă, aşa cum v-am promis. N-aveam niciun motiv, dacă nu era aşa n-aveam niciun motiv şi să vă… lăsam totul aşa în ceaţă şi asta e. Dar, nu, nu sunt genul, nu sunt omul. Nic: Da H: Domnul Blaga a fost, făcut ieri o declaraţie de ceva, de… Nic: Da, da, da. A zis că eu sunt principalul vinovat. H: Da. Am văzut că ai…, dar nu, o să vedeţi că o să se convingă că nu este aşa şi că a făcut o greşeală. Nic: … este treaba dânsului, nu, nu intru în… H: Poftiţi? Nic: Nu intru în polemici cu ei, nu… e treaba lor ce zic. H: Deci, eu vă garantez că o să fie treaba în aşa fel încât să găsească că sunteţi persoana potrivită şi chiar va trebui să fie mai bun. H: Eh, mă rog, poate îi spuneţi. Domne, fă în aşa fel… că i s-a cerut să facă ceva că… avea ceva el în… în custodie, Domne, procedează într-un fel. Domne, m-am consultat şi…face presiuni din astea. Nic: Lăsaţi-l, acuma chiar că nu mai contează. H: Îhî. Nic: Da. (Convorbirea se întrerupe) Nic: M-a afectat personal foarte tare, m-au revocat, m-au schimbat, m-au făcut, m-au batjocorit în toate felurile şi modurile Nic: Păi prea bine nu sunt. Ăştia de la CSM tocmai comunică că vor deschide ancheta, că vor înainta disciplinare, că de ce am pus concluzii pe un raport, raportul acela de medicină legală când cei de la penitenciar spuneau că nu trebuia. Din astea se reproşează. Tot ce am făcut în instanţă. H: Când e nevoie îmi spuneţi unde să dau şi acolo dau. Dar dau şi doare de data asta Nic: Nu trebuie să daţi niciunde. Păi nu-i de dat. Să ne facem noi treaba, aia este toată…. Măcar să…. H: Vă repet, pentru mine sunteţi singura persoană faţăde care mă simt obligat, că m-aţi ajutat, aţi fost lângă mine, alţii au fost, au avut alte interse ale lor politice şi nu mă intersesează, fiecare şi-a făcut treaba şi asta e. Nic: Binenţeles, zona politică pe mine chiar că nu mă intersează, eu ce-am făcut, am făcut… H: Deci dumneavoastră pot să spun că sunteţi omul care m-a ajutat omeneşte, din punct de vedere umanitar în primul rând, şi al doilea profesional. Nic: Umanitar, dar vedeţi cum se interpretează. Deci eu mi-am dovedit buna-credinţă în acel moment! Că momentul când am ieşit în instanţă…am ieşit eu…mi-am asumat întregul risc…asta a fost şi…de data asta am şi ieşit eu la vremea respectivă, ca să nu fiţi nici păcălit, nici jumulit, nici…una, nici alta! Deci am avut în vedere o dată, faptul că…v-am …am avut…să vă trataţi, că eraţi bolnav, ceea ce se contestă şi acuma! Zice toată lumea că…că sunt eu mai bolnav decât dumneavoastră! Nic: Vreau să aud şi eu motivul ăla întemeiat. Ca să mă liniştesc şi eu. Că nu mai dorm noaptea! H: Sunt un om credincios. Când mă aliez undeva, acolo sunt. Şi probabil că…câţiva ani buni am dovedit că am fost foarte fidel. Nic: Aţi fost fidel într-o parte. Aţi fi fost. Dar la mine…mi-aţi făcut pocinogul. H: Acuma, acuma, sunt şi voi fi în continuare şi în parte dvs şi în partea unde trebuie. Nic: Vă daţi seama că nu mai am încredere ca înainte. Nu aveam nevoie de altceva decât să lucrăm. H: Ştiu, ştiu foarte bine. Nic: Pentru că vroiam să facem puţină curăţenie în ogradă. Adică, puţin să mai…rechinii ăştia cer, au supt cât au supt, să mai ia şi câte o pauză, aşa mai lungă. Dacă e posibil. Eu v-am acordat…că aici a fost punctul meu slab şi mi-o reproşez mie…V-am acordat din start buna credinţă, din 26 aprilie şi nu mi-am luat măsurile…trebuia să-mi iau măsuri draconice de…de supraveghere. Deci, asta mi-o reproşez eu. Deşi nu este vina mea. H: Au fost, ascultaţi-mă că au fost. Nic: Păi nu au fost, dacă aţi plecat. Unde au fost? Dacă vă puneam unul, poliţist, să stea în casă cu dvs. Ce puteaţi, unde plecaţi…venea cu dvs peste tot. H: să stea cu mine în casă? (râde) Nic: Vă puneam o poliţistă, ca să fie şi mai interseant şi gata. Oricum mi-aţi dat o lecţie pe care nu am s-o uit toată viaţa. H: Da’ vă imaginaţi câte lecţii am luat eu? Şi câte lecţii aş putea să dau dacă mă pun! Dar nu mă intersează. Acum în situaţia şi în poziţia în care sunt pot să dau multe lecţii şi la multă lume, multă lume, dar nu mă intersesază! Nic: Mi-am riscat cariera, bunul renume şi ce-o mai fi rămas din el. H: V-am spus, am plecat prin aeroport, cu paşaport, frumos. Vedeţi că lucrurile se precipită, deci lucrurile se schimbă deja de la o zi la alta! Încep serviciile să spună adevărul, că e că nu e, e albă, e neagră … Nic: Cu ce? H: Cu multe chestii. Nic: Păi am văzut că nu sunteţi terorist, deci nu… H: Rapoartele SRI-ului…. Nic: Păi, nu, aia am văzut la Stroe (liberalul Radu Stroe, preşedintele Comisiei SRI a Parlamentului-n.r.), că nu sunteţi! Deci v-au albit! H: Păi, asta e declarat! Ăsta e raportul SRI-ului, 600 de pagini şi erau declaraţiile lui Radu Stroe, secretarul Comisiei SRI, nu? În Parlament!"

Decuplat, fără să privesc rahatul aruncat în ventilator

Câteva zile am fost implicat până peste cap într-un proiect (mi-am ajutat soţia să deschidă un magazin) şi m-am decuplat complet de la vânzoleala politică. Am avut probleme şi cu calculatorul, la televizor m-am uitat doar cu coada ochiului, dar nu la ştiri. Printre picături, chiar am reuşit să recitesc o carte care mi-a plăcut în adolescenţă. Şi-mi place şi acum- “Femeia nisipurilor”, de Kobo Abe.
A fost o experienţă care m-a pus pe gânduri şi mi-a certificat iar că mulţi (sigur şi eu!) ne consumăm stupid o parte din viaţă urmărind rahatul aruncat în ventilator de către politicieni.
Reîntors, nu simt deloc nevoia să scriu despre evenimentele ultimelor zile. Prietenul Andrei Bădin a pus problema corect. Citez:
“Preşedintele Băsescu a încercat să rezolve problema numirii Noricăi Nicolai în funcţia de ministru al justiţie în stilul caracteristic. A obţinut rapid dosarul profesional al sus-numitei unde a găsit nişte probleme din trecutul acesteia. Şi evident a exploatat politic problemele din trecut ale Noricăi. Tace însă în privinţa prestaţiei de procuror a Şefului DNA, Daniel Morar, din cauza căruia România a fost condamnată la CEDO. Fiind omul său de casă, Morar este evident perfect profesional şi nu i se impută că a acţionat ilegal în mai multe dosare. L-aş crede corect pe Băsescu dacă ar acţiona la fel în toate cazurile şi nu numai în cele ale adversarilor politici.” Vezi şi
http://www.badin.ro/2008/01/dosarul-profesional-o-blond-de-pe.html
Citiţi ce a postat şi Chinezu http://chinezu.eu/2008/01/12/de-ce-ii-este-frica-lui-basescu-de-scandalul-hayssam/

luni, 7 ianuarie 2008

Iirinel Columbeanu gol si cu bani…

… sau drumul spre gândire. Aşa s-ar putea chema postul. De fapt, se cheamă. Dacă tot aţi ajuns aici fetelor, că subiectul sigur nu-i interesează pe homo, zăboviţi la http://www.acad.ro/. Nu strică freza.

duminică, 6 ianuarie 2008

Andrea Marin goala sau incurcate sunt caile Domnului

Bloggerul Nenea Cosmos m-a inspirat. Încurcate sunt căile Domnului, vrei una şi dai peste altceva, dar niciodată nu este prea târziu să ajungi aici http://www.patriarhia.ro/

Ziaristi batuti

Ce a facut un toparlan, cica din SPP, da' nu sunt sigur. Oricum, un toparlan cu grade si care merita un picior in fund, care sa-l arunce peste gardul institutiei unde lucreaza. Amanunte http://www.raresbogdan.ro/2008/01/05/o-noua-agresiune-asupra-jurnalistilor/#comments

Declan Galbraith - An angel

sâmbătă, 5 ianuarie 2008

Ajutor pentru un blogger

Dan spune:
"Un simplu examen tomograf m-a facut sa realizez cat de brusc ti se poate schimba viata. Diagnosticul a cazut ca un ciomag in moalele capului: Suspiciune de neurinom acustic vestibular.
Sa va traduc: o tumoare pe creier, ce-i drept benigna, cea mai benigna dintre toate tumorile din lume s-a instalat cu mult timp in canalul meu auditiv (urechea dreapta). Tumoarea creste si incet incet apasa pe nervii cranieni provocand diverse simptome: afectarea auzului, mici pareze faciale, migrene ingrozitoare, probleme de echilibru, vedere dubla si altele." Vezi
http://dansantimbreanu.wordpress.com/2007/12/21/neurinom-acustic-sau-cum-sa-i-furi-zambetul-unui-pr/

vineri, 4 ianuarie 2008

Este vinovat criminalul sau poliţistul care l-a prins?

O poveste:
După o crimă, în final, poliţiştii prind criminalul. Se întâmplă ca după condamnare să moară criminalul. Cică de inimă rea, poate a fost şi cardiac, după spusele unora afectat că lumea a aflat de oribila sa faptă.

Altă poveste:
Fostul deputat Petru Dugulescu, pastor baptist, Dumnezeu să-l odihnească şi să-l ierte, a murit recent. În decembrie s-a descoperit că a fost un colaborator al Securităţii. Am postat atunci
http://realiatealuipetria.blogspot.com/2007/12/dosarul-de-informator-si-agent-al.html. Azi un anonim a lăsat comentariul: “Se pare ca scoaterea la iveala a dosarului de informator l-a ucis pe pastorul Petru Dugulescu. Aseara, 03,01.2008, la ora 20.30, pastorul a decedat in urma unui atac cerebral. Supararea sa a a fost sporita de aparitia povestii intr-un saptamanal din Timisoara. Dumnezeu Sa-l ierte!"
Afirmaţia că moartea fostului deputat a fost provocată şi de dezvăluirea trecutului său este propagată pe diverse bloguri acum.
AMOS NEWS a transmis tot azi: “La mijlocul lunii decembrie, pe blogurile românesti a apărut informatia că Dugulescu, pastorul care frecventa chiar şi Casa Alba, a fost colaborator al Securităţii. Informaţia a fost preluată de un săptămânal din Timişoara, iar articolul a apărut în 31 decembrie 2007. Dugulescu nu a negat această colaborare şi a spus că a fost o victimă a sistemului. Surse apropiate famililei pastorului au spus că articolul l-ar fi întristat şi i-ar fi agravat starea sănătăţii.”
Două poveşti şi aceeaşi întrebare: cine este de vină?
Alexandru PETRIA

Evaziunea fiscală a popii cu crucea

Aţi primit chitanţă de la preotul care a venit cu crucea în casele voastre? Faceţi calcule şi aproximaţi cam câţi bani bagă în buzunar preotul din parohia dumneavoastră dacă nu dă chitanţe. Merge de-o maşină? Mdaaa...

joi, 3 ianuarie 2008

Cuvinte ca o lumânare aprinsă

Un moment de reculegere… http://www.hotnews.ro/actualitate/international/articol_2150166/jurnalisti_murit_anul_trecut_diferite_colturi_lumii.htm
… ca o lumânare aprinsă.

Zoso moare că nu este un brand credibil

Bloggerul Zoso bate câmpii afirmând că este suficient pentru publicitate să ai cititori ca firmele mari să facă afaceri cu tine http://www.zoso.ro/2008/01/zgomotul-brandurilor-n-blogosfera.html
Că treaba nu stă cum ar vrea Zoso reiese şi următoarea constatare- OTV are public, dar nu prinde publicitate de la multinaţionale.

marți, 1 ianuarie 2008

Şi Dumnezeu trebuie să vorbească limba moldovenească

Autorităţile comuniste de la Chişinău şi-au dat iar în petic. Ici http://www.hotnews.ro/actualitate/esential/articol_2145157/preoti_romani_expulzati_republica_moldova.htm
La mizerie, tipii de la Bucureşti ar merita să ameninţe cu ruperea relaţiilor comerciale cu judeţul-republică al lui Voronin, cu sistarea ajutoarelor. Ce să tot cocoloşeşti nişte minţi înmuiate în votcă, care oricum votează cu picioarele bolşevicii. Rişti să te ia de găgăuţa. Oricum, de acolo, noi "importăm" îndeosebi curve.

CTP si Elena Udrea

La regele bloggerilor, Adrian Năstase, a postat şi Băsescu?

Lectura blogului lui Adrian Năstase îmi provoacă delicii. Râd urmărind lingăii (unii vor să-l proclame regele bloggerilor!!!; merge după Cioabă şi Iulian!!! ) care postează lângă textele omului şi, câteodată, îi provoc, ca să-i urmăresc cu satisfacţie cum se isterizează. Ieri, după ce l-a criticat pe fostul premier şi PSD-ul, un tânăr care semnează Neinfectat de comunism a făcut băscălie antologic în şerpărie:
neinfectat de comunism spune:

decembrie 31, 2007 la 2:32 am
@emigrantului si tuturor curiosilor
am o dezvaluire senzationala, incredibila, in direct, reluat si re-transmis de pe blogul lui nastase!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!:
eu sunt de fapt traian basescu,cel pe care il urati atat, mi-am asumat acest nick, mi se pare hazos si stiam ca o sa va bagatzi gheara in gat numai la vazul nick-ului…abia astept sa ma dea nastase in judecata; o sa- i cer la tribunal sa se uite din nou in oglinda:)):))
esti multumit emigrantule in romania? nu am nevoie sa platesc pe nimeni, ma distrez de minune cand va contrati cu mine, si il ajut si pe nastase sa fie un better man than he is (ca am vazut ca va spargeti si in engleza sa imi demonstrati ca sunteti mai buni decat mine)

Bombo despre Băsescu, cică

Chiar Alteţea Sa, regele bloggerilor, Adrian I a crezut de cuviinţă să lase eternităţii cu largheţedespre tupeistul Neinfectat: "(…)Neinfectat de comunism, referindu-se la unele "legende" in legatura cu mine, reaminteste de zvonul persistent dupa care sotia mea ar fi actionara la Sensi Blue. Am mai dezmintit acuzatia asta, intr-o emisiune cu Dan Diaconescu, acum cativa ani, cand a si intrat in direct unul dintre actionari si care a negat. Daca se vor mai repeta astfel de acuzatii, ii voi actiona in justitie pe indivizii respectivi.
Neinfectat de comunism sugereaza ca as avea unele interese si in ceea ce priveste privatizarea societatii Antibiotice Iasi. De fapt, unii poate isi mai amintesc, eu am fost (si mai sunt) impotriva privatizarii fabricii de medicamente din Iasi. Pentru doua motive simple. Primul - in caz de cataclism natural sau de conflict (sper sa nu se intample niciunul), statul ar avea nevoie de controlul unei fabrici pentru medicamentele de baza. Al doilea - in conditiile evidente ale cartelurilor pe piata importurilor de medicamente si pentru a sustine politica medicamentelor de baza compensate, ai nevoie de un "partener" local. Am fost in cateva randuri la Iasi pentru a pune la punct aceasta strategie. Sigur ca guvernul liberal doreste sa "praduiasca" ce se mai gaseste prin camara in 2008 dar ma mira ca nimeni (PSD, alte partide, ziaristi, analisti) nu a iesit sa comenteze aceasta decizie gresita a guvernului. Actionariatul, daca eu stiu bine, inseamna , in marea majoritate, Avas si SIF Oltenia. Asa ca, Neinfectat de comunism, chiar daca nu te-a infectat comunismul, s-ar putea sa faci unele infectii la care sa ai nevoie de penicilina la preturi scazute, social-democrate. Vezi deci ca politica de stanga pe care am construit-o la guvernare, te-a inclus, fara sa vrei, si pe tine."

PS. 2008 să fie mai bun decât cel lăsat în urmă.