vineri, 21 martie 2008

Am furat.Voi?

Cărţi. În armată. Am subtilizat câţiva saci dintr-o clădire dezafectată a aviaţiei militare, unde stăpâni erau şobolanii. În Siliştea, satul unde s-a născut Marin Preda, în ‘87.
N-aveam ce citi. Eram la artilerie antiaeriană, iar lângă clădirea dormitoarelor noastre se aflau blocurile abandonate ale unei foste unităţi de aviaţie, ca un cartier al fantomelor. Circula zvonul că unitatea a fost desfiinţată după ce şeful ei a fugit în străinătate cu un MIG. Şi cu drapelul unităţii.
Şi era vară. Şi Petria a umplut nişte saci cu ruşi îndeosebi. Tipăriţi în anii ‘50-‘60. Prozatori, poeţi. Tolstoi, Cehov, Esenin, marfă de marfă. Proletcultiştii i-am lăsat rozătoarelor, într-o împărţire echitabilă.
Când căram năduşit ultimul sac a dat peste mine un plutonier, care era la furat de motorină, iar comandantul garnizoanei m-a băgat la arest. La ţambal, fără şireturi la bocanci, fără curea. Îmi ţineam pantalonii cu mâna ca să nu pice. Mai marele garnizoanei, un colonel de infanterie, căruia cu ceva vreme în urmă i-am făcut un pocinog de-a ajuns de pe şareta care-l ducea la gară cu capul într-un rondou de flori, de astă dată nu m-a iertat.
Într-o seară, se lua curentul zilnic atunci, unui coleg i-a născut nevasta. Eram beţi. Fiind santinelă, am uitat o băncuţă în mijlocul drumului ce trecea, prin faţa dormitorului, spre gară. Stăteam atent şi pufăiam palmat o ţigară, ştiam că o să meargă colonelul spre casă. Trebuia să-mi anunţ camarazii să întrerupă tămbălăul până trece ofiţerul. Dar am aţipit. Am realizat pericolul când caii erau aproape. Le auzeam doar copitele pe asfalt, în beznă. Am reuşit să dau alarma în ultimul moment, însă am uitat de băncuţa care a ajuns între picioarele cailor, iar colonelul printre panseluţe.
Dacă prima oară am scăpat ca printr-o minune, la mustaţă, la faza cu cărţile colonelul mi-a spus că mă eliberează doar când termin de plivit ceapa unităţii. La aproape 40 de grade. Ceapă cât pe două stadioane. În trei zile am isprăvit.
M-am ales cu un bronzat de zile mari, cu bătături în palme şi cu o mini-bibliotecă. Şi colegii au citit, şi au citit, complici. Unii au isprăvit atunci primul roman din viaţa lor.
Colonelul a ştiut doar de sacul cu care am fost surprins.
Alexandru PETRIA

7 comentarii:

anca spunea...

faina poveste alexandre! scrie o carte dupa ea,din pacate eu nu am asfel de povesti,da a ta e super!sa furi carti nu-i de ici de colo!oare azi ar fura cineva carti? ce zici?

Airborn spunea...

Super delicioasa povestioara, probabil ca atunci treaba cu ceapa nu a fost tocma' placuta ... da' acum ;)
Numa' bine,
eu.

eu... spunea...

Mi-a placut povestea. M-am surprins singura, razand. Si mi-am adus aminte ca si eu am furat...un stilou. De la tata din sertarul biroului. Eram in scoala generala, cred ca in clasa a patra...Aveam stiloul meu, dar al lui mi s-a parut mai interesant. :)
Na, ce marturisire am facut!!! :))

anca spunea...

e,apoi furaciuni d'astea si eu am "comis"! eu furam tigari (ups,ce rusine)de la tatal meu,nu m-a prins nicio data!:))))))))

Realitatea lui Petria spunea...

Sigur ca faza cu ceapa nu mi-a cazut bine, dar acum imi aduc aminte cu placere...

Realitatea lui Petria spunea...

Anca, tu nu ai furat carti?

anca spunea...

daca returnarea la biblioteca se pune,atunci pot sa ma mindresc si cu asta:)))