László Tőkés şi Securitatea. O mărturie

Iosif Kabai - născut la 19 februarie 1950 în satul Ady Endre (jud. Satu Mare), tehnician dentar la Policlinica 3 (atît în 1989 cît şi în 2001), membru al presbiteriului Parohiei Reformate Timişoara (atît în 1989 cît şi în 2001), locatar al clădirii în care se află biserica.

"L-am cunoscut pe László Tőkés după mutarea acestuia la Timişoara. Eu locuiesc în clădirea bisericii reformate. În primele luni, cînd soţia lui László încă nu venise de la Dej, deseori era invitatul nostru la masă.
Preotul paroh Leo Peuker, după prezentarea lui Tőkés, m-a tras deoparte şi mi-a atras atenţia că Tőkés are activitate antistatală, iar acum a fost mutat disciplinar la Timişoara, el avînd sarcina să-l supravegheze.
Avînd deseori discuţii cu Tőkés, i-am comunicat şi ceea ce mi-a spus bătrînul Peuker despre el. László mi-a mărturisit că a avut probleme cu autorităţile încă de cînd terminase teologia. În lucrarea de diplomă a citat un pasaj din Biblie în care se pomeneşte de "altă ţară" pe care Dumnezeu o dă oamenilor - de fapt împărăţia cerească - dar pasajul putea fi interpretat tendenţios.
Cînd László a ajuns preot la Dej s-a confruntat cu faptul că mulţi părinţi unguri erau nehotărîţi unde să-şi dea copiii la şcoală - la secţia română sau maghiară. Atunci, cu un grup de tineri, a copiat din Constituţie drepturile minorităţilor şi a trimis prin poştă pasajele respective familiilor ungureşti (alese din cartea de telefon).
Tot la Dej s-a ocupat intens cu tineretul, ţinînd cercuri literare. Acolo se recitau de pildă poezii naţionale româneşti de Octavian Goga, dar traduse în limba maghiară acestea deveneau poezii naţionale maghiare.
Astfel, László a intrat în vizorul Securităţii şi a fost exclus din rîndul preoţilor de către episcopul din Cluj. Tot atunci a fost pensionat tatăl lui László, Istvan Tőkés, care era profesor de teologie şi adjunct de episcop.
După aceasta, László a trimis scrisori la Uniunea Mondială Reformată, ceea ce a făcut autorităţile să-l reaccepte în preoţie, fiind mutat la Timişoara.
Peuker îl cam marginaliza pe László Tőkés, nu prea îl lăsa să predice. László a scris scrisori către episcopul Papp arătînd neregulile pe care le constata la Timişoara.
Leo Peuker a mers la o înmormîntare pe timp urît (nu voia să-l trimită pe László Tőkés) şi acolo i s-a făcut rău, fiind dus la spital. În scurt timp a murit. Astfel, parohia a rămas în grija lui László Tőkés.
După aceasta am fost ales şi eu printre presbiteri. Şi pe vremea lui Ceauşescu, alegerile de presbiteri se făceau democratic.
Presbiteriul l-a ales pe László Tőkés ca preot definitiv, dar trebuia confirmat şi de episcopul Papp. Acesta nu a dat confirmarea. Era de altfel o politică a episcopului de a nu confirma pe post preoţii, mulţi preoţi din episcopie erau în situaţia asta [observaţia martorului corespunde cu ceea ce László Tőkés însuşi scrie în cartea "Asediul Timişoarei", [6] - pag. 24, anume că 70% dintre parohii aveau doar pastori substituţi]. Cît timp nu erau confirmaţi, preoţii puteau fi mutaţi cînd şi unde voia episcopul. După confirmare, episcopul nu mai putea muta preotul.
Din 1987, după moartea lui Peuker, la fiecare şedinţă a presbiteriului se ridica problema definitivării lui László Tőkés ca preot paroh. Aceste şedinţe aveau loc aproximativ lunar. De fiecare dată, László trimitea extrasele din procesul verbal al şedinţei la episcopie. Ştiu că au fost şi delegaţii la episcop pentru definitivarea lui László. Episcopul ori nu-i primea, ori dădea răspunsuri negative.
Cred că prin 1987, nu ştiu precis, la o şedinţă a preoţilor la Arad (unde era protopopiatul), Tőkés a luat atitudine împotriva aşa-zisei sistematizări a satelor.
În 1989 episcopul nu-l mai recunoştea pe László ca preot de Timişoara (îl mutase la Mineu) şi trimitea alţi preoţi să ţină slujbele de duminică, însă aceştia nu erau primiţi de enoriaşi şi presbiteriu. De pildă, odată protopopul Kovács a vrut să ţină slujba în locul lui László. Acesta însă a intrat în biserică cu vreo 2 minute mai repede şi lumea începuse să cînte. Cînd a intrat şi protopopul, îmbrăcat în sutană ca pentru slujbă, lumea parcă mai apăsat a cîntat, dîndu-i de înţeles că nu e bine primit. Protopopul a intrat, s-a rugat puţin în tăcere, apoi a plecat.
De prin septembrie 1989 era sesizabilă prezenţa securiştilor în jurul parohiei. În 15 septembrie, începînd anul şcolar şi cumpărînd flori pentru profesoare, în spatele meu un securist mă urmărea dacă nu transmit scrisori florăresei - ei nu ştiau cum izbuteşte Tőkés să trimeată informaţii în străinătate.
Era o senzaţie ciudată să privesc împreună cu László Tőkés emisiunea Panorama a televiziunii maghiare, unde se transmitea interviul dat de Tőkés, în timp ce clădirea era înconjurată de securişti care se chinuiau să afle cum izbuteşte Tőkés să dea interviuri mass-mediei maghiare. După revoluţie am aflat că videocamera cu care a fost filmat stătea permanent în clădire, reporterii veneau fără aparatură, astfel încît securiştii să nu-şi dea seamă ce scop au. Ca să poată intra în clădire, uneori vizitatorii lui László spuneau că merg la mine. Atunci erau lăsaţi să intre, cei care păzeau clădirea aveau încredere în mine. [adăugăm la cele spuse de martor faptul că, chiar dacă intrarea în locuinţa lui Tőkés era supravegheată, exista o uşă care dădea spre subsol care n-a fost niciodată supravegheată]. Deasemeni, vizitatorii mai puteau intra duminica, împreună cu mulţimea care venea la biserică pentru slujbă.
Am fost deseori chemat la Securitate, să mă întrebe ce se întîmplă. Apoi îi mărturiseam aceasta lui László Tőkés.
La Securitate, încercam să-l protejez pe László Tőkés, creînd impresia interlocutorilor că acesta este sub protecţie înaltă. Cînd preşedintele american Reagan a făcut o vizită în Ungaria, ştiam că în aceeaşi perioadă fratele lui Tőkés din Canada merge şi el în Ungaria. Le-am spus securiştilor "Reagan călătoreşte în acelaşi avion cu fratele lui Tőkés, iar pe drum discută despre situaţia lui László Tőkés". S-au uitat miraţi la mine, dar n-au consemnat asta. De la televiziunea maghiară aflasem că şeful KGB, Kriucikov, fusese în 1956 în Ungaria (colaborase cu Iuri Andropov) şi cunoştea limba maghiară. Am spus la Securitate "vedeţi că Kriucikov direct în limba maghiară citeşte rapoartele despre Tőkés".
Cînd presiunea asupra lui Tőkés sporise, nu mai primea salar, geamurile locuinţei fuseseră sparte, fusese atacat de 3 inşi mascaţi în locuinţă, eu i-am spus lui Tőkés ce-ar fi dacă am negocia o mutare mai favorabilă, adică nu la Mineu ci într-o localitate mai mare, astfel încît Tőkés să plece cu fruntea sus. László a spus să încercăm să vedem ce se poate.
Securitatea m-a contactat şi am întrebat securistul dacă n-ar fi o posibilitate să fie mutat Tőkés într-o localitate mai mare. Securistul a spus că va transmite această propunere, dar nu ştie unde se iau hotărîrile, ori la procurorul general ori la şeful statului. Nu am primit răspuns la această încercare de negociere.
După ce László nu mai primea salar, a venit la el un preot din Ungaria care i-a spus că a făcut colectă pentru el, cunoscîndu-i situaţia, şi i-a dat 20000 lei cerîndu-i o confirmare scrisă de primire a banilor. La scurt timp a venit un poliţist cu biletul iscălit de Tőkés spunînd că l-au găsit în buzunarul unui cetăţean străin care se întorcea acasă şi dacă recunoaşte semnătura, să aleagă: fie era vorba de banii bisericii pe care şi i-a însuşit, pedeapsă pentru delapidare; fie a primit banii pentru mesajele trimise în străinătate, pedeapsă pentru spionaj. Eu am vorbit despre acest subiect cu un procuror, care m-a sfătuit ca Tőkés să nu recunoască nimic.
Unul din colaboratorii lui László Tőkés era Újvárossy Ernő. Acesta ajuta la amenajarea bisericii, fiind inginer constructor cu practică în marile şantiere socialiste.
Tőkés mi-a povestit că Securitatea i-ar fi cerut lui Újvárossy să aducă materiale fără acte legale la biserică, pentru ca apoi Tőkés să fie acuzat că lucrează cu materiale fără provenienţă legală. Újvárossy însă nu s-a conformat şi a adus numai materiale cu acte în regulă. La scurt timp Újvárossy a dispărut, fiind găsit mort în Pădurea Verde. Am auzit că şi tînărul care a găsit cadavrul, inginer la UMT, a dispărut mai apoi. Deasemeni, am auzit că un prieten al lui Újvárossy, Toszo Árpád, care a lucrat cu acesta la amenajarea spaţiilor bisericii, prin 1990-1991 a suferit o fractură craniană şi a murit după cîteva luni de agonie. În timpul agoniei, într-un moment de luciditate, Toszo a spus că, invitat fiind la o cafea, a fost lovit în cap de o femeie.
Episcopia a deschis proces pentru evacuarea lui Tőkés. În acea perioadă fiind la serviciu am fost chemat la conducere, eu împreună cu László Teleki (şi dînsul membru în presbiteriu) şi ni s-a comunicat că trebuie să ne prezentăm la o şedinţă a presbiteriului şi să avem grijă ce facem acolo. Eu ştiam că e vorba de o şedinţă de mazilire a lui Tőkés. I-am spus şi lui László Tőkés ce se pregăteşte. La sugestia lui mi-am dat demisia din presbiteriu. Am scris demisia şi în numele lui Teleki, care nu avea cum ajunge la biserică, aceasta fiind înconjurată de poliţie.
În ziua cînd trebuia să aibe loc şedinţa cadrele medicale m-au anunţat că Securitatea aşteaptă să plecăm la şedinţa anunţată. Şi soţia, care lucra cu mine, a fost chemată la conducere ca să mă convingă să plec. Eu am spus că nu pot pleca în timpul serviciului.
La chemări repetate, împreună cu Teleki m-am dus la directoare, care primise de la Spitalul Judeţean telefon să ne ducă acolo. Am ajuns la Spitalul Judeţean, unde ni s-a pus în vedere să mergem la şedinţă, dacă nu, să ne întoarcem să ne predea carnetele de muncă. Eu am spus că noi ne-am dat demisia din presbiteriu, dar n-au vrut să ţină seama de asta.
Am ajuns la biserică cu 1 oră şi un sfert întîrziere, şedinţa deja se terminase, lumea tocmai pleca dar fost întoarsă. Ni s-a citit procesul verbal cu hotărîrea împotriva lui Tőkés luată şi ne-au pus să semnăm. Şedinţa se ţinuse pe hol, căci Tőkés n-a deschis uşa parohiei.
În 1989 citind Biblia mi-a sărit în ochi pasajul din Leviticul 25, 10: "Şi să sfinţiţi astfel anul al cincizecilea, să vestiţi slobozenia în ţară pentru toţi locuitorii ei: acesta să fie pentru voi anul de veselie". Căzîndu-mi în mînă Revista Cultului Mozaic, la care biserica era abonată, am văzut că anul 1989 corespunde anului evreiesc 5750, deci poate fi considerat "an al cincizecilea", în care se vesteşte slobozenia. Anul evreiesc începe în septembrie, chiar în ziua respectivă Ungaria a deschis graniţa cu Austria pentru est-germanii care nu voiau să se întoarcă acasă. De aceea în această perioadă eram ferm convins că e aproape şi clipa "slobozeniei" noastre.
Duminică 10 decembrie 1989, Tőkés, care primise de la Judecătorie somaţia de evacuare, a anunţat enoriaşii că cine vrea să vadă cum este evacuat un preot reformat să vină vineri în faţa bisericii.
Pe data de 11 l-am dus pe Tőkés la o înmormîntare. El mi-a spus atunci că în cursul zilei fusese chemat la responsabilul cu cultele de la Consiliul Judeţean PCR, care i-a spus următoarele: "nu vineri veţi fi evacuat, nu sîmbătă, duminică vă veţi ţine slujba, eventual luni". Ştiu că luni trebuia să plece Ceauşescu în Iran.
Precum se ştie, evacuarea a avut totuşi loc în noaptea de sîmbătă spre duminică. Eu am auzit zgomote, spargerea uşilor, n-am văzut prea multe căci cînd am deschis geamul să mă uit un individ mi-a făcut semn să-l închid. László îmi dăduse trei dosare cu acte, într-o plasă, ca să le păstrez, spunîndu-mi "acestea dovedesc nevinovăţia mea". Mi-a fost frică să nu se găsească dosarele la mine la o eventuală percheziţie, de aia le-am dus în pod (care era comun pentru toate apartamentele), apoi am ars pantofii cu care fusesem ca să nu fie nici o urmă prin care să se cunoască că eu am dus dosarele în pod. După revoluţie i-am înapoiat lui László dosarele, şi ştiu că actele de acolo au stat la baza cărţii lui László Tőkés "Asediul Timişoarei".
17 şi 20 septembrie 2001