luni, 2 iunie 2008

Testamentul poetului Cezar Ivănescu

5 comentarii:

anca spunea...

cutrmurator! si trist,cind te gindesti cit l-au tocat prin diverse fituici!
in perioada cit a fost atit de bolnav,doar pe cristoiu l-am auzit luind atitudine impotriva denigratorilor,la trustul unde "presteaza"!
la moartea lui,abia au dat stirea,si aia pe pagina din urma!

Realitatea lui Petria spunea...

Anca, a fost un poet extraordinar, dar un om extrem-extrem de dificil. L-am cunoscut şi mi-a apreciat poemele, dar era sucit peste poate.

anca spunea...

alexandre,nu cumva povestea e identica,pina intr-un punct,cu a lui Vulpescu?

Realitatea lui Petria spunea...

Până la un punct, da.

Clara Arustei spunea...

România – stat de drept?

Tinând cont de faptul ca traim într-o tara membra a Uniunii Europene, o tara în care drepturile civile ale cetatenilor sunt multiple si ar trebui sa fie total garantate atât de o Constitutie moderna, cât si, macar formal, de un principiu fundamental în democratie – cel al prezumtiei de nevinovatie [prezumtie de care, în mod teoretic, beneficiaza si ultimul infractor de drept comun din aceasta tara] s-ar fi impus o luare de pozitie oficiala, ferma si imediata a Biroului de presa al CNSAS. O atare declaratie ar fi salvat de la moarte o personalitate de geniu, de talie mondiala, dar nu numai, ar fi si scos aceasta institutie din situatia de profund ridicol în care s-a plasat si ar fi devenit dovada vie a faptului ca CNSAS-ul este o institutie care functioneaza în deplina armonie cu legile unui stat de drept si nu o institutie dominata de vendetta.


Atunci si Acum. Prigoana comunista si teroarea postcomunista

Cezar Ivanescu a facut greva foamei în anii '60, ca student în Iasi, al Facultatii de Filologie în semn de protest pentru ca a fost exmatriculat din facultate si exclus din Cenaclul Facultatii de Filologie. În toata perioada prigoanei comuniste, pentru moralitatea sa deplina, pentru ca nu a fost membru de partid, a fost marginalizat, haituit, nepublicat timp de ani de zile, deoarece cartile sale de poeme erau pline de enunturi profund anticomuniste si antisecuriste. A platit pentru verticalitatea sa cu asupra de masura, cu saracia lucie în care a trait, cu lipsa unei cariere literare pe masura geniului sau, cu nepublicarea cartilor sale, cu faptul ca a trait dintr-o leafa mizera de redactor cu o jumatate de norma si în final, a platit chiar cu viata sa. Personalitate deplina a culturii române si universale, anticomunist convins si scriitor total antisistem, Cezar Ivanescu a murit martirizat în propria sa tara, Tara Tatalui („!Tu erai Tatal meu si noi copiii îti spuneam Rusia... / Tatal dement cu epoleti si cu centura ca lesia... / Tu erai Tatal meu si noi copiii te uram si Mama, / ca ni l-ai pus tu pereti pe Stalin si-ai dat jos icoana!“, Cezar Ivanescu, Doina, Tatal meu Rusia). A mai facut greva foamei în anul 1983, în redactia revistei Luceafarul în semn de protest împotriva cenzurii comuniste care-i pregatea pentru a fi topita cartea de poeme Doina, carte profund anticomunista. A facut din nou, 7 zile greva foamei în 1986, în semn de protest împotriva autoritatilor comuniste care i-au interzis „Cenaclul Numele Poetului“, pâna când a fost internat în stare critica în spital. ªi din nou a facut greva foamei în 5 ianuarie 1990 (greva anuntata de România libera), în semn de protest pentru faptul ca Mircea Dinescu, presedintele în functie al Uniunii Scriitorilor din România i-a desfacut contractul de munca, de la revista Luceafarul, în mod ilegal, Cezar Ivanescu fiind primul grevist al foamei din democratie, primul scriitor-si-nemembru-de-partid eliminat din presa scrisa de Sistem. [„Aproape de finalul emisiunii, Radu Moraru îl întreaba pe Cezar Ivanescu: «Ce ati simtit atunci când primul om pe care l-ati vazut la TV dupa fuga lui Ceausescu, era Mircea Dinescu?» Cezar Ivanescu: «Am înteles foarte multe lucruri. Ca ne asteapta lucruri îngrozitoare si cumplite. Cum ne-au si asteptat. (…) Totul trebuie sa fie controlat.», Emisiunea Nasul, B1tv, febr. 2008].


Am locuit în Bucuresti, alaturi de Maria si de Cezar Ivanescu si am trecut împreuna prin toate momentele cumplite de dupa asa-zisa revolutie. De la prima greva a foamei, din 5 ianuarie 1990, anuntata si de ziarul România libera, la sosirea acasa transfigurat/mutilat, cu capul spart, cu hainele imbibate, siroind de sânge, având tot trupul tumefiat asa încât a trebuit sa-i taiem hainele în fâsii pentru a reusi sa îi desprindem pânza de trupul plin de rani si sânge ca urmare a bataii crunte si sistematice pe care i-au aplicat-o „minerii'“ în sediul din bd-ul Magheru al Societatii Scriitorilor Români, societate pe care tocmai o reînfiintase dupa „revolutie“, continuatoare a celei interbelice, la alegerile din 2005 si pâna la ceea ce a însemnat campania de presa murdara, fara probe, fara absolut nimic, doar pe vorbe – „sâsâit de vipera“ – aruncate asa într-o doara, peste umar, de la Paris, începând din 29 ianuarie 2008, care de altfel i-a determinat moral si social moartea.


Din toate aceste motive Cezar Ivanescu pentru mine este un OM cu totul exceptional, înainte de a fi un GENIU (desigur, nu genul de OM elogiat de domnia-sa domnul Nicolae Manolescu în numarul de pomina, post-mineriada, al României literare), un OM cu totul exceptional si un OM de mare caracter pentru ca nu cunostea frica si nici ipocrizia, pentru ca nu avea diferente de limbaj si de enunt, ceea ce afirma în mod public, spunea si în particular.
Asadar, eu chiar stiu cine este cu adevarat Cezar Ivanescu, cel atins de aripa geniului si ucis de „trimisii beznei“, cei atât de prezenti – ca o sumbra imagine a unei morti traumatice – în poemele sale.

Nu o boala l-a ucis, ci suferinta, suferinta generata de constientizarea faptului ca în toata lupta sa de o viata, cu un intreg sistem putred, corupt si corupator, cu tot ceea ce a însemnat ciuma sociala numita comunism a fost tradat mereu si mai cu seama de prieteni. ªtia ca l-au tradat cu totii, dar macar nu îi stia chiar pe toti, pe toti si atunci, ca si acum îi stie numai Bunul Dumnezeu.


Cezar Ivanescu a luptat cu disperare, arzând ca o flacara, pentru cei morti, pentru cei morti de tineri, pentru cei uitati, pentru cei damnati si si-a luat asupra sa povara cavalereasca a tuturor luptelor. A fost în permanenta tradat, lucrat, urât exact de acesti asa-zisi prieteni pentru care si-ar fi dat si viata.
Cezar Ivanescu a fost obligat la vârsta de 66 de ani sa declare greva foamei doar pentru a obtine o declaratie din partea domnului Nicolae Manolescu cum ca la sediul USR nu a sosit niciodata nici macar o înstiintare din care sa rezulte ca Cezar Ivanescu ar fi fost invitat vreodata sa-si consulte dosarul la sediul CNSAS sau oriunde altundeva.
Cezar Ivanescu a murit fara a primi macar un raspuns, fara a-si vedea dosarul, fara ca vreo institutie a Statului Roman, Democrat, European, sa-i dea de stire ca ar fi luat nota de petitiile domniei-sale.

A trimis scrisori deschise, cu numar de înregistrare atât domnului Nicolae Manolescu – presedintele USR, cât si domnului Traian Basescu, presedintele României, garantul respectarii Constitutiei. Nu a primit raspuns. Timpul legal s-a scurs, 30, 45 de zile, Cezar Ivanescu a murit. A murit în conditii inumane, total neclare, chinuit, dupa ce cu doar cateva zile în urma se intorsese dintr-o vizita triumfala în Albania, tara de origine a mamei sale.

Acuzatiile profund nedrepte lansate în 29.01.2008, neprobate nici macar printr-o virgula l-au urmat pe Cezar Ivanescu chiar si dupa moartea sa, în ferpar. Asa-zisii ziaristi, zelosi si neinformati, au preluat falsele informatii si, în locul unui text elogios, normal în cazul disparitiei unei personalitati de o asemenea anvergura intelectuala si morala, am fost nevoiti sa citim enunturi mincinoase, denigratoare, în cel mai bun caz texte cu tenta gri. Desigur, chiar si dupa moartea profund tragica si ciudata, Conducerea Uniunii Scriitorilor din Romania nu a luat nota, nu a considerat a fi uman, elegant si necesar sa transmita presei un Comunicat oficial care sa aduca clarificarile necesare si sa puncteze dramatismul situatiei. Un asemenea comunicat nu ar fi denotat altceva decât respectarea Statutului USR, Cezar Ivanescu fiind membru al USR si membru în Consiliul USR... Din tot ceea ce prin forta lucrurilor a ramas în manuscris rezulta în mod zguduitor cat de mult a suferit Cezar Ivanescu ca urmare a acuzatiilor „pe surse“ la care a fost supus din 29.01.2008. Într-un fel cumplit moartea sa a început atunci când expus, la varsta senectutii, acestor acuzatii nedrepte si neîntemeiatea fost nevoit sa suporte un adevarat atac mediatic în locul recunoasterii binemeritate, atât a valorii sale ca autor de geniu, cât si a valorii sale ca model uman, de existenta exemplara. În numele dreptatii în cazul Cezar Ivanescu va trimit un scurt pasaj dintr-o ultima scrisoare care îi era adresata domnului Nicolae Manolescu – presedinte al USR...


„Ceea ce ma intereseaza aici este sa va fac evidenta situatia grotesca în care am fost pusi de lipsa de profesionalism al Directorului de imagine si comunicare al USR: dupa primele anunturi murdare ale presei, din 30.01.2008, Directorul de imagine si comunicare al USR (ca si toti semnatarii stirii calomnioase, toate mediile etc.) trebuia sa acceseze site-ul CNSAS si sa vada ca în 2008 nu este nici un comunicat de presa oficial (nu s-au tinut audieri, nu s-au dat verdicte etc.), singurul text truvabil fiind Ordonanta de urgenta Nr. 1 din 6 februarie 2008; concluzia logica: de la agentia de stiri NewsIn, locul 1 în topul asasinilor, si pâna la ultima publicatie amarâta sau post de televiziune (Otv de exemplu) si pâna la si mai amarâta noastra USR, toate se fac complice la actiunea de linsaj mediatic exercitat asupra-mi timp de o saptamâna: a trebuit sa declar greva foamei la vârsta de 66 de ani, luni, 4.02.2008, ora 1200, în Sala cu oglinzi din sediul USR, pentru ca marti, 5.02.2008, Comitetul Director al USR sa dea Comunicatul mai sus citat, eu putând între timp sa dau ortul popii: Comunicatul trebuia dat pe 31.01.2008 (conform Statutului USR, cap. 1, art. 1 si 2) si fara vreo interventie din parte-mi; a trebuit sa declar greva foamei la 66 de ani pentru ca traiesc într-o tara de criminali: o vor plati, sper... Pentru saptamâna de teroare suportata cu viata mea...“.


Moartea poetului de geniu Cezar Ivanescu

Poate ca moartea poetului Cezar Ivanescu, poate ca aceasta moarte suspecta si profund dramatica a poetului de geniu Cezar Ivanescu, cauzata în principal de o culpa primordiala, de natura morala, nu se va dovedi a fi fara consecinte... Am dori ca urmarile sa fie în mod special unele de transfigurare profund crestina, de asanare morala si de sensibilizare a societatii civile. Drame totale se petrec în preajma noastra zilnic, minut de minut, si chiar daca nu sunt în mod direct ale noastre ar trebui sa ni le asumam daca nu din empatie, fie macar dintr-o decizie matura si constienta, pentru a nu deveni o societate dezumanizata, guvernata de o lipsa totala de repere morale, în fapt o societate fara de viitor.


Concluzii. Culpe criminale: morale, medicale...

Nascut in ziua Schimbarii la Fata si mort in Joia Mare... Dintr-o operatie care ar fi trebuit sa fie banala (de hemoroizi),intr-o clinica particulara din Bacau [clinica Palade], ca urmare a unui sir continuu de culpe medicale s-a ajuns la acest final cumplit. Totul a fost cauzat de incompetenta medicilor, de lipsa lor de reactie,de faptul ca se pare ca a fost supus operatiei inainte de a fi sosit rezultatulanalizelor, fara ca macar sa i se faca o minima verificare dpdv cardiologic(aceasta este o culpa de natura penala, dar in Romania este aproape imposibil de dovedit pentru ca se musamalizeaza totul),de faptul ca, ulterior, i-au gresit si diagnosticul, tratandu-l in mod superficial de embolie pulmonara,cu toate ca suferinta sa era de natura cardiaca, ca nu l-au transferatimediat la Iasi, tinandu-l la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau fara sa anunte familia, ca nu i-au facut nici macar o ecografie a inimii pentru a vedea de ce sufera, nemaispunand de grava eroare de a-i face anestezie generala...