Lapte de mamă tânără

De copil am visat să scriu proză şi de câteva zile am început să scriu. Cu asta mi-am petrecut timpul cât n-am postat pe blog, printre altele.
Mulţumesc celor care mi-au spus să nu abandonez. O perioadă o să public textele scrise în acest interval. Nu vă sfiiţi să vă formulaţi părerile, mă interesează enorm. Bine v-am regăsit.

Lapte de mamă tânără

Ca oricare alta. Această zi.
Mă sucesc pe lângă planşetă. Sunt pete de tuş pe ultimul desen, unul ca şi cum s-ar fi stins o ţigară pe el. Şterg petalele florilor din ghivece. Într-un pet aduc apă. Nu le-am udat de habar n-am cât timp. Colegii ies şi intră. Uşa este întredeschisă. Fumează pe hol. Chicotesc. Paul s-a reîmpăcat cu nevasta. Remus arată calm, Lenuţa nu-l cicăleşte, zice. A plecat la băi, la Felix. Doina şi Adriana şuşotesc. Nu-mi dau seama ce. Stau cap lângă cap. Una blondă, alta şatenă.
Îmi trec peria prin părul şaten. Au rămas fire între dinţi. Şi mătreaţă pe tricoul cărămiziu. PROVOCATIVE se înalţă cu sânii după fiecare respiraţie. Peste silaba Pro îmi trec palma stângă. Sânul este ferm.
“Ce stai ca o loază, Andrada?”, aud. Sergiu mă priveşte. “Ce-ţi trece prin cap?”
Îl ignor. Caut în poşetă. Mi-am uitat tampoanele acasă. Simt o umezeală în chiloţii care mă strâng. Buzele lui Sergiu se mişcă, dar nu aud nimic.
Paul, apoi Remus, revin la planşete. Dacă le-ai schimba mustăţile între ei, nimeni n-ar observa. Deşi Paul are aproape 60, iar Remus 31, cu patru ani mai mare decât mine. Sergiu, Mucosul, cum îl necăjesc Doina şi Adriana, Ciripici Unu şi Ciripici Doi, a terminat facultatea anul trecut. Ciripicile au fost colege încă din şcoala generală. La 26 de ani, sunt rebusiste şi specialiste în gătit şi telenovele. Îşi uită gurile deschise ca două conducte când află vreo ştire ieşită din comun. Bărbaţii le sunt tot ingineri aici. Al Adrianei, Adi, este directorul general.
N-am chiloţi de schimb. Mi se stânge stomacul.
“Pulă, pizdă, pulă, pizdă, pizdă.”, ca lovite două capace repetă Paul. După secunde de tăcere, Sergiu şi Remus îl imită- “Pulă, pizdă”. Ciripicile îşi ridică ochii de pe desene şi tac. Cred că peştişorii albaştri de pe chiloţii mei şi-au schimbat culoarea. Ies în trombă din birou.
“Te-a lovit ruşinea, Andrada?”, mă ia în primire Remus. “Fetiţa e pudicuţă?”, completeză Paul. Acelaşi: “Eşti mai femeie cumva de când ai copilul, fetiţă.” Ciripicele desenează sau se prefac.
“Mă doare ochiul. Cred că am conjunctivită”, se plânge de pe scaunul său Sergiu, “Mă doare.” Remus începe să râdă din senin. “Se rezolva treaba pe plan local dacă Andrada mai avea lapte, Sergiule. Era ideal la boala asta”, spune. Şi Paul râde. Chiar şi Ciripica Doi râde. Ciripica Unu îşi suflă nasul în crescendo, pe urmă hohoteşte. Sergiu nu pricepe pe moment, însă Paul începe să-i laude efectele curative în tratarea conjunctivitei a laptelui de mamă. O ţine vreo zece minute. Susţine că-l supără şi pe el ochii.
Îmi simt pielea capului şi pistruii de pe coapse. Nu vreau să arăt că mă enervez.
Sergiu îmi caută privirea. “Vreau lapte de mamă tânără”, oftează. Propoziţia trece ca o panglică între mustăţile identice ale lui Paul şi Remus. Fiecare se uită la mine. N-am chiloţi sub fustă. I-am aruncat în coşul toaletei. “Vrem lapte de mamă tânără, vrem lapte de mamă tânără”, se tot repetă la intervale câteva ore, ca o plută aruncată şi scoasă din apă de undiţa unui pescar. Mă urmăresc cinci perechi de ochi. Ciripicele se confundă cu mobilierul. Doar praful nu se depune pe ele.
“Terminaţi odată, neserioşilor”, lasă să-i scape într-un târziu Adriana, “Nu vă e ruşine? Vă spun la Adi de nu terminaţi. Gata!”.

Am ajuns mai devreme. Mi s-a oprit ciclul. Sosesc câte unul. Ultima e Adriana.
“Sergiule, te mai chinuie ochii?”, mă interesez. N-apucă să rostească nimic că Paul şi Remus îngână “Vrem lapte de mamă tânără”. “Ar fi bun nişte lapte de mamă”, se hotărăşte şi Sergiu înghiţind în gol.

Cu o bucată de ciocolată în mână, închid uşa biroului cu yala. Pe Cristina o cunosc fiecare. Iar de când o ştiu a schimbat amanţii cu viteza atleţilor africani. Am întâlnit-o venind de la chioşcul alimentar al firmei. Şi am convins-o relativ repede.
“Băieţi, care vrea să fie primul? Hai să se întindă unul pe birou, că-i mai comod…”, îi fixează pe cei trei. Şi începe să-şi ridice o parte a tricoului. N-are sutien şi sânii îi sunt plini cu lapte. “Haideţi să vă picur în ochi. Ce rămâne, puneţi într-un borcan în frigider, pe mâine”, mai pronunţă Cristina.
În cameră se aude cum mănânc ciocolata, cred. “Domnu’ Paul, sunteţi şefu’, haideţi dumneavoastră primu’”, sfârâie ca un tăciune în apă. Şi-o peliculă albă acoperă ochiul drept al lui Paul.

În ziua următoare, cum am păşit în birou, m-am îndreptat spre frigider. Nu l-am deschis.
Alexandru Petria

Injurati-l pe Petria

Blogul îl am de peste un an şi jumătate. Cred că mă reprezintă. Aşa sunt, mama altul nu mai proiectează.
Pe net mi-am făcut mulţi prieteni, extraordinari, dar şi duşmani, câţiva ordinari. Oameni şi chiştoace ale nimicniciei.
Mă aflu într-un moment de cumpănă, neştiind dacă să trag pe dreapta sau să merg mai departe. Momentan simt nevoia unei decuplări.
Sunt curios să vă aflu părerile până la sfârşitul lunii. O să revin în 1 septembrie. Sper.

Noi Astia, o formatie la inceput pe care pariez

Montauk Monster sau o ciudatenie americana

Eroii nu se întorc acasă

(cu gândul la Soljeniţîn, Monica Lovinescu, Regele Mihai, Paul Goma, Doina Cornea…)

Sunt excepţii care au sărit bariera fricii. Eroii.
Noi am rămas în piperniceala evidenţei contabile. În saluturile servile, în căldura uterină a birourilor. În obstinaţia compromisului.
Ei sunt ei. Aproape. Dar, totuşi, umilitor de departe. Raşi şi frezaţi de meşteşugitorii cuvintelor. Tămâiaţi chiar. Repere.
Au atins punctul de graţie.
Cu toate că sunt vii, nu mâncăm aceeaşi ciorbă. De fapt, cum să mănânce eroii ciorbă? Cu borş, piper şi sare. Ştiu să tragă vânturi? Cum să-şi scuture firimiturile de pâine din barbă? Ce mai vor? Haida, de! Să ne întindă pe metru zi după zi slăbiciunile? Să ne vadă cariile dinţilor? Să ne spună ce ţigări să fumăm? Să ne aleagă culoarea prezervativelor? Să ne sfătuiască pe cine să votăm?
Cum să-i reprimim ca vecini? I-am băgat în manuale. Îi învaţă copiii. Nu-i destul?
Ei ne obosesc. Groaznic. Casa lor este istoria.
Marş acasă!
Alexandru PETRIA

69 cu Stefan cel Mare

În contextul scandalului având în centru Institutul Cultural Român, scriitoarea Herta Müller a scris: “Pentru mine, Păunescu este chintesenţa falimentului moral, personificarea prostituţiei culturale în dictatură. Pentru persoane ca el, singura atitudine corectă de după căderea comunismului ar fi fost să tacă cincizeci de ani. E greu să găseşti, printre artişti, pe cineva la fel de vinovat ca Păunescu pentru dezastrul moral al ceauşismului”. De acord, cu ambele mâini ridicate.
După autosesizarea lui Văcăroiu, tocmai Păunescu, ca şef al Comisiei de Cultură din Senat, o să ancheteze cele întâmplate la New York, alături de sinistrul protocronist Mihai Ungheanu.
În luările mele de poziţie am insistat pe inadecvarea exponatelor într-o galerie subvenţionată din bani publici, pe legarea numelui ţării de lucrări discutabile, care mergeau într-o galerie particulară.
Nu m-a şocat panoplia de penisuri în erecţie, de căluţi roz cu zvastică pe fund, de miştocăreli antireligioase. Am considerat doar că locul lor era într-un alt spaţiu.
Din partea mea, puteau să-l sodomizeze teribilist pe Hitler ori să-l arate făcând 69 pe Ştefan cel Mare. Dar altundeva. Dar nicidecum să-i judece curve ca Păunescu.

Nu am treaba cu ciumatii. Iar despre “afacerea” Institutul Cultural Roman NY

La început a scris Andrei Bădin. După, Alandra, Lilick, Raluca, eu; înşirarea este la întâmplare. Când scandalul expozitiei de la New York a luat amploare, fiind preluat şi de presă, s-au oprit asupra subiectului mulţi alţii.
Cine nu-mi cunoaşte cu exactitate poziţia, are ocazia să găsească textele pe acest blog.
Nici un moment nu am urmărit politizarea polemicii, pe logica dai în mizerabilităţile expozanţilor, implicit în Patapievici, şi i se învineţesc ochii lui Băsescu. Deşi ultimul mi-e urât ca un căcat.
După cum unii o ştiu, am vederi liberale, dar nu sunt înregimentat politic. Îmi place să cred că de aceea am cap ca să gândesc, nu să primesc indicaţii şi să mă înflăcăreze spiritul de turmă. Care îmi repugnă.
Rândurile de faţă au avut ca declic năpustirea asupra temei a unor politicieni ca Iliescu, Văcăroiu, Vadim şi a unui legionaroid ca Victor Roncea, alături de care n-aş face nici un pas. Şi, printr-o logică perversă, printr-o inversare temporară, s-a găsit câte un cretin care să ne aşeze- pe declanşatorii pe bloguri a scandalului- în aceeaşi tabără cu persoanele enumerate. Ţin să precizez apăsat că n-am nici o treabă cu ei. Cum nu vreau să am cu ciumaţii.

Cezar Ivanescu ar fi implinit 67 de ani

Text primit de la Clara Arustei-

In memoria acestui mare scriitor roman...

„Toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie“ (C. Ivanescu)
„Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie.“ (Cezar Ivănescu, fragment din interviul publicat în România văzută de sus, nr. 5, ian.-mart. 2007)
Teoretic, trăim într-o ţară în care drepturile ne sunt garantate atât de o Constituţie modernă, cât şi, măcar formal, de un principiu fundamental în democraţie – cel al prezumţiei de nevinovăţie, o ţară în care funcţionează şi instituţii precum cea a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii care se declară aliniate la cerinţele şi standardele Uniunii Europe. („Democraţia în România a devenit un lucru cert şi ireversibil. Înfiinţarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în anul 1999 demonstrează consolidarea structurilor democratice în România şi alinierea la cerinţele şi standardele Uniunii Europene în vederea integrării. /…/ Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în întregul său şi fiecare dintre membrii săi răspund în faţa Parlamentului României pentru modul de îndeplinire a atribuţiilor ce le revin. Prin votarea în Parlament a Ordonanţei de Urgenţă nr. 24/2008, voinţa legiuitorului a fost ca CNSAS să ofere societăţii româneşti o bază instituţională credibilă pentru a putea duce la bun sfârşit dificilul proces de clarificare a trecutului comunist.“
(Sursa: pagina web a CNSAS,

www.cnsas.ro, Date generale)

Practic, se pare că aceste instituţii „moderne“, create în deplin consens cu „cerinţele şi standardele Uniunii Europene“, funcţionează în mod total discreţionar şi primitiv. De exemplu, o simplă declaraţie de presă emisă în data de 30.01.2008 de către Biroul de presă al CNSAS, în mod oficial, ferm şi imediat în cazul Cezar Ivănescu ar fi stabilit adevărul şi ar fi salvat de la moarte un Poet. O asemenea atitudine ar fi scos CNSAS-ul din situaţia de profund ridicol în care s-a plasat şi ar fi devenit dovada vie a faptului că este o instituţie care funcţionează în deplină armonie cu legile unui stat de drept. Nu a fost însă să fie aşa.

La aproape 20 de ani de la revoluţie, în această Românie pe care cu toţii am clădit-o, Cezar Ivănescu a luptat de unul singur împotriva unui întreg sistem amoral, teoretic având de partea sa totul: adevărul, statul de drept, calitatea de membru într-o organizaţie de breaslă structurată şi pe generoasele principii ale Cartei Drepturilor Omului – Uniunea Scriitorilor din România, onoarea de a fi Comandor al Ordinului Steaua României, ordin al cărui şef este însuşi Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, garantul respectării Constituţiei..., statutul de membru în Consiliul Uniunii Scriitorilor din România, al cărui Preşedinte este ambasadorul UNESCO al României la Paris şi al cărui vicepreşedinte este un Ministru în funcţie al Guvernului României...
„Cine a vrut să-i facă rău, i-a făcut“ (Cazimir Ionescu)
Nu a existat niciodată nici un verdict dat de CNSAS în legătură cu Cezar Ivănescu, însă cu toate acestea CNSAS-ul nu s-a simţit dator să enunţe acest adevăr evident. O declaraţie de presă de cel mult două rânduri ar fi tranşat definitiv situaţia poetului Cezar Ivănescu, dar şi cea a onestităţii Colegiului CNSAS. În schimb, a apărut o declaraţie absolut bulversantă a domnului Cazimir Ionescu, difuzată de un post de televiziune, „Cine a vrut să-i facă rău, i-a făcut.“ La o simplă accesare a site-ului CNSAS (la secţiunea Informaţii de interes general) se poate constata că în perioada 11.12.2007–20.03.2008 nu au existat comunicate de presă, aşadar în acest interval Colegiul CNSAS nu a emis niciun fel de acte având caracter oficial. Aceste comunicate, chiar dacă nu conţin nume transcrise în clar, conţin, în schimb, indicii suficiente pentru a deduce că dosarul poetului Cezar Ivănescu nici nu a fost luat măcar în discuţie vreodată. (Spre exemplu, în ultima şedinţă pe anul 2007, din 11 decembrie, printre altele s-au analizat şi cazurile: unui şef de catedră în cadrul instituţiilor de învătământ superior, decizându-se că a fost colaborator al poliţiei politice comuniste, unui membru al Academiei Române, situaţie în care s-a hotărât invitarea la audiere, unui scriitor/realizator de emisiuni de televiziune, votându-se că nu a fost agent/colaborator al poliţiei politice comuniste ş.a.m.d.). Simpla lecturare a acestor documente publice ne indică adevărul, şi anume: poetul Cezar Ivănescu a fost victima unei nedreptăţi fără de limite.
USR. Statut/Statutar – Carta Drepturilor Omului

„Tuturor acelor care au trecut de partea mea le mulţumesc, dar nu atât cât îşi închipuie, pentru că au trecut de partea Adevărului. Celor cunoscuţi şi necunoscuţi, încă o dată le trimit dragostea mea şi le urez, mai ales acelora risipiţi prin lume, mult noroc. Pentru acei care au gustat cu voluptate această pâine otrăvită a minciunii, nu am decât compasiune. E ceva rău în ei care îi îndeamnă să se bucure de ivirea în lume a răului. Îl întâmpină recunoscându-se în el. Să încerce să se purifice, să scape de sub tirania răului care îi domină.“
(Cezar Ivănescu, transcriere a unui mesaj audio din 15.02.2008)

Întreaga conducere a Uniunii Scriitorilor din România s-a eschivat, ignorându-şi atât propriul statut (cap. 1, art. 1, art. 2, art. 5, art. 7, art. 36), cât şi raţiunea de a exista ca instituţie liberă, de tip „breaslă“, acţionând profund imoral şi nestatutar.
Prezentăm mai jos articolele din Statutul USR la care s-a făcut trimitere:
„Cap. 1. Dispoziţii generale
Art. 1. Uniunea Scriitorilor din România, denumită în continuare Uniunea, este asociaţie profesională de creatori, apolitică, fără scop lucrativ sau patrimonial (nonprofit), de utilitate publică, constituită în scopul sprijinirii şi apărării literaturii şi a intereselor profesionale, economice, sociale şi morale ale scriitorilor.
Art. 2. Uniunea este succesoarea Societăţii Scriitorilor Români (înfiinţată în anul 1909) şi reprezintă interesele scriitorilor din România în raporturile lor cu autorităţile, cu celelalte organizaţii de creatori, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate.
Prin Decretul nr. 267/1947, Uniunea a fost declarată persoană juridică română de utilitate publică, iar de la data de 15 ianuarie 1990, îşi desfăşoară activitatea conform prevederilor Decretului-lege nr. 27/1990.
Art. 5. Uniunea aderă la principiile din Carta fundamentală a Drepturilor Omului şi îşi interzice promovarea sau adeziunea la activităţi contrare demnităţii umane, libertăţii, democraţiei şi statului de drept.
Art. 7. Libertatea de creaţie şi opinie, primatul valorii, solidaritatea profesională, iniţiativa, eficienţa şi transparenţa sunt, de asemenea, principii de bază ale existenţei şi activităţii Uniunii.
Art. 36. pct. 13. Preşedintele Uniunii are următoarele atribuţii: asigură şi răspunde de luarea măsurilor necesare pentru buna gospodărire a patrimoniului, pentru îndeplinirea corespunzătoare a prevederilor Statutului (...).”

Cezar Ivănescu a trimis două scrisori deschise adresate Preşedintelui USR, domnului Nicolae Manolescu. Neprimind niciun răspuns după prima sa scrisoare s-a văzut obligat, la vârsta de 66 de ani, să declare greva foamei în 4.02.2008 doar pentru a obţine o declaraţie din partea domnului Nicolae Manolescu cum că la sediul USR nu a sosit niciodată nici măcar o înştiinţare din care să rezulte că ar fi fost invitat vreodată să-şi consulte dosarul la sediul CNSAS sau oriunde altundeva. În cea de a doua scrisoare adresată atât domnului Nicolae Manolescu, cât şi domnului Traian Băsescu în calitate de Preşedinte al României şi de Şef al Ordinului Steaua României (înregistrată la Administraţia Prezidenţială, Registratura Generală cu nr. 2994, în 4.02.2008), Cezar Ivănescu cerea ca dosarul său personal de la CNSAS să îi fie adus la USR, audierea sa să fie publică şi la ea să aibă acces presa şi orice alte persoane ar fi interesate şi bineînţeles verdictul să fie comunicat în aceleaşi circumstanţe. Cine însă să dorească aflarea adevărului?
Preşedinţia României nu a răspuns niciodată... Timpul legal s-a scurs. Cezar Ivănescu a murit în condiţii inumane, total neclare, chinuit, după ce cu doar câteva zile în urma se întorsese dintr-o vizită triumfală în Albania, ţara de origine a mamei sale.
La postul de televiziune B1tv, la începutul lunii februarie a.c., într-o emisiune zguduitoare, singura de altfel care i-a dat posibilitatea poetului de a-şi exprima punctul de vedere şi de a spune în mod liber adevărul, Cezar Ivănescu afirma:
„Cezar Ivănescu: /.../ Deci după o săptămână de când prin presă dau dezminţiri, a dat şi Uniunea Scriitorilor un comunicat oficial că CNSAS nu a emis niciun verdict, nimic. E vorba de o colportare calomnioasă şi ilegală. Comisă de o persoană din cadrul CNSAS. Marţea trecută, seara la orele 16, o voce de domnişoară delicată mi-a citit ştirea şi mi-a zis cum comentez. Fireşte nu am cazut jos sa fac infarct, că altul putea sa facă infarct pe loc. /.../ Eu vă avertizez că nu am primit oficial niciun verdict, şi că e o scurgere, sau o scursură, de informaţii false şi calomnioase. Şi am spus, eu vă comentez că e un fals şi aşa mai departe. Şi vă avertizez că veţi fi în culpă. Bun. Ştirea s-a difuzat năvalnic peste tot, a fost preluată de toată presa şi aşa mai departe. Am fost supus timp de o săptămână unei încercări de linşaj mediatic. Dar vreau să vă spun că după o săptămână de luptă şi greva foamei, am obţinut un comunicat simplu...
Radu Moraru: Cine să dea comunicatul?
Cezar Ivănescu: Conducerea Uniunii Scriitorilor.
Radu Moraru: Şi ce aţi cerut?
Cezar Ivănescu: Ca CNSAS-ul să ne dea dosarele tuturor membrilor din conducerea Uniunii Scriitorilor şi să ni se dea nişte verdicte.
Radu Moraru: CNSAS a dat vreun comunicat oficial în care să spună dacă e adevărat sau nu?
Cezar Ivănescu: Nu. Şi după o săptămână... eu ca să obţin acest comunicat din partea Uniunii Scriitorilor a trebuit sa declar greva foamei.
/…/
Radu Moraru: Când acest comitet [Consiliul USR – n.n.] a cerut CNSAS ca să vă permită accesul la dosare?
Cezar Ivănescu: Hotărârea am luat-o în 2006, iar adresele oficiale au fost în martie 2007.
Radu Moraru: Deci dumneavoastră sunteţi pe o lista comună, în care cereţi sa fiţi lăsat să vă vedeţi dosarele.
Cezar Ivănescu: 67 de persoane. Să urmăm calea legală.
Radu Moraru: Bun. De ce aţi făcut acest demers?
Cezar Ivănescu: Pentru scandalul anterior, 2004, Eugen Uricariu, preşedintele Uniunii Scriitorilor.
Radu Moraru: Când Eugen Uricariu a trebuit să renunţe la conducerea Uniunii Scriitorilor. Bun, haideţi să ajungem la ce se întâmplă. CNSAS-ul nu a facut nimic. Cezar Ivănescu: Nu, a dat până acum separat pe alte căi, adică domnul Manolescu, de exemplu, a fost implicat în alte funcţii oficiale şi îşi obţinuse o decizie de noncolaborare, dar a făcut încă o dată... deci noi am făcut toţii.
Radu Moraru: Deci unii au primit, unii nimic.
Cezar Ivănescu: Cei care au primit sunt 9.“ (Cezar Ivănescu, Radu Moraru B1Tv, februarie 2008, emisiunea Naşul)
Această emisiune este o mărturie despre drama totală trăită şi asumată până la moarte de Cezar Ivănescu.
„Nu am probleme neclare, nici cu viaţa, nici cu opera mea, am însă o mare problemă cu ţara mea, aflată, se pare, încă sub ocupaţie“ (C. Ivanescu)
Revelator pentru forţa cu care poetul a luptat până la capăt este şi următorul pasaj dintr-o ultimă scrisoare, postumă, adresată Domniei-Sale Domnului Traian Băsescu, în calitate de Preşedinte al României şi de Şef al Ordinului Steaua României.
„Domnule Preşedinte, supun judecăţii şi arbitrajului Domniei-Voastre situaţia inacceptabilă în care mă aflu începând de marţi, 29.01.2008, ora 16 şi agravată continuu, până la paroxism, de o masă de ziarişti, de neoprit în tentativa lor de linşaj mediatic.
În 29.01.2008, agenţia de ştiri NewsIn a difuzat o ştire, „scurgere“ din Colegiul CNSAS, conformă căreia subscrisul ar fi primit decizie de colaborare cu Securitatea. Ştirea a fost preluată de toate agenţiile de ştiri şi de întreaga presă românească, mi-a creat un prejudiciu care nu va mai putea fi diminuat sau anulat sub nici o formă şi cu nici o măsură reparatorie şi are o finalitate clară: linşajul mediatic.
/…/
Cred în justiţia română şi ştiu mai bine decât orice securist că viaţa mea e nepătată iar opera mea literară se situează, valoric, la primul nivel de sub opera Maestrului Absolut al literaturii române, Mihai Eminescu.
Este cel mai de sus nivel la care poate aspira un scriitor român.
Nu o spun eu, au spus-o alţii, cei care m-au preţuit, Marin Preda şi Nichita Stănescu, Constantin Noica şi Petru Creţia, şi o legiune de alte nume prestigioase ale literaturii române.
Nu am probleme neclare, nici cu viaţa, nici cu opera mea, am însă o mare problemă cu ţara mea, aflată, se pare, încă sub ocupaţie. Poate ştiţi dumeavoastră mai bine sub ocupaţia cui.
Aştept urgent răspunsul dumneavoastră, pentru ca să mă decid dacă mai rămân în ţara mea sau trebuie, la 66 de ani, să cer azil politic într-o ţară europeană civilizată.
Cu speranţa că nu au pierit toţi oamenii de onoare din această ţară, speranţă întărită de semenii mei care s-au ridicat să mă apere, aştept domnule Preşedinte, atât cât sufletul meu îmi va dicta că e demn să aştept.
Cu cele mai bune sentimente,
Cezar Ivănescu“

Scandal vestimentar cu Obama

Fabulous t-shirt with slogan "Who Killed Obama?". Cotton knit. Available in red, green and pink. $129.00

De la "canale" la anchetarea activitatii ICR. Nu scriem degeaba

De pe Ziare.com:

Nicolae Vacaroiu a solicitat luni Comisiei de cultura a Senatului sa demareze o ancheta privind activitatea ICR, din cauza expozitiei organizate la New York de Institut.

"Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a hotarat sa solicite Comisiei de cultura a Senatului ca in cadrul acesteia si in limitele regulamentului acestei camere sa fie demarata o ancheta privind activitatea ICR, urmand ca rezultatele sa fie prezentate plenului in cel mai scurt timp", a declarat, pentru NewsIn, purtatorul de cuvant al sefului Senatului, Andrei Alexandru.

Aceasta decizie a fost luata "si ca urmare a celor semnalate pe mai multe canale, inclusiv prin presa, referitoare la expozitia organizata zilele acestea de ICR la New York".

Domnu' Văcăroiu, domnu', blogurile care au venit cu dezvaluiri- Badin, Lilick, Raluca, Alandra, al meu- nu sunt "canale". În alea ai căzut mata probabil.
Domnu' Alexandru, mata ai folosit "canale" sigur, când ai turnat la Securitate.
Totuşi, se vede că nu blogărim degeaba.

In loc de-o lumanare pentru Soljenitin

A fost un om care a schimbat istoria, plecând dintre noi la 89 de ani. Pentru formarea mea a însemnat enorm, alături de Paul Goma şi Monica Lovinescu, personalităţi exemplare care au denunţat crimele comunismului.
Vă invit să scrieţi cum l-aţi perceput.
Randurile doresc sa tina loc de-o lumanare aprinsa.

S-a tampit Iliescu? Despre impuscarea lui Patapievici

M-am săturat de scris despre ce s-a întâmplat la ICR din NY. Până peste cap. Iar Patapievici dacă mai are o pojghiţă de onoare, ar trebui să-şi dea demisia.
Ca şi coadă de cometă a scandalului, am văzut şi textul lui Iliescu de pe blogul său http://ioniliescu.wordpress.com/2008/08/01/realitati-pe-bloguri/. Plin de rumeguş, însă cu un sâmbure de adevăr. Ceea ce m-a şocat e următorul comentariu:

"emigrantul Says:
August 1, 2008 at 6:15 pm
Lasati, domnule presedinte, ca Horia Roman Patapievici nu este asa batrin. El va apuca revenirea comunismului in Romania si bineinteles va sfirsi in fata unui pluton de executie fara ca nimeni sa il regrete."

Hai să rectific- nu neapărat comentariul; faptul că Iliescu a lăsat să apară inepţia. Sau că a lăsat-o neamendată.

UPDATE 4 august- A murit scriitorul Aleksandr Soljenitin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

George Orwell, zilnic pe net

Celebrul autor al lui "1984" şi al "Fermei animalelor" http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Orwell va reintra în forţă în atenţia publică prin publicarea zilnică a jurnalului său.
Începând cu 9 august - la 70 de ani de la prima notiţă a romancierului în jurnal -, documentele vor fi publicate pe site-ul Orwell Prize (http://www.theorwellprize.co.uk/home.aspx).

Patriarhul Daniel sa se lase de fumat!

"La prima vedere, salariile ierarhilor români sunt mai mari decât salariile preoţilor, care beneficiază nu doar de o contribuţie de la bugetul de stat, ci şi de ajutorul credincioşilor. În realitate, însă, salariile ierarhilor ortodocşi români sunt modeste în raport cu cele ale ierarhilor din alte ţări europene. De pildă, salariile ierarhilor români sunt la nivelul celor primite de către preoţii de parohie în Grecia, iar salariul secretarului Patriarhiei Ecumenice (Turcia) este de 2 000 Eu/lună.", se afirmă într-un comunicat al Patriarhiei. Iar de pe blogul lui Iosif Buble am aflat că Patriarhul Daniel supervizează textele remise societăţii civile.

Apoi, dacă nu-i ajung banii, îl sfătuiesc pe Hiperfericit să se lase măcar de fumat. Că la câţi copiii are, pe lângă o nevastă pretenţioasă, şi la cât bea, sigur că e cu of şi uf.

Dinozaurilor le prieste netul. Reflexiones del Comandante en Jefe si Ion Iliescu

Ca o dovadă că dinozaurilor le prieşte netul, vă spun că Fidel Castro comunică frecvent prin intermediul lui. Despre Iliescu bănuiesc că ştiaţi. Vă redau ultima postare in engleza a lui Castro, despre Jocurile Olimpice, dar la linkul de mai jos il gasiti in multe alte limbi:

Reflections by Comrade Fidel
The Harassed Team
The Olympics will very soon begin in China. Some days ago I wrote about our baseball team. I said that our athletes were put through a very hard test and that if something went wrong they were not the ones who deserved the harshest criticisms. I recognized their quality and patriotism. They felt depressed after the criticisms that came from Cuba.
Afterwards I learned that they were all in good spirits. They had learned how to eat the spicy Korean food with chopsticks, the way it is done in eastern Asia. On July 26 they sent a vibrant patriotic message. They will no doubt face with honor that difficult test.
But, will they be on an equal footing with regards to the teams of other rich powers, such as the United States and Japan, which will be competing against Cuba?
The first has almost thirty times as much inhabitants as Cuba; the second, at least eleven times as much. Neither of them is under any economic blockade and both are extremely wealthy. No one is robbing or plundering them of their athletes.
Japan has ordered its professional athletes to join the Olympic team, and they will have to; so has been the will of their masters. That has nothing to do with the athletes that have been turned into merchandise.
On the eve of the Olympics, the United States, with its mercenary money, bought Alexei Ramírez, who had been the leading home runner of the National Baseball series in our country in 2007. The coach of the team that bought him has boasted that he does not know in what base he should place Ramírez, because he had been well trained in all of them. It is disgusting to read about the details of the commercial arrangements surrounding the case, which have been disseminated by the cables, regarding the distribution of the money. Formerly, they had bought the most promising pitcher from the province of Pinar del Rio, José Ariel Contreras, thus creating uncertainty and mistrust.
In Edmonton, Canada, just before the beginning of a match with the team of the host country at the 23rd World Youth Baseball Championship, we learned that the southpaw Noel Argüelles, who would for sure be the starting pitcher of the game, and the shortstop José Antonio Iglesias, with a batting average above 500, were missing.
The courageous youth league pitcher from Pinar del Río, Julio Alfredo Martínez Wong, climbed the mound. He had already pitched for eight innings in a row and had one more out to make; there were men on the bases and he looked exhausted. In the bullpen, Joan Socarrás Maya was warming up hard; he was instructed to be ready to take action. Esteban Lombillo, the energetic and able coach of Cuba’s youth team had already been to the box. Julio Alfredo, exploding with dignity, demanded that he be allowed to continue pitching: "I will finish this game!" –he exclaimed. Lombillo, who was also upset about the despicable betrayal, knew what he meant and trusted him. Julio Alfredo put his heart and soul into the game. He pitched for the last out of the eighth inning. In the ninth he retired the batters by three consecutive strikeouts and beat the Canadian team by one run.
The substitute shortstop, Yandy Díaz, played wonderfully and connected for a double that was decisive for Cuba’s victory.
Edmonton has become a dumping ground. The Cuban athletes were badly taken care of. That city has the privilege of hosting that championship every year. We should analyze whether it is worth attending that tournament. Not even a single representative of the Cuban press had been sent to cover the event. All we know we have learned through unofficially.
The proud Cuban athletes of the Olympic baseball team, who have been wonderfully taken care of by their Korean hosts and will be even better taken care of in China, will have to compete under the unfavorable circumstances that I explained before. Whatever the results, they know that what really matters for us are the honor and the courage with which they struggle.
But the imperialist aggression is not only seen in baseball. Some months ago, part of our male soccer team let itself be drawn into an act of betrayal inside the United States, which limited Cuba’s prospects in that sport in the international arena. A female Olympic judo athlete, almost a sure gold medalist, was bribed. Buying our athletes they deprived us from five sure gold medals in Olympic boxing. It is like a call to slaughter against Cuba to steal brains, muscles and bones.
Why are the rich and powerful afraid of our small and blockaded island?
Leinier Domínguez struggles in Switzerland at one of the most important international chess tournaments.
At the Olympics, due to begin on August 8, our athletes in different sports will struggle to win the gold with more dignity than ever, and our people will enjoy their gold medals as they never have. Then the fanatics will remember the traitors.
Fidel Castro Ruz
July 31, 2008
12:32 p.m.
Sursa: http://www.cuba.cu/gobierno/reflexiones/reflexiones.html

"Bunicuta" se opreşte asupra unui subiect despre care am scris si eu http://ioniliescu.wordpress.com/2008/08/01/realitati-pe-bloguri/ . Mă rog, nu mor de plăcere că şi Ion Iliescu gândeşte cam la fel despre chestiune.

Provocare pentru bloggeri

Am primit prin e-mail un text prin care se propune o initiativa salutara. Merita citit:

ESTI PIETON ?
Vino cu o sticla de apa plata

ESTI CU MASINA ?
Vino cu un bax de plata.

UNDE ?
In piata din fata Casei Poporului- Palatul Parlamentului .

CAND ?
Duminica 03 August orele 10:00-13:00

DE CE ?
PENTRU MARAMURES BUCOVINA SI MOLDOVA.
APA NOASTRA FACE MAI MULT DE 300 DE LEI (ATAT CAT LE DA GUVERNUL)
Pentru ca NE PASA !
VII, DEPUI APA SI PLECI. ANONIMI, UMANITARI CUM POT FI ROMANII CAND LE PASA.

CITESTE SI DA MAI DEPARTE ! FORUMURI, EMAIL, BLOGURI !
AVEM trei zile sa aratam ca INTERNETUL ROMANESC ESTE O FORTA !!!

Sa radem cu imperturbabilul Mihnea Georgescu

Cine n-a auzit de el, a pierdut o distractie pe cinste. Dar nu-i tarziu, mergeti pe blogul lui si o sa va alungati tristetea daca sunteti intr-o pasa proasta. Lingau mai senin al lui Iliescu si Nastase nu gasiti. Fiindca sunt generos, va invit sa semnati si petitia pe care a initiat-o pe net pentru sustinerea candidaturii sale la Senat:

"MIHNEA GEORGESCU- SENATORUL BLOGGERILOR
To: Parlamentul României
Noi, oamenii de Bine din această Ţară,
Am ajuns la concluzia că este necesară o alternativă de stânga, umanistă, europeană, progresistă şi tolerantă la actuala putere de dreapta şi înţelegem să sprijinim candidatura unui nou tip de politician. Prin urmare, susţinem candidatura lui Mihnea Georgescu pentru funcţia de Senator, deoarece dorim reformarea clasei politice, schimbarea modului în care se face politică în România şi crearea unei noi generaţii de politicieni."
( http://www.petitiononline.com/mihnea08/petition.html )

Repede, ca uitati cine a semnat:
Name Comments
22. Ion Iliescu Deci, uhum, mai draga, Mihnea este un barbat si un gospodin adevarat, stie cum sa suporte un stromeleag de comunist batran, va zic asta din proprie experienta scumpilor. Plus ca ma curata bine bine la spate cu limbuta lui jucausa. Votati Mihnea fetelor! Te tzuk doolke Mihnishor, mumosule! Al tau Ilici cel Nabadaios! :*:*:*
21. Fred Vasilescu Prima data cand l-am intalnit pe Mihnea, la aerodrom, credeam ca este aerian. Dupa ce l-am cunoscut in detaliu, am inteles ca limbajul radacinilor este puternic la el, ca este prins in pamant, are radacini de rame, gata sa ne imbogateasca si sa ne izbaveasca de suferinta. Mihnea Senator este un lucru ce trebuia sa se intample demult. Acum e prea tarziu sa nu mai fie adevarat in viitor.
20. sile cutzitaru' o sa iti tai pula si o sa o dau la cainii bagabontzi din bucale, tigan murdar ce esti!!
19. adrian nastase eu sunt gay, mihnea este gay, noi suntem gay, ne place la cur la toti trei
18. Petre Ninosu Reloaded votati mihnea georgescu pederast
17. Omul cu pula de aur Votati mihnea "limbistul" georgescu pt functia de "curist' al parlamentului romaniei....
16. Boul cu Coarne Mihnea da cel mai bine limbi in cur dintre toti bloggerii aserviti psdului...mult noroc pe hazna daca esti constipat
15. Pizdosu' de trei socialiste O iei la muie Mihnea Senatorul...nu o sa ajungi decat un gunoi
14. Bebe Carabina
13. Fane Spoitoru
12. Bulă Ma alatur si eu sustinatorilor tai
11. Florin Iti va fi greu. Foarte greu. Fii tare !
10. Nutu Camataru Mihnea for senator manca-v-as, HAUS! Fara numar!
9. Titus Steel senatorul limacşilor, probabil
8. Nebuna din Chaiot
7. Fratii Namol
6. Mihail Eminovici
5. Napoleon al VI-lea
4. Costachel Gudurau
3. Gigi Becali
2. Alina Plugaru
1. Sile Pietroi Oamenii cinstiti te sustin Mihnea

Cand o sa fim demni?

Vizita lui Băsescu în Italia a demonstrat că autorităţile române, prin atitudinea lor nevertebrată, nu sunt în stare să ne apere de abuzurile la care suntem şi putem fi supuşi în lume.
Demnitatea e un ţel prea îndepărtat.
Mi-e silă că trăiesc într-un asemenea stat care acceptă umilirea propriilor cetăţeni.