luni, 4 august 2008

In loc de-o lumanare pentru Soljenitin


A fost un om care a schimbat istoria, plecând dintre noi la 89 de ani. Pentru formarea mea a însemnat enorm, alături de Paul Goma şi Monica Lovinescu, personalităţi exemplare care au denunţat crimele comunismului.
Vă invit să scrieţi cum l-aţi perceput.
Randurile doresc sa tina loc de-o lumanare aprinsa.

12 comentarii:

Alandra spunea...

Depinde. Eu eram un copil cand el a fost expulzat din URSS, iar cartile lui oricum nu s-au putut citi in Romania inainte de 1989,iar dupa '90, destul de tarziu. In anii '90 era privit ca un nationalist, de catre vest, de data aceasta.
Deci nu il pot privi decat ca pe un laureat al Premiului Nobel pentru literatura.
Nu am citit decat Arhipelagul Gulag, acum vreo 15 ani poate,la indemnul tatalui meu. Poate eram cuprinsa prea mult de "sentimentul de libertate", pentru a intelege si aprecia cartea sa. Oricum, cred ca nu mai pot umple un vid,in cazul in care mi-as propune sa-l citesc si sa-l inteleg acum.

Realitatea lui Petria spunea...

Eu am făcut "cunoştinţă" cu el prin "Europa Liberă".

sebastian a. corn spunea...

după europa liberă a fost pavilionul canceroşilor - abia cu mult timp după lectură am reuşit să pricep paralela dintre roman şi sistemul în care trăia Soljeniţân, un sistem populat de pacienţi condamnaţi (şi damnaţi)în loc de cetăţeni...

Anonim spunea...

A fost un om incredibil de MARE, care vedea tembelismul comunismului, dar si cancerul Occidentului si a libertatilor sale. Un marturisitor adevarat al credintei ortodoxe si fiu devotat al Bisericii Rasaritului...
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace cu alesii Sai!

Cinabru spunea...

La Soljenitin am ajuns cumva aparte, dupa ce am citit de el la Paul Goma. O zi din viata... mi s-a parut interesanta, un fel de continuare la Amintiri din casa mortilor. Pavilionul cancerosilor a fost interesant, dar nu tocmai ce ma asteptam.

Dar Arhipelagul Gulag m-a lovit ca un pumn urias. Este una dintre cele mai cutremuratoare carti posibile si existente.

Ma bucur sa vad si la tine numele lui Paul Goma. Maine-poimaine ne trezim cu vigilentii de serviciu.

Realitatea lui Petria spunea...

Şi ce-o să ne facă vigilenţii?

Dan Necea spunea...

Pentru mine, Soljenitan a aparut intr-o dupa amiaza din '90, cu o minuscula cartzulie roz despre schimbarea la fata a Rusiei. Nu l-am inteles atunci, ci mai tarziu. Pentru mine, nu e un scriitor, in sensul lui Eco sau Gide, de pilda. El marturisea. E un apostol incognito. ps - am sa scriu diseara despre el, la http://www.inpolitics.ro/Blog/dannecea.html

Dan Necea spunea...

http://www.inpolitics.ro/Blog/dannecea/art/25709/Soljenitan-%E2%80%93-un-apostol-incognito.html

Roxana Iordache spunea...

@realitatea lui petria. Realitatea e că ai scris foarte frumos, Alexandre.

Realitatea lui Petria spunea...

Dan, vazut.

Multumesc Roxana.

corosiv spunea...

De ce sa NU îndoctrinezi copiii

"Creştinismul e acceptabil în viaţa privată a adulţilor cu consimţământ, dar nu trebuie predat copiilor tineri."
Francis Crick, descoperitorul ADN.

În marea majoritate a cazurilor oamenii nu-şi aleg religia ci o urmează pe cea primită în familie. Un sondaj realizat printre intelectualii şi oamenii de ştiinţă credincioşi a arătat că 90% dintre ei primiseră o educaţie religioasă în copilărie.

Pentru unii această educaţie primită timpuriu exclude orice schimbare ulterioară, orice simţ critic vizavi de credinţe. Puterea educaţiei religioase a fost demonstrată chiar de savanţii religioşi. În cartea "Psihologie religioasă", Antoine Vergote, profesor la o universitate catolică explică motivaţiile psihologice ale credinţei şi influenţa mediului cultural şi familial. Acesta recunoaşte că în absenţa educaţiei religioase, credinţa nu mai apare! Mai spune el că "disponibilitatea religioasă a copilului ia formă doar cu condiţia să fie impusă cât mai timpuriu. Gesturile şi limbajul religios al părinţilor, celebrarea sărbătorilor religioase marchează ireversibil amintirile din copilăria adulţilor şi determină sentimentul de apartenenţă religioasă."
Dumnezeu trebuie prezentat mai întâi ca "protector", ca "tată iubitor" iar apoi trebuie să devină o prezenţă "autentică", iar credinţa trebuie să fie "o pasiune, o suferinţă acceptată", ne mai arată dânsul.

Creierul copilului e ca o foaie albă iar educaţia religioasă precoce, bazată pe afectiv (pentru că e fondată pe exemplu şi pe încrederea în părinţi) lasă urme în "creierul afectiv".
Nu din întâmplare în lăcaşurile de cult au existat întotdeauna "excitanţi" ai celor 5 simţuri: mirosuri de tămâie, decor, orgă, cântece sau rugăciuni ritmate, pâine înmuiată în vin, atingerea pe frunte, sărutul icoanelor etc. Toate aceste mesaje senzoriale se transmit hipotalamusului şi de acolo ajung în cortex. Aceste urme ale educaţiei religioase vor împiedica mai târziu apariţia spiritului critic, a libertăţii de gândire şi de alegere ale propriilor convingeri.

Psihologii spun că spiritul critic apare în adolescenţă, undeva între 15 şi 18 ani. Copiilor din familiile de credincioşi li se vorbeşte însă foarte devreme despre Dumnezeu, sfinţi şi profeţi pe care sunt învăţaţi că trebuie să-i iubească. Sunt învăţaţi de asemenea că rugăciunea de seară e o necesitate la fel ca spălatul pe dinţi. Copilul îşi va însoţi părinţii la biserică unde i se va spune că e în vizită la "Dumnezeu acasă".

Pentru un copil la vârste mici tot ceea ce îi spun părinţii e literă de lege. Va crede automat că toate aceste povestiri sunt adevărate şi va fi fermecat de această lume magică aşa cum e fermecat de lumea poveştilor. Nimeni nu se va îndura să îi spună că aceste personaje nu sunt reale şi că lumea nu a fost creată în 6 zile.

Mai târziu, pe la 10-12 ani, copii încep să discearnă fantasticul din poveşti, remarcă analogia pildelor religioase cu basmele (pe acestea din urmă însă toţi părinţii au grijă să le prezinte drept 'fantezii' de teamă să nu cumva să creadă în 'supranatural'!). Tot atunci apar şi îndoielile legate de anumite teme despre care învăţa şi la şcoală: creaţia pământului în 6 zile, geneza, adam şi eva, etc. Dincolo de aceste îndoieli îi rămân însă în minte scenele umane, cele cele apropiate vieţii de zi cu zi şi care fac apel la sentimente.

Dacă e sentimental (şi majoritatea suntem astfel la vârsta asta) nu va putea să nu fie impresionat de cel despre care i s-a spus din fragedă copilărie că s-a sacrificat pentru noi, ne iubeşte, a suferit pentru păcatele noastre, etc. Latura asta sentimentală de care sunt impregnate legendele religioase rămâne în subconştient şi va face dificilă alegerea raţionalului, va anihila acţiunea spiritului critic care, aşa cum am spus, apare doar la adolescenţă. Aşa se explică şi de ce puţini sunt cei care îşi schimbă religia moştenită din familie.

Psihologii spun că cei care scapă îndoctrinării religioase până la vârsta de 15 ani au mult mai puţine şanse să creadă mai târziu în supranatural. Mai mult, ei nu vor putea înţelege cum de ceilalţi, la fel de inteligenţi ca şi ei, s-au lăsat amăgiţi de asemenea fantezii.
Dacă însă spiritul critic apare prea târziu, ideile sunt deja înrădăcinate şi, la 18 ani, tânărul va considera că oricine nu-i împărtăşeşte ideile face o mare greşeală. După aceea orizontul i se va închide inexorabil, va citi numai operele care îi confirmă ideile îmbogăţind arsenalul de argumente favorabile. Se va adânci în fiecare zi, din ce în ce mai mult în propriile convingeri. Omul se instalează în propriile credinţe: e o consecinţă a funcţionării spiritului şi a influenţei sentimentelor asupra raţiunii.

Ideal ar fi ca o convingere să fie fructul unei gândiri personale, plecând de la opţiuni diferite şi nu acela al tradiţiei culturale, a facilităţii şi a conformismului.
De aceea copiilor ar trebui să li se spună că Dumnezeu e o ipoteză emisă de mintea umană pe de o parte pentru a 'explica' tot ceea ce nu a reuşit cunoaşterea ştiinţifică a unei epoci şi pentru a calma angoasele legate de moarte. Ca pentru orice altă ipoteză există o oarecare probabilitate ca aceasta să fie adevărată însă şansele sunt extrem de mici. Probabilitatea ca Mickey Mouse să existe e mult mare decât cea a unei entităţi atotputernice care ar fi creat Universul, pentru simplul fapt că Mickey nu este o fiinţă atât de complexă, nu necesită atât de multe puteri supranaturale, nici nu presupune atât de multe încălcări ale legilor fizicii.
Sau altfel spus, avem mult mai multe şanse să aflăm că am câştigat la loto în momentul în care suntem muşcaţi de un rechin care la rândul lui tocmai e trăznit de un fulger decât să aflăm că există Dumnezeu.

Un copil ar trebui să mai ştie că unul din cele mai inteligente răspunsuri ale unei fiinţe umane este: Nu ştiu. Nu ştiu să răspund la unele întrebări, nu ştiu dacă Dumnezeu există, nu ştiu cum a apărut Universul, nu ştiu ce se întâmplă după moarte. Însă în aşteptarea acestor răspunsuri prefer să tac şi să caut explicaţii raţionale. Nu mă grăbesc să cred ce spun unii sau alţii doar pentru că poartă barbă sau coif auriu sau cruce la gât.

http://alexandra1305.blogspot.com/2008/08/de-ce-sa-nu-indoctrinezi-copiii.html
http://the-lucifer-principle.blogspot.com/2008/08/de-ce-sa-nu-indoctrinezi-copiii.html

Camelian Propinatiu spunea...

E nedrept si uneori manipulare sa ne amintim doar de Monica Lovinescu.
Cu adevarat, l-am cunoscut pe Soljenitin prin emisiunea lui Virgil Ierunca POVESTEA VORBEI, saptamani in sir fiind prezentate la Europa Libera, capitol dupa capitol, intr-o vreme volumul I din ARHIPELAGUL GULAG, in alta, al II-lea. De al III-lea nu am stire sa se mai fi permis. Tot cam astfel de Carte pe Unde mi-a fost STEJARUL SI VITELUL.
Rau e ca motoarele de cautare au ajuns azi sa inteleaga prin Gulag mai mult pe cel american din Guantanamo Bay, pe masura ce Soljenitin e uitat.

La Moscova, rusii au facut deja strada Soljenitin din Bolsaia Kommunisticeskaia, in foarte luminatul pana la experimentalism cartier Taganka. In Kislodovskul natal, se va face o casa muzeu Soljenitin. La noi s-a propus:
http://www.petitieonline.ro/petitie/statuia_lui_soljenitin_pe_soclul_lui_lenin-p33461045.html