Fabian Anton publică pe Agonia.net din arhiva Fondul Casei Regale a României pagini inedite din jurnalul Regelui Carol al II-lea. Unele însemnări se referă la prima dragoste a Regelui Mihai I, când avea 16 ani.
Redau:
„Sîmbătă, 10 aprilie 1937
(...) Tratativele Duduiei cu Părinţii Yvonichii au dat rezultatul ; ei au acceptat propunerea; îmi pare bine pentru Mihăiţă.“ (Caietul 59, pg. 58)
„Marţi, 13 aprilie
(...) Seara, Yvonica, din nou la Mihăiţă, cu acelaşi rezultat ca prima dată.“ (Caietul 61, pg. 61)
„Duminică, 2 mai
Paşti
Christos a Înviat!
Sosit pe la 4, vremea acoperită, răcoare. Duduia la cină. Mihăiţă ia masa cu Yvonica.“ (Caietul 77, pg. 83)
„Sîmbătă, 29 mai
(...) A venit şi Yvonica să-l vadă pe Mihăiţă. Au fost, după masă, amîndoi la mine. Atmosferă tristă.“ (Caietul 97, pg. 17)
„Duminică, 5 iunie 1938
(...) Întorşi, seara, cinema. Mihăiţă, foarte agitat, a voit-o, cu orice preţ, pe Yvonica; n-a avut noroc, s-a aranjat pentru astă seară. “ (Caietul 262, pg. 86)
„Luni, 6 iunie 1938
(...) Seara, cinema, două filme detective, unul bun, celălalt idiot. Am fost numai Duduia şi Urdăreanu, Mihăiţă fiind ocupat, împlinindu-i-se dorul de ieri, cu Yvonica.“ (Caietul 264, pg. 88)
„Duminică, 16 iulie 1939
(...) Ştirbey a adus răspunsul: atît soţia sa, cît şi fata nu vor să plece în străinătate şi, mai ales, în America. Yvonica a cerut să o vadă pe Duduia. A rămas ca mîine să vină la Bucureşti şi să se mai facă un efort, înainte de a trece la alte măsuri mai drastice.“ (Caietul 522, pg. 26)
„Marţi, 18 iulie 1939
Spre seară, Duduia a văzut-o pe Yvonica, care, după multe schimbări la faţă şi vorbe adesea nechibzuite, a rămas să dea răspunsul ei mîine dimineaţă. A constata că nu poate fi vorba de iubire din partea ei faţă de Mihăiţă. Şi el, bietul băiat, îşi făcea iluzii.“ (Caietul 523-524, pg.28-29)
„Miercuri, 19 iulie 1939
(...) Yvonica a fost la Duduia, după cum rămăsese ieri, cu răspunsul că va pleca, dar că refuză să scrie lui Mihăiţă o scrisoare de adio.
(...) Seara, l-am chemat pe Malaxa, să-l rog să-l lase pe Costache să meargă cu noi cu iahtul, căci, după decepţia ce o va avea Mihăiţă din cauza Yvonichii, e bine să aibă un camarad cu el.“ (Caietul 525, pg. 31)
„Luni, 24 iulie 1939
(...) Yvonica a dat scrisorile cerute şi i s-a depus la bancă dota de 2 000 000 lei.“ (Caietul 527-528, pg. 37-38)
„Joi, 27 iulie 1939
(...) Sînt extrem de nervos din cauza lui Mihăiţă. Va fi pentru el o groaznică lovitură cînd va vedea că Yvonica nu este cu noi.
La 12 1/2, se îmbarcă Mihăiţă, pe care-l primim cu toţii foarte cald. Se înţelege uşor că disperarea lui a fost extremă, mai ales cînd a citit scrisoarea ei, o scrisoare care conţinea toate elementele voite, dar lipsită de cel mai elementar simţ de tandreţe şi de inimă. Bietul copil a fost disperat şi, pentru prima dată, l-am văzut plîngînd cu nesaţ. Îşi lăsase capul pe umărul meu şi lacrimile curgeau cu nesaţ. I-am spus că nimeni mai bine decît mine pricep (sic) disperarea lui şi adînca lui durere şi mîhnire şi că bine face că plînge, căci îl va uşura. Totuşi îl rog, în faţa celorlalţi să fie bărbat şi prinţ; mi-a promis şi s-a ţinut de cuvînt.
La masă am reţinut pe ambasadorul Stoica, care venise cu guvernatorul şi ceilalţi membri ai Ambasadei să mă salute. După masă, Duduia a vorbit mult cu Mihăiţă, căruia, de dimineaţă, Urdăreanu îi spusese că Ştirbey, a venit să-i vorbească de această chestiune şi că a primit bani. Săracul băiat este foarte adînc mîhnit şi nu vrea decît un singur lucru: s-o revadă şi să aibă o explicaţiune cu ea, căci nu mai pricepe nimica şi o iubea aşa de mult. Acuză pe părinţii ei şi se plînge că purtarea ei şi, mai ales, scrisoarea ei este urîtă, cum zice, o scrisoare care nici unui servitor n-ar scri-o. Toate prostiile ce le-a făcut a fost împins de ea să le facă şi zice că adesea i-a atras ei atenţia, dar n-a voit să audă. Spre lauda lui, trebuie să zic că a fost foarte curajos.
Pe mine mă mîhneşte, mai mult decît pot spune, toate acestea (sic). Sunt foarte rele cînd le suferi tu singur şi sunt oribile când vezi pe unul ce-l iubeşti că le îndură.
Am stat toată ziua în radă şi abia pe la 1 noaptea am ridicat ancora ca să pornim înspre Izmir.
Vineri, 28 iulie 1939
Navigăm spre portul Asiei Minore pe o mare splendidă. Deşi pe bord bate niţel vîntul, marea, cu safirul caracteristic al Egeei, e de o cuminţenie remarcabilă. Cum m-aş duce eu aşa zile în şir, uitat şi uitînd de toţi şi pe toţi. Ştiri nu sunt cari să ne neliniştească, se cam întîmplă, aşa cum credeam eu, nimica. Fapt caracteristic, marea e goală, anul trecut tot se mai vedea, pe alocurea, cîte un vas, anul acesta, pînă Izmir, niciunul.
Zi foarte plăcută. Pe la 9 ancorăm lîngă port.
Mihăiţă a fost toată ziua abătut şi trist. Seara, după masă, a avut o foarte lungă conversaţie cu Duduia şi cu Urdăreanu, în care, prin întrebările lui, a pus la punct foarte multe. Avem impresia că la el se face o transformare de sentimente, sigur că durerea acută persistă, dar se simte înşelat, simte că fata n-a răspuns cu sinceritate la sentimentele lui, gîndul lui este acuma de a-i spune ei în faţă cît e de dezgustat. Ce l-a indignat e că ea a luat bani. În concepţia lui, de tînăr cinstit, acest fapt are ceva dezgustător. Mai e la el o ură teribilă împotriva părinţilor, pe cari i-ar omorî.“ (Caietul 531 – 533, pg. 45 – 48)
„Vineri, 4 august 1939
(...) Un alt semn îmbucurător la Mihăiţă: a început din nou să fumeze, ceea ce e un semn că rupe din ce în ce cu trecutul, căci el promisese Yvonichii că nu va mai fuma.“ (Caietul 541, pg. 69)
„Sîmbătă, 12 august 1939
(...) Iată s-a sfîrşit şi această călătorie, la care eu şi cu Duduia ne bucurasem aşa de mult. N-a fost ce am aşteptat; întîi, de la început, grija cea mare pentru Mihăiţă, cel puţin din acest punct de vedere lucrurile s-au liniştit, pare să fie complect dezgustat de Yvonica, îndeosebi pe chestiunea că ea trăieşte cu Ştirbey *.“ (Caietul 552, pg. 92)
* Cunoscut sub numele de „Prinţul alb“ Barbu Ştirbey era, la vremea aceea, amantul reginei Maria.
duminică, 14 septembrie 2008
Intaia dragoste a Regelui Mihai I
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Si totusi, toate astea s-au intamplat intr-o Romanie pe care noi si urmasii nostrii nu o vom cunoaste niciodata....
Parca totul este copiat dintr-o fictiune...
Da,din pacate nu vom cunoaste vreodata acea lume.
Basme cu printi si printese.
Trimiteți un comentariu