vineri, 10 octombrie 2008

De la credinta la falsa religiozitate

Foarte des sunt oameni care se întreabă cum se face că la noi în România anumiţi creştini trebuie să fie păziţi de poliţie sau jandarmerie atunci când se roagă, de ce se calcă în picioare când vor să venereze moaşte, de ce se îmbrâncesc când primesc aghiasmă şi mai nou, de ce-şi împart pumni pentru două „sarmale sfinte” gătite la Mănăstirea Nicula? Ce-i determină pe aceşti oameni să uite de iubirea lui Hristos şi de faptul că El este cel care trebuie să primeze în viaţa unui creştin? Este greu să dai un răspuns la aceste întrebări fără a supăra păstorii creştinilor cu un astfel de comportament şi fără să rişti a fi catalogat drept un om de rea credinţă. De aceea în rândurile de mai jos voi încerca să vă împărtăşesc câteva idei pe care le-am expus de curând unor participanţi la un congres ţinut la Berlin.
Viaţa de credinţă a românilor are mult de suferit din cauza comunismului. Dacă în Polonia, Ungaria şi alte ţări din fostul bloc comunist a avut loc o revoluţie moralo-culturală înaintea celei politice, în România nici după schimbarea politică nu s-a petrecut aceast tip de revolutie. Bisericile interzise sau tolerate abia reuşesc să-şi facă loc în spaţiul controlat de Biserica colaboraţionistă şi sunt de cele mai multe ori obstrucţionate pentru a putea face ceva în acest sens, timp în care Biserica colaboraţionistă majoritară se pare că nu vrea sau nu poate cu actuala structură să îndrepte lucrurile. Sunt prea ocupaţi să-şi păstreze o poziţie de lider în România încercând din răsputeri să învrăjbească credincioşii proprii împotriva celorlalţi creştini. Cu alte cuvinte, semănând ură, amestecând adevărul cu minciuna îşi culeg imediat roadele; dar din păcate şi proprii lor creştini se învrăjbesc între ei.
Un alt motiv poate fi canonizarea unor aşa zişi sfinţi. De exemplu, Ştefan cel Mare, căruia fără a-i ştirbi din recunoaşterea cuvenită rolului său politic, trebuie să mărturisim că a avut o viaţă nu tocmai demnă de un sfânt. Grigore Ureche, în Letopiseţul Ţării Moldovei, îl descrie foarte clar ca fiind „om nu mare de statu, aprig la mânie şi grabnic vărsător de sânge nevinovatu. De multe ori la ospeţe omora fără judeţu”. O astfel de canonizare poate determina creştinii acestei Biserici să aibă atitudini violente şi nedemne, fără să-şi pună nici măcar un moment problema că ar greşi în faţa lui Dumnezeu. La un moment dat cineva mi-a explicat că acest mare sfânt s-ar fi putut converti pe patul de moarte, dar atunci vă întreb nu este această explicaţie o invitaţie la o viaţă imorala? Cu siguranţă căinţa i-a putut aduce mântuirea, dar asta nu-i sfinţeşte existenţa anterioară. Oare nu astfel de exemple îi detremină pe unii „creştini” să săvârşească fapte oribile scuzându-se în faţa propriei conştiinţe: „m-oi căi înainte de a muri”. Mai mult, Atanasie Todoran din Bichigiu ce a fost de curând canonizat la Salva este considerat sfânt şi pentru faptul că şi-ar fi împiedecat fiul muribund să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele lui Cristos din mâinile unui preot unit. Cu alte cuvinte este considerat sfânt un om ce s-a opus lui Cristos prezent în Sfânta Taină. A fost canonizat un Anticrist. Aceste canonizari politizate şi prozelite fac mult rău şi produc multe victime. De aceea nu trebuie să ne mirăm că în România avem şi Biserici pline, dar şi închisori la fel de pline. Nu trebuie să ne surprindă nici atitudinea unor Ierarhi care au cerut caterisirea Mitropolitului Corneanu pentru că s-a împărtăşit cu Trupul şi Sângele lui Cristos alături de Greco-Catolici. Nimic nu trebuie să ne mai surprindă, totul este posibil atâta timp cât cei ce-şi dau seama că astfel de atitudini distrug imaginea Bisericii lui Hristos în ansamblul ei nu vor lua atitudine.
Alin Cîndea
(Text publicat în Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla)

## UPDATE Alexandru Petria-
Un taran a descoperit plagiatul unui scriitor român
http://alexandrupetria.wordpress.com/2008/10/09/un-plagiat-aurel-podaru/

6 comentarii:

Ion de la Chiuiesti spunea...

Biserica ortodoxa nu e colaborationista. Este adevarat ca persoane din cadrul acestei biserici e posibil sa fi colaborat cu institutii ale statului, putin iubite de popor. Dar ce demonstreaza asta? Reprezinta ei biserica in intregul ei? Uneori poate au fost nevoiti sa o faca, pentru a pastra biserica in vremuri de rastriste. Sa nu uitam ca biserica ortodoxa este singura biserica care continua traditia sfintilor parinti, crestinismul adevarat, primar. Sa nu uitam ca biserica ortodoxa nu a ucis oameni carora Dumnezeu le-a dezvaluit descoperiri epocale, nu a ars carti si oameni pe rug. Ortodoxia nu a avut politia sa proprie cum au avut altii inchizitia si chiar alte organizatii. In aceasta biserica sunt crestinii adevarati, nu in sectele rupte de religie, care se pretind crestini, care nu au taine, care nu au legatura cu Dumnezeu. Unde erau penticostalii si baptistii cand poporul roman lupta pentru unitate, libertate, independenta? Si mai presus de orice, sa nu uitam niciodata ca poporul roman nu a putut fi sters de pe fata pamantului de catre nimeni tocmai datorita ortodoxiei, care ne-a tinut legati si uniti. Articolul acesta de mai sus dovedeste pana unde a ajuns satanismul sa patrunda, cat de adanc. Dovedeste lipsa de educatie crestina si rea-credinta impotriva poporului in cadrul caruia, banuiesc, s-a nascut si autorul. Rusine sa-i fie!

Realitatea lui Petria spunea...

Autorul este preot, Ioane. Greco-catolic.

Andrei spunea...

Autorul nu numai ca spune adevarul, dar incearca inca saa fie diplomat, dupa cum imi dau seama, ceea ce nu stiu, nu stiu daca e solutia optima,. este un compromis la urma-urmei.

împricinatul de corn spunea...

Un simplu comment nu ajunge, la asemenea subiect.
Fundamental, împărtăşesc opiniile domnului Alin Cândea. Pe de altă parte, remarca domnului Ion din....... cum că ortodocşii n-au ars cărţi şi oameni de ştiinţă, iar e corectă. Ortodoxia este, din anumite puncte de vedere, mult mai permisivă.
Pe de altă parte... de ce nu se manifestă ortodoxia în sfera publică în maniera în care o face biserica catolică?
Cât despre Stefan cel Mare şi despre momentul căinţei, îmi aduc aminte de o anecdotă a Sfântului Augustin (sau era Toma d'Aquino?), care ar fi zis, în tinereţe:
"Ajută-mă, Doamne, să fiu cast, dar nu chiar acum!"

Realitatea lui Petria spunea...

Sebastian, m-ai dat gata cu citatul...

Inger spunea...

Sper ca Ion din Chiuesti s-a uitat azi la televizor pentru ai admira pe proslavnicii ortodocsi cum se dedau la fapte paganesti si cum se calcau in picioare ca si animalele. Sper ca botezul cailor pe care biserica ortodoxa il practica le va sporii numarul de credinciosi ca altfel pierd teren pe zi ce trece. Este drept ca romanii isi deschid ochii si popii ortodocsi nu mai pot sa-i prosteasca, dar caii, saracii, nu se vor trezi prea repede.