miercuri, 17 decembrie 2008

Tariceanu: “Condamnarea la saracie a Romaniei”

Am citit programul de guvernare dat publicităţii ieri de coaliţia de stânga PD-L-PSD.
Este mai rău decât mă temeam.
În primul rând: adio cota unică! Nu poţi avea cotă unică dacă pe românii care muncesc şi câştigă mai mult îi impozitezi mai mult, iar pe cei care câştigă mai puţin îi impozitezi mai puţin.
Programul PD-L-PSD consfinţeşte reîntoarcerea la cota de impozitare progresivă. Consecinţele: încurajarea evaziunii fiscale, descurajarea muncii, descurajarea firmelor care vor să investească în România.
Prin acest program ne întoarcem în trecut, la instabilitate economică şi sărăcie. Îmi este greu să înţeleg de ce politicienii din PD-L şi PSD insistă să repete aceleaşi erori, aceleaşi măsuri de stânga care şi-au dovedit eşecul în trecut.
Programul PD-L PSD conţine multe promisiuni de natură socială, dar nu are măsuri pentru stimularea economiei. Programul nu are măsuri economice realiste, nu are măsuri pentru IMM-uri, nu are măsuri pentru ca România să continue să atragă investiţii străine.
Mai mult, în faţa crizei economice mondiale, programul este plin de promisiuni salariale şi nunumai, care nu ar putea fi realizate nici într-un context economic mult mai favorabil.
Românii trebuie să îi întrebe pe cei de la PD-L şi PSD: “De unde bani?”.
Vă spun eu: din creşterea impozitelor şi taxelor pentru firme şi pentru românii care muncesc mai mult. Problema este că, în contextul crizei economice mondiale, prosperitatea României şi bunăstarea românilor depinde de capacitatea economiei de a continua să crească. Or, sufocate de taxe şi impozite, multe firme care au deja probleme vor da faliment. Acest program îndreaptă România spre şomaj, instabilitate şi sărăcie. Spre asta ne îndreptăm cu acest program de stânga, iresponsabil.
Fac un apel la PD-L-PSD să refacă acest program care este o condamnare la sărăcie a României. România are nevoie de un program anti-criză, de un program cu măsuri care să asigure continuarea creşterii economice, nu un program care va duce la înmormântarea economiei.
Călin Popescu Tăriceanu, pe blogul său

6 comentarii:

Anonim spunea...

Toata viata lui a fost si a ramas un impostor , acuma spre batranete incepe sa semene si fizic cu Campeanu .

Realitatea lui Petria spunea...

Ei, nici chiar asa...

Anonim spunea...

Toata presa internationala considera alianta ca fiind una de centru-stanga. Programul este unul de super stanga. În niciun caz potrivit pentru criza. De fapt, eu una sunt convinsa ca nici nu-l vor aplica. Nici macar nu-si doresc asta. Ni l-au aruncat asa, in ochi...Dar nici vreun program de criza nu vor pune in practica, pt. ca nu-l au. Vai de mama lor...si vai de fundul nostru!

Anonim spunea...

Totusi, Tariceanu ar trebui sa taca. macar acum o vreme.

Anonim spunea...

Tariceanu nu a facut NIMIC pentru IMM-uri, o spun din "interior".
Paradoxal IMM-urile au dus-o mai bine in timpul altor guvernari.
Cota unica trebuia introdusa la inceput, cand toti porneam de pe pozitii relativ egale!
Acum ce vreti?
Sa impoziteze la fel pe unul care are productie, angajati, salarii si batai de cap cu altul care din doua hartii vinde cu profit un teren sau o casa, fara sa faca nimic altceva?
Sau are contracte de milioane de euro cu statul pe "consultanta" si alte prostii?

Realitatea lui Petria spunea...

N-am incredere nici eu in aschimodia asta de program de guvernare.