luni, 16 februarie 2009

Buna rânduială sau o altă dimineaţă a lui Marius Iovănescu

Marius stă pe toaletă. “Doamne ocroteşte-ne, că suntem mici şi necăjiţi”, repetă cu voce tare şi în gând, ca şi ieri, ca şi alaltăieri, ca şi răs-alaltăieri. E cam puţină hârtie igienică pe sul. Are ideile lui de la care doar catastrofele îl pot abate. Nu s-ar fi întors niciodată acasă dacă uita ceva. Nu i-a ieşit bine când a nesocotit tipicul, nici când îi trecea prin faţă o pisică neagră sau un om cu o găleată goală în mână când mergea cu Mercedesul spre centrul municipiului. Iar dacă observa vreunul, întorcea repede capul, uitându-se în altă direcţie. Încerca cumva să trişeze, amăgindu-se de fapt, şi-şi impunea să uite incidentul, sperând că n-o să-şi înscrie în cont încă o zi ratată, cu ghinioane. Se trezeşte în fiecare dimineaţă la 5, 30. Bea o cană cu apă plată pe stomacul gol, apoi o cafea şi se pune pe toaletă unde se şi roagă. Se urcă în automobil să plece la 10, după ore de lucru în biroul din mansarda casei. Singura variabilă pe care şi-o permite este între uşurare şi băutul cafelei, şi rugăciunea e prinsă pe această curea de transmisie matinală, depinde de cât de repede îi face Oana cafeaua, şi Oana prepară o cafea clasa întâia, în atâţia ani n-a reuşit să-şi dea seama cum reuşeşte, a încercat şi el cu aceleaşi mărci, cu aceleaşi proporţii, cu aceeaşi cantitate de apă rece aruncată peste caimac, cu flacăra aragazului reglată la fel, dar rezultatul era ca un contrabas pe lângă o vioară. O invidia pe Oana pentru acest talent, mai ales că prietenii îl lăudau şi pe el când le aşeza o cafea în faţă şi-i spuneau că n-au băut o asemenea cafea decât rar, că el, Marius, este şi un artist al cafelei.
Marius urmăreşte o crepătură din perete, şi gândurile şi le simte pe creier tot ca nişte crepături, dureroase, pline de vinovăţie, ”Doamne ocroteşte-ne, că suntem mici şi necăjiţi. Ce face oare Adina?”. Şi-a dat seama că îi e sete, că a omis să bea apă cum-necum. Are gâtul uscat ca un curcan înfipt pe rotisor iar pielea îl ustură.
Este un scriitor de valoare, dar el nu nu scoate ochii nimănui cu asta. Aseară a petrecut cu un critic literar. Şi cu soţia criticului, Angela, iar criticul cu Oana. Obişnuiau ca odată pe lună să-şi deschidă băierele, şi Marius n-avea decât să recunoască faptul că-i plăcea să se culce cu Angela, însă nu înceta s-o privească împovărat pe Oana după ce revenea cu criticul din dormitorul de la etaj, mânjită pe dinţi cu ruj şi cu fusta câteodată şifonată. Cu cât semnele exterioare ale vânzolelii erau mai evidente, cu atât îi deveneau ochii mai sticloşi, dar era conştient că toate au un preţ. “Oare ce face Adina?”, i se întoarce întrebarea parcă din crepătura din perete. Aranjamentul lor depindea şi de Adina, de când se hotăra să doarmă la o colegă. Ambele sunt în clasa a X-a, eminente la învăţătură. Se întâlneau întotdeauna în casa lui Marius, o moşmondeală greoaie cu 12 camere, neterminată, incomparabilă cu strâmtorarea din apartamentul lui Ovidiu, criticul. Singur garajul lui Marius ar fi încăput peste apartamentul criticului şi ar fi avut loc şi o maşină dacă ştiai s-o parchezi la mustaţă. Adina are şi un prieten, dar Marius n-a surprins-o prea entuziasmată de el. Adina ştia că el şi Oana au plecat până la Cluj, unde urmau să şi doarmă.
La 9, după ceasul său, Marius a ieşit pe uşa toaletei şi brusc s-a îndreptat pe aleea lungă spre garajul străjuit de doi pini. A uitat că azi s-a trecut la ora de vară, se grăbea când de fapt ar fi avut timp berechet. Intră pe uşa laterală şi-l izbi un puternic miros de fum de ţigară stătut. Cu piciorul drept a călcat pe o sticlă goală de votcă şi era să cadă. “Futu-i soarele mă-sii”, exclamă nedumerit. După ce-şi găsi echilibrul, după încă trei paşi o zări pe Adina goală, cu braţul unui băiat peste sâni, pe patul pe care el l-a lăsat aici. Şi-a tot spus să-l ducă în casă, dar mereu găsea câte un pretext să-şi motiveze lenea. Aveau o pătură pe ei şi dormeau. Probabil că erau beţi. Marius s-a blocat. O avea pe retină pe Adina cînd învăţa să deseneze bastonaşe, iar bastonaşele le vedea printre firele de păr blond răsfirate pe caiet, şi cînd i-a spus prima oară “tata” cu buzele rotunjite de concentrare. A devenit ca de piatră, şi piatra de pe oase îl durea, şi doar într-un târziu picioarele au putut să i se mişte, stângul, dreptul, ambele, erau şi nu erau ale lui. Şi-a realizat că iese din garaj şi închide fără zgomot uşa. Pe Oana a găsit-o în living cu o ţigară în mână. I-a povestit despre Adina. Au hotărât ca Oana să discute cu fata, ca totdeauna. Era alt aranjament al soţilor Iovănescu, Oana era cu moralizarea, poliţistul rău din filme. Orologiul de pe perete urma să bată în curând ora 10.

5 comentarii:

Flavius spunea...

Servus, Alex...
Nasoală meseria asta de tată, bag de seamă... Şi roata se învîrte şi ceasul face... tic-tac şi bate în curînd de 10.00...
Numai bine!

Realitatea lui Petria spunea...

Fiecare varsta are nabadaile ei...

us.mar spunea...

sorry :)
http://dexonline.ro/search.php?cuv=crepatura
http://dexonline.ro/search.php?cuv=crapatura

simona_ionescu spunea...

De ce tatii nu-si amintesc cand si ei dormeau cu bratul incolacit pe sanii unei pustoaice? Poate i-ar explica mai bine fiicei "pericolele" care o asteapta. Dar nu, aceasta sarcina revine intotdeauna mamei!
Un weekend frumos, Sandule!

Realitatea lui Petria spunea...

Simona, mie niciodata nu mi-au placut pustoaicele. Am preferat femeile mai mature.