marți, 3 februarie 2009

Tatăl lui Dumnezeu

Am pus-o pe umeri pe Alina, cu un fular peste gura mică. Genele îi clipeau dintre căciuliţă şi fular. Fredona înăbuşit cântecele una după alta, iar pauzele dintre ele le vizualizam parcă lipite cu bandă adezivă. Vizualizam şi cum stătea Alina la coadă după ceilalţi copii la cantina grădiniţei. Cu tetina în mână şi părul în zece direcţii, cu pantalonii tricotaţi verzi puţin lăsaţi pe vine. Aşteptau prânzul. Culorile curgeau parcă de pe ei, printre râsete şi înghiontiri, şi-mi vărsau în ochi tihnă. Educatoarea m-a asigurat c-o s-o dezveţe de tetină. Avea metodele ei. Amalia şi eu am încercat, dar degeaba.
“Tati, hai şterge-mă la fund!”, auzeam dimineaţa, în fiecare dimineaţă. Alina avea ce avea să mă cheme pe mine. După, o luăm spre grădiniţă. Ambii pe jos, până Alina începe să se şmecherească în faţa aceluiaşi magazin de chimicale, scâncind că o dor picioarele. Urma s-o port pe umeri restul distanţei.
Alina e pe umerii mei şi nu mai cântă. Se uită la lună. “Cine stinge lumina pe lună?”, zice dintr-o dată. Nu ştiu ce i-am răspuns, însă ceva i-am răspuns. Povestim amândoi toată ziua, de ce una, de ce aia, pentru ce aşa şi nu pe dincolo. Amalia o duce duminica la biserică.
“Tati, eşti urât şi bun.”, m-a fixat cu ochii într-o după-amiază Alina. “Are dreptate fiică-ta”, surâde şi Amalia. “Cum pisica?”, mă studiez de ai spune că nu mă ştiu în faţa oglinzii, şi nu zic nimic.
“Tati, şi Dumnezeu are barbă ca tine? Oamenii buni au barbă? Are barbă că e bun?”, mă face atent Alina de pe umeri, tocmai cînd îmi aprind o ţigară. Tac şi ascult zăpada cum scrâşneşte sub bocanci. Alina insistă, aruncând întrebările ca într-un perete. “Cine este tatăl lui Dumnezeu? Mă duci să-l cunosc?”, reţin. Suntem lângă grădiniţă.
Alexandru Petria


8 comentarii:

Marius Mina spunea...

Sa tot citesti.....
Nu stiu de ce ma relaxeaza textele tale...
Nu cumva ai vreun contract cu Pfizer si produci antidepresante pe hartie?

Marius Mina spunea...

Astept sa termini ceea ce scri acum ca sa-ti propun un proiect mai "bengos".

Anonim spunea...

scuza-ma dar eu nu te mai recunosc...lumea trage ca sa "moara"si tu scri proza..pun pariu cu tine ca s-au imbogatit multi ticalosi in timpul acesta...dar tu scri proza.ma intrb ce sar intampla daca toti ziaristi ar incepe sa scrie proza..nimeni nu ar mai face o ancheta,stiri 0..dar avem proza..timp sa ne gandim cine este tatal lui Dumnezeu...terestru imposibil!!!! by izabela

Realitatea lui Petria spunea...

Marius, îţi multumesc pentru vorbele tale.

Izabela, asta e!

Anonim spunea...

Plin de sensibilitate ca intotdeauna. Citind aceste crampeie de aminitiri (am citit si textul cu bunicul)si raportandu-ma la ale mele, imi dau seama ce viata plina si frumoasa am avut.

Realitatea lui Petria spunea...

Ne e chiar viața mea, e și multă imaginație, zic, Simona.

Anonim spunea...

La faza cu fetita, nu cred ca-i prea multa imaginatie. Sunt lucruri care ne raman in subconstient si pe care, uneori, le asternem pe hartie. Si literatura are partea ei de realitate.

Realitatea lui Petria spunea...

Nu te contrazic Simona.