Aniversarea (Jaful secolului)

Era o vară călduroasă ca oricare alta în Deania şi ei se întorceau de la un meci de fotbal. Jucau odată pe săptămână cu prietenii, vinerea, când închiriau terenul pentru două ore.
- Clau, băgăm o bere?, zise Sorin.
- Şi maşina cere carburant, se maimuţări Liviu, după care trase un fluierat puternic cu două două degete în gură.
- Nu mă dau în lături, spuse Claudiu.
- Creier de bibilică, Liviule, urgenţa la tine e transplantul de creier.
Liviu mai fluieră de două ori, dar Sorin nu-l auzi. Este lângă Iulia pe verandă şi fumează. Au casa în construcţie, ca şi vecinii. La vecinul din stânga, cum o iei spre magazinul lui Stratulat, muncitorii au terminat de repus lambriurile de plastic de sub streşini, care au căzut de vreo doi ani. În acea casă nu locuieşte nimeni, proprietarii fiind la muncă în Spania, vin doar în concedii ca să mai lucreze la ea, iar sub streşini şi-au făcut cuib perechi de porumbei. Iulia îi tot atrage atenţia că porumbeii s-au obişnuit să le vină pe veranda de la etaj, că vreau să-şi facă cuib acolo, că e-o mizerie.
- Pune-le otravă. Să scăpăm.
- Hai, Iulia…
Ajunseră la maşina lui Liviu, un Ford nu prea vechi şi albastru, pe o stradă perpendiculară cu terenul de fotbal.
- Dăm o tură până la Cluj să ne simţim bineeeee…, îşi termină cuvintele cu un urlet Liviu.
- Îhî.
- Îhî. Îhî. Asta poţi numai, Clau?, aruncă Sorin, după ce se tolăni pe scaunul de lângă şofer şi-şi aranjă între picioare o pungă în care avea 10 cutii de bere “Ursus”. Desfăcu trei. Cutiile goale le-au aruncat din mers. Pac-pac-pac-pac sunau pe asfalt în urma lor, mergeau cu geamurile lăsate, şi au deschis încă trei. După un râgâit care i-a lăsat fără glas pe Sorin şi Liviu, Claudiu a început să strige să se oprească maşina.
- Aruncă o bere, Sori. Cu “Ursusul” nedesfăcut în mână, Claudiu merse câţiva paşi înapoi de-a lungul unui şanţ.
- Urci cu noi?, a întrebat apoi o traseistă brunetă şi grasă.
- Mulţam, da-s gata pe azi, aştept să merg acasă, au auzit-o Liviu şi Sorin din maşina cu motorul oprit pe brunetă. Şi-l văzură pe Claudiu că-i întinde berea neîncepută. Şi-o urmăriră pe brunetă ştergându-şi spuma de la bere pe buze când Claudiu trânti portiera la urcare.
- I-a fost şi ei sete…, zise Claudiu.
- Transplantul, Clau, transplantul, nu putu să se abţină Sorin. Valabil îi şi la tine.
- Vroiam să vă cinstesc c-o muie.
- Cu mă-ta, Clau. Cu mă-taaaaa, imită Liviu un tenor.
Sorin n-a mai ţinut numărătoarea barurilor. Liviu credea că e al patrulea, Claudiu că e al şaselea. Nu ştiau unde şi-au lăsat maşina. Au ajuns în faţa unui cimitir de la ultimul bar, cu un taxi. Au sărit gardul şi şi-au desfăcut o sticlă de votcă lângă o criptă.
- Aici veneam în liceu, începu Sorin.
- Ţi-ai pus-o în cimitir?, se interesă Claudiu.
- Ce te miră, şi eu am desfundat fetele aşa, lăsă să-i scape Liviu şi bău îndelung din sticlă.
- Zece ani de atunci.
- Cum naiba au trecut zece ani, se miră Liviu.
- Chiar, zece, chiar, ţinu isonul şi Claudiu.
- Putem s-o luăm ca petrecerea de aniversare. Da, aniversarea, mormăi Sorin. Şi era iar pe veranda casei sale, la parter. Şi-şi termina ţigara. Era bucuros că porumbeii au plecat la o altă casă, că n-a fost nevoit să-i otrăvească.
- Oare fantomele fumează?, îl auzi pe Claudiu.
- Cum nu?! Când o să dai colţu, tu sigur că o să fumezi, i-o întoarse Liviu. Fumează, însă le dăunează nicotina şi gudronul.
Băură.
- Colegi şi prieteni întotdeauna, continuă Claudiu.
- Colegi şi prieteni, ziseră ceilalţi. Toţi trei îşi loviră zgomotos împreună palmele drepte.
- Clau, e vremea să te însori şi măria ta, zise Sorin.
- Nu fut după program, mulţam.
Liviu începu să plângă:
- Ne-am futut viaţa, futut. Futu-i.
- Hai s-o tăiem de aici, lansă Sorin. Claudiu sparte sticla goală de votcă de crucea unui inginer. Lui Liviu i se păru că inginerul se uită urât la ei din fotografia de pe cruce. L-a chemat Petrescu.
- Petrescule, tu nu mai fuţi. Iar noi suntem futuţi, sărăntoci.
- Banii nu greblează fericirea, spuse Sorin.
- Să am pitici, euroi…, strigă Liviu.
- Şi eu, vociferă şi Claudiu.
Au băut câte două beri într-o parcare pentru şoferi. Liviu urmărea cum tocmai oprea în faţa restaurantului un tir imens, cu cabină roşie. Şoferul, cam la 50 de ani, coborî cu greu. Îşi duse mâinile la şale şi încercă să se îndrepte. Se duse cu paşi înceţi spre un WC. Avea peste braţul stâng un prosop imprimat cu ancore. Vroia şi să se spele, probabil.
- Fundurile sus, şuieră Liviu şi dădu din braţe ca o găină după ce plătiră consumaţia.
Sorin s-a dezmeticit în cabina unui tir. Şi treptat şi-a adus aminte de şoferul cu dureri de şale şi de prosopul lui de pe mână, dar şoferul nu era nicăieri, maşina o conducea Liviu, şi Claudiu moţăia lângă el.
- Am furat tirul?!, bâigui Sorin.
- L-am rechiziţionat pentru binele poporului. Jaful secolului. Şi poporul suntem noi, strigă Liviu schimbând viteza.
- Eşti dement. Ne mănâncă puşcăria.
- Vindem marfa şi ne-am scos. Am cunoştinţe. Curg bănişorii, bâldâbâc.
- Bogaţi, deschise ochii şi Claudiu.
Au oprit tirul într-o pădure. La lumina unei lanterne găsită pe bord au desigilat şi deschis uşile de la spate.
- Suntem super, trilulilu, hop-hop, cântă Claudiu.
- Mamă, suspină Liviu. Luminează insistent încărcătura.
- Ei…, îi scapă lui Sorin.
- Oau…, hiii, nu tace Claudiu.
Lanterna a zăbovit mult pe încărcătură în noapte. Tirul era plin ochi cu prezervative.