Traian Ungureanu a scris pe blogul său un text care arată că este pur şi simplu dement:
„Nu e timp de plîns! E clipa revoltei! Au ars a doua oară morţii Timişoarei. Banda lui Geoană, Antonescu şi Johannis a intrat în Timişoara, prin trădarea primarului Ciuhandu, trădătorul neuitatului Corneliu Coposu. Au dansat pe sîngele care a scăldat Piaţa Oprei!
De ajuns! Pînă aici! Lăcomia nefericiţilor care vor să înghită România a îndrăznit, astăzi, să se atingă de Timişoara. Astăzi, de 1 decembrie, ziua naţională a României!
Dragii mei prieteni, aţi văzut ce ne aşteaptă sub Geoană!
Protestaţi! Oricum şi oriunde! Pe stradă, pe net, între prieteni şi mai ales PRIN VOT, PE 6 D#ECEMBRIE!
Gloria Timişoarei nu se va stinge niciodată!”
Când te gândeşti că omul este în Parlamentul European...
miercuri, 2 decembrie 2009
luni, 30 noiembrie 2009
vineri, 27 noiembrie 2009
miercuri, 25 noiembrie 2009
Basescu, Lenin, Bogza
Am găsit un text interesant, semnat de Mihai Iovănel, pe blogul revistei „Cultura”:
„Lansez invitatia, adresata atat formatorilor de opinie şi cariatidelor societăţii civile mature si responsabile, cat si oamenilor simpli, poporului, de a semna textul de mai jos:
Daca ar veni cineva de pe alta planeta si-ar intreba: – Cine e Traian Basescu ? iar noi am vrea sa-l facem sa priceapa total, dintr-odata, cred ca i-am putea raspunde: – Traian Basescu e omul pe care-l iubesc milioane de oameni. Acesta este un adevar, o realitate a umanitatii, a planetei noastre. Pe Traian Basescu il iubesc milioane de oameni, fiecare cu dragostea lui, calda, adinca si intreaga, ca si cum el singur l-ar cunoaste si l-ar iubi. Il iubesc milioane de oameni, cu cea mai profunda dragoste de care sunt in stare, ca si cum in clipa mortii Traian Basescu i-ar fi chemat pe fiecare in parte, lasindu-le mostenire tezaurul inimii lui uriase si fierbinti. Pe Traian Basescu oamenii il iubesc cu inima lui Traian Basescu, intorcindu-i, toti impreuna, dragostea cu care el i-a iubit. Acesta este un adevar, o realitate a umanitatii, a planetei noastre. Un om a aparut dintre oameni, atit de mare si de generos, incit i-a putut iubi pe toti, luptind intreaga viata, cu toata forta geniului sau, pentru binele lor, iar astazi milioane de oameni descopera ceea ce e mai bun si mai adinc in fiinta lor, in dragostea cu care il iubesc pe Traian Basescu. In Traian Basescu, in chipul si in faptele lui, oamenii vor putea gasi oricind sensul adevarat si adinc al omeniei. In Traian Basescu, in chipul si in faptele lui, oamenii vor putea afla oricind, si pasiunea cu care trebuie doborita vechea si nedreapta lume, si dragostea, lumina si omenia cu care trebuie cladita lumea noua.
P.S.
Textul de mai sus reprezinta un fragment dintr-un articol al lui Geo Bogza despre Lenin; singura modificare pe care am operat-o a fost inlocuirea lui Lenin cu Traian Basescu. Il reproduc in continuare, in intregime, pentru virtutile lui literare, la care ar putea trage cu ochiul chiar insi cu centura neagra la lovitura cu limba (Traian Ungureanu & co):
Geo Bogza, Daca ar veni cineva de pe alta planeta…:
„Daca ar veni cineva de pe alta planeta si-ar intreba: – Cine e Lenin ? iar noi am vrea sa-l facem sa priceapa total, dintr-odata, cred ca i-am putea raspunde: – Lenin e omul pe care-l iubesc milioane de oameni. Acesta este un adevar, o realitate a umanitatii, a planetei noastre. Pe Lenin il iubesc milioane de oameni, fiecare cu dragostea lui, calda, adinca si intreaga, ca si cum el singur l-ar cunoaste si l-ar iubi. Il iubesc milioane de oameni, cu cea mai profunda dragoste de care sunt in stare, ca si cum in clipa mortii Lenin i-ar fi chemat pe fiecare in parte, lasindu-le mostenire tezaurul inimii lui uriase si fierbinti. Pe Lenin oamenii il iubesc cu inima lui Lenin, intorcindu-i, toti impreuna, dragostea cu care el i-a iubit. Acesta este un adevar, o realitate a umanitatii, a planetei noastre. Un om a aparut dintre oameni, atit de mare si de generos, incit i-a putut iubi pe toti, luptind intreaga viata, cu toata forta geniului sau, pentru binele lor, iar astazi milioane de oameni descopera ceea ce e mai bun si mai adinc in fiinta lor, in dragostea cu care il iubesc pe Lenin. In Lenin, in chipul si in faptele lui, oamenii vor putea gasi oricind sensul adevarat si adinc al omeniei. In Lenin, in chipul si in faptele lui, oamenii vor putea afla oricind, si pasiunea cu care trebuie doborita vechea si nedreapta lume, si dragostea, lumina si omenia cu care trebuie cladita lumea noua. Am vazut chipul lui Lenin ivindu-se din urzeala unui covor tesut de femei calmuce: Lenin parea calmuc. Am vazut chipul lui Lenin ivindu-se din urzeala unui covor tesut de femei uzbece: Lenin parea uzbec. Am vazut chipul lui Lenin tesut din fire de matase de femei chineze : ele si-l inchipuisera ca pe un chinez. Nu am vazut, dar sunt sigur ca undeva in Africa exista un chip al lui Lenin din care s-ar putea crede ca a apartinut rasei negre. Popoare, neamuri si rase si-l insusesc, si-l vor cit mai aproape de viata si inima lor. Fiecare om i se daruie, convins ca dragostea lui e mai fierbinte si mai adinca decit a celorlalti. Eu care scriu aceste rinduri cred ca-l iubesc pe Lenin cel mai mult, iar tu care le citesti esti sigur ca-l iubesti si mai mult. Aceasta e maretia, forta si universalitatea figurii lui Lenin. Fiecare om il iubeste simtindu-l al lui si al inimii lui. Fiecare popor il iubeste simtindu-l al sau si al aspiratiilor sale. Si ceea ce e mai bun in umanitate il iubeste, simtindu-l al el si al idealurilor ei. Daca ar veni cineva de pe alta planeta si uimit de dragostea umanitatii fata de Lenin, ar vrea sa-i afle temeiul, nu i-am putea raspunde decit cu cuvintele celui mai mare biograf liric al sau: Pentru ca a fost, dintre oameni, cel mai uman. Acesta este iarasi un adevar, o realitate a umanitatii, a planetei noastre. Oamenii iubesc in Lenin cea mai inalta culme a omeniei, tot ceea ce a putut produce umanitatea mai conform cu chipul ei din zile de sarbatoare. Faptele lui Lenin indreptatesc omenirea sa-l considere, cu o netarmurita mindrie, un titan. Istoria ii inscrie numele pe cea mai glorioasa si solemna pagina. Lumina Revolutiei din Octombrie, care poarta pecetea geniului lui Lenin, pluteste ca un nimb pesta o omenire noua si creatoare. Dar acest titan a fost, in viata lui, in gesturile lui de fiecare zi, in raporturile lui cu oamenii, in substanta si in esenta fiintei lui, de o pilduitoare si emotionanta simplitate, de o pilduitoare si emotionanta omenie. Pe oameni, Lenin i-a iubit cu o inima uriasa si cu o gingasie de copil. Asa il tin minte popoarele si asa il iubesc la rindul lor. Daca Lenin ar invia, daca s-ar ivi iarasi printre oameni, toate cele cinci continente l-ar coplesi cu dragostea lor. Daca s-ar sti ca-i e foame, sute de milioane de oameni ar face ceea ce faceau, in anii revolutiei, soldatii rusi: si-ar rupe piinea in doua si-ar imparti-o cu el. Daca s-ar afla ca-i e frig, sute de milioane de oameni si-ar scoate haina si s-ar duce sa-l inveleasca. Iar daca ar atipi o clipa pe patul lui simplu, intreaga umanitate ar pasi in virful picioarelor pentru a nu-l trezi pe acest minunat si urias copil al ei”.
Contemporanul, 20 aprilie 1956, nr. 16”
luni, 23 noiembrie 2009
joi, 19 noiembrie 2009
Haideti sa-l facem presedinte pe Crin!
Votati caracterul!
Ati vazut prima si, sper, nu ultima dezbatere intre candidati sambata, la Cluj. Acolo, am reusit sa demonstrez ca pot sa il inving pe Traian Basescu. Si ca jocurile nu sunt inca facute. Am fost deschis si onest, la fel ca in fiecare moment important din acest an. Asa am fost cand am castigat presedintia PNL, la inceputul anului. Asa am fost cand l-am propus pe Klaus Iohannis premier. Sincer, deschis, fara complexe. Sunt un om liber si asa vreau sa fiu si ca presedinte. Un om care are in spate doar sprijinul oamenilor care il voteaza.
Duminica voi vota pentru schimbare. Si va indemn sa faceti la fel. Insa va mai indemn ceva. Votati omul inainte de orice sigle. Votati caracterul. Nu conteaza cate cifre invatam fiecare dintre noi pentru a da bine in cadru. Important este caracterul. Uitati-va la presedintele actual. Sunt sigur ca stie foarte multe cifre si se pricepe la administratie. Si, cu toate astea, de ce o ducem atat de rau ca tara?
Conteaza caracterul. Un presedinte sau un viitor presedinte trebuie sa nu minta. Sa nu fure. Sa fie integru. Sa nu ii fie rusine de trecutul sau. Sa nu aiba schelete in dulap. Sa nu fie la mana altora. Sa aiba curajul sa ia decizii importante si grele atunci cand e nevoie. Sa aiba onoare.
Presedintele, prin actiunea sa, prin modelul sau, da directia tarii. El trebuie sa fie un om de care sa fii mandru si care sa te inspire. Care sa nu te faca sa te rusinezi si pe care sa nu-l banui de agende ascunse.
Veniti la vot. Sa nu credeti ca jocurile sunt facute. Sa nu credeti ca totul este decis. Nu este. De noi depinde. Daca stam acasa, decid altii pentru noi. Avem sansa unei schimbari extraordinare.
Va astept alaturi de mine pe 22 noiembrie!
Crin Antonescu
Ati vazut prima si, sper, nu ultima dezbatere intre candidati sambata, la Cluj. Acolo, am reusit sa demonstrez ca pot sa il inving pe Traian Basescu. Si ca jocurile nu sunt inca facute. Am fost deschis si onest, la fel ca in fiecare moment important din acest an. Asa am fost cand am castigat presedintia PNL, la inceputul anului. Asa am fost cand l-am propus pe Klaus Iohannis premier. Sincer, deschis, fara complexe. Sunt un om liber si asa vreau sa fiu si ca presedinte. Un om care are in spate doar sprijinul oamenilor care il voteaza.
Duminica voi vota pentru schimbare. Si va indemn sa faceti la fel. Insa va mai indemn ceva. Votati omul inainte de orice sigle. Votati caracterul. Nu conteaza cate cifre invatam fiecare dintre noi pentru a da bine in cadru. Important este caracterul. Uitati-va la presedintele actual. Sunt sigur ca stie foarte multe cifre si se pricepe la administratie. Si, cu toate astea, de ce o ducem atat de rau ca tara?
Conteaza caracterul. Un presedinte sau un viitor presedinte trebuie sa nu minta. Sa nu fure. Sa fie integru. Sa nu ii fie rusine de trecutul sau. Sa nu aiba schelete in dulap. Sa nu fie la mana altora. Sa aiba curajul sa ia decizii importante si grele atunci cand e nevoie. Sa aiba onoare.
Presedintele, prin actiunea sa, prin modelul sau, da directia tarii. El trebuie sa fie un om de care sa fii mandru si care sa te inspire. Care sa nu te faca sa te rusinezi si pe care sa nu-l banui de agende ascunse.
Veniti la vot. Sa nu credeti ca jocurile sunt facute. Sa nu credeti ca totul este decis. Nu este. De noi depinde. Daca stam acasa, decid altii pentru noi. Avem sansa unei schimbari extraordinare.
Va astept alaturi de mine pe 22 noiembrie!
Crin Antonescu
miercuri, 18 noiembrie 2009
Scrisoare catre Base. Am primit-o prin e-mail
Dragă Traiane,
Sunt eu, fostul tău alegător. În 2004, te-am votat cu speranţa că voi trăi mai bine, într-o ţară normală şi liniştită. Te-am votat cu speranţa că vei stârpi corupţia, că nu ne vor mai conduce baronii şi clientela abonată la banul public, ci oameni competenţi şi integri. Te-am votat cu speranţa că vei fi un preşedinte care-şi respectă cuvântul dat. Am sperat că vei fi un preşedinte pentru mine, nu pentru tine.
Din păcate, m-ai dezamăgit. Ai fost un preşedinte numai pentru tine, pentru partidul tău şi pentru clanul tău. Ai provocat scandal după scandal, încercând să-mi distragi atenţia de la ceea ce vreau eu, ca să mă gândesc numai la ceea ce vrei tu. Ai promis ceva şi ţi-ai luat cuvântul înapoi de zeci de ori, încercând să mă prosteşti în faţă. Ai pus în funcţii şi în demnităţi publice oamenii tăi, care s-au dovedit a fi nişte incompetenţi cu o singură calitate: slugărnicia faţă de tine! Poate că tu ştii mai bine ce calităţi personale o avea doamna Udrea, dar eu am văzut doar nesimţire, incultură şi clientelism politic. La fel, şi la prietena dumneai şi a ta, doamna Ridzi...
Apropo, fiica mea, care acum cinci ani era în clasa a IV-a, se apropie acum de vârsta majoratului. Ce zici, crezi că are vreo şansă să ajungă europarlamentar, ca EBA aia mică, a ta?!
Da, într-adevăr, patru ani am trăit mai bine. Am simţit că muncesc pentru mine, că am un salariu mai bun şi un venit mai mare. Chiar şi maică-mi i-a crescut pensia de trei ori, faţă de cât avea pe vremea lui Năstase. Dar ăsta nu e meritul tău! Tu chiar n-ai făcut nimic. Ba nu, de fapt ai făcut. Ai purtat un război politic permanent, bazat pe minciună, manipulare şi dorinţă de distrugere. În utimul an, trăiesc muuult mai rău. Firma la care lucrez e sufocată cu taxe şi impozite, o jumătate din oameni au fost deja daţi afară. Mie, deocamdată, mi-au redus salariul şi mă aştept ca, oricând, să devin şomer. Iar tu mă pui să-ţi plătesc din buzunar (eventual şi pe fie-mea, când s-o angaja) împrumutul la FMI, bani pe care nu ştie nimen i cum îi cheltuiţi tu şi ai tăi... Apropo, mi-amintesc cum ziceai acum un an, când te pupai cu Geoană: „Guvernul PD-L-PSD este guvernul la care am visat”. Şi, de-atunci, o ducem tot într-o criză! O criză economică, politică şi morală.
Dragă Traiane,
În schimbul votului meu, ţi-am cerut să fii un adevărat Şef de Stat, iar tu te-ai comportat ca un şef de trib, obsedat de putere. Eşti un om meschin şi rău, căruia nu-i pasă decât de sine însuşi şi care ar face orice ca să rămână în fruntea bucatelor. În cinci ani de mandat, ai avut o singură realizare: nesimţirea la putere în România!
Eu, unul, m-am săturat şi n-am de gând să stau cu mâinile-n sân. Ştiu că ai vrea să mă ţii acasă în ziua alegerilor. Ştiu că, în ziua aia, ai vrea să iasă din casă doar băieţii tăi (eventual şi ai lui Geoană), aduşi la urne cu autobuzul sau cu hârtia de o sută. Ştiu că ai vrea să intri în turul II cu prietenul tău, Geoană, un om slab şi şantajabil, care a jucat mereu după cum i-ai cântat tu. Ştiu că vrei să furi alegerile, profitând de indiferenţa mea şi a celor ca mine. Dar te asigur că pariezi greşit de data asta!
Te asigur că, duminică, 22 noiembrie, voi ieşi din casă. Şi îi voi lua şi pe ai mei!
Voi vota un Preşedinte care ne uneşte, nu ne dezbină.
Voi vota un Preşedinte competent, integru şi neşantajabil.
Voi vota un Preşedinte care-şi respectă cuvântul dat.
Voi merge la urne şi voi vota un om de bun-simţ, pentru ca, împreună să scoatem România din criză.
Voi vota ANTONESCU PREŞEDINTE!.
Semnat,
Un cetăţean de bun-simţ al României
P.S.: De ANTONESCU ţi-e cel mai frică în turul II, nu, Traiane?! (nu aştept răspuns scris, poţi să-mi dai replica la televizor, că oricum apari fără contracandidat, de frică să nu te ia ANTONESCU la întrebări...).
P.S.S. Trimite-i scrisoarea si lui Basescu. Sa afle si el.
marți, 17 noiembrie 2009
vineri, 13 noiembrie 2009
luni, 9 noiembrie 2009
sâmbătă, 7 noiembrie 2009
vineri, 6 noiembrie 2009
luni, 19 octombrie 2009
Prima zapada
Alexandru Santamaria nu se legăna cum a văzut Călin Bob în filme. Doar atârna de funie, cu pantalonii gri, călcaţi atent la dungă, murdăriţi de fecale şi urină. “A avut oare erecţie înainte de moarte?”, a crescut întrebarea în capul lui Călin, repede alungată de amintirile despre fostul lui profesor de fizică. Cât l-a mai cicălit, câte note proaste i-a dat la liceu, cum le-a povestit şi părinţilor că nu se străduieşte deloc să înveţe, şi ce palme a primit de la tatăl său pentru asta. Stătea şi se uita, ar fi vrut să se apropie, însă picioarele nu-l ascultau. Nu-i era frică, îi era frig. Ce să-i facă fostul profesor care s-a spânzurat? Fără vreo legătură a rostit: “Vine iarna ca un câine, s-a dus vara ca o pâine.” De câteva zile tot repeta mecanic aceste cuvinte, spre exasperarea prietenilor şi părinţilor. N-a nins încă, totuşi prima ninsoare nu e departe, ceru-i precum cimentul, ba chiar mai închis la culoare pe alocuri, ca un fund de ceaun ars ai zice, se gândeşte Călin. Noaptea e pe cale să alunge pâlpâirile de lumină din poiană. A ieşit să se plimbe după ce-a pierdut 100 de lei la poker, bani pe care nu-i avea. Şi trebuia să plătească datoria în două zile. Era nervos, roşu la faţă, nu de pagubă în principal, ci fiindcă Florin, Alin şi Viorel l-au miştocărit crunt. De obicei câştiga el. Azi însă n-a fost în mână şi cei trei i-au simţit de la început slăbiciunea ca sălbăticiunile sângele.
I se părea că Santamaria îl priveşte din ştreang. “Să te sânzuri când ai un asemenea nume…”, murmură Călin şi-şi aprinse o ţigară. “Acum pot fuma şi-n faţa ta, na.” De undeva, de departe, se amestecau voci.
Se apropie de fostul profesor cu ţigara în colţul gurii. Dintr-o dată a început să ningă. Îl căută pe spânzurat în buzunarul de la piept al scurtei şi găsi un pormoneu. Erau în el 10 lei, acte şi-o scrisoare de adio. “Ce scârţar”, înjură în barbă şi-şi înghesui fulgerător pormoneul sub pantaloni, în chiloţi.Vocile erau foarte aproape.
“Dumnezeuleee”, a început să strige şi să alerge în direcţia vocilor.
Erau doi poliţişti şi câţiva inşi care aveau casele prin preajmă.
Cuvintele i-au secat şi-şi tot agita mâna în direcţia mortului. Şi ningea des, cu fulgi cât ciupercile de rouă, compară mental.
- Mi-a zis că se omoară, l-a auzit pe unul, cu barbă roşcată şi înfofolit jerpelit.
- Copile, nu te apropia de el, i-a spus printre dinţi un poliţist. Călin a dat din cap că înţelege. Acelaşi poliţist a găsit un fişic de sute în pantalonii lui Santamaria, după ce i-a tăiat funia. 1300 de lei.
- N-a lăsat nici o hârtie explicativă, l-a auzit Călin pe celălalt poliţist şi a început să plângă.
- Nu plânge copile, aşa e viaţa, l-a împis într-o parte un bătrân. Călin hohotea. Iar pe chipul lui Santamaria fulgii începeau să se topească. Parcă lăcrima şi spânzuratul.
- A murit foarte recent, concluzionă careva. Călin nu ştiu cine, căci ochii îi erau plini de lacrimi. “Ce tâmpit sunt. Fraier. Şi morţii mă umilesc”, îşi spuse.
- Ce ţi-e şi cu viaţa, i-a fost profesor, se ridică din grup altă voce.
Călin Bob arse acasă pormoneul în teracotă. N-a citit ultimele rânduri ale lui Santamaria. Nu s-a uitat la televizor şi-a dormit fără vise. Ninsoarea s-a oprit abia după o săptămână.
Alexandru Petria
I se părea că Santamaria îl priveşte din ştreang. “Să te sânzuri când ai un asemenea nume…”, murmură Călin şi-şi aprinse o ţigară. “Acum pot fuma şi-n faţa ta, na.” De undeva, de departe, se amestecau voci.
Se apropie de fostul profesor cu ţigara în colţul gurii. Dintr-o dată a început să ningă. Îl căută pe spânzurat în buzunarul de la piept al scurtei şi găsi un pormoneu. Erau în el 10 lei, acte şi-o scrisoare de adio. “Ce scârţar”, înjură în barbă şi-şi înghesui fulgerător pormoneul sub pantaloni, în chiloţi.Vocile erau foarte aproape.
“Dumnezeuleee”, a început să strige şi să alerge în direcţia vocilor.
Erau doi poliţişti şi câţiva inşi care aveau casele prin preajmă.
Cuvintele i-au secat şi-şi tot agita mâna în direcţia mortului. Şi ningea des, cu fulgi cât ciupercile de rouă, compară mental.
- Mi-a zis că se omoară, l-a auzit pe unul, cu barbă roşcată şi înfofolit jerpelit.
- Copile, nu te apropia de el, i-a spus printre dinţi un poliţist. Călin a dat din cap că înţelege. Acelaşi poliţist a găsit un fişic de sute în pantalonii lui Santamaria, după ce i-a tăiat funia. 1300 de lei.
- N-a lăsat nici o hârtie explicativă, l-a auzit Călin pe celălalt poliţist şi a început să plângă.
- Nu plânge copile, aşa e viaţa, l-a împis într-o parte un bătrân. Călin hohotea. Iar pe chipul lui Santamaria fulgii începeau să se topească. Parcă lăcrima şi spânzuratul.
- A murit foarte recent, concluzionă careva. Călin nu ştiu cine, căci ochii îi erau plini de lacrimi. “Ce tâmpit sunt. Fraier. Şi morţii mă umilesc”, îşi spuse.
- Ce ţi-e şi cu viaţa, i-a fost profesor, se ridică din grup altă voce.
Călin Bob arse acasă pormoneul în teracotă. N-a citit ultimele rânduri ale lui Santamaria. Nu s-a uitat la televizor şi-a dormit fără vise. Ninsoarea s-a oprit abia după o săptămână.
Alexandru Petria
vineri, 16 octombrie 2009
Inca o proza de-a mea in Ziarul de Duminica
Cititi, ca merita. Zic eu, cu modestie... Aicea e locul faptei
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/foileton-o-fapta-crestineasca-4993192/
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/foileton-o-fapta-crestineasca-4993192/
joi, 8 octombrie 2009
Pro Paul Goma. Semnaţi!
Am găsit pe net:
„Petiţie pentru acordarea cetăţeniei Române scriitorului PAUL GOMA şi familiei sale
destinatar: Domnului Preşedinte al României, Traian Băsescu * Domnului Ministru al Afacerilor Externe, Domnului Ministru al Culturii şi Cultelor * Domnului Ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu
Scriitorul român PAUL GOMA s-a născut pe data de 2 octombrie 1935 în Basarabia, pe atunci ţinut românesc. A locuit mai bine de patru decenii în România, a fost membru al Uniunii Scriitorilor dupa debutul editorial oficial din anul 1968 cu volumul "Camera de alături". De atunci a publicat peste 30 de volume de proză, memorialistică şi publicistică atât în România cât şi în Occident. Pe data de 20 noiembrie 1977 este obligat să părăsească România după arestări şi presiuni succesive din partea Securităţii, împreună cu familia sa. Motivul: faptul că nu era de acord cu manifestările regimului comunist, totalitar, extremist, care se cimentuia în România. A fost singurul scriitor căruia i s-a luat cetăţenia română prin decret prezidenţial în 1977 şi a fost exclus în mod abuziv din U.S.R. din motive politice. Şi asta pentru că avea curajul să spună cu voce tare sau să scrie apăsat că gândeşte altfel decât ceilalţi!
În alte ţări (cum ar fi Cehia, Polonia sau Ungaria) disidenţii de talia lui Paul Goma au fost recuperaţi de generaţiile actuale şi puşi la loc de cinste. În România comunismul a fost condamnat doar la televizor sau în Parlament, pe hârtie...
Acesta nu este primul apel pentru reacordarea cetăţeniei romane pentru Paul Goma, în 2006-2007 au mai existat petiţii înaintate autorităţilor noastre, semnate de peste 500 de cetăţeni români, intelectuali, scriitori, jurnalişti, artişti plastici. De asemenea, au existat o serie de scrisori adresate preşedintelui României, Trăian Băsescu, de către PAUL GOMA, la care acesta n-a avut timp să răspundă.
Solicităm autorităţilor notificate în prezenta petiţie să găsească o soluţie pentru repararea acestei injuste erori istorice, prin reacordarea cetăţeniei române lui PAUL GOMA printr-un act normativ special (ordonanţă, decret, etc.) fără ca să fie necesară o cerere expresă din partea acestuia, deoarece PAUL GOMA nu a renunţat printr-o cerere expresă la cetăţenia română, i-a fost retrasă în mod abuziv şi fără ca el să fie de acord cu acest act.(...)
Autor: Grigore SOITU, scriitor, membru U.S.R./Asociatia Scriitorilor Bucuresti”
Puteţi semna aici
„Petiţie pentru acordarea cetăţeniei Române scriitorului PAUL GOMA şi familiei sale
destinatar: Domnului Preşedinte al României, Traian Băsescu * Domnului Ministru al Afacerilor Externe, Domnului Ministru al Culturii şi Cultelor * Domnului Ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu
Scriitorul român PAUL GOMA s-a născut pe data de 2 octombrie 1935 în Basarabia, pe atunci ţinut românesc. A locuit mai bine de patru decenii în România, a fost membru al Uniunii Scriitorilor dupa debutul editorial oficial din anul 1968 cu volumul "Camera de alături". De atunci a publicat peste 30 de volume de proză, memorialistică şi publicistică atât în România cât şi în Occident. Pe data de 20 noiembrie 1977 este obligat să părăsească România după arestări şi presiuni succesive din partea Securităţii, împreună cu familia sa. Motivul: faptul că nu era de acord cu manifestările regimului comunist, totalitar, extremist, care se cimentuia în România. A fost singurul scriitor căruia i s-a luat cetăţenia română prin decret prezidenţial în 1977 şi a fost exclus în mod abuziv din U.S.R. din motive politice. Şi asta pentru că avea curajul să spună cu voce tare sau să scrie apăsat că gândeşte altfel decât ceilalţi!
În alte ţări (cum ar fi Cehia, Polonia sau Ungaria) disidenţii de talia lui Paul Goma au fost recuperaţi de generaţiile actuale şi puşi la loc de cinste. În România comunismul a fost condamnat doar la televizor sau în Parlament, pe hârtie...
Acesta nu este primul apel pentru reacordarea cetăţeniei romane pentru Paul Goma, în 2006-2007 au mai existat petiţii înaintate autorităţilor noastre, semnate de peste 500 de cetăţeni români, intelectuali, scriitori, jurnalişti, artişti plastici. De asemenea, au existat o serie de scrisori adresate preşedintelui României, Trăian Băsescu, de către PAUL GOMA, la care acesta n-a avut timp să răspundă.
Solicităm autorităţilor notificate în prezenta petiţie să găsească o soluţie pentru repararea acestei injuste erori istorice, prin reacordarea cetăţeniei române lui PAUL GOMA printr-un act normativ special (ordonanţă, decret, etc.) fără ca să fie necesară o cerere expresă din partea acestuia, deoarece PAUL GOMA nu a renunţat printr-o cerere expresă la cetăţenia română, i-a fost retrasă în mod abuziv şi fără ca el să fie de acord cu acest act.(...)
Autor: Grigore SOITU, scriitor, membru U.S.R./Asociatia Scriitorilor Bucuresti”
Puteţi semna aici
http://www.petitieonline.ro/petitie-p68754055.html
Eu am semnat, desigur.miercuri, 7 octombrie 2009
luni, 5 octombrie 2009
Aniversarea (Jaful secolului)
Era o vară călduroasă ca oricare alta în Deania şi ei se întorceau de la un meci de fotbal. Jucau odată pe săptămână cu prietenii, vinerea, când închiriau terenul pentru două ore.
- Clau, băgăm o bere?, zise Sorin.
- Şi maşina cere carburant, se maimuţări Liviu, după care trase un fluierat puternic cu două două degete în gură.
- Nu mă dau în lături, spuse Claudiu.
- Creier de bibilică, Liviule, urgenţa la tine e transplantul de creier.
Liviu mai fluieră de două ori, dar Sorin nu-l auzi. Este lângă Iulia pe verandă şi fumează. Au casa în construcţie, ca şi vecinii. La vecinul din stânga, cum o iei spre magazinul lui Stratulat, muncitorii au terminat de repus lambriurile de plastic de sub streşini, care au căzut de vreo doi ani. În acea casă nu locuieşte nimeni, proprietarii fiind la muncă în Spania, vin doar în concedii ca să mai lucreze la ea, iar sub streşini şi-au făcut cuib perechi de porumbei. Iulia îi tot atrage atenţia că porumbeii s-au obişnuit să le vină pe veranda de la etaj, că vreau să-şi facă cuib acolo, că e-o mizerie.
- Pune-le otravă. Să scăpăm.
- Hai, Iulia…
Ajunseră la maşina lui Liviu, un Ford nu prea vechi şi albastru, pe o stradă perpendiculară cu terenul de fotbal.
- Dăm o tură până la Cluj să ne simţim bineeeee…, îşi termină cuvintele cu un urlet Liviu.
- Îhî.
- Îhî. Îhî. Asta poţi numai, Clau?, aruncă Sorin, după ce se tolăni pe scaunul de lângă şofer şi-şi aranjă între picioare o pungă în care avea 10 cutii de bere “Ursus”. Desfăcu trei. Cutiile goale le-au aruncat din mers. Pac-pac-pac-pac sunau pe asfalt în urma lor, mergeau cu geamurile lăsate, şi au deschis încă trei. După un râgâit care i-a lăsat fără glas pe Sorin şi Liviu, Claudiu a început să strige să se oprească maşina.
- Aruncă o bere, Sori. Cu “Ursusul” nedesfăcut în mână, Claudiu merse câţiva paşi înapoi de-a lungul unui şanţ.
- Urci cu noi?, a întrebat apoi o traseistă brunetă şi grasă.
- Mulţam, da-s gata pe azi, aştept să merg acasă, au auzit-o Liviu şi Sorin din maşina cu motorul oprit pe brunetă. Şi-l văzură pe Claudiu că-i întinde berea neîncepută. Şi-o urmăriră pe brunetă ştergându-şi spuma de la bere pe buze când Claudiu trânti portiera la urcare.
- I-a fost şi ei sete…, zise Claudiu.
- Transplantul, Clau, transplantul, nu putu să se abţină Sorin. Valabil îi şi la tine.
- Vroiam să vă cinstesc c-o muie.
- Cu mă-ta, Clau. Cu mă-taaaaa, imită Liviu un tenor.
Sorin n-a mai ţinut numărătoarea barurilor. Liviu credea că e al patrulea, Claudiu că e al şaselea. Nu ştiau unde şi-au lăsat maşina. Au ajuns în faţa unui cimitir de la ultimul bar, cu un taxi. Au sărit gardul şi şi-au desfăcut o sticlă de votcă lângă o criptă.
- Aici veneam în liceu, începu Sorin.
- Ţi-ai pus-o în cimitir?, se interesă Claudiu.
- Ce te miră, şi eu am desfundat fetele aşa, lăsă să-i scape Liviu şi bău îndelung din sticlă.
- Zece ani de atunci.
- Cum naiba au trecut zece ani, se miră Liviu.
- Chiar, zece, chiar, ţinu isonul şi Claudiu.
- Putem s-o luăm ca petrecerea de aniversare. Da, aniversarea, mormăi Sorin. Şi era iar pe veranda casei sale, la parter. Şi-şi termina ţigara. Era bucuros că porumbeii au plecat la o altă casă, că n-a fost nevoit să-i otrăvească.
- Oare fantomele fumează?, îl auzi pe Claudiu.
- Cum nu?! Când o să dai colţu, tu sigur că o să fumezi, i-o întoarse Liviu. Fumează, însă le dăunează nicotina şi gudronul.
Băură.
- Colegi şi prieteni întotdeauna, continuă Claudiu.
- Colegi şi prieteni, ziseră ceilalţi. Toţi trei îşi loviră zgomotos împreună palmele drepte.
- Clau, e vremea să te însori şi măria ta, zise Sorin.
- Nu fut după program, mulţam.
Liviu începu să plângă:
- Ne-am futut viaţa, futut. Futu-i.
- Hai s-o tăiem de aici, lansă Sorin. Claudiu sparte sticla goală de votcă de crucea unui inginer. Lui Liviu i se păru că inginerul se uită urât la ei din fotografia de pe cruce. L-a chemat Petrescu.
- Petrescule, tu nu mai fuţi. Iar noi suntem futuţi, sărăntoci.
- Banii nu greblează fericirea, spuse Sorin.
- Să am pitici, euroi…, strigă Liviu.
- Şi eu, vociferă şi Claudiu.
Au băut câte două beri într-o parcare pentru şoferi. Liviu urmărea cum tocmai oprea în faţa restaurantului un tir imens, cu cabină roşie. Şoferul, cam la 50 de ani, coborî cu greu. Îşi duse mâinile la şale şi încercă să se îndrepte. Se duse cu paşi înceţi spre un WC. Avea peste braţul stâng un prosop imprimat cu ancore. Vroia şi să se spele, probabil.
- Fundurile sus, şuieră Liviu şi dădu din braţe ca o găină după ce plătiră consumaţia.
Sorin s-a dezmeticit în cabina unui tir. Şi treptat şi-a adus aminte de şoferul cu dureri de şale şi de prosopul lui de pe mână, dar şoferul nu era nicăieri, maşina o conducea Liviu, şi Claudiu moţăia lângă el.
- Am furat tirul?!, bâigui Sorin.
- L-am rechiziţionat pentru binele poporului. Jaful secolului. Şi poporul suntem noi, strigă Liviu schimbând viteza.
- Eşti dement. Ne mănâncă puşcăria.
- Vindem marfa şi ne-am scos. Am cunoştinţe. Curg bănişorii, bâldâbâc.
- Bogaţi, deschise ochii şi Claudiu.
Au oprit tirul într-o pădure. La lumina unei lanterne găsită pe bord au desigilat şi deschis uşile de la spate.
- Suntem super, trilulilu, hop-hop, cântă Claudiu.
- Mamă, suspină Liviu. Luminează insistent încărcătura.
- Ei…, îi scapă lui Sorin.
- Oau…, hiii, nu tace Claudiu.
Lanterna a zăbovit mult pe încărcătură în noapte. Tirul era plin ochi cu prezervative.
- Clau, băgăm o bere?, zise Sorin.
- Şi maşina cere carburant, se maimuţări Liviu, după care trase un fluierat puternic cu două două degete în gură.
- Nu mă dau în lături, spuse Claudiu.
- Creier de bibilică, Liviule, urgenţa la tine e transplantul de creier.
Liviu mai fluieră de două ori, dar Sorin nu-l auzi. Este lângă Iulia pe verandă şi fumează. Au casa în construcţie, ca şi vecinii. La vecinul din stânga, cum o iei spre magazinul lui Stratulat, muncitorii au terminat de repus lambriurile de plastic de sub streşini, care au căzut de vreo doi ani. În acea casă nu locuieşte nimeni, proprietarii fiind la muncă în Spania, vin doar în concedii ca să mai lucreze la ea, iar sub streşini şi-au făcut cuib perechi de porumbei. Iulia îi tot atrage atenţia că porumbeii s-au obişnuit să le vină pe veranda de la etaj, că vreau să-şi facă cuib acolo, că e-o mizerie.
- Pune-le otravă. Să scăpăm.
- Hai, Iulia…
Ajunseră la maşina lui Liviu, un Ford nu prea vechi şi albastru, pe o stradă perpendiculară cu terenul de fotbal.
- Dăm o tură până la Cluj să ne simţim bineeeee…, îşi termină cuvintele cu un urlet Liviu.
- Îhî.
- Îhî. Îhî. Asta poţi numai, Clau?, aruncă Sorin, după ce se tolăni pe scaunul de lângă şofer şi-şi aranjă între picioare o pungă în care avea 10 cutii de bere “Ursus”. Desfăcu trei. Cutiile goale le-au aruncat din mers. Pac-pac-pac-pac sunau pe asfalt în urma lor, mergeau cu geamurile lăsate, şi au deschis încă trei. După un râgâit care i-a lăsat fără glas pe Sorin şi Liviu, Claudiu a început să strige să se oprească maşina.
- Aruncă o bere, Sori. Cu “Ursusul” nedesfăcut în mână, Claudiu merse câţiva paşi înapoi de-a lungul unui şanţ.
- Urci cu noi?, a întrebat apoi o traseistă brunetă şi grasă.
- Mulţam, da-s gata pe azi, aştept să merg acasă, au auzit-o Liviu şi Sorin din maşina cu motorul oprit pe brunetă. Şi-l văzură pe Claudiu că-i întinde berea neîncepută. Şi-o urmăriră pe brunetă ştergându-şi spuma de la bere pe buze când Claudiu trânti portiera la urcare.
- I-a fost şi ei sete…, zise Claudiu.
- Transplantul, Clau, transplantul, nu putu să se abţină Sorin. Valabil îi şi la tine.
- Vroiam să vă cinstesc c-o muie.
- Cu mă-ta, Clau. Cu mă-taaaaa, imită Liviu un tenor.
Sorin n-a mai ţinut numărătoarea barurilor. Liviu credea că e al patrulea, Claudiu că e al şaselea. Nu ştiau unde şi-au lăsat maşina. Au ajuns în faţa unui cimitir de la ultimul bar, cu un taxi. Au sărit gardul şi şi-au desfăcut o sticlă de votcă lângă o criptă.
- Aici veneam în liceu, începu Sorin.
- Ţi-ai pus-o în cimitir?, se interesă Claudiu.
- Ce te miră, şi eu am desfundat fetele aşa, lăsă să-i scape Liviu şi bău îndelung din sticlă.
- Zece ani de atunci.
- Cum naiba au trecut zece ani, se miră Liviu.
- Chiar, zece, chiar, ţinu isonul şi Claudiu.
- Putem s-o luăm ca petrecerea de aniversare. Da, aniversarea, mormăi Sorin. Şi era iar pe veranda casei sale, la parter. Şi-şi termina ţigara. Era bucuros că porumbeii au plecat la o altă casă, că n-a fost nevoit să-i otrăvească.
- Oare fantomele fumează?, îl auzi pe Claudiu.
- Cum nu?! Când o să dai colţu, tu sigur că o să fumezi, i-o întoarse Liviu. Fumează, însă le dăunează nicotina şi gudronul.
Băură.
- Colegi şi prieteni întotdeauna, continuă Claudiu.
- Colegi şi prieteni, ziseră ceilalţi. Toţi trei îşi loviră zgomotos împreună palmele drepte.
- Clau, e vremea să te însori şi măria ta, zise Sorin.
- Nu fut după program, mulţam.
Liviu începu să plângă:
- Ne-am futut viaţa, futut. Futu-i.
- Hai s-o tăiem de aici, lansă Sorin. Claudiu sparte sticla goală de votcă de crucea unui inginer. Lui Liviu i se păru că inginerul se uită urât la ei din fotografia de pe cruce. L-a chemat Petrescu.
- Petrescule, tu nu mai fuţi. Iar noi suntem futuţi, sărăntoci.
- Banii nu greblează fericirea, spuse Sorin.
- Să am pitici, euroi…, strigă Liviu.
- Şi eu, vociferă şi Claudiu.
Au băut câte două beri într-o parcare pentru şoferi. Liviu urmărea cum tocmai oprea în faţa restaurantului un tir imens, cu cabină roşie. Şoferul, cam la 50 de ani, coborî cu greu. Îşi duse mâinile la şale şi încercă să se îndrepte. Se duse cu paşi înceţi spre un WC. Avea peste braţul stâng un prosop imprimat cu ancore. Vroia şi să se spele, probabil.
- Fundurile sus, şuieră Liviu şi dădu din braţe ca o găină după ce plătiră consumaţia.
Sorin s-a dezmeticit în cabina unui tir. Şi treptat şi-a adus aminte de şoferul cu dureri de şale şi de prosopul lui de pe mână, dar şoferul nu era nicăieri, maşina o conducea Liviu, şi Claudiu moţăia lângă el.
- Am furat tirul?!, bâigui Sorin.
- L-am rechiziţionat pentru binele poporului. Jaful secolului. Şi poporul suntem noi, strigă Liviu schimbând viteza.
- Eşti dement. Ne mănâncă puşcăria.
- Vindem marfa şi ne-am scos. Am cunoştinţe. Curg bănişorii, bâldâbâc.
- Bogaţi, deschise ochii şi Claudiu.
Au oprit tirul într-o pădure. La lumina unei lanterne găsită pe bord au desigilat şi deschis uşile de la spate.
- Suntem super, trilulilu, hop-hop, cântă Claudiu.
- Mamă, suspină Liviu. Luminează insistent încărcătura.
- Ei…, îi scapă lui Sorin.
- Oau…, hiii, nu tace Claudiu.
Lanterna a zăbovit mult pe încărcătură în noapte. Tirul era plin ochi cu prezervative.
vineri, 2 octombrie 2009
luni, 28 septembrie 2009
PSD iese de la guvernare. Gata coalitia! Ce ziceti?
In urma cu cateva minute, pe la ora 12, am aflat ca PSD se retrage de la guvernarea. Stirea am aflat-o de la cineva care a luat parte la sedinta pesedistilor de acum.
joi, 24 septembrie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
![[Valid RSS]](valid-rss.png "Validate my RSS feed")
