Jurnalul literar: Deania neagră, de Alexandru Petria

Jurnalul literar: Deania neagră, de Alexandru Petria: "Alexandru Petria este unul dintre acei puţini scriitori pe care niciun critic literar conştient de îndatoririle profesiei sale nu ar trebui ..."

Scrisoare deschisa catre Brancusi si Cioran | CorectArts

Ma adresez catre amandoi in cadrul aceluiasi text, domnilor. Nu stiu daca formula de adresare este nimerita, daca nu va deranjeaza. Nadajduiesc ca n-o sa va suparati. Din ce am citit, stiu ca nu v-ati impiedicat in formalisme, si n-ati asteptat sa va ingane lumea cu „maestre”.

Sa trec la subiect, fara ocolisuri in jurul cozii - intr-un cotlon al Europei, unde statornice sunt mica si marea ciupeala, intelegerile pe sub masa si neseriozitatea, niste oameni ce-si zic romani, de ceva vreme, se lauda cu dumneavoastra. Pe la seminarii, prin Parlament, pe unde au ocazia. Spun ca cinstiti Romania. Si o sustin cu patos. Cei mai interesanti si interesati sunt politicienii. Cand se pornesc, nu da Dumnezeu sa termine. Mai ca-ti vine sa-i crezi. Vorbesc despre cat de geniali ati fost, de ce ati reprezentat in istoria culturii romane si universale. Mult, adica.
Continuarea aici Scrisoare deschisa catre Brancusi si Cioran | CorectArts

Nicolae Breban si Securitatea | CorectSocial

Nicolae Breban este unul dintre cei mai mari prozatori romani in viata. Vestea colaborarii sale cu Securitatea, pornita din arhivele CNSAS, a surprins si n-a surprins mediile scriitoricesti. Se vorbea de mult despre ea pe la colturi. Am luat-o intotdeauna ca un semn al invidiei carcotasilor pentru talentul autorului „Ingerului de ghips”. Sau ca o contrareactie la desele si indigestele iesiri orgolioase ale prozatorului.

Este posibil sa fie mai de dorit sa-l citesti pe Breban fara sa ai contacte cu omul Breban, mereu cu un avant de neoprit in dominarea celor din jur. Aplecarea spre combinatii, spre jocurile de putere ar putea constitui o cheie a intelegerii colaborarii sale cu Securitatea, legatura pe care autorul o neaga.
Continuarea aici
Nicolae Breban si Securitatea | CorectSocial

Cum discuta Nicolae Breban cu generalul Pleşiţă. “Îngerul de gips” al Securităţii

Notă T.O, transcriere a convorbirii titularului cu generalul Pleşiţă, din 18.02.1977, redactată şi semnată de lt.col. G.S. din cadrul Direcţiei 1:

Baltag, ora 14.09 CHEMAT:

Dl.Breban: Vă salut tov. general, a fost la mine Paul Goma, azi la prânz şi am avut o discuţie (...)

Tov.Pleşiţă: Spuneai că te duci ieri.

Dl.B: Nu, mi s-a umflat piciorul (...)

Tov.P: Deci a venit el la matale(...)

Dl.B: A venit, eu i-am dat ieri un telefon şi el mi-a spus că nu pot să merg la el că se găsea un miliţian la poartă.

Tov.P: Aiurea!...Nişte insinuări, domnule...

Dl.B.: Da. Şi...mă rog, am dat eu un telefon, şi eu tot nu puteam ieşi din casă şi a zis că vine el. A venit oarecum surescitat, nu ştiu ce, i-am povestit întâlnirea mea cu tovarăşul Burtică şi că s-a discutat problema lui literară şi l-am întrebat: "eşti de acord, dacă vrei să publici o carte...crezi că vei găsi o carte publicabilă, care...Uite, există interesul faţă de problema dumitale, şi nu ştiu ce.. Şi a zis că da, îl interesează foarte mult, că aşteaptă o asemenea rezolvare...

Tov.P: Zău?

Dl.B: Eu i-am spus că am vorbit cu tov. Burtică şi că am discutat cu dânsul problema de a scrie eu unele reportaje şi că vreau să fac asta şi că am fost de acord, iar el a spus:"dar aş vrea să fac eu unele reportaje".

Tov.P: Nu mai spune??

Dl.B: Da,era...şi asta...şi eu m-am bucurat...

Tov.P: Păi, asta-i bine! E pe calea bună.

Dl.B: Da, şi aşa că...

Tov.P: Dar despre tâmpenia asta la care spuneai că te-au invitat şi pe dumneata să semnezi...

Dl.B: Da, mi-a povestit de câteva cazuri, a spus că au primit nişte oameni paşaport rapid şi că pleacă şi..

Tov.P: Şi că a realizat ceva!...Pentru ăia!...

Dl.B: Daa...mă rog! Aspectul ăsta m-a interesat mai puţin.

Tov.P: Deci, discuţia aţi axat-o pe treaba asta...

Dl.B: Da, pe problema lui şi pe rezolvarea problemei lui.

Tov.P: Dar ai încercat să-l temperezi.

Dl.B: Păi acum eu cred că dacă am avut discuţia asta şi dacă o să mergem săptămâna viitoare la tovarăşul secretar, eu cred că...

(...)

Dl.B: A propos, să nu uit. Tovarăşul Burtică a zis că i-a dat Ţepeneag telefon, acum vreo două zile, de la Paris şi că era cam trist, aşa, cam amărât..

Tov.P: Îhî. Dar de ce era amărât?

Dl.B: Nu ştiu. El spune că-i e dor de ţară lui Ţepeneag şi că a făcut şi o boală la ficat pe chestia asta.

Tov.P: Nu-i de mirare. Că într-adevăr te apucă dorul de ţară. El e plecat...de când e plecat?

Dl.B: Nu atât că e plecat, cât problema că chestia cu retragerea cetăţeniei îl mănâncă pe el.

Tov.P: Da, să vedem, că poate că Goma îl trage şi pe Ţepeneag.

Dl.B. Da. Nu ştiu, nu v-am spus că tovarăşul secretar mi-a spus că şi cu problema Ţepeneag s-ar putea găsi o rezolvare.

Tov.P: Ei, probabil că s-a gândit la ceva. Mie nu mi-a spus. Probabil că au ei nişte proiecte, pe la "propagandă", pe acolo. E o treabă bună, ai făcut o treabă bună!.

Dl.B: Ei, servim cultura şi ţara!

Tov.P: Aşa este tăvarăşe Breban, era vorba să-mi dai un nume.

Dl.B.: Da, da, exact. Îl am lângă mine. Aveţi o memorie excepţională. Se cheamă aşa: doamna Dora Maria Călinescu, care a depus pe data de vineri-4 februarie, la sectorul 1, la miliţia asta din colţ cu Ipătescu, pentru America.

Tov.P: Da, da. Da, e de fapt mama lui Matei.

Dl.B: Da, scrieţi şi numele: mama lui Matei Călinescu, că e anexată şi o invitaţie a lui Matei, care e profesor la Universitatea Indiana, Indiana.

Tov.P: Da, e-n regulă. O găsesc, dau telefon.

Dl.B: Pentru asta eu vă mulţumesc în special, tovarăşe general.

Tov.P: N-aveţi de ce. Vă răspund şi eu ca dumneavoastră: servim ţara (amuzament). Caută-l neapărat pe tovarăşul Burtică, pentru că aţi făcut o treabă bună.

Dl.B: Să sperăm că iese cu bine.

Tov.P: Domnule, într-adevăr, e o chestie de surpriză dacă s-a angajat şi la un reportaj.

Dl.B: Da, asta a fost şi surpriza mea.

Tov.P: E perfect! E justificată surpriza. Eh, e un om nestatornic, îl bate vântul."

După câteva zile, Breban se întâlneşte din nou cu Pleşiţă.

"Notă T.O, transcriere a convorbirii titularului cu generalul Pleşiţă din 22 februarie 1977

B: Alo, vă salut tovarăşul general!

P: Tot respectul. Ce vă face piciorul?

B: Uitaţi, acum m-am întors de la partid. A durat mai bine de o oră jumătate întrevederea.

P: Aha, e bine.

B: Şi eu cred că a decurs în condiţiile satisfăcătoare, foarte bune. Adică i s-a spus lui Paul Goma că greşelile pe care le-a făcut, că se învecinează cu trădarea şi aşa mai departe. Şi el a fost profund emoţionat. A avut unele obiecţii: a spus că mai sunt trei oameni arestaţi, tovarăşul secretar pe loc a pus mâna pe telefon, a vorbit cu tovarăşul Stănescu şi s-a dovedit că nu-i adevărat.

P: Care dracu oameni a zis că are?

B: Ştefănescu şi încă unu de la Oradea sau ceva. Da...nu, era o falsă informaţie...

P: Dacă ar fi fost vorba de arestaţi, în primul rând trebuia el arestat, că-i instigator.

B: Da, da i s-a şi spus, că s-a plâns de anumite presiuni, i-a spus: "Nu, nu. Dacă era vorba să fii arestat, ai fi fost arestat". I s-a spus că este spiritul conducerii de partid şi a tovarăşului Nicolae Ceauşescu să nu se ia măsuri administrative, că ideea de conducere, ştiţi?

(...) B: Aţi auzit, ieri? N-aţi auzit. Eugen Ionescu, la "Europa Liberă" a avut un interviu cu Monica Lovinescu, de 10 minute, să-l cereţi că este...

P: Interesant...

B: Interesant. În ce sens? Chiar şi Paul Goma a spus că bătrânul s-a scrântit.

P: S-a zăpăcit.

B: Da. Şi-a permis să ia un ton, faţă de tovarăşul Ceauşescu, inadmisibil pentru...să discuţi aşa cu un şef de stat!

P: Da, e un tâmpit! Da, am să-l cer, mulţumesc.

B: Da, şi chiar vă spun, acum, confidenţial, chiar Goma, pe stradă, mergând la partid, mi-a spus: "dom-le, este inadmisibil cum a vorbit Ionescu". Inadmisibil.

P: Ei, ar trebui influenţat să ia atitudine.

B: Ei, n-o să ia. N-o să ia, bineînţeles. Mai ales că pe el l-a făcut mare scriitor, ceea ce, iarăşi, e fals. Goma nu-i un mare scriitor, dar, mă rog, aşa se umflă lucrurile, ştiţi. Ei cer obiectivitate şi uită-te!

(...)

B: Să vă spun ceva: acum venind acasă, mama aştepta şi zice:"Bine, bine cu Goma, dar cu cartea ta cum rămâne?" şi zic: "uite, mi-a spus tovarăşul Burtică că s-a rezolvat cu cartea, că a dat dispoziţie să meargă la tipar" şi mama mi-a spus acum în bucătărie "să-i mulţumeşti şi tovarăşului Pleşiţă pentru asta".

P: Da, spune-i sărutări de mâini lui mama. "

CNSAS a înaintat Curţii de Apel Bucureşti, pe 4 aprilie, o cerere prin care solicită instanţei să constate calitatea de colaborator al fostei Securităţi a scriitorului Nicolae Alexandru Breban. Primul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 12 septembrie.

Despre închiderea spitalelor şi uciderea copiilor

Declaraţie politică

Despre închiderea spitalelor şi uciderea copiilor

Accesul la sistemul sanitar a devenit un lux în România, ceea ce nu se întâmplă în ţările civilizate. Guvernul Boc ne-a pus în situaţia să putem spune că suntem doar cu numele în Uniunea Europeană. Unde altundeva se închid spitale după criterii absolut arbitrare, fără o cercetare temeinică a impactului asupra populaţiei din zonele respective, la repezeală, după criterii aşa-zis contabiliceşti, care în realitate n-au însă nimic de-a face cu buna guvernare, ci doar cu incompetenţa? Incompetenţă care atentează la viaţa cetăţenilor. Unde altundeva în UE s-a ajuns să se transporte bebeluşii din incubatoare la zeci de kilometri, fiindcă de-a doua zi se închide spitalul, ca şi bolnavii cu perfuziile înfipte în braţe? Numai la noi.

Recent au fost închise 67 de spitale, iar unii pacienţi au fost transportaţi la unităţile spitaliceşti care rămân în stare de funcţionare cu maşini SMURD. Este interesant că numai în Harghita şi Covasna nu se închid spitale. Asta deoarece ministrul Sănătăţii este de la UDMR? Nici nu vreau să-i pronunţ numele. Ciudată coincidenţă. Am văzut imagini cu transportarea bebeluşilor din incubatoare şi m-am înfiorat. Parcă erau cadre dintr-un film de război, unde se evacua un spital la repezeală, fiindcă armatele duşmanilor se apropiau primejdios. Însă nu suntem în faţa unui film, suntem în realitatea anului 2011, iar duşmanul populaţiei este tocmai guvernul ţării.

Pe lângă închiderea spitalelor, în sistemul sanitar se petrec adevărate crime. Crime în masă. De neiertat. Unde numai oamenii cu inimă de câine pot să vină cu scuze şi cu argumente. Cu povestea de zăpăcit naivii a lipsei banilor, în condiţiile în care Guvernul îşi îmbogăţeşte clientela politică şi pe vreme de criză. Este vorba de cazul copiilor bolnavi de cancer.

Aproape 90% din copiii bolnavi de cancer din România sunt nevoiţi să meargă la investigaţii contra cost în afara spitalelor şi să-şi procure singuri o parte din tratament, în condiţiile în care circa 80% dintre ei provin din familii cu venituri sub 500 de lei, potrivit Asociaţiei P.A.V.E.L . “Un procent de 65 -70 la sută din copiii bolnavi de cancer sunt internaţi în Bucureşti la unităţile medicale de specialitate, Fundeni sau Marie Curie. Din păcate, aceşti copii sunt nevoiţi să îşi facă analize de tip RMN sau computer tomograf pe banii părinţilor la o clinică privată şi, mai mult decât atât, o parte din medicaţia prescrisă de medicul specialist trebuie procurată din străinătate”, a precizat recent pentru Newsin Olga-Rodica Cridland, preşedintele Asociaţiei P.A.V.E.L. Asociaţia P.A.V.E.L. (Primind Ajutor, Viaţa Este Luminoasă) este asociaţia părinţilor cu copii bolnavi de cancer, leucemii si anemii grave. Potrivit preşedintelui Asociaţiei P.A.V.E.L., în anumite situaţii costurile pentru investigaţii şi tratament pot depăşi 2.000 de lei, bani nedecontaţi de Casa de Asigurări de Sănătate, motiv pentru care o parte dintre copii sunt nevoiţi să renunţe la tratament sau să îl facă cu întârziere.

La ora actuală, în România sunt 5.000 de copii bolnavi de cancer, şi anual se mai înregistrează alte noi 500 de cazuri. Câţi dintre ei au banii necesari să-şi asigure tratamentul? Puţini, desigur. Iar neasigurarea medicamentelor şi procedurilor are un singur rezultat. Şi acesta este cert- moartea copiilor bolnavi. De aceea, acuzaţia pe care am formulat-o, de crime în masă, nu este nici cu un micron deplasată. Aceasta este România reală. Ca un coşmar.

Cornel Itu

Deputat PSD

The clean side of the shit | CorectPolitics

Bunicul mi-a murit obosit de statul la cozi si de injurat in barba pe comunisti, dupa ce a trecut prin calvarul asteptarii americanilor dupa razboi. Ceea ce nu am cum sa uit, nici sa iert. Sa ierte cine-i in stare.

Dupa 1989, mi-am pus speranta in americani. Ii consideram un model de democratie. Credeam ca o sa-i sprijine pe taranisti si liberali imediat dupa revolutie. Doar nu era sa mearga pe mana FSN si a lui Ion Iliescu, ma gandeam.

Publicarea de catre Wikileaks a unor documente diplomatice ale ambasadei SUA la Bucuresti a actionat asupra mea ca si cum ai aseza un magnet pe o busola. Mi-a aratat ca am fost un naiv in 1990, ca si bunicul dupa razboi, cu sperante desarte. Intr-o telegrama transmisa catre Washington, in 2 februarie 1990, dupa prima mineriada, de catre Jack Matlock, ambasador al SUA in URSS atunci, trimis special in Romania pentru a evolua situația, se preciza:

Continuarea aici

The clean side of the shit | CorectPolitics

Cum omoara copiii guvernantii si presa. Si o reactie a lui Florin Chilian

Primii printr-o politica iresponsabila. Iar ziaristii printr-o tacere la fel de iresponsabila. Permitandu-le politicienilor sa-si exercite nemediatizat iresponsabilitatea criminala. Si ma refer la un caz unde nicio scuza nu sta in picioare. Al copiilor bolnavi de cancer.

In urma nu cu mult timp, am publicat pe platforma "Corect" articolul, scris intr-o exasperare extrema, "De ce ar merita guvernantii sa fie impuscati". Citez din el: "Aceasta entitate numita Romania, ca tara mi-e al naibii de greu s-o numesc, fiindca intr-un stat democratic nu se promoveaza crima in masa ca la noi, nu mai asigura tratamentul gratuit al copiilor bolnavi de cancer. Iar in lipsa tratamentului doar moartea le este rezervata micutilor. Implacabila." Restul textului il gasiti aici.
Am urmarit ce au scris colegii din presa despre acesti copii napastuiti. Mai nimic. Nu stiu cum poti sa te numesti ziarist si sa nu-ti cada degetele nerelatand despre drama acestora si a familiilor lor. Este rusinos, descalificant.
Azi, langa exasperarea mea si-a alaturat exasperarea si cantaretul Florin Chilian. A postat pe siteul sau textul "Nu! Nu guvernantii ar trebui impuscati! Criminala voastra lasitate de "parinti dedicati", lipsa voastra de implicare in social este cea care ucide copii. Mami! Tati! Nu ma simt bine!", incitat de materialul de pe "Corect". Transcriu: "Aud des, prea des si prea de multa vreme scuza asta incarcata de o vina de moarte: "N-am ce face, am copii acasa si sunt obligat sa le dau sa manance." Asa a fost mereu in Romania. In Decembrie '89 a fost asa atunci cand copiii au spalat cu viata lor rusinea asta a voastra de "parinti". Asa a fost si inainte de revolutie, asa este si acum. Lasitatea voastra, lipsa voastra de implicare in social este cea care ucide copii. Voi cu fiecare renuntare la demnitate, cu fiecare privire coborita in pamint sub scuza asta de care mi-e sila a destinului implacabil de "bun parinte" Voi va imbolnaviti copiii de cancer! Voi va ucideti copiii! 50.000 de spectatori la concertul AC/DC! La instaurarea dementei experimentului "Codex Alimentarius" in Romania, ca prima tara de pe planeta nu am vazut pe nimeni pe strazi. Scarboasa voastra descurcareala, credinta imbecila ca voi si copiilor vostri nu puteti pati nimic - toate astea fac sa moara copii prin spitale de cancer. Pana si viermii au mai multa demnitate. Pana si ei au mai multa grija de progeniturile lor. Voi, "parintii" romani, NU!"
Poate ca, dupa luarea de pozitie si a lui Florin Chilian, macar presa o sa trateze subiectul cum se cuvine. Sper. In rest, ca in materialul precedent, ii doresc lui Traian Basescu sa priveasca in ochii unui copil bolnav de cancer. Si sa hahaie dupa poantele de prost-gust care-l caracterizeaza. Daca este in stare.

Alexandru Petria

Text publicat pe Corect

http://news.corect.com/social/cum-omoara-copiii-guvernantii-si-presa-si-o-reactie-lui-florin-chilian

De ce ar merita guvernantii sa fie impuscati | CorectSocial

Un articol de-al meu despre uciderea unor copii
De ce ar merita guvernantii sa fie impuscati | CorectSocial

Internetul si literatura | CorectArts

Un editorial de-al meu...
Internetul si literatura | CorectArts

Scrisorile lui Andrei Pleşu către Nicolae Ceauşescu

Stimate tovarase Secretar General al Partidului,


Ma numesc Andrei Gabriel Plesu si sunt de profesie istoric si critic de arta. Din 1971, cand mi-am incheiat studiile, si pana astazi am inteles sa-mi fac profesiunea cu toata seriozitatea, punandu-ma, cu intreaga mea putere de munca, in slujba artei si culturi romanesti. Am publicat un mare numar de studii si articole in presa curenta am realizat mai multe serii de emisiuni la radio si televiziune si sunt autorul a trei carti, bine primite atat de publicul larg, cat si de specialisti. In istorie, dupa o specializare de aproape doi ani in Republica Federala Germana. In timpul acestei specializari , am tinut la Bonn, Dusseldorf si Dortmund mai multe conferinte despre arta romaneasca, socotind ca este datoria mea de onoare sa o fac cunoscuta si apreciata pretutindeni, la adevarata ei valoare. In 1981 mi s-a decernat premiul pentru critica al Uniunii artistilor Plstci ti, in acelasi an, premiul pentru eseu al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti. Am avut cinstea sa-mi reprezint tara, cu comunicari de specialitate, la felurile congrese si reuniuni internatinale (Berlin-Est, Weimar, Jakarta etc.). Ca secretar al sectiei de critica a Uniunii Artistilor Plastci, am participat la organizarea mai multor expozitii de arta romanesca, in fata si in strainatate.

Am intrat in Partidul Comunist Roman la varsta de 19 ani (1968) si, atat pe linie obsteasca (CA ORGANIZATOR DE GRUPA DE PARTID), cat si pe line profesionala ( ca cercetator la Institutul de Istiria Artei al Academiei de Stiinte Sociale si Politicesi, apoi ca lector universitar la Facultatea de Arte Plastice “N. Grigorescu”) m-am straduit, in ciuda unei sanatati precare ( care ma obliga sa stau, de cativa ani, sub constanta supraveghere medicala), sa fac totul pentru a fi la inaltimea exigentelor epocii noastre, ale politicii noastre din ultimii ani.

Va rog, stimate tovarase Secretar General, sa nu luati raportul de activitate de mai sus drept o lipsa de modestie. El e bilantul firesc de munca al oricarui roman care vrea sa-si serveasca tara cum se cuvine. In lumina acestui bilant, veti intelege cat pot fi de mahnit sa constat ca, dintr-o data, in urma unei imprejurari pe care nu o pot socoti decat accidentala, sunt pus in afara partidului “sectant” si dezlantuit din invatamant si cercetare.

Am avut, intr-adevar ghinionul de a participa cu doi ani in urma , la o conferinta (incluzand o parte teoretica si una practica), ce a avut loc la Institutul de Psihologie si Pedagogie pe tema “meditatiei trancendratale”. Conferinta – la care m-am dus pe linia unei firesti curiozitati intelectuale – mi s-a parut neinteresanta sub raport stiintific, drept care nu am mai frecventat niciuna din urmarile ei , mai mult chiar: am avut ocazia, la scurt timp dupa aceea, sa aduc la cunostinta unui lucrator al Ministerului de Interne opinile mele critice privind “meditatia trancendratala”.

In rezumat, fapta de care sunt vinovat se reduce la audierea unei conferinte publice, organizata intr-un cadru perfect oficial, o conferinta despre care nu aveam motive sa cred ca s-ar desfasura fara aprobarile de rigoare. Cat despre chestionarul pe care l-am completat – ca toti cei de fata – in timpul conferintei, nu se rererea decat la date strict medicale si nu cuprindea niciun angajament de nuanta politica sau religioasa, care sa contarazica adeziunile mele reale la statutul PCR si la Constitutia tarii. Am fost lamurit, ulterior, ca “meditatia transcendretala”, ca organizatie internationala, implica unele aspecte profund negative , de care insa nu putem avea cunostinta acum doi ani, ca urmare a unui singur contact cu reprezentantul ei. Amintind ca pot fi sanctional, totusi, pentru o momentana lipsa de vigilenta, mi se pare, in acelasi timp, greu de acceptat ca ca sanctiunea sa aiba caracterului unui condamnari atat de drastice, ducand nu numai la totala descreditarea politica, ci si la descalificarea mea profesionala. Intre culpa mea reala si consecintele ei imediate ca o uriasa disproportiune care, in spiritul echitatii cu care ne-a obisnuit conducerea noastra de partid si de Stat nu poate sa fie corectata.

Ranit sufleteste de spulberarea intr-o clipa, a atator ani de eforuri entuziaste, si de anularea tuturor proiectelor mele viitoare (legitime la 33 de ani) apelez, tovarase Secretar General la dreapta dumnevoastra omeneasca, rugandu-va sa dispuneti rediscutarea cazului meu, in datele lui obiective. Va asigur ca tot ce doresc e sa-mi dovedesc, in continuare, ca si pana acum, buna-credinta loialitatea fata de tara, participand la procesul de afirmare a valorilor noastre pe plan universal.



Va multumesc,

Andrei Gabriel Plesu

25 mai 1982



Stimate tovarase Secretar General



Pentru o mai buna informare asupra imprejurarilor in care am luat cunostinta de “meditatia transcendentala”, fac urmatoarele precizari: In ianuarie 1981, cand functionam ca lector universitar al Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”, am fost convocat telefonic la Institutul de Psihologie si Pedagogie pentru a audia o conferinta de orientalistica. Invitatia era fireasca, intrucat era cunoscut indeobeste interesul meu pentru artele orientale. Conferinta la care am fost invitat a avut loc intr-un cadru oficial, in prezenta conducatorilor Institutului de Psihologie si a numeroase personalitati ale stiintei si culturii noastre. Nimic nu ma putea face sa ma indoiesc de perfecta legalitate a conferintei in cauza, care, de altfel, ne-a fost prezentata, de la bun inceput, drept un “program experimental” aprobat ca atare de Ministerul Educatiei si Invatamantului si de C.N.S.T. Conferentiarul a declarat ca doreste sa puna la indemana publicului o metoda practica de relaxare, inspirata din filosofia indiana si lipsita de orice implicatii religioase. Aratand ca metoda pe care ne-o va impartasi trebuie adaptata de la caz la caz, pentru fiecare individ in parte, conferentiarul ne-a cerut, in continuare, sa raspundem unui chestionar care sa-i furnizeze principalele noastre date biologice. Chestionarul nu cuprindea decat intrebari cu caracter medical si transmitea altora metoda de relaxare capatata (“mantra”), intrucat, prost aplicata, ea putea deveni daunatoare. Acestei parti teoretice a conferintei, i-a urmat, a doua dimineata, in aceeasi institutie, partea practica. In cadrul unei intalniri individuale, ni s-a transmis procedeul concret ce urma a fi folosit de fiecare din noi, in vederea relaxarii. Pentru a beneficia de aceasta intalnire, individuala, ni s-a cerut o taxa de 100 de lei (specificandu-se ca banii sunt destinati Casei Copilului) si cateva fructe si flori, in semn de omagiu pentru initiatorul metodei cu pricina. Odata intrat in incaperea intalniri individuale cu conferentiarul, am constatat ca, inainte de a-mi transmite “mantra”, el practica un scurt ritual ce cert aspect rligios. Aspectul discutabil al acestui ritual precum si faptul, constatat ulterior, ca asa zisa “mantra” individuala se dadea, nediferentiat, mai multor subiecti, m-au convins de lipsa de temei stiintific a intregului program si de incompatibilitatea lui cu interesele si convingerile mele. Drept care n-am mai participat la nici o alta sedinta.

In concluzie:

1. La data participarii mele la conferinta Institutului de Psihologie, nu puteam sti ce, “dedesupturi” are “meditatia trancedentala” si nu puteam banui ca ea e gazduita de o institutie oficiala, fara aprobarile de rigoare. De aceea nu am ezitat sa audiez conferinta.

2. Elementele cu caracter religios pe care le-am constatat in timpul partii practice a conferintei m-au contrariat si m-au decis sa abandonez prompt experimentul. Nu puteam insa sa stiu in ce consta intalnirea individuala, ininte de lua parte la ea, intrucat nu ni s-a comunicat dinainte cum va decurge respectiva intalnire.

3. Chestionarul semnat de mine nu mi s-a parut a contine date care sa intre in contradictie cu loialtatea mea fata de partid si de stat. De altfel, n-am tainuit continutul lui (si asa-numita “mantra”) de indata ce am avut prilejul sa relatez unui lucrator al Ministerului de Interne toate informatiile cuprinse si in prezentul memoriu.

Acum, cand la aproape doi ani dupa evenimentele relatate mai sus “meditatia transcedentala” a fost demascata ca secta cu o activitate diversionista, imi dau foarte bine seama de gravitatea implicarii mele, fie si de moment, in demonstratia experimentala de la Institutul de Psihologie. Si daca in contextul din ianuarie 1981, nu imi pot gasi o vina obiectiva pentru participarea la conferinta, in perspectiva timpului si in urma lamuririlor suvenite de atunci cu privire la adevarata fata a conf. Stoian, inteleg ce consecinte nefaste putea avea lipsa mea de vigilenta din 1981. Este totusi de la sine inteles ca daca as fi stiut atunci ceea ce stiu astazi despre “meditatia transcendentala”, n-as fi intarziat nicio clipa in sala de conferinta si as fi adus la cunostinta organizatiei de baza opiniile mele critice. Sunt perfect constient ca – potrivit recentei expuneri a Presedintelui tarii la Plenara largita a C.C. al P.C.R. din 1 iunie a.c. – trebuie sa facem totul pentru a preveni manevrele celor care, la adapostul unor manifestari sectante, “vor sa abata omenirea de la problemele majore – fundamentale ale lumii de azi”. Vreau sa sper ca punandu-se in cumpana bunele mele intentii, activitatea mea de pana acum pe de o parte si, pe de alta, lipsa de vigilenta de care am dat dovada, Conducerea de Partid si de stat va so coti ca imi poate acorda sansa sa ma reabilitez, pentru a contribui pe mai departe – dupa puterile mele – la edificarea culturii romanesti contemporane.

Va multumesc,

Andrei Gabriel Plesu”

3 iunie 1982

Scrisoare deschisă către fratele maghiar

Sper că n-o să te superi că te numesc fratele meu. Pot să-ţi spun Attila, şi Béla, şi Miklós, chiar şi Kornél, ca să fii chiar tizul meu. În fond, e o convenţie. N-o să folosesc cuvinte mari, că scriu aceste cuvinte pentru că trăim pe acelaşi loc geografic, că România este sau ar trebui să fie o mare familie. Încerc să fiu doar firesc, familiar. Şi sincer, în primul rând.
Amândoi avem o problemă. Una imensă. Şi care nu suferă amânare. Pe lângă nenorocirile de fiecare zi, legate de preţurile crescute haotic, pe lângă faptul că nu te poţi culca liniştit de grija a ceea ce-o să se întâmple mâine. Şi problema aceasta care priveşte viitorul, dacă stăm să judecăm, are treabă şi cu preţurile, şi cu liniştea somnului. Problema e că ţara este guvernată dezastruos. Neajunsurile economice numai naivii le pot pune doar pe seama crizei mondiale. Şi tu nu cred că eşti un naiv.
Ce mă doare pe mine, cred că te doare şi pe tine. Numai că există o deosebire. Dacă eu reprezint un partid de opoziţie, tu, prin cei pe care i-ai votat, Attila, fără să vrei şi probabil fără să te mai întrebe nimeni, cauţionezi un guvern care distruge ţara. Şi vieţile noastre, tizule Kornél. Îţi place de ce se întâmplă în spitale, de ce se întâmplă cu pensionarii, de toată mizeria care ne înconjoară, că învăţământul este la pământ? Dar oare ce nu mai este la pământ în afara instituţiilor de forţă, represive? Care să fie eficiente ca să ne dea în cap dacă ne strigăm păsurile, la o adică.
Attila, când ai votat cu UDMR, ai sperat că o să fie mai bine. Pentru tine şi copiii tăi. Şi este mai bine? Am ajuns slugile FMI, iar guvernul PD-L a ajuns să fure din banii luaţi pe datorie. Datorie pe care va trebui s-o plătim toţi, şi eu că sunt în opoziţie, şi tu fiindcă UDMR este la putere. Ce-o să le zici copiilor tăi, peste ani, când o să te întrebe de ce tot trebuie să plătim datorii? Că UDMR a fost la guvernare ca să fure clica lui Băsescu şi Boc? N-o să poţi să-i explici că ai urmărit nu ştiu ce drept al maghiarimii, acum când maghiarimea are şi universitate. N-o să te creadă. Şi pe drept cuvânt. Ba, s-ar putea ca peste ani să nu mai fie nici un UDMR, deoarece este real riscul ca să nu mai intre în Parlament dacă îşi menţine asocierea cu o gaşcă de hoţi şi incompetenţi.
Kornél, dacă nu iei atitudine urgent, copiii tăi o să te considere vinovat. Este un moment decisiv. Convinge-i pe parlamentarii din UDMR să nu mai susţină PD-L-ul la guvernare. Să se alăture celor care iubesc această ţară, cărora le pasă de ce se întâmplă cu ea. Ca ardelean, am crescut cu convingerea că maghiarii sunt oameni dintr-o bucată. Că iubesc legalitatea şi echilibrul. Şi România are nevoie de legalitate şi echilibru.
Kornél, sper ca în aceste momente de răscruce să judeci corect şi să acţionezi.

Cu gânduri doar de bine,
Cornel Itu,
Deputat PSD
Vice-lider al Grupului PSD pe Ardeal

Despre lepădături

Cântările bisericeşti şi rugăciunile aduc un plus în literatură ca ploaia pe un acoperiş de tablă, nu ca pe un câmp semănat. Exemplaritatea canoanelor creştine, şi religioase în general, dacă totuşi se transformă în texte literare, cel mai adesea se prăbuşesc în plicticoşenie. Credeţi că Maica Tereza ar fi performat în scris dacă s-ar fi gândit să încerce? Am convingerea că nu. Mai degrabă scriitorul este perceput drept mai uman, mai veridic dacă trage o înjurătură păstoasă decât dacă nazalizează pasaje din Biblie. Totul stă în dozaj, până unde poate împinge creatorul limitele, astfel ca semenii să nu-l ocolească. Desigur, întotdeauna a existat o falie între autorii mari şi percepţia comună a contemporanilor, dar nu la ea mă gândesc. Ce a şocat acum o sută de ani, azi poate că trezeşte abia zâmbete. Mă refer la creatorii criminali, la ucigaşi, la violatori, la apologeţii unor regimuri criminale, criminali prin cuvintele lor.
Discuţia în jurul interzicerii comemorării în Franţa, la 50 de ani după moarte, a lui Louis‑Ferdinand Céline este deosebit de interesantă. Mario Vargas Llosa a scris un text memorabil pe marginea subiectului, « Ticăloşii », unde spune: ”În anii ’60 i am citit diatriba „Bagatelles pour un massacre“ şi mi a venit să vomit în faţa acestui ticălos plin de ură, ocări şi intenţii homicide împotriva evreilor: o adevărată pledoarie pentru prejudecăţi, rasism, cruzime şi prostie. Doctorul Auguste Destouches Céline era un pseudonim pentru omul de condei – nu s a mulţumit să şi verse antisemitismul în pamflete virulente. Există dovezi că, în timpul ocupaţiei germane, a denunţat Gestapoului familii de evrei ascunse sau care şi luaseră nume false, familii care în urma denunţului au fost ulterior deportate. Dacă ar fi fost prins la Eliberare, precis Céline ar fi stat mulţi ani după gratii sau ar fi fost condamnat la moarte şi executat, ca Robert Brasillach.” Celebrul peruan însă subliniază că măsura guvernului francez este o eroare, pledând pentru valoarea literaturii lui Céline.
Nici în literatura română n-am dus nevoie de lepădături. Gradul de vinovăţie al acestora s-a evidenţiat mai puternic cu valoarea. N-ar trebui sărbătorit Sadoveanu pentru că a colaborat cu comuniştii, când puşcăriile gemeau de deţinuţi politici? Nici Eliade şi Cioran pentru simpatiile lor legionare? Ori Păunescu pentru cultul deşănţat al lui Ceauşescu? Dacă omeneşte au fost nişte condamnabili, care nici măcar nu şi-au cerut iertare public pentru purtarea lor, cu sinceritate, atunci să nu-i mai amintim cu prilejuri aniversare? Ar fi o eroare. Cum tot eroare este ca vorbitul despre ticăloşiile unor scriitori valoroşi să fie perceput ca un atac asupra operei lor. Aşa cum se întâmplă la noi, din provincialism cultural.
Alexandru Petria

Elogiu celor care ne suportă

Spună cine ce-o spune, scrisul este o formă de egoism. De retragere orgolioasă în universul minţii. Cu bătaie lungă, mergând în cazurile extreme spre dezinteresul faţă de cei din jur, faţă de propria familie. Obsesia scrisului alungă sau surdinizează momentan până şi dragostea. Nimic nu contează în faţa fanatismului de-a umple pagini peste pagini, cu rezultat incert.
Nu mă refer la scrisul strict ca meserie, care asigură traiul zilnic. La numărul de articole săptămânale impus de vreo redacţie, pentru care iei nişte bani. Am în vedere scrisul literar de pe urma căruia n-ai cum să trăieşti la noi, dar şi cel publicistic, doar din pasiune, acel scris fără de care nu poţi, în absenţa căruia nu te simţi om întreg. Acel scris fără de care simţi că te ia mama Dracului şi n-ai cum să te priveşti în oglindă fără un persistent sentiment al vinovăţiei.
În fond, noi, cei care scriem nu numai pentru pâine suntem nişte anormali. Cei normali se plimbă, fac sex, fac bani, nu-şi rup din timp ca să se asigure mai degrabă cu hemoroizi decât cu nemurire. Normal este să-ţi trăieşti viaţa, s-o consumi până la ultima picătură. Suntem nişte handicapaţi ciudaţi, s-o recunoaştem.
De multe ori, îi spun femeii pe care o iubesc că sunt norocos fiindcă mă suportă. Mai în glumă, mai în serios. Iar pojghiţa glumei îmi menajează doar orgoliul, să nu mint. O întreb cum de stă cu un bărbat destul de hăbăuc în treburile practice, fiind nevoită nu odată să bată un cui când vede că scriu şi n-are cu cine să discute? Ea surâde, doar uneori recunoaşte că nu-i este uşor. Ceea ce ştiu la milimetru, oho. Stând cu un tip ca mine, se sacrifică ca să lase aer handicapului meu, scrisului. Mă consider un caz fericit. Îi mulţumesc pentru asta.
Ideea articolului o aveam în cap de săptămâni. Numai că nu e tocmai lesne să-ţi recunoşti vulnerabilitatea. Şi faptul că omul din proximitatea imediată are o importanţă vitală pentru tine. Că fără el nu ştiu dacă ar fi posibil scrisul. Intenţionam să realizez un elogiu al celor care ne susţin. Al celor care ne suportă egoismul scrisului. Nu ştiu în ce măsură am reuşit. Am măcar scuza sincerităţii.
Alexandru Petria

Astia-s in stare sa traga! | CorectPolitics

In Romania s-a ajuns sa se prefere cartusele in locul spitalelor. Cartusele in locul benzinei la un pret cinstit. Cartusele in locul alimentelor la preturi corecte. Cartusele in locul onoarei.
Astia-s in stare sa traga! | CorectPolitics

Vinovăţia este proporţională cu valoarea? Cazul Groşan

Cu vreo trei ani în urmă, colaborarea cu politia politică a lui Milan Kundera a scandalizat amatorii de literatură. Autorul romanelor de mare succes «Insuportabila uşurătate a fiinţei» sau «Viaţa e în altă parte» a fost acuzat că, în 1950, ar fi povestit Securităţii cehe despre întâlnirea unei studente cu un pilot care dezertase din armată şi revenise clandestin în Cehoslovacia. Victima denunţului a fost arestată şi condamnată la 22 de ani de închisoare. Iubitorii operei lui Kundera au încercat să-i minimalizeze fapta, să-i caute circumstanţe atenuante, punând pe masă ca şi contraargument valoarea indiscutabilă a operei scriitorului.
Pornind de la întâmplarea cu Kundera, mă întrebam dacă vinovaţia unui scriitor este proporţională cu valoarea? Dacă ignomia omului Kundera este mai condamnabilă sau mai scuzabilă fiindcă este un mare scriitor? N-am găsit răspunsul, însă de atunci îl citesc cu inima strânsă pe Kundera. A devenit alt Kundera, ca atunci când descoperi că între picioarele iubitei crezută virgină au poposit şi vărul Georgică, şi vecinul Costică.
Aşa şi cu Ioan Groşan. Care poate să stea valoric lângă Kundera. Şi care-mi place mai mult decât Kundera. Sigur, e o treabă subiectivă, n-am veleităţi de critic literar. De pe urma turnătoriei sale la Securitate, un om a avut de suferit. N-a ajuns la puşcărie, totuşi turnătoria rămâne turnătorie.
Urmărind reacţiile în cazul Groşan, am observat felul în care au scris scriitorii şi ziariştii despre el. Le era lor jenă că sunt nevoiţi să se pronunţe despre o mizerie. De parcă erau cumva ei vinovaţi, nu autorul mizeriei. Simpatia pentru omul Groşan a îndulcit cuvintele. Într-un text justificativ, «Supt vremi», publicat în «Adevărul », Groşan a scris: «Se ştie că orice licean mai răsărit venit de la ţară are - sau cel puţin avea - o obsesie: să intre, spre bucuria părinţilor şi mândria comunităţii din care provenea, la facultate. Eu am intrat din prima, în 1973, al doilea la Filologia clujeană, secţia română principal. Am făcut parte din prima promoţie de absolvenţi de liceu care au fost luaţi în armată imediat după reuşita la facultate. Ameninţarea permanentă în acel stagiu militar termen redus era că, dacă „nu slujim patria" cum se cuvine, adio facultate! Puteam fi, după spusele ofiţerilor, trecuţi oricând la stagiu „normal", de un an şi patru luni, pierzând admiterea. Asta era şi spaima noastră continuă, că nu vom mai ajunge să fim studenţi.» Doamne iartă-mă, dar mai rar o asemenea justificare plină de parvenitism! Conta doar facultatea, nimic altceva. Dacă era neamţ, şi ar fi trăit în Germania lui Hitler, ca să nu piardă facultatea, Groşan ar fi colaborat şi cu Gestapo de spaima gurii ţăranilor din satul lui? Personal, vroiam să aud trei cuvinte de la Groşan: « Îmi pare rău ». Nu le-a rostit.
Alexandru Petria

Tacerea tinerilor | CorectPolitics

Generatia celor de-o varsta cu mine a iesit in strada la sfarsitul lui decembrie 1989. Noi, decreteii. In acele zile, nu ne-am gandit daca o sa murim sau o sa traim. Il uram pe Ceausescu, nu mai suportam. Prezentul comunist tern si perspectiva unui viitor fara orizont a facut sa ne revoltam. Generatia noastra i-a venit de hac dictatorului. Daca as fi avut ocazia, l-as fi impuscat fara ezitate pe Ceausescu in acel decembrie de sperante si sange. Multe din visele de atunci s-au spulberat, n-o sa insist, sunt arhicunoscute. Ma mai consolez ca am inca libertatea cuvantului.
Continuarea aici
Tacerea tinerilor | CorectPolitics

Nebunul care ne-a condus. Pentru controlul psihiatric al politicienilor | CorectPolitics

Am parafrazat titlul celebrei carti „Bolnavii care ne conduc”, de Pierre Accoce si dr. Pierre Rentchnick, ca sa atrag atentia si totodata sa intru rapid in subiect. In noiembrie, anul trecut, pe Agentia de Carte am starnit vii reactii cerand controlul psihiatric al politicienilor romani.
Nebunul care ne-a condus. Pentru controlul psihiatric al politicienilor | CorectPolitics

Poetul Adrian Suciu a scris o scrisoare deschisa catre ambasadorii Americii si Germaniei

Pe lângă că ne simţim zilnic călcaţi în picioare de politicienii români, de destule ori am avut neplăcuta ocazie să observăm că şi unii diplomaţii străini se poartă la Bucureşti ca într-un stat populat de maimuţe, nedemne de respect. Talentatul scriitor Adrian Suciu semnalează o asemenea situaţie:

„Scrisoare deschisă comandantului Secţiei 1 Poliţie Bucureşti, comisar şef de poliţie Dinu Eugen,
Excelenţei-Sale, Mark H. Gittenstein, ambasadorul SUA la Bucureşti,
Excelenţei-Sale, Andreas von Mettenheim, ambasadorul Germaniei la Bucureşti.

La ora 00.30, în noaptea de 25/ 26.01.2011, un grup de indivizi beţi, ieşind din crîşma Die Deutsche Kneippe, situată pe str. Stockholm, nr. 9, tulbură liniştea publică, deşi orarul de funcţionare al crîşmei este doar pînă la ora 23.00. În momentul imediat următor, tulburarea liniştii publice este semnalată telefonic de către mine Dispeceratului Secţiei 1 Poliţie Bucureşti, care trimite un echipaj. Echipajul ajunge după aproximativ 5 minute. Se vede clar din înregistrare că repezentanţii Poliţiei sînt ţinuţi la poartă, deşi o crîşmă este un loc public şi nu un spaţiu privat. După ce reprezentanţii Poliţiei se retrag, încep să iasă din crîşmă şi clienţii, ascunşi pînă atunci, pentru ca poliţiştii să nu poată constata faptul că crîşma este încă deschisă, către ora 1 dimineaţa. Evident, reprezentanţii Poliţiei ar fi putut constata acest lucru intrînd în crîşmă, lucru pe care aveau dreptul să-l facă şi nu stînd la poartă. Prima dată iese un individ frînt de beat, se vede clar din filmare că abia se ţine pe picioare şi că porneşte maşina din 10 mişcări – oo! unde este Poliţia să-l oprească şi să-i ia carnetul de conducere??? Abia în jurul ore 1.20 ies ultimii clienţi din crîşma care avea orar de funcţionare pînă la ora 23.00!!! Între timp, oamenii s-au prins că sînt filmaţi şi se strecoară cît mai discret, precum nişte infractori, din crîşmă. Evident, toate aceste lucruri vor fi confirmate şi de camerele de supraveghere ale crîşmei dacă Poliţia va fi vreodată curioasă să vadă filmările respective.
Stimate dle. Comandant al Secţiei 1 Poliţie, Comisar Şef de Poliţie Dinu Eugen, întrucît această scenă este aproape cotidiană, vă anunţ că voi apela la serviciile Dispeceratului Secţiei 1 Politie DE FIECARE DATĂ CÎND, DUPĂ ORA 23.00, ORA DE ÎNCHIDERE A CRÎŞMEI DIE DEUTSCHE KNEIPPE, SITUATĂ PE STR. STOCKHOLM NR. 9, grupuri de cetăţeni beţi ieşind din această crîşmă vor tulbura liniştea publică. Vă anunţ că, de fiecare dată cînd voi apela numărul Dispeceratului, voi porni camera video şi voi filma întreaga scenă. Mulţumesc uneia dintre subordonatele dvs. care m-a ajutat să înţeleg că trebuie neapărat să filmez scenele acestea, spunîndu-mi că, dacă mai chem. Poliţia, voi fi amendat pentru alarmare nejustificată a organului! De-asemenea, vă rog să transmiteţi subordonaţilor dvs. faptul că au obligaţia legală să ia în considerare toate sesizările cetăţenilor privind tulburarea liniştii publice; dacă dumnealor nu pot face nimic pentru a obliga o crîşmă să respecte orarul de funcţionare, îmi folosesc măcar de probă pe filmare privind ora la care am făcut apelul, ora la care a ajuns echipajul de Poliţie şi faptul că cele reclamate de mine sînt corecte şi în ordinea cronologică menţionată! Toate scenele de acest gen, începînd de astăzi, 26 ianuarie 2011, vor fi filmate integral de către mine, începînd cu apelul la Dispeceratul dvs. şi pînă la ora la care se închide crîşma, după vizita inutilă a echipajului de Poliţie! De asemenea, vă anunţ cu multă bucurie că am ore întregi de filmări interesante, inclusiv filmări în care subordonaţii d-voastră, deşi tulburarea liniştii publice este evidentă, nu iau nici un fel de măsură şi pleacă. Voi decide cînd şi în ce împrejurări voi face publice aceste filmări.
Sigur, Domnule Comandant, înţeleg că vă este greu să luaţi măsuri pentru respectarea orarului de funcţionare al acestei crîşme frecventată mai cu seamă de diplomaţi germani şi americani. Vă rog, însă, avînd în vedere caracterul preventiv al muncii de Poliţie, să vă interesaţi la subordonaţii dvs. privind antecedentele mele. Avînd în vedere că m-am luat deja de git cu un diplomat american beat care se pişa pe un gard pentru că acela m-a numit “dirty Romanian” – “român împuţit” în traducere- şi că numai intervenţia echipajelor de securitate ale Ambasadei SUA l-a scăpat pe americanul nesimţit să fie bătut măr de românul împuţit, că d-voastră nu puteţi lua nici un fel de măsură împotriva diplomaţilor, liberi să fie nesimţiţi, cretini, bădărani, infractori, ucigaşi pe străzile României, vă anunţ că, pe strada mea, dacă Poliţia este incapabilă, o să-mi fac singur dreptate.
Excelenţele-Voastre, Mark H. Gittenstein şi Andreas von Mettenheim, avînd în vedere că foarte mulţi dintre clienţii crîşmei Die Deutsche Kneippe sînt diplomaţi americani şi germani, şi că asist, de ani de zile, la comportamente ale acestora pentru care în tările dv. ar fi reţinuţi sau arestaţi, permiteţi-mi, în calitate de cetăţean român, scriitor şi funcţionar public parlamentar, să-mi exprim indignarea faţă de calitatea umană lamentabilă a unora dintre subordonaţii dvs. aflaţi la post în România, care îşi permit să tulbure liniştea publică, să şofeze beţi şi să se manifeste nedemn. Avînd în vedere că Poliţia română este neputincioasă în a impune respectarea legii de către diplomaţi, neputind nici macar sa-i amendeze, mă declar scîrbit de faptul că unii dintre subordonaţii dvs. îşi permit, la adăpostul imunităţii diplomatice, comportamente de maidan. Cum nu am altă posibilitate de a reacţiona, vă anunţ public faptul că, începînd de astăzi, 26 ianuarie 2011, voi anunţa Poliţia de fiecare dată cînd, după ora 23.00, diplomaţi euforici şi angajaţi ai Ambasadelor dvs. vor tulbura liniştea publică pe str. Stockholm. În acelaşi timp, voi filma integral scenele respective, urmînd să vă identificaţi d-voastră subordonaţii din filmările pe care le voi posta, de fiecare dată, pe internet. Ar trebui să vă fie jenă să ne vorbiţi despre justiţie şi respectarea legii cîtă vreme unii dintre subordonaţii dvs. se comportă, în România, lipsit de orice respect faţă de legea română şi de cetăţenii României!
ÎN FOND, NU CER ALTCEVA DECÎT CA O CRÎŞMĂ SĂ-ŞI RESPECTE ORARUL DE FUNCŢIONARE!!! DACĂ TOATĂ AUTORITATEA STATULUI ROMÂN SE OPREŞTE ÎN FAŢA UNEI CRÎŞME, ATUNCI NU-MI RĂMÎNE DECÎT SĂ CONSIDER CU MAXIMĂ SERIOZITATE VARIANTA DE A LUA LEGEA ÎN PROPRIILE MELE MÎINI!!! CEI CARE MĂ CUNOSC ŞTIU CĂ AM ŞI RESURSELE ŞI INTELIGENŢA NECESARE! MI-E RUŞINE CĂ SÎNT CETĂŢEAN AL UNUI STAT INCAPABIL SĂ OBLIGE O CRÎŞMĂ SĂ-ŞI RESPECTE ORARUL DE FUNCŢIONARE DAR ŞI MAI RUŞINE TREBUIE SĂ LE FIE CELOR CARE AU ADUS STATUL ROMÂN ÎNTR-UN ASEMENEA HAL!!!
În treacăt fie spus, organele statului ar trebui să fie atente şi la faptul că regimul fiscal al crîşmelor este diferit după ora 23.00, dar cine mai poate fi sensibil la un subiect atît de mărunt într-o ţară în care nimeni nu mai respectă nimic iar autoritatea statului se topeşte în faţa porţii unei crîşme din Sectorul 1?(…)
Adrian Suciu”

Am oferit spaţiu pentru prezentarea acestui caz, chit că nu are importanţa cine ştie cărei malversaţiuni cu care ne potopeşte realitatea, deoarece şi din astfel de lucruri mărunte, prin acumulare, se nasc şi se alimentează resentimentele. Şi nu cred că americanii şi nemţii au nevoie de aşa ceva.
Felicitări pentru civism, Adrian Suciu!
Alexandru Petria

Dincolo de defularile zgomotoase | CorectPolitics

M-au socat ieri, ca si pe Marius Pieleanu, ofiterii care l-au salutat, cu mana la cascheta, pe Basescu. Aceiasi i-au strans si mana, in timp ce colegii lor pensionati sunt umiliti. Daca aveau onoare, chiar daca-l salutau, nu-i strangeau mana si-i aruncau si vreo doua de la obraz. Scurt, militareste. Ca un semnal. Macar din camaraderie cu cadrele militare cu pensiile diminuate ilegal. Ar fi fost impuscati? Nu. Dar lasitatea poarta si uniforma armatei. Iar armata se afla in topul increderii populatiei.
Dincolo de defularile zgomotoase | CorectPolitics

Cat de indignati sunt romanii? | CorectPolitics

Pot fi arestati Boc si ceilalti implicati in nerespectarea hotararilor judecatoresti? Da, dar numai dupa ce-o sa fie maturati de la putere, incepand cu Basescu. Nu stiu insa cat de indigati sunt romanii. Fiindca revolta in absenta indignarii seamana cu un autoturism fara roti, pe butuci.
Cat de indignati sunt romanii? | CorectPolitics