Ai carte... Şi parte...

Triumful populismului

Băsescu a ieşit învingător. N-am vrut să se întâmple, dar a fost votat covârşitor. Păcat că se votează pe oameni, nu pe principii.

Cine l-a impuscat pe Kennedy?

O noua expertiza balistica bazata pe metode moderne de calcul statistic si analiza chimica demonstreaza stiintific ca Lee Oswald nu a fost singurul tragator implicat in asasinarea presedintelui american John F. Kennedy in 1963, relateaza AFP.

Acuzată că a tăiat penisul unui bebeluş

O doctorita din Tulcea este acuzata ca ar fi macelarit penisul unui bebelus de patru luni. Potrivit mamei copilului, evenimentul s-a petrecut miercuri, in incinta Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Tulcea. Colegiul Medicilor Tulcea cerceteaza acuzatiile care se aduc medicului dermatolog Elena Radu.

Cum se poate frauda votul

Asociatia Pro Democratia (APD) trage un semnal de alarma asupra existentei unor metode de fraudare utilizate in scrutinurile electorale anterioare si subliniaza gravele sanctiuni la care se expun cetatenii si membrii birourilor electorale ale sectiilor de votare care se lasa antrenati in astfel de practici.

# Turismul electoral - Votarea, in mai multe sectii, pe liste suplimentare

# Suveica/Stafeta - Cetatenii primesc un buletin de vot cu insemnul „votat” cand intra in sectia de votare si dau unul nevotat cand ies

# Urna mobila - Utilizarea abuziva a urnei mobile pentru a obtine votul unor persoane care nu se afla in situatia de a fi netransportabile

# Votarea “proportionala” - Daca, la sfarsitul zilei, ramane un numar mare de buletine nefolosite, reprezentantii BESV pot cadea de acord sa le imparta intre ei si sa le introduca, stampilate, in urna

# Mita electorala - Oferirea de produse sau bani cetatenilor pentru ca acestia sa voteze intr-un anumit fel

# Amenintarea electoratului - Intimidarea electorilor, prin diverse metode, de la violenta verbala la folosirea armelor, inclusiv prin mesageri

# Cresterea procentului de participare - Invalidarea buletinelor ramase nefolosite pentru a creste astfel procentul participarii la vot

# Votul in numele altora - O persoana vine la sectia de votare cu buletinul unor prieteni/rude si voteaza si pentru acestia

# Votul in familie - „Capul” familiei le impune celorlalti membri ai familiei cum sa voteze

Majoritatea acestor metode se pedepsesc cu inchisoare, termenele variind intre sase luni si sapte ani.

Am pariat corect pe Radu Afrim

Anul trecut, după ce Radu Afrim a luat pentru prima oară premiul Uniter pentru cel mai bun regizor, am propus să fie numit cetăţean de onoare al Becleanului, oraşul său natal, cu toate că unii consilieri locali au fost împotrivă. Este de amintit că primarul Nicolae Moldovan a îmbrăţişat entuziast ideea. Numai după un an s-a dovedit, încă o dată, că părerea lor nu denota un exces de inteligentă şi pricepere în cele artistice. Şi că noi am pariat corect pe Radu Afrim; de fapt nici n-a fost dificil, ci o încercare de validare pe plan local a unei evidenţe naţionale… Consilierii care au făcut nazuri n-au constientizat că nu-i fac o favoare lui Afrim, situaţia stând invers, regizorul făcând onoare oraşului. Aceasta este perspectiva decentă. Alta se afundă rizibil în prostie.
Premiul pentru cel mai bun regizor, transmite Ziare.com, la Gala Premiilor Uniter 2007, i-a fost acordat lui Radu Afrim, pentru regia spectacolului “joi.megaJoy”, de la Teatrul Odeon din Bucuresti.
Pentru această secţiune a mai fost nominalizat Alexandru Tocilescu, pentru regia spectacolului “Elizaveta Bam”, de la Teatrul Bulandra din Bucureşti.
Andrei Şerban, care se afla şi el printre aspiranţii acestui premiu, pentru regia spectacolului “Purificare”, de la Teatrul Naţional din Cluj, a refuzat nominalizarea, pentru că, a spus el: “aceste premii au devenit progresiv previzibile, părând adesea că servesc interese private. Pur şi simplu, nu doresc ca numele meu să fie implicat în acest context.”
Radu Afrim a absolvit Facultatea de Litere (1995) şi cea de Teatru (2000), ambele la Universitatea “Babeş-Bolyai”. Şi-a început cariera de regizor la Teatrul din Târgu-Mureş şi Cluj, iar, din 2001, a început colaborarea cu Teatrul Luni, de la Green Hours.
Printre spectacolele montate de Radu Afrim, se numără: “No Mom`s Land”, la Teatrul Luni de la Green Hours, “De ce fierbe copilul în mămăligă?” sau “Trei surori”, ambele la Teatrul Odeon.
Anul trecut, la Gala Premiilor Uniter, a câştigat premiul pentru cea mai bună regie, cu spectacolul “Plastilina” de Vasili Sigariov, de la Teatrul “Toma Caragiu” din Ploieşti.
Aurelia VLASIN
Alexandru PETRIA

Plagiator al prietenului care s-a sinucis?

Acest articol ar fi trebuit să-l scriu în Postul Mare al Paştilor când unii pobabil au mustrări de conştiinţă şi mai dau pe la biserică ca prin spovedanie să se debaraseze de ele. Dar m-am gândit că nici acum nu este târziu, având în vedere că până la Rusalii se spune că poarta Raiului este deschisă pentru cei ce-şi mărturisesc păcatele.

Nicolae Avram din Beclean a crescut la Centrul de Plasament sau Casa de Copii, cum i se mai spunea, împreună cu un bun prieten de-al lui, Aurel Onişor, un băiat foarte talentat în ale poeziei care, după ce s-a căsătorit, s-a sinucis la o vârstă destul de tânără (douăzeci şi ceva de ani) lăsând manuscrisele sale amicului Nicolae Avram.
Prin 1997, când noi ne-am mutat la Beclean, soţul meu, Alexandru Petria, care auzise de acest poet, l-a rugat pe Avram să-i dea o parte din manuscrise pentru a le publica în revista “România Literară”. A vorbit cu redactorul şef al celei mai prestigioase publicaţii culturale din ţară, Alex. Ştefănescu, iar acesta a fost de acord, mai ales că era vorba de un poet mort. Dar Nicolae Avram întârzia să apară cu manuscrisele, împotriva înţelegerii, motivând că trebuie să le caute etc., deşi eram vecini şi venea des pe la noi. Am aflat că şi Avram luase mai multe premii la diferite concursuri naţionale după moartea lui Onişor, şi se lăuda că va publica o carte de poezie, dar mai are ceva de corectat la poeme. Nu după mult timp i-a ieşit, sub semnătura sa, volumul intitulat “Cântece de sinucigaş”, cu nişte poeme care te lăsau fără suflare la cât erau de bune (vreau să vă spun că sunt cititoare de poezie modernă şi am poeţi preferaţi: Ion Mureşan, soţul meu, Angela Marinescu, Viorel Moldovan, Adrian Mihai Bumb, Sorin Gârjan, Graţian Ilie Simion, Marta Petreu ş.a.m.d.). Între timp, Avram se angajase la cotidianul “Mesagerul” ca şi corespondent de Beclean. I-am citit articolele, în mare parte ştiri, tot în mare parte corectate de către cei de la redacţie (asta am aflat ulterior chiar de la directorul acestui ziar, Emil Dreptate). Uneori scria urechistic, nedocumentat, fapt pentru care a fost şi dat afară în final. Am avut de pe atunci o bănuială în ce priveşte manuscrisele şi un semn de întrebare, dar mi-am zis că nu se poate. Acesta ar fi un păcat strigător la cer. Mi-am impus că trebuie să uit asta şi să aştept să apară a doua carte, deşi, pe la colţuri, unii care l-au cunoscut pe Onişor mai şopteau câte ceva…
Dă Dumnezeu şi Nicolae Avram, ori în disperarea lui de a câştiga un ban sau vrând să ne copieze pe noi (i-a copiat soţului meu un articol din săptămânalul “Monitorul de Someş”, cu semne de punctuaţie cu tot, deşi el i-a zis să preia numai informaţia) a editat şi el un ziar. Şi apoi ţine-te să nu leşini. După ce că nu semnează un articol, în locul semnăturii lui apare semnătura bietei poete sud-americane moarte Gabriela Mistral, mai nou devenit Gabriel Mistral. Să nu pui tu semnătura pe articolele din ziarul tău... Să nu semnezi un editorial în propria gazetă, dacă eşti scriitor, este o violare a logicii…! Despre stilul materialelor din “Jurnalul de Someş” nici nu mai vorbesc. Cer şi pământ între metafore folosite în carte şi articolele din ziar. Greşeli de limbă la greu, contraziceri, lucruri rizibile. Mi-am zis că poate Avram ăsta s-a prostit şi mai tare... Era o justificare. În ultimul număr apare un titlu pe prima pagină: “Mafioţii, trimişi în judecată”. Este vorba de un grup de tineri infractori din Beclean arestaţi, pe care, acum un an, după ce au fost ridicaţi de DICOT, el, într-un articol al ziarului îi făcea oameni cinstiţi, dacă nu îngeraşi, şi că de vină era Procuratura, Presa şi Poliţia pentru că au fost deranjaţi. Şi altele, şi altele...
Dar stop! Am aflat de la un prieten că i-a ieşit şi cea de-a doua carte. Şi umblă-n stânga, umblă-n dreapta după carte, deoarece scriitorii din Beclean pe care i-am întrebat habar n-aveau. Mă întrebam ce a scris Avram în cartea asta de nu circulă.
Am găsit-o până la urmă. “Litanii pentru diavol” se numeşte, şi este postfaţată de un critic apreciat, Mircea A. Diaconu. Citind-o, am avut o dublă surpriză. În primul rând, poemele sunt bune, în mai toate se vorbeşte despre moarte, despre întâlnirea cu ea, cu metafore alese; în unele autorul vorbeşte despre o fetiţă. În al doilea rând, parcă unele dintre poeme sunt lucrate la două mâini. Este vorba de o actualizare ciudată, apar versuri unde nu-şi au locul: “ (O culesese poliţia politică din lanul de cânepă/ Pentru că-şi spălase amărăciunea în apele râului seara./ Fumase canabis, tăiase capetele/ Pruncilor săi/ Invocase cele treizeci şi trei de spirite astrale/ Din ordinul berbecului/ Negru”. (din volumul “Litanii pentru diavol”.
Vai, ce uitucă sunt: am uitat să precizez că în urma poetului care s-a sinucis a rămas o fetiţă, iar Nicolae Avram nu are copii, duce o viaţă tihnită alături de soţia lui şi, după felul cum arată, pare să să n-aibă drame majore. Iar criticul din Moldova, Mircea A. Diaconu, care nu cunoaşte povestea redată mai sus, spune: “Citesc poemele de acum ale lui Nicolae Avram ca pe nişte noi şi la fel de viguroase “cântece de sinucigaş””. Aurel Onişor s-a sinucis, Avram editează poeme.
Aurelia VLASIN

P.S. Cine deţine manuscrise de-ale lui Onişor este rugat să ne contacteze. Vrem să le publicăm, să realizăm ce n-a făcut prietenul său nedespărţit Avram în atâţia ani…










A





b

Şi banii pot să fie sexy...

Demitere cu cântec la Ministerul Justiţiei

Punct de vedere oficial al Ministerului Justiţiei
cu privire la acuzaţiile aduse de fostul şef al Corpului de Control, Paul Dumitriu


1. Paul Dumitriu a fost delegat pe funcţia de director al Corupui de Control al Ministrului Justiţiei, delegare ce a încetat la data de 7 mai 2007;
2. Din aceeaşi dată, 7 mai, a fost delegat pe aceeaşi funcţie procurorul Humulescu Emanuel, detaşat cu acordul procurorului şef, Daniel Morar, de la Departamentul Naţional Anticorupţie pentru a completa echipa de control al MJ;
3. În acest context semnalăm precaritatea actelor de control efectuate sub conducerea domnului Dumitriu;
4. Raportul de control privind activitatea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor efectuat de Paul Dumitriu vine în contradicţie cu raportul de audit al Direcţiei Audit Public Intern.
DEPARTAMENTUL DE COMUNICARE

Discursul integral al lui Băsescu de la Cluj

Bine v-am gasit ardeleni!
Voi mi-ati dat cele mai multe voturi pentru a deveni presedintele romanilor. Pentru asta, va multumesc. Si pentru ca Ardealul a fost cel care, pe regiuni, mi-a dat cele mai multe voturi, vreau sa discutam putin.

Poate aflam de ce cei 322 au votat suspendarea presedintelui. Pana la urma ce am facut? Am avut curajul pe ccare niciunul din cei doi presedinti dinaintea mea nu l-au avut. Acela de a condamna crimele comunismului. Am gresit?

Am avut curaj sa pun capat unui sistem de santaj al politicienilor si al oamenilor raspinditi peste tot in tara, transferand 1.5 milioane de dosare ale fostei Securitati la CNSAS. Am gresit? Numai asa putem fi liberi, daca nu suntem santajabili.

Am condamnat si am respins in vara lui 2005 Pactul Ribbentrop-Molotov prin care o bucata mare din trupul tarii a fost rupta abuziv. Am gresit?

Am avut curaj sa duc problemele adevarate ale romanilor din Moldova si din Bucovina de Nord la Casa Alba, la Consiliul European si in Parlamentul de la Strasbourg. Am gresit?

Am avut curaj ca impreuna cu Monica Macovei sa spunem colegilor nostri din politica ‘luati mana de pe justitie, lasati procurorii si judecatorii sa-si faca treaba’. Am gresit?

Am avut curaj sa vorbesc despre baietii destepti din energie, acolo unde baietii destepti cumpara energia cu 24 de dolari megawatt-ul, iar populatia o cumpara cu 120 de dolari. Am gresit?

Am avut curaj sa atentionez, si dupa revenire vom incepe sa dezbatem serios, despre ceea ce se intampla in sistemult de achizitii al medicamentelor. Va asigur ca acolo oligarhii, ticalosii, au o profitabilitate care o depaseste mult pe ale celor din energie. Numai ca hotia din achizitia de medicamente inseamna pierderea multor vieti de oameni.

Gresesc daca le cer sa apara in fata procurorilor si judecatorilor pe aceia care de ani de zile nu vor sa organizeze licitatii? Cu siguranta nu.

Si aproape este dureros sa constati ca au ajuns sa iasa in strada bolnavii de diabet si de cancer, in urma unor decizii ale Guvernului Romaniei de a nu organiza licitatii pentru achizitia de medicamente, astfel incat tot clientela sa fie cea care beneficiaza de sumele uriase alocate Ministerului Sanatatii.

Din acest motiv trebuie sa privim cu ingrijorare la ce se intampla azi in justitie.

Atunci cand un ministru indrazneste sa ceara revocarea unor procuror care ancheteaza dosarul lui Marko Bela, dosarul lui Voiculescu, dosarul baronului de Gorj al PNL-ului, atunci cand aceste lucruri se intampla intelegem de ce a trebuit sa dispara din guvern PD-ul, cu tot cu Monica Macovei, si de ce a trebuit sa dispara de la Cotreoceni presedintele ales al romanilor.

Dragii mei,
Avem o situatia pe care vreau sa o stiti de la mine si vreau s-o stiti asa cum v-o prezinta un presedinte ales, responsabil de ceea ce spune.

Romania are institutii democratice, care sa ne permita sa asiguram sanse egale tututor romanilor, fie ca vorbim de tineri, fie ca vorbim de oameni care vor sa faca proiecte, fie ca vorbim de oameni in varsta.

Prob pe care Romania o are acume e ca institutiile democratice ale statului sunt controloate de un grup restrans de oameni care de cele mai multe ori indreapta decizia politica spre interesul lor, nu spre interesul general.

Ma auziti vorbind de ceva vreme de oligarhii tranzitiei, care vor sa continue sa controleze viata de zi cu zi a romanilor. Foarte multi spun ‘cine sunt acestia?’, ca si cum nu i-ar stii, ma refer mai ales la ziaristi.

Pentru a nu avea dubii, ii enumar chiar acum:
- Dinu Patriciu, alaturi de Calin Popescu Tariceanu, Dinu Patriciu ca adevarat conducator al PNL si a guvernului.
- Dan Voiculescu, un alt om care de 17 ani influenteaza decizii politice in favoarea lui.
- Dan Ioan Popescu - omul care a pus bazele sistemului ticalosit din vanzarea de energie.
- Attila Verestoly - omul care are pretentia ca da de mancare romanilor. A reusit sa faca si sa controleze bonurile care se dau salariatilor din diferitele institutii. Le-o fi luat oare prin licitatie? Nu, le-a luat prin sustinere politica.
- Viorel Hrebenciuc - sforarul si artizanul acestui act de suspendare a presedintelui Romanie, alaturi de, din pacate, un fost presedinte, Ion Iliescu.
- Ion Iliescu - inspaimantat ca refuz sa fac interventii pentru ca dosarul Revolutiei si dosarul Mineriadei din ‘90 sa fie stopate.

Va asigur ca dincolo de acesti oligarhi e o retea intreaga la nivel central, cu ramificatii la baronii din teritoriu. Acesti oameni controleaza deciziile la nivel judetean si la nivel central. Asa a fost posibil sa se dea legi si ordonante de guvern in favoare unor persoane.

Aceasta oligarhie nu suprima dreptatea, functionarea corecta a institutiilor statului, functionarea justitie. Ei stiu foarte bine ca in momentul in care justitia nu mai e controlata politic, ei raspund in fata legii. Impreuna cu Monica Macovei am reusit sa dam independenta justitiei, sa dam oamenilor din justitie sentimentul ca sunt singurii responsabili de aplicarea legii.

Faptul ca obiectivul schimbarii ministrului Justitiei si a presedintelui Romaniei e accesul la controlul politic al justitiei e probat de ceea ce ministrul actual al justitiei a facut zilele trecute, atacand procurorul care instrumenteaza dosare ale oligarhilor pe care i-am mentionat inainte.

Cer public demisia imediata a actualului ministru al Justitiei. Nu o fac politic, nu o fac pentru ca vreau sa fac un joc politic. O fac pentru ca am obligatia sa o fac in calitate de presedinte ales al romanilor.

Orice incercare de a subordona justitia va primi din partea mea, din partea poporului roman, din partea societatii civile, o reactie extrem de dura impotriva celor care vor mai incerca sa controleze procurorii si judecatorii.

Acest ministru al Justitiei care doreste sa duca la indeplinire obiectivul acestei mascarade, readucerea sub control a justitiei, trebuie sa plece imediat. Asta pentru ca asa e normal intr-o democratie.

Sigur, daca ne luam dupa primul ministru Calin Popescu Tariceanu acest lucru nu trebuie sa se intample. Dansul are antrenamentul interventiilor in justitie pentru prietenul Patriciu. A chemat-o pe Monica Macovei in biroul lui s-o atentioneze, a sunat la procurorul general, mi-a trimis mie mesaje.

La fel cum si Marko Bela crede ca daca anchetezi un membru de frunte al UDMR este atac la minoritati.

I-as duce aminte domnului Marko Bela ca orice roman si orice etnic maghiar, daca greseste, plateste in fata legii, la fel cum platesc si etnicii rromi, si etnicii albanezi, si etnicii turci. Dar domnia sa crede ca daca e in varful UDMR nu trebuie sa plateasca. Sau ministrul Nagy nu trebuie sa plateasca.

Sa ne punem singuri o intrebare: oare ce i-a suparat pe toti acesti oameni? Adevarul ii supara, dreptatea ii supara. Si ii uneste formidabil coruptia. Numai asa se explica cum este posibil ca marele patriot Vadim Tudor sa se pupe cu marele patriot Marko Bela, sa-si dea mana peste urna de vot. Cum o fi posibil ca urmasii Bratienilor, Patriciu si Tariceanu, sa se pupe cu Vadim deasupra urnei.

Toate acestea ne arata ca PSD, PNL, UDMR, PRM, PC au o singura religie si un singur crez: furtul. Acestia sunt oligarhii care nu vad alta solutie decat sa fie uniti in fata pericolului, care pentru este este ca justitia sa-si faca treaba.

Eu nu vorbesc de electoratul acestor partide. Ei i-au sustinut pe conducatorii acestor partide pentru ca au crezut ca au solutii politice. Ceea ce fac din ianuarie pana acum arata ca isi fura propriul electorat. Acesti oameni nu mai au nici atata bun-simt fata de propriul lor electoral. Isi mint si isi insala propriul electorat.

Vreau sa fiu sustinut de toti cei care traditional au sustinut candidatura mea, sa fiu sustinut de toti romanii cinstiti, de toti romanii care cred intr-o Romanie moderna, in care sa putem trai cum traiesc europenii civilizati.

Dragii mei, va iubesc, va iubesc enorm!
Cred atat de mult in poporul roman, cum nu va imaginati!

Vreau sa stiti ce voi face dupa ce ma intorc la Cotroceni. Primul si cel mai important lucru e sa reformam clasa politica. Asta inseamna un inceput care poate fi facut prin introducerea votului uninominal.

Daca pana la sfarsitul lunii iunie, asa cum s-au angajat, partidele nu fac legea electorala, astfel incat votul uninominal sa fie aplicat de la alegerile din 2008, ne vom intalni la un nou referendum in toamna, pentru ca poporul sa oblige parlamentul sa introduca votul uninominal.

Un alt lucru, pe care partidele politice mi l-au promis in 2005, este nevoia de revizui Constitutia, astfel incat institutiile statului sa aiba reglementari clare, sa nu mai ajungem in situatia de blocaj cum suntem acum.

sa reformam Parlamentul, sa propunem un Parlament unicameral. Sau daca vom ajunge la concluzia ca Parlamentul Romaniei trebuie sa aiba doua camere, va trebui ca numarul parlamentarilor sa fie redus cu cel putin 30-40%.

Trebuie sa dam sanse tinerilor sa aiba acces la fondurile de la ue, sa ne dezvoltam sistemul de autostrazi, sistemul de protectie impotriva inundatiilor.

Iar votul dumneavoastra nu va face nimic altceva decat va obliga parlamentul sa respecte optiunea pe care o veti face pe 19 mai. Va asigur ca in perioada urmatoare revenirii la Cotroceni nu voi negocia cu oligarhii viitorul poporului roman.

Va ramane pentru mine un lucru esential: acela de a reprezenta in fiecare zi, prin toate actiunile mele, prin toate actele mele, interesele romanilor.

Anonimii versus referendumul

De câteva săptămâni, pe buzele tuturor românilor este subiectul fierbinte al demiterii preşedintelui de către cei 322 parlamentari. Se dau pronosticuri, se fac pariuri, se comentează, se iscă certuri între fraţi vizavi de legitimitatea demersului membrilor celor două camere ale parlamentului...
Din punctul de vedere al majorităţii alegătorilor lucrurile stau simplu: preşedintele a fost ales prin vot direct, în timp ce parlamentarii şi-au obţinut mandatele datorită prezenţei pe lista unuia dintre partidele ce au câştigat puterea politică. Prin urmare, cu excepţia candidaţilor independenţi, parlamentarii nu au fost mandataţi de către alegători să se exprime în numele lor. Acesta este motivul pentru care decizia lor trebuie întărită de votul electoratului.
Însă tocmai aici este problema: Traian Băsescu a fost învestit în cea mai înaltă demnitate din stat de către majoritatea electoratului. Chiar dacă pentru mulţi români „Să trăiţi bine!“ pare acum o urare plină de cinism, nu mulţi ar opta pentru schimbarea preşedintelui din funcţie, întrucât – în cazul declanşării alegerilor anticipare – bătălia pentru Cotroceni s-ar da între suspendatul Băsescu şi Gigi Becali ori C.V. Tudor (cotaţi pe locurile al doilea, respectiv al treilea în ce priveşte încrederea de care se bucură în popor, conform sondajelor de opinie de dinainte de izbucnirea scandalului), aşadar Traian Băsescu ar redeveni primul om în stat. Se încearcă, în disperare de cauză, schimbarea Constituţiei, din dorinţa de a i se bloca suspendatului toate căile de revenire în fruntea statului.
Ce să înţeleagă din aceste jocuri politice electoratul de care clasa politică îşi aminteşte doar în preajma alegerilor? Că Traian Băsescu este indezirabil pentru clasa politică românească? Că, într-adevăr, acţiunile sale au stârnit temerile „oligarhilor“ şi ale „baronilor“? Ori că trăim într-o ţară în care, dacă preşedintele îndrăzneşte a se pune de-a curmezişul voinţei majorităţii parlamentarilor, îşi semnează actul de sinucidere politică?
Indiferent de răspunsul la aceste întrebări, devine evident că se doreşte ca votul nostru, al alegătorilor anonimi şi umili, să valoreze şi mai puţin decât acum. Dacă ni se interzice să ne pedepsim preşedintele la sfârşitul mandatului pentru care l-am votat înseamnă că ne-am prezentat la urne degeaba şi că am putea foarte bine ca, în loc să ne exersăm un drept democratic, să ne jucăm de-a alegerile – ca până în 1989, când noi îi votam pe Bulă ori pe Lulu şi ne alegeam tot cu Ceauşescu.
Fie în urma referendumului, fie în urma alegerilor anticipate, Traian Băsescu îşi va confirma fotoliul de preşedinte, iar acest scandal pe banii noştri se va ostoi, pentru a face loc altuia (răzbunării prezidenţiale, căci „obrăznicia“ celor 322 ce au ignorat recomandările Curţii Constituţionale nu poate rămâne nepedepsită!).
Deranjant este însă altceva: circul de pe scena politică românească îi îndepărtează pe senatorii şi deputaţii din parlament de realitatea istorică a intrării României în Uniunea Europeană.
Ocupaţi să scuipe cu invective la adresa preşedintelui ori a premierului, în funcţie de apartenenţa la o tabără sau alta, uită că problemele omului simplu sunt altele. Cei care au aruncat o privire peste gard, la vecinii integraţi în valul anterior, la unguri de pildă, ştiu în ce culori se vede viitorul pentru contribuabilul trăitor din salariul mediu pe economie de 300 euro.
Şi parcă ne-am dori să iasă cineva în faţă să ne spună nu numai că avem obligaţia de a ne anestezia mielul de Paşti înainte de a-l sacrifica igienic în abator (deoarece aşa vrea UE). Ci şi că preţul apei, al curentului, al benzinei şi gazului metan îl vom plăti în curând ca neamţul sau francezul căruia îi virează patronul în cont 1500 de euro la sfârşit de lună pentru cele 25 de zile lucrate; ori că în curând impozitele noastre pe clădiri şi maşini vor fi mai mari decât ale aceluiaşi neamţ sau francez... Sau să îşi asume careva dintre aceiaşi parlamentari responsabilitatea de a-i face pe ţărani să înţeleagă câte vaci cu viţei vor trebui să vândă la anul în târg ca să-şi plătească impozitul pe hectarul lui de teren agricol. Ori măcar să-i dea de înţeles vecinului meu care trăieşte cu toată familia de pe urma magazinului din uscătoria de la parterul blocului că azi-mâine va fi nevoit să intre în şomaj, căci regulile europene nu-i mai dau voie să vândă dero, macaroane şi pâine într-un spaţiu de doar 6 metri pătraţi...
Acum mai bine de două mii de ani, latinii susţineau că Vox populi, vox dei, adică vocea poporului este vocea zeilor. Glasul poporului s-a auzit în 2004 când l-a ales pe Traian Băsescu preşedinte. Azi însă dictonul străbunilor romani ar trebui să sune Non populi, sed... leii, căci omul simplu nu a mai rămas decât o cifră în statistici, atâta vreme cât o mână de post-decembrişti milionari în dolari îi ignoră complet voinţa şi dictează evoluţia politică şi economică a ţării fără a-şi întoarce, măcar de formă, faţa către el.
Voichiţa Pălăcean-Vereş

Ca şi politica românească

Cele mai frumoase vedete în costum de baie

Denise Van Outen a fost votată ca având cel mai atrăgător trup în costum de baie, relatează news.com.au. Clasamentul s-a întocmit după voturile a 1000 de cititori ai revistei Grazia. S-ar zice, în ultimul timp nu se mai poartă siluetele filiforme, oameniii preferând femeile mai plinuţe. Pe lista vedetelor care arată super în costum de baie sunt prezente Kate Hudson, Penelope Cruz şi Charlotte Church. Actriţele mai slabe, ca Keira Knightly şi Misha Barton, nu au ocupat poziţii în top. Poziţiile I-VIII, în ordinea locurilor: Denise Van Outen, Penelope Cruz, Coleen McLorghlin, Kate Hudson, Evangeline Lilly, Charlotte Church, Tyra Banks şi Cameron Diaz.

Demisia lui Tudor Giurgiu, preşedintele TVR

Stimate domnule Preşedinte,

Subsemnatul, Tudor Giurgiu, în calitate de Preşedinte-Director General al Societăţii Române de Televiziune, numit în conformitate cu prevederile Legii 41/1994, în baza Hotărârii Parlamentului României nr. 38/27.06.2005, vă aduc la cunoştinţă faptul că, astăzi, 4.05.2007, am înaintat Consiliului de Administraţie al SRTv demisia mea din funcţia de director general al SRTv, după împlinirea termenului de preaviz de 30 de zile prevăzut în contractul meu individual de muncă, respectiv începând cu data de 2.06.2007.
De asemenea, prin prezenta, vă comunic demisia mea din funcţia de Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi de membru în Consiliul de Administraţie al SRTv, începând cu data de 2.06.2007. Pe durata termenului de preaviz îmi voi îndeplini atribuţiile prevăzute de lege şi în contractul individual de muncă încheiat între mine şi SRTv.
Principalele motive ale demisiei sunt:
1. Nu mai am motivaţie pentru a continua. Am acceptat această funcţie pentru că am crezut că pot reconstrui TVR-ul spre a ne apropia de o instituţie media credibilă care să nu mai repete greşelile din trecut. Aceasta a fost provocarea mea, să arăt că „se poate”, că TVR-ul poate performa. N-au fost la mijloc banii, nici funcţia care pentru mine nu are continuitate în viitor. Am o carieră în faţă şi alte planuri cărora mă voi dedica din acest moment. Însă, cred cu tărie că important nu e un om, ci o misiune şi un proiect de preschimbare a televiziunii publice. Sper ca, după plecarea mea, proiectele pe care le-am propus sau iniţiat să fie continuate;
2. Nu cred că mai pot garanta pe viitor independenţa editorială a TVR şi, am mai spus-o, misiunea de post public nu ştiu dacă va mai putea fi realizată atât timp cât nu există garanţia unei susţineri puternice a postului public şi dacă nu se va trece la reorganizarea televiziunii;
3. Campaniile de presă şi raportul financiar pe 2006 vin ca o minge la fileu pentru opoziţie care acum pregăteşte „exterminarea” mea; preşedintele Senatului, domnul Nicolae Văcăroiu, îi scria, în urmă cu puţin timp, domnului Adrian Păunescu, pe un memoriu trimis de sindicatele din TVR, „să avem în vedere colaborarea cu sindicatele”. Nu ştiu despre ce fel de colaborare e vorba, dar nu vreau să mai lucrez într-o instituţie în care sindicatele fac partizanate cu partidele politice împotriva celor pe care Parlamentul i-a desemnat prin vot să se ocupe de soarta acelei instituţii;
4. Mizerabila campanie de presă din partea unor trusturi şi presiunile la care am fost supus în ultima perioadă. Se prea poate să fi deranjat prea multe fronturi: partide, oameni din interiorul televiziunii, ziarişti care colaborau cu TVR dar care au rămas fără emisiuni, colegi din Consiliul de Administraţie, oameni apropiaţi fostelor conduceri ale TVR etc.;
5. Singurul lucru de care sunt „vinovat” este o dorinţă poate prea mare de a provoca schimbarea la faţă a TVR, pe un termen scurt, cu orice preţ. Din păcate, constat cu tristeţe că nimeni nu e interesat ca TVR să progreseze cu adevărat, să aibă resurse financiare stabile, să se schimbe. Nici politicienii, nici angajaţii din televiziune, trusturile de media concurente cu atât mai puţin. Am senzaţia că la TVR se doreşte să se pună „batista pe ţambal” şi să fie linişte, TVR să nu „deranjeze” şi să nu-şi asume mize majore.

Sper ca în acest termen de preaviz de 30 de zile, Parlamentul să voteze Raportul de activitate pe 2005, respectiv 2006, iar în cazul în care le găseşte nesatisfăcătoare să aibă timp pentru demararea procedurilor necesare numirii noului Consiliu de Administraţie şi a noului preşedinte-director general. Afirm aceste lucruri întrucât am convingerea că o perioadă prelungită de interimat ar putea genera instabilitate şi incertitudine în ceea ce priveşte percepţia şi atitudinea angajaţilor din TVR, provocând dezechilibre la nivelul întregii organizaţii, atât din punct de vedere editorial, cât şi financiar şi administrativ. În acest sens aş dori ca Parlamentul să acorde tot sprijinul pentru evitarea unei astfel de situaţii, care nu va aduce în niciun caz beneficii Televiziunii Române.

Nu îmi pare rău de aceşti aproape 2 ani petrecuţi la TVR şi nu cred că îi voi regreta. Le mulţumesc celor din TVR care au avut încredere şi mi-au stat alături, pentru mine a fost important să ştiu că unii dintre adevăraţii profesionişti ai televiziunii mă susţin. Naşterea fiului meu m-a făcut însă să realizez că priorităţile vieţii sunt altele şi că nu merită să-mi sacrific liniştea familiei pentru un ideal pe jumătate frânt, schimbarea la faţă a Televiziunii Române şi transformarea acesteia într-o instituţie media credibilă, cât şi pentru un „război“ care deja nu mai e al meu. De asemenea, am proiecte în calitate de regizor sau producător, pe care le-am neglijat sau stopat, pentru că toată atenţia şi energia au fost îndreptate asupra misiunii pe care o aveam de îndeplinit la TVR.

Am decis că este timpul să mă întorc la lucrurile care cred că mă reprezintă cu adevărat şi care mi-au împlinit cariera, refuzând să mai continui un mandat care nu cred că mai are şanse să se împlinească potrivit aspiraţiilor iniţiale. Am regretul de a nu fi reuşit să fac tot ce mi-am propus la TVR şi, din păcate, nu cred că vreun alt succesor va reuşi până ce legea de funcţionare a SRTv nu se va modifica şi se vor limpezi astfel chestiuni esenţiale discutate pe larg în media în ultimii doi ani.


Cu deosebită consideraţie,

TUDOR GIURGIU
PREŞEDINTE-DIRECTOR GENERAL

Scrisoarea deschisă a lui Tudor Giurgiu, preşedintele TVR

Dragi colaboratori,

Reciteam aseară SMS-urile primite de la prieteni în vara lui 2005, după ce au aflat că am fost numit PDG la TVR. Georgia îmi spunea «Succes! Sper să reuşeşti să clinteşti «monstrul» fără să te schimbe, decât în bine. Curajul tău e mobilizant.». Mădălina zicea: «Să-ţi dea Dumnezeu putere să faci lucrurile după mintea ta, nu a altora, şi înţelepciune cât să poţi schimba. Poate reuşeşti. Succes şi să rămâi acelaşi ardelean serios». Bebe era mai hotărât: «Nu mai dorim ştiri cu accidente şi cu Becali, iar Andreea Marin să nu-şi mai ţuguiască atâta buzele». Şi, peste timp, acum o lună Filip a reacţionat la diversele atacuri din presă şi mi-a spus că: «S-a întâmplat ca ţinta să fie Tudor Giurgiu. Putea fi oricare altă persoană care să dorească schimbarea în esenţă a televiziunii publice şi spargerea bubelor de puroi. Îţi sunt alături nu pentru că e vorba de Tudor Giurgiu, ci pentru că e unul dintre noi care vrea să schimbe apa din acvariu.”

Lor şi multor altora aş vrea să le spun că demisia mea nu înseamnă o renunţare de la luptă sau la nişte principii. Plec pentru că nu mai întrevăd vreo posibilitate de a lucra eficient într-un climat sănătos şi de încredere. Pentru că o anume parte a spectrului politic şi-a făcut un scop în sine din a încerca să pună mâna pe televiziunea publică. Pentru că nu vreau să mă schimb şi să fac trocuri şi compromisuri. Din păcate, n-am reuşit să clintesc «monstrul» (i-am făcut poate doar o operaţie estetică) şi nici nu cred că asta se va mai putea face în viitorul apropiat fără o abordare radicală. În toamna lui 2005 am făcut un studiu care urma să analizeze cultura organizaţională a SRTv. Un angajat, nu îi ştiu numele, a fost de părere că «fără o reformă profundă, reală, nu există nici o şansă de dezvoltare. Reforma ar trebui să fie totală: desfiinţarea SRTv (urmând ca toţi angajaţii din structurile de creaţie şi, mai ales, conducere să fie concediaţi), urmată de reînfiinţarea TVR, pe baze legale noi şi eficiente din punct de vedere organizatoric.»

Nu o să reiau nici şirul succeselor, nici pe al greşelilor făcute. Vreau să spun un lucru care poate a lipsit în toată sarabanda articolelor de bilanţ despre TVR. Dacă e să se fi schimbat ceva cu-adevărat, lucrul ăsta ţine de libertatea de expresie, de totala independenţă editorială a postului public şi de un început necesar de echidistanţă şi imparţialitate. Cum spunea un amic din TVR: „Păi nu ştii cum era înainte, oamenii uită cam repede…” Sumarele ştirilor nu mai sunt vizate de „sus”, iar invitaţii nu mai sunt nici ei „aprobaţi”. Se lucrează la „liber” (încă), iar dacă au mai apărut probleme sau partizanate, ele ţin strict de inhibiţii, fanatisme sau jocuri de culise ale realizatorilor de emisiuni sau ştiri.

Dacă e să îmi pară rău de un singur lucru, acela e că nu am reuşit în cei aproape doi ani să stopez birocraţia din TVR, o birocraţie care ucide creativitatea (atâta câtă mai e) şi solidifică un sistem înţepenit oricum în propriile lui metehne. TVR nu va «merge» niciodată atâta timp cât preocuparea principală nu va fi «cum să facem programe mai bune», ci cum să ne acoperim de hârtii pentru ca să dăm bine pentru momentul când vine «controlul», «comisia», sau mai ştiu eu ce. O companie de media nu poate funcţiona sub aceste tipare şi legi, nici măcar o televiziune publică. TVR e condamnată, din păcate, să fie victima propriilor legi de funcţionare şi sisteme aberante în care lucrează. Şi asta până când se va găsi cineva (alt utopic) să o reinventeze.

Mi-am dorit foarte mult, poate prea mult pe durata unui an, ca TVR să se schimbe, să aibă o altă faţă, programele să ofere altceva, TVR 2 să fie o alternativă, să nu se mai ceară şpagă la angajări sau la diverse contracte şi lista poate continua. Insa, probabil că TVR-ul trebuie, în opinia multora, să nu aibă parte de o schimbare radicală şi să rămână aşa cum a fost: înţepenit în mentalitate, fond şi formă. TVR are nevoie însă de investiţii majore (multe din ele începute deja) pentru că e un post subdotat tehnic, fiind lăsat atâţia ani în paragină datorită unor interese personale, lipsa de viziune şi indiferenţă. Lipsa de motivaţie pe care o simt vine şi din faptul că în ultima perioadă am auzit doar acuze şi învinuiri, dar nimic bun despre noul TVR din ultimul an, despre filmele şi emisiunile care au început să aibă o altă faţă. Sigur că nu se poate face totul
într-un an şi opt luni, sigur că s-a cheltuit poate prea mult, dar văd că, pe de altă parte, totul poate fi „dărâmat” la comandă în timp scurt, la bunul plac al celor care au interes să vadă această „construcţie” că nu reuşeşte.

Nu am ajuns PDG venind de pe stradă sau din industria metalurgică şi sunt un om care cunoştea bine lumea filmului, a televiziunii sau a publicităţii. Spun asta pentru că, privind retrospectiv, se pare că nu e un avantaj în TVR. Deodată eşti în poziţia de a şti prea multe, eşti prea “deştept”, ai prea mulţi prieteni, foşti colegi sau colaboratori şi orice eventuală colaborare cu X sau cu Y e percepută a fi un „aranjament”. Am însă convingerea şi satisfacţia că demersul meu a fost înţeles şi susţinut de mulţi dintre profesioniştii adevăraţi din TVR, oameni cu coloană vertebrală, care şi-au imaginat că poate vom reuşi împreună să facem treabă bună şi să câştigăm un pariu ce părea imposibil. N-am reuşit, dar le respect eforturile şi le mulţumesc pentru sprijin.


Nu cred că renunţarea mea va trage TVR în jos pentru că nu cred în lideri media providenţiali. Semnalul de alarmă pe care vreau să îl trag ţine de sistem şi de nevoia de înnoire. Generaţia, stratul, mentalitatea care nu doreşte schimbarea este un sistem mult mai articulat decât îl bănuim şi el se organizează în jurul unor alianţe obiective, dar nevăzute şi profunde, bazate pe interese foarte concrete şi de anvergură.
Închei reluând un pasaj foarte actual dintr-un articol scris de Adrian Cioroianu, undeva prin toamna lui 2006. «A murit australianul Steve Irwin, băiatul acela simpatic de la TV, care avea obiceiul cu totul discutabil de a se juca cu crocodili în diverse colţuri ale lumii. Cunosc un român care face exact acelaşi gen de cascadorii – şi încă (mai) este în viaţă. Numele său este Tudor Giurgiu; el e, spuneam, încă sănătos, deşi se află, de vreun an şi ceva, într-un ţarc în care se află mulţi oameni de treabă, dar şi un număr considerabil de şerpi, şerpoaice, caimani şi crocodiluţe, plus mârtance şi cotoi având cozi impunătoare (dacă înţelegeţi ce spun!), mulţi dintre aceştia mai veninoşi decât lighioanele lui Irwin. Giurgiu e directorul Televiziunii Române publice. 3000 de perechi de ochi – ale angajaţilor săi – sunt fixate pe el. Plus o naţiune. Poate se întîmplă ca aceste rânduri să cadă în faţa cuiva din TVR – şi n-aş vrea să se supere. Nu vorbesc gratuit. Cu luni în urmă am fost membru într-o comisie parlamentară care a audiat (am mai spus-o, cred) câteva zeci de oameni, parte din ei din TVR. Ce le-a fost dat urechilor mele să audă depăşeşte închipuirea omului comun.
Totuşi, mai încape un mic sfat către şeful de azi al TVR şi către toţi urmaşii săi, câţi or mai fi în veac: reflectaţi o clipă la soarta amărâtului de australian de care tocmai vorbeam; a devenit celebru fugărindu-se cu crocodilii şi a fost omorât de coada săltată a unei pisici de mare.”
La noi, la TVR, pisicile de mare au (încă) “ochi albaştri”.

Tudor GIURGIU

CURTEA CONSTITUTIONALA A DECIS- TRAIAN BASESCU POATE FI DEMIS CU JUMATATE PLUS UNUL DIN VOTURILE PARTICIPANTILOR LA REFERENDUM

COMUNICAT DE PRESĂ
În şedinţa din data de 3 mai 2007, Curtea Constituţională a luat în dezbatere sesizarea formulată de un număr de 50 de deputaţi, în temeiul art.146 lit.a) din Constituţie, cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
Legea a fost adoptată de Parlament sub forma unui articol unic, care prevede:
"Articolul 10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.84 din 24 februarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
«Art.10. - Prin derogare de la art.5 alin.(2), demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat la referendum.»"
În urma deliberării, Curtea a constatat, cu majoritate de voturi, că Legea pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională.
Decizia este definitivă şi general obligatorie, se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
BIROUL DE PRESĂ AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

Mitropolitul Bartolomeu îşi bagă nasul în politică

Apelul Ierarilor din Mitropolia Clujului către Curtea Constituţională

SINODUL MITROPOLITAN

APEL CĂTRE CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În Declaraţia publică din 27 martie 2007 ne-am exprimat profunda tristeţe pe care ne-o inspiră spectacolul de pe arena politică a României şi am lansat un călduros APEL către întreaga noastră clasă conducătoare să caute şi să găsească soluţii pentru depăşirea impasurilor temperamentale şi restaurarea lucidităţii responsabile. Am făcut-o mai ales în numele celor peste patru milioane de cetăţeni pe care-i păstorim, preoţi şi mireni, cei care împreună cu noi alcătuiesc electoratul din opt judeţe transilvane. Nu am nutrit însă şi iluzia că aleşii poporului, prinşi în crâncene lupte fratricide, mai au timp să se gândească şi la cei care i-au ales, şi cu atât mai puţin la Dumnezeu.

Din nefericire, temerile s’au adeverit, iar păstoriţii noştri ne trimit tot mai numeroase semnale că e timpul să intervenim din nou. O facem, dar fără să le şi promitem că vom părăsi echidistanţa politică, aşa cum suntem îndemnaţi în disperare de cauză, pentru faptul că ea este o hotărâre a Sfântului Sinod care se cere respectată în primul rând de membrii acestuia.

În ultima vreme statul român a intrat într’o criză fără precedent, prin suspendarea preşedintelui. Nu e căderea noastră să ne pronunţăm asupra constituţionalităţii şi legalităţii acestor demersuri. Putem înţelege că parlamentul a fost desemnat de popor prin alegeri libere şi că avea autoritatea să-l suspende pe preşedinte (chiar cu ignorarea avizului negativ al Curţii Constituţionale), că hotărârea lui trebuie să fie validată sau invalidată de un referendum şi că, în această problemă, opţiunea electoratului reprezintă instanţa supremă. Toate acestea ţin de legalitate.

Iată însă că parlamentul a adoptat o lege prin care îşi conferă dreptul de a decide a-posteriori, adică după ce poporul se va pronunţa prin referendum, care va fi soarta preşedintelui suspendat. Or, aceasta înseamnă abandonarea principiilor democratice ale statului de drept şi revenirea la practica bunului plac, specifică regimurilor totalitare. Aici nu mai poate fi vorba de legalitate sau ilegalitate, ci de imoralitate politică.

În faţa unui astfel de fenomen, păstorii spirituali ai poporului au obligaţia – cu atât mai mult în condiţii de libertate – de a se face auziţi în viaţa publică a cetăţii, după modelele biblice ale unui Ilie Tesviteanul, Ioan Botezătorul sau Iisus Nazarineanul, cei care au preconizat şi instituit vocaţia profetică a Bisericii. Ca urmare, e datoria noastră morală de a lua atitudine şi de a-i adresa Curţii Constituţionale îndemnul de a-şi asuma, ferm şi fără echivoc, competenţa supremă de a identifica pârghiile constituţionale care să facă posibilă soluţionarea morală a actualei crize politice.

SINODUL MITROPOLIEI CLUJULUI,
ALBEI, CRIŞANEI ŞI MARAMUREŞULUI

Mitropolitul Bartolomeu al Clujului, Arhiepiscopul Andrei al Alba Iuliei, Episcopii Sofroniu al Oradiei şi Justininan al Maramureşului, Episcopii vicari Irineu, Vasile, Petroniu şi Iustin.