Bun venit în rândul atotputernicilor proprietari de bloguri, colega Ovidiu Zară! De căutat http://zaraovidiu.blogspot.com/ .
duminică, 30 septembrie 2007
Mesajul Majestăţii Sale Regele Mihai la întronizarea Patriarhului Daniel
Familia noastra si cu mine suntem alaturi de toti romanii ortodocsi, intr-un moment insemnat pentru credinta stramoseasca si pentru Romania de maine.
Fie ca noua pastorire care incepe astazi sa sporeasca valori binecuvantate precum bunatatea, responsabilitatea, loialitatea si credinta! Aceste virtuti sunt importante, in egala masura, pentru romani si pentru toti europenii. Cu totii avem nevoie unul de altul, pentru a sterge urmele unui secol lipsit de ratiune si de generozitate.
Lumea de astazi, pentru a continua sa se dezvolte, are nevoie de institutii coerente, datatoare de mandrie, care sa inspire morala, incredere si bun-simt.
Biserica Ortodoxa romana are in continuare un loc unic si fundamental in societatea romaneasca. Ma rog Domnului pentru buna si inspirata pastorire a Patriarhului Daniel.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Mihai R
Biserica Ortodoxa romana are in continuare un loc unic si fundamental in societatea romaneasca. Ma rog Domnului pentru buna si inspirata pastorire a Patriarhului Daniel.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Mihai R
Cuvântul Prea Fericitului Părinte Daniel la întronizarea sa ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
„Păstorul cel bun îşi pune viaţa pentru oile sale”
(Ioan 10, 11)
(Ioan 10, 11)
1. Vocaţia arhipăstorului în Biserică: responsabilitate şi dăruire de sine pentru mântuirea celor păstoriţi de el.
Slujba de întronizare a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române are la bază slujba de TE-DEUM care se săvârşeşte în ziua numelui Patriarhului şi a celorlalţi ierarhi ai Bisericii noastre.
Textul Apostolului (Evrei 13, 17-21) şi textul Evangheliei (Ioan 10, 9-16) care se citesc în timpul acestei slujbe scot în evidenţă adevărul că, în conştiinţa apostolică a Bisericii şi în învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, slujirea de păstor de suflete este în primul rând responsabilitate sfântă pentru mântuirea credincioşilor şi iubire jertfelnică pentru ei. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel îndeamnă pe credincioşi zicând: „ fraţilor, ascultaţi pe conducătorii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă acesta cu bucurie, şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos” (Evrei 13,17). Vedem că ascultarea şi supunerea duhovnicească a credincioşilor faţă de păstorii lor spirituali sunt strâns legate de privegherea şi responsabilitatea păstorilor pentru mântuirea celor încredinţaţi lor spre a fi păstoriţi, adică a fi hrăniţi din cuvintele Sfintei Scripturi, din Sfintele Taine ale Bisericii şi din lumina vieţii Sfinţilor lui Dumnezeu.
În continuare, în aceeaşi epistolă către Evrei, Sfântul Apostol Pavel cere credincioşilor să se roage pentru el şi pentru ceilalţi păstori de suflete: „ rugaţi-vă pentru noi; căci suntem încredinţaţi că avem un cuget bun, dorind ca întru toate cu cinste să trăim” (Evrei 13, 18). Acest îndemn apostolic a devenit practică a Bisericii care în fiecare eparhie a ei se roagă la toate slujbele pentru arhipăstorul acesteia cerând lui Dumnezeu „să-l dăruiască Sfintelor Sale Biserici în pace, întreg, cinstit, drept învăţând cuvântul adevărului Său” (Sfânta Liturghie, pomenirea Chiriarhului după cântarea Axionului). La rândul său, Sf. Apostol Pavel se roagă lui Dumnezeu pentru întărirea sau intensificarea vieţii spirituale a credincioşilor spre slava lui Hristos, zicând: „Dumnezeul păcii, Cel ce prin Sângele unui testament veşnic a înviat din morţi pe Păstorul cel mare al oilor, pe Domnul nostru Iisus, să vă întărească în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ceea ce este bineplăcut în faţa Lui, prin Iisus Hristos, Căruia îi fie slava în vecii vecilor Amin.” (Evrei 13, 20-21)
Din lectura textului Apostolului se vede clar că toată lucrarea pastorală din Biserică are ca scop întărirea vieţii spirituale şi săvârşirea faptelor bune spre slava lui Hristos „ Păstorul cel mare al oilor” cuvântătoare, Capul Bisericii şi Arhiereul veşnic, Care a descoperit şi împărtăşeşte iubirea Preasfintei Treimi tuturor oamenilor, pe măsura credinţei lor şi a dorinţei lor de-a dobândi viaţa veşnică.
Cât priveşte textul Evangheliei care se citeşte la întronizarea Patriarhului, acesta ne învaţă că Domnul nostru Iisus Hristos este Păstorul cel Bun, deoarece El Se dăruieşte pe Sine, pentru ca oile Sale „viaţă să aibă, şi din belşug să aibă” (Ioan 10, 10), adică viaţă veşnică sau fericire veşnică, după cum tâlcuiesc Sfinţii Părinţi ai Bisericii (Sf. Chiril al Alexandriei).
Sf. Ioan Gură de Aur spune că, întrucât Hristos are grijă de mântuirea oamenilor, Se numeşte pe Sine Păstor, iar când îi aduce pe oameni la Tatăl, Se numeşte pe Sine uşă: „Eu sunt uşa; dacă va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.” (Ioan 10, 9).
Tâlcuind cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos „Eu sunt uşa”, marele teolog român Dumitru Stăniloae scrie: „Hristos se afirmă ca singura uşă a oilor cuvântătoare spre Tatăl. Dar e şi singura uşă prin care Dumnezeu intră la oile cuvântătoare. El e unicul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, pentru că e şi Dumnezeu, şi om. (...) Hristos e uşă la Tatăl pentru toţi şi a Tatălui către toţi. Dar e în mod special uşă a celor ce conduc pe oameni spre (Dumnezeu) Tatăl şi pe Tatăl, sau pe Dumnezeu în general, spre oameni, adică (uşă) a păstorilor aleşi dintre oameni” (1). Apoi el mai precizează că Hristos este şi „uşa prin care intră şi ies oile înseşi. Prin umanitatea Lui intră oile cuvântătoare la Dumnezeu, aflând o păşune spirituală. E uşor şi folositor a intra prin Hristos şi la Tatăl, dar şi a ieşi cineva din sine spre semeni. Hristos este singura uşă prin care omul iese din închisoarea egoismului şi omenescului închis în lume". (2)
Sfinţii Părinţi ai Bisericii care au explicat Evanghelia după Ioan, în special Sfinţii Ioan Gură de Aur şi Chiril al Alexandriei, au remarcat că Păstorul cel bun se deosebeşte atât de furii sau hoţii care intră în staulul oilor pentru a răpi, cât şi de cei ce păstoresc doar pentru plată, arătând că scopul prim şi ultim al lucrării pastorale nu trebuie să fie profitul personal, ci mântuirea credincioşilor, adică apărarea lor de cei ce răstălmăcesc dreapta credinţă şi sfâşie unitatea Bisericii, precum şi conducerea credincioşilor pe calea unirii lor cu Hristos prin rugăciune şi fapte bune.(3)
Vorbind despre marea responsabilitate a păstorilor Bisericii, Sf. Ioan Gură de Aur († 407) zice: „Este o încercare mare păzirea Bisericii, o primejdie mare care are nevoie de multă înţelepciune şi de un curaj ca cel despre care vorbeşte Iisus Hristos, acela ca să-şi dea viaţa pentru oile sale, ca niciodată să nu le părăsească, ca să fie tare, ca să stea cu curaj în faţa lupului. În aceasta se deosebeşte păstorul de mercenar. Acesta se îngrijeşte puţin de oile sale, şi nu veghează decât pentru propriul său interes, dar celălalt se uită pe sine însuşi, şi veghează în mod unic numai la mântuirea turmei sale”.(4) Iar Sf. Chiril al Alexandriei, vorbind despre păstorul cel bun zice: „Păstorul cu adevărat bun nu vine pentru nimic rău în staulul oilor, urmărind mai degrabă folosul lor şi lucrând cu tărie ceea ce crede că le va fi de mult folos”.(5) Când distinge între păstorul plătit sau motivat doar de câştigul imediat şi păstorul cel bun care lucrează pentru mântuire, Hristos - Domnul zice că în caz de primejdie, când vede lupul venind, „cel plătit fuge pentru că este plătit şi nu-l doare inima de oi” (Ioan 10, 9 - 16). Expresia „nu-l doare inima de oi” indică faptul că, prin contrast, cea dintâi calitate a unui bun păstor de suflete este aceea de a avea o inimă milostivă, care suferă pentru credincioşi, o inimă plină de iubire jertfelnică pentru Biserică. Cu alte cuvinte, păstorul cel bun este un om care pune mult suflet în tot ceea ce face pentru mântuirea sufletelor altora. Însă această inimă milostivă a păstorului de suflete se formează în primul rând prin permanentă rugăciune către Hristos, Păstorul cel Bun, şi către toţi sfinţii Lui, mai ales către cei ce au fost ei înşişi păstori de suflete, „mari dascăli ai lumii şi ierarhi”.
2. Comuniune şi conlucrare frăţească în viaţa Bisericii şi în misiunea socială.
În lumina celor arătate mai sus, înţelegem şi noi cât de mare şi sfântă este responsabilitatea noastră de Părinte duhovnicesc şi arhipăstor al Bisericii Ortodoxe Române. O sarcină grea purtată pe umeri slabi!
De aceea, toată nădejdea ne-o punem mai întâi în milostivirea Tatălui Ceresc, în ajutorul lui Hristos Care ne întăreşte şi în dumnezeiescul har al Sfântului Duh „cel ce totdeauna pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le împlineşte”, căutând ca învăţători şi rugători pentru noi pe Sfinţii Apostoli ai lui Hristos şi pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii, care mărturiseau că; „avem comoara aceasta (a harului) în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu, şi nu de la noi” (2 Corinteni 4, 7).
De asemenea, ne punem nădejdea în rugăciunile, sfatul bun şi ajutorul tuturor fraţilor ierarhi din Sfântul Sinod, împreună–slujitori şi împreună-păstori cu noi în Biserica lui Hristos din poporul român.
Totodată, cerem întregului cler, tuturor monahilor şi monahiilor, tuturor credincioşilor şi credincioaselor Bisericii Ortodoxe Române din ţară şi din afara graniţelor României să ne ajute în slujirea noastră cu rugăciunile lor şi cu fapta lor cea bună, ca, împreună, să ne bucurăm cu toţii de binecuvântarea Preasfintei Treimi şi de lucrarea liturgică, pastorală şi misionară a Bisericii noastre.
Cea dintâi dorinţă şi cea dintâi datorie a noastră ca nou Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române constă în păstrarea, preţuirea şi cultivarea moştenirii spirituale luminoase pe care ne-a lăsat-o fericitul întru pomenire Părintele nostru Patriarh Teoctist, pildă de înţelepciune şi răbdare, de iubire frăţească faţă de toţi creştinii ortodocşi, pildă de bunătate faţă de toţi creştinii, faţă de toţi oamenii credincioşi şi faţă de toţi oamenii făcători de pace şi de bine.
În al doilea rând, datoria noastră constantă este promovarea comuniunii frăţeşti, a coresponsabilităţii şi a conlucrării cu toţi ierarhii din Sfântul Sinod, pentru a păstra şi apăra credinţa ortodoxă şi unitatea Bisericii noastre, precum şi de a găsi împreună cu Înalt Preasfinţiile şi Preasfinţiile lor, împreună cu clerul şi credincioşii mireni ortodocşi, căi şi mijloace corespunzătoare pentru adâncirea şi îmbogăţirea vieţii spirituale şi a lucrării misionare în parohiile, mănăstirile, şcolile teologie, instituţiile culturale şi instituţiile social-caritative ale Biserici noastre, pe baza experienţei de până acum şi potrivit noilor provocări care vin din partea societăţii contemporane din ce în ce mai secularizate. Această societate - adesea, mai mult indiferentă decât necredincioasă – are nevoie de Biserică, întrucât are nevoie de vindecare şi de comuniune spirituală, tocmai pentru că identifică libertatea persoanei cu individualismul egoist şi cu posesia lucrurilor limitate şi trecătoare; ori, viaţa omenească nu se poate construi temeinic şi constant pe vidul spiritual al uitării de Dumnezeu şi de vocaţia cerească sau transcendentă a persoanei umane.
Foarte repede se constată că deficitul de transcendenţă din viaţa individului produce deficit de umanitate (omenie) în viaţa socială. Fără perspectivă spirituală sau metafizică, viaţa umană se reduce repede la „matematică”: număr de indivizi robotizaţi şi cantităţi de produse finite, pentru scopuri bine definite, dar într-o lume închisă în sine, autosuficientă.
O altă dorinţă a noastră, care devine o datorie, este intensificarea misiunii spirituale a Bisericii în societate, dincolo de zidurile locaşurilor de cult, prin intermediul a două reţele bisericeşti ortodoxe la nivel naţional şi anume: radio şi televiziune, precum şi un cotidian al Bisericii. Experienţa acumulată în acest sens de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, precum şi de alte mitropolii sau eparhii din Biserica noastră, ne dă speranţă că ceea ce este necesar poate deveni posibil prin coresponsabilitate şi conlucrare frăţească, precum şi prin bunăvoinţa persoanelor şi instituţiilor care vor să ajute Biserica, pentru ca ea să contribuie la rândul său şi mai mult la viaţa spirituală şi socială a ţării noastre.
3. Recunoştinţă pentru încrederea acordată şi dorinţă de dialog şi cooperare.
În încheiere, dorim să mulţumim tuturor ierarhilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi membrilor Colegiului Electoral Bisericesc, pentru încrederea acordată şi chemarea adresată nouă de a sluji, cu râvnă şi înţelepciune, Biserica Ortodoxă Română în noua responsabilitate de Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, aşa cum se spune în Gramata Sfântului Sinod pentru întronizarea Patriarhului.
Mulţumim tuturor celor ce ne-au adresat felicitări fie din ţară, fie din străinătate, în nume personal sau în numele unor Biserici şi organizaţii creştine, în numele altor culte religioase, în numele unor instituţii de Stat, organizaţii şi asociaţii.
De asemenea, mulţumim călduros tuturor delegaţilor oficiali din România şi din străinătate care sunt prezenţi acum la momentul întronizării noastre ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, arătând astfel preţuirea şi prietenia lor faţă de Biserica Ortodoxă Română.
În mod deosebit, mulţumim tuturor instituţiilor de Stat, cu prioritate Preşedintelui şi Guvernului României, pentru ajutorul acordat în organizarea acestui eveniment, având speranţa şi convingerea că Biserica Ortodoxă Română, împreună cu alte culte religioase din România, va continua să contribuie la îmbogăţirea vieţii spirituale, culturale şi sociale a românilor din ţară şi din străinătate, într-o vreme în care România a devenit şi Stat membru al Uniunii Europene.
Nu uităm faptul că mai toţi credincioşii români migranţi au nevoie de mai mult sprijin pastoral şi material, pentru a-şi păstra identitatea şi demnitatea, dar şi pentru a coopera mai bine în domeniul social cu credincioşii altor Biserici şi cu cetăţenii ţărilor unde se află temporar la muncă sau stabiliţi definitiv.
Sperăm că dialogul, cooperarea şi respectul reciproc în raport cu alte Biserici şi cu alte culte religioase vor continua, acordând însă o atenţie deosebită păstrării dreptei credinţe şi tuturor valorilor tradiţionale ale Ortodoxiei. În acest sens, le mulţumim şi tuturor celor ce veghează cu multă râvnă ca Biserica Ortodoxă să nu-şi piardă identitatea de credinţă şi viaţa spirituală, când dialoghează sau cooperează cu alte Biserici creştine.
Noi avem dorinţa şi datoria să rămânem statornici în unitatea dreptei credinţe. În acelaşi timp, considerăm că dragostea faţă de Ortodoxie nu trebuie exprimată doar în atitudini defensive şi în temeri excesive, ci mai ales în faptele lucrării pastorale şi misionare concrete, după modelul Sfinţilor Apostoli, pe care Hristos-Domnul Cel răstignit şi înviat nu i-a lăsat încuiaţi de teamă într-o casă din Ierusalim, ci i-a trimis la propovăduire sau misiune în toată lumea păgână din vremea lor.
În orice caz, mulţumim şi celor ce ne încurajează şi celor ce ne critică, dacă totul este spre folosul mântuirii credincioşilor şi spre binele Bisericii. Când greşim, trebuie să ne pocăim, să cerem iertare şi să ne îndreptăm, iar când facem binele, rugăm să fim ajutaţi şi mai mult, cu fapta, tot spre binele vieţii şi lucrării Bisericii.
Rugăm pe Tatăl nostru din ceruri, pe „Părintele luminilor de la Care vine toată darea cea bună şi tot darul” (Iacob 1, 17) să ne binecuvânteze şi să ne ajute pe toţi, cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni, ca să săvârşim binele în orice timp şi în orice loc, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire.
† DANIEL
Arhiepiscop al Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei
Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
(1)Vezi notele explicative 1311 şi 1312 la Comentariul Sfântului Chiril al Alexandriei la Evanghelia după Ioan, Colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, nr. 41, Bucureşti, 2000, p. 702.
(2)Idem, nota 1313, p. 704.
(3)Vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariu la Evanghelia după Ioan, Ed. Pelerinul Român, Oradea, 1980, omiliile 59 şi 60, pp. 290-305; Sf. Chiril al Alexandriei, op. cit., pp. 699-721.
(4) Ibidem, Omilia 60, 1, p. 296.
(5) Sf. Chiril al Alexandriei, op. cit., p. 706.
Slujba de întronizare a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române are la bază slujba de TE-DEUM care se săvârşeşte în ziua numelui Patriarhului şi a celorlalţi ierarhi ai Bisericii noastre.
Textul Apostolului (Evrei 13, 17-21) şi textul Evangheliei (Ioan 10, 9-16) care se citesc în timpul acestei slujbe scot în evidenţă adevărul că, în conştiinţa apostolică a Bisericii şi în învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, slujirea de păstor de suflete este în primul rând responsabilitate sfântă pentru mântuirea credincioşilor şi iubire jertfelnică pentru ei. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel îndeamnă pe credincioşi zicând: „ fraţilor, ascultaţi pe conducătorii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă acesta cu bucurie, şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos” (Evrei 13,17). Vedem că ascultarea şi supunerea duhovnicească a credincioşilor faţă de păstorii lor spirituali sunt strâns legate de privegherea şi responsabilitatea păstorilor pentru mântuirea celor încredinţaţi lor spre a fi păstoriţi, adică a fi hrăniţi din cuvintele Sfintei Scripturi, din Sfintele Taine ale Bisericii şi din lumina vieţii Sfinţilor lui Dumnezeu.
În continuare, în aceeaşi epistolă către Evrei, Sfântul Apostol Pavel cere credincioşilor să se roage pentru el şi pentru ceilalţi păstori de suflete: „ rugaţi-vă pentru noi; căci suntem încredinţaţi că avem un cuget bun, dorind ca întru toate cu cinste să trăim” (Evrei 13, 18). Acest îndemn apostolic a devenit practică a Bisericii care în fiecare eparhie a ei se roagă la toate slujbele pentru arhipăstorul acesteia cerând lui Dumnezeu „să-l dăruiască Sfintelor Sale Biserici în pace, întreg, cinstit, drept învăţând cuvântul adevărului Său” (Sfânta Liturghie, pomenirea Chiriarhului după cântarea Axionului). La rândul său, Sf. Apostol Pavel se roagă lui Dumnezeu pentru întărirea sau intensificarea vieţii spirituale a credincioşilor spre slava lui Hristos, zicând: „Dumnezeul păcii, Cel ce prin Sângele unui testament veşnic a înviat din morţi pe Păstorul cel mare al oilor, pe Domnul nostru Iisus, să vă întărească în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ceea ce este bineplăcut în faţa Lui, prin Iisus Hristos, Căruia îi fie slava în vecii vecilor Amin.” (Evrei 13, 20-21)
Din lectura textului Apostolului se vede clar că toată lucrarea pastorală din Biserică are ca scop întărirea vieţii spirituale şi săvârşirea faptelor bune spre slava lui Hristos „ Păstorul cel mare al oilor” cuvântătoare, Capul Bisericii şi Arhiereul veşnic, Care a descoperit şi împărtăşeşte iubirea Preasfintei Treimi tuturor oamenilor, pe măsura credinţei lor şi a dorinţei lor de-a dobândi viaţa veşnică.
Cât priveşte textul Evangheliei care se citeşte la întronizarea Patriarhului, acesta ne învaţă că Domnul nostru Iisus Hristos este Păstorul cel Bun, deoarece El Se dăruieşte pe Sine, pentru ca oile Sale „viaţă să aibă, şi din belşug să aibă” (Ioan 10, 10), adică viaţă veşnică sau fericire veşnică, după cum tâlcuiesc Sfinţii Părinţi ai Bisericii (Sf. Chiril al Alexandriei).
Sf. Ioan Gură de Aur spune că, întrucât Hristos are grijă de mântuirea oamenilor, Se numeşte pe Sine Păstor, iar când îi aduce pe oameni la Tatăl, Se numeşte pe Sine uşă: „Eu sunt uşa; dacă va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.” (Ioan 10, 9).
Tâlcuind cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos „Eu sunt uşa”, marele teolog român Dumitru Stăniloae scrie: „Hristos se afirmă ca singura uşă a oilor cuvântătoare spre Tatăl. Dar e şi singura uşă prin care Dumnezeu intră la oile cuvântătoare. El e unicul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, pentru că e şi Dumnezeu, şi om. (...) Hristos e uşă la Tatăl pentru toţi şi a Tatălui către toţi. Dar e în mod special uşă a celor ce conduc pe oameni spre (Dumnezeu) Tatăl şi pe Tatăl, sau pe Dumnezeu în general, spre oameni, adică (uşă) a păstorilor aleşi dintre oameni” (1). Apoi el mai precizează că Hristos este şi „uşa prin care intră şi ies oile înseşi. Prin umanitatea Lui intră oile cuvântătoare la Dumnezeu, aflând o păşune spirituală. E uşor şi folositor a intra prin Hristos şi la Tatăl, dar şi a ieşi cineva din sine spre semeni. Hristos este singura uşă prin care omul iese din închisoarea egoismului şi omenescului închis în lume". (2)
Sfinţii Părinţi ai Bisericii care au explicat Evanghelia după Ioan, în special Sfinţii Ioan Gură de Aur şi Chiril al Alexandriei, au remarcat că Păstorul cel bun se deosebeşte atât de furii sau hoţii care intră în staulul oilor pentru a răpi, cât şi de cei ce păstoresc doar pentru plată, arătând că scopul prim şi ultim al lucrării pastorale nu trebuie să fie profitul personal, ci mântuirea credincioşilor, adică apărarea lor de cei ce răstălmăcesc dreapta credinţă şi sfâşie unitatea Bisericii, precum şi conducerea credincioşilor pe calea unirii lor cu Hristos prin rugăciune şi fapte bune.(3)
Vorbind despre marea responsabilitate a păstorilor Bisericii, Sf. Ioan Gură de Aur († 407) zice: „Este o încercare mare păzirea Bisericii, o primejdie mare care are nevoie de multă înţelepciune şi de un curaj ca cel despre care vorbeşte Iisus Hristos, acela ca să-şi dea viaţa pentru oile sale, ca niciodată să nu le părăsească, ca să fie tare, ca să stea cu curaj în faţa lupului. În aceasta se deosebeşte păstorul de mercenar. Acesta se îngrijeşte puţin de oile sale, şi nu veghează decât pentru propriul său interes, dar celălalt se uită pe sine însuşi, şi veghează în mod unic numai la mântuirea turmei sale”.(4) Iar Sf. Chiril al Alexandriei, vorbind despre păstorul cel bun zice: „Păstorul cu adevărat bun nu vine pentru nimic rău în staulul oilor, urmărind mai degrabă folosul lor şi lucrând cu tărie ceea ce crede că le va fi de mult folos”.(5) Când distinge între păstorul plătit sau motivat doar de câştigul imediat şi păstorul cel bun care lucrează pentru mântuire, Hristos - Domnul zice că în caz de primejdie, când vede lupul venind, „cel plătit fuge pentru că este plătit şi nu-l doare inima de oi” (Ioan 10, 9 - 16). Expresia „nu-l doare inima de oi” indică faptul că, prin contrast, cea dintâi calitate a unui bun păstor de suflete este aceea de a avea o inimă milostivă, care suferă pentru credincioşi, o inimă plină de iubire jertfelnică pentru Biserică. Cu alte cuvinte, păstorul cel bun este un om care pune mult suflet în tot ceea ce face pentru mântuirea sufletelor altora. Însă această inimă milostivă a păstorului de suflete se formează în primul rând prin permanentă rugăciune către Hristos, Păstorul cel Bun, şi către toţi sfinţii Lui, mai ales către cei ce au fost ei înşişi păstori de suflete, „mari dascăli ai lumii şi ierarhi”.
2. Comuniune şi conlucrare frăţească în viaţa Bisericii şi în misiunea socială.
În lumina celor arătate mai sus, înţelegem şi noi cât de mare şi sfântă este responsabilitatea noastră de Părinte duhovnicesc şi arhipăstor al Bisericii Ortodoxe Române. O sarcină grea purtată pe umeri slabi!
De aceea, toată nădejdea ne-o punem mai întâi în milostivirea Tatălui Ceresc, în ajutorul lui Hristos Care ne întăreşte şi în dumnezeiescul har al Sfântului Duh „cel ce totdeauna pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le împlineşte”, căutând ca învăţători şi rugători pentru noi pe Sfinţii Apostoli ai lui Hristos şi pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii, care mărturiseau că; „avem comoara aceasta (a harului) în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu, şi nu de la noi” (2 Corinteni 4, 7).
De asemenea, ne punem nădejdea în rugăciunile, sfatul bun şi ajutorul tuturor fraţilor ierarhi din Sfântul Sinod, împreună–slujitori şi împreună-păstori cu noi în Biserica lui Hristos din poporul român.
Totodată, cerem întregului cler, tuturor monahilor şi monahiilor, tuturor credincioşilor şi credincioaselor Bisericii Ortodoxe Române din ţară şi din afara graniţelor României să ne ajute în slujirea noastră cu rugăciunile lor şi cu fapta lor cea bună, ca, împreună, să ne bucurăm cu toţii de binecuvântarea Preasfintei Treimi şi de lucrarea liturgică, pastorală şi misionară a Bisericii noastre.
Cea dintâi dorinţă şi cea dintâi datorie a noastră ca nou Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române constă în păstrarea, preţuirea şi cultivarea moştenirii spirituale luminoase pe care ne-a lăsat-o fericitul întru pomenire Părintele nostru Patriarh Teoctist, pildă de înţelepciune şi răbdare, de iubire frăţească faţă de toţi creştinii ortodocşi, pildă de bunătate faţă de toţi creştinii, faţă de toţi oamenii credincioşi şi faţă de toţi oamenii făcători de pace şi de bine.
În al doilea rând, datoria noastră constantă este promovarea comuniunii frăţeşti, a coresponsabilităţii şi a conlucrării cu toţi ierarhii din Sfântul Sinod, pentru a păstra şi apăra credinţa ortodoxă şi unitatea Bisericii noastre, precum şi de a găsi împreună cu Înalt Preasfinţiile şi Preasfinţiile lor, împreună cu clerul şi credincioşii mireni ortodocşi, căi şi mijloace corespunzătoare pentru adâncirea şi îmbogăţirea vieţii spirituale şi a lucrării misionare în parohiile, mănăstirile, şcolile teologie, instituţiile culturale şi instituţiile social-caritative ale Biserici noastre, pe baza experienţei de până acum şi potrivit noilor provocări care vin din partea societăţii contemporane din ce în ce mai secularizate. Această societate - adesea, mai mult indiferentă decât necredincioasă – are nevoie de Biserică, întrucât are nevoie de vindecare şi de comuniune spirituală, tocmai pentru că identifică libertatea persoanei cu individualismul egoist şi cu posesia lucrurilor limitate şi trecătoare; ori, viaţa omenească nu se poate construi temeinic şi constant pe vidul spiritual al uitării de Dumnezeu şi de vocaţia cerească sau transcendentă a persoanei umane.
Foarte repede se constată că deficitul de transcendenţă din viaţa individului produce deficit de umanitate (omenie) în viaţa socială. Fără perspectivă spirituală sau metafizică, viaţa umană se reduce repede la „matematică”: număr de indivizi robotizaţi şi cantităţi de produse finite, pentru scopuri bine definite, dar într-o lume închisă în sine, autosuficientă.
O altă dorinţă a noastră, care devine o datorie, este intensificarea misiunii spirituale a Bisericii în societate, dincolo de zidurile locaşurilor de cult, prin intermediul a două reţele bisericeşti ortodoxe la nivel naţional şi anume: radio şi televiziune, precum şi un cotidian al Bisericii. Experienţa acumulată în acest sens de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, precum şi de alte mitropolii sau eparhii din Biserica noastră, ne dă speranţă că ceea ce este necesar poate deveni posibil prin coresponsabilitate şi conlucrare frăţească, precum şi prin bunăvoinţa persoanelor şi instituţiilor care vor să ajute Biserica, pentru ca ea să contribuie la rândul său şi mai mult la viaţa spirituală şi socială a ţării noastre.
3. Recunoştinţă pentru încrederea acordată şi dorinţă de dialog şi cooperare.
În încheiere, dorim să mulţumim tuturor ierarhilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi membrilor Colegiului Electoral Bisericesc, pentru încrederea acordată şi chemarea adresată nouă de a sluji, cu râvnă şi înţelepciune, Biserica Ortodoxă Română în noua responsabilitate de Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, aşa cum se spune în Gramata Sfântului Sinod pentru întronizarea Patriarhului.
Mulţumim tuturor celor ce ne-au adresat felicitări fie din ţară, fie din străinătate, în nume personal sau în numele unor Biserici şi organizaţii creştine, în numele altor culte religioase, în numele unor instituţii de Stat, organizaţii şi asociaţii.
De asemenea, mulţumim călduros tuturor delegaţilor oficiali din România şi din străinătate care sunt prezenţi acum la momentul întronizării noastre ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, arătând astfel preţuirea şi prietenia lor faţă de Biserica Ortodoxă Română.
În mod deosebit, mulţumim tuturor instituţiilor de Stat, cu prioritate Preşedintelui şi Guvernului României, pentru ajutorul acordat în organizarea acestui eveniment, având speranţa şi convingerea că Biserica Ortodoxă Română, împreună cu alte culte religioase din România, va continua să contribuie la îmbogăţirea vieţii spirituale, culturale şi sociale a românilor din ţară şi din străinătate, într-o vreme în care România a devenit şi Stat membru al Uniunii Europene.
Nu uităm faptul că mai toţi credincioşii români migranţi au nevoie de mai mult sprijin pastoral şi material, pentru a-şi păstra identitatea şi demnitatea, dar şi pentru a coopera mai bine în domeniul social cu credincioşii altor Biserici şi cu cetăţenii ţărilor unde se află temporar la muncă sau stabiliţi definitiv.
Sperăm că dialogul, cooperarea şi respectul reciproc în raport cu alte Biserici şi cu alte culte religioase vor continua, acordând însă o atenţie deosebită păstrării dreptei credinţe şi tuturor valorilor tradiţionale ale Ortodoxiei. În acest sens, le mulţumim şi tuturor celor ce veghează cu multă râvnă ca Biserica Ortodoxă să nu-şi piardă identitatea de credinţă şi viaţa spirituală, când dialoghează sau cooperează cu alte Biserici creştine.
Noi avem dorinţa şi datoria să rămânem statornici în unitatea dreptei credinţe. În acelaşi timp, considerăm că dragostea faţă de Ortodoxie nu trebuie exprimată doar în atitudini defensive şi în temeri excesive, ci mai ales în faptele lucrării pastorale şi misionare concrete, după modelul Sfinţilor Apostoli, pe care Hristos-Domnul Cel răstignit şi înviat nu i-a lăsat încuiaţi de teamă într-o casă din Ierusalim, ci i-a trimis la propovăduire sau misiune în toată lumea păgână din vremea lor.
În orice caz, mulţumim şi celor ce ne încurajează şi celor ce ne critică, dacă totul este spre folosul mântuirii credincioşilor şi spre binele Bisericii. Când greşim, trebuie să ne pocăim, să cerem iertare şi să ne îndreptăm, iar când facem binele, rugăm să fim ajutaţi şi mai mult, cu fapta, tot spre binele vieţii şi lucrării Bisericii.
Rugăm pe Tatăl nostru din ceruri, pe „Părintele luminilor de la Care vine toată darea cea bună şi tot darul” (Iacob 1, 17) să ne binecuvânteze şi să ne ajute pe toţi, cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni, ca să săvârşim binele în orice timp şi în orice loc, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire.
† DANIEL
Arhiepiscop al Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei
Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
(1)Vezi notele explicative 1311 şi 1312 la Comentariul Sfântului Chiril al Alexandriei la Evanghelia după Ioan, Colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, nr. 41, Bucureşti, 2000, p. 702.
(2)Idem, nota 1313, p. 704.
(3)Vezi Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariu la Evanghelia după Ioan, Ed. Pelerinul Român, Oradea, 1980, omiliile 59 şi 60, pp. 290-305; Sf. Chiril al Alexandriei, op. cit., pp. 699-721.
(4) Ibidem, Omilia 60, 1, p. 296.
(5) Sf. Chiril al Alexandriei, op. cit., p. 706.
Un judecător dezvăluie nereguli din Justiţie
El susţine, în plus, că este cenzurat de oamenii Ministrului Justiţiei.
De urmărit- http://thunderjudge.blogspot.com/
De urmărit- http://thunderjudge.blogspot.com/
Băsescu în Piaţa Universităţii, aseară
Penibilitate pe ritmuri folclorice, ca o viagra pentru piticii de grădină.
sâmbătă, 29 septembrie 2007
Jurnalul unui closet
1) a venit iar grasul ăla. cînd se aşează îl simt cum îi troznesc oasele. nu reuşeşte să se cace niciodată dar se biţîie de mi se desprind şuruburile din pardoseală. trage apa şi abia apoi scapă o başină. e oricum mai bine decît să te plictiseşti aşteptînd vreun constipat de fomist plin de pîine goală să se screme pentru vreo trei chiftele obosite.
2) azi a fost pe la mine şi femeia de serviciu. eu credeam că mă spală şi pe mine dar a fredonat cu mopul pe la uşă şi s-a cărăbanit la vecinul meu din dreapta. adevărul e că pînă nu atîrnă pe mine vreo diaree de aia verde nici nu se gîndeşte nenorocita să pună mîna pe cîrpă. de ziua mea mi-aş dori o perie, mai e cîte unul care o foloseşte, mai capăt şi eu luciu.
3) mă uitam la pizda nesimţitei şi nu îmi venea să cred. cădeau flocii din ea la mine în apă ca frunzele toamna din plopul de vizavi. cînd s-a scuturat ca iapa mi s-a întunecat colacul. dacă nici acum femeia aia de serviciu nu aruncă o caldare de apă pe mine mă înfund şi îi bag în pizda mamei lor de clienţi, mă mai odihnesc şi eu vreo doua zile.
4) l-am auzit pe patron că o să cheme instalatorul săptamîna viitoare pentru chiuveta aia din colţ. ăla, instalatorul adică, e om bun. are grijă de noi, chiar îmi aduc aminte cu plăcere cum mi-a schimbat colacul astă primăvară, ce mîini mari şi puternice avea, cum a strîns şuruburile alea de plastic, nici prea mult, nici prea puţin. ăla da om, păcat ca nu s-a căcat niciodată la noi aici, merita şi el, nu ca toţi nenorociţii. mi-am adus aminte de labagiul ăla care vine în fiecare miercuri. tîmpitul se chinuie să nimerească pe rezervorul meu de apă, ca pe el işi pune o poză cu angela similea, dar stropeşte tot colacul de mă refulez pe mine de rîs cînd intră următorul şi se chinuie să mă şteargă cu hîrtia de a primit-o înainte de a se aşeza şi apoi nu mai are cu ce să se şteargă la cur.
5) fă proastelor, voi nu vedeţi că lîngă mine, aici în stînga, e un coş de gunoi de plastic, ce dracu aruncaţi tampoanele ălea că mă chinui să le dau la canal de îmi sare capacul şi mă înjură ăla pe urmă toată ziua. păi noi avem responsabilităţi aici, căcaţii, alea alea, dar nu toate jegurile voastre absorbante care nu se înmoaie în apă. cu chiştoacele ne descurcăm, şi eu, şi canalizarea, dar cu tampoanele voastre muncim peste normativele la care am fost dimensionaţi. nici turcescul ăla de la subsol nu suportă aşa ceva, ăla e bulagiu şi se înfundă imediat. păi eu cîtă răbdare să mai am? bine măcar că nu prea mai veniţi cu vată.
6) mi-a fost milă de el dar altfel nu se învaţa minte. păi să te sui cu picioarele pe mine băi animalule? nu ai pic de bun simţ? cu curul, nu cu picioarele, aşa se stă pe un vas de veceu. dacă nu iţi convine că e murdar capacul emigrează băi, dar nu te caţeri tu ca să mă chinui eu să te ţin. păi nici nu te-am ţinut, am scăpat puţin din şuruburi la stînga şi ai căzut ca proasta cu freza în faianţă. hai sictir. colacul a zis că mîine crapă şi îşi dă demisia. eu ca eu, dar ăla e subţire bre, cît credeţi voi că poate să ducă?
7) azi am depus cerere de transfer. nu mai suport. au borît trei dobitoci din care doi împreună, obraz lîngă obraz. s-au şters cu tricoul unei proaste care lua muie in cabina din stînga şi mi l-au dat mie. am avut un noroc chior că n-au tras apa că mă înfundam de nici rectorul facultăţii de instalaţii nu mai avea ce să îmi facă. de atîta borîtură prin cabină nu a mai intrat nimeni şi m-am ales şi cu două găleţi de apă de la femeia de serviciu, başca că şi colacul a fost şters la viteză cu mopul. îmi doresc să schimbe patronul toată buda, să ajung demontat în spatele clădirii, să mă ia un om sărman acasă la el şi să muncesc şi eu ca tot vasul de wc, maxim o oră pe zi, nu 24 din 24. păi ce, mi-au pus ăia în fabrică alt porţelan? nu. păi atunci ce dracu caut eu într-un restaurant că nu îmi place deloc băutura. viaţa e un căcat.
8 ) chiar că azi a fost o zi de căcat. la colegul din stînga s-a spart o ţeavă şi i-au întrerupt alimentarea cu apă iar colegul din dreapta a avut uşa blocată aşa că toţi au tras azi de mine ca de singura budă EFECTIV rămasă în funcţiune. am rezistat eroic, era coadă şi toţi clienţii au plecat mulţumiţi deşi nici nu mai rămînea timp să mi se umple rezervorul cu apă. aştept de la patron o primă, poate chiar o pune pe puturoasa aia mîine să mă dea cu detergent.
9) asta e o chestie care mă deranjează. păi adică eu de ce să n-am weekend? păi ce, sîntem trei closete, măcar prin rotaţie putea să dea liber la cîte unul, în fiecare sfîrşit de săptămînă. am şi poziţia aia proastă, pe mijloc, care cum intră în toaletă la mine vine. măcar dacă era separat pentru bărbaţi şi femei. nu, nu e. şi capac peste toate, a plouat tare, canalizarea nu mai făcea faţă şi noi abia reuşeam să strecurăm cîte puţină marfă. am auzit că bulangiul ăla de veceu turcesc de la subsol a refulat vreo două ore. a împins femeia de serviciu la căcat cu mopul pîna a leşinat. aşa îi trebuie, boccia dracului, că dacă nu ne spală la timp nici nouă nu ne pasă de ea. azi cel mai interesant client a fost un student care a intrat să îsi mănînce sandvişul ferit de colegii lui. sanchi a tras apa cînd a ieşit.
10) să vă spun eu cum e. frumoase, dichisite, parfumate, tocuri, fiţe, dar eu cînd mă uit la ele tot un cur văd. azi a fost un fotomodel, s-a chinuit juma de oră să screamă un cîrnăcior, i-a sunat mobilul şi proasta s-a ridicat repede şi a întins-o fără să tragă apa. oare s-o fi spălat pe mîini? nu ştiu că eram atent la puştiul care se pişa alături, ţipa săracul de durere, deh, aşa e cînd iei prima dată şi nu te tratezi…
11) zac în ploaie. am fost demontat şi dus în curtea din spate. îmi place ploaia. se schimbă cîrciuma, avea vad bun, a cumpărat-o un şmecher care schimbă tot. pe vecinul meu din dreapta l-au scăpat pe scări şi s-a spart, ăla din stînga a fost luat de un muncitor acasă. poate mă ia şi pe mine careva sau poate ajung la moloz. mi-am facut datoria cum am putut, de o fi să mai continui pe undeva, de o fi să mă sparg în dinţii cupei de fadromă, asta mi-a fost soarta, căcăcioasă. sper să mă reîmporţelanez într-un bideu…
EPILOG LA RĂSCRUCE DE VÎNTURI: Am ajuns un fel de înger - îngerul hapciucaliu al celor ce se duc în orice cîrciumă la veceu să îşi numere banii ca să vadă dacă mai e loc de una mică… un înger pe care îl doare în pulă de voi - niciodată nu veţi avea destui bani de băutură - amărîţilor.
(Sursa: http://nenea.wordpress.com/ )
2) azi a fost pe la mine şi femeia de serviciu. eu credeam că mă spală şi pe mine dar a fredonat cu mopul pe la uşă şi s-a cărăbanit la vecinul meu din dreapta. adevărul e că pînă nu atîrnă pe mine vreo diaree de aia verde nici nu se gîndeşte nenorocita să pună mîna pe cîrpă. de ziua mea mi-aş dori o perie, mai e cîte unul care o foloseşte, mai capăt şi eu luciu.
3) mă uitam la pizda nesimţitei şi nu îmi venea să cred. cădeau flocii din ea la mine în apă ca frunzele toamna din plopul de vizavi. cînd s-a scuturat ca iapa mi s-a întunecat colacul. dacă nici acum femeia aia de serviciu nu aruncă o caldare de apă pe mine mă înfund şi îi bag în pizda mamei lor de clienţi, mă mai odihnesc şi eu vreo doua zile.
4) l-am auzit pe patron că o să cheme instalatorul săptamîna viitoare pentru chiuveta aia din colţ. ăla, instalatorul adică, e om bun. are grijă de noi, chiar îmi aduc aminte cu plăcere cum mi-a schimbat colacul astă primăvară, ce mîini mari şi puternice avea, cum a strîns şuruburile alea de plastic, nici prea mult, nici prea puţin. ăla da om, păcat ca nu s-a căcat niciodată la noi aici, merita şi el, nu ca toţi nenorociţii. mi-am adus aminte de labagiul ăla care vine în fiecare miercuri. tîmpitul se chinuie să nimerească pe rezervorul meu de apă, ca pe el işi pune o poză cu angela similea, dar stropeşte tot colacul de mă refulez pe mine de rîs cînd intră următorul şi se chinuie să mă şteargă cu hîrtia de a primit-o înainte de a se aşeza şi apoi nu mai are cu ce să se şteargă la cur.
5) fă proastelor, voi nu vedeţi că lîngă mine, aici în stînga, e un coş de gunoi de plastic, ce dracu aruncaţi tampoanele ălea că mă chinui să le dau la canal de îmi sare capacul şi mă înjură ăla pe urmă toată ziua. păi noi avem responsabilităţi aici, căcaţii, alea alea, dar nu toate jegurile voastre absorbante care nu se înmoaie în apă. cu chiştoacele ne descurcăm, şi eu, şi canalizarea, dar cu tampoanele voastre muncim peste normativele la care am fost dimensionaţi. nici turcescul ăla de la subsol nu suportă aşa ceva, ăla e bulagiu şi se înfundă imediat. păi eu cîtă răbdare să mai am? bine măcar că nu prea mai veniţi cu vată.
6) mi-a fost milă de el dar altfel nu se învaţa minte. păi să te sui cu picioarele pe mine băi animalule? nu ai pic de bun simţ? cu curul, nu cu picioarele, aşa se stă pe un vas de veceu. dacă nu iţi convine că e murdar capacul emigrează băi, dar nu te caţeri tu ca să mă chinui eu să te ţin. păi nici nu te-am ţinut, am scăpat puţin din şuruburi la stînga şi ai căzut ca proasta cu freza în faianţă. hai sictir. colacul a zis că mîine crapă şi îşi dă demisia. eu ca eu, dar ăla e subţire bre, cît credeţi voi că poate să ducă?
7) azi am depus cerere de transfer. nu mai suport. au borît trei dobitoci din care doi împreună, obraz lîngă obraz. s-au şters cu tricoul unei proaste care lua muie in cabina din stînga şi mi l-au dat mie. am avut un noroc chior că n-au tras apa că mă înfundam de nici rectorul facultăţii de instalaţii nu mai avea ce să îmi facă. de atîta borîtură prin cabină nu a mai intrat nimeni şi m-am ales şi cu două găleţi de apă de la femeia de serviciu, başca că şi colacul a fost şters la viteză cu mopul. îmi doresc să schimbe patronul toată buda, să ajung demontat în spatele clădirii, să mă ia un om sărman acasă la el şi să muncesc şi eu ca tot vasul de wc, maxim o oră pe zi, nu 24 din 24. păi ce, mi-au pus ăia în fabrică alt porţelan? nu. păi atunci ce dracu caut eu într-un restaurant că nu îmi place deloc băutura. viaţa e un căcat.
8 ) chiar că azi a fost o zi de căcat. la colegul din stînga s-a spart o ţeavă şi i-au întrerupt alimentarea cu apă iar colegul din dreapta a avut uşa blocată aşa că toţi au tras azi de mine ca de singura budă EFECTIV rămasă în funcţiune. am rezistat eroic, era coadă şi toţi clienţii au plecat mulţumiţi deşi nici nu mai rămînea timp să mi se umple rezervorul cu apă. aştept de la patron o primă, poate chiar o pune pe puturoasa aia mîine să mă dea cu detergent.
9) asta e o chestie care mă deranjează. păi adică eu de ce să n-am weekend? păi ce, sîntem trei closete, măcar prin rotaţie putea să dea liber la cîte unul, în fiecare sfîrşit de săptămînă. am şi poziţia aia proastă, pe mijloc, care cum intră în toaletă la mine vine. măcar dacă era separat pentru bărbaţi şi femei. nu, nu e. şi capac peste toate, a plouat tare, canalizarea nu mai făcea faţă şi noi abia reuşeam să strecurăm cîte puţină marfă. am auzit că bulangiul ăla de veceu turcesc de la subsol a refulat vreo două ore. a împins femeia de serviciu la căcat cu mopul pîna a leşinat. aşa îi trebuie, boccia dracului, că dacă nu ne spală la timp nici nouă nu ne pasă de ea. azi cel mai interesant client a fost un student care a intrat să îsi mănînce sandvişul ferit de colegii lui. sanchi a tras apa cînd a ieşit.
10) să vă spun eu cum e. frumoase, dichisite, parfumate, tocuri, fiţe, dar eu cînd mă uit la ele tot un cur văd. azi a fost un fotomodel, s-a chinuit juma de oră să screamă un cîrnăcior, i-a sunat mobilul şi proasta s-a ridicat repede şi a întins-o fără să tragă apa. oare s-o fi spălat pe mîini? nu ştiu că eram atent la puştiul care se pişa alături, ţipa săracul de durere, deh, aşa e cînd iei prima dată şi nu te tratezi…
11) zac în ploaie. am fost demontat şi dus în curtea din spate. îmi place ploaia. se schimbă cîrciuma, avea vad bun, a cumpărat-o un şmecher care schimbă tot. pe vecinul meu din dreapta l-au scăpat pe scări şi s-a spart, ăla din stînga a fost luat de un muncitor acasă. poate mă ia şi pe mine careva sau poate ajung la moloz. mi-am facut datoria cum am putut, de o fi să mai continui pe undeva, de o fi să mă sparg în dinţii cupei de fadromă, asta mi-a fost soarta, căcăcioasă. sper să mă reîmporţelanez într-un bideu…
EPILOG LA RĂSCRUCE DE VÎNTURI: Am ajuns un fel de înger - îngerul hapciucaliu al celor ce se duc în orice cîrciumă la veceu să îşi numere banii ca să vadă dacă mai e loc de una mică… un înger pe care îl doare în pulă de voi - niciodată nu veţi avea destui bani de băutură - amărîţilor.
(Sursa: http://nenea.wordpress.com/ )
Partidul România Mare capotează? Să capoteze!
Un articol mai vechi, pe care l-am descoperit acum http://www.romanialibera.ro/a105535/romania-mare-un-partid-pe-cale-de-disparitie.html . M-a uns pe suflet.
Pe Băsescu îl doare la 10 metri de cot de Constituţie
Argumente- http://www.cotidianul.ro/index.php?id=14401&art=36443&cHash=0ae09732a1
Luaţi de citiţi. Textul a apărut într-o gazetă catalogată pro-Băsescu. De ce am scris 10 metri? Aşa am avut chef…
Luaţi de citiţi. Textul a apărut într-o gazetă catalogată pro-Băsescu. De ce am scris 10 metri? Aşa am avut chef…
vineri, 28 septembrie 2007
Ţărăniştii vor să se confrunte cu Băsescu la mitingul din Piaţa Universităţii
PNŢCD îi solicită ferm lui Traian Basescu să renunţe la descinderea în Piaţa Universităţii în 29 septembrie, cu pretextul de a se întâlni cu populaţia şi de a prezenta un aşa-zis raport. Acţiunea reprezintă un atac la adresa democraţiei şi un grav afront adus simbolului libertăţii, care trebuie să rămână Piaţa Universităţii.
Prin intenţia sa, Traian Băsescu dovedeşte, încă o dată, că doreşte uciderea spiritului Pieţei Universităţii şi instaurarea populismului, descinderile sale fiind o adevărată reeditare a mineriadelor din 1990 şi 1991, care au legitimat în stradă, chiar în Piaţa Universităţii, regimul lui Ion Iliescu. Acelaşi sistem, care l-a preluat azi pe Traian Băsescu, pune în operă diversiunea legitimării autoritarismului prin manipulări de masă, împotriva statului de drept şi instituţiilor democratice care încep să funcţioneze. În fapt, ca reprezentant al structurilor de putere securiste, Traian Băsescu încearcă, după reuşitele din anii 90, să întârzie integrarea reală în UE, care duce la dispariţia structurilor mafiote economice şi politice şi la răspunderi penale grele pentru cei care au furat şi au distrus România.
PNŢCD îl avertizează pe Traian Băsescu că va apăra spiritul Pieţei Universităţii şi-l va opri să confişte şi să murdăreasca acest simbol. Sâmbătă, 29 septembrie începând cu orele 16.00, PNŢCD se va afla în Piaţa Universităţii şi face apel către bucureşteni să oprim împreună diversiunea securistă, menită să instaureze regimul de mână forte. Traian Băsescu nu poate dialoga, aşa că vrea să distrugă dialogul, înlocuindu-l cu monologul în faţa mulţimilor manipulate. Nu poate accepta diversitatea opiniilor, aşa că vrea să impună unanimităţi, generând presiunea străzii. Nu poate accepta vocea raţiunii, aşa că vrea să impună teroarea străzii şi violenţa împotriva oricărui se opune. PNŢCD rămâne neclintit în opţiunea sa pentru democraţie, ca o conştiinţă vie a poporului, amintindu-i lui Traian Băsescu că adevărul este totdeauna biruitor.
(Comunicat semnat de Aurelian Pavelescu)
Prin intenţia sa, Traian Băsescu dovedeşte, încă o dată, că doreşte uciderea spiritului Pieţei Universităţii şi instaurarea populismului, descinderile sale fiind o adevărată reeditare a mineriadelor din 1990 şi 1991, care au legitimat în stradă, chiar în Piaţa Universităţii, regimul lui Ion Iliescu. Acelaşi sistem, care l-a preluat azi pe Traian Băsescu, pune în operă diversiunea legitimării autoritarismului prin manipulări de masă, împotriva statului de drept şi instituţiilor democratice care încep să funcţioneze. În fapt, ca reprezentant al structurilor de putere securiste, Traian Băsescu încearcă, după reuşitele din anii 90, să întârzie integrarea reală în UE, care duce la dispariţia structurilor mafiote economice şi politice şi la răspunderi penale grele pentru cei care au furat şi au distrus România.
PNŢCD îl avertizează pe Traian Băsescu că va apăra spiritul Pieţei Universităţii şi-l va opri să confişte şi să murdăreasca acest simbol. Sâmbătă, 29 septembrie începând cu orele 16.00, PNŢCD se va afla în Piaţa Universităţii şi face apel către bucureşteni să oprim împreună diversiunea securistă, menită să instaureze regimul de mână forte. Traian Băsescu nu poate dialoga, aşa că vrea să distrugă dialogul, înlocuindu-l cu monologul în faţa mulţimilor manipulate. Nu poate accepta diversitatea opiniilor, aşa că vrea să impună unanimităţi, generând presiunea străzii. Nu poate accepta vocea raţiunii, aşa că vrea să impună teroarea străzii şi violenţa împotriva oricărui se opune. PNŢCD rămâne neclintit în opţiunea sa pentru democraţie, ca o conştiinţă vie a poporului, amintindu-i lui Traian Băsescu că adevărul este totdeauna biruitor.
(Comunicat semnat de Aurelian Pavelescu)
joi, 27 septembrie 2007
Un lacheu de-al lui Băsescu de la “Cotidianul” o înjură pe Doina Cornea
Se cheamă Cristian Pătrăşconiu şi e penetrat obsesiv de propria importanţă. Cât de jalnic este, convingeţi-vă singuri- http://www.cotidianul.ro/index.php?id=14316&art=36282&cHash=72b7dd3abd#opinii
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
![[Valid RSS]](valid-rss.png "Validate my RSS feed")
