sâmbătă, 10 mai 2008
Sa arda o opera a lui Nabokov? Despre suveranitatea scriitorului
Alexandru Petria
vineri, 9 mai 2008
Domnisoara Muie si problemele ei
Marius Tuca este iar magar
Prietenul Scaevola o dă magistral http://scaevola.weblog.ro/2008-05-09/366141/Tonomatul-cu-bretele.html#comments
joi, 8 mai 2008
Cristian Diaconescu s-a intors in blogosfera si gafeaza gramatical
Subscriu cu un singur amendament. Copiii se scrie cu trei de i.
Alexandru Petria
Virgina Mona Musca
Homosexual si zgarcit
“Dacă există pe lume ceva mai rău decât să fii homosexual este să fii zgârcit”
Doar gheata in whisky la Polul Nord
E lată, groasă, spăimoasă, catastrofală, senzaţională. Doar apă la Polul Nord. Încălzirea globală remodelează nemilos geografia, după opinia oamenilor de ştiinţă. Am cam sfeclit-o.
Alexandru PETRIA
miercuri, 7 mai 2008
marți, 6 mai 2008
Bagă!
vineri, 2 mai 2008
Voichiţa, dă-i bătaie!
Când am văzut numele Voichiţei Pălăcean-Vereş pe “Ciocolata amăruie”, m-am bucurat. Şi chiar am citit romanul ei de debut, deşi nu prea gust romancierele. Iniţial cu teama de-a nu suferi o decepţie, fiindcă o ştiam pe autoare cochetând doar cu poezia, sentimentală, exuberantă. Mă temeam să nu dau peste un melanj liricoid siropos, fără cojones, care mă îngreţoşează în proză. Însă efortul a meritat.
Dacă la majoritatea filmelor succesul este în interdependenţă cu hapy-end-ul lor, la un romancier al doilea roman este definitoriu. Îl aştept, Voichiţa, dă-i bătaie!
Alexandru PETRIA
Activităţi permanente în Casa Şotropa din Năsăud
Sub cupola academicianului Şotropa, cărturarii năsăudeni se adună aici ca la Capşa de odinioară, ca dovadă că Năsăudul e un oraş românesc dintre cele mai româneşti, este o instituţie românească dintre cele mai plenare, deci valoarea inestimabilă istorică şi culturală a Năsăudului nu va apune niciodată, pentru că Năsăudul înseamnă credinţă, iubire, puritate, prietenie, înseamnă şcoală, religie şi cultură.
Toate aceste elemente se menţin, deocamdată, la Năsăud, doar în Casa Şotropa, respectiv la Poşta năsăudeană, unde s-a creat un mediu ambiant, un rol fertil de cultivare a limbii şi culturii naţionale, de formare şi afirmare răspicată a crezului- “Năsăudul, oraş al culturii”.
Poştaşii năsăudeni se dovedesc a fi oameni de cultură, colaborează cu cei pe care-i deservesc, urmărind prin acţiuni culturale promovarea frumuseţii.
La ultima întânire din Casa Şotropa a avut loc o expoziţie de carte organizată de Valer Petrehuş, expoziţia de pictură având ca tematică “Peisaje şi lăcaşuri de închinăciune” a ceferistului talentat Bumbu Nechita din Nepos, cât şi a lucrărilor renumitului pictor naiv Valer Gălan din Leşu – “Aspecte din viaţa satului someşan” şi o părticică din Casa-Muzeu Nechiti din Feldru, “Obiecte casnice din gospodăriile satului ilvean”, urmând o masă rotundă cu tema: “Un zâmbet şi o floare pentru fiecare” cu intervenţiile domnilor: Grigore Marţian, Ioan Mititean, Radu Băieş, Valer Petrehuş, Romulus Berceni şi Floarea Pleş ce au ridicat liniile de forţă ale discuţiilor presărate şi cu vorbe de haz ce intră în ecuaţia sănătăţii.
Ioan MITITEAN
Năsăudenii şi Marea Unire
Cu sprijinul material şi moral al Primăriei năsăudene, profesorul Ioan Seni a scos recent la editura “Napoca-Star” cartea cu tematică istorică “Năsăudenii şi Marea Unire”- volum care se citeşte cu plăcere, nu din obligaţie profesională.
Fondatorul Astrei năsăudene, Ioan Seni este unul dintre adepţii vieţii culturale şi a scrisului frumos, dovedindu-se un cărturar talentat care aduce evenimentele istorice în inimile contemporanilor prin imagini artistice, servindu-se cu competenţă de limba română.
Autorul este un deplin familiarizat cu grănicerii năsăudeni, cu ASTRA, cu istoria locală, remarcându-se printr-un aer tineresc, primăvăratic, păstrându-şi individualitatea.
Caracteristica principală a cărţii este fineţea cu care autorul captează atenţia cititorilor, reuşind să învingă prin stilul său realist, printr-un climat literar grav şi solemn, afişând o mare bucurie a scrie, ceea ce l-a adus azi în prim-planul atenţiei noastre.
Ioan Seni demonstrează că realitatea istorică nu se epuizează niciodată ca sursă de inspiraţie.
Universitarul clujean Ieronim Marţian, originar de peste Muncelul Năsăudului, coleg de şcoală cu Seni, a semnat prefaţa cărţii.
Ioan MITITEAN
marți, 29 aprilie 2008
Sase motive pentru care sa nu te superi pe copii ...
2. La o gradinita, educatoarea i-a pus pe copii sa deseneze. In timp ce se plimba printre ei, a observat o fetita care era foarte concentrata asupra desenul ei si a intrebat-o ce deseneaza. Fetita i-a raspuns ca il deseneaza pe Dumnezeu. Educatoarea i-a spus ca nimeni nu stie cum arata Dumnezeu. Fara sa isi ridice privirea de pe desenul ei si la fel de concentrata pe pictura, fetita i-a raspuns: Ai putina rabdare, imediat vor sti !
3. Parintii discutau cu copiii lor de 5 si 6 ani despre cele 10 porunci. Dupa ce au ajuns la porunca despre cum "sa-ti cinstesti parintii", copilul cel mic i-a intrebat daca exista vreo porunca si pentru parinti despre cum sa-si trateze copiii. Cel mare a raspuns fara sa stea pe ganduri "sa nu omori"
4. O fetita statea langa mama ei si o studia. La un moment dat, a observat cat de multe fire de par alb are pe cap si a intrebat-o de ce. Mama i-a raspuns: "De cate ori ma superi, sau faci un lucru rau si eu sunt nefericita, imi iese cate un fir alb". Dupa cateva momente de gandire profunda, fetita i-a raspuns: "Deci asa a ajuns bunica sa aiba tot parul alb ..."
5. Elevii dintr-o clasa au fost fotografiati pe rand. Profesoara i-a sfatuit sa ia fiecare toate pozele celorlalti pentru ca atunci cand vor creste mari sa spuna "Iat-o pe Jennifer, este avocata" sau "Iata-l pe Michel, e doctor". O voce micuta din fundul clasei, striga: "Si iat-o pe doamna profesoara, e moarta"
6. Un profesor le preda elevilor despre circulatia sangelui. Ca sa fie mai clar, le-a dat un exemplu: "Daca voi sta in cap, tot sangele se va duce in jos si voi fi rosu la fata. E clar acum ?" Un elev insa, avea o nelamurire "Atunci cum se face ca daca stau in picioare, acestea nu devin rosii". Colegul de banca ii sopteste imediat "pentru ca picioarele tale nu sunt goale".
secret_bliss
miercuri, 23 aprilie 2008
Prima mea adevărată profesoară
Una mi se turna în cap cu tolcerul la şcoală, alta auzeam acasă, de la bunicul şi tata. Iniţial, nu ştiam pe cine să cred. Bunicul zicea că era mai bine pe vremea Regelui Mihai, că nici în perioada războiului nu era aşa o mizerie a raţiilor alimentare, ca nişte reţete permanente de slăbire, tovarăşa dirigintă ne vorbea despre realizările socialismului, iar tata, în fiecare zi, după serviciu, printre pârâituri şi bruiaje, cu mâna mai tot timpul pe butonul aparatului de radio, ca să nu piardă emisia, era parcă sudat de “Europa Liberă”. Şi se revolta, om cu patru clase. Şi înjura. Iar duminica, cu geamurile lăsate deschise, “ca să audă colduşii de comunişti”, spunea, nu pierdea slujba transmisă săptămânal de post. Şi acest zidar, tata, pe care l-am văzut doar cu o carte în mână, pe care a terminat-o de citit în ani, asculta cu veneraţie o voce. A Monicăi Lovinescu. Îi iubea şi pe ceilalţi redactori şi colaboratori, dar “doamna Monica”, aşa o numea, era altceva. Era extraordinară. Pe mine, de pe unde, Monica Lovinescu, abia apoi bunicul şi tata, m-a convins că diriginta şi ceilalţi profesori se mânjesc şi ne mânjesc cu fecale apologiind unui regim criminal. O percepeam ca pe un membru al familiei, ca pe prima mea adevărată profesoară, o profesoară intransigentă a verticalităţii morale.
După ce Monica Lovinescu a murit în Duminica Floriilor, s-a rupt ceva în interiorul meu. Celor care s-au bucurat de decesul ei, stârpiturilor comunisto-securiste, cărora le-a provocat coşmaruri, le doresc să le dea Dumnezeu ce merită.
Alexandru PETRIA
marți, 22 aprilie 2008
A dat in judecata Biserica pentru ca a fost botezat. Ce ziceti?
luni, 21 aprilie 2008
Optimism în Săptămâna Mare
Comentând cu familia lumina ironică în care se scaldă textul publicitar după aflarea veştii privitoare la jefuirea austriecilor de către ofiţerul de la judiciar, copilul meu mă provoacă: „Oare cum se ajunge la astfel de situaţii, ca o persoană plătită în România pentru a veghea la respectarea legii să fie pusă sub acuzare în străinătate, fiindcă a încălcat-o?“. N-am putut da imediat un răspuns. Eram încă şocată. Respectivul individ era al doilea poliţist din condominiul nostru trimis după gratii.
Având o serioasă temă de meditaţie, mi-am amintit de câteva cazuri de răsunet din presa românească şi internaţională. Mi-am amintit de universitarul ieşean prins cu ciorapii sustraşi îndesaţi sub haină, „răsplătindu-i“ astfel pe americanii ce i-au oferit o bursă de studii. Mi-a venit în minte apoi ministrul Sănătăţii acuzat acum câţiva ani de plagiat. Am rememorat şi o parte dintre zecile de cazuri de furt şi tâlhărie avându-i ca protagonişti pe conaţionali de-ai noştri prinşi în flagrant delict peste graniţă, gesturi reprobabile având drept rezultat faptul că europenii au început să arate cu degetul şi către emigranţii români deprinşi a-şi câştiga pâinea cu sudoarea frunţii, măcinaţi de dorul de casă şi singurătate, ajungându-se, în timp, la situaţia că numele „român“ înseamnă, pentru mulţi, „ţigan“, ori, mai rău, hoţ.
Întrebându-mă repetat ce-l face pe om neom, cum ajung unii să dea cinstea pe necinste şi omenia pe un pumn de mărunţiş, am găsit, în cele din urmă, răspunsul: toleranţa. Căci noi, românii, ne dovedim prea toleranţi când asistăm la gesturi sancţionate sever de alte popoare sau când auzim de faptele reprobabile comise de semenii noştri. Dacă, de pildă, suntem martori la o „oră de dirigenţie“ ţinută de un părinte copilului său, refuzăm să atenţionăm „educatorul“ că urletele şi termenii injurioşi nu au de-a face cu educaţia. Afirmaţii de genul „Nu mi-am bătut nevasta, numa’ i-am dat o palmă“, în loc să ne revolte, ne fac, în cel mai bun caz, să strâmbăm subţire din nas. Nu comentăm nici când auzim că X lucrează la negru, „ca să nu dau de pomană banii la stat“, nici constatând că Y a furat lemne din pădure ca din propria magazie şi-i acceptăm motivaţia „doar nu s-or găta copacii din codru“.
Cineva spunea că am devenit hoţi în comunism, fiindcă pe atunci a sustrage un obiect din fabrică ori a fura din recolta de pe câmp nu era propriu-zis furt, căci şi fabricile, şi CAP-urile erau ale noastre, ale tuturor, iar a lua de la tine însuţi nu înseamnă furt. Nu pot fi de acord cu o astfel de afirmaţie. Am ajuns ceea ce am ajuns datorită faptelor noastre, pentru că am ales. Am ales să închidem ochii când profesorul îi măreşte nejustificat nota unui elev anume, pe motiv că este fiul lui Z. Am ales să ne facem că nu ne vedem copiii descărcând de pe internet referate pe care să le predea la şcoală pe post de temă de casă. Am ales să întoarcem capul când vecinul nostru mituieşte medicul ori când prietenul nostru îi îndeasă poliţistului bani în buzunar spre a-l scăpa de amendă. Am ales... Acceptând tacit toate aceste gesturi – mărunte, dar semnificative – ce echivalează cu încălcarea explicită a legii, ignorăm cu bună ştiinţă nu doar normele sociale, ci şi pe cele morale. Nu facem nimic, nu spunem nimic în astfel de împrejurări, iar prin aceasta contribuim la perpetuarea faptelor reprobabile ori ilegale, de parcă am fi toţi corupţi sau coruptibili, hoţi sau tâlhari. Cum am ajuns, Doamne, atât de indiferenţi când vine vorba de respectarea principiilor etice ce au stat la temelia poporului nostru? Pe vremuri, bătrânele mergeau la nuntă cu banii înfăşuraţi în năfrămuţa îndesată în sân, refuzând folosirea sacoşei drept accesoriu la ţinuta festivă, ca nu cumva să-i treacă prin cap cuiva să o acuze că ar fi îndesat acolo din bunătăţile de pe masă. Tot pe atunci, auzeai rostindu-se cu patos în casele românilor: „Mai bine să mi se usuce mâinile, decât să m-ating de ce nu-i al meu!“. În timpul nu prea îndepărtatei mele copilării, era aspră sancţionată îndrăzneala de a fura fructe din pomul vecinului ori aceea de a intra pe teren străin la cules de buruieni pentru porci. Azi, în schimb, cumpărăm îmbrăcăminte ori parfumuri despre care ştim sigur că au fost furate din Vest şi ne bucurăm c-am plătit mai puţin, nu ne pasă că, în felul acesta, îl încurajăm pe hoţ să-şi practice în continuare bănoasa „meserie“...
Poate, acum, în Săptămâna Patimilor, ne vom gândi mai mult la aceste lucruri. Şi, poate, Săptămâna Luminată va revărsa în sufletele noastre dorinţa de a fi mai buni şi ne va ambiţiona să ne întoarcem la valorile tradiţionale, la respectul pentru semenii noştri şi – de ce nu? – la respectul pentru noi înşine ca români, ca oameni ai lui Dumnezeu.
Voichiţa Pălăcean-Vereş
joi, 10 aprilie 2008
Te rog, anunţă-mă dacă nu o trimiţi (primita prin e-mail)

Trimite doar la nouă persoane
Se poate transmite aceasta doar la nouă persoane, iar tu eşti una dintre acestea. Te rog nu întrerupe această rugăciune, întotdeuna ajută!
Nu este un „lanţ de cărţi poştale” !
Este o novenă către maica Tereza de Calcuta, care nu s-a rupt niciodată, a străbătut lumea întreagă!
În 48 de ore trimite-o la nouă persoane, prieteni sau rude.
Despre ce e vorba: în ziua în care o primeşti, spune rugăciunea Ave Maria (Bucură-te Marie) şi un Tatăl nostru, având clar stabilită o intenţie specială cu care faci această novenă.
MULŢUMESC PENTRU FAPTUL CĂ NU AI ÎNTRERUPT ACEASTĂ NOVENĂ
În cazul în care nu doreşti să continui această novenă, te rog să anunţi pe cel care ţi-a trimis-o ca să te înlocuiască cu altcineva.
Aceasta este rugăciunea Ave Maria (Bucură-te Marie):
Bucură-te Marie cea plină de har, Domnul este cu tine; binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul trupului tău, Isus.
Sfântă Marie, Maică a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre. Amin.



![Validate my RSS feed [Valid RSS]](valid-rss.png)

