luni, 23 noiembrie 2009
joi, 19 noiembrie 2009
Haideti sa-l facem presedinte pe Crin!
Votati caracterul!
Ati vazut prima si, sper, nu ultima dezbatere intre candidati sambata, la Cluj. Acolo, am reusit sa demonstrez ca pot sa il inving pe Traian Basescu. Si ca jocurile nu sunt inca facute. Am fost deschis si onest, la fel ca in fiecare moment important din acest an. Asa am fost cand am castigat presedintia PNL, la inceputul anului. Asa am fost cand l-am propus pe Klaus Iohannis premier. Sincer, deschis, fara complexe. Sunt un om liber si asa vreau sa fiu si ca presedinte. Un om care are in spate doar sprijinul oamenilor care il voteaza.
Duminica voi vota pentru schimbare. Si va indemn sa faceti la fel. Insa va mai indemn ceva. Votati omul inainte de orice sigle. Votati caracterul. Nu conteaza cate cifre invatam fiecare dintre noi pentru a da bine in cadru. Important este caracterul. Uitati-va la presedintele actual. Sunt sigur ca stie foarte multe cifre si se pricepe la administratie. Si, cu toate astea, de ce o ducem atat de rau ca tara?
Conteaza caracterul. Un presedinte sau un viitor presedinte trebuie sa nu minta. Sa nu fure. Sa fie integru. Sa nu ii fie rusine de trecutul sau. Sa nu aiba schelete in dulap. Sa nu fie la mana altora. Sa aiba curajul sa ia decizii importante si grele atunci cand e nevoie. Sa aiba onoare.
Presedintele, prin actiunea sa, prin modelul sau, da directia tarii. El trebuie sa fie un om de care sa fii mandru si care sa te inspire. Care sa nu te faca sa te rusinezi si pe care sa nu-l banui de agende ascunse.
Veniti la vot. Sa nu credeti ca jocurile sunt facute. Sa nu credeti ca totul este decis. Nu este. De noi depinde. Daca stam acasa, decid altii pentru noi. Avem sansa unei schimbari extraordinare.
Va astept alaturi de mine pe 22 noiembrie!
Crin Antonescu
Ati vazut prima si, sper, nu ultima dezbatere intre candidati sambata, la Cluj. Acolo, am reusit sa demonstrez ca pot sa il inving pe Traian Basescu. Si ca jocurile nu sunt inca facute. Am fost deschis si onest, la fel ca in fiecare moment important din acest an. Asa am fost cand am castigat presedintia PNL, la inceputul anului. Asa am fost cand l-am propus pe Klaus Iohannis premier. Sincer, deschis, fara complexe. Sunt un om liber si asa vreau sa fiu si ca presedinte. Un om care are in spate doar sprijinul oamenilor care il voteaza.
Duminica voi vota pentru schimbare. Si va indemn sa faceti la fel. Insa va mai indemn ceva. Votati omul inainte de orice sigle. Votati caracterul. Nu conteaza cate cifre invatam fiecare dintre noi pentru a da bine in cadru. Important este caracterul. Uitati-va la presedintele actual. Sunt sigur ca stie foarte multe cifre si se pricepe la administratie. Si, cu toate astea, de ce o ducem atat de rau ca tara?
Conteaza caracterul. Un presedinte sau un viitor presedinte trebuie sa nu minta. Sa nu fure. Sa fie integru. Sa nu ii fie rusine de trecutul sau. Sa nu aiba schelete in dulap. Sa nu fie la mana altora. Sa aiba curajul sa ia decizii importante si grele atunci cand e nevoie. Sa aiba onoare.
Presedintele, prin actiunea sa, prin modelul sau, da directia tarii. El trebuie sa fie un om de care sa fii mandru si care sa te inspire. Care sa nu te faca sa te rusinezi si pe care sa nu-l banui de agende ascunse.
Veniti la vot. Sa nu credeti ca jocurile sunt facute. Sa nu credeti ca totul este decis. Nu este. De noi depinde. Daca stam acasa, decid altii pentru noi. Avem sansa unei schimbari extraordinare.
Va astept alaturi de mine pe 22 noiembrie!
Crin Antonescu
Etichete:
alerta blogosfera,
crin antonescu,
politica,
presedinte antonescu
miercuri, 18 noiembrie 2009
Scrisoare catre Base. Am primit-o prin e-mail
Dragă Traiane,
Sunt eu, fostul tău alegător. În 2004, te-am votat cu speranţa că voi trăi mai bine, într-o ţară normală şi liniştită. Te-am votat cu speranţa că vei stârpi corupţia, că nu ne vor mai conduce baronii şi clientela abonată la banul public, ci oameni competenţi şi integri. Te-am votat cu speranţa că vei fi un preşedinte care-şi respectă cuvântul dat. Am sperat că vei fi un preşedinte pentru mine, nu pentru tine.
Din păcate, m-ai dezamăgit. Ai fost un preşedinte numai pentru tine, pentru partidul tău şi pentru clanul tău. Ai provocat scandal după scandal, încercând să-mi distragi atenţia de la ceea ce vreau eu, ca să mă gândesc numai la ceea ce vrei tu. Ai promis ceva şi ţi-ai luat cuvântul înapoi de zeci de ori, încercând să mă prosteşti în faţă. Ai pus în funcţii şi în demnităţi publice oamenii tăi, care s-au dovedit a fi nişte incompetenţi cu o singură calitate: slugărnicia faţă de tine! Poate că tu ştii mai bine ce calităţi personale o avea doamna Udrea, dar eu am văzut doar nesimţire, incultură şi clientelism politic. La fel, şi la prietena dumneai şi a ta, doamna Ridzi...
Apropo, fiica mea, care acum cinci ani era în clasa a IV-a, se apropie acum de vârsta majoratului. Ce zici, crezi că are vreo şansă să ajungă europarlamentar, ca EBA aia mică, a ta?!
Da, într-adevăr, patru ani am trăit mai bine. Am simţit că muncesc pentru mine, că am un salariu mai bun şi un venit mai mare. Chiar şi maică-mi i-a crescut pensia de trei ori, faţă de cât avea pe vremea lui Năstase. Dar ăsta nu e meritul tău! Tu chiar n-ai făcut nimic. Ba nu, de fapt ai făcut. Ai purtat un război politic permanent, bazat pe minciună, manipulare şi dorinţă de distrugere. În utimul an, trăiesc muuult mai rău. Firma la care lucrez e sufocată cu taxe şi impozite, o jumătate din oameni au fost deja daţi afară. Mie, deocamdată, mi-au redus salariul şi mă aştept ca, oricând, să devin şomer. Iar tu mă pui să-ţi plătesc din buzunar (eventual şi pe fie-mea, când s-o angaja) împrumutul la FMI, bani pe care nu ştie nimen i cum îi cheltuiţi tu şi ai tăi... Apropo, mi-amintesc cum ziceai acum un an, când te pupai cu Geoană: „Guvernul PD-L-PSD este guvernul la care am visat”. Şi, de-atunci, o ducem tot într-o criză! O criză economică, politică şi morală.
Dragă Traiane,
În schimbul votului meu, ţi-am cerut să fii un adevărat Şef de Stat, iar tu te-ai comportat ca un şef de trib, obsedat de putere. Eşti un om meschin şi rău, căruia nu-i pasă decât de sine însuşi şi care ar face orice ca să rămână în fruntea bucatelor. În cinci ani de mandat, ai avut o singură realizare: nesimţirea la putere în România!
Eu, unul, m-am săturat şi n-am de gând să stau cu mâinile-n sân. Ştiu că ai vrea să mă ţii acasă în ziua alegerilor. Ştiu că, în ziua aia, ai vrea să iasă din casă doar băieţii tăi (eventual şi ai lui Geoană), aduşi la urne cu autobuzul sau cu hârtia de o sută. Ştiu că ai vrea să intri în turul II cu prietenul tău, Geoană, un om slab şi şantajabil, care a jucat mereu după cum i-ai cântat tu. Ştiu că vrei să furi alegerile, profitând de indiferenţa mea şi a celor ca mine. Dar te asigur că pariezi greşit de data asta!
Te asigur că, duminică, 22 noiembrie, voi ieşi din casă. Şi îi voi lua şi pe ai mei!
Voi vota un Preşedinte care ne uneşte, nu ne dezbină.
Voi vota un Preşedinte competent, integru şi neşantajabil.
Voi vota un Preşedinte care-şi respectă cuvântul dat.
Voi merge la urne şi voi vota un om de bun-simţ, pentru ca, împreună să scoatem România din criză.
Voi vota ANTONESCU PREŞEDINTE!.
Semnat,
Un cetăţean de bun-simţ al României
P.S.: De ANTONESCU ţi-e cel mai frică în turul II, nu, Traiane?! (nu aştept răspuns scris, poţi să-mi dai replica la televizor, că oricum apari fără contracandidat, de frică să nu te ia ANTONESCU la întrebări...).
P.S.S. Trimite-i scrisoarea si lui Basescu. Sa afle si el.
Etichete:
alegeri,
Basescu,
blogosfera
marți, 17 noiembrie 2009
vineri, 13 noiembrie 2009
luni, 9 noiembrie 2009
sâmbătă, 7 noiembrie 2009
vineri, 6 noiembrie 2009
Hai la LITERATURA!
O provocare pentru oamenii inteligenţi. Vă invit să vă înscrieţi. Aici
Etichete:
alerta blogosfera,
alerta net,
litteratura,
scriitor
luni, 19 octombrie 2009
Prima zapada
Alexandru Santamaria nu se legăna cum a văzut Călin Bob în filme. Doar atârna de funie, cu pantalonii gri, călcaţi atent la dungă, murdăriţi de fecale şi urină. “A avut oare erecţie înainte de moarte?”, a crescut întrebarea în capul lui Călin, repede alungată de amintirile despre fostul lui profesor de fizică. Cât l-a mai cicălit, câte note proaste i-a dat la liceu, cum le-a povestit şi părinţilor că nu se străduieşte deloc să înveţe, şi ce palme a primit de la tatăl său pentru asta. Stătea şi se uita, ar fi vrut să se apropie, însă picioarele nu-l ascultau. Nu-i era frică, îi era frig. Ce să-i facă fostul profesor care s-a spânzurat? Fără vreo legătură a rostit: “Vine iarna ca un câine, s-a dus vara ca o pâine.” De câteva zile tot repeta mecanic aceste cuvinte, spre exasperarea prietenilor şi părinţilor. N-a nins încă, totuşi prima ninsoare nu e departe, ceru-i precum cimentul, ba chiar mai închis la culoare pe alocuri, ca un fund de ceaun ars ai zice, se gândeşte Călin. Noaptea e pe cale să alunge pâlpâirile de lumină din poiană. A ieşit să se plimbe după ce-a pierdut 100 de lei la poker, bani pe care nu-i avea. Şi trebuia să plătească datoria în două zile. Era nervos, roşu la faţă, nu de pagubă în principal, ci fiindcă Florin, Alin şi Viorel l-au miştocărit crunt. De obicei câştiga el. Azi însă n-a fost în mână şi cei trei i-au simţit de la început slăbiciunea ca sălbăticiunile sângele.
I se părea că Santamaria îl priveşte din ştreang. “Să te sânzuri când ai un asemenea nume…”, murmură Călin şi-şi aprinse o ţigară. “Acum pot fuma şi-n faţa ta, na.” De undeva, de departe, se amestecau voci.
Se apropie de fostul profesor cu ţigara în colţul gurii. Dintr-o dată a început să ningă. Îl căută pe spânzurat în buzunarul de la piept al scurtei şi găsi un pormoneu. Erau în el 10 lei, acte şi-o scrisoare de adio. “Ce scârţar”, înjură în barbă şi-şi înghesui fulgerător pormoneul sub pantaloni, în chiloţi.Vocile erau foarte aproape.
“Dumnezeuleee”, a început să strige şi să alerge în direcţia vocilor.
Erau doi poliţişti şi câţiva inşi care aveau casele prin preajmă.
Cuvintele i-au secat şi-şi tot agita mâna în direcţia mortului. Şi ningea des, cu fulgi cât ciupercile de rouă, compară mental.
- Mi-a zis că se omoară, l-a auzit pe unul, cu barbă roşcată şi înfofolit jerpelit.
- Copile, nu te apropia de el, i-a spus printre dinţi un poliţist. Călin a dat din cap că înţelege. Acelaşi poliţist a găsit un fişic de sute în pantalonii lui Santamaria, după ce i-a tăiat funia. 1300 de lei.
- N-a lăsat nici o hârtie explicativă, l-a auzit Călin pe celălalt poliţist şi a început să plângă.
- Nu plânge copile, aşa e viaţa, l-a împis într-o parte un bătrân. Călin hohotea. Iar pe chipul lui Santamaria fulgii începeau să se topească. Parcă lăcrima şi spânzuratul.
- A murit foarte recent, concluzionă careva. Călin nu ştiu cine, căci ochii îi erau plini de lacrimi. “Ce tâmpit sunt. Fraier. Şi morţii mă umilesc”, îşi spuse.
- Ce ţi-e şi cu viaţa, i-a fost profesor, se ridică din grup altă voce.
Călin Bob arse acasă pormoneul în teracotă. N-a citit ultimele rânduri ale lui Santamaria. Nu s-a uitat la televizor şi-a dormit fără vise. Ninsoarea s-a oprit abia după o săptămână.
Alexandru Petria
I se părea că Santamaria îl priveşte din ştreang. “Să te sânzuri când ai un asemenea nume…”, murmură Călin şi-şi aprinse o ţigară. “Acum pot fuma şi-n faţa ta, na.” De undeva, de departe, se amestecau voci.
Se apropie de fostul profesor cu ţigara în colţul gurii. Dintr-o dată a început să ningă. Îl căută pe spânzurat în buzunarul de la piept al scurtei şi găsi un pormoneu. Erau în el 10 lei, acte şi-o scrisoare de adio. “Ce scârţar”, înjură în barbă şi-şi înghesui fulgerător pormoneul sub pantaloni, în chiloţi.Vocile erau foarte aproape.
“Dumnezeuleee”, a început să strige şi să alerge în direcţia vocilor.
Erau doi poliţişti şi câţiva inşi care aveau casele prin preajmă.
Cuvintele i-au secat şi-şi tot agita mâna în direcţia mortului. Şi ningea des, cu fulgi cât ciupercile de rouă, compară mental.
- Mi-a zis că se omoară, l-a auzit pe unul, cu barbă roşcată şi înfofolit jerpelit.
- Copile, nu te apropia de el, i-a spus printre dinţi un poliţist. Călin a dat din cap că înţelege. Acelaşi poliţist a găsit un fişic de sute în pantalonii lui Santamaria, după ce i-a tăiat funia. 1300 de lei.
- N-a lăsat nici o hârtie explicativă, l-a auzit Călin pe celălalt poliţist şi a început să plângă.
- Nu plânge copile, aşa e viaţa, l-a împis într-o parte un bătrân. Călin hohotea. Iar pe chipul lui Santamaria fulgii începeau să se topească. Parcă lăcrima şi spânzuratul.
- A murit foarte recent, concluzionă careva. Călin nu ştiu cine, căci ochii îi erau plini de lacrimi. “Ce tâmpit sunt. Fraier. Şi morţii mă umilesc”, îşi spuse.
- Ce ţi-e şi cu viaţa, i-a fost profesor, se ridică din grup altă voce.
Călin Bob arse acasă pormoneul în teracotă. N-a citit ultimele rânduri ale lui Santamaria. Nu s-a uitat la televizor şi-a dormit fără vise. Ninsoarea s-a oprit abia după o săptămână.
Alexandru Petria
Etichete:
blogger,
blogosfera,
literatura,
proza
vineri, 16 octombrie 2009
Inca o proza de-a mea in Ziarul de Duminica
Cititi, ca merita. Zic eu, cu modestie... Aicea e locul faptei
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/foileton-o-fapta-crestineasca-4993192/
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/foileton-o-fapta-crestineasca-4993192/
joi, 8 octombrie 2009
Pro Paul Goma. Semnaţi!
Am găsit pe net:
„Petiţie pentru acordarea cetăţeniei Române scriitorului PAUL GOMA şi familiei sale
destinatar: Domnului Preşedinte al României, Traian Băsescu * Domnului Ministru al Afacerilor Externe, Domnului Ministru al Culturii şi Cultelor * Domnului Ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu
Scriitorul român PAUL GOMA s-a născut pe data de 2 octombrie 1935 în Basarabia, pe atunci ţinut românesc. A locuit mai bine de patru decenii în România, a fost membru al Uniunii Scriitorilor dupa debutul editorial oficial din anul 1968 cu volumul "Camera de alături". De atunci a publicat peste 30 de volume de proză, memorialistică şi publicistică atât în România cât şi în Occident. Pe data de 20 noiembrie 1977 este obligat să părăsească România după arestări şi presiuni succesive din partea Securităţii, împreună cu familia sa. Motivul: faptul că nu era de acord cu manifestările regimului comunist, totalitar, extremist, care se cimentuia în România. A fost singurul scriitor căruia i s-a luat cetăţenia română prin decret prezidenţial în 1977 şi a fost exclus în mod abuziv din U.S.R. din motive politice. Şi asta pentru că avea curajul să spună cu voce tare sau să scrie apăsat că gândeşte altfel decât ceilalţi!
În alte ţări (cum ar fi Cehia, Polonia sau Ungaria) disidenţii de talia lui Paul Goma au fost recuperaţi de generaţiile actuale şi puşi la loc de cinste. În România comunismul a fost condamnat doar la televizor sau în Parlament, pe hârtie...
Acesta nu este primul apel pentru reacordarea cetăţeniei romane pentru Paul Goma, în 2006-2007 au mai existat petiţii înaintate autorităţilor noastre, semnate de peste 500 de cetăţeni români, intelectuali, scriitori, jurnalişti, artişti plastici. De asemenea, au existat o serie de scrisori adresate preşedintelui României, Trăian Băsescu, de către PAUL GOMA, la care acesta n-a avut timp să răspundă.
Solicităm autorităţilor notificate în prezenta petiţie să găsească o soluţie pentru repararea acestei injuste erori istorice, prin reacordarea cetăţeniei române lui PAUL GOMA printr-un act normativ special (ordonanţă, decret, etc.) fără ca să fie necesară o cerere expresă din partea acestuia, deoarece PAUL GOMA nu a renunţat printr-o cerere expresă la cetăţenia română, i-a fost retrasă în mod abuziv şi fără ca el să fie de acord cu acest act.(...)
Autor: Grigore SOITU, scriitor, membru U.S.R./Asociatia Scriitorilor Bucuresti”
Puteţi semna aici
„Petiţie pentru acordarea cetăţeniei Române scriitorului PAUL GOMA şi familiei sale
destinatar: Domnului Preşedinte al României, Traian Băsescu * Domnului Ministru al Afacerilor Externe, Domnului Ministru al Culturii şi Cultelor * Domnului Ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu
Scriitorul român PAUL GOMA s-a născut pe data de 2 octombrie 1935 în Basarabia, pe atunci ţinut românesc. A locuit mai bine de patru decenii în România, a fost membru al Uniunii Scriitorilor dupa debutul editorial oficial din anul 1968 cu volumul "Camera de alături". De atunci a publicat peste 30 de volume de proză, memorialistică şi publicistică atât în România cât şi în Occident. Pe data de 20 noiembrie 1977 este obligat să părăsească România după arestări şi presiuni succesive din partea Securităţii, împreună cu familia sa. Motivul: faptul că nu era de acord cu manifestările regimului comunist, totalitar, extremist, care se cimentuia în România. A fost singurul scriitor căruia i s-a luat cetăţenia română prin decret prezidenţial în 1977 şi a fost exclus în mod abuziv din U.S.R. din motive politice. Şi asta pentru că avea curajul să spună cu voce tare sau să scrie apăsat că gândeşte altfel decât ceilalţi!
În alte ţări (cum ar fi Cehia, Polonia sau Ungaria) disidenţii de talia lui Paul Goma au fost recuperaţi de generaţiile actuale şi puşi la loc de cinste. În România comunismul a fost condamnat doar la televizor sau în Parlament, pe hârtie...
Acesta nu este primul apel pentru reacordarea cetăţeniei romane pentru Paul Goma, în 2006-2007 au mai existat petiţii înaintate autorităţilor noastre, semnate de peste 500 de cetăţeni români, intelectuali, scriitori, jurnalişti, artişti plastici. De asemenea, au existat o serie de scrisori adresate preşedintelui României, Trăian Băsescu, de către PAUL GOMA, la care acesta n-a avut timp să răspundă.
Solicităm autorităţilor notificate în prezenta petiţie să găsească o soluţie pentru repararea acestei injuste erori istorice, prin reacordarea cetăţeniei române lui PAUL GOMA printr-un act normativ special (ordonanţă, decret, etc.) fără ca să fie necesară o cerere expresă din partea acestuia, deoarece PAUL GOMA nu a renunţat printr-o cerere expresă la cetăţenia română, i-a fost retrasă în mod abuziv şi fără ca el să fie de acord cu acest act.(...)
Autor: Grigore SOITU, scriitor, membru U.S.R./Asociatia Scriitorilor Bucuresti”
Puteţi semna aici
http://www.petitieonline.ro/petitie-p68754055.html
Eu am semnat, desigur.
Etichete:
alerta bloggeri,
alerta blogosfera,
alerta presa,
paul goma,
politica
miercuri, 7 octombrie 2009
luni, 5 octombrie 2009
Aniversarea (Jaful secolului)
Era o vară călduroasă ca oricare alta în Deania şi ei se întorceau de la un meci de fotbal. Jucau odată pe săptămână cu prietenii, vinerea, când închiriau terenul pentru două ore.
- Clau, băgăm o bere?, zise Sorin.
- Şi maşina cere carburant, se maimuţări Liviu, după care trase un fluierat puternic cu două două degete în gură.
- Nu mă dau în lături, spuse Claudiu.
- Creier de bibilică, Liviule, urgenţa la tine e transplantul de creier.
Liviu mai fluieră de două ori, dar Sorin nu-l auzi. Este lângă Iulia pe verandă şi fumează. Au casa în construcţie, ca şi vecinii. La vecinul din stânga, cum o iei spre magazinul lui Stratulat, muncitorii au terminat de repus lambriurile de plastic de sub streşini, care au căzut de vreo doi ani. În acea casă nu locuieşte nimeni, proprietarii fiind la muncă în Spania, vin doar în concedii ca să mai lucreze la ea, iar sub streşini şi-au făcut cuib perechi de porumbei. Iulia îi tot atrage atenţia că porumbeii s-au obişnuit să le vină pe veranda de la etaj, că vreau să-şi facă cuib acolo, că e-o mizerie.
- Pune-le otravă. Să scăpăm.
- Hai, Iulia…
Ajunseră la maşina lui Liviu, un Ford nu prea vechi şi albastru, pe o stradă perpendiculară cu terenul de fotbal.
- Dăm o tură până la Cluj să ne simţim bineeeee…, îşi termină cuvintele cu un urlet Liviu.
- Îhî.
- Îhî. Îhî. Asta poţi numai, Clau?, aruncă Sorin, după ce se tolăni pe scaunul de lângă şofer şi-şi aranjă între picioare o pungă în care avea 10 cutii de bere “Ursus”. Desfăcu trei. Cutiile goale le-au aruncat din mers. Pac-pac-pac-pac sunau pe asfalt în urma lor, mergeau cu geamurile lăsate, şi au deschis încă trei. După un râgâit care i-a lăsat fără glas pe Sorin şi Liviu, Claudiu a început să strige să se oprească maşina.
- Aruncă o bere, Sori. Cu “Ursusul” nedesfăcut în mână, Claudiu merse câţiva paşi înapoi de-a lungul unui şanţ.
- Urci cu noi?, a întrebat apoi o traseistă brunetă şi grasă.
- Mulţam, da-s gata pe azi, aştept să merg acasă, au auzit-o Liviu şi Sorin din maşina cu motorul oprit pe brunetă. Şi-l văzură pe Claudiu că-i întinde berea neîncepută. Şi-o urmăriră pe brunetă ştergându-şi spuma de la bere pe buze când Claudiu trânti portiera la urcare.
- I-a fost şi ei sete…, zise Claudiu.
- Transplantul, Clau, transplantul, nu putu să se abţină Sorin. Valabil îi şi la tine.
- Vroiam să vă cinstesc c-o muie.
- Cu mă-ta, Clau. Cu mă-taaaaa, imită Liviu un tenor.
Sorin n-a mai ţinut numărătoarea barurilor. Liviu credea că e al patrulea, Claudiu că e al şaselea. Nu ştiau unde şi-au lăsat maşina. Au ajuns în faţa unui cimitir de la ultimul bar, cu un taxi. Au sărit gardul şi şi-au desfăcut o sticlă de votcă lângă o criptă.
- Aici veneam în liceu, începu Sorin.
- Ţi-ai pus-o în cimitir?, se interesă Claudiu.
- Ce te miră, şi eu am desfundat fetele aşa, lăsă să-i scape Liviu şi bău îndelung din sticlă.
- Zece ani de atunci.
- Cum naiba au trecut zece ani, se miră Liviu.
- Chiar, zece, chiar, ţinu isonul şi Claudiu.
- Putem s-o luăm ca petrecerea de aniversare. Da, aniversarea, mormăi Sorin. Şi era iar pe veranda casei sale, la parter. Şi-şi termina ţigara. Era bucuros că porumbeii au plecat la o altă casă, că n-a fost nevoit să-i otrăvească.
- Oare fantomele fumează?, îl auzi pe Claudiu.
- Cum nu?! Când o să dai colţu, tu sigur că o să fumezi, i-o întoarse Liviu. Fumează, însă le dăunează nicotina şi gudronul.
Băură.
- Colegi şi prieteni întotdeauna, continuă Claudiu.
- Colegi şi prieteni, ziseră ceilalţi. Toţi trei îşi loviră zgomotos împreună palmele drepte.
- Clau, e vremea să te însori şi măria ta, zise Sorin.
- Nu fut după program, mulţam.
Liviu începu să plângă:
- Ne-am futut viaţa, futut. Futu-i.
- Hai s-o tăiem de aici, lansă Sorin. Claudiu sparte sticla goală de votcă de crucea unui inginer. Lui Liviu i se păru că inginerul se uită urât la ei din fotografia de pe cruce. L-a chemat Petrescu.
- Petrescule, tu nu mai fuţi. Iar noi suntem futuţi, sărăntoci.
- Banii nu greblează fericirea, spuse Sorin.
- Să am pitici, euroi…, strigă Liviu.
- Şi eu, vociferă şi Claudiu.
Au băut câte două beri într-o parcare pentru şoferi. Liviu urmărea cum tocmai oprea în faţa restaurantului un tir imens, cu cabină roşie. Şoferul, cam la 50 de ani, coborî cu greu. Îşi duse mâinile la şale şi încercă să se îndrepte. Se duse cu paşi înceţi spre un WC. Avea peste braţul stâng un prosop imprimat cu ancore. Vroia şi să se spele, probabil.
- Fundurile sus, şuieră Liviu şi dădu din braţe ca o găină după ce plătiră consumaţia.
Sorin s-a dezmeticit în cabina unui tir. Şi treptat şi-a adus aminte de şoferul cu dureri de şale şi de prosopul lui de pe mână, dar şoferul nu era nicăieri, maşina o conducea Liviu, şi Claudiu moţăia lângă el.
- Am furat tirul?!, bâigui Sorin.
- L-am rechiziţionat pentru binele poporului. Jaful secolului. Şi poporul suntem noi, strigă Liviu schimbând viteza.
- Eşti dement. Ne mănâncă puşcăria.
- Vindem marfa şi ne-am scos. Am cunoştinţe. Curg bănişorii, bâldâbâc.
- Bogaţi, deschise ochii şi Claudiu.
Au oprit tirul într-o pădure. La lumina unei lanterne găsită pe bord au desigilat şi deschis uşile de la spate.
- Suntem super, trilulilu, hop-hop, cântă Claudiu.
- Mamă, suspină Liviu. Luminează insistent încărcătura.
- Ei…, îi scapă lui Sorin.
- Oau…, hiii, nu tace Claudiu.
Lanterna a zăbovit mult pe încărcătură în noapte. Tirul era plin ochi cu prezervative.
- Clau, băgăm o bere?, zise Sorin.
- Şi maşina cere carburant, se maimuţări Liviu, după care trase un fluierat puternic cu două două degete în gură.
- Nu mă dau în lături, spuse Claudiu.
- Creier de bibilică, Liviule, urgenţa la tine e transplantul de creier.
Liviu mai fluieră de două ori, dar Sorin nu-l auzi. Este lângă Iulia pe verandă şi fumează. Au casa în construcţie, ca şi vecinii. La vecinul din stânga, cum o iei spre magazinul lui Stratulat, muncitorii au terminat de repus lambriurile de plastic de sub streşini, care au căzut de vreo doi ani. În acea casă nu locuieşte nimeni, proprietarii fiind la muncă în Spania, vin doar în concedii ca să mai lucreze la ea, iar sub streşini şi-au făcut cuib perechi de porumbei. Iulia îi tot atrage atenţia că porumbeii s-au obişnuit să le vină pe veranda de la etaj, că vreau să-şi facă cuib acolo, că e-o mizerie.
- Pune-le otravă. Să scăpăm.
- Hai, Iulia…
Ajunseră la maşina lui Liviu, un Ford nu prea vechi şi albastru, pe o stradă perpendiculară cu terenul de fotbal.
- Dăm o tură până la Cluj să ne simţim bineeeee…, îşi termină cuvintele cu un urlet Liviu.
- Îhî.
- Îhî. Îhî. Asta poţi numai, Clau?, aruncă Sorin, după ce se tolăni pe scaunul de lângă şofer şi-şi aranjă între picioare o pungă în care avea 10 cutii de bere “Ursus”. Desfăcu trei. Cutiile goale le-au aruncat din mers. Pac-pac-pac-pac sunau pe asfalt în urma lor, mergeau cu geamurile lăsate, şi au deschis încă trei. După un râgâit care i-a lăsat fără glas pe Sorin şi Liviu, Claudiu a început să strige să se oprească maşina.
- Aruncă o bere, Sori. Cu “Ursusul” nedesfăcut în mână, Claudiu merse câţiva paşi înapoi de-a lungul unui şanţ.
- Urci cu noi?, a întrebat apoi o traseistă brunetă şi grasă.
- Mulţam, da-s gata pe azi, aştept să merg acasă, au auzit-o Liviu şi Sorin din maşina cu motorul oprit pe brunetă. Şi-l văzură pe Claudiu că-i întinde berea neîncepută. Şi-o urmăriră pe brunetă ştergându-şi spuma de la bere pe buze când Claudiu trânti portiera la urcare.
- I-a fost şi ei sete…, zise Claudiu.
- Transplantul, Clau, transplantul, nu putu să se abţină Sorin. Valabil îi şi la tine.
- Vroiam să vă cinstesc c-o muie.
- Cu mă-ta, Clau. Cu mă-taaaaa, imită Liviu un tenor.
Sorin n-a mai ţinut numărătoarea barurilor. Liviu credea că e al patrulea, Claudiu că e al şaselea. Nu ştiau unde şi-au lăsat maşina. Au ajuns în faţa unui cimitir de la ultimul bar, cu un taxi. Au sărit gardul şi şi-au desfăcut o sticlă de votcă lângă o criptă.
- Aici veneam în liceu, începu Sorin.
- Ţi-ai pus-o în cimitir?, se interesă Claudiu.
- Ce te miră, şi eu am desfundat fetele aşa, lăsă să-i scape Liviu şi bău îndelung din sticlă.
- Zece ani de atunci.
- Cum naiba au trecut zece ani, se miră Liviu.
- Chiar, zece, chiar, ţinu isonul şi Claudiu.
- Putem s-o luăm ca petrecerea de aniversare. Da, aniversarea, mormăi Sorin. Şi era iar pe veranda casei sale, la parter. Şi-şi termina ţigara. Era bucuros că porumbeii au plecat la o altă casă, că n-a fost nevoit să-i otrăvească.
- Oare fantomele fumează?, îl auzi pe Claudiu.
- Cum nu?! Când o să dai colţu, tu sigur că o să fumezi, i-o întoarse Liviu. Fumează, însă le dăunează nicotina şi gudronul.
Băură.
- Colegi şi prieteni întotdeauna, continuă Claudiu.
- Colegi şi prieteni, ziseră ceilalţi. Toţi trei îşi loviră zgomotos împreună palmele drepte.
- Clau, e vremea să te însori şi măria ta, zise Sorin.
- Nu fut după program, mulţam.
Liviu începu să plângă:
- Ne-am futut viaţa, futut. Futu-i.
- Hai s-o tăiem de aici, lansă Sorin. Claudiu sparte sticla goală de votcă de crucea unui inginer. Lui Liviu i se păru că inginerul se uită urât la ei din fotografia de pe cruce. L-a chemat Petrescu.
- Petrescule, tu nu mai fuţi. Iar noi suntem futuţi, sărăntoci.
- Banii nu greblează fericirea, spuse Sorin.
- Să am pitici, euroi…, strigă Liviu.
- Şi eu, vociferă şi Claudiu.
Au băut câte două beri într-o parcare pentru şoferi. Liviu urmărea cum tocmai oprea în faţa restaurantului un tir imens, cu cabină roşie. Şoferul, cam la 50 de ani, coborî cu greu. Îşi duse mâinile la şale şi încercă să se îndrepte. Se duse cu paşi înceţi spre un WC. Avea peste braţul stâng un prosop imprimat cu ancore. Vroia şi să se spele, probabil.
- Fundurile sus, şuieră Liviu şi dădu din braţe ca o găină după ce plătiră consumaţia.
Sorin s-a dezmeticit în cabina unui tir. Şi treptat şi-a adus aminte de şoferul cu dureri de şale şi de prosopul lui de pe mână, dar şoferul nu era nicăieri, maşina o conducea Liviu, şi Claudiu moţăia lângă el.
- Am furat tirul?!, bâigui Sorin.
- L-am rechiziţionat pentru binele poporului. Jaful secolului. Şi poporul suntem noi, strigă Liviu schimbând viteza.
- Eşti dement. Ne mănâncă puşcăria.
- Vindem marfa şi ne-am scos. Am cunoştinţe. Curg bănişorii, bâldâbâc.
- Bogaţi, deschise ochii şi Claudiu.
Au oprit tirul într-o pădure. La lumina unei lanterne găsită pe bord au desigilat şi deschis uşile de la spate.
- Suntem super, trilulilu, hop-hop, cântă Claudiu.
- Mamă, suspină Liviu. Luminează insistent încărcătura.
- Ei…, îi scapă lui Sorin.
- Oau…, hiii, nu tace Claudiu.
Lanterna a zăbovit mult pe încărcătură în noapte. Tirul era plin ochi cu prezervative.
Etichete:
Alexandru PETRIA,
blogger,
blogosfera,
literatura,
proza
vineri, 2 octombrie 2009
Petria- a patra proza din Ziarul de Duminica
Merita sa cititi, zic. Aici http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/foileton-drumul-spre-manastire-4948206/
Etichete:
Alexandru PETRIA,
blogger,
literatura,
politica,
religie
luni, 28 septembrie 2009
PSD iese de la guvernare. Gata coalitia! Ce ziceti?
In urma cu cateva minute, pe la ora 12, am aflat ca PSD se retrage de la guvernarea. Stirea am aflat-o de la cineva care a luat parte la sedinta pesedistilor de acum.
Etichete:
alerta bloggeri,
alerta blogosfera,
alerta presa,
politica,
PSD,
PSD retras guvernare
joi, 24 septembrie 2009
LITERATURA
Haideţi şi vă înscrieţi aici
Etichete:
alerta bloggeri,
alerta net,
Alexandru PETRIA,
literatura
luni, 21 septembrie 2009
Inca un text in Ziarul de Duminica
Iata o alta proza pe care am publicat-o in acest supliment al Ziarului Financiar http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/foileton-primarul-maruntis-4904832/
Etichete:
Alexandru PETRIA,
blogger,
literatura,
proza
miercuri, 16 septembrie 2009
Haideţi la Literatura! Petria e gazdă generoasă
Este noul meu proiect. Vă aştept cu texte şi cu ce vreţi voi, fiindcă sunteţi deştepţi şi frumoşi. Ca mine, desigur. Lăsând gluma la o parte, trâmbiţaţi în stânga şi în dreapta de această treabă seioasă.
Aici e aici
Aici e aici
Etichete:
alerta bloggeri,
eveniment literar,
literatura,
poezie,
proza
vineri, 11 septembrie 2009
Petria în Ziarul de Duminică
În următoarele 6-8 săptămâni voi publica câte o proză în Ziarul de Duminică, suplimentul literar al Ziarului Financiar editat de Trustul Pro. Primul text aici
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/foileton-razbunarea-lui-jr-4881392/
- Adaam
- Alandra
- Anca Bundaru
- Andaa
- AndiBob’s Blog
- andreanum
- Bloglist.ro
- Blogul Califarului
- Blogul lui Emil Brumaru
- Catastif
- Cel mai bun scriitor pentru mine
- Cinabru
- Cioco-Cioco
- Constiinta unui liberal de stanga
- Cristian Diaconescu
- Cu ochii pe putere
- Daniel Todoran
- De vorbă cu balaurul Joe King
- Dono
- dpweb
- Dramoleta
- e-Xtrema
- Ecologie umană
- Flavius Obeadă
- Fulgerica
- Herald
- Horia Pătraşcu
- Inah
- Inventarul stricăciunilor politice
- Iosif Buble
- John Doe
- Lilick
- Lucia Verona
- Marcketing politic
- Marius Mina
- Moshe & Mordechai blog
- Mădălina Ionescu
- naşii
- Nenea
- Nicoleta Savin
- O printzesa fara inhibitii
- Oana Mujea- Stoica
- Paralele//Paralele
- Pastila Politică
- Penitenciar
- Petrisor Socol
- Picătura chinezească
- Politică fără principii
- Proze şi poeme de calitate
- Radu Portocală
- Raluca 22
- Real Politik
- Roxana Iordache
- Scaevola
- scenarii scrise cu ruj
- Sebastian Corn
- Sex-tête
- Simona Ionescu
- Simona Popescu
- Simplu blog
- Situatii
- Sătmăreanca
- Teodora Georgescu
- TLP
- Turambar
- UnCopilutz-jurnalist de grădiniţă
- Viorica
- Yoda
- În spatele uşilor închise. Blogul lui Andrei Bădin
Etichete:
blogger,
blogosfera,
literatura,
proza scurta
marți, 8 septembrie 2009
Alegerea
Senatorul Dan Precup era ezitant şi asta era drama lui. Mereu i-a fost dificil să-şi asume deciziile, să aleagă, prefera să lase lucrurile să curgă, să-şi găsească malurile, punctele de oprire, şi să se supună lor. Se temea să nu greşească, blocat de o timiditate care i-a fost singura constantă a vieţii. A ajuns senator doar pentru că un fost elev recunoscător de-al său, primar apreciat, a primit o funcţie importantă în partid şi l-a pus pe lista pentru alegeri. Chiar şi voturile le-a primit mulţumită aceluiaşi fost elev, care a garantat pentru el. L-a purtat prin tot judeţul, pe fiecare stradă în Deania, pe unde a vrut şi n-a vrut, şi pretutindeni a vorbit mai mult fostul elev, primarul. Deşi nu s-au înţeles, Precup s-a mărginit să fie responsabil cu zâmbetele, de genul celor care lasă să se întrevadă că ştii multe şi poţi face la fel, ceea ce-i dădea o aură de mister şi respectabilitate. Şi cu strânsul mâinilor alegătorilor. Se străduia să le strângă ferm.
- Domnule Precup, peste un an, dacă o să fiţi ales, câte legi credeţi că o să iniţiaţi?, l-a întrebat un ziarist ce-i era cunoscut. Se găseau lângă o fântână arteziană şi au început să se strângă şi alţi ziarişti. Erau şi doi cu camere de luat vederi. Precup s-a simţit derutat câteva momente, apoi i-a cerut şefului său de campanie o pungă de plastic. Ţinând punga cu stânga, cu dreapta a început să le dea zeci de pixuri inscripţionate cu numele său fiecărui ziarist. Era atent dacă este filmat. Şi era.
- Cred că o să vă ajungă să le scrieţi, a spus şi a zâmbit.
* * *
Leonora i-a născut o fetiţă concepută după o partidă de sex în vestiarul sălii de sport. Nu-şi dădea seama dacă atunci şi-a iubit profesorul de geografie, termina liceul, însă a ajuns să-l iubească după ce i-a mai născut un băiat, după 4 ani. Lui Dan Precup i-a intrat în reflex să fie amabil cu ea, deşi nu odată ar fi dorit s-o plesnească. Îl deranja că Leonora era geloasă, nespus de geloasă, fiind atentă la cum se îmbracă, cu ce parfumuri se dă, când se dă, descusându-l de ce se dă mai mult, de ce ia cravata aia şi nu aialaltă, de ce cumpără des chiloţi când are atâţia nerupţi în sertarul de la comodă. Ca să scape de gura ei, s-a hotărât să nu-şi mai cumpere nimic. A ajuns să fie îmbrăcat de Leonora. Care s-a arătat încântată să-i procure sacouri, cămăşi, pantaloni, să-i aleagă dimineaţa cravata potrivită pentru mers la liceul unde era profesor de la absolvirea facultăţii, cu peste 20 de ani în urmă. Nu ştia cum se făcea că Leonora îi aducea întotdeauna sacouri care nu-l cuprindeau sau demodate, cămăşi cu un număr mai mare ori mai mic, doar le cumpăra din aceleaşi magazine ca şi ceilalţi colegi, dar niciodată n-a zis nimic. Aşa n-a spus nici în cei 4 ani când a fost şi consilier local, când singurele dăţi când a vorbit au fost când cerea să se întrerupă şedinţele pentru o pauză de-o ţigară, vota şi gata.
Ziua unei anumite inspecţii n-avea cum să nu-i rămână gravată în memorie. Stătea în cancelarie şold lângă şold cu Suzana, şi capetele aproape li se atingeau de cât erau de concentraţi asupra unei coli de hârtie. Inspectorul urma să participe la orele amândurora. Suzana avea cu 10 ani mai mult decât el şi era la al patrulea soţ.
- Nu ţi-e ruşine?, au auzit amândoi un urlet dinspre uşă. În câteva clipe, Suzana s-a trezit prinsă de păr şi izbită cu capul de masă. Precup a avut puterea doar să se dea puţin la o parte. Leonora şi Suzana se rostogoleau pe covor. Nu-şi găsea chibritele să-şi aprindă ţigara, mâinile îi tremurau, şi doar mai târziu îi trecu prin cap să le despartă pe cele două femei. În final, le-a despărţit Costică, profesorul de educaţie fizică, al cărui trening transpirat a apucat să-l vadă din spate, ca ultimă imagine înainte de-a se trezi întins pe covor şi cu faţa udată cu apă rece.
Procesul care a urmat a fost câştigat de Suzana. I-au plătit despăgubiri. Îndreptându-se spre bufetul Senatului, Dan Precup se miră cum de n-a publicat presa nimic de acest incident.
- Colega, eşti un noncomformist, s-a trezit apelat de senatorul Vrânceanu. Dă bine în ochii electoratului să nu fii spilcuit. Başca e şi economicos pe deasupra, nu?
Dan Precup şi-a privit sacoul şi pantofii cumpăraţi de Leonora. N-a răspuns. A cerut o cafea.
* * *
A cunoscut-o pe Mirela pe net de 6 luni. Discutau zilnic pe chat. Ea nu ştia cine este în realitate. Acum senatorul reciteşte textul unei conversaţii salvate pe calculator, înainte ca preşedintele de şedintă să supună la vot Legea Aviaţiei:
8:55 PM me: ce pacat ca stam departe
mirela: da; poate, intr-un fel, e bine
cel de sus ne protejeaza de ceva, ulterior, am fi regretat..el stie mai bine
me: de ce
mirela: sau, e un refugiu la mintii
noaste/mele..acum:)
8:56 PM ne-am complica, putin, vietile..cred..
nu stiu, doar zic..
nu conttest, insa , faptul, ca ar fi ceva deosebit
bazat pe sinceritatea goala-goluta:)
me: oricum, ma bucur ca te-am cunoscut
8:57 PM mirela: si eu
me: te sarut
tu nu?
mirela: si eu te sarut
ba da
chair fara retineri..
8:58 PM me: muntââ+
mult
mirela: nu, nu prea mult..
nu inca:)
me: de ce, ticaloaso
mirela: daca-s ticaloasa?:))
me: ihi
mirela: de-aia:)
hi hi:)
8:59 PM me: sic
te sarut
poti vorbi
mirela: :))
pot oricand vorbi
me: cum de
9:00 PM mirela: pot oricand vorbi?
in sensul de a transmite ..
sau..?
care-i ideea?
ne grabim:)
me: de-a transmite
mirela: pot dar nu o si fac..:(
9:01 PM me: cum
mirela: ?
me: cum te simti
mirela: psihic?
9:02 PM sau, fizic?
si, din care pct de vedere?
me: fizic
mirela: emotional?
me: al bolilor, emotional stiu
mirela: sau, al sanatatii..conjucturii familiale, al job-uluii..
dar, ce nu stii inca?
ce nu ti-a mspus?:)
me: mi-ai spus, dar imi ziceai de spate, ca te doare
mirela: nu-mi aminti
e o durere fizica permanenta
9:04 PM me: e asa rau
mirela: e cronica si e netratata, sau tratata dar cu indiferenta
imagineaza-ti ca statul meu pe scaun presupune chin
me: ai grija la misc bruste
mirela: statul in picioare- de asemenea, ba chair ma idureros
chiar si in pat trebuie sa-mi gasesc anumite pozitii
9:05 PM me: sedentarisnl nu face bine
mirela: stiu
o sa incerc safac exercitii de intindere a coloanei
pe
ntru a destinde spatiul dintre vertebre
me: bat in lemn, n-am baiuri
mirela: :)
sa n-ai
9:06 PM in zona lomara e deja un mic dromader:)
me: nu-mi place ideea ca suferi si nu-ti pot spune langa obraz 2 cuvinte
mirela: care ar fi?
:)
me: te iubesc
9:07 PM mirela: multumesc din suflet
dar imi daruiesti mult prea mult
me: asta e
mirela: fata de ct ma simt in stare sa primesc sau sa daruiesc
me: acesta sunt
mirela: ma iubesti, neconditioant, cu tot ce-i bun si/sau rau?
me: da
mirela: sunt muta
9:08 PM crede-ma
me: de ce
mirela: mi-e greu sa cred
me: de ce
mirela: pur si simplu..
me: eplica
mirela: desi, si eu, pentru tine, nutresc sentimente neintelese de organism si de suflet..
9:09 PM chiar oftez mai tot timpul
me: ...ce
mirela: dar refuz sa cred ca e ceva profund
me: de ce
eu asa simt
mirela: spunea, fiecare dintre noi, la un moment dat, ca suntem cerebrali
me: suntem
9:10 PM mirela: si eu, dar imi repet ca nu e decat un sentiment..nedefinit
oare, ma mint?
me: dar cred ca cerebralitatea se poate impleti cu carnea
da, cred ca te minti
9:11 PM si te alinti
mirela: ..:(:)
de alintat, nu cred..
me: te pisicesti
mirela: amagesc, eventual:)
nu
me: nu
9:12 PM mirela: deja se revolta eul tau interior?
de aceea taci
e ca si cum m-ai privi
fiind langa tine
me: in ce sens
mirela: si ma sfredelesti cu privirea
sa ma determini sa recunosc
me: da
mirela: ca mint sau ma mint:)
9:13 PM me: cam asa
mirela: :P
adevaru le ca ma eschivez, cred, putin
e o protectie sau autoprotectie
cred..
9:14 PM me: sau o chestie tipic feminina. de cochetarie
mirela: consideri ca m-ar caracteriza?
me: nu deloc
mirela: asa cred si eu
me: dar iti place oleaca
mirela: dar poate as fi sau chair sunt subiectiva
am spus, fara rezerve, ca incep sa ma obisnuiesc cu prezenta ta
si nu numai
me: si eu
mirela: dar ca te iubesc, chair nu indraznesc
si n ucred ca-i vrea sa te mint
sau saspun dedragu lde-aspune
;)
me: nu
mirela: ok
9:16 PM me: ok
mirela: oftez, tu?
me: te sarut
mirela: te arut si eu
Precup avea şi alte discuţii salvate. Destule pornografice.
* * *
Colegii din partid au început să comenteze pe seama lui în şedinţele cu uşile închise. I se reproşa lipsa de implicare în redactarea anumitor legi dorite. Că este moale. Unul i-a aruncat pe şleau că freacă menta pe banii contribuabililor. Dan Precup nu încerca să se apere. Leonora, când revenea la sfârşit de săptămână, îi arăta noi sacouri care nu i se potriveau. Iar Mirela îl presa să se întâlnească. Îi aflase identitatea, habar n-avea de unde. S-a trezit şi un ziarist să-i trimită, prin curier, unul dintre pixurile dăruite în campania electorală, lângă fântâna arteziana, însoţit de textul- “Scrieţi dumneavoastră ce aţi făcut, că eu, unul, n-am subiecte”. Fostul elev nu-i răspundea la telefon decât rar.
* * *
S-a trezit la 5 dimineaţa, ca niciodată. De pe acum îşi imagina gustul eliberării. A stat sub duş peste o jumătate de oră. Ştergându-se, a strâmbat involuntar din nas când a văzut scrumiera plină cu mucuri de pe birou, şi şi-a tras ciorapii galbeni pe picioare. Fumase enorm până seara târziu, s-a decis. A deschis geamul şi a stat gol în aerul rece. Nu realiza că s-ar putea să fie văzut din blocul alăturat. Îl învăluia tristeţea şi brusc a simţit şi că are pastă de dinţi în gură. A vrut să se spele pe dinţi şi-a uitat. Urma să-i bată la uşă şoferul.
Alexandru Petria
- Domnule Precup, peste un an, dacă o să fiţi ales, câte legi credeţi că o să iniţiaţi?, l-a întrebat un ziarist ce-i era cunoscut. Se găseau lângă o fântână arteziană şi au început să se strângă şi alţi ziarişti. Erau şi doi cu camere de luat vederi. Precup s-a simţit derutat câteva momente, apoi i-a cerut şefului său de campanie o pungă de plastic. Ţinând punga cu stânga, cu dreapta a început să le dea zeci de pixuri inscripţionate cu numele său fiecărui ziarist. Era atent dacă este filmat. Şi era.
- Cred că o să vă ajungă să le scrieţi, a spus şi a zâmbit.
* * *
Leonora i-a născut o fetiţă concepută după o partidă de sex în vestiarul sălii de sport. Nu-şi dădea seama dacă atunci şi-a iubit profesorul de geografie, termina liceul, însă a ajuns să-l iubească după ce i-a mai născut un băiat, după 4 ani. Lui Dan Precup i-a intrat în reflex să fie amabil cu ea, deşi nu odată ar fi dorit s-o plesnească. Îl deranja că Leonora era geloasă, nespus de geloasă, fiind atentă la cum se îmbracă, cu ce parfumuri se dă, când se dă, descusându-l de ce se dă mai mult, de ce ia cravata aia şi nu aialaltă, de ce cumpără des chiloţi când are atâţia nerupţi în sertarul de la comodă. Ca să scape de gura ei, s-a hotărât să nu-şi mai cumpere nimic. A ajuns să fie îmbrăcat de Leonora. Care s-a arătat încântată să-i procure sacouri, cămăşi, pantaloni, să-i aleagă dimineaţa cravata potrivită pentru mers la liceul unde era profesor de la absolvirea facultăţii, cu peste 20 de ani în urmă. Nu ştia cum se făcea că Leonora îi aducea întotdeauna sacouri care nu-l cuprindeau sau demodate, cămăşi cu un număr mai mare ori mai mic, doar le cumpăra din aceleaşi magazine ca şi ceilalţi colegi, dar niciodată n-a zis nimic. Aşa n-a spus nici în cei 4 ani când a fost şi consilier local, când singurele dăţi când a vorbit au fost când cerea să se întrerupă şedinţele pentru o pauză de-o ţigară, vota şi gata.
Ziua unei anumite inspecţii n-avea cum să nu-i rămână gravată în memorie. Stătea în cancelarie şold lângă şold cu Suzana, şi capetele aproape li se atingeau de cât erau de concentraţi asupra unei coli de hârtie. Inspectorul urma să participe la orele amândurora. Suzana avea cu 10 ani mai mult decât el şi era la al patrulea soţ.
- Nu ţi-e ruşine?, au auzit amândoi un urlet dinspre uşă. În câteva clipe, Suzana s-a trezit prinsă de păr şi izbită cu capul de masă. Precup a avut puterea doar să se dea puţin la o parte. Leonora şi Suzana se rostogoleau pe covor. Nu-şi găsea chibritele să-şi aprindă ţigara, mâinile îi tremurau, şi doar mai târziu îi trecu prin cap să le despartă pe cele două femei. În final, le-a despărţit Costică, profesorul de educaţie fizică, al cărui trening transpirat a apucat să-l vadă din spate, ca ultimă imagine înainte de-a se trezi întins pe covor şi cu faţa udată cu apă rece.
Procesul care a urmat a fost câştigat de Suzana. I-au plătit despăgubiri. Îndreptându-se spre bufetul Senatului, Dan Precup se miră cum de n-a publicat presa nimic de acest incident.
- Colega, eşti un noncomformist, s-a trezit apelat de senatorul Vrânceanu. Dă bine în ochii electoratului să nu fii spilcuit. Başca e şi economicos pe deasupra, nu?
Dan Precup şi-a privit sacoul şi pantofii cumpăraţi de Leonora. N-a răspuns. A cerut o cafea.
* * *
A cunoscut-o pe Mirela pe net de 6 luni. Discutau zilnic pe chat. Ea nu ştia cine este în realitate. Acum senatorul reciteşte textul unei conversaţii salvate pe calculator, înainte ca preşedintele de şedintă să supună la vot Legea Aviaţiei:
8:55 PM me: ce pacat ca stam departe
mirela: da; poate, intr-un fel, e bine
cel de sus ne protejeaza de ceva, ulterior, am fi regretat..el stie mai bine
me: de ce
mirela: sau, e un refugiu la mintii
noaste/mele..acum:)
8:56 PM ne-am complica, putin, vietile..cred..
nu stiu, doar zic..
nu conttest, insa , faptul, ca ar fi ceva deosebit
bazat pe sinceritatea goala-goluta:)
me: oricum, ma bucur ca te-am cunoscut
8:57 PM mirela: si eu
me: te sarut
tu nu?
mirela: si eu te sarut
ba da
chair fara retineri..
8:58 PM me: muntââ+
mult
mirela: nu, nu prea mult..
nu inca:)
me: de ce, ticaloaso
mirela: daca-s ticaloasa?:))
me: ihi
mirela: de-aia:)
hi hi:)
8:59 PM me: sic
te sarut
poti vorbi
mirela: :))
pot oricand vorbi
me: cum de
9:00 PM mirela: pot oricand vorbi?
in sensul de a transmite ..
sau..?
care-i ideea?
ne grabim:)
me: de-a transmite
mirela: pot dar nu o si fac..:(
9:01 PM me: cum
mirela: ?
me: cum te simti
mirela: psihic?
9:02 PM sau, fizic?
si, din care pct de vedere?
me: fizic
mirela: emotional?
me: al bolilor, emotional stiu
mirela: sau, al sanatatii..conjucturii familiale, al job-uluii..
dar, ce nu stii inca?
ce nu ti-a mspus?:)
me: mi-ai spus, dar imi ziceai de spate, ca te doare
mirela: nu-mi aminti
e o durere fizica permanenta
9:04 PM me: e asa rau
mirela: e cronica si e netratata, sau tratata dar cu indiferenta
imagineaza-ti ca statul meu pe scaun presupune chin
me: ai grija la misc bruste
mirela: statul in picioare- de asemenea, ba chair ma idureros
chiar si in pat trebuie sa-mi gasesc anumite pozitii
9:05 PM me: sedentarisnl nu face bine
mirela: stiu
o sa incerc safac exercitii de intindere a coloanei
pe
ntru a destinde spatiul dintre vertebre
me: bat in lemn, n-am baiuri
mirela: :)
sa n-ai
9:06 PM in zona lomara e deja un mic dromader:)
me: nu-mi place ideea ca suferi si nu-ti pot spune langa obraz 2 cuvinte
mirela: care ar fi?
:)
me: te iubesc
9:07 PM mirela: multumesc din suflet
dar imi daruiesti mult prea mult
me: asta e
mirela: fata de ct ma simt in stare sa primesc sau sa daruiesc
me: acesta sunt
mirela: ma iubesti, neconditioant, cu tot ce-i bun si/sau rau?
me: da
mirela: sunt muta
9:08 PM crede-ma
me: de ce
mirela: mi-e greu sa cred
me: de ce
mirela: pur si simplu..
me: eplica
mirela: desi, si eu, pentru tine, nutresc sentimente neintelese de organism si de suflet..
9:09 PM chiar oftez mai tot timpul
me: ...ce
mirela: dar refuz sa cred ca e ceva profund
me: de ce
eu asa simt
mirela: spunea, fiecare dintre noi, la un moment dat, ca suntem cerebrali
me: suntem
9:10 PM mirela: si eu, dar imi repet ca nu e decat un sentiment..nedefinit
oare, ma mint?
me: dar cred ca cerebralitatea se poate impleti cu carnea
da, cred ca te minti
9:11 PM si te alinti
mirela: ..:(:)
de alintat, nu cred..
me: te pisicesti
mirela: amagesc, eventual:)
nu
me: nu
9:12 PM mirela: deja se revolta eul tau interior?
de aceea taci
e ca si cum m-ai privi
fiind langa tine
me: in ce sens
mirela: si ma sfredelesti cu privirea
sa ma determini sa recunosc
me: da
mirela: ca mint sau ma mint:)
9:13 PM me: cam asa
mirela: :P
adevaru le ca ma eschivez, cred, putin
e o protectie sau autoprotectie
cred..
9:14 PM me: sau o chestie tipic feminina. de cochetarie
mirela: consideri ca m-ar caracteriza?
me: nu deloc
mirela: asa cred si eu
me: dar iti place oleaca
mirela: dar poate as fi sau chair sunt subiectiva
am spus, fara rezerve, ca incep sa ma obisnuiesc cu prezenta ta
si nu numai
me: si eu
mirela: dar ca te iubesc, chair nu indraznesc
si n ucred ca-i vrea sa te mint
sau saspun dedragu lde-aspune
;)
me: nu
mirela: ok
9:16 PM me: ok
mirela: oftez, tu?
me: te sarut
mirela: te arut si eu
Precup avea şi alte discuţii salvate. Destule pornografice.
* * *
Colegii din partid au început să comenteze pe seama lui în şedinţele cu uşile închise. I se reproşa lipsa de implicare în redactarea anumitor legi dorite. Că este moale. Unul i-a aruncat pe şleau că freacă menta pe banii contribuabililor. Dan Precup nu încerca să se apere. Leonora, când revenea la sfârşit de săptămână, îi arăta noi sacouri care nu i se potriveau. Iar Mirela îl presa să se întâlnească. Îi aflase identitatea, habar n-avea de unde. S-a trezit şi un ziarist să-i trimită, prin curier, unul dintre pixurile dăruite în campania electorală, lângă fântâna arteziana, însoţit de textul- “Scrieţi dumneavoastră ce aţi făcut, că eu, unul, n-am subiecte”. Fostul elev nu-i răspundea la telefon decât rar.
* * *
S-a trezit la 5 dimineaţa, ca niciodată. De pe acum îşi imagina gustul eliberării. A stat sub duş peste o jumătate de oră. Ştergându-se, a strâmbat involuntar din nas când a văzut scrumiera plină cu mucuri de pe birou, şi şi-a tras ciorapii galbeni pe picioare. Fumase enorm până seara târziu, s-a decis. A deschis geamul şi a stat gol în aerul rece. Nu realiza că s-ar putea să fie văzut din blocul alăturat. Îl învăluia tristeţea şi brusc a simţit şi că are pastă de dinţi în gură. A vrut să se spele pe dinţi şi-a uitat. Urma să-i bată la uşă şoferul.
Alexandru Petria
Etichete:
Alexandru PETRIA,
literatura,
politica,
proza,
sex senatori
Abonați-vă la:
Postări (Atom)






![Validate my RSS feed [Valid RSS]](valid-rss.png)

