„Traian Băsescu e un deşeu politic toxic care trebuie fie incinerat fie reciclat”. Citatul este din Mircea Geoană. "Prostănacul" lui Iliescu trage cu sete.

Delirul mesianic, la un pas

“Mai aveam puţin şi îl suspectam de delir mesianic când s-a comparat cu Sfântul Gheorghe, care se luptă cu nu se ştie ce balaur, moguli, oligarhi, mafie. Mă aşteptam să dea numele măcar unui singur mafiot, grup de interese, dar nu poate să facă lucrul acesta, pentru că ar însemna să îşi dezvăluie propria clientelă politică”- Ludovic Orban despre Traian Băsescu.

Retro

Comandantul jucător

Pe vremea cand era sef pe vapor, Traian Basescu a fost suspectat ca ar fi vinovat de incendierea mai multor nave in portul Rouen de pe Sena. In iarna 1981/1982, in marele port Rouen de pe Sena maritima a avut loc un dezastru: incendierea mai multor nave, sinistrul soldandu-se cu imense pagube materiale. Autoritatile portuare au suspectat o nava romaneasca, "Arges", aflata sub operatiuni de descarcare a unui produs deosebit de primejdios, foarte inflamabil, denumit "nafta". Comandantul vasului romanesc era o persoana care va face o cariera meteorica pe cerul politicii postdecembriste romanesti, Traian Basescu.
Actualul presedinte suspendat al Romaniei era la primul sau voiaj in calitate de comandant de nava. Istet si pe "faza", prima sa grija a fost sa impiedice accesul autoritatilor franceze la bord exact atata timp cat sa se modifice "ceva" la instalatii, astfel incat oficialii sa nu poata dovedi vinovatia vaporului romanesc. A ramas, insa, in Justitie, un litigiu de 12 milioane de dolari. Pe vremea aceea nu exista presa libera si nici ziaristi gaozari care sa-si bage nasul unde nu le fierbe oala. Episodul ar fi ramas pe vecie necunoscut marelui public daca insusi protagonistul sau principal nu l-ar fi evocat la emisiunea "Starea de veghe - in spatele usilor inchise" a postului Prima TV (23/24 iunie 1998, incepand cu ora 23,30). Subiectul: relatiile cu Securitatea. Reproducem pasajele esentiale de pe banda pe care a fost inregistrata emisiunea.

Vina nedemonstrata

"...Noi eram sub controlul organelor de Securitate toti, de la ospatar pana la comandant, prin aceea ca anual primeam un aviz de navigatie ... Spre exemplu, sunt cateva episoade foarte interesante, as spune ... care au facut obiectul de interes al organelor de Securitate din Romania in mod cert. Spre exemplu, cand eram comandant pe "Arges", la 3 luni de cand imi obtinusem brevetul de comandant. Am luat foc in portul Rouen, nu numai eu, 38 de nave au fost in incendiul din Rouen in Franta. Nava suspectata ca a generat poluarea, care a facut ca tot bazinul portului Rouen si Sena sa fie tot o flacara pe o intindere de trei km, a fost nava mea, pentru ca era nava cea mai mare din zona si descarcam nafta in dana rafinariei "Sholfrancaise". (n.r. - aici este posibil ca in textul tiparit sa se fi strecurat o eroare de transcriere a benzii, iar numele corect al rafinariei sa fi fost "Shellfrancaise", ceea ce, in fond, nu schimba esential datele problemei). Am stat acolo 28 de zile in ancheta. Legislatia franceza functiona corect. Adica nu trebuia sa dovedesc eu ca nu s-a produs poluarea de la mine, ci autoritatile franceze trebuiau sa dovedeasca ca s-a produs poluarea de la mine. In cele 28 de zile m-am prezentat si la tribunal, am fost si in ancheta organelor de Justitie franceze si, dupa 28 de zile, instanta s-a pronuntat ca nu poate fi probata vina navei "Arges". Am plecat, dar au ramas un litigiu, o acuzatie la adresa navei de circa 12 milioane de dolari, o cerere de daune ... A fost un litigiu, am explicat organelor de Securitate ce s-a intamplat cu noi acolo si acum pot sa o spun public, nu mai e nici un secret, am schimbat ceva in instalatie inainte sa permitem accesul autoritatilor franceze la bord, ceea ce a facut imposibila demonstratia, demonstrarea vinei noastre ... Acasa nu puteam sa nu-i spun care a fost realitatea macar armatorului, armatorul nu puteam sa mi-l mint, iar in echipaj erau destui care stiu ce s-a intamplat", a relatat ex-comandantul Basescu.

Presedintele joaca tot la cacealma

Episodul de pe Sena maritima mi-a revenit in memorie cand am vazut ca fostul comandant-jucator, ajuns dupa un sfert de secol, presedinte-jucator, joaca tot la cacealma. Ma refer desigur la circul numit "Demisia in 5 minute". Nu ma intereseaza onoarea personajului, se pare ca nici pe el nu-l intereseaza. Esential pentru mine, in calitate de cetatean roman, este sa fiu condus de un presedinte serios, echilibrat, corect, caruia nici macar sa nu-i treaca prin cap obstructionarea justitiei, indiferent ca e romana sau franceza, sau de oriunde ar fi, nici sa nu-i treaca prin cap. Personal nu am nevoie nici de presedinte care sa-si dea ouale la numarat, nici de presedinte jucator. Doar de PRESEDINTE ADEVARAT! (Alexandru MIHALCEA)

Ce se fac a nu pricepe smecherii de Dambovita

Debutul lui Traian Basescu in functia de comandant s-a facut sub "botezul focului". Intrucat era teritoriu romanesc, incendiul de la bordul navei si consecintele acestuia cadeau si sub incidenta legii romane, in care sens liderul unei federatii sindicale de ramura din Ministerul Transporturilor s-a adresat, la 28 august 1998, procurorului General Mircea Criste, sesizand fapta. La nici o luna, mai exact la 25 septembrie 1998, sub semnatura Procurorului Ion Adam de la Sectia Anticoruptie, Urmarire Penala si Criminalistica (aceeasi care, in vara anului 2000, l-a cercetat pe Traian Basescu in dosarul de urmarire penala nr.167/P/1999 pentru abuz in serviciu in forma calificata) i-a raspuns petentului ca ,s-a constatat ca fapta nu este prevazuta de legea penala si, respectiv, nu exista". A fost instiintata si Ambasada Frantei la Bucuresti. Petrolierul "Arges" a ajuns in contractul Petromin - Ermis in postura de ,corp de nava". Smecheria damboviteana a galagiosului personaj, prezent, ca si acum, pe sticla televizoarelor si in paginile ziarelor, nu a ferit Romania de cererea de daune de 12 milioane de dolari la valoarea din 1982. Basescu crede - si probabil are dreptate - ca i-a dus de nas pe francezi. Nu stim cum s-a stins litigiul franco-roman. Nu stim deci daca din buzunarul amarat al contribuabilului s-au strans banii pentru stingerea litigiului. Nu ne putem insa impiedica sa ne punem niste intrebari printre care aceea daca viitorul comandant al marelui petrolier Biruinta luase toate masurile pentru ca nava care-i fusese incredintata sa nu produca dezastrul de la Rouen. Si cum se face ca superiorii sai de la flota comerciala si Departamentul Transporturilor Maritime din Minister ii vor incredinta, in octombrie 1984, comanda navei amiral a flotei romanesti de petroliere, "Biruinta". Ca doar "Arges" produsese ceva mai mult la Rouen decat aruncarea in acvatoriu a unei caldari de coji de cartofi! Noua ni se pare insa ca cel mai interesant aspect al lucrurilor este urmatorul: marinarul Basescu a jucat la cacealma. I-a aburit pe francezi, le-a impiedicat accesul oficialilor la bord si cand acestia au venit, urmele erau sterse. Dupa 1989, in dezastrul flotei romanesti s-a folosit intens practica stergerii urmelor incat s-a ajuns la situatia paradoxala in care Romania nu mai are flota - dar nici vinovati. Iar domnul Basescu a invatat din lectia de la Rouen ca se poate juca la cacealma.
Sursa: Ziua

Băsescu jurând pe Elena Udrea

Constituţia după Băsescu

TITLUL I - Principii generale

ARTICOLUL 1 – Statul Roman – in curs de rezolvare
ARTICOLUL 2 - Suveranitatea – grupurilor de interese
ARTICOLUL 3 - Teritoriul – Golden Blitz, Potcoava, Piata Universitatii, Piata Constitutiei, Cotroceni, Mihaileanu
ARTICOLUL 4 - Unitatea poporului si egalitatea între cetateni – nu este cazul
ARTICOLUL 5 – Cetatenia - sunt considerati cetateni: membrii si simpatizantii PD si PLD
ARTICOLUL 6 - Dreptul la identitate – garantat pentru membrii PD si PLD
ARTICOLUL 7 - Românii din strainatate – nu intereseaza
ARTICOLUL 8 - Pluralismul si partidele politice – PD si PLD
ARTICOLUL 10 - Relatii internationale - doar cu marele licurici
ARTICOLUL 11 - Dreptul international si dreptul intern – dreptul cui?
ARTICOLUL 12 - Simboluri nationale – Lenuta, Golden Blitz, Semintele, Berea
ARTICOLUL 13 - Limba oficiala – beep
ARTICOLUL 14 – Capitala – asta e déjà rezolvata

TITLUL II - Drepturile, libertatile si îndatoririle fundamentale

CAPITOLUL I - Dispozitii comune
ARTICOLUL 15 – In constructie

CAPITOLUL II - Drepturile si libertatile fundamentale – IRELEVANT

CAPITOLUL III - Îndatoririle fundamentale
ARTICOLUL 16 - Fidelitatea fata de presedinte – Va fi exercitata indiferent de ce actiune intreprinde Presedintele
ARTICOLUL 17 - Apararea intereselor presedintelui
ARTICOLUL 18 - Contributii financiare!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
ARTICOLUL 19 - Exercitarea drepturilor si a libertatilor in conformitate cu articolul 5

CAPITOLUL IV - Avocatul Poporului
ARTICOLUL 20 – Numirea directa de catre Presedinte
ARTICOLUL 21 - Exercitarea atributiilor conform cu Articolul 5
ARTICOLUL 22 - Raportul în fata Presedintelui

TITLUL III - Autoritatile publice

CAPITOLUL I – Parlamentul – Desfintat pentru incalcarea articolului 5

CAPITOLUL II - Presedintele României
ARTICOLUL 23 - Rolul Presedintelui – Conducerea tarii si aparearea intereselor patronate de grupurile oligarhice
ARTICOLUL 24 - Numirea Presedintelui
ARTICOLUL 25 - Validarea mandatului si depunerea juramântului – jur sa apar interesele personale, fara sa ma abat de la incalcarea legilor statului
ARTICOLUL 26 - Durata mandatului (nelimitata)
ARTICOLUL 27 – Imunitati- disponibile indiferent de cate vapoare avea flota sau cate grade alcoolul baut
ARTICOLUL 28 - Mesaje – oricand, oriunde, oricum si pe orice tema
ARTICOLUL 29 – Vezi CAPITOLUL I
ARTICOLUL 30 - Referendumul - oricand, oriunde, oricum si pe orice tema, si fara posibilitatea suspendarii lui Basescu
ARTICOLUL 31 - Atributii în domeniul politicii externe – Nu este necesar
ARTICOLUL 32 - Atributii în domeniul apararii – Supreme
ARTICOLUL 33 - Masuri exceptionale – Non-Stop
ARTICOLUL 34 - Alte atributii – Presedintele poate renunta la orice atributie care nu ii convine
ARTICOLUL 35 - Suspendarea din functie – la cinci minute dupa
ARTICOLUL 36 - Punerea sub acuzare - NICIODATA
ARTICOLUL 37 - Vacanta functiei – Cand vrea Presedintele
ARTICOLUL 38 - Interimatul functiei – nu este necesar
ARTICOLUL 39 - Raspunderea presedintelui interimar – vezi articolul 27
ARTICOLUL 40 - Actele Presedintelui – Vezi Articolul 12 + biletele, rezolutii, note de birou, dosare CNSAS+SIE+SRI
ARTICOLUL 41 - Indemnizatia si celelalte drepturi – FARA NUMAR!!!!!!

CAPITOLUL III - Guvernul – Inlocuit de Presedinte

ARTICOLUL 42 – Vezi Capitolul II

CAPITOLUL IV - Raporturile Parlamentului cu Guvernul – Structuri inexistente - IRELEVANT

CAPITOLUL V - Administratia publica

SECTIUNEA 1 - Administratia publica centrala de specialitate

ARTICOLUL 43 - Structura – Membrii PD+patroni+Grupuri de Interese
ARTICOLUL 44 – Înfiintarea – Odata cu Numirea Presedintelui
ARTICOLUL 45 - Fortele armate – In IRAQ!
ARTICOLUL 46 - Consiliul Suprem de Aparare a Tarii - Presedintele

SECTIUNEA a 2-a - Administratia publica locala

ARTICOLUL 47 - Principii de baza – Apararea intereselor oligarhilor de pe langa autoritatea Presedintelui
ARTICOLUL 48 - Autoritati comunale si orasenesti – In Constructie
ARTICOLUL 49 - Consiliul judetean – Membrii PD
ARTICOLUL 50 – Prefectul – Simpatizant PD

CAPITOLUL VI - Autoritatea judecatoreasca – Vezi articolul 5

SECTIUNEA 1 - Instantele judecatoresti
ARTICOLUL 51 - Înfaptuirea justitiei – cu consultatea Presedintelui
ARTICOLUL 52 - Statutul judecatorilor – este determinat de Presedinte
ARTICOLUL 53 - Instantele judecatoresti – subordonate Presedintelui

SECTIUNEA a 2-a - Ministerul Public
ARTICOLUL 54 - Rolul Ministerului Public – De aparare a intereselor Presedintelui
ARTICOLUL 55 - Statutul procurorilor - Trepadusi ai Presedintelui

SECTIUNEA a 3-a - Consiliul Superior al Magistraturii – Structura de FORMA
ARTICOLUL 56 - Rolul si structura – Vezi Articolul 5
ARTICOLUL 57 - Atributii – Vezi Articolul 5

TITLUL IV - Economia si finantele publice

ARTICOLUL 58– Economia – Patronata de Grupurile de Interese
ARTICOLUL 59– Economia – Patronata de Grupurile de Interese
ARTICOLUL 60 - Sistemul financiar – Patronat de Grupurile de Interese
ARTICOLUL 61 - Bugetul public national – Stabilit de catre Grupurile de Interese
ARTICOLUL 62 - Impozite, taxe si alte contributii – Scoateti BANII!!!! Se varsa in contul personal si in conturile conxe ale prietenilor Presedintelui.

TITLUL V - Curtea Constitutionala

ARTICOLUL 63– Structura – Numita de Presedinte
ARTICOLUL 64 - Conditii pentru numire – sa fie santajabili, sa aiba dosare la CNSAS, sa aiba dosare penale sau orice altceva ce poate fi folosit in procesul de decizie
ARTICOLUL 65– Incompatibilitati – Dupa placul Presedintelui
ARTICOLUL 66 - Independenta si inamovibilitatea – Intreaba Presedintele
ARTICOLUL 67 - Deciziile Curtii Constitutionale – vezi articolul 5

TITLUL VI - Revizuirea Constitutiei

ARTICOLUL 68– Fara relevanta pentru Presedinte.

TITLUL VII - Dispozitii finale si tranzitorii – BLA BLA….

(de pe http://basescitutia.infinites.net)

Doina Cornea în România Liberă de azi- de citit

"Acum, consider ca intelectualii ar trebui sa se straduiasca cumva sa impace Presedintia si Guvernul. Atat premierul, cat si presedintele suspendat sunt oameni care si-au indeplinit, in mare, obligatiile fata de exigentele momentului, mai mult nu se putea face, nici la Guvern, nici la Presedintie. Rolul intelectualilor ar fi astazi sa-i avertizeze, sa-i monitorizeze pe presedinte in primul rand, cat si pe domnul Calin Popescu Tariceanu, care acum a schimbat tactica, si nu este cea mai buna. Din pacate, domnul Traian Basescu a pornit acest conflict, orice am zice, de doi ani nu cauta decat o stare conflictuala, si rolul intelectualilor ar fi sa-l faca sa inteleaga ca tara are nevoie de el (altul mai bun deocamdata nu este). In ceea ce-l priveste pe domnul Tariceanu, el s-a ferit sa raspunda la atacuri timp de doi ani, concentrandu-se in primul rand asupra problemelor integrarii, pana acum vreo doua luni, cand si-a schimbat tactica. Totusi, domnul Vasile Blaga a declarat, in emisiunea domnului Robert Turcescu, ca premierul a fost bun si ca Guvernul a fost eficient sub conducerea sa, desi declaratia a fost facuta dupa ce PD-ul a fost inlaturat de la guvernare. Şi domnul Traian Basescu ar fi putut fi un presedinte bun, chiar foarte bun, daca ar fi trecut peste scaderile dansului de ambitie, peste setea de putere si dorinta de a se amesteca in domenii care ii depaseau atributiile. Sunt niste defecte pe care va trebui sa si le invinga in speranta ca va reveni la Cotroceni. Balaurul despre care vorbea multimilor in Piata Constitutiei, caruia trebuie sa i se reteze capul, nu trebuie gasit numai in ceilalti – parlamentari, petrolisti, moguli –, ci si in noi insine. Il asigur pe domnul Traian Basescu ca si domnia sa isi are balaurul lui interior, care nu-i da pace..."

Atitudine civică

Eu am hotărât să nu merg la Referendum. Prin neprezentare înţeleg să sancţionez întreaga clasa politică.

În câteva zile, Traian Băsescu a reuşit, pentru capitalizarea sa politică, să se folosească de numele a doi Sfinţi- Pahomie şi Gheorghe....

"Mineriada" pro-Băsescu

Organizarea unui asemenea miting precum cel de azi din Bucureşti seamănă cu mineriadele regimului Iliescu...Oricât încearcă liderii PD s-o nege, numai orbii nu-şi dau seama că ei au organizat acţiunea. Sunt parlamentarii cum sunt, roşi de păcate, dar au procedat democratic, în cadrul reglementărilor Constituţiei.
Alexandru PETRIA

Băsescu, un pericol pentru democraţie

Sunt parlamentarii hoţi, dobitoci, mârşavi, însă Băsescu este un pericol pentru democraţie...Lozincile auzite în ultimele zile, din zona fanilor fostului marinar şi securist, despre dizolvarea Parlamentului vorbesc de la sine. Este trist ce se petrece. Şi faptul că mulţi intelectuali parcă au luat-o razna, apasă pedala îngrijorării... Prea repede s-a uitat ce a însemnat conducătorul unic pentru România, Ceauşescu-în speţă...
Alexandru PETRIA

Băsescu, un şantajist mincinos

Mugur Isărescu- candidatul la Cotroceni al alianţei anti-Băsescu?

Un proiect de lege pentru a i se interzice lui Băsescu să mai candideze

Jelitori isterici ai lui Băsescu


Basescu, presedinte! (de Traian Ungureanu)

“Contrarevolutia a avut loc. Si a esuat. Ce nu inteleg parlamentarii, fii ai listelor aruncate de la centru peste alegatori, e ca nu il pot suspenda pe presedintele Basescu.
Mai intii, pentru ca ura moseste acte de vandalism, nu indreptari intelepte. Iar dezbaterea parlamentara asupra adevarului despre presedinte a adunat la un loc tot ce are mai urit si mai josnic Romania: o limba incarcata de bube („Sintem alesi directi!“ - a tipat, vinat, Crin Antonescu), insulte, bascalie, aluzii groase si rinjete vulgare.
Sarbatoarea mahalagismului nu trebuia sa aiba loc in Parlament. A avut loc acolo, pentru ca Parlamentul e in arest. Parlamentul e controlat de corpul de garda al oligarhiei. Echipa care face de serviciu cu fata la credite si cu spatele la popor. Parlamentarii au umilit si au desfigurat numele bun al institutiei in care au fost trimisi la munca grea, nu la dezmat.
Pe perete, deasupra tribunei Parlamentului, nu se mai vede stema de stat a Romaniei, ci o inscriptie huliganica, mutata cu mascari cu tot, dintr-o latrina de gara. Si, pentru asta vreti respect? Il veti primi, curind, la urne.(…)”
Cotidianul, 20 apr 2007

Frica de Basescu (de Sabina Fati)

“Mircea Geoana vorbeste ca si cum ar fi la putere, iar Calin Popescu Tariceanu ii da lectii de moralitate presedintelui Basescu, sfatuindu-i pe romani sa priveasca inainte, sa uite de criza politica in care se zbate tara de patru luni si sa se bucure de linistea pregatita de noua alianta PNL-PSD in colaborare cu ineditul tandem PRM-UDMR.
Tariceanu si Geoana se coordoneaza, isi fac complimente peste fileu, programeaza viitorul romanilor in discursuri comune si gandesc scenarii de eliminare definitiva din politica a presedintelui Basescu. Noii aliati lucreaza insa in semiclandestinitate: pregatesc arme albe, documente compromitatoare si poate chiar spectacole cu iz ucrainean.
Mircea Geoana vorbeste despre sindromul Kiev ca odinioara colegul sau de partid Ioan Rus despre disolutia institutiilor statului in judetele Harghita-Covasna, desi nu existau nici un fel de motive de neliniste nici atunci, nici acum. Liderii PSD au la indemana expertiza suficienta pentru a inventa evenimente acolo unde nu exista, desi vremea diversiunilor a trecut de mult pentru Romania.
Tot Mircea Geoana a inaugurat sezonul documentelor sustrase din birourile Serviciului Roman de Informatii care pot fi folosite impotriva presedintelui, in vreme ce parlamentarii si senatorii PSD-PNL cauta solutii prin care sa-i interzica lui Traian Basescu o noua candidatura.
Liberalii, social-democratii, conservatorii si extremistii sunt in criza de timp si de idei: nu au lideri populari si credibili care sa-l poata concura cu sanse pe Traian Basescu intr-un scrutin prezidential si nu au solutii democratice pentru a se bate de la egal la egal cu el.(…)”
România Liberă, 20 aprilie


Militienii antiprezidentiali (de Alina Mungiu Pippidi)

“Mai era nevoie de avizul Curtii Constitutionale pentru a sti ca Traian Basescu nu este dictatorul si autocratul demascat de diversi oameni ridicoli pe varii canale de televiziune? Daca era, nu folosea oare politia si armata cat au fost in parohia democrata si ne dadea un decret ca tinem alegeri anticipate cand vrea el si nu se mai straduia atata sa le provoace prin demascari mediatice ale primului ministru? Basescu o avea defecte, si cred ca multa lume le vede, i-a dezamagit pe multi dupa 2005, dar dictator nu este si nu a fost. Iar majoritatea noastra antiprezidentiala a procedat ca un militian care vede trecand o masina si il opreste pe sofer sub banuiala ca e beat.
Incepe procedura de suspendare a carnetului, dar intre timp vin rezultatele de la analiza cum ca alcoolul din sange este sub limita legala. Nu conteaza, spune vigilenta noastra clasa politica, noi tot ii luam carnetul, pentru ca nu ne place culoarea masinii, pentru ca ne-a jignit altadata, pentru ca era in masina cu alta femeie decat nevasta lui si asa mai departe.
Se poate, dar nu putem eluda faptul fundamental ca militianul nu are temei legal sa ii ia carnetul decat daca alcoolemia este peste limita legala. si nu e.
Dar militienii nostri politici, asa liberi la gura cand e vorba de a-i acuza pe altii de autoritarism, nu au realmente nici o idee despre ce e un stat de drept. Altfel nu ar spune chiar la televizor unii, ca dl vicepremier Marko Bela, ca s-a simtit jignit de presedinte si ca atare ar putea vota suspendarea.
A-l suspenda pe seful statului pentru orice altceva decat acele fapte grave de la articolul 95, paragraful 1, intre timp detaliate clar de Curtea Constitutionala, este pur si simplu un abuz. L-am auzit si pe dl Geoana spunand ca am putea fi reprezentati in strainatate mai bine decat de Basescu sau pe Cozmin Gusa spunand ca ar fi oricand un presedinte mai competent decat Traian Basescu.(…)
România Liberă, 20 aprilie

Pilangiului Băsescu îi ia scaunul ca interimar la Cotroceni pilangiul Văcăroiu. Să mai zică unii că nu mai există un Dumnezeu al beţivilor.

Prin suspendarea sa, Băsescu a primit ce-a căutat cu lumânarea...

Văcăroiu dă ture...După un beţiv, vine altul. Adevărată continuitate.

O asemănare dintre popi şi fotbalişti

"Si preoţii, la fel ca fotbaliştii, intră în joc cu un veşmânt, ceea ce înseamnă că sunt multe asemănări între noi." P.F. Teoctist

Trucaj...?

Peste umăr

Cornel Udrea- 60

În jocul nervos al degetelor pe butoanelor telecomenzii, în după-amiaza celei mai scurte duminici din an (căreia artificial i s-a tăiat a douăzeci şi patra oră, din raţiuni economice), privirile mi s-au oprit pe genericul emisiunii moderate de Mihai Tatulici la Realitatea Tv: „Televiziunea publică, a cui e?”. Printre invitaţi i-am recunoscut pe Tudor Giurgiu, preşedintele TVR, pe Ralu Filip şi Cristina Trepcea de la temutul CNA, dar şi pe senatorul George Pruteanu, profesorul care mai an ne învăţa, pe alt canal tv, să vorbim şi să scriem corect, tunând şi fulgerând împotriva anglicizării limbii române şi lovind violent în analfabetismul ori în semidoctismul nostru. Un punct important al dezbaterii îl constituia relaţia public – televiziune. Mai exact, ce anume oferă televiziunea publică consumatorului în schimbul banilor ce ni se iau cu japca, fără a fi consultaţi şi pe noi, contribuabilii. Aşa cum era de aşteptat, s-a subliniat faptul că în România televiziunea constituie principalul formator de opinie. Şi că ea are rolul primordial în a ne ridica nouă, oamenii obişnuiţi, nivelul de cultură. Subscriu. Deşi nu pricep nici în ruptul capului cum de nici onor moderatorul, nici stimabilii invitaţi n-au sesizat virgula – ce trona ca o împărăteasă călare pe şapte perne – dintre subiectul şi predicatul din titlul afişat de-a lungul întregii emisiuni pe ecran...
Astfel, gândul mi-a zburat la cultura adevărată, la munca de creaţie, la arta reală, nededată la talk-show-uri şi emisiuni în direct. La cei pentru care cultura nu este un act de ostentaţie, cu care epatează înaintea celor mulţi, ci parte a însăşi fiinţei lor.
Dacă până la Revoluţie scriitorii, actorii, muzicienii etc. din ţară se împărţeau în bucureşteni şi provinciali, astăzi, din păcate, clasificarea lor ţine de rating: eşti invitat în direct la o emisiune sau alta (nu neapărat culturală!) – exişti; nu eşti răsfăţatul principalelor canale – nu exişti. Însă, în ciuda impactului pe care televiziunea îl are, prezenţa „pe sticlă” nu are nimic de-a face nici cu valoarea artistului, nici cu munca de creaţie.
Un OM care a slujit cultura naţională de-a lungul întregii sale vieţi şi, cu toate acestea, a rămas insuficient cunoscut, este scriitorul clujean Cornel Udrea. Încă dintr-un timp când televiziunea română avea în radio un concurent redutabil, Cornel Udrea s-a îngrijit ca duminicile noastre să fie dacă nu mai vesele, măcar puţin mai senine. Ar fi greu să amintim aici măcar o parte a zecilor de cărţi al căror autor este ori titlurile spectacolelor de radio ori televiziune pe care le-a semnat, deşi, repet, mass-media nu l-a ridicat nici la rangul de guru, nici la cel de port-drapel al unei generaţii sau de deschizător de drumuri (ca pe atâţia alţii, care, cu chiu, cu vai, au scris câteva cărticele puternic susţinute cu fonduri de la Ministerul Culturii ori măcar de la comisiile de cultură judeţene)...
În 27 martie scriitorul clujean împlineşte „o frumoasă vârstă“. Motiv de sărbătoare nu doar pentru el, ci pentru întreaga cultură românească.
Aniversarea celor 60 de rodnici ani Cornel Udrea a transformat-o într-un real eveniment cultural. În 24 martie, scriitorul şi-a adunat „rezervaţia cu prieteni” pentru a oferi un adevărat regal.
Festivităţile au început la Studioul Regional de Radio Cluj cu reprezentaţia piesei semnate de Cornel Udrea, „Românie dragă, Elveţia mea”, având în distribuţie patru tinere talentate actriţe ale Naţionalului târg-mureşan, în regia lui Cristian Ioan.
Apoi, la Complexul Hotelier „Napoca" a avut loc lansarea a nu mai puţin de opt cărţi semnate de domnia sa, apărute la patru edituri clujene: Destăinuirile fazanului Rudolf (ed. a II-a), Domnişoara Aviara, Măgarul Troian – trei antologii de proză umoristică românească –, Fericiţi în interes de serviciu (teatru în limbile maghiară, germană, engleză, franceză, suedeză), Umbra verbului a fi (versuri), Ilfov şi Petrov (teatru), Rasputineria (teatru), Dincolo, pe malu-acesta (roman).
„Noutăţilor editoriale la... pachet”, ca să folosim expresia autorului de pe invitaţie, i s-au asociat două expoziţii: una de afişe de teatru, cărţi publicate, CD-uri şi DVD-uri semnate Cornel Udrea, printre care au fost presărate o parte dintre trofeele şi diplomele ce i-au fost acordate de-a lungul celor aproape patru decenii de rodnică trudă ca slujitor al culturii româneşti. Cea de-a doua expoziţie, „Un alt limbaj de lemn”, a adus în atenţie sculptura ambientală realizată de Ioan Udrea.
Masa festivă care a urmat a adus în faţa publicului artişti ce nu mai au de mult nevoie de nici o recomandare, precum: Florin Piersic, Alexandru Jula, Dumitru Fărcaş (în postura de interpret vocal şi admirabil recitator al unei creaţii patriotice semnate de poetul ardelean Ioan Alexandru), Ioan Bocşa, dar şi Aurel Moldoveanu – veniţi din toate colţurile ţările spre a fi alături de clujeni la marea lor sărbătoare.
Şi iar îmi fuge gândul aiurea! Fără să vreau, îmi trece prin cap că locul ar fi colcăit deopotrivă de reporterii televiziunilor cu acoperire naţională şi de cei ai posturilor tv de garsonieră, dacă protagonistul ar fi fost vreun fotbalist celebru ori măcar un bruneţel manelist cât de cât cunoscut. Că asta e „cultura“ din care vor televiziunile româneşti să se împărtăşească masele... Păcat!
Voichiţa Pălăcean-Vereş

Gaură financiară mare la TVR

TVR a depus la Parlament Raportul de activitate pe 2006

Televiziunea Română a depus la Parlament vineri, 13 aprilie 2007, Raportul de activitate pe anul 2006, după ce acesta a fost aprobat de Consiliul de Administraţie (CA) în şedinţa din 12 aprilie 2007, cu majoritate de voturi. Conform datelor financiare, Televiziunea Română a avut, în 2006, o cifră de afaceri netă de 498.176.053 lei, venituri de 504.937.147 lei şi cheltuieli de 522.075.024 lei. TVR a înregistrat în 2006 un rezultat contabil brut de minus 17.137.877 lei şi un profit financiar de 1.755.034 lei, rezultat din diferenţa dintre veniturile financiare şi cheltuielile financiare.

Veniturile din exploatare au fost de 502.036.523 lei, restul de 2.900.624 lei fiind venituri financiare. Taxa tv a adus Televiziunii Române 60% din totalul veniturilor din exploatare, încasările din publicitate au reprezentat 15%, iar alocaţiile de la bugetul statului, 23% din veniturile din exploatare. Alte venituri din exploatare - copiere casete, închirieri circuite transmisii, chirii, penalizări, alocaţii de la bugetele locale - au adus 2% din veniturile din exploatare ale Televiziunii Române.

În ceea ce priveşte cheltuielile, 1.145.590 lei au reprezentat cheltuieli financiare, iar cheltuielile de exploatare au fost de 520.929.434 lei. Acestea din urmă includ cheltuielile cu personalul, în valoare de 175.975.987 lei, adică 33,8% din cheltuielile de exploatare, cheltuielile privind prestaţiile externe, de 231.482.959 lei (44,4% din totalul cheltuielilor de exploatare), impozite şi taxe, în valoare de 60.143.364 lei (11,5% din totalul cheltuielilor de exploatare). La capitolul Concluzii, Raportul de activitate menţionează că, în cursul anului trecut, TVR a avut cheltuieli noi şi semnificative faţă de anul 2005, cum ar fi: plăţile totale către organismele de gestiune colective (14.269.337 lei faţă de 4.051.063 lei, în 2005), contribuţiile pentru constituirea fondului cinematografic, către CNC, în valoare de 11.533.794 lei, precum şi cheltuielile nedeductibile cu TVA-ul (aferentă activităţii de televiziune), în valoare de 47.217.324 lei, reprezentând de asemenea o cheltuială suplimentară faţă de 2005 pentru SRTv.

De asemenea, conform raportului de gestiune, TVR înregistra, la data de 31 decembrie 2006, creanţe în valoare de 35.555.765 lei şi datorii curente de 46.936.195 lei, alcătuite din datorii comerciale, datorii către personal, datorii faţă de bugetul de stat şi faţă de alţi creditori, toate acestea având scadenţe după data de 1 ianuarie 2007. Datoriile comerciale au fost achitate conform termenelor contractuale, iar obligaţiile către salariaţi şi către bugetul statului au fost onorate la termenele legale.

În raport se mai menţionează că, în 2006, TVR şi-a îndeplinit în mai mare măsură decât în anii precedenţi misiunea de serviciu public şi s-a apropiat mai mult ca niciodată de respectarea principiilor de echidistanţă, imparţialitate şi obiectivitate. Programele au fost prioritatea numărul unu pentru TVR, astfel încât s-au derulat proiecte importante precum TVR 50, Mari Români, Eurovision Junior, repoziţionarea cu succes a TVR 2 şi s-au lansat emisiuni şi formate noi.

Audienţele TVR 1 din 2006 au fost comparabile cu cele din 2005, în condiţiile în care audienţa pe total televiziuni, la nivel naţional, a scăzut, conform datelor furnizate de TNS-AGB şi prelucrate de Direcţia de Marketing a TVR. Astfel, TVR 1 şi-a menţinut poziţia de lider la nivel naţional, pe toată ziua, cu un rating mediu pe toată ziua de 2,8% şi o cotă de piaţă de 16,7%, fiind urmat de Pro TV (2,6% audienţă şi 15,6% cotă de piaţă) şi de Antena 1 (2,3% audienţă şi 13,5% cotă de piaţă). În ceea ce priveşte postul TVR 2, repoziţionarea acestuia a atras o uşoară scădere de audienţă, însă a dus la îmbunătăţirea structurii de public – tineri activi, din mediul urban, cu studii superioare. De exemplu, în luna mai 2006 comparativ cu aceeaşi lună a anului 2005, a crescut numărul telespectatorilor cu vârste cuprinse între 25-34 de ani (cu 31,1%), iar numărul telespectatorilor cu venituri mari a fost cu 30,6% mai mare. În 2006, TVR 2 s-a aflat pe locul al cincilea, la nivel naţional, pe toată ziua, cu 0,9% rating şi 5,3% cotă de piaţă. TVR Cultural şi-a consolidat poziţia pe piaţă, implicându-se activ în evenimente culturale majore, naţionale şi internaţionale: Eurovision Young Musicians, Festivalul George Enescu, Festivalul Internaţional de Jazz Sibiu 2006 etc. Canalul TVR Internaţional şi-a menţinut poziţia de lider al posturilor româneşti care emit în străinătate, prin îmbunătăţirea ofertei de programe şi a acoperirii.

Totodată, raportat la anii 2004 şi 2005, în 2006, profilul demografic al audienţei staţiilor publice s-a îmbunătăţit substanţial. Mai ales la nivel urban, audienţa TVR a înregistrat reale progrese, deşi în 2004-2005 publicul activ prefera cu precădere staţiile private. La TVR 1, dacă în 2005 faţă de 2004 audienţa în rândul publicului urban cu vârste între 18-29 ani a scăzut cu 18%, în 2006 faţă de 2005, a crescut cu 20%. La nivel naţional, în 2005 faţă de 2004, audienţa în rândul publicului cu vârste între 40 – 49 de ani a scăzut cu 1 %, în timp ce în 2006 faţă de 2005 a crescut cu 11%.

„Toate reuşitele în ceea ce priveşte programele presupun investiţii mari, pe care orice televiziune publică are datoria să le facă. Pe de altă parte, însă, principala sursă de finanţare, taxa tv, are acelaşi nivel, preţurile cresc constant şi apar noi categorii de cheltuieli”, a declarat preşedintele-director general al TVR, Tudor Giurgiu. „Spun încă o dată că situaţia financiară TVR nu este în niciun caz disperată, aşa cum au încercat unii să o prezinte, pierderile sunt nesemnificative în comparaţie cu alte televiziuni publice europene aflate de ani de zile pe pierdere, cum ar fi televiziunile din Spania, Portugalia, Franţa, Finlanda sau Norvegia. Este o situaţie care obligă conducerea televiziunii publice la o răspundere şi mai mare în luarea deciziilor manageriale”, a concluzionat Tudor Giurgiu.

Conform Legii 41/1994 republicată, Televiziunea Română depune un raport anual, împreună cu contul de execuţie bugetară, până la data de 15 aprilie a anului următor. După ce primeşte avizul comisiilor de cultură, artă şi mijloace de informare în masă, raportul de activitate este supus dezbaterii şi aprobării celor două Camere reunite.

Raportul de activitate al TVR pe anul 2006 va fi disponibil şi pe site-ul www.tvr.ro, la secţiunea Organizaţie – Raport de activitate.

Pentru plăcerea ochilor

Salutări

Frumoase de altădată

Periculos, scandalos

Cică Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei pritoceşte un proiect de lege prin care amprenta oricărei convorbiri telefonice efectuate de pe un telefon mobil să fie păstrată un an de zile. Încă un risc al intruziunilor arbitrare în viaţa oamenilor…
Alexandru PETRIA

Cadou

Premierul şi preşedintele se duelează în comunicate

13.04.2007


COMUNICAT DE PRESĂ


Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu l-a asigurat astăzi pe Franco Frattini vicepreşedintele Comisiei Europene, Comisar european pentru spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, că noua echipă guvernamentală va îndeplini angajamentele asumate în faţa partenerilor europeni. Premierul Tăriceanu a subliniat că Guvernul va urmări „fără nici o abatere obiectivele asumate în privinţa luptei împotriva corupţiei”.
„Domeniul justiţiei şi reformele în justiţie se află atât în atenţia Guvernului pe care îl conduc, cât şi a Comisiei Europene. L-am asigurat pe comisarul Franco Frattini că, după instalarea noului guvern, acţiunile pe care le-am convenit împreună cu Comisia Europeană vor fi duse la bun sfârşit, aşa cum s-a întâmplat cu tot ceea ce am convenit cu Comisia Europeană în perioada 2005-2006”, a afirmat primul-ministru după întâlnirea cu comisarul european desfăşurată astăzi la Zagreb.
Premierul Tăriceanu a adăugat că a avut o discuţie cu comisarul european despre relaţia României cu Uniunea Europeană.
Şeful Executivului a menţionat că la sfârşitului anului trecut a fost stabilit un mecanism de cooperare şi verificare între România şi Comisia Europeană, care să monitorizeze şi să evalueze progresele pe care ţara noastră le face în continuare în domeniul justiţiei.
Primul-ministru a arătat că săptămâna viitoare va avea loc la Luxemburg reuniunea ministerială la nivelul miniştrilor de justiţie şi interne. Miniştrii de justiţie, respectiv de interne, Tudor Chiuariu şi Cristian David, se vor întâlni cu comisarul european Franco Frattini pentru a-i prezenta în detaliu obiectivele pe care le vor avea în perioada următoare, în cadrul angajamentelor pe care România şi le-a luat în raport cu Comisia Europeană, a precizat premierul Tăriceanu.
Şeful Executivului a arătat că a primit asigurări din partea comisarului european că relaţia bună de cooperare, de înţelegere, de parteneriat, care a existat şi până acum între Comisia Europeană şi Guvernul României, va funcţiona în continuare. „Am primit asigurări că relaţia de parteneriat va continua să funcţioneze şi că noii miniştri se vor bucura de toată încrederea firească pe care o merită o ţară parteneră în cadrul UE”, a precizat premierul Tăriceanu.
Primul-ministru a spus că a discutat cu comisarul Franco Frattini şi despre situaţia politică din România.


Biroul de presă
COMUNICAT DE PRESA
(13 aprilie 2007) Administraţia Prezidenţială constată cu o reală îngrijorare tendinţa evidentă a primului ministru Călin Popescu Tăriceanu de a exporta tensiunea politică internă în a cărei generare a avut un important rol personal.
Administraţia Prezidenţială consideră că încercarea premierului de discreditare a preşedintelui României, în contextul unei întâlniri, la Zagreb, cu domnul Franco Frattini, vicepreşedinte al Comisiei Europene, comisar pentru justiţie, securitate şi libertate este o probă de iresponsabilitate politică.

Administraţia Prezidenţială apreciază că acest gest iresponsabil este unic în istoria postdecembristă a României şi provoacă prejudicii nemeritate ţării.

În ultima perioadă, premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că a renunţat la lupta politică internă şi s-a dedicat în exclusivitate binelui public. Îi reamintim acestuia doar câteva din recentele decizii contrare interesului public: amânarea nejustificată a datei pentru alegerile euro-parlamentare, ruperea alianţei politice în numele căreia a putut prelua funcţia pe care o deţine în prezent şi construirea netransparentă a unei noi majorităţi.
Departamentul de Comunicare Publica
13 Aprilie 2007

Traian Băsescu, Ion Iliescu şi Corneliu Coposu

Îmi place Traian Băsescu precum sarea pe rană, dar recunosc că are un instinct politic fantastic. Prin anunţarea intenţiei de-a demisiona dacă este suspendat de Parlament a procedat magistral. Cât este el de ros de păcate, ştie să se orienteze salutar în situaţiile limită şi are capacitatea rară de-a coagula pasional masele în jurul său. În istoria recentă doar Ion Iliescu şi regretatul Corneliu Coposu au mai reuşit asta. Bineînţeles, fiecare pe drumul său.
Alexandru PETRIA

Basescu demisioneaza daca e suspendat (interviu în Cotidianul) SENZAŢIONAL

“Exista vreo sansa de impacare cu premierul Calin Popescu Tariceanu?

Cred ca sintem exponentii a doua tendinte diametral opuse. Ziaristii s-au obisnuit sa vada lucrurile ca o disputa intre Palate, ca o disputa intre persoane. Atunci cind s-au produs razgindirea si abandonarea ideii de alegeri anticipate, eu am inteles precis ca reprezentam viziuni politice diferite. Eu, in relatia cu Guvernul, cu premierul, imi doream modernizarea rapida a statului; iar de cealalta parte mi-a aparut un premier care era dependent de influenta oligarhilor. In aceasta ecuatie, nu are cum sa existe impacare.”
- vezi http://www.cotidianul.ro/index.php?id=10211&art=27195&cHash=7a224b022o

poem

cuvântul dizolvat în oglinzi-
întuneric

Alexandru PETRIA

# # #

un ev mediu săpat în eprubetă-
o tăcere în os

Alexandru PETRIA

...

amprentă II

păşeşte în cămăruţa aparatului fotografic

vânturile îi vopsesc părul;
cu meticulozitate dansul măştilor curge

în cer s-a adâncit seara
şi mâna-i obosită

versurile lui developează
fotografiile tăcerii- e tot ce poate face;
cititorule mă crezi?

Alexandru PETRIA

“……muma în …”

Procurorii au intrat în freza afacerilor cu energie electrică, o hoţie a gulerelor albe. Ofensiva va avea un plus de credibilitate când va fi întrebat şi fratele lui Traian Băsescu cum a prosperat tot din vânzarea- cumpărarea energiei electrice. Înlocuiţi punctele cu ce vă vine… Alexandru PETRIA

Băsescu l-ar jupui pe Tăriceanu

VEZI...http://www.cotidianul.ro/index.php?id=57&brk=4961&cHash=1373ec1d44

Eva

Alte două

În aşteptare

###

acum, când îţi sunt la uşă
aş putea spune
că neputinţa e o stradă
pe care trec zilnic cu ochii
încercănaţi
că prietenia am întâlnit-o abia
în cărţi
ca o haină călduroasă sau
ca o oglindă astenică
aş putea spune despre poeţii
tăcuţi şi săraci

dar toboşarul
îşi desface pânza sunetelor
peste nuntaşi;
în rest, hârtia îmblânzeşte
sângele

alexandru petria

40 C

defileul începe
cu imagini neclare,
cine a călcat mascat
pe aceste pietre
în ce hârtie parafată
s-au exilat
migdalele întunericului?
adorm.
apoi deschid dansul,
şi fruntea frige...

"mai ia o pătură,
o aspirină"

Alexandru PETRIA

Două

Despre cameramanul TVR bătut de microbişti

SE IMPUNE DEMISIA UNOR ŞEFI DIN JANDARMERIE

Acest episod ar trebui, după reţinerea agresorilor, să se soldeze şi cu demisia unor mahări din Jandarmerie. Căci este penibilă argumentaţia jandarmilor pentru lipsa lor de intervenţie. Dar oare neintervenţia nu pune în lumină o antipatie faţa de presă a acestei instituţii a statului? Dacă bădiucii cu judecată de miliţean nu vreau să meargă acasă, s-ar impune intervenţia Guvernului. Tăriceanu ar fi normal să le transforme fundurile în ţinte pentru bombeurile pantofilor săi. S-ar micşora numărul nesimţiţilor şi proştilor din instituţiile publice.
A.P

Retro, iubirea

Femeia ca o grădină cu flori

O să-i trosnească americanii pe iranieni? Iranienii o merită…

este bai cu incalzirea globala

conform unui raport al onu dat publicitatii de curand, chestiunea incalzirii globale este mai grava decat ne-am imaginat-o pana acum. e de rau. nu este de frecat menta, ca posterioarele noastre sa nu fie prajite...

Urbi et orbi

Mesajul pascal 2007 al papei Benedict al XVI-lea rostit la terminarea Liturghiei solemne de Paşte celebrată în piaţa Sfântul Petru

(Radio Vatican - 8 aprilie 2007) Peste o sută de mii de credincioşi prezenţi în piaţa San Pietro, la care s-au adăugat milioane şi milioane de persoane din întreaga lume urmărind la radio sau televiziune au ascultat mesajul papei Benedict al XVI-lea transmis "Urbi et Orbi - oraşului Roma şi lumii" rostit la terminarea Liturghiei solemne de sărbătoarea Paştelui.

Iată mesajul Papei în traducerea noastră de lucru:

Fraţi şi surori din lumea întreagă, bărbaţi şi femei de bunăvoinţă!
Cristos a înviat! Pace vouă! Se celebrează astăzi marele mister, fundament al credinţei şi speranţei creştine: Isus din Nazaret, Crucificatul, a înviat din morţi a treia zi după Scripturi. Vestea dată de îngeri, în zorii primei zile de după sâmbătă, Mariei din Magdala şi femeilor venite în grabă la mormânt, o reascultăm astăzi cu reînnoită emoţie: „Pentru ce îl căutaţi pe cel viu între cei morţi? Nu este aici, a înviat”(Lc 24,5-6).

Nu este greu de imaginat care erau, în acel moment, sentimentele acestor femei: sentimente de tristeţe şi spaimă din cauza morţii Domnului lor, sentimente de incredulitate şi uimire pentru un fapt prea suprinzător pentru a fi adevărat. Mormântul însă era deschis şi gol: trupul nu mai era acolo. Petru şi Ioan, înştiinţaţi de femei, alergară la mormânt şi verificară că ele aveau dreptate. Credinţa Apostolilor în Isus, Mesia cel aşteptat, fusese pusă la foarte grea încercare de scandalul crucii. În timpul arestării sale, al condamnării şi morţii sale se împrăştiaseră, iar acum se regăseau împreună, perplecşi şi dezorientaţi. Dar însuşi Cel Înviat le-a preîntâmpinat neîncrezătoarei lor sete de certitudini. Nu a fost vis, nici iluzie sau imaginaţie subiectivă acea întâlnire; a fost o experienţă adevărată, chiar dacă neaşteptată şi tocmai de aceea desoebit de mişcătoare: „Isus a venit, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: ”.

La acele cuvinte, credinţa aproape stinsă în sufletele lor se reaprinse. Apostolii i-au spus lui Toma care era absent în acea întâlnire extraordinară. Da, Domnul a împlinit tot ceea ce anunţase mai înainte; a înviat cu adevărat şi noi l-am văzut şi atins! Toma însă a rămasă în îndoială şi perplex. Când opt zile mai târziu, Isus a venit a doua oară în Cenacol, i-a zis: „Adu-ţi degetul încoace, vezi mâinile mele; întinde-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu necredincios, dar credincios!”. Răspunsul Apostolului este o mişcătoare profesiune de credinţă: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”(In 20, 27-28).

„Domnul meu şi Dumnezeul meu”! Să reînnoim şi noi profesiunea de credinţă a lui Toma. Ca urare pascală, anul acesta, am doit să aleg tocma cuvintele sale, deoarece omenirea de azi aşteaptă de la creştini o reînnoită mărturie despre învierea lui Cristos; are nevoie să-l întâlnească şi să-l poată cunoaşte ca Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Dacă în acest Apostol putem identifica dubii şi nesiguranţe ale atâtor creştini de azi, temerile şi deziluziile a nenumăraţi contemporani ai noştri, cu el putem şi să redescoperim cu reînnoită convingere credinţa în Cristos mor şi înviat pentru noi. Această creinţă, transmisă în decursul secolelor de succesorii Apostolilor, continuă, pentru că Domnul înviat nu mai moare. El trăieşte în Biserică şi o conduce sigur spre împlinirea planului său veşnic de mântuire.

Fiecare dintre noi poate fi tentat de necredinţa lui Toma. Durerea, răul, injustiţiile, moartea, în special când lovesc pe cei nevinovaţi - de exemplu, copiii victime ale războiului şi terorismului, ale bolilor şi foametei - nu pun oare la grea încercare cedinţa noastră? Cu toate acestea, în mod paradoxal, chiar în aceste cazuri, necredinţa lui Toma ne este utilă şi preţioasă, deoarece ne ajută să purificăm orice concepţie falsă despre Dumnezeu şi ne conduce la a descoperi chipul autentic: chiupul unui Dumnezeu care, în Cristos, a luat asupra sa plăgile omenirii rănite. Toma a primit de la Domnul, şi, la rândul său, a transmis Bisericii darul unei credinţe puse la încercare de patima şi moartea lui Isus şi confirmată de întâlnirea cu el înviat. O credinţă care era aproape moartă şi s-a renăscut datorită contactului cu rănile lui Cristos, cu rănile pe care cristos nu le-a ascuns, dar le-a arătat şi continuă să ne indice în necazurile şi suferinţele fiecărei fiinţe umane.

„Prin rănile lui aţi fost vindecaţi! (1Pt 2,24), aceasta este vestea pe care Petru o aducea primilor convertiţi. Acele răni, care pentru Toma erau mai înainte un obstacol în calea credinţei, întrucât semne ale falimentului aparent al lui Isus; aceleaşi răni au devenit, în întâlnirea cu Cel Înviat, dovezi ale unei iubiri victorioase. Aceste răni pe care Cristos le-a primit din iubire faţă de noi ne ajută să înţelegem cine este Dumnezeu şi să repetăm şi noi: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”. Numai un Dumnezeu care ne iubeşte până la a lua asupra sa rănile noastre şi durerea noastră, mai ales cea nevionovată, este demn de credinţă.

Câte răni, câtă durere în lume? Nu lipsesc calamităţi naturale şi tragedii umane care provoacă nenumărate victime şi uriaşe pagube materiale. Mă gândesc la ceea ce s-a petrecut recent în Madagascar, în Insulele Solomon, în America Latină şi în alte regiuni ale lumii. Mă gândesc la flagelul foametei, la bolile incurabile, la terorism şi la sechestrele de persoană, la miile de feţe ale violenţei - uneori justificată în numele religiei - la dispreţul pentru viaţă şi la violarea drepturilor umane, la exploatarea persoanei. Privesc cu îngrijoare la condiţia în care se găsesc nu puţine regiuni ale Africii: în Darfur şi în ţările vecine persistă o catastrofă şi din păcate subevaluată situaţia umanitară; la Kinshasa, în Republica Democratică Congo, ciocnirile şi jafurile din săptămânile trecute suscită temeri privind viitorul procesului democratic congolez şi reconstrucţia ţării; în Somalia reluarea confruntărilor îndepărtează perspectiva păcii şi agravează criza regională, mai ales în ceea ce priveşte deplasările populaţiei şi traficul de arme; o gravă criză roade Zimbabwe, pentru care episcopii ţării, într-un recent document, au indicat ca singura cale de depăşire rugăciunea şi angajarea participată pentru binele comun.

De reconciliere şi de pace are nevoie populaţia din Timorul de Est, care se pregăteşte să trăiască importante scadenţe electorale. De pace au nevoie şi Sri Lanka, unde doar o soluţie negociată va putea pune capăt dramei conflictului care însângerează ţara şi Afghanistan, marcat de crescând nelinişte şi instabilitate. În Orientul Mojlociu, pe lâng semne de speranţă în dialogul dintre Israel şi Autoritatea palestinieană, nimic pozitiv din păcate vine din Irak, însângerat de masacre continue, în timp ce fug populaţiile civile; în Liban stagnarea instituţiilor politice amineanţă rolul pe care ţara e chemată să-l desfăşoare în aria mediorientală şi pune ipotecă pe viitorul ei. Nu pot, în fine, uita dificultăţile pe care comunităţile creştine le înfruntă zilnic şi exodul creştinilor din Ţara binecuvântată care este leagănul credinţei noastre. Acelor populaţii le reînnoiesc cu afecţiune expresia apropierii mele spirituale.

Dragi fraţi şi surori, prin rănile lui Cristos înviat putem vedea cu ochi de speranţă aceste rele care chinuie umanitatea. De fapt, Domnul înviind din morţi nu a înlăturat suferinţa şi raul lumii, dar le-a învins din rădăcină prin supraabundenţa harului său. Prepotenţei răului i-a opus atotputernicia Iubirii sale. Ne-a lăsat ca drum spre pace şi bucurie Iubirea care nu se teme de moarte. „Cum v-am iubit eu pe voi - a spus Apostolilor înainte de a muri - , aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii” (In 13,34).

Fraţi şi surori în credinţă, care mă ascultaţi din orice parte a pământului! Cristos înviat este viu între noi, el este speranţa unui viitor mai bun. În timp ce cu Toma spunem: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”, să răsune în inima noastră cuvântul dulce dar angajant al Domnului: „Dacă îmi slujeşte cineva, să mă urmeze, iar acolo unde sunt eu va fi şi cel care mă slujeşte. Dacă îmi slujeşte cineva, Tatăl meu îl va cinsti” (In 12,26). Şi noi, uniţi cu el, dispuşi să ne trăim viaţa pentru fraţii noştri (cfr 1In 3,16), devenim apostoli de pace, mesageri ai unei bucurii ce nu se teme de durere, bucuria Învierii. Să ne dobândească acest dar pascal Maria, Mama lui Cristos. Tuturor Paşte Fericit!”

Sărbători fericite

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Liturghia Crismei, prezidată în Bazilica San Pietro
Joia Mare, 5 aprilie 2007

Dragi fraţi şi surori,

Scriitorul rus Lev Tolstoi ne spune o scurtă poveste despre un suveran sever care le-a cerut preoţilor şi înţelepţilor să i-l arate pe Dumnezeu pentru ca să îl poată vedea. Înţelepţii nu au putut să îi satisfacă această dorinţă. Atunci un păstor, care tocmai se întorcea de la câmp, s-a oferit să preia el sarcina preoţilor şi înţelepţilor. Regele a aflat de la el că ochii nu îi erau suficienţi pentru a-l vedea pe Dumnezeu. Atunci el a dorit să poată să cunoască măcar ce face Dumnezeu. "Pentru a putea să îţi răspund la întrebarea ta", i-a spus păstorul regelui, "trebuie să ne schimbăm hainele." Ezitând, dar împins de curiozitatea de a afla ce dorea, regele a fost de acord; i-a dat păstorului hainele sale regale şi s-a îmbrăcat în hainele simple ale omului sărac. Şi iată atunci răspunsul: "Acest lucru îl face Dumnezeu". Într-adevăr, Fiul lui Dumnezeu - Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat - s-a dezbrăcat de splendoarea sa divină: "... s-a despuiat pe sine, luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor; a fost socotit ca un om, s-a umilit pe sine... până la moartea pe cruce" (cf. Filimon 2,6 ş.u.). Dumnezeu - după cum spun Părinţii - a încheiat un sacrum commercium, un schimb sfânt: El şi-a asumat ceea ce era al nostru, pentru ca noi să putem să primim ceea ce era al Lui, devenind asemenea lui Dumnezeu.

Sfântul Paul, relativ la ceea ce se întâmplă la Botez, foloseşte explicit imaginea hainei: "Toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos" (Galateni 3,27). Iată ce se întâmplă la Botez: noi ne îmbrăcăm în Cristos, El ne dă hainele Sale şi acestea nu sunt un lucru exterior. Aceasta înseamnă că intrăm într-o comuniune existenţială cu El, că fiinţa Lui şi fiinţa noastră se unesc, se pătrund reciproc. "Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine" - astfel descrie însuşi Paul în Scrisoarea către Galateni (2,20) evenimentul botezului său. Cristos a îmbrăcat hainele noastre: durerea şi bucuria fiinţei umane, foamea, setea, oboseala, speranţele şi dezamăgirile, teama de moarte, toate grijile noastre până la moarte. El ne-a dat nouă "hainele" Sale. Ceea ce în Scrisoarea către Galateni apare ca simplul "fapt" al Botezului - darul noii fiinţe - Paul ni-l prezintă în Scrisoarea către Efeseni ca o sarcină permanentă: "Lăsaţi-vă de purtarea de mai înainte, de omul cel vechi! Îmbrăcaţi-vă cu omul cel nou, cel creat după asemănarea lui Dumnezeu în dreptate şi în sfinţenia adevărului. De aceea, îndepărtând falsitatea, fiecare să spună fratelui său adevărul pentru că suntem mădulare unii altora. De vă mâniaţi, să nu păcătuiţi..." (Efeseni 4,22-26).

Această teologie a Botezului revine într-un mod nou şi cu o nouă insistenţă în Hirotonirea sacerdotală. Aşa după cum în Botez are loc un "schimb de haine", o schimbare a destinului, o nouă comuniune existenţială cu Cristos, şi în preoţie are loc un schimb: în administrarea Sacramentelor, preotul acţionează şi vorbeşte acum "in persona Christi". În Sfintele Taine el nu se reprezintă pe sine şi nu vorbeşte exprimându-se pe sine, ci vorbeşte pentru un Altul - pentru Cristos. Astfel în Sacramente se face vizibil în mod dramatic ceea ce semnifică în general a fi preot; ceea ce am exprimat cu al nostru "Adsum - prezent" în timpul hirotonirii întru preoţie: eu sunt aici pentru ca Tu să poţi dispune de mine. Ne punem la dispoziţia Celui "care a murit pentru toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi" (2Corinteni 5,15). A ne pune la dispoziţia lui Cristos înseamnă să ne lăsăm atraşi în al lui "pentru toţi": fiind cu El putem să fim cu adevărat "pentru toţi".

In persona Christi - în momentul Hirotonirii sacerdotale, Biserica a făcut vizibilă şi uşor de înţeles această realitate a "hainelor noi" şi în exterior prin faptul de a fi fost îmbrăcaţi cu veşmintele liturgice. În acest gest extern ea vrea să ne arate evenimentul interior şi sarcina care derivă de aici: a ne îmbrăca în Cristos; a ne dărui Lui aşa după cum El ni s-a dăruit nouă. Acest eveniment, al "îmbrăcării în Cristos", este reprezentat din nou la fiecare Sfântă Liturghie prin îmbrăcarea veşmintelor liturgice. Îmbrăcarea lor trebuie să fie pentru noi ceva mai mult decât un fapt exterior: este intrarea din nou în "da"-ul misiunii noastre - în acel "nu mai sunt eu" al botezului pe care Hirotonirea sacerdotală ni-l dă într-un mod nou şi în acelaşi timp ni-l cere. Faptul că stăm la altar, îmbrăcaţi cu veşmintele liturgice, trebuie să facă clar vizibil celor prezenţi şi nouă înşine că suntem acolo "în persoana Altuia". Veşmintele sacerdotale, aşa cum s-au dezvoltat de-a lungul timpului, sunt o profundă expresie simbolică a ceea ce semnifică preoţia. Doresc de aceea, dragi confraţi, să explic în această Sfântă zi de Joi esenţa slujirii sacerdotale interpretând veşmintele liturgice care şi ele vor să ilustreze ce înseamnă a ne "îmbrăca în Cristos", a vorbi şi a acţiona in persona Christi.

Îmbrăcarea veşmintelor preoţeşti era odinioară însoţită de rugăciuni care ne ajută să înţelegem mai bine elementele specifice ale slujirii sacerdotale. Începem cu amictul. În trecut - iar în ordinele călugăreşti chiar şi astăzi - el era aşezat mai întâi pe cap, ca un fel de capuciu, devenind astfel un simbol al disciplinei simţurilor şi a gândurilor necesară pentru o celebrare corespunzătoare a Sfintei Liturghii. Gândurile nu trebuie să rătăcească în cadrul preocupărilor şi aşteptărilor vieţii mele de zi cu zi; simţurile nu trebuie să fie atrase de ceea ce, întâmplător, în interiorul Bisericii, ar putea să fure privirea şi auzul. Inima mea trebuie să se deschidă în ascultare faţă de cuvântul lui Dumnezeu şi să se reculeagă în rugăciunea Bisericii, pentru ca gândul meu să fie călăuzit de cuvintele vestirii şi ale rugăciunii. Iar privirea inimii mele trebuie să fie îndreptată spre Domnul care se află în mijlocul nostru: iată ce înseamnă ars celebrandi - modul corespunzător de a celebra. Dacă eu sunt cu Domnul, atunci prin ascultarea, vorbirea şi acţiunea mea îi atrag şi pe ceilalţi în comuniunea cu El.

Textele rugăciunii care însoţesc îmbrăcarea albei şi stolei merg ambele în aceeaşi direcţie. Ele evocă haina de sărbătoare pe care tatăl i-a dat-o fiului risipitor întors acasă zdrenţăros şi murdar. Când în Liturghie acţionăm în persoana lui Cristos înţelegem cu toţii cât de departe suntem de El; câtă murdărie există în viaţa noastră. Numai El poate să ne dea haina de sărbătoare, să ne facă demni de a prezida la masa Lui, de a fi în slujba Lui. Astfel, rugăciunile amintesc şi cuvântul Apocalipsului potrivit căruia hainele celor 144.000 de aleşi nu pentru meritul lor erau demne de Dumnezeu. Apocalipsul spune că aceştia şi-au spălat şi şi-au albit hainele în sângele Mielului (Apocalips 7,14). Încă de mic m-am întrebat: dar atunci când speli ceva în sânge, cu siguranţă nu devine alb! Răspunsul este: "sângele Mielului" este iubirea lui Cristos răstignit. Această iubire este cea care albeşte hainele noastre murdare; care iluminează spiritul nostru întunecat; care, în ciuda tuturor tenebrelor noastre, ne transformă în "lumină în Domnul". Purtând alba trebuie să ne amintim: El a suferit şi pentru mine. Şi doar pentru că iubirea Lui este mai mare decât toate păcatele mele, pot să fiu reprezentantul Lui şi martor al luminii Lui.

Însă de la haina de lumină pe care Domnul ne-a dat-o în Botez şi, în mod nou, în Hirotonirea sacerdotală, putem să ne gândim şi la haina de nuntă, despre care El ne vorbeşte în parabola ospăţului lui Dumnezeu. În predicile Sfântului Grigore cel Mare am găsit în această privinţă o reflecţie demnă de remarcat. Grigore face distincţie între versiunea de la Luca a parabolei şi cea de la Matei. El este convins că parabola de la Luca vorbeşte despre ospăţul de nuntă escatologic, în timp ce - consideră el - versiunea transmisă de Matei ar vorbi despre anticiparea acestui ospăţ de nuntă în liturgia şi în viaţa Bisericii. La Matei - şi numai la Matei - într-adevăr regele intră în sala plină pentru a-şi vedea oaspeţii. Şi iată că în această mulţime găseşte şi un oaspete fără haină de nuntă, care este apoi aruncat afară în întuneric. Atunci Grigore se întreabă: "Oare ce fel de haină îi lipsea? Toţi cei care s-au reunit în Biserică au primit haina nouă a botezului şi a credinţei; altfel nu ar fi în Biserică. Ce mai lipseşte încă aşadar? Ce haină de nuntă mai trebuie?" Papa răspunde: "Haina iubirii". Din păcate, între oaspeţii săi cărora le-a dat haina nouă, veşmântul alb al renaşterii, regele găseşte unii care nu poartă haina purpurie a dublei iubiri faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. "În ce stare dorim să ne apropiem de sărbătoarea cerului, dacă nu purtăm haina nupţială - adică iubirea, care doar ea ne poate face frumoşi?" întreabă Papa. O persoană fără iubire este întunecată înlăuntrul ei. Întunericul exterior, despre care vorbeşte Evanghelia, este doar reflecţia orbirii interioare a inimii (cf. Predici 38,8-13).

Acum când celebrăm Sfânta Liturghie, trebuie să ne întrebăm dacă suntem îmbrăcaţi în această haină a iubirii. Să îi cerem Domnului să alunge orice ostilitate din interiorul nostru, să îndepărteze orice sentiment de autosuficienţă şi să ne îmbrace cu adevărat cu haina iubirii, pentru ca să fim persoane luminoase şi nu ale întunericului.

La final, câteva cuvinte despre casulă. Rugăciunea tradiţională la îmbrăcarea casulei ne spune că aceasta reprezintă jugul Domnului care ne-a fost impus nouă, ca şi preoţi. Şi aminteşte cuvântul lui Isus care ne invită să purtăm jugul său şi să învăţăm de la El, care este "blând şi smerit cu inima" (Matei 11,29). A purta jugul Domnului înseamnă înainte de toate a învăţa de la El. A fi întotdeauna dispuşi să mergem la şcoala Lui. De la El trebuie să învăţăm blândeţea şi umilinţa - umilinţa lui Dumnezeu care se arată în faptul de a fi om. Sfântul Grigore de Nazianz s-a întrebat la un moment dat de ce a vrut Dumnezeu să se facă om. Partea cea mai importantă - şi pentru mine cea mai impresionantă - din răspunsul său este: "Dumnezeu a dorit să înţeleagă ce înseamnă pentru noi ascultarea şi să măsoare totul cu propria suferinţă, această invenţie a iubirii Sale pentru noi. În acest fel, a putut cunoaşte El însuşi, direct, ceea ce trăim noi - cât ni se cere, câtă milostivire merităm - calculând în baza suferinţei Lui slăbiciunea noastră." (Discursul 30; Discursul teologic IV, 6). Uneori am vrea să îi spunem lui Isus: Doamne, jugul Tău nu este deloc uşor. El este chiar foarte greu în această lume. Dar privind apoi la El, care a purtat totul - care a experimentat El însuşi ascultarea, slăbiciunea, suferinţa, tot întunericul - atunci toate plângerile noastre dispar. Jugul Său este acela de a iubi cu El. Şi cu cât îl iubim mai mult pe El, şi devenim cu El persoane care iubesc, cu atât mai uşor devine pentru noi jugul Său aparent greu.

Să îl rugăm să ne ajute să devenim împreună cu El persoane care iubesc, pentru a experimenta astfel tot mai mult cât este de frumos a purta jugul său. Amin.

Traducerea Radu şi Oana Capan, www. catholica.ro

Pastorala de Paşti a IPS Bartolomeu

† B A R T O L O M E U
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU,

ARHIEPISCOP AL VADULUI, FELEACULUI SI CLUJULUI,

MITROPOLIT AL CLUJULUI, ALBEI, CRISANEI SI MARAMURESULUI
IUBITULUI NOSTRU CLER SI POPOR:
HAR, PACE, AJUTOR SI MILA DE LA DUMNEZEU,
IAR DE LA NOI, ARHIEREASCA BINECUVÂNTARE

HRISTOS A ÎNVIAT!





Iubitii mei fii sufletesti,



Nimeni nu L-a vazut pe Iisus înviind, dar multi au fost cei care L-au vazut înviat. Faptul în sine al învierii nu a avut martori. El s'a petrecut în intimitatea mormântului, fara ca vreun ochi omenesc sa fi avut acces la singura minune pe care Domnul Si-o anuntase în repetate rânduri, dar careia nimeni nu-i daduse crezare.

Momentele de dinaintea Învierii s'au petrecut astfel:

Moartea pe cruce a Domnului a avut loc vineri spre seara. Trupurile celor trei rastigniti trebuiau îngropate, neaparat, tot atunci, deoarece la apusul soarelui începea Sabatul, sfânta zi de odihna a iudeilor, în care nimeni nu avea voie sa faca nici un fel de lucrare. Totul se cerea facut în graba. Nicodim si Iosif, prieteni de taina ai Mântuitorului, care obtinusera o autorizatie speciala din partea guvernatorului Pilat, i-au coborât trupul de pe cruce, l-au înfasurat în giulgiuri, dupa datina, si l-au asezat în mormânt. Sfintele femei, care, împreuna cu Maica Domnului si cu Sfântul Ioan Evanghelistul, fusesera martorele patimilor si mortii lui Iisus, priveau de la oarecare departare, întrucât autoritatile le interzisesera participarea la actul îngroparii. Ele însa stiau ca e de datoria lor sa respecte datina de a merge la mormânt ca sa tamâieze mortul, iar aceasta nu se putea face decât Duminica dimineata, când se încheia Sabatul. Cum însa în dimineata aceea ar fi fost prea devreme sa mearga la pravalii ca sa cumpere tamâia si celelalte aromate, s'au grabit s'o faca tot vineri seara, în ultima frântura de ceas. Astfel pregatite, au mers la casele lor.

În acest timp, capeteniile iudeilor i-au amintit lui Pilat ca mortul de pe cruce se laudase în repetate rânduri ca el va învia si i-au cerut sa le permita masuri de siguranta împotriva unei eventuale înselaciuni. Asa se face ca guvernatorul i-a autorizat sa sigileze mormântul si, mai mult, sa puna lânga el ostasi de paza

Toate acestea ne sunt relatate de catre toti cei patru sfinti evanghelisti, ca si cele ce urmeaza.

Duminica dimineata, în revarsatul zorilor, sfintele femei au venit la mormânt ca sa-si faca datoria. Pe drum, singura lor grija era aceea de a gasi un om care sa le ajute sa pravaleasca piatra de la intrarea mormântului. Mare le-a fost însa uimirea când, odata ajunse, au constatat ca piatra era deja pravalita, iar lânga ea sedea un înger care le-a dat de veste ca Iisus înviase, asa încât nu era cazul ca pe Cel-Viu sa-l mai caute printre morti. Cât despre ostasii de paza, acestia zaceau cu fetele la pamânt, ca niste dusi de pe lume

Cuprinse de bucurie si spaima, femeile s'au grabit sa alerge în cetate spre a le da de veste ucenicilor, dar pe drum li S'a aratat însusi Iisus, Care le-a salutat prin cuvântul „Bucurati-va!” Ele I-au cazut la picioare si I s'au închinat.

În acest timp, stapâniti de groaza celor întâmplate cu Domnul lor, dar si cu sentimentul ca ramasesera singuri, fara nici o aparare dumnezeiasca, ucenicii stateau încuiati într-o casa din cetatea Ierusalimului, cu grija de a nu lasa nici un semn ca s'ar afla acolo. Imaginati-va starea lor de spirit când femeile le-au batut în usa, le-au cerut sa deschida si le-au spus, cu rasuflarea taiata, ceea ce auzisera si vazusera. De-a dreptul uluiti, eliminând de la început orice credibilitate a ideii de înviere, ei au presupus ca bietele femei cazusera prada cine stie caror halucinatii si n'au gasit sa le spuna ceva mai bun decât ca se scrântisera la cap. În cele din urma, doi dintre ei s'au hotarât sa alerge la mormânt si sa vada cu ochii lor ceea ce era de vazut. Fiind mai tânar si mai sprinten, Ioan a ajuns primul, dar nu a avut curajul sa intre singur, ci l-a asteptat pe Petru care venea din urma gâfâind, si astfel au intrat amândoi. Într'adevar, mormântul era gol. Se putea presupune ca trupul lui Iisus fusese stramutat în alta parte (idee pe care o avusese, în aceeasi dimineata, si Maria Magdalena), numai ca o astfel de stramutare nu putea fi facuta decât de niste prieteni ai lui Iisus, iar ei, ucenicii Sai cei mai apropiati, nu stiau nimic. O a doua ipoteza, ca în mormânt ar fi umblat niscaiva raufacatori, straini de comunitatea apostolica, era infirmata de simplul fapt ca în groapa fusese asezat trupul gol al unui rastignit de abia coborât de pe cruce, care nu avea asupra-i nimic de pret, care sa poata fi furat.


Iubitii mei fii sufletesti,



Din toate acestea se desprinde faptul ca învierea Domnului nu era expresia unei prezente, ci, dimpotriva, a unei absente. Icoana de tip occidental care-L înfatiseaza pe Iisus usor înaltat deasupra mormântului, cu steagul biruintei în mâna, nu are nimic de-a face cu realitatea. Piatra rasturnata de pe mormânt nu avusese menirea de a deschide calea Celui înviat, ci de arata ca El nu mai este acolo. Icoana ortodoxa este aceea care-L înfatiseaza pe Iisus cel înviat pogorându-se la iad si eliberându-i pe stramosii Adam si Eva, care Îl asteptau laolalta cu dreptii Vechiului Testament. Aceasta însa se petrecea, jos, sub pamânt. Deasupra, mormântul gol.

Dar daca, iubitii mei, din acest gol s'a nascut credinta în adevarul învierii, tot din el s'a nascut si minciuna care i se va opune. Martori ai mormântului gol fusesera nu doar sfintele femei si cei doi apostoli, ci si ostasii care-l pazeau. Stim însa ca paza îi fusese ceruta guvernatorului de catre arhiereii iudeilor tocmai pentru a dejuca prezumtia ca ucenicii lui Iisus ar putea sa-L fure din groapa spre a demonstra ca El a înviat. Strajerii însa vegheasera corect, vazusera piatra rasturnata de înger si pe femeile uimite de ceea ce auzeau si vedeau. Or, prima lor datorie a fost aceea de a merge în cetate si de a le raporta arhiereilor adevarul, cum ca nimeni nu venise sa fure trupul Mortului, ci ca acesta, pur si simplu, pierise în chip tainic. Atunci s'a nascut marea minciuna. În contextul social al vremii, nimic nu era mai simplu decât coruptia. Arhiereii i-au mituit pe soldati cu bani grei, cerându-le ca în schimb sa declare ca-i biruise somnul si ca'n timp ce ei dormeau au venit ucenicii mortului si l-au furat. Desigur, o astfel de declaratie era menita sa-i puna în culpa de a nu-si fi facut datoria, ceea ce era foarte grav pentru cariera unui ostas. Banii au lucrat si aici, odata cu asigurarea ca ei, arhiereii, sunt atât de influenti pe lânga guvernator (o dovedisera obtinând condamnarea la moarte a lui Iisus) încât vinovatilor nu li se va întâmpla nimic. Si, povestind acest episod, Sfântul Evanghelist Matei conchide: „ Iar ei [ostasii], luând argintii, au facut asa cum au fost învatati. Si s'a raspândit cuvântul acesta între iudei, pâna în ziua de astazi ”

Dragii mei, expresia „pâna în ziua de astazi” se refera, desigur, la anul 65, când Sfân t ul Matei si-a scris Evanghelia în limba greaca. Ea însa acopera o perioada de doua mii de ani, timp în care învierea lui Iisus nu a încetat sa fie negata, nu doar în mediile iudaice radicale, ci si în cele ateiste, liber-cugetatoare, teribiliste, mercantile, precum si în segmentele gnostice ale crestinismului. Iata ca fenomenul se petrece si în zilele noastre, într'o avalansa de stiri si reportaje care nu par deloc a fi întâmplatoare. Înca nu s'a potolit ecoul blasfemiator al romanului „Codul lui Da Vinci”, nici cel provocat de „Evanghelia lui Iuda”, ca a si izbucnit „senzationala” stire despre descoperirea unor sicrie din preajma Ierusalimului, care ar contine, nici mai mult si nici mai putin decât osemintele lui Iisus si ale familiei sale ( prin „familie” întelegându-se sotia, rude apropiate, si chiar un fiu cu numele... Iuda!) Nu a contat faptul ca chiar o seama de specialisti evrei au denuntat falsul, ca nu exista probe în favoarea a ceea ce se numeste „o descoperire epocala”, ca totul nu este altceva decât o inventie menita, pe de o parte, sa aduca foarte multi bani (ca si cartea lui Dan Brown, de altfel) si, pe de alta, sa produca un cutremur în constiintele binecredinciosilor crestini. „Stirea” a fost preluata imediat de ziare, de posturile de televiziune, de cinematografe, care au raspândit-o cu foarte mare zgomot în toata lumea, inclusiv în mass-media româneasca, din care nu au lipsit dezbateri publice, cu argumente pro si contra. Ca de obicei, naivii s'au lasat antrenati în aceasta mascarada mediatica, în timp ce adevaratii crestini au înregistrat înca o încercare a diavolului de a le zdruncina temeiul credintei, asa cum a facut-o de nenumarate ori de-a lungul a doua mii de ani.

Or, temeiul credintei noastre, dragii mei, este tocmai învierea lui Hristos. Aici bate dusmanul. Toate celelalte, cum ca Iisus a fost un om obisnuit, cu nevasta, cu copii si cu urmasi care traiesc si astazi, toate acestea nu sunt decât învelisurile unui singur scop, acela de a le inocula crestinilor ideea ca Omul Iisus nu a fost si Dumnezeu si ca, prin urmare, a murit (fie si pe cruce!), dar nu a înviat. Totul, pornind de la refuzul de a admite ca în Ierusalim exista un mormânt din care Mortul a disparut fara urma, lasându-l gol. Acest „vid dumnezeiesc” este astazi piatra de scandal a rationalismului postmodernist pe care-l traim.



Iubitii mei fii sufletesti,



Ca trupul lui Iisus a disparut din mormânt fara sa lase vreo urma e un argument la îndemâna nestiutorilor. În realitate, el a lasat o urma, si înca un esentiala: giulgiurile în care fusese înfasurat dupa datina iudaica. Acestea erau niste pânzaturi îmbibate cu uleiuri aromate, obtinute din substante rasinoase, care se lipeau de trup, întârziindu-i descompunerea. Daca trupul lui Iisus ar fi fost stramutat în alta parte, el nu putea fi dus decât împreuna cu giulgiurile, de vreme ce ele erau strâns lipite de el.

Daca, omeneste vorbind, nu exista nici o ratiune pentru separarea giulgiurilor de trup, în ordinea dumnezeiasca ele si-au avut un rost crucial. Asa cum le-au vazut apostolii si cum ni le descrie Sfântul Evanghelist Ioan, ele „ se odihneau ” (acesta este cuvântul exact), „ se odihneau ” pe piatra rece, nu învalatucite sau aruncate în neorânduiala, ci pastrând forma trupului care le parasise; era ca si cum acesta s'ar fi topit si ar fi iesit prin ele ca un abur, lasându-le acolo ca pe singurele martore ale trupului îndumnezeit prin însasi învierea lui, asa cum li se va arata sfintilor apostoli si sfintelor femei. Alaturi de giulgiuri „ se odihnea ” marama care fusese pe capul lui Iisus, dar nu turtita la pamânt, ci pastrând forma ovala a fetei care o parasise. Asadar, plinatatea credintei în înviere se reazima pe golul giulgiurilor din mormântul gol. Pe acestea le-au vazut apostolii Petru si Ioan.

Si atunci, iubitii mei, de ce l-as crede eu mai mult pe Dan Brown, autorul talentat al unui roman politist, si nu l-as crede pe Sfântul Apostol Petru, cel care marturisea în casa lui Corneliu Sutasul ca: noi, apostolii, suntem martorii faptelor si cuvintelor lui Iisus, „ noi, cei ce am mâncat si am baut cu El dupa ce a înviat din morti ” ? De ce l-as crede eu mai mult pe fictivul „Evanghelist Iuda” si nu l-as crede pe Sfântul Evanghelist Ioan, cel care cu pana lui marturiseste ca, împreuna cu Petru, a vazut giulgiurile goale si a crezut în învierea lui Iisus? De ce l-as crede eu mai mult pe Cameron si montajele lui artificiale asupra „senzationalelor” sicrie si nu l-as crede pe Sfântul Evanghelist Luca, istoric de rigoare stiintifica, a carui opera „Faptele Apostolilor” a înfruntat, timp de doua milenii, toate analizele critice posibile? De ce i-as crede eu pe toti impostorii, pe toti aventurierii culturali, pe toti veleitarii gloriilor spectaculare, pe toti samsarii vânzatori de cele sfinte, pe toti falsificatorii de documente si nu l-as crede pe Sfântul Pavel, apostolul prin excelenta al credintei în înviere? Daca sfintele femei, ucenicii si apropiatii lor L-au vazut pe Isus în dubla Sa ipostaza, înainte si dupa înviere, Pavel a fost singurul apostol caruia Domnul i S'a aratat doar în cea de a doua, întru slavita lumina a Celui-Înviat.

Iubitii mei, l-am citat pe Sfântul Pavel mai la urma pentru ca vreau sa opresc putin asupra lui. Saul era evreu nascut în Asia Mica. Om cu vocatia culturii, vorbind curent ebraica si greaca, s'a stabilit de tânar în Ierusalim, unde a fost educat în scoala rabinica a lui Gamaliel. Excelent cunoscator al Legii Vechi si zelos aparator al iudaismului, a adoptat cu repeziciune si convingere pozitia anticrestina a fariseilor. Solidar cu cei care-l ucisesera cu pietre pe Sfântul Arhidiacon Stefan, s'a calificat pentru functia de procuror al sinedriului si a început o campanie sistematica de identificare, urmarire si arestare a crestinilor. La un moment dat, informat ca ultimii adepti ai lui Iisus Nazarineanul fugisera din Ierusalim si se ascunsesera în Damasc, a obtinut o garda militara si a pornit în cautarea fugarilor. Pe drum, însa, s'a petrecut un eveniment absolut crucial pentru viata lui, ca si pentru istoria crestinismului: O lumina stralucitoare i s'a aratat, iar din mijlocul ei, un glas: – „Saule, Saule, de ce Ma prigonesti?” – „Cine esti, Doamne?” – „Eu sunt Iisus, Cel pe care tu Îl prigonesti”. Acesta a fost scurtul dialog prin care Saul a devenit Pavel, prigonitorul a devenit apostol, calaul a devenit martir. Minunea de pe drumul Damascului inaugureaza uriasa opera de transformare a omului prin Biserica lui Hristos.

În legatura cu acest dialog, Parintele Gala Galaction, cunoscutul profesor si scriitor, a emis o interpretare care, cred eu, trebuie retinuta si cunoscuta. El afirma ca verbul ebraic, tradus de obicei cu „a prigoni”, poate fi tradus cu „a cauta”, ceea ce mie mi se pare plauzibil, de vreme ce prigonirea cuiva nu este o simpla persecutie, ci presupune un vinovat absent, care trebuie mai întâi urmarit, identificat, cercetat si denuntat. Or, tocmai acesta era cazul pe care procurorul Saul trebuia sa-l rezolve. Asa cum stim, crestinii afirmau ca Iisus a înviat, iar proba era mormântul gol. În paralel, pe baza marturiei paznicilor, arhiereii adoptasera teza ca trupul lui Iisus fusese furat de catre adeptii Sai si ascuns undeva. Saul, prin interogatoriile severe luate crestinilor, urmarea sa descopere acel „undeva”, adica locul unde se afla „corpul delict”. Odata descoperit , trupul lui Iisus era dovada ca învierea lui fusese o pura inventie. Asadar, teza Parintelui Galaction arunca o lumina noua asupra lecturii si interpretarii scurtului dialog de pe drumul Damascului: – „Saule, Saule, de ce ma cauti?” – „Cine esti, Doamne?” – „Eu sunt Iisus, Cel pe care tu Îl cauti”. E limpede: Saul Îl cauta pe Iisus în întunericul unui mormânt, iar Acesta i Se descoperea în lumina învierii. De fapt, în forul sau launtric Saul Îl cauta pe Iisus, dar fara sa stie ca Iisus îl astepta pe el, ca înca din pântecele maicii sale fusese ales de Dumnezeu, pus de-o parte si tinut în rezerva pâna la momentul Damascului. Îsi va da seama mai târziu, când avea sa le-o spuna Galatenilor .

Pavel, fostul Saul, va deveni apostolul prin excelenta al doctrinei hristocentrice, al carei pilon de sustinere va fi învierea. Dar – va rog sa retineti – nu doar învierea lui Hristos, ci si învierea mortilor, adica a noastra, a tuturor, deoarece între ele exista o legatura indisolubila. Daca mortii nu învie, cum sustin unii, atunci nici Hristos n'a înviat. Si „daca Hristos n'a înviat – le scria el Corintenilor –, atunci zadarnica este propovaduirea noastra, zadarnica e si credinta voastra” Cu alte cuvinte, daca nu crezi în învierea Domnului nu crezi în nimic. Si daca nu crezi ca si tu vei învia, atunci viata ta cade sub incidenta absurdului, a unui om care vine din nimic si se îndreapta spre nimic. Totul devine lipsit de sens.

Si atunci, dragii mei ascultatori, revin la gândul meu de adineauri si ma întreb împreuna cu voi: Când e vorba de Hristos, de ce sa-l cred eu pe un nenea din lume si nu l-as crede pe Pavel, personaj biblic real, aproape palpabil, care de doua milenii traverseaza istoria lumii si rezista tuturor negarilor? La urma urmelor, Pavel si scrierile lui fac parte din Sfânta Scriptura, care este „însuflata de Dumnezeu” . Or, daca cred în Scriptura, cred si în Pavel; iar daca cred în Pavel, cred si în Iisus Hristos; si daca cred integral în Iisus Hristos, cred si în învierea lui. Credinta nu e analitica, nu se întemeiaza pe argumente rationale si nici pe ADN-uri de laborator. Ea exista sau nu exista. Desigur, ea poate fi mai puternica sau mai slaba, se poate confrunta cu întrebari îndoieli, sovairi, poticniri, dar ea, în sine, exista, caci radacinile ei sunt ancorate în profunzimea tainei. Ea nu e teorie, ci traire. Daca o ai si n'o traiesti, ai trait degeaba.

Iata de ce, iubitii mei, va îndemn sa credeti cu tarie în învierea Domnului si s'o traiti întru lumina bucuriei pascale, rugându-va pentru cei ce nu cred si nadajduind în propria voastra înviere. Asadar, o salutare a vestirii si un raspuns marturisitor: Hristos a înviat!







Mt 28,15.

In 20,3-10.

FA 10,41.

FA 9,3-5.

Ga 1,15.

1 Co 15,14.

2 Tim 3,16.